Stiinta Dezindragostirii II

Cum scapam de suferinta in iubire? Nu este atat de greu. Cercetatorii au descoperit cele mai eficiente strategii in acest sens si asta ar trebui sa-ti faca suferinta mai usoara. Dar oare chiar doresti sa suferi mai putin? Iar daca nu doresti asta, atunci de ce mai cauti leacuri pentru inima franta? 

☆ ☆ ☆

Dupa cum stiti, fac voluntariat pe grupul Telegram | Psihoterapie Net, iar acolo, una dintre intrebarile pe care le primesc in mod frecvent din partea tinerilor care folosesc acest grup este tocmai aceasta: cum sa fac sa doara mai putin, dupa despartirea de persoana iubita? De fapt e foarte usor. Atat de usor, incat dupa ce am sa va povestesc rezultatele studiilor publicate in revista online Psychology Today, veti  fi deziluzionati. Spun asta fiindca feedbackul pe care l-am primit pentru aceasta metoda de dezindragostire nu este obligatoriu unul grozav, desi mi s-a spus si faptul ca functioneaza.

Dimpotriva, indragostitii cu inima franta imi lasa impresia ca se asteptau la altceva. Poate se asteptau sa le dau sperante in legatura cu relatia pierduta? Da, fiindca multa lume are asteptari nerealiste nu doar de la viata ci si de la psihoterapia sau consilierea psihologica la care apeleaza. Psihologia, din punctul lor de vedere ar trebui sa fie o anexa mai culta a Vrajitoriei / Magiei, iar psihoterapeutii, niste rude mai sarace ale celor care ofera servicii de vrajitorie (Vanessa & Melissa,  thank me later :P), care sunt adevaratele staruri pe acest picior de plai si pe aceasta gura de rai. 

Dar sa nu mai fiu asa acru si sa va spun ce va pot oferi in schimb psihoterapeutii, daca nu va pot da inapoi persoana iubita. Fiindca m-a preocupat de multa vreme arta dezindragostirii, caci, nu-i asa, nevoia il invata pe om, am mai scris cateva articole atat in blogul studentiei mele, (Carnavalul Gandurilor) cat si in acest blog. In acest sens, va recomand sa lecturati articolul Stiinta Dezindragostirii I, unde am prezentat pe larg studiul aparut in publicatia Psychology Today (The Science of Falling Out of Love). 

In esenta, cea mai eficienta strategie de a diminua sentimentele de neputinta aparute in urma pierderii persoanei iubite, care a fost validata de cercetarea stiintifica are doua micro-strategii si ambele se refera la felul cum alegem sa evaluam persoana iubita pe care am pierdut-o, respectiv relatia cu aceasta. Mai exact, reevaluarea relatiei ar trebui sa fie mai curand negativa, daca va doriti cu adevarat sa depasiti sentimentele care, cel mai probabil, v-au blocat capacitatea de a munci, relationa sau a va preocupa de reusita in viata, cum ati fi facut-o inainte de despartire. 

Dar ca sa nu ramana absolut nimic neclar, voi prezenta in cele ce urmeaza cele doua micro strategii. 

• Evaluarea Negativa a Persoanei Iubite. Da, putem alege sa facem asta, cu promisiunea ca vom suferi mai putin. In acest sens, de fiecare data cand va vin in minte amintirile frumoase, care insa genereaza sentimente de neputinta si blocaj, le puteti contracara gandindu-va la cateva defecte ale persoanei iubite. Care erau acestea? Poate ca era nehotarat si cheltuitor sau poate ca va raspundea greu la telefon. Amintiti-va de momentele cand aceste calitati au iesit la suprafata. Poate vi se pare ciudat ca spun asta, dar fiecare om vine cu pachetul complet, are calitati si defecte, inclusiv persoana iubita de dvs. De multe ori acele defecte v-au determinat sa luati distanta de persoana respectiva, ca sa puteti respira. Cu alte cuvinte, haideti sa ne spunem intreg adevarul! Nu lasati memoria sa va joace feste! 

• Evaluarea Negativa a Relatiei Pierdute. Dupa cum vedeti, se lucreaza mult pe principiul strugurilor acri, si voi publica mai jos fabula Vulpea si Strugurii, ca sa stiti despre ce vorbesc. Evaluarea negativa a relatiei pierdute presupune indreptarea atentiei spre problemele relatiei, mai curand decat pe punctele sale tari. De exemplu, va puteti gandi ca relatia nu avea niciun viitor, datorita incompatibilitatii de viziuni, de caractere, de idealuri, datorita diferentei de varsta, lipsei banilor, sau altor aspecte obiective. Va puteti gandi ca "relatia nu mergea nicaieri" sau "nu eram pregatit pentru o relatie serioasa", etc.

Pribeaga si lihnita de foame, da de-o vie cu niste struguri rumeni, frumosi, de razachie.  Ciorchinii-s plini si vulpea, de sine inteles, ar fi mancat cu pofta si nici n-ar fi ales… Dar la-ndemana labei o-mpiedica s-ajunga pana la ei zabreaua ulucilor, prea lunga, Si ghimpii-n care gardul e prins si impletit ciorchinele-i aproape de bot, s-a tot sucit. S-a ridicat: se-nteapa si-i lasa gura apa… Ce struguri verzi si acri, ofteaza. Nu-s de teapa! Si-s cruzi… Mie, ce-mi place-i gustul de stafida, Nu-mi strepezesc eu dintii cu-aceasta agurida!

Vulpea si Strugurii, La Fontaine

 

Da, este nevoie uneori sa gandim precum aceasta vulpe, daca ne dorim sa ne pastram bucuria de a trai si capacitatea de a infrunta provocari, caci nu-i asa, viata nu asteapta pe nimeni, chiar daca, intr-un fel, ti-ai dori sa iei o pauza de la toate astea si sa iti traiesti linistit doliul. Cei care isi permit sa tina acest doliu, eventual de mai multe ori pe an, odata cu persoana iubita pierd multe alte lucruri, cum ar fi prieteni, joburi, oportunitati sentimentale, sanatate psihica, etc. 

Nu este acelasi lucru sa ai o dupa-amiza in care sa asculti cantece triste si sa iti plangi de mila, sau sa faci asta pentru tot restul vietii, ori pana iti dai seama ca viata ta s-a cam dus pe apa Sambetei, oricare ar fi aceea. Credem ca timpul vindeca... Dar uneori timpul nu face decat sa iti consolideze antrenamentul in a tine doliu, caci in viata totul e o problema de a face ceea ce ai invatat si ceea ce ai exersat ani intregi. Priveste putin in jurul tau si ai sa-mi dai dreptate!

De ce functioneaza aceasta strategie?

De asemenea, raspunsul la aceasta intrebare este destul de simplu. Ca sa intelegem de ce functioneaza strategia de evaluare negativa a fostului partener /a fostei relatii, trebuie sa ne raspundem la intrebarea Ce este dragostea? O sa-mi spuneti ca nimeni nu stie, si o sa-mi dati o definitie liric-lacrimogena, de tipul celor pe care le scriam in Oracol, pe vremea cand nu aveam Facebook. Cu toate acestea, iubirea romantica poate fi definita si putem explica de ce apare. Am sa incerc sa fac asta in cele ce urmeaza.

Fiecare dintre noi are in subconstientul sau un fel de portret robot al idealului nostru in iubire. Acest portret se formeaza in timp, pe masura ce dobandim noi informatii legate de preferintele noastre si de modelele la care suntem expusi, incepand cu parintele de gen opus si terminand cu influente care apar in mass-media, in filme, reviste, in mediul scolar sau profesional, etc. In acest portret robot sunt imbinate calitati fizice si de personalitate care alcatuiesc un intreg, destul de bine definit, dar care poate sa nu fie constientizat ca atare. Pe masura ce acumulam experienta de viata, potretul robot se completeaza, se rafineaza iar noi devenim tot mai constienti de ceea ce cautam la ceilalti. 

Sentimentele de atractie, indragostire, iubire pasionala etc, apar de fiecare data cand intalnim persoane care au ceva in comun cu idealul nostru in dragoste. Acel ceva este vizibil si asta genereaza mereu o reactie in noi, as spune chiar ca genereaza o furtuna hormonala - ceea ce ne pregateste pentru situatia de a ne afla in prezenta oportunitatii. Intram atunci intr-o alta dimensiune a existentei, intr-un mod diferit de functionare, care presupune deschidere, consum sporit de resurse, comportamente de tipul flirtului, dietelor, achizitionarii de haine, produse de infrumusetare, caci vrem sa fim remarcati si vrem ca povestea sa prinda contur. 

Si acum sa ne intoarcem la intrebarea initiala: de ce functioneaza evaluarea negativa a fostei relatii in ce priveste diminuarea sentimentelor de indragostire? Ei bine, fiindca evaluand negativ persoana la care nu mai avem acces, ne convingem pe noi insine ca persoana respectiva nu are mare lucru in comun cu idealul nostru in iubire, prin urmare iesim din acel mod de functionare ce presupune recuperarea iubirii pierdute si trecem pe modul de functionare ce presupune conservarea resurselor, in contrast cu risipa pe care o manifestam inainte (o risipa este si faptul ca tii doliu).

Psihoterapeutul Dorin Victor Vasile spunea ca doliul este o forma extrema de a depasi pierderea. Tocmai fiindca implica atat de multa durere si risipa de resurse despre care vorbeam. Cei care tin acest doliu merg adesea pe principiul ca timpul vindeca ranile. Dar adevarul este ca nimic nu garanteaza asta. S-ar putea sa va obisnuiti atat de mult cu doliul incat sa va fie greu sa faceti altceva. 

Iubirea apare prin iluzionare si dispare prin deziluzionare. Aceasta deziluzionare este naturala atunci cand, in cuplurile rutinate, descoperim ca persoana cu care ne-am casatorit nu are prea multe in comun cu idealul nostru in iubire, mai ales ca idealul in iubire se afla intr-o continua evolutie, cu schimbari mai subtile sau mai dramatice. Dar deziluzionarea poate fi si deliberata, o alegere de a fi deziluzionat, cu consecinte pozitive pentru sanatatea noastra psihica. 

Iata cateva piedici in calea uitarii, adica factori care vor agrava suferinta despartirii. 

• DISTANTA AMPLIFICA ILUZIILE ~ da, se poate observa usor ca avem tendinta sa ne amintim numai partile bune ale relatiei pierdute si asta este o tendinta care ar trebui combatuta.

• LIPSA INLOCUITORULUI ~ odata cu pierderea fostului partener ai pierdut persoana care se ocupa de satisfacerea nevoilor sexuale, de solidaritate, socializare, suport, etc.

• LIPSA PRIETENILOR ~ de regula prietenii te pot scoate din starile de doliu, macar episodic, cu exceptia situatiei in care se ofera sa asiste la pity party, adica te incurajeaza sa-ti plangi de mila.

• LIPSA INTERESELOR ~ ma refer aici la hobby-uri sau la interesele profesionale care iti tin mintea ocupata si te ajuta sa te focalizezi pe altceva decat durerea pierderii.

• PROBLEME MATERIALE ~ de multe ori, prierderea iubirii este asociata cu pierderea surselor de venit, in cazul in care exista o dependenta de acest tip, ceea ce nu face decat sa amplifice neputinta.

• BENEFICIILE SECUNDARE ~ suferinta si doliul pe care il parcurgi a-la-longue reflecta nu doar lipsa de acceptare a realitatii pierderii ci si incercarea mai curand neconstientizata de a determina schimbari ale acestei situatii: de ex. atragerea prin suferinta a fostului partener, incercarea de a genera la acesta sentimente de mila sau vinovatie, atragerea unui partener nou care sa te salveze, sau atragerea unor alte beneficii (atentie, suport, etc)

• TENDINTELE PSIHOPATOLOGICE ~ cand suntem extrem de dependenti de ceilalti, cand gestionam cu dificultate pierderea si ne lipsesc abilitatile de gestionare a emotiilor, putem avea episoade depresiv-anxioase sau reactivarea unor traume.

Ca o solutie de compromis pe care o sugerez terapeutilor care lucreaza cu pierderea iubirii, as zice ca sunt mai multe sanse pentru acceptarea strategiei atunci cand se accentueaza mai curand incompatibilitatea dintre cei doi, adica atunci cand ne focalizam atentia pe problemele relatiei mai curand decat pe problemele personale ale fostului partener. De exemplu, un client de psihoterapie ar putea accepta mai curand faptul ca relatia nu avea viitor, din cauza incompatibilitatii dintre cei doi decat faptul ca celalalt era plin de obiceiuri respingatoare si probleme de caracter. 

De asemenea, ar fi util sa ii prezentati clientului respectiv sursele dvs., cum ar fi articolul din publicatia Psychology Today, privitoare la studiul respectiv, pentru a se documenta singur si a alege felul cum doreste sa parcurga procesul acestei pierderi. Faptul ca un client are posibilitatea sa aleaga cat de mult sufera pentru o iubire pierduta mi se pare remarcabil, un lucru care nu face decat sa sporeasca demnitatea personala a individului si un lucru de care ne bucuram ca urmare a dezvoltarii cercetarii in domeniul Psihologiei Relatiilor.

(1) Imaginea Broken Heart Red Hair, de SBHellgirl, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

(2) Stiinta Dezindragostirii - Psihopedia

(3) The Science of Falling Out of Love | Psychology Today

Continue reading

resurse

Mic Tratat Despre Pierdere

De ce nu stim sa pierdem? Simplu: nu a fost niciodata o prioritate! Dar pierderea face parte din viata, la fel ca si reusitele. Uneori pierderea apare in ciuda eforturilor, parca lipsita de sens. Totusi, pierderea ne invata intotdeauna ceva iar gestionarea pierderii ar trebui sa faca parte din cultura noastra psihologica. 

☆ ☆ ☆

Ne-am obisnuit sa impartim lumea in invigatori si invinsi. Invingatorii sunt cei care depun eforturi, castiga si apoi sarbatoresc victoria, in timp ce invinsii sunt cei care, indiferent cat au muncit, sunt nevoiti sa traisca cu consecintele pierderii lor. In razboaie, invingatorii cucereau bogatii, teritorii si resurse, in dauna pierzatorilor, care pe langa toate astea, isi pierdeau si demnitatea. Pierzatorii isi pierd inclusiv sanatatea, fiindca pierderea resurselor si a demnitatatii reprezinta o provocare pentru care nimeni nu este pregatit. 

Asa stand lucrurile, traim cu obsesia victoriei pe care trebuie sa o marcam, iar noaptea avem cosmarul infrangerii, care ne viziteaza mereu, pentru a ne aminti cat de mult uram pierderea. Stiati ca studentii care viseaza ca pica la examen de fapt urmeaza sa ia acel examen? Da, fiindca visul nu este o simpla premonitie, este mult mai mult decat atat... El vorbeste despre fricile si idealurile noastre, despre ceea ce ne dorim si despre ceea ce uram, acestea fiind limitele noastre teleologice: minus infinit si plus infinit. 

De ce uram pierderea? De fapt in contextul vietii noastre sociale este inevitabil sa simtim tot felul de emotii negative in legatura cu pierderea, tocmai fiindca societatea foloseste pierderea pentru a ne spala creierul, adica a ne manipula si a ne conduce acolo unde doreste dansa sa ajungem.

• MOTIVATIE. Fiindca traim urand pierderea, ne mobilizam pentru reusita, trecem de la relaxare la eforturi, cu alte cuvinte, ideea pierderii are un efect motivational. 

• ORIENTARE / SIMPLIFICARE. Viata omului are nevoie de un sens. Stim ca mergem de la minus infinit catre plus infinit. Daca nu ar exista aceasta directie de evolutie, viata ar fi lipsita de sens, ar fi haotica si greu de inteles. 

• LUARE DECIZII / REZOLVARE PROBLEME. Stim ca deciziile bune sunt cele care ne apropie de victorie iar cele proaste sunt cele care ne indeparteaza de aceasta. Stim ce uram si ce iubim. Asta ne face receptivi la felul cum ceilalti inving in lupta sau evita pierderea.

• CULTUL VICTORIEI. Exista mituri stravechi care se reflecta in arta, povesti si filme ce vorbesc despre ceea ce se cheama mitul eroului -- cel care castiga mereu si cel care intruchipeaza toate calitatile invingatorilor: curaj, pricepere, intelepciune. Mai nou, eroul este analist CIA, se pricepe la calculatoare si tehnologie. Dar in esenta este un castigator, un supravietuitor. 

Nu este foarte greu sa intelegem de ce uram pierderea. Adevarata intrebare este alta: cum gestionam pierderea? Dupa cum spuneam mai sus, pierderea a fost privita in trecut ca fiind asociata bolii, fizice si mentale, saraciei, umilintei si chiar mortii. Moartea sociala dar si fizica, propriu-zisa, era recompensa iar uneori era salvarea marilor pierzatori. Adolf Hitler se casatoreste cu Eva Braun in buncar, intr-o ceremonie bizar-morbida, marcata de amaraciunea pierderii razboiului, dupa care se sinucid, pentru a evita umilinta de a-i privi in ochi pe cei care au castigat razboiul. 

Altii gestioneaza durerea pierderii prin dependenta de substante, alimente, persoane sau activitati.

Adolf Hitler si Eva Braun, sinucigasii din buncar nu au fost primii si nici ultimii. Fiindca omul, in general, isi doreste sa traiasca dar conditiile in care traieste par a fi mai importante decat viata in sine. Stim atat de bine cum ar trebui sa arate viata noastra, incat aceasta nepotrivire dintre ideal si realitate ne poate determina sa cautam o solutie extrema. Moartea este privita ca o resetare, ca o solutie la care avem acces mereu si care ne scuteste de consecintele detestabile ale pierderii. Iar viata nu este pentru oricine. Unii dintre noi sunt pur si simplu incompatibili cu aceasta. 

Refuzam sa acceptam ca pierderea face parte din viata si tocmai asta ne face incompatibili cu viata. Iata cateva mari adevaruri care te pot ajuta sa treci peste pierdere.

• CICLICITATEA VIETII - faptul ca ai pierdut de data asta, nu inseamna ca vei pierde mereu. Exista intotdeauna o zi mai buna decat cea de azi si vrei sa o descoperi. Totul in viata este ciclic si sinusoidal: anotimpurile, ziua si noaptea, furtuna si zilele cu soare, etc.

• UNIVERSUL E PLIN DE RESURSE - Cand traim cu aceasta convingere, caderea isi pierde dramatismul. Noi insine devenim rezilienti si capabili sa facem fata la tot ce este mai greu. Universul are resurse pentru fiecare dintre noi iar asta te face curios, deschis si increzator.

• INVATATURA PIERDERII - pierderea te poate invata ce nu te-au invatat o mie de victorii: poate ca locul tau nu este aici sau poate ca nu ai inteles corect dificultatea sarcinii. Uneori mergem la un examen desi stim ca vom rata. Dar faptul ca te prezinti la examen iti ofera enorm de multe informatii care te vor ajuta data viitoare. 

• GESTIONAREA PIERDERII - pe langa faptul ca pierderea ne invata ceva, gestionarea pierderii este poate cea mai pretioasa resursa dintre toate: ea te protejeaza de suferinta si boala asociata pierderii atunci cand ii dam un sens -- poate ca am pierdut acest tramvai fiindca in urmatorul se afla iubirea vietii mele.

Cu ceva timp in urma am scris un articol numit Despre Femeia Memorabila, in care se vorbea despre cum sunt expuse femeile tinere si cele de varsta mijlocie bolilor psihosomatice. Un stiudiu realizat de cei de la Emory University of Public Health, ajunge la concluzia ca, dintre pacientii cardiaci, femeile tinere si cele de varsta mijlocie reprezinta grupul clinic cu cea mai mare vulnerabilitate in fata stresului de natura psiho-emotionala. Potrivit studiului respectiv, femeile care dezvolta o boala de inima la o varsta frageda formeaza un grup special cu risc crescut pentru ca sunt in mod disproportionat vulnerabile la stresul emotional. 

O femeie isi cunoaste devreme sensul in viata, definit prin intermediul numerelor: pana la ce varsta trebuie sa se casatoreasca, cati copii trebuie sa aiba, numarul de kilograme la care trebuie sa se mentina, si alte numere ce trebuie marcate pentru ca viata ei sa fie una implinita. In lipsa fortei fizice, ele au descoperit ca o femeie insufletita de un ideal poate sa mute muntii din loc. Si da: o femeie tanara este o forta a naturii atunci cand stie ce vrea. Si totusi, pierderea ramane o parte fireasca din viata, fiindca realitatea, dar si noi insine, avem limite. Faptul ca punem suflet intr-un ideal lipsit de realism nu produce miracole, in schimb poate produce un diagnostic, care ne condamna la o viata cu pilule de inima in geanta. 

Un taran isi ara ogorul cu ajutorul calului sau. Într-o zi insa, calul a fugit.

„Groaznic, ce ghinion!”, a spus un vecin.

„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns fermierul.

Dupa mai multe saptamâni, calul s-a întors, aducând cu el patru iepe salbatice.

„Ce noroc nemaipomenit!”, au spus vecinii.

„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul.

Intr-o zi, pe cand incerca sa imblanzeasca iepele salbatice, taranul a cazut si si-a rupt un picior.

„Ce ghinion!”, au spus vecinii.

„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul.

A doua zi insa, în sat a venit armata sa ia barbatii la razboi. Dar taranul era inapt, pentru ca avea piciorul rupt.

Noroc, ghinion, cine stie?

Nu vreau sa fiu inteles gresit: exista si barbati care nu stiu / nu pot sa piarda. Cred ca la barbati simptomele pot fi mai brutale - ca tot vorbeam de felul cum a gestionat Adolf Hitler pierderea razboiului. Pierderea imbraca uneori forme monstruoase, in acord cu emotia pierderii care uneori este singura realitate a pierzatorului. Dar emotiile pot fi gestionate. Unii invata de mici sa-si gestioneze emotiile, ceea ce reprezinta un atu pentru sanatatea lor psihica si chiar reusita lor in viata. Altii pot invata sa-si gestioneaze emotiile la psiholog, care este o resursa ce va sta la dispozitie oricand viata va distribuie rolul pierzatorului. 

(1) Imaginea Lost, de Linus Ho, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

pierdere

Spargatorii de Oglinda

Ai un arsenal de povestioare motivationale: lui Thomas Edison, i s-a spus ca nu va realiza nimic in viata, iar lui Sylvester Stallone ca nu poate fi actor. Dar nicio poveste nu se compara cu aceea a lui Mary Ann Webster!

o o o

Femeile sunt frumoase iar barbatii sunt... stiti voi... barbati. Dar femeile sunt frumoase, sau cel putin asa sunt socializate: sa fie frumoase, sa aiba gust estetic, sa se comporte frumos si chiar sa fie frumoase din punct de vedere moral. Frumusetea pare sa fie valoarea suprema atunci cand vorbim despre socializarea fetitelor. In fond, nimic gresit in legatura cu asta.

Problemele apar atunci cand fetitele... nu sunt tocmai frumoase, si nu pot face prea multe in acest sens, in special atunci cand e vorba despre frumusetea fizica. Desigur, intotdeauna se poate face ceva ca sa arati mai rau, nu-i asa, dar se poate face si ceva ca sa arati mai bine. Iar acel ceva presupune un nivel de efort.

Spre exemplu te trezesti cu o ora mai devreme si iti iti impletesti parul intr-o suta de suvite subtiri, ori te multumesti sa il indrepti cu placa, doar asa, ca sa se mire toti oamenii din autobuz cat de devreme ai putut sa te trezesti in dimineata aia si sa stie ca tu esti campioana. Dar sa zicem ca asta nu te-ar ajuta prea mult, fiindca ai o boala care nu permite feminitatii tale sa se manifeste, o blocheaza, si deci, in esenta, te cam sluteste.

Asta i s-a intamplat lui Mary Ann Webster, o englezoaica care a detinut titlul pentru... cea mai urata femeie din lume. Nu este deloc magulitor, nu-i asa? E mai rau decat premiul "Zmeura de Aur" in lumea cinematografiei fiindca, in fond, sa faci un film extrem de prost naste un tip de publicitate negativa, iar pana la urma, in lumea showbusines-ului, ei bine, nu exista decat publicitate pozitiva. In plus, conform unui studiu, oamenii destepti prefera filmele tampite, fiindca le stimuleaza creativitatea. 

Dar daca esti chiar cea mai urata femeie din lume, asta iti poate afecta serios capacitatea de a te descurca in viata, intr-o lume si intr-o societate umana in care femeile ar trebui sa intruchipeze frumusetea, ba chiar sa i se dedice frumusetii, cum ar veni, si sa faca orice pentru a o exprima prin gesturile si prin trasaturile lor fizice si de caracter, dar mai ales fizice.

Tocmai de aceea, povestea lui Mary Ann Webster nu este doar o simpla poveste de succes, din categoria multelor povesti de succes putin probabile care au aparut in conditii total neprielnice. Stiti ca exista tot felul de filmulete pe youtube iar autorii de literatura motivationala au un intreg arsenal de povestioare, incepand cu cea despre Thomas Edison, caruia i s-a spus in copilarie ca nu va realiza nimic in viata si terminand cu cea a lui Sylvester Stallone caruia i s-a spus ca nu poate sa joace in filme fiindca vorbeste ca un om care a consumat, stiti voi... "apa minerala".

Dar Mary Ann Webster chiar suferea de o boala care o facea... incompatibila cu frumusetea fizica. Aceasta boala poarta numele de acromegalie si are drept manifestare modificarea formei oaselor si, ca rezultat al acestui lucru, schimbarea totala a fizionomiei, pana la a face persoana suferinda sa fie de nerecunoscut chiar si pentru cei apropiati.

Acromegalia este o tulburare care apare ca rezultat al unui exces al hormonului de crestere. Simptomul initial este cresterea membrelor. Apar, de asemenea, cresterea fruntii, a mandibulei si a nasului. Pot sa apara dureri ale incheieturilor, o piele mai groasa, o voce adanca, dureri de cap si probleme cu vederea. Complicatiile bolii pot include diabetul de tip 2, apnea si tensiunea arteriala. (Sursa: Wikipedia)

Copilaria si tineretea ei au fost normale, in sensul ca aspectul ei fizic era mai curand placut. Visa la o familie numeroasa si visul i s-a implinit: s-a casatorit si a avut 4 copii. Dar in jurul varstei de 32 de ani a inceput sa se manifeste acromegalia care i-a schimbat total cursul vietii. Nu a fost singura drama din viata ei - ea si-a pierdut si sotul care a murit dupa 11 ani de casnicie, lasand-o cu cei 4 copii si cu... boala care o facuse de nerecunoscut. (FOTO)

Dar o mama face ceea ce face o mama, nu-i asa? Probabil ca instinctul matern a determinat-o sa foloseasca aceasta slabiciune a sa in beneficiul propriu si al familiei. Cu alte cuvinte, si-a transformat vulnerabilitatea intr-un punct tare. Asta ii oferise universul si acesta devenise "capitalul" ei. Asta o facea unica si, intr-un fel, pretioasa. Exista oare un domeniu in care uratenia ei putea sa fie un atu?

Ei bine, s-ar parea ca da. In ciuda faptului ca se gaseau peste tot "destepti" care sa o insulte pe strada, fiindca ei traiesc intr-o lume in care aparentele sunt totul iar o persoana suferinda merita sa sufere si mai mult, in timp ce o persoana "frumoasa"  poate sa te faca sa suferi ea insasi, fiindca frumusetea fizica, nu-i asa, ii ofera acest drept. In showbusiness, s-ar parea ca poate sa devina un atu faptul ca... sa spunem, "ai fata de prost", sau esti cea mai urata femeie din lume.

Ea si-a adjudecat titlul si a castigat o suma frumusica. Apoi a mers in Statele Unite, unde a participat la tot felul de spectacole si a lucrat intr-un circ, fiindca, nu-i asa americanii fac bani si din piatra seaca. LOL. Totul se intampla prin anii 1920 - 1930, si s-ar parea ca aceasta chiar a fost o alternativa pentru "cea mai urata femeie din lume", cu toate ca a murit prematur, la varsta de 59 de ani, tot datorita bolii sale.

Cred ca, dintre toate povestile "de succes improbabil" pe care le-am auzit pana acum, asta m-a miscat cel mai mult. Fiindca da, poti sa il asculti pe Eminem cum povesteste despre inceputurile sale in ghetourile din Detroit, crescand fara tata si impunandu-se intr-o industrie dominata de persoane de culoare, dar, in fond, este doar o poveste despre talent pus in valoare, in tara tuturor posibilitatilor. Da, te poate inspira, dar pana la urma, nu este iesita din comun.

compensare, sf [Definitie Dex] 1-2 Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare) Si: compensație. 3 Echilibrare Si: compensație. 4 Îndreptarea unui rău printr-un bine Si: compensație. 5 Răsplătire Si: compensație. 6 Despăgubire. 7-8 (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect sau a unei acțiuni Si: compensație. 9-10 (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de echilibru Si: compensație.

In teoria adleriana exista termenul de compensare. Seamana cu compensatie si se poate identifica cu asta. Echilibrezi ceva care lipseste obtinand altceva - aceasta este ideea. Te echilibrezi emotional luand ceva in schimbul lucrurilor pierdute. Pierderea sau "minusul perceput", cum ii spunem in psihologia adleriana, ne motiveaza pentru a merge catre "un plus perceput", pentru a compensa pierderea respectiva.

Sa spunem ca pierderea frumusetii este un minus perceput. Asta poate sa devina o motivatie pentru extrem de multe lucruri, incepand de la cele mai urate, meschine si stupide si terminand cu cele mai inspirate, profitabile, inteligente, nobile. Haideti sa va explic principalele forme de compensare cunoscute si, deci, principalele optiuni pe care le avea la dispozitie Mary Ann Webster:

• Compensare "Simpla" ~ Principiul: "Sunt urata, dar pot sa devin desteapta". Te dedici tuturor acelor activitati care iti sporesc cunostintele si posibilitatile de adaptare prin inteligenta si cultura.

• Pseudo Compensare ~ Principiul: "Sunt urata si o sa devin si rea (poftim!)". Te dedici acelor activitati prin care poti sa te razbuni pe lumea care nu te intelege, care te marginalizeaza si te umileste. 

• Supra-Compensare ~ Principiul: "Sunt urata dar pot sa devin frumoasa". Te dedici tuturor acelor activitati pe care le presupune auto-ingrijirea: inclusiv stilul sanatos de viata (odihna, miscare suficiente, alimentatie sanatoasa), imbracamintea ingrijita si chiar machiaj, de ce nu?

• Compensarea Mentala (budista) ~ Principiul: "Sunt urata dar (hocus-pokus) nici macar nu am nevoie sa fiu frumoasa." sau, altfel spus, "Strugurii sunt acri".  Eforturile se fac exclusiv in plan mental, pentru a te convinge pe tine insati de adevarul acestui enunt. 

Acestea sunt principalele moduri prin care o persoana poate sa isi invinga punctele slabe, intr-un mod pozitiv, recunoscut social, care nu exclude cooperarea cu ceilalti (ca in cazul Compensarii Simple sau cel al Supra-Compensarii) sau, dimpotriva, doar la nivel subiectiv, in imaginatia noastra (ca in cazul Pseudo-Compensarii), cand, descurajati, cautam o cale de a ne lua revansa de la viata si societate in latura negativa a lucrurilor. 

Nu am cunoscut-o personal pe Mary Ann deci este oarecum jenant sa pretind ca stiu ce se afla in spatele atitudinii ei curajoase si abile. Poate ca a trecut prin toate formele de compensare si totul a fost un proces indelungat. Nici pseudo-compensarea nu este exclusa, desi pare ca ea se impacase cu ideea ca  este asa. Poate ca adevaratul rationament din spatele atitudinii ei era acesta: "sunt atat de urata incat locul meu este la freak show, ca sa sperii copiii". LOL

Aplicatie: Ce fel de compensare folosesti? Intreaba-te care iti sunt punctele vulnerabile si ce faci pentru a-ti gestiona vulnerabilitatea: iti iei revansa in alt domeniu (compensare simpla); te razbuni pe ceilalti (pseudo-compensare); incerci sa devii exact opusul a ceea ce esti (supra-compensare) sau incerci sa te convingi pe tine insuti / insati ca nu iti lipseste nimic (compensare mentala)? 

(1) Imaginea Back, de Loredana Lavino, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 28.05.2019), Acromegalia, website: Wikipedia

(3) WIkipedia, (acc. 28.05.2019), Mary Ann Webster Bevan, website: Wikipedia

Continue reading

pierdere

O Scena Memorabila

Este oare libertatea mai curand "o povara" pentru unii dintre noi? Este adevarat oare ca unora dintre noi, libertatea de alegere le dauneaza grav... sanatatii?

o o o

Am mai vorbit aici despre puterea artei si cred ca toata lumea a ramas convinsa ca arta are o influenta asupra sufletului omenesc, in special atunci cand ne expunem pentru perioade mai lungi de timp la acelasi gen de arta. Acum, care anume este influenta respectiva, este mai greu de spus. De ce? Findca, in fond aceasta este o alegere personala: cum intelegem un anumit gen literar / muzical si cum dorim sa manifestam aceasta intelegere in plan comportamental.

In Statele Unite se duce o lupta incrancenata cu privire la titlurile si genurile de literatura care le sunt permise celor aflati in puscarii in calitate de detinuti. Tot felul de entitati care tin de autoritatile statale, federale sau chiar autoritatile unitatilor respective intervin pentru a interzice genurile "mai delicate" de arta literara: cum ar fi genul horror, nu-i asa, sau, desigur, genul erotic sau soft core.

Se presupune ca detinutii, care oricum nu prea exceleaza la capitolul "discernamant" sau constiinta morala, ar fi mai bine sa fie tinuti departe de astfel de genuri literare, doar asa, preventiv, fiindca nu stii niciodata ce are un detinut in minte si ce poate face cu informatiile preluate din astfel de carti. Mai mult decat atat, se considera periculos pentru societate ca detinutii sa aiba acces liber la ceea ce se cheama "true crime".

Acest gen de literatura si documentar este, intr-adevar, o sursa de informatii destul de aprofundate referitorare la, pe de o parte, practicile ilegale ale criminalilor iar pe de alta parte, modul de a conduce o ancheta, tehnologia folosita, algoritmii de lucru si gestionarea datelor de catre politisti. Va puteti imagina cum ar putea fi folosite astfel de informatii de catre un detinut, nu-i asa?

Din proprie experienta va pot spune ca astfel de programe "true crime" chiar te initiaza in munca detectivilor, iar daca pana acum, puscaria era denumita in mod sarcastic "facultate" - pentru ca infractorii pot sa iasa mai bine pregatiti pentru cariera lor infractionala, ei bine, daca mai au si acces la "true crime", s-ar putea spune ca, fie si fara o diploma, puscaria poate sa devina o specializare in domeniu.

O sa ma contraziceti si, poate, pe buna dreptate - de unde stiu eu ca detinutii vor folosi datele astfel asimilate pentru a comite infractiuni din ce in ce mai "bine gandite", din ce in ce mai bine organizate, mai apropiate de "crima perfecta" si tinand cont de toate acele realitati ale muncii de detectiv pe care pana acum le-ar fi ignorat cu succes? Ei bine, nu am de unde sa stiu.

Poate ca datele pe care le vor asimila in urma unor astfel de lecturi ii vor determina sa renunte pentru totdeauna la cariera lor infractionala, constienti fiind de faptul ca acest domeniu a ajuns atat de departe incat face aproape orice incercare de a "fenta legea", sau de a comite "crima perfecta", total inutila. Si adevarul este ca nu avem de unde sa stim ce anume va alege sa faca un detinut cu datele astfel obtinute.

Se crede spre exemplu ca literatura beletristica ne face mai empatici. Acesta ar fi un castig urias pentru cei aflati in puscarii fiindca, multi dintre acestia fiind afectati de tulburarea de personalitate antisociala (psihopatie), chiar duc lipsa de empatie. O crima care apare in acest context al liberului acces la informatie, ne-ar putea pune pe ganduri - oare este ok sa le oferim detinutilor acces liber la orice doresc ei sa citeasca?

Dar despre ce scena memorabila este vorba in titlu? Am revazut de curand Ultimul Mohican. Exista in finalul acestui film o scena care a marcat pe foarte multa lume, chiar daca unii considera ca filmul este plictisitor, cel putin pana aproape de final. Am gasit o pagina de internet in care zeci de persoane se declara fascinate de aceasta scena, fara a putea sa precizeze motivul. Este pur si simplu sublima.

Simpla descriere a acestui moment nu reuseste sa transmita continutul sau real. Poate ca ceea ce am sa spun este hiperbolic, dar este si adevarul. Ati experimentat vreodata un moment pe care nu l-ati putea explica, in care se intampla ceva care te afecteaza intr-un mod nicicand asteptat. si un mod strain oricarei alte persoane, si intr-un mod care iti va ramane strain si tie de acum inainte? Asta mi s-a intamplat mie aici. Privirea pe care a aruncat-o Jhodi May catre camera in acea fractiune de secunda a filmului m-a miscat, mi-a facut inima sa se opreasca in loc, m-a facut sa lacrimez si nici macar nu am inteles de ce.  (Sursa: Victim of Time Blog)

Dar daca este sublima nu inseamna ca este si folositoare ori constructiva, din pacate. Este vorba despre scena in care o tanara care isi pierduse iubitul intr-o confruntare dramatica, pe versantul abrupt al unui munte, alege sa isi ia viata aruncandu-se in gol, mergand astfel "dupa iubitul ei". O multime de intrebari cu privire la motivatia fetei si la problematica suicidului sunt activate de gestul extrem prezentat in film.

Foloseste la ceva sa iti iei zilele? Cine are de castigat din asta? Chiar merita sa iti iei zilele daca ti-ai pierdut iubitul? Sau merita sa iti iei zilele decat sa traiesti o viata pe care nu ti-o doresti, o viata de umilinta, alaturi de cei care i-au facut de petrecanie persoanei iubite, poate chiar in calitate de prizoniera / sclava a acestora?

Se crede ca persoanele care aleg sa procedeze in felul acesta se afla intr-o stare care nu le permite sa analizeze situatia foarte profund - este vorba despre acea "ingustare a campului constiintei" care vine pe fondul unor emotii extrem de puternice, cum erau probabil acelea traite de fata care s-a azvarlit in gol: sentimentul de a fi pierdut un lucru pe care nu isi permitea sa il piarda, disperarea si, in acelasi timp, repulsia fata de cei care ii luasera acel lucru - credeti ca "m-ati avut" dar nu stiti inca ce imi poate pielea si ce revansa imi iau eu acum... In plus, nu stiti ce privire sexy o sa am in tot acest timp! LOL

Dar aceasta nu este o discutie despre valoarea etica a sinuciderii. Stim deja ca este un lucru rau, poate chiar si atunci cand ne sinucidem "din altruism", pentru patrie, societate ori familie. Ceea ce ma preocupa de fapt este cat de puternica este o astfel de scena si cum poate aceasta sa schimbe intregul nostru esafodaj psihologic, al optiunilor disponibile in relatie cu viata si cu problemele inerente existentei.

Caci, in fond, chiar si daca vorbim despre o situatie extrema (pierderea iubirii), iar situatiile extreme "cer masuri extreme", nu-i asa, totusi, sinuciderea e doar una dintre multe optiuni disponibile. Este fascinant faptul ca multi cinefili se declara miscati de aceasta scena, fara a putea spune ce anume i-a miscat. Cu alte cuvinte, scena chiar este puternica, are un potential de a "atinge destine".

Si mi-e teama ca aceasta "analiza si reflectie" nu ma duce intr-o directie bine definita. Nu stiu daca o astfel de scena ar putea sa schimbe traiectoria unei persoane. Banuiala mea este ca ar putea, cel mult, sa ii influenteze pe cei care deja s-au lasat fascinati de aceasta perspectiva nefericita pentru  eludarea realitatii - adica suicidul.

Fiindca daca pe cei aflati in puscarii ii putem "juca", interzicandu-le din drepturi dupa bunul plac, sub pretextul ca, vezi Doamne, ne preocupa binele societatii, ei bine, nu la fel stau lucrurile in ceea ce ii priveste pe cei care, aflati in libertate, sunt expusi la tot felul de astfel de influente. Este oare libertatea mai curand "o povara" pentru unii dintre noi? Este adevarat oare ca unora dintre noi, libertatea de alegere le dauneaza grav... sanatatii?

Pana si faptul ca discutam acum despre gestul extrem al tinerei Alice Munro din Ultimul Mohican, ar putea sa ii determine pe unii sa creada ca suicidul chiar "este ceva". Caci daca omul se afla in cautarea semnificatiei personale (cum spune Alfred Adler), atunci inseamna ca acest gest disperat, care produce o impresie atat de puternica, chiar si atunci cand il vedem in filme, chiar devine "un furnizor de semnificatie".

Din pacate insa, este un furnizor iluzoriu de semnificatie. Acum, fireste, daca punem problema intr-un mod ecleziastic, orice este desertaciune si iluzie. Dar cred ca dintre toate, sinuciderea pentru a produce o impresie in ceilalti si pentru a ne "hrani" dorinta de semnificatie ante-factum, cred ca asta chiar este o mare iluzie. Si cu toate astea, ramane un gest incarcat de forta.

Cu alte cuvinte, daca faptul ca sinuciderea si puterea ei de a ne "face importanti, unici si puternici"  este doar o iluzie, este o iluzie extrem de puternica, macar pe termen scurt, caci viata comunitatii merge inainte, in fond.  Exista moduri mult mai eficiente de a deveni cineva, de a ne lua revansa sau de a "scrie istorie" decat acesta. Si cred ca avem nevoie sa realizam asta, inainte sa devina prea tarziu. Partea intunecata nu este mai puternica dar este totusi mai seducatoare.

(1) Imaginea Time Flies, de Lauri Keikkinen, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

sinucidere

Rezilienta si Reinventare

Provocarea este o parte a vietii si daca provocarile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventate. Totusi, intampinam provocarile in mod diferit, in functie de structura personalitatii noastre. Un articol despre tipurile de raspuns si procesul reinventarii in urma pierderii.

o o o

Sub aspectul capacitatii de a rezista unui soc emotional oamenii se impart in trei categorii. Viata ne demonstreaza insa ca aceste tipuri de raspuns sunt mai curand niste categorii "ideale", adica existente la nivel teoretic, iar raspunsul la evenimente cu potential traumatic poate fi unul mai curand idiografic, caci personalitatea umana poate sa acceseze resurse nebanuite atunci cand ne asteptam mai putin, dupa cum se poate intampla si invers.

Un documentar interesant cu privire la o mama care si-a pierdut fiul, despre care am sa va povestesc in acest articol, nu doar ca mi-a dat de gandit dar ne da de inteles ca, desi exista aceste categorii de raspuns la provocare, putem oricand sa ne reinventam iar trauma poate sa devina un mod de auto-cunoastere, prin intermediul caruia reusim sa intelegem ceva despre limitele noastre, despre ceea ce suntem si ceea ce putem.

Iata cele 3 tipuri de raspuns pe care le putem observa in situatii de pierdere cu potential traumatic:

• Raspunsul Traumatic: "Asta ma va distruge pentru totdeauna". Pentru o personalitate vulnerabila nici macar nu este nevoie de mari socuri emotionale (obiectiv vorbind) pentru a fi, cum se spune "pusa pe butuci". Sa tinem cont insa ca, fiecare dintre noi isi are propriile atasamente fundamentale, adica lucruri in care credem si pentru care traim lungi perioade din viata noastra iar pierderea acestora poate declansa raspunsul de tip traumatic, caracterizat printr-o durere emotionala profunda, prin neincredere in fortele proprii, in procesul vietii si suspendarea activitatii. Se poate observa la astfel de persoane respingerea suportului exterior si etichetarea acestuia ca fiind inutil. Persoana se refugiaza in depresie, daca putem spune asa, isi ia o "pauza" de la procesul vietii in sine, protestand parca impotriva nedreptatii existentiale prin boala, neputinta si inactivitate. Acest "protest" poate fi si deghizat - asa a aparut termenul de "depresie zambitoare" (afisam zambetul si ne realizam sarcinile, dar suntem bolnavi in interior).

• Bulversare Episodica: "Nu stiu cum voi reactiona la asta". Este un raspuns caracteristic unei persoane care inca nu se cunoaste foarte bine. Din aceasta bulversare poate sa rezulte o depresie, adica sa imbratisam prima categorie descrisa aici (Raspunsul Traumatic), sau poate sa rezulte o vindecare si o reinventare, daca este cazul. Raspunsul confuz se bazeaza in buna masura pe suportul celor din jur, pe resursele disponibile in exterior. Daca acest suport este valid si prezent, exista sanse de vindecare. De asemenea, confuzia poate fi o reactie temporara pentru cei care urmeaza sa realizeze pe parcurs faptul ca au tot ce le trebuie pentru a se descurca, indiferent de ceea ce primesc din exterior.

• Personalitatea cu Resurse: "Nu imi va fi usor, dar voi gasi o cale": Probabil ca acest tip de raspuns este rezervat persoanelor care detin o excelenta incredere in resursele proprii si iubesc viata. Nu in ultimul rand, este rezervat persoanelor care nu depind atat de mult de conditiile vietii lor. Daca la cei care aleg raspunsul de tip traumatic (caci exista alegere aici) se observa o supra-estimare a efectelor evenimentului survenit, la personalitatea cu resurse se observa un mecanism invers de sub-estimare a efectelor respectivului eveniment. Iar acest lucru este posibil in masura in care am reusit sa dezvoltam o componenta spirituala a personalitatii care compenseaza vulnerabilitatile (atasamente, dependente, etc) sau chiar le elimina in intregime. Chiar si daca personalitatea cu resurse are nevoie de suport, aceasta nu se demoralizeaza daca nu il primeste usor, daca suportul nu este disponibil imediat.

Dupa cum observati probabil, aceste tipuri de raspuns la nenorocire sunt in directa legatura cu personalitatea umana, mai exact cu modul cum concepem viata, asteptarile noastre, care pot fi adesea nerealiste si mecanismele pe care consideram ca  le avem la dispozitie pentru a gestiona situatii de acest fel - uneori acestea sunt mai curand de tip cognitiv, cerebral: "ce posibilitati am pentru a gasi o cale?" sau predominant emotionale: "poate ca daca plang si bolesc destul de mult, cineva imi va oferi inapoi ceea ce am pierdut".

Motto: Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele" (Serenity Prayer)

Si acum sa va istorisesc despre cazul Lisei Wheeler-Brown. Mama de culoare din statul american Florida, Lisa pierde un baiat de 21 de ani care fusese incurcat cu o banda de cartier. Prima ei reactie a fost una sa-i spunem "dezadaptativa" si implineste toate criteriile pentru a fi catalogata drept "traumatica". Lisa se refugiaza in alcool, care, dupa cum bine stiti, este adesea asociat cu depresia si o voce ii sopteste sa ia o arma si sa "isi rezolve problema" intrucat nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

S-ar parea ca Lisa se afla in spital atunci cand a avut o revelatie / halucinatie / experienta paranormala, cum doriti sa-i spuneti. Ea si-a vazut fiul recent ucis, pe Cabretti care i-ar fi spus sa se adune si sa mearga mai departe, lucru care,  s-ar  parea ca a fost decisiv. Personal nu stiu ce sa cred despre acest moment, dar, nu-i asa, important este ca Lisa a avut o motivatie sa se reinventeze, ceea ce a si facut. In ce a constat aceasta reinventare personala?

Ei bine, Lisa Wheeler alege sa faca o investigatie pe cont propriu prin intermediul careia ajuta la identificarea si condamnarea celor care se faceau vinovati pentru uciderea fiului sau. Se pare ca in cartierul respectiv domnea "legea tacerii" si nimeni nu dorea sa  colaboreze cu Politia. Lisa a observat ca poate fi eficienta in lucrul cu oameni si comunitati si, dupa condamnarea vinovatilor devine activist local impotriva violentei bandelor de cartier. Pentru ca asta mergea mana in mana cu interesul democratilor pentru o mai aspra legislatie in ce priveste detinerea si utilizarea armelor de foc, in scurt timp a fost cooptata de catre acestia.

Asadar Lisa Wheeler devine membru in Consiliul Local al orasului St. Petersburg din Florida. Nu vreau sa spun ca este o extraordinara realizare a unei femei de culoare sa devina om politic pornind de la faptul ca si-a pierdut fiul de 21 de ani. Poate ca ar fi fost la fel de admirabila sau poate ar fi avut ceva in plus ca simplu om si femeie doar pentru ca a reusit sa depaseasca socul initial al pierderii. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca o persoana poate sa se descopere pe sine tocmai in astfel de momente iar modul in care alege sa raspunda la un eveniment de acest tip poate sa fie procesual si poate sa cuprinda diverse etape si atitudini in fata pierderii, in momente diferite.

(1) Imaginea La Resilience, de Click Kodak, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

Povestea Razbunarii

Pe de o parte, ne plangem ca oamenii devin mai incrancenati, mai razbunatori, mai agresivi. Pe de alta parte, ne fascineaza o poveste ieftina, devenita virala, ca orice lucru ieftin, despre asa-zisa "femeie inteligenta" care a stiut sa se razbune pe sotul infidel. 

o o o

Ce este razbunarea? Psihologic vorbind, razbunarea este un mecanism de aparare sau un mod de a gestiona o situatie incarcata din punct de vedere emotional. Cand apare sentimentul subiectiv al nedreptatii, ne facem un plan prin intermediul caruia incercam sa "reglam conturile". Dar este acesta o dovada de forta personala sau mai curand este o dovada de neputinta si primitivism?

A RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva.

Cu alte cuvinte, atunci cand viata iti ofera o lamaie, ai putea, desigur sa iti prepari o limonada, dar ai putea, de asemenea, sa storci lamaia si sa arunci cu acidul citric in ochii trecatorilor, apoi sa bei o sticla de whisky in cinste acestei "victorii personale". Facem asta pentru ca exista premisa, neconstientizata, de cele mai multe ori, ca producand durere celor din jur, ne vom simti mai bine. Asa sa fie?

Am intalnit aceasta poveste despre care s-a vorbit chiar si in mass-media, nu doar pe canalele de socializare, si am observat reactiile de admiratie pe care le-a trezit femeia indurerata de pierderea sotului infidel, devenita eroina justitiara. Eu am o perspectiva usor diferita asupra acestei situatii si am sa incerc sa ma fac inteles, cu ajutorul a 3 argumente logice. Dar sa va prezint povestea respectiva, in eventualitatea ca nu o cunoasteti deja.

”După 17 ani de căsnicie, un bărbat s-a despărţit de soţie în favoarea secretarei lui, o femeie mai tânăra. Noua lui iubita a avut pretenţia de a locui în casă cuplului, în valoare de milioane de dolari, şi din moment ce avocaţii bărbatului au fost ceva mai competenţi decât ai soţiei, acesta a câştigat partajul. Să ai avocatul potrivit, mai ales dacă are cunoştinţele potrivite, este esenţial.

I-a dat fostei soţii răgaz de 3 zile să se mute. Ea a petrecut prima zi împachetând ce era al ei. În a două zi, i-a chemat pe cei care o ajutau să se mute să îi ridice lucrurile. În cea de-a treia zi, s-a aşezat pentru ultima oară la masă unde cinau de obicei, şi-a aprins nişte lumânări, a pus nişte muzică în surdină şi s-a ospătat cu jumătate de kilogram de creveţi, caviar şi o sticlă de Chardonnay.

Când a terminat cina, s-a dus în fiecare camera, şi a lăsat creveţi jumate mâncaţi daţi prin caviar înăuntrul tijelor de la perdele, a făcut curat în bucătărie şi a plecat.

Când s-a întors, fostul soţ s-a mutat cu amanta şi cu nouă lui mobilă. În primele zile totul fusese perfect. Însă în curînd, încet, încet, casă a început să pută. Au încercat de toate: au făcut curăţenie, au aerisit… au verificat gurile de ventilaţie pentru eventualitatea că s-ar putea găsi şoareci morţi înăuntru, au spălat covoarele… În fiecare colţişor de casă au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray. Au cheltui o grămadă de bani să schimbe covoarele… În zadar. Nimic nu funcţiona. Nimeni nu le mai venea în vizită, angajaţii refuzau să lucreze şi pînă şi faţă care făcea curăţenie în casă i-a abandonat. Disperaţi, fostul soţ şi amanta au hotărît să se mute. După o luna încă nu găsiseră pe nimeni dispus să cumpere casă.

Cei de la agenţiile imobiliare nici nu mai răspundeau la telefon. În final au cumpărat o casă nouă. Într-o zi fosta soţie îl sună că să stabilească detaliile divorţului şi în treacăt îl întreabă cum o mai duce. El răspunsese că vinde casa, fără însă să-i dea vreo explicaţie. Ea îl ascultă calmă, apoi îi spunea că o să vorbească cu avocatul, să vadă cum ar putea face să cumpere ea casă. Crezând că ea n-are nici o idee de adevăratul motiv pentru care o vinde, îi propune a zecea parte din preţul real al locuinţei că să scape cît mai repede. Femeia acceptă şi în cîteva ore avocatul îi aduce actele la semnat. O săptămînă mai tîrziu, bărbatul şi amanta se opriseră la poartă casei, observînd surîzători cum muncitorii împachetau toate lucrurile lor şi le urcau în camion, spre a le duce la nouă lor casă.

Totul… inclusiv tijele de la perdele!”

Povestea a fost prezentata drept "Povestea unei femei inteligente si puternice, etc". Eu insa nu reusesc sa vad puterea si inteligenta ei. Cu riscul de a le supara pe prietenele noastre feministe, care sunt foarte sensibile de fel, (dar hei, si barbatii se razbuna prosteste, nu-i asa?), iata de ce cred ca felul cum a procedat aceasta "femeie inteligenta" este mai curand de compatimit decat de admirat.

• FINALUL FERICIT ESTE O ILUZIE. Acest "final fericit", ar putea oricand sa devina inceputul unei spirale a violentei intre cele doua parti. Daca femeii "inteligente" i-a iesit atat de bine razbunarea si a produs ravagiile pe care a sperat sa le produca, ce ne garanteaza ca sotul astfel lovit, isi va linge ranile cumintel si va gasi el o cale sa mearga mai departe, in absenta apartamentului pierdut? Poate ca si el este la fel de "inteligent" - cine stie? Oare femeia "inteligenta" va face fata la o eventuala runda a 2-a? Doar intreb.

• OARE SE VA SIMTI RAZBUNATA SI MAINE? Doamna care s-a razbunat nu este nici mioritica, nici stupida, insa ea ramane cea care arunca cu venin. Poate ca este prea inteligenta pentru gustul meu. Oricum, faptul ca a castigat aceasta runda, nu garanteaza ca se simte cu adevarat razbunata. S-ar putea ca acesta sa fie doar debutul unei boli psihice, iar o astfel de persoana sa fie incapabila sa depaseasca momentul respectiv, razbunandu-se pe toata lumea. Atat de multa pasiune mie imi da frisoane si ma determina sa fiu pesimist in ce o priveste.

• CE SANSE A DAT EA CUPLULUI? Nu ma refer doar la cuplul pe care tocmai l-a pierdut. Probabil ca pentru fostul ei sot, ea nu mai reprezinta niciun mister - este o femeie care, metaforic vorbind, da bine cu acid citric in ochi. Dar ea nu stie sa dea sanse cuplului, in general, fiindca un cuplu presupune a invata sa ierti, a trece cu vederea unele lucruri, a oferi inca o sansa. Si probabil ca adevarata victorie este atunci cand, pierzandu-te pe tine, castigi un cuplu.

In mod interesant, povestea este difuzata peste tot, ca si cand acesta este "the new thing" in ce priveste capacitatea rezolutiva a omului aflat in fata provocarilor. Oameni cu o viziune limitata, care nu razbate mai departe de momentul prezent, au tendinta sa preaslaveasca acest mod de operare, in care personajul principal devine o marioneta a furiei pe care o simte. 

Atunci cand stii ca esti incapabil sa iti vezi de viata ta, ai parca o scuza de a te razbuna si de a escalada ciclul politelor ce trebuie platite. Avem impresia ca daca devenim niste salbatici, gata sa pedepseasca orice urma de nedreptate subiectiv perceputa, atunci ne-am rezolvat toate problemele. 

Nu stiu ce credeti voi despre ceea ce se intampla acum in peninsula Coreana. Dar pentru mine este o minune sa vad ca acesti conducatori de state au renuntat la mentalitatea de copii rasfatati si au decis sa puna punct ciclului razbunarilor reciproce. Uneori ne saturam de noi insine si intelegem ca... exista un eroism in a fi moale atunci cand trebuie, protejand astfel vietile celorlalti.

Este o afirmatie care ar intriga multa lume. De ce sa fii moale? Doar pentru a fi calcat in picioare? Nu. Pentru ca poti. Pentru ca iti permiti. Sunt momente cand castigi punand la punct pe cei care ti-au calcat demnitatea in picioare. Dar alteori castigi atunci cand lasi de la tine. Poate ca daca "femeia inteligenta" ar fi lasat de la ea, s-ar fi trezit intr-o buna zi cu sotul inapoi. Dar acum, cand a dovedit cat de "inteligenta" este, ma indoiesc ca asta se va mai intampla.

(1) Imaginea Unbearable Lightness, de Leda Carter, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Antena 1, (acc. 20.04.2018), Povestea impresionanta a unei femei inteligente, website: Antena 1

Continue reading

terorism