Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta moda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moda. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2022

Poate un tatuaj sa ne spuna ceva despre stima de sine sau moralitatea purtatorului? Desi nu v-ati fi gandit, dorinta noastra de a ne face tatuaje a fost studiata in mod minutios de oamenii de stiinta iar rezultatele obtinute sunt fascinante.



☆ ☆ ☆


Sunt la moda si toata lumea care doreste sa iasa in evidenta, in special in acest sezon, isi face rost de un tatuaj. Alegerea tatuajului este o problema in sine, mai ceva decat alegerea unei locuinte, nu-I asa, fiindca, spre deosebire de locuinta, de tatuaj se scapa mai greu in caz ca nu te mai satisface. Dar omul isi pune mintea la contributie si, la un moment dat, are acea revelatie privitoare la tatuajul care ar trebui sa spuna ceva despre purtator, sa transmita un mesaj, eventual sa-i aminteasca lui si lumii intregi despre o cauza pentru care lupta, un scop pe care l-a urmarit toata viata lui, sau despre o persoana draga, de care se leaga insasi identitatea purtatorului de tatuaj. Iata tot atatea functii ale tatuajelor!

Am mai vorbit despre functiile tatuajelor (vezi articolul numit Elemente de Identificare) si voi cita aici functiile identificate de mine la momentul respectiv.
  • Sa reveleze personalitatea persoanei respective. 
  • Sa obtina o anumita reactie sau sa influenteze comunitatea.
  • Sa distraga atentia de la alte aspecte ale personalitatii.
  • Sa reveleze anumite valori si sa le faca cunoscute. 
  • Sa produca interes pentru persoana respectiva. 
  • Sa aminteasca persoanei respective si lumii ceva anume. 
  • Sa atraga atentia lumii asupra unui aspect (ecologie, societate, politica, etc) 
  • Sa distreze si astfel sa atraga simpatia si prietenii, sa obtina adeziunea. 
  • Sa impuna respect, poate chiar frica (vezi tatuaje cu mesaj antisocial)
In acest articol insa mi-am propus sa analizez mai multe studii stiintifice legate de tatuaje si cei care le poarta, fiindca ar fi fost culmea ca lumea stiintifica sa nu reactioneze la acest adevarat curent social. Tatuajul, este o forma de art-terapie, din moment ce transmite un mesaj pe care purtatorul l-a identificat ca fiind reprezentativ sau demn de a fi transmis si util sub o forma sau alta. Din acest punct de vedere, unii profesionisti din aria sanatatii psihice au atras atentia asupra faptului ca tatuajele pot fi folosite chiar si in terapie ca mijloc de a investiga personalitatea purtatorului de tatuaj. 

O discutie despre un tatuaj poate deveni un instrument de mare eficienta si acuratete daca prin intermediul ei ajungem sa intelegem lucruri despre felul cum purtatorul de tatuaj se vede pe sine si lumea in care traieste, cu ce anume isi asociaza identitatea proprie si chiar sensul vietii sale. In mod interesant, intreband pe cineva care nu are niciun fel de tatuaje de ce nu are tatuaje, poti afla si in acest fel cate ceva. Spre exemplu, mi-a atras atentia declaratia lui Dave Mustaine, liderul grupului heavy metal Megadeth care, intrebat fiind de ce nu are niciun tatuaj, in conditiile in care artistii heavy metal pot avea extrem de multe tatuaje, ca mod de expresie, ei bine, acesta raspunde astfel:

Eu am fost invatat astfel, sa nu pun abtibilduri pe un Mercedes Benz. Dave Mustaine, Megadeth





Dar orice ar insemna asta, haideti mai bine sa ne intoarcem la cercetarea stiintifica pentru a vedea ce anume au descoperit oamenii de stiinta in legatura cu tatuajele:


  • STIMA DE SINE A FEMEILOR TATUATE ~ Un studiu vine sa demonstreze faptul ca intre femeile cu tatuaje si femeile fara tatuaje exista cateva diferente, cel putin in ce priveste personalitatea acestora: femeile netatuate stau (mult) mai bine la capitolul stima de sine. 
  • FEMEILE TATUATE TIN LA PREZENTA FIZICA ~ Asta n-ar fi asa de rau, doar ca atunci cand stima noastra de sine depinde de felul cum aratam, in conditiile in care corpul fizic este totusi perisabil si in continua schimbare, apar si unele probleme: cine suntem noi dincolo de aceasta imagine? 
  • ASOCIERE INTRE TRAUME SI TATUAJE ~ Un studiu deosebit de interesant demonstraza ca exista o relatie de covariatie intre abuzurile suferite in copilarie si tendinta de a-ti face tatuaje. Este vorba despre toate tipurile de abuzuri suferite (fizic, emotional, sexual, inclusiv neglijare). Cu alte cuvinte, atunci cand ni se pare ca tatuajele striga un anumit mesaj, ar putea fi si pentru ca avem nevoie sa ne facem auziti. In plus, si cu piercigurile lucrurile stau la fel.
  • INDOIALA DE SINE SI TATUAJE ~ Un studiu demonstreaza ca atat femeile cat si barbatii vor avea niveluri crescute ale satisfactiei privind imaginea corporala imediat dupa obtinerea tatuajului. Cu toate acestea, dupa 3 saptamani, in timp ce barbatii vor ramane cu un nivel ridicat al increderii in imaginea lor fizica, femeile vor avea mai multe indoieli cu privire la imaginea corporala dupa cele 3 saptamani. 
  • PERSOANELE CU TATUAJE SI MORALITATEA ~ Un studiu britanic atinge niste teme destul de sensibile legate de asocierea intre moralitate si tatuaje. Nici mai mult, nici mai putin, rezultatele studiului afirma faptul ca persoanele cu tatuaje, spre deosebire de cele fara tatuaje, erau mai putin constiincioase, mai extrovertite, cautatoare de senzatii si mai dispuse sa intretina relatii sexuale intamplatoare si fara obligatii implicite. 
  • TATUAJELE SI LOCUL DE MUNCA ~ Daca mai era nevoie de un studiu care sa demonstreze asta, tatuajele va pot diminua gama de locuri de munca pe care le puteti obtine. Si aici vorbim in special despre tatuajele vizibile, desigur, fiindca multe locuri de munca si angajatori ar prefera sa nu aratati ca niste pirati cu apucaturi dubioase. Domeniile cele mai sensibile la tatuajele vizibile sunt cele care implica contact cu publicul, industria ospitalitatii (hoteluri, restaurante) sau vanzarile.
  • APARTENENTA SOCIALA ~ Un studiu statistic minutios realizat in Olanda demonstreza urmatoarele: persoanele cu tatuaje nu doar ca sunt mai tinere, dar prezinta si anumite dizabilitati mai des, sunt mai curand muncitori (blue-collar workers), sunt mai curand fara o relatie, au mai putini copii, nu detin imobile, traiesc in zone urbane, cu o educatie incompleta, au apelat mai des la servicii de sanatate mentala in ultimele 12 luni, mai frecvent obezi, cu o sanatate precara, fumeaza si folosesc sedative, droguri usoare sau grele mai frecvent, cu mai multe probleme de sanatate mentala (depresie, anxietate), s-au simtit mai putin fericiti in ultima luna si sunt mai dispusi sa isi asume riscuri.
  • VIATA SOCIALA ~ Acelasi studiu realizat in Olanda ne informeaza ca nu exista diferente intre cei tatuati si cei netatuati in ce priveste posibilitatea lor de a se afla intr-o relatie. Cu toate acestea, un partener tatuat are mai putine sanse sa locuiasca impreuna cu partenerul sau partenera sa, cu atat mai putin daca tatuajul se afla intr-o zona vizibila (pe fata, gat, etc). De asemenea, relatiile celor tatuati sunt mai volatile, pot fi adesea divortati sau re-casatoriti, avand mai multe sanse de despartire decat cei netatuati. 
  • TATUAJELE SI AGRESIVITATEA ~ Un studiu a demonstrat faptul ca persoanele cu tatuaje nu sunt obligatoriu mai agresive fizic decat cele fara tatuaje, desi pot sa fie agresive verbal si mai furioase. Cu toate acestea, persoanele care au tatuaje cu mesaje sau imagini obscene au tendinta sa isi gaseasca sfarsitul ca urmare a unor cauze mai putin naturale si mai violente (droguri si alcool, sinucideri, accidente si omucideri). Mai mult de jumatate dintre subiecti (79%) si-au gasit sfarsitul ca urmare a unor cauze nenaturale.
  • ATRACTIVITATE, SANATATE, PARENTING ~ Un studiu efectuat de niste cercetatori polonezi descopera faptul ca atat barbatii cat si femeile considera barbatii cu tatuaje ca fiind masculini, dominantori si agresivi (Atentie: este doar o perceptie, nu o realitate). Pe de alta parte, femeile considera barbatii cu tatuaje ca fiind mai sanatosi decat cei fara tatuaje dar nu obligatoriu niste parteneri dezirabili, percepandu-i mai curand impulsivi si necooperanti, deci niste parinti nepotriviti. Cu alte cuvinte, acel tatuaj s-ar putea sa te faca mult prea barbat, pentru gustul ei. 
  • PERCEPTIA SOCIALA A FEMEII TATUATE ~ Un articol din publicatia online Psychology Today, face o sinteza a studiilor cu privire la perceptia sociala a femeilor cu tatuaje si ajunge la urmatoarele concluzii: atat barbatii cat si femeile atribuie insusiri mai curand negative femeilor cu tatuaje, in special daca sunt vizibile. Printre aceste insusiri se numara: promiscuitatea sexuala, lipsa atractivitatii fizice, consumatoare de mult alcool. Aceste perceptii devin si mai negative daca femeia respectiva este blonda si cu cat are mai multe tatuaje. Cu toate acestea, daca lucrati in industria sexuala, niste tatuaje i-ar putea incuraja pe barbati sa va abordeze, considerand, nu-i asa, ca nu o fac in zadar.

Ca o concluzie generala a acestor studii, s-ar parea ca tatuajele nu va aduc obligatoriu noroc in dragoste, sau nu pe termen lung, iar cel putin in anumite tari, ele sunt mai curand un semnal al clasei sociale defavorizate, al sanatatii mentale precare si al dependentei de tot felul de substante. Nu in ultimul rand, daca va plac tatuajele vizibile, poate ar fi mai bine sa nu va cautati de lucru in industria ospitalitatii, in vanzari sau in relatiile cu publicul. Deosebit de negativa pare a fi perceptia sociala a femeilor cu tatuaje, noi toti facand inferente negativiste cu privire la acestea. Si da, tot in concluzie, lumea tatuajelor este fascinanta!

Pe de alta parte, trebuie sa intelegem faptul ca in acest articol a fost vorba despre studii care se bazeaza pe statistici. Cand vorbim despre statistici va exista intotdeauna o minoritate, uneori foarte consistenta si numeroasa, la care concluziile studiilor respective pur si simplu nu se potrivesc. Nu recomand nimanui sa porneasca de la aceste date pentru a face discriminari impotriva celor care se intampla sa poarte cateva tatuaje. Ar fi nedrept si superficial din partea dvs sa faceti asta. Chiar daca stiinta ne ajuta sa aflam lucruri interesante si sa fim cu un pas inaintea dezastrului, ea nu ne scuteste sa observam, sa gandim, sa analizam cu propria noastra minte.








(1) Imaginea Girl with a Globe, de Wellington Cunha, via Pexels

(2) NCBI, (acc. 23.06.2022), Do young women with tattoos have lower self esteem..., website: NCBI

(3) BMC Psychology, (acc. 23.06.2022), The association of childhood abuse and tattoos..., BMC Psychology

(4) National Library of Medicine, (acc. 23.06.2022), Marked for life? A prospective study of tattoos..., website: NCBI

(5) NCBI, (acc. 23.06.2022), Written on the body? website: NCBI

(6) Psychology Today, (acc. 23.06.2022), The true cost of a tattoo, website: Psychology Today

(7) IZA Institute of Labor, (acc. 23.06.2022), Tattoos, Lifestyle and the Labor Market, website: IZA

(8) Research Gate, (acc. 23.06.2022), Manner of Death in Individuals with Expletive Tattoos, website: Research Gate

(9) Psychology Today, (acc. 23.06.2022), Are women more attracted to men with tattoos, website: Psychology Today

(10) Psychology Today, (acc. 23.06.2022), Tattoos and sexual attraction, website: Psychology Today
Continue reading

marți, 6 octombrie 2020

Porniram de la curajosul si auto-suficientul "Yes, I can!" si ajunseram la vulnerabilul si neputinciosul "#MeToo". Pentru ca, la fel ca si vestimentatia, curentele sociale isi predau stafeta pentru a face loc noului. Articolul prezent incearca o paralela intre cele doua atitudini promovate la nivel social. 



☆ ☆ ☆


In urma cu nu foarte mult timp, exista o cultura a lui "Yes, I can", sau, pe romaneste "Da, pot!". Era o cultura a eroismului care ne parea oarecum ieftina si anosta, poate si putin stupida, din cauza ca, fireste, nu poti chiar orice, fiindca nu esti Superman, si, desigur, in general, purcelusii nu pot sa zboare iar plopul nu face pere. In cultura asta exista un singur tip de final, si anume "Happy Endul Fericit". Si asta ajunge uneori sa-ti produca repulsie si dorinta de a schimba ceva. Dar unde poti sa duci cultura pop mai departe de "Yes, I can?" Exista ceva superior acestei atitudini mentale care incearca sa dea curaj si sa elibereze resursele?

Acesta e momentul cand a aparut memorabilul hash tag #MeToo, cel care a facut tot ce i-a stat in putinta sa inlature cultura lui "Yes, I can", ori sa o reinventeze, punand in loc ceva de care nu cred ca suntem constienti pe deplin dar, iata, incerc prin acest articol sa contribui la asta. Prin urmare "Yes, I can" a fost detronat de catre "#MeToo", ce pare ca a dus "Da, pot!" in zona lui "Da, pot sa-mi plang de mila" - suprema performanta umana. 

In consecinta, acum nu mai este absolut nicio problema in a organiza ceea ce se cheama cate o "pity party", in cadrul careia, cu mai multi sau mai putini spectatori, cu sau fara inghetata si savarine, poti sa "depeni amintiri" cum ar fi cele in care ai fost abuzat sexual, emotional, fizic, etc.  Este okay sa iti "permiti sa fii vulnerabil" si, unii tin cu tot dinadinsul sa faca asta sa para "cool", inclusiv psihoterapeutii, fiindca spun ei, in felul acesta descurajam abuzul - de parca psihopatii tin cont de asta. 

Cred ca orice atitudine are plusuri si minusuri. Spre exemplu, lui "Yes, I can", i s-ar putea reprosa faptul ca este o atitudine excesiv de bazata pe sine, lucru care impiedica cooperarea cu ceilalti si, in acelasi timp, reduce capacitatea de a cere ajutor. Cu alte cuvinte, exista cel putin un lucru pe care cel ce traieste cu ideea de "Yes, I can" nu prea poate sa-l faca: sa ceara ajutor. Rezultatul este, desigur, intarzierea unor proiecte, in ciuda faptului ca, da, avem initiativa, increderea si ne pastram independenta.

Spre deosebire de atitudinea "Yes, I can", atitudinea "#MeToo", desi pare ca promoveaza slabiciunea personala si chiar neputinta de a trece peste anumite detalii auto-biografice mai delicate, faciliteaza in schimb accesul la resursele altora pe care, fireste, ii sensibilizezi cu povestile tale lacrimogene. Dar hei, s-ar putea sa aiba de castigat din asta si psihoterapeutii care au impresia ca a-ti plange de mila ani intregi face parte din procesul de vindecare. Permiteti-mi sa ma indoiesc de asta.

Unii iti vor acorda tot felul de premii si recompense, pentru care ai varsat o multime de lacrimi in live-urile de pe Facebook, sau chiar pe un post national, de ce nu? E vorba despre atentie, poate si companie, poate chiar si un loc de munca, un acoperis deasupra capului s.a.m.d. ca doar suntem oameni. Si nu conteaza cine are nevoie de ajutor cum conteaza cine stie sa atraga atentia. Vorba aceea: copilului care nu plange nu ii da mama... 

In cultura aceasta a victimizarii apar cateva personaje de referinta pe care le-as identifica dupa cum urmeaza:

  • VICTIMA. Este, fireste, personajul principal al povestii si este inzestrata cu multe calitati precum sensibilitate, rani deschise, lacrimi si suspine. Ea dispune de o capacitate magica de a acapara atentia, fiindca in societatea moderna exista un adevarat cult pentru ceea ce se cheama "True Crime", iar True Crime nu este posibil fara victime. De asemenea, in cultura noastra moderna se promoveaza senzationalul si, nu-i asa, ce este mai senzational decat sa auzi ca Vasilica a abuzat-o pe Joitza cand nu era atenta. 
  • AGRESORUL. Nu este intotdeauna aratat cu degetul, dar poate fi identificat ca atare. In general, orice adversar (politic, economic sau de alt tip) va fi asimilat acestui concept si se va incerca transformarea acestora intr-un agresor. Spre exemplu Donald Trump este un Agresor tipic si, oricine si-a pastrat atitudinea "veche" de tip "Yes, I can" and "Think Big", este usor de transformat in Agresor. Dar exista si Agresori autentici, cum ar fi liderii de secta sau cei care comit violuri si alte nazdravanii. Adesea agresorii pot sa adopte atitudini ce inhiba destainuirea Victimelor.
  • SALVATORUL / APARATUL DE SUPORT. Sunt disponibili si au rabdare cu tine, ba chiar, de foarte multe ori par a incuraja tot ceea ce face Victima, oferindu-i o platforma, un spatiu si un moment, un umar pe care sa planga si tot felul de alte lucruri de trebuinta, fara sa se intrebe care este efectul acestei atitudini asupra Victimei si ce-i mai ramane acesteia de facut, daca primeste totul de-a gata. Aparatul de Suport poate sa ascunda insa dorinta de a castiga adeziunea "celor multi si plangaciosi", oferind iluzia ca timpul, suportul si iubirea sunt neconditionate si nu costa nimic, de parca am trai intr-o distopie SF. In plus, aparatul de suport si cei care il formeaza, pot ascunde o viata anosta, lipsita de stimulare sau chiar satisfactia sadica de a afla un secret morbid despre cineva si a contribui la desfiintarea sociala a acestuia.  

Da, este okay sa ii pedepsim pe monstrii acestei lumi insa astfel apar si anomaliile. Spre exemplu, unii profita de faptul ca sunt de culoare existand suspiciunea ca ar fi defavorizati si reusesc sa evite cu succes indatoririle sociale cum ar fi munca, plata impozitelor, cinstea, s.a.m.d. Daca cineva doreste sa ia masuri, vor striga din gura de sarpe "Discrimare, discriminare" si te vor face "Rasist", desi nu au cum sa dovedeasca asta in vecii vecilor amin, daca ar incerca. Dar hei, nu doreste nimeni sa dovedeasca Rasismul celor care vor sa aplice legea fiindca acesta este de la sine-inteles, un dat de care ne putem bucura in voie, doar asa, fiindca "luptam cu inegalitatea". 

Un adolescent de culoare din Texas a aparut cu o poveste lacrimogena, afirmand ca cineva i-ar fi pus sub stergatoarele masinii cateva mesaje "rasiste" cum ar fi urmatoarele: "Toate vietile conteaza"(ALL LIVES MATTER!) si "Nu apartii acestui loc" (YOU DON'T BELONG HERE!) si, desigur "The N Word" (Negrotei - perceput in SUA ca o mare insulta cu caracter rasist). Investigatia Politiei a demonstrat insa faptul ca baiatul isi pusese singur acele mesaje sub stergatoare din motive pe care vi le puteti imagina si singuri.




Se intampla anomalii similare cu orice categorie defavorizata fiindca acest curent a creat premisele unui spectacol fara de sfarsit. Bunaoara, intr-o biserica apare o tanara cu pantaloni mulati / colanti / leggings / iegari / cum vreti sa le spuneti. O femeie mai coapta, cu patru baieti de varste variate este nevoita sa paraseasca slujba fiindca baietii ei si incusiv dansa, se uitau la fundul domnisoarei respective. Femeia coapta vine acasa si isi varsa naduful pe Tweeter: "de ce sa vii asa la biserica?". Primeste raspunsuri cum ar fi urmatorul:

Maryann, imi pare rau pentru ca acei colanti te-au impiedicat sa ii inveti pe baietii tai ca femeile sunt oameni inainte sa fie niste obiecte. Poate ca ai nevoie sa citesti cate ceva despre un parenting adecvat, in loc sa ne predici noua cum sa ne imbracam. Daca cresti baieti care nu pot sa le trateze pe femei decat ca pe niste obiecte cand sunt imbracate intr-un anumit fel, inseamna ca undeva este o problema. Imi amintesti de mentalitatea "daca porti fusta scurta inseamna ca iti ceri violul". Imi pare rau daca colantii mei ii fac pe barbati sa se holbeze la mine. Poate ca ei ar trebui sa dobandeasca auto-control si vointa pentru a realiza ca femeia este mai mult decat o parte din corpul ei. 


Dupa cum observati, cultura lui "#MeToo" isi face simtita prezenta. O persoana este traumatizata de alegerile vestimentare ale cuiva in timp ce alta transforma totul intr-o poveste despre asuprirea milenara a femeii, careia i se restrang drepturile de cand lumea si pamantul, doar fiindca barbatii nu pot sa se stapaneasca. Pe mine nu ma preocupa "cine are dreptate" - e un subiect pentru alt articol. Ma preocupa in schimb ce alege fiecare dintre ele sa faca. 

Din acest punct de vedere ele seamana extrem de mult - sunt ca la concurs! Si ambele isi doresc chestii nerealiste: una isi doreste ca vestimentatia tuturor enoriasilor sa fie imprumutata de la bunica in timp ce alta isi doreste ca toti oamenii sa-i accepte vestimentatia si sa o trateze ca pe o fiinta umana, nu ca pe un obiect. Poate ca imi veti spune ca una din ele are mai mult bun simt decat cealalta, oricare ar fi aceea. Totusi, in esenta, ceea ce urmaresc dansele, este sa schimbe lumea. Nu vor reusi, iar asta le face frustrate pe termen nedeterminat. Ambele au nevoie de un salvator si il vor primi in schimbul unui vot. Sau mai curand, nu.








(1) Imaginea Chaos Inside, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0 
Continue reading

joi, 25 octombrie 2018

Oare daca lumea s-ar transforma intr-un "#MeToo" de dimensiuni planetare, atunci ar fi mai buna? Totul ar fi numai curcubee, flori si fluturasi iar psihopatii ar fi stersi de pe fata pamantului? Dati-mi voie sa ma indoiesc de asta!


o o o

Ati observat probabil ca este la moda acum sa povestim despre abuzurile de tot felul pe care le-am suferit in trecut, in special daca sunteti o femeie si va regasiti in miscarea "#MeToo". Nu vreau sa sustin nicio clipa faptul ca unele dintre aceste marturii sunt inventate, desi nu ar fi exclus.

De altfel, ca terapeut adlerian nici macar nu este relevant in vreun fel daca ceea ce iti povesteste un client / pacient este inventat sau nu, cu exceptia situatiei in care exista o ancheta efectuata de catre organe de cercetare penala, cand este implicat si un terapeut pentru a confirma sau infirma anumite abuzuri.

In afara de acea situatie, nu ne preocupa valoarea de adevar a lucrurilor care ne sunt povestite. Este mult mai relevant faptul ca persoana respectiva are nevoie de aceasta poveste (chiar si daca e vorba despre un abuz suferit), pentru a obtine anumite lucruri pe care nu le-ar putea obtine in alt mod. Este relavant deci scopul si mijlocul utilizat.

Iar aici nu facem nicio diferenta intre persoanele care isi inventeaza literalmente experientele si cele care le-au trait aievea. La ambele categorii de persoane exista un scop si un mijloc iar aici, indiferent daca povestea este reala sau inventata, scopurile si mijloacele sunt de fapt foarte asemanatoare.

Iar daca este sa vorbim despre scopuri si mijloace atunci cand analizam aceasta moda "MeToo", lucrurile nu stau incantator. Vina nu le apartine obligatoriu brutelor care ne-au abuzat ci felului cum am ales sa raspundem acestor abuzuri. Dar nu imi sariti in cap inca pentru ca "tin cu bestiile". (LOL) Caci putem alege sa ne lasam definiti de abuzurile suferite sau nu.

Este mult mai util sa nu permitem abuzurilor sa ne defineasca, desi tentatia este extrem de mare, nu-i asa? O persoana care se lasa definita de abuzurile pe care le-a suferit isi limiteaza extrem de mult potentialul si forta personala, reducandu-se pe sine la o victima, reducand gama emotiilor pe care isi permite sa le simta si a comportamentelor pe care reuseste sa le puna in scena.

Mai exact, isi reduce emotiile la lucruri precum furia, frica, tristetea si neputinta iar comportamentele sale devin stereotipe - plang, fug si ma ascund, caut un salvator. Cu alte cuvinte, mai grav decat faptul ca am suferit traume in copilarie este faptul ca permitem si chiar alegem sa ne lasam obsedati si chinuiti de acestea, toata viata noastra.

Si da, mai este ceva... fiecare dintre noi a siferit cel putin o trauma in copilarie, adica am trait un lucru pentru care nu am fost pregatiti, fie si macar faptul ca nu am fost pregatiti sa renuntam la joaca pentru a merge sa luam pranzul cu familia - da, aceasta chiar poate fi o trauma, caci experienta traumei este una pur subiectiva.

De aceea, oricand ne-am amagi cu ideea ca "#MeToo" ar reprezenta "saltul societatii spre absolut", si oricand am incerca sa sensibilizam pe acei psihopati care ar putea agresa alte fete nevinovate, mi-e teama ca incercarea noastra este din start sortita esecului si vom ramane cu lacrimile, pentru care ne si antrenam intensiv, s-ar parea.

Mai util ar putea fi faptul de a accepta ca vor exista intotdeauna psihopati si oameni lipsiti de empatie,  care ne privesc ca pe niste obiecte, chiar daca nu ne place asta si sa cautam o atitudine mai "adaptativa" ca sa zic asa. Spre exemplu sa observam semnele sau sa ne luam masuri de precautie in functie de ora si locul unde ne aflam.

Iar daca se intampla totusi sa fim abuzati, o atitudine mai utila este sa dam un sens acestei experiente, sa o privim intr-un mod care ne permite sa evoluam. Spre exemplu, sa ne insusim ideea ca nu ne identificam cu corpul nostru fizic iar puritatea noastra sufleteasca nu poate fi maculata de o experienta de abuz sexual. In plus, exista suferinte mai mari in lume.

Nu doresc sa se inteleaga ca ar trebui sa ne bucuram de faptul ca am fost abuzati in copilarie, fizic ori sexual, dar privind lucrurile in ansamblul lor, putem sa recunoastem ca sunt extrem de multe alte lucruri care nu s-au intamplat potrivit cu asteptarile noastre. Spre exemplu sfarsitul vacantei sau faptul ca trebuie sa ne ne trezim dimineata si sa plecam la serviciu.

Fiecare dintre noi si le stie pe ale sale: poate faptul ca intotdeauna am avut mai putin decat ceilalti sau faptul ca, orice am face, nu reusim sa pierdem din kilograme. Mi-e teama ca atat scopul cat si mijlocul folosit de catre "#MeToo" au o eficienta iluzorie. Si ceea ce ma mira este faptul ca moda s-a dezvoltat in SUA - o cultura cunoscuta mai curand pentru atitudinea "Yes, I can", decat pentru ceea ce promoveaza "#MeToo".

Nu am  nicio problema cu faptul ca un client sau altul alege sa isi planga de mila pe durata unui an intreg. In fond isi plange de mila pe banii lui. Pe mine ma doare faptul ca potentialul unor astfel de clienti ramane la 2 metri sub pamant fiindca sunt prea ocupati plangandu-si de mila.

Mai mult decat atat, poate ca in viata fiecaruia dintre noi vine un moment cand simtim nevoia sa ne plangem de mila, de unul singur sau in prezenta unui martor, cum ar fi terapeutul. Avem dreptul sa facem asta si uneori poate fi util pentru infiriparea, construirea ori consolidarea unor relatii. Sa nu uitam insa ca "ce-i mult, strica" iar daca am devenit dependenti de acest mod de a fi si de a obtine, diagnosticul psihiatric nu este departe.

In plus, daca imi cititi blogul constant, probabil ca va amintiti de articolul in care am scris despre tipurile de victime, identificand psihopatii ca fiind niste victime de profesie care folosesc abuzurile suferite de ei insisi pentru a-si justifica / scuza propriile abuzuri. Nu va doriti sa ajungeti precum tanara din videoclipul de mai jos, nu-i asa?










(1) Imaginea #MeToo, de Truthout, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

marți, 7 august 2018

Vara fierbinte, vacante exotice, iubire si romantism. Iar in ziua de azi, la iubire ajungem atragand atentia asupra noastra. Aparem cu putin sclipici si nu mai este nevoie de Curriculum Vitae. Este si principiul pe care se bazeaza Consumul Ostentativ.


o o o

Termenul de "Conspicuous Consumption" (Consum Ostentativ) a aparut pentru a descrie un comportament uman ce pare a fi asociat societatii de consum si dezvoltarii de care se bucura aceasta in ultimele decenii. Dar adevarul este ca acest comportament este mult mai vechi decat pare, fiind intalnit chiar si la animale, s-ar parea.

Inainte de orice altceva, cred ca ar fi util sa definim cativa termeni asociati:
Consumul Ostentativ - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii sau investirea unor sume importante de bani in scopul atragerii atentiei asupra propriior mijloace materiale si cresterii prestigiului personal. 
Invidia Consumului - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii, investirea unor sume importante de bani in scopul afisarii ostentative a mijloacelor materiale si atragerea invidiei celor din jur.
Compasiunea Ostentativa - Implicarea in activitati caritabile intens mediatizate in scopul de a obtine afirmarea de sine si recunoastere publica a unui statut economic privilegiat si sporirea prestigiului personal.  

O intrebare care vine de la sine, este, nu-i asa, intrebarea "De Ce?". Si raspunsul pare a fi continut de definitie: in scopul sporirii prestigiului, pentru a starni invidia sau pentru a ne afirma statutul social privilegiat. Cu toate acestea, s-a observat ca acest comportament de consum ostentativ nu este caracteristic obligatoriu celor mai bogati membrii ai societatii si este mai curand intalnit in tarile cu economii emergente decat in cele din asa-zisa "Lumea 1".

Cu alte cuvinte, probabil ca raspunsul la intrebarea "De ce consumam ostentativ?" ar trebui putin nuantat. Este adevarat ca multe dintre comportamentele umane au la baza imperecherea (sexul), razbunarea, obtinerea de venituri. Crimele spre exemplu, sunt privite ca avand unul dintre aceste motive. Astfel de explicatii sunt cat se poate de valabile si in cazul consumului ostentativ.

  • Sexul - dorim sa atragem atentia posibililor parteneri sexuali cu privire la potentialul nostru de a oferi stabilitatea si dezvoltarea adecvata a urmasilor. Consumul ostentativ este deci un comportament explicabil prin intermediul psihologiei evolutioniste. 
  • Banii - Consumam ostentativ pentru ca dorim sa aratam celorlalti ca ne bucuram de succes in ceea ce facem, deci suntem niste profesionisti adevarati, prin urmare este in interesul lor sa se asocieze cu noi si nu cu eventuali competitori ai nostri. Afisarea ostentativa a unor produse cu pret piperat este un principiu central in arta manipularii - vezi "Principiul Autoritatii".
  • Razbunarea - Se spune ca cea mai buna razbunare este sa traiesti bine. Si s-ar parea ca simtim, mai mereu, nevoia de a demonstra cuiva din trecutul sau prezentul nostru ca avem ceva in plus fata de acea persoana. A consuma ostentativ reprezinta o posibilitate de revansare (macar in mintea noastra) din moment ce valorile materiale se bucura de o larga recunoastere in ziua de azi.
La aceste motivatii primordiale, am putea adauga oricand faptul ca, cel putin pentru unii, consumul ostentativ este un mod de a raspunde presiunilor sociale - faptului ca cei din jur au adoptat consumul ostentativ si cumva "ne obliga" sa o facem si noi, sau urmarea unor modele de viata care reprezinta ceva pentru noi. 

Cu alte cuvinte, daca pentru unii, consumul ostentativ este mai mult o revansa pe care acestia si-o iau impotriva unei societati care, probabil, i-a umilit in multiple moduri (ore suplimentare prost retribuite sau bonuri de masa fara valoare, de ex.), pentru altii, consumul ostentativ s-ar putea sa nu fie decat un mod de a se conforma unor mode impuse de altii. 

Se spune ca ajungem la certitudini atunci cand ne saturam sa mai gandim. Precum acele fete care vad barbati ce conduc masini ce ocupa toata soseaua si se intreaba retoric si cu voce tare "Cat de mica o are?" - in sensul ca respectivul tip si-a luat o masina atat de mare fiindca probabil nu avea cum sa atraga atentia in alt mod. 

Dar adevarul este ca exista intotdeauna explicatii diverse ale comportamentelor noastre si ar fi simplist sa ne gandim ca toti cei care isi iau case mai mari decat au nevoie, merg in excursii scumpe sau isi achizitioneaza masinii de lux, au o problema cu stima de sine, sau reprezinta cazuri patologice de narcisism si de compatimit, in general.

In lumea animalelor

Cercetatorii care au teoretizat asa-zisul "Principiu al Hadicapului" au observat faptul ca, de exemplu, antilopele realizeaza un comportament "de semnalizare", costisitor din punct de vedere energetic de a sari in sus atunci cand observa un animal de prada (leopard, de ex). Ei considera ca antilopele realizeaza acest comportament pentru a demonstra ca sunt vigilente si a transmite ca este inutil ca pradatorul sa inceapa cursa. Cu toate acestea, in spatele acestor sarituri se ascunde frica si vulnerabilitatea, deci mesajul este unul inselator.

Efectele posibile ale Consumului Ostentativ

Dar daca acest comportament se transforma intr-un stil de viata, poate avea efecte dintre cele mai nedorite:

  • Extenuarea - Pentru ca suntem totusi cinstiti si ne dorim sa achitam produsele respective cu fonduri castigate onest, lucram ore suplimentare si ajungem sa dezvoltam sindromul de burn out, oboseala cronica sau chiar boli psihosomatice ca rezultat al stresului accentuat. 
  • Insecuritatea - In mod paradoxal, faptul ca ne dorim sa facem o impresie atat de buna in absenta mijloacelor reale de a impresiona (profesionalism, compententa, etc), nu ne asigura succesul scontat si ramanem in schimb cu datoriile si investitiile neinspirate si adesea inutile. 
  • Problemele legale - Fiindca de foarte multe ori cheltuim bani pe care nu-i avem iar imprumuturile bancare pot sa devina o obsesie fara de care am trai mai linistiti, multi dintre cei care consuma ostentativ pot sa devina infractori pentru a-si asigura fondurile necesare acestui obicei costisitor. 
  • Problemele psiho-emotionale - Ca urmare a insecuritatii economice despre care am vorbit mai sus, anxietatea, atacurile de panica si chiar depresia pot sa devina un spectru familar al celor care se afunda in consumul ostentativ.
  • Problemele inter-personale - Fiindca ne dorim atat de mult sa atragem atentia, sa ne luam revansa si sa starnim invidia, se pare ca de multe ori si reusim sa o facem si, dupa cum bine se spune, "sa nu-ti pui mintea cu prostul, fiindca el are mintea odihnita", din astfel de invidii si rivalitati, rareori iese si ceva bun. 
  • Vulnerabilitatea si expunerea - In ultimul timp, retelele sociale devin un mijloc excelent de "orientare profesionala" a hotilor care abia asteapta sa vada pe Facebook ca sunteti in excursie sau in concediu prin Caraibe pentru a va face o vizita "de lucru" la locuinta. 

Dupa cum observati, atragrea atentiei are, mai tot timpul si o fata intunecata. Consumul ostentativ va poate face un serviciu important, fie macar si pentru ca va gadila orgoliul acel like in plus pe care l-ati smuls de la te miri cine. Totusi, este util sa avem in vedere aceasta fata intunecata a consumului ostentativ pentru a controla efectele sale nedorite.




La polul opus al consumului ostentativ se afla, desigur, acei zgarie - branza care stau pe un morman de bani si nu le da mana nici macar pentru a acoperi cele mai elementare nevoi si necesitati umane sau de afaceri. Este de notorietate exemplul miliardarului american John Rockefeller care a refuzat sa faca asigurare pentru un transport pe Marile Lacuri, desi o furtuna risca sa compromita cerelale in valoare de $ 40 000.

Chiar si la 33 de ani Rockefeller isi urmarea deja telul cu o hotarare atat de inversunata, incat, dupa parerea celor care l-au cunoscut,  nimic nu-i lumina chipul, cu exceptia vestii despre o afacere buna. (...) A expediat odata cereale in valoare de $40 000 pe apa Marilor Lacuri. Fara asigurare. Costa prea mult: $150. In noaptea aceea, asupra lacului Erie s-a starnit o furtuna violenta. Rockefeller a fost atat de ingrijorat ca si-ar putea pierde transportul, incat atunci cand partenerul sau George Gardner, a ajuns la birou dimineata, l-a gasit pe John D. acolo, plimbandu-se nervos incolo si incoace. "Fuga". i-a spus tremurand tot. "Hai sa vedem daca mai putem lua asigurarea acum, daca nu-i prea tarziu!" Gardner a dat fuga si a luat asigurarea, dar cand s-a intors la birou, l-a gasit pe John D. intr-o stare nervoasa si mai rea. Primise intre timp o telegrama: transportul ajunsese la destinatie, fara sa fi fost afectat de furtuna. Acum era mai bolnav ca niciodata fiindca irosisera cei $150!  (Lasa Grijile, Incepe sa Traiesti! - D. Carnegie)








(1) Imaginea Conspicuous, de DeWolf, via My Phone, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

marți, 10 iulie 2018

Asteptam ca fericirea sa devina la fel de interesanta ca si nefericirea. Prin urmare, apare curentul Heroin Chic care ii salveaza pe barbati de aceste fete perfect sanatoase, promovand in schimb anorecticele cu cearcane, chinuite de toate problemele universului. Romantic, sau ce?


o o o

De ce suntem nefericiti? S-ar spune ca din motive obiective: ne lipsesc anumite lucruri materiale, emotionale sau chiar spirituale, toate identificabile in piramida nevoilor umane conceputa cu minutiozitate de catre psihologul umanist Abraham Maslow. As putea sa traiesc cu aceasta explicatie plina de logica si bun simt. Dar nu intotdeauna este valabila.

Fiindca la unii dintre noi nefericirea este mai curand o problema culturala. Nu in sensul ca suntem nefericiti pentru ca ne lipseste cultura ci, dimpotriva, suntem nefericiti pentru ca noi chiar credem in nefericire. Curentul romantic al literaturii si artei a promovat in secolul XIX (si) ideea ca, ei bine, nefericirea ar fi o stare psihologica mai interesanta decat fericirea.

Ce asteptam pentru a fi fericiti? Raspuns: asteptam ca fericirea sa fie la fel de interesanta ca nefericirea. D. Noguez 

Si eu ar trebui sa stiu despre ce vorbesc din moment ce am copilarit in anii '90, pe cand erau la moda cantecele blazate, soptite sau zbierate cu un aer afectat, in timp ce pe distinsele catwalkuri din Paris, New York sau Milano se prezenta ultima inventie a civilizatiei, modelele Heroin Chic - da, nu-i asa? Ce este atat de sic in legatura cu heroina? Deci nu ma provocati acum!

Cu toate acestea, pare sa aiba mult sens ca unele tinere sa pozeze in victime sexy fiindca barbatii au in general aceasta problema care poarta numele de "complexul salvatorului". Un barbat normal ar prefera sa se incurce cu o fata care are tot felul de probleme dar cel putin arata bine... vorba aceea "Stressed, depressed, but well dressed".

Spre deosebire de situatia in care, sa zicem, fata respectiva duduie de sanatate, are numai note mari la facultate, lucreaza intr-o multinationala si castiga mai bine ca el, desi abia si-a serbat majoratul anul trecut. Prin urmare, apare moda Heroin Chic care ii salveaza pe barbati de aceste fete perfecte din toate punctele de vedere, promovand in schimb anorecticele cu cearcane, chinuite de toate problemele universului. Romantic, sau ce?

Era poate ultima zvacnire veritabila a romantismului, curentul cultural care considera ca boala este ceva interesant si dadator de sens, impunand experientele care se desfasoara pe taisul lamei fiindca arta este mai cool atunci cand iti frange inima, iar povestile de dragoste sunt mai intense atunci cand el o salveaza pe ea. Fireste, acesti ideologi nu stiu in ce baga omenirea atunci cand viseaza cai verzi...

Dar pentru ca mi-am propus sa va demonstrez ca nu toata cultura mea generala se datoreaza faptului ca citesc mesajele de pe tricouri, am sa va impartasesc in cele ce urmeaza o lista de asa-zise pacate ale fericirii, obtinuta din cartea Cum sa-ti construiesti fericirea, scrisa de psihiatrul francez Cristophe Andre.




  • Pacatul nr I: Fericirea te face slab si mediocru
Exista satisfactii burgheze care ma dezgusta si fericiri ordinare a caror vulgaritate imi repugna. -- G. Flaubert

Angoasa obsedanta a mediocritatii pare sa fie una dintre principalele cauze ale acestei familii de critici aduse fericirii. Ne putem intreba daca aceasta atitudine nu tradeaza cumva la unii pendularea intre neputinta (nu reusesc sa ma simt fericit) si orgoliu (le sunt superior altora). Dar oare ce relatii exista intre fericire / nefericire, valoare umana si creativitate? Christophe Andre, in calitate de psihiatru ne asigura ca a vazut multe persoane a caror nefericire nu a produs nici macar un strop de creativitate vietii lor. Nu-i asa ca stiti si voi cel putin cateva astfel de persoane?

  • Pacatul nr II: Fericirea te face egoist
Oricat as trisa si oricat de tare as inchide ochii, va exista intotdeauna un caine pierdut pe undeva care ma va impiedica sa fiu fericita. -- J. Anouilh

Cei fericiti pot trece usor drept egoisti si mi-e teama ca este ceva adevar aici. In fond, ca sa conservi fericirea in interiorul tau, trebuie sa ai in vedere nevoile proprii si sa le gasesti o solutionare, cu prioritate, fie si simbolica sau provizorie, problemelor cu care te confrunti. Cu toate acestea, mi-e si mai teama ca cei nefericiti au si mai putine resurse pentru a interveni in ajutorarea celor batuti de soarta. Iar cercetarile in domeniu sustin mai curand ideea ca persoanele fericite sunt mai altruiste.

  • Pacatul nr III: Fericirea te face anxios si nefericit
Fericirea si nefericirea ma fac in egala masura nefericit. Si atunci de ce mi se intampla sa o prefer pe prima? -- E. Cioran

Atunci cand fericirea devine o obsesie, fireste ca trairile noastre devin foarte intense.  Avem tot timpul sentimentul ca eforturile pe care trebuie sa le facem pentru a ramane fericiti nici macar nu se justifica. Dar tocmai astfel de oameni nu au inteles nimic despre resorturile fericirii, despre conditiile in care apare adevarata fericire si despre necesitatea de a invata non-atasamentul religios in practica fericirii.

  • Pacatul nr IV: Fericirea este zadarnica, inselatoare si mincinoasa
Nu va temeti de fericire; ea nu exista. -- Michel Houellebecq

Depinde la care fericire va referiti. Daca intelegeti fericirea ca fiind dependenta de lucruri si persoane, atunci da, acea fericire nu poate fi decat zadarnica, inselatoare si mincinoasa. Daca va referiti la fericirea care rezulta din atitudinea de tip "resourceful" (plina de resurse), din faptul ca stiti sa va raportati la lucruri si persoane, bucurandu-va de acestea si gasindu-le substitut atunci cand ne parasesc, atunci va contrazic - fericirea nu este zadarnica. Totul este sa constientizam faptul ca traim intr-un univers prietenos si plin de resurse.

  • Pacatul nr V: Fericirea a devenit un obiectiv obligatoriu de marketing 
Unele lucruri nu pot fi cumparate. Pentru toate celelalte exista Mastercard. -- Slogan Comercial

 America s-ar face vinovata pentru confuzia intre fericire si cumparaturi. Totusi, noi ceilalti ne facem vinovati pentru ca am luat aceasta campanie ca atare si ne-au lipsit cu desavarsire convingerile proprii de rezistenta cu privire la fericire, sursa acesteia sau modul de a o obtine. Totusi, din America vine si Psihologia Pozitiva, care ne indreapta atentia catre adevaratele resorturi ale fericirii. Deci sa nu aruncam si copilul odata cu apa din cadita...

  • Pacatul nr VI: Fericirea este noul opium al poporului
Saraci si oprimati: fericirea nu se afla decat in mintile voastre. Acceptati-va conditia si modificati-va asteptarile in loc sa nutriti la schimbare. 

Daca fericirea nu depinde de rangul social si avere, este inutil sa-ti doresti sa iei locul celor de la putere. Prin urmare va fi eliminat spiritul de revolta sau razvratirea, iar cei fericiti vor ramane intr-o stare de pasivitate monumentala, se vor insulariza si, probabil, vor vor fi indiferenti la toate cele. Dar adevarul este ca demotivarea este mai curand un aspect caracteristic nefericirii, dupa cum se observa la depresivi. 

  • Pacatul nr VII: Fericirea este vulgara
Bucuria parea vulgara, semnul unei sanatati prea bune si prea grosolane. Tristetea isi rezerva privilegiul spiritualitatii si, de aici, al profunzimii. -- A. Gide

S-ar parea ca stiinta fericirii anuleaza diferentele intre oameni. Poti fi fericit cu toate ca provii dintr-un gheto, si tot la fel, poate fi fericit si cel care s-a nascut intr-o familie bogata intr-un cartier select. De asemenea, o persoana fericita este si mai abordabila, indiferent de clasa sociala careia ii apartine, socializeaza usor si ii plac oamenii. Cu nefericirea insa apare distinctia iar specificul personal este accentuat. Persoanele nefericite au un ceva special, doar al lor.

Dupa cum observati, toate aceste asa-zise pacate ale fericirii, nu sunt decat niste false probleme care le apar unora fiindca incearca sa para interesanti si au gasit solutia optima. Dar fericirea este o stare fertila din punct de vedere social, profesional si personal si este starea naturala a omului. In absenta fericirii ne pierdem sanatatea, atractivitatea, productivitatea si, in general, avem numai de pierdut. Chiar si mitul romantic al geniului nefericit dar prodigios si creativ este o iluzie. 








(1) Imaginea Heroin Chic, de Liam Richards, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

marți, 3 mai 2016

Aveti o tinuta sexy si una mai conservatoare. Dar azi va doriti sa transmiteti un mesaj precum "eu sunt o femeie inteligenta si fidela in dragoste". Ce tinuta alegeti? Un studiu de data foarte recenta a obtinut rezultate contra-intuitive.




Stiati ca femeile care isi dezvaluie mai mult din corpul lor prin intermediul unor tinute sexy, vor fi considerate mai inteligente? In mod surprinzator, ele sunt considerate si mai credincioase partenerilor. Greu de prezis si greu de crezut aceste afirmatii, insa vorbim despre cercetare stiintifica.

Un studiu cat se poate de serios, realizat in Marea Britanie si prezentat anul acesta la Congresul Societatii Britanice de Psihologie, care a avut loc in Nottingham, arata faptul ca, in mod contrar oricaror previziuni, tinutele sexy sunt asociate (mai nou) cu inteligenta si fidelitatea in dragoste. Sa fie o chestie britanica sau mentalitatile s-au schimbat atat de mult in toata lumea?




Doresc sa precizez faptul ca aceste aprecieri pozitive, obtinute de tinutele sexy nu au absolut nicio legatura cu realitatea ci doar cu modul in care societatea actuala le percepe. Cu alte cuvinte, daca ati verifica inteligenta si fidelitatea purtatoarelor de fuste mulate mini, cu decoltee "profunde", v-ati da seama ca a fost doar o iluzie.

Impactul aparentelor asupra perceptiei sociale a reprezentat un domeniu de cercetare privilegiat - spre exemplu, va amintesc ca a fost studiata, in repetate randuri, relatia intre atractivitate si capacitatea de a lasa o impresie pozitiva, a fost investigat impactul hormonal pe care il are vizualizarea frumusetii fizice sau efectul produs la nivelul perceptiei sociale de catre femeile care se imbraca in rosu.

Totusi, cum ne-am putea explica faptul ca femeile care, in urma cu doar cateva decenii erau privite ca "femei usoare", datorita tinutei lor "vulgare", au reusit sa depaseasca acest stereotip cultural si sa induca impresii favorabile privitorilor - cel putin privitorilor britanici?









(1) Imaginea Letizia Helfer Model, de Gokhan Altintas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

vineri, 10 iulie 2015

Suntem lumber-sexuali. E o mandrie sa fii barbat. Dar uneori semanam cu niste ursi impaiati cu pisicute. A-ti lasa barba pentru a fi barbat e la fel de inutil ca si a purta un costum de clown pentru a avea simtul umorului.

 



Ati observat, nu-i asa? Anul acesta se poarta barba! Moda masculina importata din occident, ca multe alte lucruri, pare sa reactualizeze si sa cultive mandria de a fi barbat, prin intermediul acestui "accesoriu de la natura" - barba.

Dar pentru societatea zilelor noastre, pentru stilul de viata pe care aceasta il cultiva, lumbersexualii seamana mai mult cu barbatii aflati in doliu... In tarile crestine din estul Europei exista acest obicei, de a purta barba timp de 40 de zile, in semn de doliu, pentru a marca pierderea unei persoane dragi si a exprima durerea acestei pierderi (2). Sa fie oare tocmai masculinitatea lor cea care ne-a parasit?

Mai mult decat atat, a adera la o moda, este oare un semn de barbatie? Priviti acest experiment social si judecati singuri:




Ei bine? Care sunt barbatii adevarati? Cei care se supun presiunii grupului sau cei care se  opun, demonstrand astfel curaj, incredere in sine si forta de caracter?

Este vorba despre un experiment care re-editeaza un experiment social clasic, ce a stat la baza asa numitei "Paradigme a lui Asch". Paradigma lui Asch enunta acest fapt logic, simplu si de bun simt: comportamentul si opiniile noastre sunt puternic influentate de comportamentul si opiniile celor din jur, in special atunci cand cei din jur formeaza o majoritate. (3), (4)

Dar de unde vine moda aceasta de a-ti lasa barba? Ei bine, in Canada, au existat asa numitii lumberjacks - care erau lucratori la padure, ce activau in industria forestiera inainte de 1900, pe cand nici uneltele aferente, moderne, precum drujba, nu erau tocmai disponibile. Lipsa uneltelor moderne si stilul de viata al acestor barbati, marcat de dificultati si asprimea conditiilor, facea din ei niste adevarati primitivi.

Lumberjacks lucrau in conditii dificile, in mod intermitent si pe salarii mici, putand fi gasiti in inima salbaticiei, acolo unde padurile erau mai dese si mai virgine, departe de orice civilizatie. Astfel ei devin o "specie" aparte, cu o cultura proprie, aparuta din confruntarea cu pericolul si asprimea vietii, celebrand masculinitatea, curajul, vointa, forta si rezistand la tot ce inseamna civilizatie. (5)

Deloc intamplator, curentul lumbersexual apare dupa o vreme in care barbatii au fost constransi de curentul metrosexual, sa devina cat mai ingrijiti si sa semene cat mai mult cu partenerele lor de viata in ce priveste atentia pe care o acorda aspectului fizic si nuantelor senzoriale pe care acesta le presupune: aparitie cu stil si miros de proaspat...

Dar curentul metrosexual este civilizatia insasi. Pe masura ce inaintam in timp, tendinta este aceea de a acorda cat mai multa atentie aspectelor estetice, in contrast cu timpurile epocii de piatra, in care oamenii si in special barbatii, erau prea putin preocupati de igiena, aspect sau atractivitate. Intr-un fel, a fi civilizat inseamna a fi metrosexual, iar noi toti suntem asa ceva, doar pentru ca traim in mileniul 3. Ok, exista exceptii...

Civilizatia insa isi are costul ei, un cost pe care umanitatea il plateste prin intermediul barbatilor. Barbatii, coplesiti de stilul acesta de viata, in care "nu ai voie nimic", daca vrei sa fii "in rand cu lumea", aproape ca nu mai stiu ce inseamna sa fii barbat. Multi dintre barbatii de azi par sa fi pierdut contactul cu arhetipul masculin, tocmai datorita stilului de viata civilizat si a solicitarilor specifice acestuia.

Si atunci, in nevoia de repere, ei se agata de vechii lumberjacks, de la care sunt pregatiti sa primeasca inspiratie si, eventual, ceva forta de caracter. Am asistat "live" la momentul in care, un tip pe care il cunosc a decis sa isi lase barba. El se lamenta cu privire la faptul ca nu este luat in serios si, chiar atunci, pe loc, a decis - isi va lasa barba. Ca si cand, in disperare de cauza, s-ar fi agatat de acest simbol masculin, pentru a impune ceva respect.

Totusi, lumbersexualii de azi, au in loc de topor, un laptop, iar in loc de fierastrau, un telefon inteligent, iar timpul nu si-l petrec la padure, in lupta cu natura salbatica, ci manevrand tot felul de instrumente, programe, coduri, care solicita finete si delicatete, deopotriva psihica si fizica, altfel spus, in lupta cu ei insisi, in lupta cu propria masculinitate.

A-ti lasa barba pentru a exprima masculinitatea e un demers la fel de inutil ca si a te imbraca intr-un costum de clown pentru a exprima simtul umorului. E doar o masca si nimic mai mult. In plus, a adera la o moda e cel mai putin barbatesc lucru pe care il poate face un barbat. Conformismul nu este pentru barbati adevarati. Ei sunt aceia care dau nastere curentelor, nu aceia care se lasa purtati de forta curentului, in stil feminin.

Masculinitate inseamna curaj, incredere in sine, agresivitate si vointa neclintita.  A imbratisa o moda, fie aceea si lumbersexualismul, e cel mai putin masculin lucru pe care l-ai putea face. Cei care adera la o moda nu dau dovada de curaj, forta si vointa, ei sunt doar victime ale presiunii sociale iar adeziunea lor e doar o dovada ca doresc sa treaca neobservati, in mod silentios, discret.

In momentul cand o moda este "pe val", este masculin sa fii impotriva acesteia, sa o sfidezi. Masculii adevarati sunt aceia care purtau barba inainte ca aceasta sa fie la moda, si care, acum, se rad, in semn de impotrivire. Mai mascul este in ziua de azi un metrosexual, decat un lumbersexual, tocmai fiindca are curajul de a se impotrivi curentului. Poate de aceea anumiti lumbersexuali va pot aminti de niste ursuleti impaiati cu pisicute.

Lumbersexualul este un metrosexual care simte nevoia sa se agate de o activitate de aer liber ce presupune asprime si  opteaza astfel sa isi poarte o barba atent ingrijita. Ex: 'George Michael este un lumbersexual absolut.' (6)










(1) Imaginea Mad, Bad and Dangerous to Know, de Neil Moralee, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2)  Wikipedia; (2015); Mourning, website: Wikipedia

(3) McLeod, S.; (2008); Asch Experiment. Solomon Asch Conformity Experiment; website: Simply Psychology


 (4) Prudential; (2013); Everybody is doing it; website: YouTube

(5)  Wikipedia; (2015); Lumberjacks; website: Wikipedia

(6) Urban Dictionary; (2015); Lumbersexual; website: Urban Dictionary 
Continue reading