Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Vă plac misterele? Dacă sunteți un fan al cărților sau ecranizărilor după romanele Agathei Christie, v-ar putea interesa și colecția Netflix după romanele lui Harlan Coben. Da, tipul este atât de evreu pe cat v-ați aștepta să fie cineva cu numele ăsta iar cărțile sale sunt remarcabile.
☆ ☆ ☆
Probabil că acest nume nu vă spune nimic. Ei bine Harlan Coben este un autor de cărți polițiste — hai să le spunem așa, care a primit un contract de milioane de dolari pentru a-și adapta creația la formatul Netflix. Ceea ce a rezultat a fost o colecție Harlan Coben, de toată frumusețea. Chiar acum dacă faceți o căutare în aplicația Netflix, veți identifica colecția respectivă, care reunește titlurile adaptate deja la formatul platformei de streaming.
De altfel, este posibil să fi văzut deja un film sau două din această colecție și să nu fi realizat că face parte dintr-o colecție. Dar care este oferta acestei colecții? Ei bine, eu personal sunt un mare amator de mister, iar dacă un film are o atmosferă apăsătoare în care apare o intrigă bizară, consider că am găsit exact ce-mi trebuie în timp ce fac exerciții cu ganterele. Nu de alta, dar m-aș plictisi îngrozitor să fac exerciții fără să privesc un documentar ID sau un film din-acesta din colecția lui Harlan.
Daca v-au plăcut misterele perfecte ale autoarei britanice Agatha Christie, s-ar putea spune că Harlan Coben vine puternic din urmă și își dă interesul să producă opere adecvate momentului, păstrând însă schema aceasta bazată pe o intrigă dramatică, un mister desăvârșit și niște personaje interesante. Ceea ce este straniu pentru o colecție de filme este faptul că ele nu sunt produse de aceeași echipă, dimpotrivă, pot spune că am urmărit câteva dintre ele și erau 2 britanice, unul argentinian iar altul polonez.
Dar toate au în comun misterul construit cu dibăcie artistică, care trădează un talent ieșit din comun și o creativitate viguroasă, plină de rafinament. Nu mi-am propus să vă povestesc vreunul dintre ele, deoarece un mister deconspirat ar mai prezenta zero interes. Totuși, vă voi da o scurtă listă de filme din colecția amintită, cu trailerul aferent, ca să aveți un punct de plecare atunci când le căutați pe Netflix.
PRINȘI ÎN PROPRIA CAPCANĂ (en. „Caught”) — spune povestea unei jurnaliste pe nume Ema Garay care are un talent de a prinde criminalii dificil de identificat. Lucrurile iau o turnură bizară în momentul în care un bărbat respectat din comunitate, devine suspectul principal într-un caz de dispariție a unei fete adolescente. Această producție argentiniană vă va impresiona și prin decorul superb și exotic al unui oraș din Patagonia.
DOAR O PRIVIRE (en. „Just One Look”) — o altă miniserie, poloneză de această dată, despre o tânără mamă care descoperă o fotografie veche cu soțul ei. Problema este că nimic nu are sens în legătură cu această fotografie. În plus, imediat după aceea, soțul ei dispare, misterios — cum altfel? Nedumerită, Greta face tot posibilul să pună cap la cap piesele de puzzle ale trecutului și să-l găsească pe dispărut.
DESTRĂMAREA ILUZIILOR (en. „Fool Me Once”) — urmărește un alt mister cu o tentă bizară: Maya, o văduvă care luptă să își reia viața tulburată de dispariția prematură și tragică a soțului, primește în dar de la cea mai bună prietenă o cameră video ascunsă într-o ramă foto pe care o folosește pentru a supraveghea casa unde se află fiica ei și bona care o îngrijește. În mod straniu, pe o astfel de înregistrare, Maya îl vede pe soțul ei... tocmai decedat. În plus, înregistrarea dispare, deci nu prea reușește să-i convingă pe polițiști.
Colecția cuprinde mult mai multe titluri, Harlan Coben fiind un autor de-a dreptul prolific. Calitatea acestor opere rămâne constantă și, spre bucuria unora dintre noi, se pare că mai sunt numeroase titluri de adaptat pentru Netflix. Fiindcă este weekend și pentru că nu mi-am dorit niciodată să-mi transform blogul într-o platformă de luptă și activism politic, v-am sugerat aceste titluri în caz că vă este greu să identificați ceva bun de urmărit în această perioadă în care vremea ne ține mai curând în case.
Acesta este numele celei mai importante cărți care a fost scrisă până acum despre Revoluția Română din Decembrie 1989. Multă vreme certitudinile cu privire la Revoluție au lipsit cu desăvârșire. Am tânjit după informație până când am învățat să trăim în absența răspunsurilor de care aveam nevoie.
☆ ☆ ☆
Dacă faceți parte dintre românii cu un pronunțat simț al justiției, care își doresc să cunoască mai multe despre evenimentele din Decembrie 1989, poate că nu ar fi rău să va aruncați o privire peste cartea Ruperea Blestemului, scrisă de Cătălin Ranco Pițu. Iar dacă o faceți, s-ar putea ca în final să știți mai multe adevăruri și să aveți mai multe răspunsuri la întrebări despre evenimentele din 1989 decât cei care le-au trăit propriu-zis sau cei care au azi un certificat de revoluționar obținut pe bună-dreptate. Mai mult decât atât, veți înțelege concepte sofisticate precum dezinformare și diversiune, care sunt atât de actuale, chiar și azi.
Dacă ideea că Revoluția din Decembrie a fost mai curând o lovitură de stat, făcea parte, până nu de mult, din categoria teoriilor conspirației, ei bine, o carte precum Ruperea Blestemului, reușește să o demonstreze în mod minuțios. În acest sens, sunt folosite declarațiile-document ale participanților la revoluție, dar și firul logic care decurge din punerea cap la cap a acestora, sintetizat cu dibăcie de autor — azi procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În caz că vă întrebați ce poate să iasă (bun) dintr-o universitate particulară din România, cum ar fi Universitatea Ecologică, ei bine, a ieșit autorul Cătălin Ranco Pițu, un tip care demonstrează nu doar seriozitatea abordării și un profund sentiment al dreptății ci și o minuțioasă atenție pentru detalii, chiar ieșită din comun. Dar de unde numele de Ruperea Blestemului și mai ales, despre ce blestem este vorba?
De ce Ruperea Blestemului? Pentru că revoluția din Decembrie 1989 ne-a adus mult dorita și meritata libertate, însă a adus și teribil de multă tragedie. Noua noastră viață, ca națiune, s-a clădit pe minciună, pe ticăloșie, pe multiple crime, pe trădare de țară, iar toate acestea au provocat o mare de sânge nevinovat și de suferință. Înțelepciunea populară spune că sângele celor nevinovați aduce întotdeauna blestemul. Pentru că, să nu uităm, Dumnezeu a poruncit: "Să nu ucizi!"
Probabil principala idee a cărții este următoarea: la revoluție au murit conaționalii noștri, absolut nevinovați, pentru că:
Anumite persoane au dorit să-și păstreze puterea și privilegiile
Anumite persoane au dorit să acapareze puterea
Anumite persoane au dorit să se sustragă de la înfăptuirea justiției
Mijlocul prin care aceste scopuri au fost atinse a fost o amplă și complexă acțiune de inducere în eroare (ansamblu de dezinformări și de diversiuni) unică în istoria națională. Rezultatul acestei situații a fost instaurarea unei psihoze a terorismului la nivelul întregii populații a României. Dincolo de esența rece a cărții, aceasta este dominată de aspectele tragi-comice ale unor evenimente cumplite care decurg în mod direct din cele expuse mai sus: confruntări armate fratricide, dominate de haos și abuzuri vag justificate.
Doctrina militară definește inducerea în eroare ca fiind un proces sistematic prin care se transmit informații false unui ținte desemnate, cu scopul de a o determina să interpreteze incorect situația și, ca urmare, să ia decizii eronate și să acționeze în avantajul inițiatorului acțiunilor. Componentele de bază ale inducerii în eroare sunt diversiunea și dezinformarea. Diversiunea este definită ca fiind orice acțiune secundară care, datorită tehnicilor și metodelor de execuție utilizate, este percepută ca acțiune principală, menită a asigura atingerea obiectivului principal. Scopul diversiunii este de a abate atenția și efortul țintei de la operațiunea reală sau cea principală. (...) Dezinformarea reprezintă toate informațiile false, parțial false, incomplete sau extrase din context, diseminate cu scopul inducerii în eroare a țintei.
Mi-a atras atenția capitolul 8 al cărții, despre care autorul afirmă că este cea mai importantă parte a acesteia. Aici aflăm lucruri interesante despre bucătăria internă a micului amator de dezinformare / diversiune, și nu putem să nu facem legătura cu ceea ce s-a întâmplat la auto-proclamata Televiziune Română Liberă unde fiecare avea impresia că se află salvatorii noștri dar, așa cum arată faptele expuse în Ruperea Blestemului, avea loc un fel de scenetă care depășea cu mult capacitatea de înțelegere a unei populații deja bulversate, care își căuta calea de ieșire din întunericul dictaturii. Această scenetă părea să facă lumină și să aducă speranță dar adevăratul ei scop era să legitimeze preluarea puterii de către grupul de dizidenți ai lui Ion Iliescu.
Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă. V. Volkoff definește dezinformarea ca o manipulare a opiniei publice în scopuri politice, folosind informații false. Spre deosebire de diversiune, care acoperă partea nonverbală a inducerii în eroare, dezinformarea acoperă aspectele care țin de transmiterea mesajelor utilizând mijloace de comunicare, inclusiv mass-media. Dezinformarea generează creșterea confuziei în rândul țintei (mase, grupuri sociale), interpretarea eronată a situației, etc. Dezinformarea este o acțiune subversivă care, în principiu, are trei scopuri: 1. Să demoralizeze ținta; 2. Să discrediteze autoritatea; 3. Să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenție spontană, cu scopul cuceririi puterii de către o minoritate. Tehnicile dezinformării includ: demonizarea, divizarea (crearea de două tabere oponente în națiunea adversarului) și psihoza (informația falsă este considerată reală de opinia publică, iar ținta este indusă intr-o stare irațională care nu-i permite să vadă altceva decât sensul dezinformării). (...) Ținta dezinformării o reprezintă întotdeauna opinia publică.
Grupul de dizidenți ai lui Ion Iliescu, asupra căruia planează suspiciunea că ar fi fost coordonat sau influențat de Moscova, prin preluarea mijloacelor mass-media nu a făcut altceva decât să deturneze revoluția română din Decembrie, un fenomen separat, spontan și onest, direct izvorât din frustrarea maselor față de regimul totalitar și abuziv al lui Nicolaie Ceaușescu. Autorul afirmă că atât componenta civilă, cât și cea militară a grupării Ion Iliescu, care activa încă de la începutul anilor '80 era plină de agenți GRU care ulterior au fost recompensați cu funcții și privilegii în aparatul de stat, ceea ce s-ar putea numi (re)KGB-zarea României.
Dacă pentru Ion Iliescu această scenetă părea un joc în care îți este permis să afirmi lucruri care induc panica în populație, consecințele, înțelese sau nu, intenționate sau nu, au fost deosebit de grave — o baie de sânge! Combinația de civili înarmați și dezinformare, la care se adăugau incidente cu vădit caracter diversionist, a avut drept rezultat, așa cum spuneam, mii de victime și abuzuri justificate vag. Partea cea mai șocantă a acestei povești este aceea că există posibilitatea ca anumiți arhitecți ai loviturii de stat erau perfect conștienți că vor exista victimecolaterale, și asta era o parte a planului pe care îl concepuseră pentru acapararea puterii.
Există probe clare privitoare la minciunile deliberate care se difuzau la Televiziunea Română Liberă, începând cu comunicatul lui Ion Iliescu referitor la acțiunea structurilor Securității Statului și inventarea de presupuse probe ale acțiunii acestora. Un general al armatei române afirmă în direct și cu bună știință la TVRL că s-au identificat dispozitive explozive în incinta instituției deși știa bine că așa-zisul dispozitiv exploziv era de fapt un dispozitiv electronic de închidere a ușii. De asemenea, sunt raspândite zvonuri cu privire la faptul că apa ar fi otrăvită în anumite orașe din România. Sunt doar câteva exemple de dezinformare deliberată, sistematică și perfidă.
Dacă lucrurile stau astfel, nu ne rămâne decât să sperăm că se va face dreptate, mai ales în ce privește victimele a căror viață a fost suprimată cu bună știință, așa cum reiese din cele câteva incidente atent documentate de către autor — vezi incidentul în care și-a pierdut viața colonelul Trosca. Ca un detaliu picant din carte, aș aminti felul complet aleatoriu în care oamenii detectau teroriștii: dacă cineva a uitat să dea jos stema de pe steag, dacă cineva alerga după tramvai, dacă cineva avea un binoclu, dacă a găsit niște cartușe pe stradă, orice astfel de persoană putea fi suspectată de a fi terorist.
Și dacă aveai norocul și te suspecta cineva că ești terorist, aveai o problemă serioasă, oricât de pașnic ai fi fost. De altfel, îmi amintesc că am văzut la Televiziunea Română Liberă astfel de teroriști, cu ochii vineți. Este interesant însă că toți au fost eliberați și nu s-a putut demonstra vreo activitatea de tip terorist în niciunul dintre cazuri — fiindcă, ei bine, teroriștii nu au existat, ei au fost o invenție! De asemenea, cartea vorbește și despre procesul soților Ceaușescu — o parte ultra-jenantă, din istoria României, care a reprezentat o manevră perfidă și brutală de a ascunde probe (nu singura) privind anumite acte de trădare națională în rândul dizidenților care tocmai preluau puterea.
A nu se înțelege că autorul încearcă re-abilitarea dictatorului comunist care ne-a marcat copilăria multora dintre noi. În ce-i privește pe soții Ceaușescu, Cătălin Ranco Pițu afirmă (și nu ne-a dat motive să nu-l credem) că, dacă i-ar fi revenit această misiune, ar fi putut strânge dovezi suficiente pentru susținerea unei acuzații de crime împotriva umanității: spre exemplu, există dovezi care atestă faptul că Ceaușescu primea informări zilnice cu privire la restricțiile și privațiunile sinistre la care era supus poporul, iar acesta nu a luat niciodată vreo decizie care să le pună capăt.
(1) Imaginea No Blessing, de Anna Shevchuk, via Pexels
(2) Pițu, C.R., (2024), Ruperea Blestemului; Revoluția Română din Decembrie 1989, editura Litera, București
Documentarul HBO Max despre papusa Robert si legenda ei este ca un film de groaza care a luat forma unui documentar. Iar daca filmlele de groaza sunt ridicole, tocmai fiindca sunt rodul imaginatiei, documentarul despre Robert are ceva care te poate destabiliza.
☆ ☆ ☆
Daca cineva a vazut documentare extreme la viata lui, acea persoana sunt eu. Nu stiu exact ce ma atrage la ele: poate dorinta de a intelege limitele realitatii si lumea in care traim. Totusi, fiindca am si eu limitele mele, am evitat intotdeauna documentarele despre case bantuite. Pe de o parte ma sperie si creaza timpi morti in productie, iar pe de alta parte duc conceptiile despre limitele realitatii intr-o directie care nu face decat sa ma tulbure. Dar acum am intalnit pe HBO Max povestea papusii Robert. Si asta a schimbat ... multe.
Intr-un fel, toate evenimentele evocate in acest documentar pot avea explicatii logice, cum ar fi psihoza in masa, auto-sugestia sau corelatia iluzorie. Dar nu poti sa nu te minunezi de multimea celor afectati de actiunile acestei papusi: persoane care vad lucruri pe care n-ar trebui sa le vada, persoane care sufera accidente si isi pierd viata, persoane a caror sanatate se inrautateste in mod straniu. De asemenea, nu poti sa nu te minunezi de faptul ca persoane care nu au legatura intre ele, alta decat contactul cu papusa Robert, trec prin situatii similare.
Pare a fi o legenda care a fost dusa prea departe dar lucrurile care nu se potrivesc cu scenariul legendei sunt totusi tulburatoare. Legenda este intretinuta de genul acela de persoane care pretind ca pot sa iti vada aura sau ca pot sa simta prezenta unui spirit (medium). Acestea afirma ca papusa Robert are aura si ca simt prezenta mai multor spirite legate de aceasta papusa. Un medium afirma ca papusa este un portal pentru spirite, dintre care unul este puternic, malefic si violent.
Regulile lui Robert sunt simple: 1. Sa saluti si sa te prezinti cand apari. 2. Sa fii respectuos. 3. Sa ceri voie daca doresti sa faci poze. 4. Sa spui la revedere cand pleci. Altfel spus Robert e un fel de soup nazi (vezi Seinfeld), decat ca nu face supa. (Scuze Robert, nu m-am putut abtine.) Daca nu vei respecta una sau mai multe dintre aceste reguli, legenda spune, vei atrage furia lui Robert. De fapt, potrivit numerosilor martori care au vazut si au simtit furia lui Robert, scopul lui Robert este sa se razbune pe toti cei care nu cred ca este real. Dar Robert este o papusa capricioasa care se supara repede, mai ales ca oamenii nu ii cunosc regulile.
Oamenii au presupus ca cineva dintre servitorii familiei care a detinut prima data aceasta papusa se pricepea la practicile Voodoo si a pus un blestem in Robert, din motive mai putin clare - poate o infidelitate, poate invidia sau pur si simplu, rautatea. Si asa s-a nascut legenda papusii Robert, despre care va marturisesc inca de pe-acum, ca nu stiu ce sa cred. Si fiindca nici nu am posibilitatea de a investiga in mod suplimentar faptele care se potrivesc sau nu cu legenda, mi-e teama ca misterul va ramane in aceasta configuratie pe termen nelimitat.
Sunt persoane care cred in activitatea paranormala si in tot felul de lucruri care iti ridica parul in cap. Eu nu fac parte dintre ele. Atata vreme cat nu am probe pentru o anumita teorie, aleg sa nu o cred si nici sa o neg. Filmul despre blestemul papusii Robert insa m-a pus pe ganduri si mi-as dori sa pot intelege nu atat legenda, cat pe toti acesti oameni care au contribuit la consolidarea ei: sunt ei victimele inocente ale unei psihoze in masa - nu ar fi primii!
Fenomenele de psihoza sau isterie in masa au la baza contagiunea sau imitatia - oamenii invata de la ceilalti oameni si au tendinta sa le copieze actiunile, in special atunci cand persoana care isi insuseste comportamentul celuilalt este una influentabila, sau in termeni specifici hipnozei, persoana este puternic sugestibila. In fenomentele de psihoza in masa oamenii pot sa copieze comportamentul bizar al unora si sa il reproduca la scara mare. Pornirea pare a fi implacabila iar rezultatul este impresionant.
Si anume o multime de oameni care au adoptat un comportament straniu, cum ar fi rasul sau dansul sau poate chiar atacul de panica cu privire la o anumita temere adoptata de mase. Cred ca exista isterii in masa si in ziua de azi, dincolo de povestea papusii Robert. Spre exemplu diversele teorii ale conspiratiei au potential de a deveni isterii in masa iar unele dintre acestea chiar s-au dovedit a fi asa ceva. De exemplu in 2016 a existat ceea ce s-a chemat Pizzagate Conspiracy Theory.
Aceasta teorie, pornita in mod vadit de la suporterii partidului Republican din SUA, sustinea faptul ca e-mailurile oficiale ale unor membri marcanti ai partidului Democrat contineau de fapt date codificate despre traficul de persoane si exploatarea sexuala a minorilor. Asta i-a determinat pe cei mai exaltati republicani sa ia problema in maini - iar cand americanii iau problema in maini, cel mai probabil sunt implicate si armele de foc. Din fericire, desi au fost trase focuri de arma, nu au existat victime. Totusi, povestea in sine te pune pe ganduri: iata ce se poate intampla cand traiesti intr-un basm!
Legenda papusii Robert ar putea fi si rezultatul unui sir de corelatii iluzorii. Corelatiile iluzorii sunt niste atribuiri eronate de cauze sau asocieri care survin ca urmare a succesiunii unor evenimente fara legatura intre ele. Spre exemplu mai intai apare vecinul cu umbrela iar apoi incepe sa ploua. Dar ploaia nu a inceput din cauza ca vecinul a luat umbrela, nu-i asa? Tot la fel, faptul ca au survenit niste nenorociri in viata unor persoane nu se datoreaza obligatoriu furiei lui Robert, caruia i-au fost incalcate regulile. Nenorocirea, in fond, este o parte din viata.
Asa cum afirmam mai sus, nu stiu ce sa cred despre Blestemul Papusii Robert. Ar putea fi unul dintre fenomenele specifice isteriei in masa sau un sir de corelatii iluzorii. Ar putea fi precum acele mesaje de pe Facebook care te ameninta cu 7 ani de necazuri daca nu re-postestezi mesajul de 7 ori. Eu am raspandit povestea papusii Robert, prin intermediul acestui articol, deci consider ca nu-i mai datorez nimic acestuia. Si nici nu am incalcat cele 4 reguli! (Sper!) Acum mingea se afla in terenul dvs! LOL
Daca urmati Metoda Misterului, asa cum este prezentata in aceasta carte, ar trebui, literalmente, sa fiti capabili sa seduceti ORICE FEMEIE pe care o intalniti -- nu conteaza cat ar fi aceasta de atragatoare si cat ar parea de inaccesibila.
o o o
Poate ati observat ca nu prea ma dau in vant dupa retete de seductie, in sensul ca nu cred in acestea si nici nu le recomand. Poate ca pretinzi ca esti ceva anume si ai fi placut daca ai fi autentic sau poate ca obosesti prefacandu-te. Totusi, daca exista o reteta de seductie pe care o recomand, aceea este bunul simt, cu tot ce presupune acesta: deschidere, cooperare si intelegerea reciproca - adica, sintetizat spus, RESPECT.
Recunosc insa ca bunul simt nu este infailibil, ca reteta de seductie, asa cum nicio alta reteta de seductie nu este infailibila, indiferent ce vi s-ar promite. Puteti da gres in viata voastra intima si cu bunul simt, ca si cu nesimtirea pe fata, dar puteti si sa reusiti cu ambele - atat de certe sunt lucrurile in aceasta privinta! Dar bunul simt iti asigura cel putin, "loc de buna-ziua" si eventualii parteneri sexuali, vor sti, in forul interior, ca ai fost OM cu ei, chiar daca asta nu a contat pentru dansii.
Dar asa cum recunosc mai toti autorii din acest domeniu, iubirea nu este niciodata dezinteresata si ar fi oarecum ciudat sa fie asa. Daca iubirea ar fi dezinteresata, atunci, probabil ca omul de serviciu sau gunoierul ar avea o multime de admiratoare si atunci, fireste, ar fi nevoiti / ajutati, sa isi schimbe meseria.
Dar ce cautam noi in partenerii nostri? Am intalnit de curand intr-o carte pe tema seductiei ipoteza urmatoare: noi cautam in partenerii nostri doua lucruri: SUPRAVIETUIRE SI REPRODUCERE. In timp ce barbatii cauta mai curand valoare reproductiva in femei (ceea ce face corpul femeii o valoare materiala in sine), femeile cauta mai curand Supravietuire, adica capacitatea barbatului de a asigura protectia familiei (ceea ce face banii barbatului sa devina foarte importanti).
Cumva, aceasta ipoteza are sens, imbinandu-se armonios cu restul informatiilor mele. Probabil ca o persoana care nu gandeste asa, este speciala, si nu obligatoriu in sensul bun: imaginati-va o femeie care nu apreciaza capacitatea barbatului de a oferi protectie si resurse de supravietuire - oare asta este o dovada de responsabilitate fata de urmasi si, in general, fata de societate? Da, exista poate si argumente impotriva acestei ipoteze, sau care sa o completeze, nu zic nu.
Dar, priviti putin in jur: cate dintre femei sunt pur si simplu nepasatoare fata de resursele barbatului si cati dintre barbati sunt nepasatori fata de corpul unei femei? Acesta este, de asemenea, un mod in care ne si pacalim singurei, fiindca un barbat cu resurse se afla in atentia a numeroase pretendente, in timp ce o femeie cu resurse (stiti voi de care) este si ea urmarita de multi barbati, seamana cu batalia pe tigai, atunci cand se inaugureaza un magazin universal sau la moastele Sfintei Parascheva.
Nu pot sa contrazic aceste teorii fiindca, in ciuda vulgaritatii lor si in ciuda faptului ca oamenii se chinuie sa mascheze totul frumos, in spatele unor emotii, flori si serenade, cei mai constienti dintre noi nu pot sa nu recunoasca existenta unei laturi vulgare a relatiilor: banii si sexul, care par a fi decisive, in comparatie cu latura subtila a acestora: placerea de a impartasi evenimente, trairi, activitati, etc.
Prin urmare, majoritatea cartilor de seductie nu fac altceva decat sa cultive ideea ca, un barbat are nevoie sa construiasca o imagine personala anume - sa se prezinte pe sine ca fiind Mascul Alfa -- purtator de valoare si furnizor de protectie -- supravietuire), in timp ce o femeie, nu are altceva de facut decat sa se prezinte pe sine ca fiind, tot la fel, furnizoare de excelente servicii sexuale si materne.
Autorii din domeniu considera ca, potrivit acestei teorii, femeia este de fapt spiritul practic al cuplului, fiindca isi alege partenerul potrivit unor criterii economice si de supravietuire, in timp ce el, barbatul, ar trebui sa fie mai curand "genul romantic", fiindca este preocupat mai curand de aspectele senzual - sentimentale ale relatiei.
Da, stiu exact ce aveti in minte. Mai precis, aveti in minte ceva de genul: "Bine, dar stim cu totii ca femeile sunt mai sensibile, visatoare si sentimentale, in timp ce barbatii sunt mai curand pragmatici, orientati pe profesie si prieteni. Ei bine, asa pare sa fie. Mi-e teama insa ca cele doua sexe incearca sa ascunda in spatele acestor aparente, adevaratele lor preocupari.
Barbatii ar parea niste "pierde vara" daca ar visa toata ziua la frumoasele lor iubite, in timp ce femeile ar parea niste materialiste fara de suflet daca nu ar ascunde asta in spatele inimioarelor de ciocolata, ghioceilor si ursuletilor de plus pe care le viseaza cu aviditate de Sf. Valentin. Oricum, scopul meu nu este sa demasc asta ci mai curand sa demasc cartile de seductie care incearca sa cultive niste iluzii, doar pentru a profita de vulnerabilitatea unor oameni, carora le promit chestii irealizabile.
Trebuie sa iubesti promisiuni de genul celor care urmeaza si care pot fi egalate doar de politicienii aflati in campania electorala:
Daca urmati Metoda Misterului, asa cum este prezentata in aceasta carte, ar trebui, literalmente, sa fiti capabili sa seduceti ORICE FEMEIE pe care o intalniti -- nu conteaza cat ar fi aceasta de atragatoare si cat ar parea de inaccesibila. (...) Sa seduci orice femeie in 7 ore? Cum poate fi posibil asa ceva? Motivul pentru care functioneaza asa rapid Metoda Misterului este ca ea defineste procesul natural al curtarii, de la intalnire la sex, care a fost aplicat fiecarei povesti de dragoste despre care ati auzit sau ati citit. Ea reflecta adevaruri universale si cursul natural al evenimentelor si am pus-o la cale in urma succeselor mele. (Chris Odom, 2007)
Daca stim toate astea despre nevoile secrete ale celor doua genuri, cred ca putem sa inducem in eroare, relativ usor, pe oricine, pretinzand ca suntem "purtatori de valoare", si demonstrand asta cu ajutorul unor insemne specifice. In sitcomul Friends, una dintre protagoniste, purta la serviciul ei de chelnerita niste "sani uriasi", adica niste boluri de plastic, pentru a crea iluzia ca este "purtatoare de valoare reproductiva".
Cam asa le recomanda trainerii in ale seductiei si barbatilor, sa poarte "proteze" ale masculinitati lor, constand in insemne ale valorii lor sociale (ca furnizori de Supravietuire). Si in timp ce prezentam ostentativ aceste insemne, avem motive serioase sa "cultivam misterul" - adica sa ne tinem bine sub control adevarata identitate si adevarata valoare "de piata". Ei bine, daca seductia consta in asta, probabil ca suntem o specie destul de trista.
In filmul Venus si Marte un milionar a recurs la o metoda mai neconventionala de a seduce o femeie -- el juca rolul unui vagabond nespalat dar romantic in felul sau, care iti "umple podul" de serenade. Nu stiu cate fete viseaza la o astfel de poveste de dragoste (adica sa nu le intereseze statutul pretendentilor) si, in plus, nu stiu daca acest dezinteres chiar este o calitate pentru ele. S-ar putea sa reprezinte mai curand semnul dificultatii lor de a se adapta la cerintele societatii.
Pe scurt, cred ca mult laudata Metoda a Misterului este o uriasa pacaleala pseudo stiintifica. Eu personal nu cred in mister ca si metoda de a castiga adeziunea altora, desi, nu ma indoiesc de faptul ca, pe termen scurt, poate avea efecte insemnate. De multe ori, un partener te implora sa il minti frumos, pentru a putea mai tarziu sa iti ceara socoteala pentru asta. Misterul poate oferi "spatiu de manevra" pentru proiectiile noastre: iti imaginezi ca ai de-a face cu idealul tau. Dar oare ne vom multimi cu niste vise, la nesfarsit?
SI in timp ce bunul simt iti cere sa te arati doar putin mai bun decat esti in realitate (adica cel putin sa vii la intalnire cu pantofii lustruiti), Metoda Misterului este un fel de drog pe care il servesti unei persoane vulnerabile, incapabile sa isi gestioneze provocarile de zi cu zi si dornice sa evadeze. Asa cum nu cunosti ce ingrediente au pus interlopii in medicamentele lor, preparate intr-un subsol cu sobolani, gandaci si igrasie, tot la fel nu stii cine se ascunde cu adevarat in spatele Misterului.
Metoda Misterului este deci incorecta si riscanta pentru toata lumea implicata, desi s-ar putea sa va atingeti scopurile: adica sa faceti sex cu persoana pe care "vi s-a pus voua pata". Nu stiu daca va permiteti sa suportati consecintele, dintre care furia celuilalt este poate cea mai importanta, si poate oricand sa se transforme intr-o razbunare. Razbunarea ca si dreptatea, doare uneori. Enjoy!
Nu este usor sa patrunzi in topurile muzicale occidentale iar batalia este crunta. Si totusi, un roman a reusit sa o faca, fara mana intinsa si fara formula "s'il vous plaît monsieur"! Bravo!
Poate il idolatrizati pe Gheoghe Hagi sau pe Simona Halep, ori, de ce nu, pe Regele Mihai 1 - pe buna dreptate. Sunt multi romani care au facut onoare acestei tari si cred ca nu intotdeauna suntem constienti de contributia lor. Avem numeroase motive sa fim mandri ca suntem romani si sa urmam exemplul celor care si-au croit un drum catre succes chiar si acolo unde nimeni nu ne-ar fi dat vreo sansa.
Cred ca este minunat ca avem cativa literati despre care se poate vorbi cu mandrie si cativa inventatori atinsi de harul divin. De asemenea, avem cativa sportivi de poveste, iar multe popoare occidentale si-ar fi dorit sa poata spune ca acestia le apartin, ca sunt sange din sangele lor. Poate mai putini stiu insa ca avem un reprezentant in muzica pop a anilor 80 si 90, inca activ, care a cochetat cu primele locuri ale topurilor.
Ma bucura cu atat mai mult un astfel de succes cu cat stiu ca nu este deloc usor sa patrunzi in topurile occidentale iar batalia este crunta. Dar noi romanii avem pe cineva care a reusit sa patrunda in topuri si sa castige o multime de bani vanzand discuri publicului occidental. Eu personal il admir si pentru ca s-a casatorit cu o solista de mare succes in anii 80, de o frumusete rapitoare. Este vorba despre sotul Sandrei, compozitorul si producatorul roman Michael Cretu.
Din cate inteleg, este nascut in Bucuresti, in anul 1957, dintr-un tata roman si o mama austriaca. Gena muzicala se afla in familie si probabil ca o mostenit-o de la unchiul sau, Ion Voicu care era violonist si a fondat orchestra nationala de camera. Lui Michael i-a placut muzica de mic si a atras atentia prin inclinatia sa. A mers la liceul de muzica din Bucuresti continuandu-si studiile in domeniu la Academia de Muzica din Frankfurt.
Cred ca nu mi-ar ajunge cateva ore sa vorbesc despre tot ce a facut Michael Cretu in muzica pop. Imi amintesc insa ca pe cand eram copil se difuzau tot timpul cantecele Enigma, incarcate de parfum si spiritualitate si parca imi era greu sa concep cat de roman este cel care a produs aceste cantece. Michael Cretu este un cosmopolit si da, este un alchimist al sunetului. In plus, el este roman, este romanul nostru!
Iata o selectie de cantece in care Michael Cretu a avut un rol ca si compozitor, interpret sau producator.
Michael Cretu ~ Wild River (1978, compozitor, solist)
Peter Kent ~ For You (1982, compozitor si producator)
A La Carte ~ In the Summer Sun of Greece (1983, compozitor)
Hubert Kah ~ Wenn der Mond die Sonne Beruhrt (1985, producator)
Sandra ~ Secret Land (1989, compozitor, producator)
Enigma ~ Mea Culpa (1990, compozitor, producator)
Maggie Reily ~ Every SIngle Heartbeat (1993, compozitor, producator)
Andru Donalds ~ All Out of Love (1999, producator)
Ca o ultima observatie, in timp ce faceam aceasta selectie, am observat ca piesele respective primesc destul de multe comentarii pe youtube, si nu am intalnit inca un comentariu negativ la adresa lui Michael Cretu. In plus, comentariile sunt facute in romana, spaniola, italiana, engleza, germana si franceza. Si cred ca asta spune multe despre faptul ca acest om a lasat o urma in multe dintre tarile occidentale prin care a trecut, a compus si a cantat.
(1) Imaginea Success, de Taylor Johnson, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
(2) Wikipedia, (acc. 25.12.2017), Michael Cretu, website: Wikipedia
Despre asocierea intre geniu si nebunie vorbeau filosofii greci, iar numeroase personalitati din viata artistica au confirmat-o prin pilda proprie. Kate si Drew, sunt doi tineri urmariti de psihopatologie, dar si de talent. Sa le apreciem lucrarile!
Se crede ca persoanele cu probleme de sanataate psihica sunt mai creative. Mai mult decat atat, anumite studii stiintifice par sa dovedeasca acest lucru. Cu alte cuvinte, nu este doar mitul unei asocieri intre "geniu" si "nebunie", mai exista si confirmari ale acestei asocieri, lucru care, fireste, ne determina sa fim atenti la produsele activitatii artistice venite din partea persoanelor cu acest profil.
Ceva ma determina sa cred ca, in lipsa unei activitati sociale normale, si in lipsa unor relatii sociale adecvate, ne raman mai putine oportunitati de a ne exprima creativitatea, iar creativitatea artistica devine o optiune cu adevarat tentanta. Exista o opinie potrivit careia creativitatea artistica este doar una dintre formele pe care le imbraca creativitatea si poate ca o persoana "normala" isi manifesta aceasta creativitatea in numeroase alte chipuri: la locul de munca, in relatia cu odraslele, in relatia romantica si asa mai departe.
Nu vreau sa minimalizez talentul de care dau dovada persoanele afectate de probleme psihice si nici sa denigrez persoanele talentale, in general. Carl Jung spunea ca "libidoul" nu este un termen care trebuie restrans la interesul sexual, pentru ca se manifesta in multe alte forme. Libidoul trebuie inteles ca "interes canalizat catre ceva". Cu alte cuvinte, libidoul, este o forta vitala, purtand cu sine sugestia creativitatii umane si poate fi intalnit in tot ceea ce investim resursele noastre.
In cele ce urmeaza, as dori sa va prezint cateva lucrari publicate pe situl Bored Panda de catre persoane cu probleme psihice. Lucrarile lor sunt cel putin de nivel mediu daca vorbim din punctul de vedere al expresivitatii sau al realizarii efective. O sa incerc sa fac observatii pe marginea fiecareia dintre lucrari si va incurajez sa le faceti si voi, daca simtiti nevoia.
Drew - tulburari de anxietate.
Observati cat de artistica este aceasta lucrare si cat de surprinzatoare sunt elementele pe care autorul le strecoara in lucrarea sa. Membrele intrerupte pot sa sugereze o lipsa a increderii in capacitatea de a evolua, iar ochiul care apare in coapsa elefantului poate sugera visceralitatea trairilor sale. Dezordinea este parca definitiva si "bine organizata", sistematizata, iar aparitia elementelor surpriza poate sugera stupefactia si intensitatea cu care autorul intampina evenimentele existentei.
Acelasi stil plin de "Rasturnari de situatie" spectaculoase se regaseste si in aceasta imagine terifianta, in care elementele senzualitatii feminine se imbina intr-un mod surprinzator cu sugestia pericolului (bratele caracatitei, sarpele) si cu pestii, care sunt o prezenta discreta si delicata, precum ochii pe care ii poarta. Cineva ar spune ca Drew si-a desenat nevroza - o structura abracadabranta, a carei cheie pare sa existe intamplator in decor, insa existenta ei pare "neglijabila" si intamplatoare.
Kate, 18 ani, schizofrenie
Creativitatea lui Kate este izvorata, spune ea, din procesele halucinatorii de care are parte si par a sugera mai multa emotie si mai putina structura in comparatie cu cele ale lui Drew. Pare ca in arta lui Kate, totul este o aparitie de Helloween, in care teama este promovata din fiecare miscare a creionului. Insecta este o "cunostinta" nepopulara a femeii si faptul ca este dotata cu atatia ochi nu face decat sa creasca senzatia de stranietate si incontrolabil, violand parca nevoia noastra de predictibilitate.
Aceasta figura de clown cu ochii insangerati este desprinsa parca dintr-un film de groaza iar zambetul este nefiresc, sugerand o rautate incipienta ce abia asteapta sa se manifeste. Trebuie sa fie neconfortabila o astfel de prezenta care apare inopinat si iti da fiori reci. Si trebuie sa fie trista si disperata viziunea de viata care da nastere unor prezente atat de dubioase, situate in afara oricarui control.
(2) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Was Diagnosed with Schizophrenia..., website: Bored Panda
(3) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Draw Surrealistic Art to Cope with my Anxiety, website: Bored Panda
(4) Wikipedia, (acc. Apr 21, 2017), Creativity and Mental Illness, website: Wikipedia
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
.jpg)
