Manosfera și Masculinitatea Toxică

Ce este manosfera? Ar putea fi genul de soluție extremă prin care scăpăm de paianjeni cu ajutorul ciocanului. Așa cum este ineficient și contra-productiv să elimini paianjenii cu ciocanul, tot la fel este să combați cultura woke cu ajutorul manosferei. 

☆ ☆ ☆

Unii consideră că manosfera reprezintă o speranță pentru salvarea masculinității. Alții văd manosfera ca pe o schimonosire a masculinității prin întoarcerea la modelele sociale ale trecutului și îmbrațișarea formelor tribal-abuzive pe care bărbăția le lua pe atunci ca și când ar fi de dorit. Am și eu o opinie în legătură cu asta pe care o voi împărtăși spre finalul articolului. Până atunci, niște detalii tehnice și câteva impresii pe care mi le-a lăsat documentarul despre manosferă de pe Netflix. 

Manosfera reprezintă o reunire a curentelor de gândire și trăire emoțională venite din zona bărbaților tineri, care, firește, au probleme de adaptare socială, deoarece tinerețea vine cu provocări multiple. Nu spun că sunt provocări doar pentru bărbați. Dar așteptările din partea lor sunt mari, poate puțin mai mari deoarece, spre comparație, o femeie își poate dori sau nu să intre în câmpul muncii — este o problemă de alegere personală care le îmbunătățește perspectivele și statutul. Ea poate să fie casnică și mamă cu normă întreagă și probabil că nimeni nu o va judeca. 

Pentru bărbați în schimb, există doar așteptarea ca ei să performeze în câmpul muncii, și, pentru că sunt bărbați, să performeze mai bine decât partenerele lor. Acest context face viața bărbaților tineri, lipsiți de experiență pe piața muncii destul de dificilă. La asta se adaugă și dificultățile întîmpinate în relațiile intime, de asemenea normale.

De aici și aceste orientări oarecum disperate ale bărbaților către stiluri de gândire care, poate, le oferă o supapă, fără însă a le rezolva problemele. 

• INCELII — reprezintă o categorie distinctă de bărbați tineri care se simt respinși, au probleme emoționale mari și se descurcă greu în relațiile intime. Ei par să fi ajuns (prematur) la concluzia că nu sunt suficient de atrăgători și sunt plini de amărăciune din această cauză. Mai mult, ei le disprețuiesc pe femei și consideră că ele sunt sursa problemei, fiind emancipate și pretențioase. 

Lecturați și articolul Ce Este un Incel unde am descris în detaliu acest fenomen social. 

• MGTOW — reprezintă abrevierea de la men going their own way, și se referă la acea categorie de bărbați tineri și singuri care își văd de treaba lor. Ceea ce înseamnă că, având valori tradiționale, au ales să se descurce fără ajutorul femeilor și, în special, fără a se afla într-o relație intimă cu vreuna, acuzându-le de intenții manipulatoare și egoiste. Aceștia au un soi de aroganță superioară în relație cu femeile, evitându-le și folosindu-le atunci când au ocazia. 

• ACTIVIȘTII PENTRU DREPTURILE BĂRBAȚILOR — probabil le sună amuzant fetelor și femeilor deoarece ele nu percep vreo violare a drepturilor bărbaților, în comparație cu drepturile femeilor care încă sunt nesocotite, în ciuda progreselor înregistrate. Totuși acești activiști consideră că tații sunt nedreptățiți, în special în justiție, din cauza biasului existent la acest nivel. 

• ARTIȘTII AGĂȚATULUI — (sau pick-up artists) ca furnizori de servicii, fac și ei parte din măruntaiele manosferei având rolul de a da încredere tinerilor bărbați prin intermediul unor rețete de agățat sau învățăndu-i cum să se comporte pentru a avea succes pe toate planurile, desigur și în plan romantic. 

• ANTI-FEMINIȘTII — fac și ei pare din acest ecosistem al manosferei și îi recunoaștem după dorința de a combate mișcările feministe, pe care le consideră nu doar abuzive ci și motivate de ură. 

• TINERII RELIGIOȘI — care probabil fac parte din manosferă fără să-și fi dat seama. Numeroși tineri debusolați de viața complicată a tânărului adult occidental, este atras de ortodoxie sau de islam, în special de biserica ortodoxă rusă care are filiale în multe locuri din lume. Băieții care s-au îndreptat în această direcție își doresc și ei să fie masculini, adică dominatori, în special cu femeile. 

Există un documentar pe Netflix numit Luis Theroux — În Interiorul Manosferei, unde puteți cunoaște câteva detalii esențiale despre ce este manosfera și cum se manifestă. Iată câțiva termeni cheie care definesc manosfera. 

• CULTURA APARENȚELOR — se manifestă în preocuparea pentru întărirea musculaturii, proiectarea forței și a succesului. 

• MASCULINITATEA TOXICĂ — comportamental, masculinitatea toxică se vede în agresivitate și comportament dominant, dictatorial, în special în relație cu femeile. La nivel mental masculinitatea toxică vine cu acest set de convingeri: bărbatul este superior, are drepturi pe care femeile nu le au și prin agresivitate și comportament dominant își poate impune punctul de vedere.

• GUSTUL PENTRU CONSPIRAȚII — manosfera este un teren fertil pentru așa ceva iar conspirația-mamă, dacă putem spune așa, este cea referitoare la Matrix, care in România cred ca a devenit SISTEMUL. Ei bine, Matrix nu dorește ca tu, ca bărbat tânăr, să ai succes. Asta sună și ca o scuză bună pe care o poți lătra atunci când te întreabă lumea de ce există atâtea anchete și procese împotriva ta.

• MISOGINISMUL DEGHIZAT — în ciuda faptului că influencerii afirmă mereu că iubesc femeile, ei își arată lipsa de respect față de acestea în diverse moduri: lipsirea de drepturi, relații extra-conjugale, comportamentul dictatorial.

• CONTRADICȚIILE — din perspectivă axiologică, manosfera este o îmbinare stranie între valorile tradiționale și cele consumeriste: bărbații pot avea o familie cu roluri tradiționale dar pot duce și un stil de viața libertin, ei pot să creadă în Dumnezeu și auto-îmbunătățire și stil de viață sănătos dar pot să aibă și o companie care se ocupă cu video-chatul sau eventual să facă trafic de persoane. 

• HOMOFOBIA — este o trăsătură destul de pregnantă a manosferei care pare să vină din direcția laturii religios-tradiționale a curentului. 

• FASCINAȚIA PENTRU DICTATORI — manosfera îi vede pe dictatori drept bărbați adevărați deoarece aceștia proiectează forță și energie masculină, așa cum o înțeleg influencerii respectivi. De asemenea, idealul acestora este  acela de a deveni un mic dictator. 

Chiar dacă manosfera nu are o ideologie conturată crystal-clear pare că aceasta nu percepe vreo diferență între masculinitatea toxică și energia masculină. Și chiar dacă manosfera are și părți bune, despre care documentarul de pe Netflix nu vorbește suficient (cum ar fi stoicismul emoțional inspirat de filosofia stoică și faptul că oferă încredere tinerilor debusolați, poate și un stil de viața fără vicii), această promovare a imaginii bărbatului adevărat cu trăsături dictatoriale, găsesc că este periculoasă. Iar efectele se văd. Spre exemplu, dvs nu aveți impresia că de când cu această manosferă, trăim într-o lume a rachetelor, a exploziilor și a distrugerii?

Deloc întâmplător, idolii influencerilor manosferei, Vladimir Putin și Donald Trump, pe care aceștia nu se sfiesc să-i susțină cu fiecare ocazie, se află la originea acestor confruntări armate care nu se mai sfârșesc. Manosfera a transformat lumea într-un loc în care cooperarea nu mai primește nicio șansă. Cooperarea nu atrage atenția iar fără atenție, faliment scrie pe noi. 

În schimb conflictul și bravada, circoteca de dragul spectacolului, au devenit politică de stat. Manosfera a susținut liderii fasciști și încă o mai face, iar manosfera în sine ar putea fi doar o altă haină pe care a îmbrăcat-o fascismul. De altfel, există similitudini importante între ideologia manosferei și fascism: cultul bărbăției agresive, al inegalității naturale, gustul pentru conspirații și auto-victimizarea (femeile ne asupresc). Cu alte cuvinte, dacă manosfera și-ar constitui un partid politic, probabil acesta ar fi profund fascist. 

Lecturați și articolul Fascismul și Măștile Sale, unde am descris această ideologie toxică. 

O altă fațetă periculoasă a manosferei a fost sesizată de femei: influencerii manosferei nu au nicun respect pentru femei, așa cum, în general, respectul pe care îl afișează vreodată este pentru cei ca dânșii sau față de dictatori precum Putin și Trump. Îi auzi vorbind despre felul cum femeile n-ar trebui să voteze și locul femeii este acasă (ca să nu spun la cratiță). Mai mult decât atât, convingerea profundă a acestora este că femeile își doresc un dictator care să fie un bun furnizor (provider) pentru familie și să le abuzeze ocazional, emoțional sau fizic.

Cred că avântul pe care l-a luat acest concept se datorează exceselor probabil neintenționate ale curentelor dominante anterioare —vezi cultura woke. Doar că această soluție pe care au identificat-o tinerii bărbați de azi reprezintă un exces în sine. Este genul de soluție de tip uciderea paianjenului cu ciocanul, dacă-mi permiteți această metaforă. Așa cum este total ineficient să scapi de un paianjen cu ajutorul ciocanului, tot la fel este ineficient și contra-productiv să scapi de cultura woke cu ajutorul manosferei. 

(1) Imaginea Influencer, by Marius DeWolf, via Gemini

Continue reading

retele sociale

Netflix: Jocul Văduvei

Uneori haosul este o problemă de talent nativ. Haosul tău îmi arată o mulțime de stegulețe roșii, până când nu voi mai reuși să le ignor. Pentru cei mai vulnerabili dintre noi, stegulețele roșii nu sunt de ajuns, dar viața nu îi lasă așa, neajutorați, ea le oferă timp de reflecție, în spatele gratiilor. 

☆ ☆ ☆

În caz că vă întrebați dacă mi-a mai atras atenția ceva de pe rețelele de streaming, răspunsul este, desigur, da. Mi-a atras atenția un film spaniol inspirat de un caz real. Numele filmului este în România Jocul Văduvei, și mi-a atras atenția prin câteva lucruri: nivelul de imoralitate al unor personaje, decăderea morală care apare uneori împreună cu vârsta mijlocie și criza asociata acesteia, și, nu în ultimul rând, dificultatea de a înțelege motivațiile profunde ale unora dintre aceste personaje.

Acest film nu este despre victima nevinovată, care își pierde viața pentru motive greu de înțeles — nu, este vorba despre călăii acesteia. Și înainte de a vă deconspira cine este victima și cine sunt călăii, aș dori să vă avertizez că în acest articol intenționez nu doar să deconspir identitatea acestor personaje ci și să le analizez din perspectiva a ce anume le motivează și le pune pe drumul crimei. 

Și dacă articolul v-ar putea răpi satisfacția de a descoperi pe cont propriu detaliile sinistre — dar totuși interesante ale acestei povești, chiar și așa merită să urmăriți filmul Jocul Văduvei. Fiindcă, în fond, văduva victimei este bănuită încă de la început că și-a ucis partenerul iar polițiștii au avut-o în permanență în centrul preocupărilor pe această tânără văduvă care încearcă să joace rolul femeii îndurerate care și-a pierdut partenerul prea devreme, dar indiciile spun o cu totul altă poveste. 

Văduva se numește Maria-Jesus, poreclită Maje și, în ciuda faptului că este o actriță desăvărșită — așa cum se vede la scena înmormântării partenerului, unde ține un discurs lacrimogen, polițiștilor nu le-a luat prea mult timp să descopere cât de bogată și complicată era viața ei sexuală. Astfel Maje, o tânără atrăgătoare care știe să-și pună în valoare calitățile fizice, are lipici la bărbați și se pricepe să-i facă să roiască în jurul ei. 

Mai mult decât atât, ea are tendința să-i folosească în avantajul propriei persoane cu toate că are relații sexuale simultane cu mai mulți bărbați. Realizez în timp ce scriu aceste rânduri că deja am menționat suficiente trăsături de personalitate luate parcă direct din manualul de diagnostic psihiatric, acolo unde este descrisă tulburarea de personalitate antisocială - cunoscută mai bine sub denumirea de psihopatie. 

Așadar avem pe de o parte această psihopată de manual care ar dori să pară doar o altă femeie independentă modernă extrovertită și decisă să-și trăiască viața fară compromisuri și fără a da socoteală nimănui. Pe de altă parte îl avem pe soțul care nu știa cu cine are de-a face și ce se ascunde în spatele femeii de care s-a îndrăgostit. Dar dacă ar fi să vorbim despre un triunghi conjugal tipic, îmi dau seama că nu e vorba despre un simplu triunghi — elementele prezente, aflate într-un haos sexual de nedescris, se acceptă reciproc deși nu înțeleg exact ce se întâmplă. 

Seamănă cu o orchestră unde fiecare cântă altă partitură iar dirijorul menține ordinea într-un mod dificil de înțeles, convingând membrii orchestrei că situația este normală și trebuie acceptată ca atare. O altă metaforă care îmi vine în minte este aceea a unei intersecții din Asia, unde nu se respectă absolut nicio regulă de circulație și pare că domnește haosul, însă pentru cei care iau parte la trafic este doar un alt mod de a defini normalitatea. Dar să revenim la cei implicați în acest haos!

Mai este un coleg de muncă tânăr și în formă care o ajută pe Maje cu gestionarea stresului și se antrenează cu ea, 😉 apoi este Daniel, tipul întâlnit la club (a întâlnit mai mulți tipi la petreceri), de care pare a fi atrasă cu adevărat gravitând oarecum în jurul său, și, în final, mai este și Salva (de la Salvador), un tip trecut de 40 de ani, în mijlocul unei mid-life crisis, care nu pare tocmai genul ei dar în mod interesant, are o relație cu acesta. Oare de ce? Să fie oare un bun instalator? Să fie oare un om cu experiență cu efect reconfortant și vindecător? 

De fapt o mare parte din film este dedicat relației dintre independenta Maje și fanul ei numărul unu — Salva. La început n-am înțeles relația lor și apariția lui Salva m-a bulversat. Ea pare că își caută alinarea în brațele bărbatului, în timp ce acesta este îndrăgostit până peste urechi. E clar că Salva este partea vulnerabilă din această relație iar hormonii nu îl ajută deloc să privească situația în mod lucid. Frumoasei Maje nu îi ia mult timp să îl transforme pe vulnerabilul Salva într-o mașină programată să ucidă pe oricine o supără pe prințesa lui. 

Conform dictonului, când ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, probabil că nu este adevărat — dar asta nu îl împiedică pe bietul Salvador, cel cu creierul deep fried (adică prăjit) în hormoni să ia măsuri drastice împotriva soțului Majei, care va muri de mâna sa. Desigur, Salva nu știe că cel pe care l-a ucis este complet nevinovat — el crede că a salvat-o pe Maje de soțul abuziv și că va fi împreună cu ea, dacă tot și-a eliminat rivalul. 

Moartea soțului Majei pare insuficient motivată dar s-ar părea că există o motivație de ordin financiar — o moștenire și o pensie pentru văduve, lunară, de aproximativ 1000 €, ceea ce nu este de neglijat. Sigur, nu oricine poate ucide pentru a beneficia de o pensie generoasă din partea statului, dar hei, e mult mai ușor când trăiești cu această convingere că scopul scuză mijloacele! Încurcate căile Domnului, nu-i asa? 

Filmul ăsta mi-a lăsat tot timpul impresia că urmăresc o intrigă construită în stil film noir, așa cum erau filmele pe care le vedeam în copilărie — da, vedeam la TVR așa ceva, din când în când, deși erau doar 2 ore de program. Erau cu detectivi blazați, cu interlopi și vampe periculoase pentru care lumea era un teren de joacă iar binele reușea cu greu să precumpănească în acest univers corupt. 

Dacă m-a învățat ceva, filmul Jocul Văduvei, acesta este o lecție despre limitele pe care relațiile ar trebui să le aibă și care ar trebui discutate înainte ca respectiva relație să devină serioasă. De asemenea, am învățat cât de vulnerabili pot fi bărbații care traversează criza de la mijlocul vieții și cât de puternice pot fi femeile frumoase. Ceea ce nu înseamnă că ele ar trebui să folosească această forță pentru a stârni haos peste tot în jurul lor. Nu în ultimul rând, am învățat și faptul că unii ignoră stegulețele roșii, și de aceea vor vedea tot mai multe astfel de stegulețe iar prețul va deveni tot mai piperat! 

Am să vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă după săvârșirea crimei, dacă Maje a ajuns să se bucure de pensia de văduvă pentru care a muncit atâta vreme, și cum a reușit să mențină ordinea în tot acest haos pe care l-a construit ea însăși cu migală, făcând uz de talentul ei nativ. Nu în ultimul rând, mai aveți să descoperiți dacă a rămas cu Andres, sau cu Daniel, sau cu Salvador, ori cu tovarășul ei de muncă care o ajuta să se antreneze... 

(1) Imaginea Vamp de Pedro Dias, via Pexels

Continue reading

relatii

Despre Alegeri, la Modul General

Cineva întreba dacă este posibilă schimbarea (în bine) a unui potențial partener. Acesta obișnuia să o facă pe fosta parteneră scroafă, o împingea, zbiera la ea și posta totul pe TikTok. Cel mai bun răspuns la această întrebare... este tot o întrebare.  O veți găsi în acest articol. 

☆ ☆ ☆

Mi-am amintit de curând o întrebare care se adresează de regula în orele de psihoterapie și consiliere psihologică, de către clienții care intenționează să se căsătorească sau să înceapă o relație serioasă cu un partener, în privința căruia au unele îndoieli. Îndoiala își are originea în faptul că acești clienți, sau mai curând cliente, au aflat detalii compromițătoare despre trecutul partenerului avut în vedere pentru respectiva relație. 

Iar aici spectrul de comportamente poate fi extrem de variat: spre exemplu, ar putea fi, în cazul bărbaților, un trecut de uz abuziv de alcool sau alte substanțe, un trecut violent în relație cu fostele partenere sau în relație cu prietenii și membrii familiei, un trecut de jucător la păcănele, cu problemele aferente, sau un trecut de infidelitate conjugală. În cazul femeilor, ar putea fi un trecut de infidelitate, dependența de shopping sau un temperament vulcanic, dar și, mai rar, ce am menționat mai sus. 

Astfel de detalii nu sunt tocmai ușor de ignorat, iar dacă bine-voitorii și cetățenii preocupați vin cu astfel de informații, ele trebuie gestionate, într-un fel sau altul. Și așa ajunge omul la prieteni intimi, la preoți, la diverși învățători din comunitate, la pastori, la astrologi, dar și la psihoterapeuți — care sunt probabil cei mai calificați să vă ajute să găsiți un răspuns la această întrebare. Eu de exemplu nu consider că există un singur răspuns corect la această întrebare. 

Cu alte cuvinte, în funcție de partenerii implicați în această relație, de contextul vieții de zi cu zi a acestora, de nivelul de stres pe care ei îl trăiesc în mod normal și pe care ei îl pot tolera, va apărea un răspuns la această preocupare după ce sunt conștientizate elemente precum limitele și punctele noastre vulnerabile, valorile și așteptările noastre, capacitatea noastră de a trăi un compromis, timpul pe care îl avem la dispoziție și disponibilitatea fiecăruia de a-și asuma riscul unei relații posibil problematice.

Să spunem de exemplu că ați aflat despre un anumit partener că își răsfăța fosta parteneră cu apelativul scroafo, o împingea, zbiera la ea și transmitea totul pe TikTok. Ce ar putea merge prost? Unele partenere îndrăgostite sunt dispuse să treacă ușor peste toate acestea fiindcă hormonii îndrăgostirii le-au afectat judecata. Acești hormoni au influența unor droguri și chiar le-am putea considera droguri de producție internă și proprie  — numite științific droguri endogene. 

Dacă persoana respectivă (partenerul cu probleme) nu are o experiență de combatere activă a acestor comportamente, care să fie făcută cu suport de specialitate (psihoterapeutic, medical, spiritual), prin intermediul cărora și-a asumat această greșeală și a pornit într-un proces serios de ameliorare a acestor comportamente și de sporire a auto-controlului, cel mai probabil, veți fi următoarea persoană care va trăi acest circ fără-de-sfârșit. 

Poate că nu vedeți pericolul acum, deoarece și partenerul dvs se află sub influența propriilor droguri endogene, căci și el este îndrăgostit, sau poate că vedeți doar unele semnale pe care le-ați califica drept minore — ceea ce numim de regula stegulețe roșii. De multe ori comportamentele, și deci caracterul, seamănă cu acele bucăți de gheață care apar la suprafața apei, despre care realizați ulterior că reprezintă niște vârfuri de iceberg. Și impactul iminent v-ar putea zdrobi. 

În psihologie, în primul an de studiu, se învață despre Legile și Principiile Psihologiei. Ei bine, una dintre legile acestea este aceea a Dezvoltării Stadiale Ascendente. Această lege postulează caracterul dinamic al organizării psihice și evoluția de la simplu la complex, de la fenomene nediferențiate și neconștientizate (vârful de iceberg), la fenomene diferențiate și conștientizate (realitatea existenței icebergului și dimensiunile sale reale).  

Legea Dezvoltării Stadiale Ascendente — postulează caracterul dinamic, devenit al organizării psihice interne, trecerea ei necesară de la un stadiu inferior la altul superior, de la omogen la eterogen, de la nediferențiat la diferențiat, de la simplu la complex, de la preconștient la conștient, precum și dependența necesară a acestei dezvoltări de ansamblul factorilor externi și interni ai organismului. Sursa: Mihai Golu, Fundamentele Psihologiei, vol 1.

Altfel spus, în funcție de influențele care își dispută întâietatea în organizarea personalității umane, anumite fenomene psihice pot deveni mai puternice în manifestări și influență iar altele pot dispărea. Spre exemplu, violența se poate sistematiza, poate escalada și poate cuprinde toate ariile vieții. La fel și alcoolismul, la fel și infidelitatea. Asta înseamnă că, dacă nu s-a intervenit prin mijloace care să impună o schimbare decisivă, probabil că aceste trăsături au evoluat în mod ascendent. 

Oamenii pornesc de la insulte simple și agresiuni simbolice și ajung la insulte și agresiuni tot mai grave, mai ales dacă asta le și aduce anumite beneficii — așa numitele beneficii secundare. Beneficiile secundare pot fi recompensele pe care comportamentele problematice ți le aduc, deși poate n-ar trebui: poate că în felul acesta câștigi o dispută domestică, sau mai multă autoritate sau, în cazul sus-menționat, poate câștigi mai mulți urmăritori pe rețelele sociale, ori un post de clown. 

Dacă apar beneficii secundare, comportamentele problematice devin și mai importante în dinamica personalității. Vladimir Putin spunea că în copilărie a fost un huligan — sunt chiar cuvintele sale. Nu știu care erau beneficiile secundare dar s-ar părea că în prezent, acest huliganism s-a sistematizat, a fost îndreptat împotriva rivalilor politici sau cetățenilor unor țări vecine. Iar președintele Putin a primit beneficii secundare (mandate noi, posturi, etc) care i-au amplificat și mai mult huliganismul. The Things That Should Not Be... 

Tu esti mai important

Revenind acum la întrebarea inițială — dacă oamenii merită o șansă și dacă se pot schimba. Răspunsul este, pe de o parte că schimbarea este dificilă (deoarece implică restructurare cognitiv - comportamentală) și totuși este posibilă (deoarece psihicul prezintă o anumită plasticitate neuronală).  

Dar la această întrebare este esențial să se răspundă cu niște întrebări ajutătoare: îți permiți tu, în acest moment al vieții tale această relație - aventură cu un om care aduce în viața ta un risc? Este viața ta destul de monotonă încât să îți dorești o aventură cu această persoană? Este aventura un mod de viață pentru tine sau ți-ai dori mai curând liniște? Cu alte cuvinte, dincolo de problema de comportament a potențialului partener se află limitele tale, nevoile tale, valorile tale și visurile tale. Îți vei putea asuma conștient o astfel de relație, cu riscurile și sacrificiile pe care le implică? 

(1) Imaginea Help!, de Mart Production, via Pexels

Continue reading

tulburari de personalitate

Psihologia Relațiilor Parasociale

Idoli, modele, sportivi, podcasteri, youtuberi și influenceri... Dacă acceptăm că putem avea relații unilaterale cu o celebritate, cât de reale și cât de sănătoase sunt acestea? Un articol care abordează relațiile parasociale, această realitate a zilelor noastre, care probabil că te afectează și pe tine. 

☆ ☆ ☆

În era tehnologiei ajungem în mod inevitabil să cunoaștem foarte multe detalii despre persoane care altfel ne-ar fi complet străine, și totuși simțim că le cunoaștem... Acestea sunt celebrități, actori, personaje istorice, literare sau de film. E ca și când am avea relații reale cu acele persoane doar că aceste relații sunt unilaterale — în ciuda faptului că simțim că acea persoană ne este extrem de apropiată, cel mai probabil, sentimentele nu vor fi niciodată reciproce. Așa devenim fanii acestor personaje și îi impresionam pe cei din jur cu date tulburătoare despre viața unei celebrități, despre pasiunile acesteia, despre preferințele sale culinare, fricile sale, sau despre ce colecționa în copilărie. 

Îmi vine acum în minte un film cu Renee Zellweger, numit Sora Betty (2000), în care o chelneriță, după ce asistă la uciderea violentă a soțului, alunecă într-o astfel de relație imaginară cu un medic chirurg dintr-un serial pe care îl urmărește cu devotament. În acest caz, relația respectivă, pare a fi rezultatul unei traume suferite prin pierderea brutală a soțului și o determină pe femeie să pornească în căutarea iubitului personaj din film. Este latura patologică a acestui tip de relație, cunoscută în mediul psihologiei populare drept relație parasocială. Totuși, nu toate relațiile parasociale trebuie să fie patologice, dimpotrivă. 

Dat fiind faptul că trăim într-un univers mass-media iar unii dintre noi, mulțumită televiziunii, rețelelor sociale sau a celor de streaming, devenim celebrități și modele ale celorlalți, neputând fi multiplicați pentru a-i reveni fiecărui fan câte un exemplar cu care să poată avea o relație normală, nașterea relațiilor parasociale se produce practic de la sine, fiind chiar inevitabile. Aceste relații îndeplinesc tot felul de funcții care îmbogățesc viața noastră în multiple moduri. 

Funcțiile Relațiilor Parasociale

• SUPORT EMOȚIONAL — relația parasocială poate avea la bază singurătatea și nevoia de apropiere emoțională. Astfel, relația unilaterală cu o celebritate sau un personaj de film devine un surogat de prietenie, sau chiar un surogat de relație intimă, care compensează lipsa unei relații sau a unei apropieri autentice pe care o trăim în relațiile noastre reale. 

• SUPORT COGNITIV — în alte cazuri, o relație parasocială cu un youtuber sau ceea ce se cheamă influencer, poate reprezenta un izvor de înțelepciune și o sursă de inspirație în rezolvare anumitor probleme. O poveste împărtășită sau o întâmplare povestită într-un videoclip pe YouTube poate deveni astfel o adevărată sursă de orientare.  

• DEZVOLTAREA IDENTITĂȚII — faptul că există un influencer sau un personaj istoric, de film sau un star pop pe care îl admirăm, poate reprezenta un model, un mod de a fi și un sens al vieții pe care îl preluăm pentru a-l reproduce noi înșine. 

• ASUMAREA UNOR VALORI — în general, prezența unui model în viața noastră presupune învățarea prin imitație a unui număr enorm de lucruri. Printre acestea, concepțiile despre ceea ce este important în viață: muzica, creativitatea, cultura, originalitatea, înțelepciunea financiară sau sănătatea.

• MOTIVARE ȘI ENERGIZARE — contactul cu modelul ales poate fi o simpatie cu caracter erotic dar poate fi mult mai mult decât atât. Uneori câteva cuvinte spuse de influencerul potrivit te pot mobiliza și te pun într-o stare de spirit diferită, prin care ajungi să percepi atingerea unor idealuri ca fiind posibilă și la îndemână. 

• DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE — așa cum putem deprinde mai ușor utilizarea unui instrument, dispozitiv sau condusul unui automobil, urmărind mai întâi numeroase videoclipuri pe o rețea de streaming, interacțiunea parasocială ne poate familiariza cu emoțiile și reacțiile celorlalți, ceea ce reprezintă un punct de plecare foarte bun atunci când suntem lipsiți de experiență socială.

Acestea sunt doar câteva moduri în care relațiile parasociale ne pot ajuta cu adevărat. În psihoterapia adleriană se consideră că până și formele patologice ale comportamentului uman reprezintă soluții dezadaptative ale unor probleme sau moduri mai puțin inspirate de a gestiona stresul. Așa cum evadarea surorii Betty din filmul sus menționat a ajutat-o pe aceasta să evite confruntarea cu realitatea brutală a pierderii partenerului de viață — unul dintre cele mai stresante evenimente posibile în viața unei persoane, ca și pierderea unui copil.

Știți, când eram la școală, la Istorie, și vorbeam de Ștefan cel Mare... păi eram acolo pe cal, alături de el, la Podul Înalt... eram în spatele lui, pe cal... Eu ca și copil, așa mă vedeam. Și-l ajutam, îi spuneam ce să facă... hah... parcă văd și-acuma... și vorbeam cu el... el îmi spunea și el...

Călin Georgescu 

Dacă v-au preocupat alegerile prezidențiale și apariția meteorică a candidatului surpriză Călin Georgescu, probabil că ați remarcat relatarea sa cu privire la interacțiunea parasocială cu Ștefan cel Mare, la Podul Înalt. Unii au luat-o drept o formă de manifestare a unei patologii. De altfel, multe interacțiuni sau relații parasociale sunt luate drept manifestări cu caracter patologic. Totuși așa cum am încercat să vă prezint în acest articol, relațiile parasociale pot fi perfect normale și pot veni în întâmpinarea unor nevoi din viața noastră. 

În finalul acestui articol, mi-am propus să vă prezint câteva studii științifice care au pus în lumină caracteristicile relațiilor parasociale. 

• PODCASTERII — potrivit unor studii, nimic nu imită mai bine o relație autentică de prietenie decât relația parasocială cu un podcaster. Trăsături precum spontaneitatea, imperfecțiunile și confesiunea, reprezintă o punte de legătură și apropiere între gazda podcastului și publicul ei. 

• BĂIEȚII RĂI — ca fenomen social bine documentat, un studiu a pus în evidență atracția pe care unele femei o simt pentru băieții răi din mass-media, sport sau cinema. Mai exact, fetele care sunt preocupate de latura ludică a relațiilor neangajate și iubesc senzațiile tari, sunt fascinate de băieții răi care transmit forță și le aprind imaginația. 

• INFLUENCERI PE YOUTUBE — un studiu a reușit să demonstreze faptul că influencerii de pe YouTube, (a.k.a. youtubers), reprezintă o sursă veritabilă de validare emoțională. Aceștia par a oferi mai mult suport emoțional decât prietenii întâmplători pe care îi întâlniți la club, dar oferă mai puțină validare decât prietenii intimi. E totuși de apreciat! 

• DEZVOLTAREA EMPATIEI — deși relațiile parasociale se formează unilateral atunci când urmărim un show preferat, un podcaster sau un youtuber, ele trezesc răspunsuri emoționale în mod similar relațiilor reale. Potrivit unui studiu acest lucru contribuie la dezvoltarea empatiei, a capacității de a înțelege emoțiile celorlalți. 

După cum probabil ați observat, există o opinie potrivit căreia rețelele sociale sau de socializare, precum și rețelele de streaming exercită o influență negativă asupra poporului, ca să folosesc un termen compromis. Dar aceste cercetări sugerează faptul că lucrurile nu sunt atât de dramatice cum le percepem noi, iar relațiile parasociale, în afară de cazurile patologice propriu-zise, pot reprezenta mai mult decât un surogat de relație care trădează decăderea societății.

Cu toate acestea, există în tulburările psihotice (schizofrenie) o formă particulară de delir care ne amintește de relațiile parasociale, fiind însă mai mult decât atât. Ei bine, pe lângă delirul de grandoare sau cel de persecuție, pe care l-am observat în această perioadă, ca strategie de campanie la anumiți politicieni extremiști, există și delirul erotic, prin care o persoană vulnerabilă genetic dezvoltă un tip de relație parasocială cu vădit caracter patologic. 

Latura psihopatologică apare prin convingerea nefondată că celebritatea cu care ai o relație parasocială este îndrăgostită de tine — deci o dificultate de a face diferența între imaginație și realitate. Tot o latură negativă a relațiilor parasociale este și aceea care face posibilă asimilarea unor valori negative de la idolul tău: xenofobia, fascismul, misoginismul sau antisemitismul, fiindcă se poate întâmpla și asta atunci când idolul dvs reprezintă un izvor de ură și o influență care, în final, și în cazul cel mai rău, vă poate duce în spatele gratiilor.

(1) Imaginea Parasocial, de KoolShooters, via Pexels

PSYPOST, (acc18.03.2025), Postcast hosts feel life friends, website: Psypost.org

PSYPOST, (acc. 18.03.2025), Why some women develop romantic interests in fictional bad boys, website: Psypost.org

PSYPOST, (acc. 18.03.2025), Youtubers can fulfill emotional needs better than casual friends, website: Psypost.org

PSYPOST, (acc. 18.03.2025), New insights into how parasocial interactions influence our empathy, website: Psypost.org

Continue reading

retele sociale

Genul Romantic, Adică Masculin

Care să fie genul romantic? Femeile sau, dimpotrivă, bărbații? Un grup de cercetători de la Cambridge University aduc câteva argumente surprinzătoare în slujba ideii că mai curând bărbații reprezintă genul romantic. 

☆ ☆ ☆

La nivelul simțului comun, este cunoscut faptul că femeile sunt genul romantic. În fond, ele sunt acelea care privesc filme romantice și visează la un cavaler manierat și cu musculatură bine dezvoltată, care bifează toate așteptările lor romantice. Totuși, un studiu recent publicat în presa de specialitate afirmă contrariul: bărbații sunt genul romantic, în ciuda faptului că urăsc filmele romantice, cadourile cu fundă roșie și cinele la lumina lumânărilor parfumate. Să fie o urmă de adevăr aici?

Potrivit stereotipului cultural privind cele două genuri, femeile sunt dependente de partenerii lor și au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca de suferințele din dragoste, în timp ce bărbații sunt independenți și auto-suficienți, nu au timp să plângă și sunt construiți în așa fel încât să găsească soluții pentru fiecare problemă. Totuși iată ce au descoperit cercetătorii britanici:

Femeile sunt văzute adesea ca fiind mai romantice decât bărbații iar relațiile romantice sunt mai importante în viața lor decât în viața bărbaților. În ciuda răspândirii acestor credințe, câteva cercetări recente zugrăvesc o imagine diferită. Sursa: Cambridge University Press

4 descoperiri surprinzătoare

• DEPENDENȚA DE RELAȚIA ROMANTICĂ — Bărbații așteaptă să obțină mai multe beneficii de la relația romantică și de aceea se străduiesc mai mult să își găsească o parteneră romantică;

• SĂNĂTATE MENTALĂ ȘI FIZICĂ — Potrivit acestor studii, bărbații au beneficii directe asociate relației lor romantice, care se manifestă în starea lor de sănătate mentală și fizică;

• DESPĂRȚIRILE INIȚIATE DE BĂRBAȚI — S-a observat și faptul că este mai puțin probabil ca bărbații să inițieze separarea de partenera romantică, tot ca urmare a acestor beneficii percepute;

• SUFERINȚA DESPĂRȚIRII — O altă descoperire contra-intuitivă a fost aceea că bărbații suferă mai mult ca urmare a despărțirii de partenera romantică.

Oricât de surprinzătoare ar fi aceste constatări, explicațiile pe care le avansează cercetătorii britanici se leagă de trăsăturile de gen care nu fac altceva decât să conducă cele două genuri la această stare de fapt: pentru că femeile au o rețea socială complexă care îndeplinește funcții psiho-emoționale, acestea sunt mai bine echipate să facă față provocărilor specifice relațiilor romantice: despărțiri, certuri, crize emoționale, etc. 

Pe de altă parte, bărbații nu au fost socializați în această manieră, dimpotrivă, de regulă se descurajează exprimarea emoțiilor în grupurile de bărbați ceea ce îngreunează formarea competențelor specifice inteligenței emoționale: gestionarea emoțiilor și însușirea de atitudini mai sănătoase pe componenta inter-personală (relații cu ceilalți) sau intra-personală (relația cu sine) — acestea reprezentând cele două dimensiuni ale inteligenței emoționale. 

Unii învață romantismul de pe canalul de televiziune DIVA, unde poți descoperi nu atât ceea ce este cu adevărat romantic, ci mai curând care sunt așteptările femeilor în relația cu partenerul lor. Cu alte cuvinte, ceea ce femeile numesc romantic, ar putea fi o modalitate foarte pragmatică de a sintetiza într-o operă de artă (cum ar fi o comedie romantică sau un film de Crăciun) toate așteptările femeilor în ce privește Alesul — astfel de filme trebuie privite în fiecare an, nu de alta dar omul mai și uită ce așteptări are și ar fi păcat să te încurci cu vreun romantic (adevărat)...

În accepțiunea lui George Călinescu, criticul literar care a scris și Enigma Otiliei, romantismul, în sensul său original, nu prea are nimic în comun cu ceea ce fetele de azi numesc romantic. Pentru acesta, romantic înseamnă bolnav, straniu, exagerat și oarecum extrem, în timp ce clasicul este echilibrat, pătruns de mulțumire eternă și incapabil de trăiri complexe. M-am gândit să sintetizez în cele ce urmează felul cum era definit genul romantic de către George Călinescu. Oare cărui gen i se potrivește mai mult romantismul adevărat? 

Clasicism-Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuină, reperabile numai la analiza. Individul clasic este utopia unui om perfect sănătos trupește si sufletește, "normal" (slujind drept norma altora), deci "canonic".

Individul romantic este utopia unui om complet "anormal" (intelege excepțional), dezechilibrat si bolnav, adică cu sensibilitatea si intelectul exacerbate la maxim, rezumând toate aspectele spirituale de la bruta la geniu. Expresiile trebuiesc luate intr-un sens cu totul literar, evitându-se confuzia cu patologia medicala.

 

Ce este romantismul adevărat și de ce nu vă doriți așa ceva?

• Romanticul, se stie, este maladiv, infirm, tuberculos, nebun, orb, lepros (citam suferințele "clasice" ale romanticului), atribuindu-i-se utopic o complexitate senzoriala si sufleteasca mai mare decât acești bolnavi o au in realitate. Bolnav încearcă a fi si autorul romantic (Lenau, Chopin, Eminescu, etc.), chip de a spune ca atunci când se întâmpla a fi bolnav are sentimentul de a fi pe o culme.

• Romanticul e foarte tânăr (13-14 ani, femeia) sau foarte bătrân.

• Istoria confirmă preferința în romantism pentru profesiile următoare: proletar, călugăr, student, militar, pușcăriaș, marinar, nobil, doctor, savant, femeie ușoară, bufon, călău, vrăjitoare etc.

• Romanticul e un monstru în toate: un monstru de frumusețe sau de urâțenie, de bunătate ori de răutate, ori de toate acestea amestecate.

• Starea romanticului e visarea, coșmarul.

• Romanticul este bizar, neînțeles, este sub-om ori supra-om, înger sau demon.

• Recunoști eroul romantic prin disimulația atroce, prin viclenie, cinism, vitejie nebuna, eroism donquijotesc ori lașitate, printr-un sentiment uneori grotesc al onoarei ("onoarea spaniola": ma refer bineînțeles nu la Spania reala, ci la imaginea ei uneori falsa, literara).

• Romanticul se distinge printr-o iubire excesiva, lascivă si spirituală sau prin ură bestială.

• Caracteristic romantismului este "calvarul" luptei pentru viață. Preocuparea sa este justiția socială.

• Viața romanticului e "fără sens" sau cu sens abscons.

• Romanticul este un selenar iar ora romanticului este miezul nopții.

• Clima romantică e caracterizată prin furtuni, ploaie, ceață, secetă, catastrofe (cutremure vulcanice) sau regim torid.

• Romanticul trăiește în perspectiva unui trecut indefinit dar și în propriul său univers fantastic.

• Romanticul vede decrepitudinea, cadavrul și ruina. 

• Romanticul e un barbar, ori un grosolan, ori fin la modul asiatic.

• Romanticul suferă de neliniște, vagabondaj si explorare.

• Romanticul consuma gin, opiu, ori bea apa din Lete, fiindcă el are nevoie ori de excitante, ori de analgezice ca să suporte sau sa uite infernul vieții.

• Romanticul caută ineditul, inventează, este un revoluționar, un independent ce fuge de constrângeri. 

• Romanticul cultivă stările ilogice și promovează oniricul, himericul și înspăimântătorul.

(1) Imaginea Romantic Couple, de Tizino Academy, via Pexels

(2) Cambridge University Press, (acc. 14.02.2025), Romantic Relationships Matter More to Men than to Women, website: Cambridge.org

(3) Călinescu, G., (1968), Clasicism, Romantism, Baroc în Principii de Estetica,  E.P.L. București. 

Continue reading

relatii

Idolul Iubitului Tău

Ți-ai găsit prieten nou și ești încântată de felul cum arată, vorbește și se comportă. Relația promite și ești decisă să faci pasul următor. Dar apoi găsești la el in sufragerie, un tablou care te pune pe gânduri. Este cazul să îți faci griji?

☆ ☆ ☆

Imaginați-vă că v-ai găsit un prieten sau o prietenă. Sunteți încântată de acesta pentru că este o persoană prezentabilă, are un job bun și un statut social privilegiat. În plus, vă vorbește cu blândețe, pare educat și se îmbracă bine. Relația este promițătoare și vine momentul să faceți pasul următor și să vedeți unde locuiește. Casa este pe măsura așteptărilor, nu îi lipsește nimic și aproape că vă vedeți crescând copii și îmbătrânind frumos împreună. Dar... apare un element-surpriză. 

Pe un perete din livingroom descoperiți un tablou misterios. Este o fotografie alb-negru cu portretul unui bărbat. Cine să fie? Îl întrebați și vă spune că este o persoană pe care el o admiră — altfel de ce ar mai avea un portret cu ea în livingroom? Numele acestei persoane este Ted Bundy. Nu, nu este o rudă apropiată și nici un profesor de Fizică din gimnaziu. Căutați pe Google și aflați că Ted Bundy este cel mai notoriu criminal în serie care a existat vreodată. 

Lesne de înțeles, această descoperire vă pune pe gânduri. Este oare momentul să vă faceți griji? De ce ai avea un portret cu cel mai notoriu criminal în serie tocmai pe un perete din livingroom? Îl întrebați pe iubitul dumneavoastră, iar acesta spune că Ted Bundy era un tip foarte inteligent și cu multă imaginație și că nu trebuie să crezi chiar tot ceea ce se spune despre el fiindcă, în fond, opiniile pot fi subiective. Și totuși, dumneavoastră aveți o dilemă.

Pe de o parte, simțiți că ați găsit sufletul pereche și că, probabil, este cel mai bun partener pe care l-ați putea găsi. Pe de altă parte, nu știți dacă cineva care are portretul unui criminal în serie pe un perete din propria locuință poate trăi o viață normală, dacă poate fi băiat de casă și poate forma un cuplu fericit împreună cu dumneavoastră. În plus, prietenii care, prin natura situației, se bucură de o doză crescută de obiectivitate, vă spun că acel portret nu poate fi un semn bun. 

Uneori însă iubirea este oarbă și refuzăm să vedem stegulețele roșii atunci când apar, fiindcă relația promite prea mult — viitor fericit, vise împlinite, etc, și riscați să pierdeți toate astea. Dar oare dacă cineva are un portret al unui criminal în serie acasă, pe un perete, înseamnă asta că și el are porniri criminale? Vă doriți uneori să puteți aprecia obiectiv gravitatea situației în care vă aflați dar este mult prea greu. E ca și când ați avea nevoie de semnale suplimentare, care să vă convingă că această relație este mult prea riscantă. 

Iar dacă veți primi acele semnale, ați putea oare să lăsați în urmă această relație? În final vă vine ideea să vă adresați unui psiholog și să îi pasați lui această responsabilitate de a vă orienta. Aveți noroc pentru că psihologul a studiat fenomenul devianței și cunoaște o mulțime de teorii și statistici asociate acestui domeniu de cercetare. El vă spune ca toți psihologii că... depinde. Depinde de cât de mult a fost influențat iubitul dumneavoastră de acest personaj pe care îl găsiți în cărțile de devianță și psihopatologie. 

Dacă are un portret în livingroom și vă recită citate aparținând idolului său se poate spune că influența a fost una importantă? Ca toți psihologii, acesta vă răspunde cu mai multe întrebări: îți permiți un risc atât de mare în acest moment al vieții tale? Ești genul care își dorește o viață liniștită, care visează un cămin liniștit, predictibil sau, dimpotrivă, genul care se plictisește repede, iubind adrenalina și incertitudinea? Iar dacă ești genul care se plictisește repede, atunci poți să îți asumi riscul? Cum care risc?

• Teoria Instinctelor — (Autor: Etienne de Greeff) afirmă că personalitatea este determinată de ansamblul tendințelor instinctuale, organizate în jurul preocupărilor inteligenței, care formează structura afectivă a persoanei. În aceste condiții, tulburările de caracter și limitele inteligenței sunt acelea care se află la baza actului deviant, întrucât, credea de Greeff, tendințele instinctuale nu se opun inteligenței și nici nu pot fi separate de ea. 

• Teoria Pragului Delincvențial — (Autor: Jean Pinatel) susține că orice om este capabil de crimă în condiții excepționale, care depășesc capacitatea lui de rezistență la frustrare. Cu toate acestea există un tip de indivizi care întrunesc o sumă de trăsături psihice (Egocentrism, Agresivitate, Indiferență Afectivă, Labilitate), numită de Pinatel, Nucleu al Personalității Criminale, iar aceștia au un prag delincvențial foarte scăzut.

• Teoria Învățării Vicariante — (Autor: Albert Bandura) afirmă că orice comportament se învață prin observație, asimilându-se cu mai multă ușurință atunci când observăm că este recompensat. Bandura propune termenul de învățare vicariantă și în plus vorbește și despre tehnicile de disculpare pe care devianții le folosesc pentru a-și adormi conștiința morală: dezumanizarea victimelor, reprezentarea greșită a consecințelor sau justificare prin principii morale superioare. 

• Teoria Identificărilor Diferențiale — (Autor: Daniel Glaser), susține ideea că asocierea directă cu persoane sau grupuri nu este necesară pentru a explica producerea unor acte deviante. De altfel, în multe cazuri devianții sunt persoane singuratice care nu au acces direct la modele negative, dar au acces la modele virtuale sau imaginare. 

Acestea reprezintă doar câteva dintre numeroasele teorii care au încercat să explice comportamentul criminal, cu mai mult sau mai puțin sprijin în cercetare. Am selectat exact aceste teorii pentru că ele fac referire la legătura între planul mental, al preocupărilor minții, al modelelor și valorilor asimilate și comportamentul criminal propriu-zis. Iar potrivit acestor teorii, există o șansă importantă ca anumite modele și anumite preocupări mentale să ne influențeze comportamentul. 

Fiindcă, în fond, ce poate învăța o persoană de la Ted Bundy? Cum să fie un avocat de succes sau mai curând cum să fie un criminal notoriu? Desigur, este important care sunt aspectele personalității lui Ted Bundy pe care le admirăm, dar, dacă ne gândim, există numeroase potențiale modele care dețin acele calități, fără să fie criminali în serie. Oricum am încerca să interpretăm situația, nu vom putea ignora elementul central al personalității modelului social admirat — în cazul nostru, faptul că a fost un criminal în serie. 

Un model reprezintă o sursă de inspirație și, pentru foarte mulți dintre noi reprezintă o cale de urmat. De aceea, nu trebuie să ne mire dacă un mare chitarist are drept model tot un mare chitarist iar o mare actriță de la Hollywood are drept model tot o mare actriță de la Hollywood. Un mare dictator admiră tot un mare dictator iar un mare extremist admiră tot un mare extremist. Și dacă modelul tău este proeminent, vei putea oare să rămâi în umbra lui sau te vei ambiționa să îl depășești? 

(1) Imaginea Dangerous, de Connor Danylenko, via Pexels

(2) Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Continue reading

relatii