Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta minciuna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciuna. Afișați toate postările

joi, 27 mai 2021

Una dintre cele mai interesante boli, "Sindromul K", este o inventie. Boala nu exista propriu-zis, dar medicii italieni de la spitalul Fatebenefratelli au mintit pentru a salva vieti, din altruism, demonstrand o excelenta calitate umana. 



☆ ☆ ☆


Multa vreme m-am intrebat daca fobia pe care o are omul obisnuit fata de minciuna este justificata sau nu. Avem un nivel de fobie fata de minciunile pe care le-am spus si ne chinuie cu povara vinovatiei si, desigur, avem o fobie si in ce priveste minciunile pe care ni le spun ceilalti din diverse motive: dificultati de afirmare personala, frica, dorinta de a castiga timp, etc. Poate ca ar trebui sa privim minciuna ca pe orice altceva exista pe lumea asta si care poate fi folosit pentru scopuri nobile, frumoase, generoase, dar si pentru scopuri egoiste, marsave, ticaloase.

Tot la fel cum un cutit poate fi folosit pentru a prepara hrana, oferind-o cu generozitate celor mai importante persoane din viata noastra dar, nu-i asa, poate fi folosit si pentru a pune in pericol supravietuirea unor persoane total nevinovate. Poate ca si minciuna este un astfel de instrument care se poate dovedi nociv sau generos, in functie de scopul care ne anima. Iar aceasta convingere mi-a fost consolidata dupa ce am vazut un documentar pe canalul DW Documentary, despre o minciuna care, hai sa spunem ca v-ar putea pune pe ganduri...

In al 2-lea razboi mondial, printre multele orori care au avut loc la momentul respectiv, se afla holocaustul. Holocaustul reprezinta genocidul initiat de catre nazisti germani impotriva evreilor din Germania si Europa. Se apreciaza ca au fost ucisi aproximativ 6 milioane dintre evreii din Europa, cam 2/3 dintre acestia. Metodele folosite variau intre exterminarea prin munca silnica in lagare de concentrare, infometare, gazare sau chiar impuscarea in masa. 

Cu alte cuvinte, situatia era complet scapata de sub control ca urmare a deciziilor irationale si aberante ale nazistilor iar rezultatul a fost o catastrofa umanitara cauzata de cateva minti profund bolnave. Ei bine, undeva in Italia, se desfasura acest proces de exterminare, ca de altfel in mare parte din continent. Dar ce suflet sa ai sa le predai nazistilor pe cei care, poate, ti-au fost amici, parteneri de afaceri sau, de ce nu, pe cei care, practicand nobila profesie de medic, ti-au salvat viata ori au salvat viata celor dragi?

In conditiile acestea, de haos si aberatie institutionalizata, medicii italieni de la spitalul Fatebenefratelli din Roma, au luat decizia ca isi pot permite sa minta in legatura cu starea de sanatate a unora dintre evrei. Astfel, in dorinta de a-i proteja de ferocitatea nazistilor, ei au inventat o boala imaginara pe care au numit-o "Sindromul K". K - vine de la numele celui care conducea campania de capturare a evreilor in Italia, generalul Albert Kesselring. Medicii italieni au riscat totul, fiindca, asa cum se spune, nu e bine sa-ti pui mintea cu prostul, a lui fiind odihnita... Si totusi, stratagema lor a dat rezultate iar mai multi evrei au fost salvati.




Medicii ii instruiau pe evrei sa tuseasca si sa mimeze suferinta de fiecare data cand in spital apareau ofiterii germani, pentru a imita simptomele tuberculozei. Mai mult decat o simpla minciuna, medicii italieni au practicat si falsul in acte, care este nivelul urmator al minciunii, atunci cand au notat "Sindromul K" in fisele medicale ale evreilor vanati de nazisti. Astfel, cand cineva vedea "Sindromul K" intr-o fisa medicala, asta inseamna ca persoana respectiva nu este absolut deloc bolnava, ci este evreu. 

Povestea mi se pare fascinanta si, dupa ce cunosti mai bine detaliile acesteia, ei bine, nu ai cum sa nu te gandesti in mod diferit la minciuna... Poate ca minciuna in sine nu este un lucru atat de rau cum ne inchipuiam noi, desi, intr-adevar, ea este un instrument preferat de psihopati (persoane cu tulburare de personalitate anti-sociala), pentru virtutile ei in ce priveste manipularea si victimizarea celorlalti. Un psihopat lipsit de posibilitatea de a ne induce in eroare a pierdut cel mai important instrument de care dispune pentru a-si atinge scopurile sale, mereu egoiste si ticaloase. 

Dar daca ne gandim, exista cel putin cateva situatii in care minciuna poate indeplini functii diferite: 

  • PROTEJAREA BOLNAVILOR- Cand stim ca persoanele cele mai dragi din viata noastra, cum ar fi un parinte sau un bunic, sufera de o boala a sistemului circulator iar socurile emotionale pot reprezenta provocari ce stau sub semnul fatalitatii, poate ca ascunderea unor adevaruri este o idee mai buna decat prezentarea acestora, nemijlocita. 
  • SALVAREA UNOR RELATII - Unii terapeuti recomanda frecvent ideea aceasta ca "adevarul este cea mai buna politica". In general, sunt de acord cu asta. Totusi, exista situatii in care unii dintre noi nu pot gestiona aflarea adevarului care se dovedeste a fi nu doar un soc, ci chiar un cataclism dpdv emotional. Oare chiar vrei sa-i vorbesti partenerului tau despre flirtul tau? Esti sigur(a) ca ai un partener matur emotional care sa reziste la o astfel de dezvaluire? Exista oare riscul ca "politica adevarului" sa ne duca la "politica ochilor vineti"?
  • INFRUMUSETAREA REALITATII - Mos Craciun este, poate, cea mai frumoasa dintre minciunile existente, iar multi dintre noi nici macar nu o considera minciuna. Totusi, tehnic vorbind, ea indepliniste toate criteriile pentru a fi recunoscuta drept minciuna. Dar Mos Craciun este si un mod prin care indulcim sezonul rece, il facem mai frumos si romantic, imbogatind relatiile dintre noi. Probabil ca nu se va renunta la Mos Craciun doar fiindca stim cu totii ca este o minciuna.
  • PROTEJAREA ATMOSFEREI- Nu doresti sa le frangi inima celor dragi spunandu-le tot felul de adevaruri brutale. Tot la fel, uneori este mai simplu sa spunem ca nu avem nicio problema, desi numai noi stim ce furtuna se petrece in noi insine. Caci in fond, ce ar intelege copilul, paretnerul sau parintele tau despre problemele tale? Nu in ultimul rand, cum ii va afecta asta? Acelasi lucru este valabil si pentru atmosfera colectivului de lucru. Evident, asta presupune ca poti sa tii sub control zbuciumul tau interior.
  • EVITAREA UNOR TENSIUNI INUTILE - Sa zicem ca va aflati la un curs de astrologie /filosofie new age /tai chi /feng shui /etc. doar pentru ca ati dorit sa insotiti un prieten. Cursul va trezeste zero interes si nu vi se pare ca trebuie sa ascundeti asta. Totusi, ceilalti s-ar simti raniti daca ati pleca spunand ceea ce simtiti cu adevarat: si anume ca preocuparile lor sunt lipsite de sens...  
  • PROTEJAREA UNOR SECRETE - Uneori activitatea profesionala presupune protejarea unor informatii delicate. Imi amintesc ca, pe cand se facea tam-tamul legat de crimele lui Gh. Dinca, un agent de Politie care dadea un interviu la TV, a declarat ca "un criminal trebuie sa isi pastreze modul de operare, ca sa nu fie prins". Nu prea are logica, nu-i asa? Dar daca ar fi spus adevarul - ca trebuie sa-si schimbe modul de operare permanent, ca sa nu fie prins, ceea ce este un fapt recunoscut in criminologie, modul in care ar fi deservit interesul public era unul jalnic. 
Nu as dori sa se inteleaga faptul ca eu militez aici pentru "reabilitarea minciunii" si introducerea acesteia in uzul curent. Exista situatii in care minciuna, chiar si bine intentionata si generoasa, poate sa complice lucrurile, tocmai fiindca oamenii tind sa isi piarda increderea in cei ale caror minciuni au fost deconspirate. Cu toate acestea, uneori preferam sa fim mintiti frumos si, intre un adevar brutal si o minciuna frumos impachetata, parca am prefera-o pe cea de-a 2-a. 

Asadar, articolul nu este menit sa va perverteasca ci, dimpotriva, sa va faca mai diplomati, mai atenti la nevoile celorlalti, mai capabili sa gestionati provocari. Cand alegem sa spunem un neadevar, este util sa avem in vedere si scopul pentru care o facem, daca este mai curand generos si in beneficiul relatiei, precum si riscul ca minciuna sa deterioreze inter-actiunile si capitalul de incredere. Probabil ca exista persoane care nu vor tolera minciuna sub nicio forma si atunci avem nevoie sa tinem cont chiar si de asta. 

In final, cred ca fiecare dintre noi are nevoie sa se intrebe pana unde ar putea merge cu utilizarea "neadevarurilor constructive", sau a "minciunii altruiste", facand diferenta intre situatiile in care minciuna poate cultiva anumite relatii si cele in care minciuna nu face decat ruineze capitalul de incredere.








(1) Imaginea Medical, de Antonio Casas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0 

(2) Wikipedia, (acc. 26.05.2021), Fatebenefratelli Hospital, website: Wikipedia
Continue reading

vineri, 22 mai 2020

Pandemia si teoria conspiratiei merg mana-n-mana. In timpuri de incertitudine, conspirationistii simt oportunitatea si o insfaca numaidecat. Ei apar cu teorii si explicatii elucubrante dar oare ce primesc in schimbul lor? Ceva nu foarte evident, dar cat se poate de real. 


o o o

Una dintre particularitatile pe care cu siguranta ca le-ati observat cu ocazia acestei pandemii este dezvoltarea exceptionala a gandirii conspirationiste. Se spune ca teoriile conspiratiei ar avea mai multa priza la publicul cu o educatie ceva mai redusa iar un studiu efectuat in Olanda a demonstrat-o in mod riguros stiintific. Nu inseamna ca toate teoriile conspiratiei sunt neadevarate, doar pentru ca cei mai putin educati sunt pregatiti sa le imbratiseze. 

Poate ca persoanele care dispun de o educatie mai bogata au gandirea atat de bine "slefuita" in aparatul educational incat orice nu se potriveste cu realismul sec pe care il inoculeaza educatia, va fi exclus, fara drept de apel. Iar acesta ar putea fi un efect perves al educatiei: faptul ca ne ofera sabloane de gandire si ne interzice sistematic sa credem orice altceva. Pas cu pas, educatia primara, medie si superioara adauga caramizi in gandirea noastra iar acestea, dintr-un anumit punct de vedere, vor constitui un zid care ne va interzice "evadarea" si ceea ce se cheama "gandirea laterala", un concept popularizat de Psihologia Creativitatii.

Cu alte cuvinte, cei care "se ocupa cu teoria conspiratiei" ar putea avea o calitate pe care noi ceilalti am pierdut-o de mult timp. Si anume ar putea dispune de o creativitate in gandire, mult peste medie. Pot deci sa inventeze tot felul de chestii mai mult sau mai putin utile societatii - un potential creativ fantastic ce ar merita sa fie investit in ceva. Dar asa cum o mare parte din potentialul uman de felurite tipuri "se duce pe apa Sambetei" (oricare ar fi aceea), tot la fel se duce pe apa Sambetei si acest potential pe care cei care il poseda il investesc intr-o teorie a conspiratiei.

Caci da, este o mare diferenta intre a dispune de o abilitate sau un talent natural si a ajunge sa dezvolti, sa educi si sa folosesti acea abilitate. N-ar trebui sa va surprinda ca multi dintre cei care se ocupa cu aceste conspiratii sunt scriitori de SF si, poate, daca genul SF ar avea la fel de multi fani precum cei care sunt gata sa imbratiseze aceste teorii desucheate ale conspiratiei, poate ca  nici macar nu s-ar mai obosi vreunul dintre conspirationisti sa creeze asa ceva. 

Dar care este diferenta intre genul stiintifico-fantastic si "realitatea poetizata", asa cum este ea zugravita de conspirationisti? Pai as spune ca SF este arta si avem tendinta sa privim cu detasare asa ceva, in timp ce teoriile conspitatiilor sunt pretinse versiuni ale realitatii, ceea ce inseamna ca noi suntem expusi si vulnerabili. Astfel, suntem mult mai receptivi la ceva care se pretinde a fi "informatie pentru cei putini, privilegiati si norocosi" decat o poveste care ne promite ca peste cateva zeci sau sute de ani sa inspire cateva idei de explorare a spatiului sau cateva inventii utile societatii.

Conspiratia in schimb este ceva iminent, o chestiune de zile sau luni. Ea este stimulativa dpdv emotional fiindca, cel mai adesea vehiculeaza pericole imaginate si ne cere un nivel ridicat de receptivitate in scopul prepararii pentru supravietuire. Frica este un element cu certe virtuti motivationale si mai toate teoriile conspiratiei induc aceasta emotie. Teoria conspiratiei elecrizeaza si confisca atentia, ca orice lucru care ameninta fiinta si supravietuirea ei biologica. 

Pentru a sintetiza, teoria conspiratiei are urmatoarele trasaturi:

  • creativa, izvorata din bogatia noastra interioara
  • eliberata de "criticul interior"
  • este profund emotionala
  • un imbold motivational, te impinge la actiune
  • starneste instinctul de supravietuire
  • cucereste usor atentia - un super-star social
  • se dezvolta in virtutea principiului minimului efort

Date fiind toate aceste elemente care definesc conspiratia este usor de inteles de ce teoriile conspiratiei se bucura de un mare succes in randul unei parti importante a populatiei si de ce aceia care le zamislesc in laboratoarele obscure ale mintii lor, se bucura de centrul atentiei. Un conspirationist functioneaza in virtutea principiului minimului efort: maximul de beneficii pentru un minim efort creativ. Succesul este garantat fiindca teoriile conspiratiei au acele ingrediente necesare pentru a deveni virale: emotia, ineditul si, in final, acapararea atentiei. 

Daca conspirationistul ar fi pregatit pentru efortul si umilinta de a-si promova creatiile (SF) intr-o lume care nu mai citeste, in general, si in plus a renuntat mai de tot la genul SF, probabil ca multi dintre conspirationisti ar putea deveni scriitori de succes. Dar de ce sa devii scriitor de succes cand este mult mai simplu sa devii un conspirationist de succes, cu rezultate mult mai palpabile si rapide? Buna intrebare, nu-i asa?

Probabil ca exista mai multe feluri de a-i clasifica pe conspirationisti in functie, spre ex., de impactul teoriilor create, de cat de nocive sunt acestea si cat de mult adevar stiintific contin, pe langa ideile nastrusnice. Personal, am tendinta sa preiau urmatorul mod de a-i clasifica:

  • CREATORII - cei in mintea carora isi gasesc originea toate aceste elucrubatii abracadabrante. Acestia sunt "spirite libere", sunt creativi, inteligenti si mult mai rationali decat am crede. Ei vor atentie si stiu exact cum sa o obtina. Privesc viata ca pe un joc si, intr-un fel au ramas niste copii. Au si un talent pentru cercetare caci le face placere sa studieze reactiile celor care consuma rodul muncii lor, aduca conspiratiile. Probabil dispun si de o bruma minima de cultura caci e nevoie de asa ceva pentru a formula teorii "oarecum plauzibile" si de succes, prin imbinari de cunostinte. Intr-un fel, ei sunt niste genii neintelese si insingurate care au nevoie sa faca acest spectacol in scopul de  a-si exercita forta si semnificatia personala, a primi atentie, interactiune si admiratie, de ce nu. Pot sa dispuna si de o insemnata doza de carisma caci altfel nu ar putea sa influenteze atat de multi oameni.
  • RASPANDACII - cei care nu au creat niciodata o idee conspirationista dar totusi roiesc in jurul Creatorilor, avizi sa afla toate aceste pericole la care suntem expusi. Raspandacii sunt mai curand fiinte emotionale, vulnerabile si sunt buni ascultatori de povesti. Am tendinta sa ii vad si mai putin echipati dpdv intelectual. Pentru ei viata este o drama si teoriile conspiratiile nu doar ca le confirma temerile dar le si amplifica din moment ce cred in ele cu o naivitate de prescolar.

Motivele pentru care creatorii de conspiratii recurg la acestea probabil ca sunt mai multe. Ei pot sa produca teorii din pura plictiseala sau pentru ca au nevoie de un element magic care sa aprinda spiritele si sa ne apropie. Nu ma indoiesc ca exista creatori de conspiratii care produc conspiratii ca o reactie la stres sau ca o reactie la anxietatea de zi cu zi. Asa cum unii se imbata cu tot felul de substante (alcool, droguri, alimente, sex, etc), ca sa uite de necazuri si nelinisti, tot la fel, uneori, creatorii de conspiratii creaza conspiratiile in acelasi scop. Daca ar fi sa fac o sinteza a functiilor conspiratiilor as ajunge la lista urmatoare:

  • O FORMA DE PROCESARE A EMOTIILOR (PLICTISUL, ANXIETATEA, SINGURATATEA, ETC)
  • OBTINEREA DE SEMNALE DE VALIDARE (CUM AR FI ATENTIA, ADMIRATIA, INTIMITATEA CELOR CURIOSI)
  • EXERCITAREA CREATIVITATII, A RESURSELOR PERSONALITATII (CULTURA, INTELIGENTA, IMAGINATIA CREATOARE, ETC)
  • OBTINEREA UNUI STATUT PRIVILEGIAT (CACI DEVII ACELA CARE STIE CEVA IN PLUS SI "TE AJUTA SA TE ORIENTEZI")
  • MANIPULAREA SI URMARIREA DE SCOPURI OBSCURE (DACA O MAJORITATE CREDE ANUMITE LUCRURI, SE POT DETERMINA ANUMITE SCHIMBARI SOCIALE - SUSPENDAREA CARANTINEI SAU CADEREA UNUI GUVERN - VEZI "STATUL PARALEL" SAU "CORUPTIA UCIDE")
Dupa cum observati, exista multe beneficii, in special pe termen scurt, pentru cei care creaza conspiratiile. Dar pe cat de avantajos ar putea sa para rolul de creator de conspiratii, cel putin pe termen scurt si in ochii celor slab instruiti, acest rol se intoarce impotriva noastra atunci cand incercam sa ne "vindem gogosile" celor care dispun de echipamentul intelectual necesar distingerii adevarului de imaginatia creatoare. 

Cu alte cuvinte, daca ti-ai gasit nasul, este usor sa te descalifici incercand sa ii vinzi teorii ale conspiratiei unuia care obisnuieste sa ceara dovezi stiintifice pentru afirmatiile pe care le faci. Mai ales ca acestia din urma dispun si de un nivel mai ridicat de toleranta la incertitudine si nu sunt dispusi sa imbratiseze chiar orice teorii, doar de dragul de a avea explicatii semi-plauzibile la provocari pe care le considera inerente vietii. 








(1) Imaginea Wanderer between the Worlds, de Alice Popkorn, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0
Continue reading

duminică, 26 mai 2019

Breaking News: Castigam alegerile si fiecare va primi 7 virgine de la ferma de virgine a partidului. Undeva, in adancul sufletului, simt ca stirea este adevarata. Vorba lui B. Pascal: daca Dumnezeu nu exista, nu am pierdut nimic. Dar daca exista, am castigat totul!


o o o

Am cateva teme relativ interesante, adunate de cand nu am mai scris pe blog dar ma aflam pe Facebook si, intalnind un titlu provocator, am devenit brusc interesat si motivat sa dau un click. Titlul suna oarecum promitator: "3 intrebari care va pot ajuta in identificarea stirilor false". Cum sa nu te intereseze asa ceva? Iata ceva ce pot folosi, mi-am zis eu, si dau click responsabil, ca sa ma informez, sa nu raman prost. 

Si nu as dori sa fiu asa de rautacios dar cred ca nepotelul meu de 8 ani ar putea sa descopere niste intrebari mult mai eficiente pentru aflarea adevarului. Am incredere in el ca poate sa faca asta. Am sa va spun insa cele 3 intrebari imediat, ca sa nu va tin pe jar:

1. De unde provine stirea? 
2. Ce ii lipseste stirii? 
3. Cum va face sa va simtiti stirea respectiva?

Nu stiu cui "i-a fatat mintea", ca sa zic asa, dar cred ca pot sa dovedesc destul de usor ca aceste 3 intrebari nu vor putea probabil niciodata sa va ajute sa descoperiti cat de reala este o anumita stire. Si in acest sens, o sa iau pe rand fiecare dintre aceste "intrebari - miracol". 

1. De unde provine stirea?


O stire poate sa aiba surse mai mult sau mai putin "serioase". Iar cand spun "serioase" ma refer la reputatia sursei. Unele surse sunt desigur complet "neautorizate" sa emita pretentii. Daca esti un copil de gradinita si vrei sa transmiti o stire din viata politica, evident ca nu poti fi luat in serios. Poti sa vorbesti despre jucarii, prieteni si desertul de la masa de pranz. Nu si despre politica. 

Cu toate acestea, oricat de serioasa si respectabila ar fi o anumita sursa de informare, ei bine, aceasta ramane subiectiva intr-o proportie mai mica sau mai mare. Atata vreme cat exista valori si interese, va exista si subiectivitatea. Cand exista pretentii de seriozitate si profesionalism nu vorbim tocmai de "stiri false", dar putem vorbi foarte bine despre "stiri prezentate intr-un mod subiectiv". 

O sa va surprinda probabil dar pana si in mediul academic se fac studii la comanda si sponsorizarea unor mari concerne industriale, ce urmaresc obtinerea unui anumit efect: cresterea consumului la un anumit produs. Oamenii de stiinta, "stimulati financiar", vor face pe dracu' in patru sa obtina rezultate care pun in lumina partea cea mai atractiva a unui anumit produs si care ignora total orice aspecte negative ale respectivului produs.

Se mai spune ca "istoria este scrisa de invingatori". Si cam asa este: oricine domina din punct de vedere politic sau militar o anumita epoca, are grija sa influenteze modul cum sunt prezentate lucrurile. O buna bucata de vreme, generatiile cu ceva mai multa experienta au stiut numai lucruri urate despre regalitate fiindca epoca comunista a avut grija sa propage astfel de informatii.

CONCLUZIE: FIECARE SURSA DE INFORMATII ARE VALORI SI INTERESE PROPRII, DESERVIND ANUMITE FORTE DIN SOCIETATE CARE LE SI SPONSORIZEAZA SI LE SUSTINE EXISTENTA, DECI PUTEM VORBI DESPRE INTERPRETARE SUBIECTIVA A FAPTELOR REALITATII. INTR-O LUME IDEALA ISTORIA AR FI SCRISA IN MOD OBIECTIV, DE CRONICARI INDEPENDENTI. IN LUMEA REALA INSA APARE INTERPRETAREA SUBIECTIVA A FAPTELOR PENTRU A SERVI UNUI GRUP DE INTERESE. 

2. Ce ii lipseste unei stiri?

Pot sa ii lipseasca imaginile, spre exemplu, sau pot sa ii lipseasca dovezile audio. Adesea simti nevoia sa cunosti mai multe lucruri despre un anumit subiect si acestea lipsesc cu desavarsire. Dar poate foarte bine sa dispuna de imagine si imaginea sa fie contrafacuta: ca atunci cand se vorbea despre venirea in tara a celor din diaspora, iar in loc de imagine era atasata o poza cu un furnicar uman de la o vama din China. 

Sau, tot la fel, se prezinta imagini de la o anumita demonstratie dar cameramanul are grija sa filmeze exact din unghiul unde par a fi mai multi oameni, sau dimpotriva, mai putini oameni, pentru ca in final sa poata fi "influentate" niste cifre. Prin urmare, iata, nu lipsesc imaginile, dar imaginile pot fi contrafacute, luate dintr-un alt context sau prezentate dintr-un unghi favorabil. De ce am face asta?

Poate ca uneori adevarul pur si simplu ne displace si ne impinge intr-o stare de negare. Atunci facem tot posibilul sa ne demonstram noua insine ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca atunci cand incercam sa ne prezentam cea mai buna imagine pe o retea de socializare si in acest scop folosim si "putin Photoshop", fiindca, in fond, putina "magie tehnica" nu are cum sa iti faca rau. Dar mai mult decat atat, vorbim despre aceleasi interese care fac independenta de-a dreptul imposibila in zilele noastre.

CONCLUZIE: CINEVA CARE INCEARCA SA PREZINTE LUCRURILE INTR-UN MOD DEFORMAT (NU OBLIGATORIU MINCINOS, DAR FOARTE APROAPE DE MINCIUNA) ARE GRIJA SA INFRUMUSETEZE ANUMITE ASPECTE ALE REALITATII SI SA LE URATEASCA PE ALTELE. ASTA FACEM FIECARE DINTRE NOI, FIINDCA FARA SUBIECTIVITATE NU AR EXISTA PERSONALITATEA UMANA CU VALORILE, INTERESELE SI SCOPURILE SALE. 

3. Cum te face sa te simti o anumita stire?

Multa lume este convinsa ca emotiile reprezinta un fel de "glob de cristal" care reflecta intotdeauna realitatea. Spre exemplu, daca cineva iti spune ca ai picat un examen si asta te face sa te simti prost, probabil ca nu ai picat examenul - este o stire falsa, nu-i asa, fiindca emotiile tale spun asta. LOL Si exemplele de genul acesta ar putea continua la nesfarsit.

Un copil caruia i se spune ca e ora mesei si trebuie sa isi abandoneze jocul, jucariile si prietenii de joaca, va protesta, fiindca emotiile sale ii spun ca aceasta nu este ora mesei - deci este o stire falsa, fiindca asa recunoastem orice stire falsa, in functie de ceea ce simtim. Daca inoculezi oamenilor astfel de idei, ei devin foarte usor de manipulat. Ceea ce ramane de facut nu este decat sa conturezi o anumita imagine cu privire la adversarii politici ori concurenta si la aparatul mediatic care le sustine.

Fiindca emotiile noastre sunt direct legate de felul cum vedem anumite lucruri. Poti sa determini reactii emotionale extrem de virulente, negative, daca repeti in mod obsesiv anumite lucruri urate despre anumite persoane. De asemenea, poti sa determini emotii pozitive in relatie cu anumite persoane prin intermediul aceluiasi mecanism. 

CONCLUZIE: EMOTIILE NU REPREZINTA IN NICIUN CAZ CEL MAI POTRIVIT MOD DE A EVALUA VERIDICITATEA UNEI ANUMITE STIRI. EMOTIILE RASPUND NU REALITATILOR CU CARE NE CONFRUNTAM CI IMPRESIEI PRE-EXISTENTE PE CARE O AVEM DESPRE ACEA REALITATE. IAR IMPRESIILE, DUPA CUM OBSERVATI, SUNT "EDUCATE" DE APARATUL DE PRESA AL PARTIDELOR SAU CONCERNELOR.

o o o

Asa cum am incercat sa demonstrez aici, nu vorbim obligatoriu despre "stiri false" propriu-zis ci mai curand despre stiri prezentate si interpretate intr-un anumit mod. Daca s-ar depasi anumite limite, sursele respective ar deveni necredibile. Acesta este pacatul capital pentru orice entitate din lumea "presei independente". Oamenii pot fi mintiti usor dar cand "minciuna sare calul", sursa isi pierde credibilitatea si va da socoteala in fata audientei. 

Nu doar la noi in tara se duce o munca asidua de decredibilizare a unor surse de informatii de catre concurenta, prin tot felul de mecanisme caracteristice manipularii: dovada sociala spre exemplu - adica anumite persoane extrem de virulente  si aparent numeroase, care par sa creada foarte mult in ceea ce spun: credeti ca "postacii de pe Facebook"  au fost inventati in Romania? Sau "autoritatea in domeniu" - cum ar fi influencerii ori vedetele TV care "formeaza opinii" si deci formeaza si emotii.

Sub influenta acestora, emotiile se modeleaza intr-un mod convenabil iar eforturile materiale isi arata roadele. Cand doresti sa pui mana pe puterea unei tari si ai destul de multi bani, nu ti se pare exagerat sa platesti niste oameni pentru a te "lustrui". Pot face asta cateva ore pe zi contra unui salariu care le va permite o viata relativ decenta. Vorbim deci despre armele lumii moderne: informatia si gestionarea acesteia. Valoarea de adevar nu conteaza aici - puterea e mult mai importanta.

Se facusera cu ceva timp in urma niste experimente interesante. Exista versiuni diferite ale acestor experimente dar principiul era unul simplu: daca cineva este coplesit de un grup de persoane care se comporta intr-un anumit mod, acel cineva adopta atitudinea promovata de grup. Ajungem sa credem mai curand in atitudinea grupului decat in propria noastra perceptie: daca iti spun 3 oameni ca esti beat, te duci si te culci - dar daca cei 3 oameni sunt in realitate niste postaci platiti de cineva?

CONCLUZIE GENERALA: NU PUTEM SA EVALUAM VALOAREA DE ADEVAR A UNEI STIRI DECAT PRIN CERCETARE APROFUNDATA, UTILIZAND SURSE MULTIPLE, PASTRAND O ATITUDINE DESCHISA SI INCERCAND DIN RASPUTERI SA NE PROTEJAM DE PREJUDECATI. ACEST PROCES NU ARE LEGATURA CU EMOTIILE, NICI CU O SURSA LUATA SEPARAT SI NICI CU FELUL CUM ITI ESTE PRZENTATA O INFORMATIE DE O SURSA LUATA SEPARAT. ARE LEGATURA IN SCHIMB CU DORINTA DE A AFLA ADEVARUL SI IMPLICAREA PERSONALA IN AFLAREA ADEVARULUI - IN CAZ CA ARE CINEVA TIMP PENTRU ASA CEVA...








(1) Imaginea Shelter, de Chiara Lily, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

duminică, 23 decembrie 2018

Este bine si frumos sa minti copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun. Psihologii insa atrag atentia ca orice relatie se bazeaza pe incredere. Exista copii care renunta usor la "Mosul" dar si copii care nu isi pot permite sa il piarda. Oare de ce? 



o o o

De fiecare data cand se apropie sarbatorile de iarna lumea intra parca intr-o alta dimensiune. Se intampla de fiecare data, negresit. Consumerismul a deturnat intr-o anumita masura Craciunul, mai ales ca exista aceasta potrivire intre sarbatoare, consum si risipa, dar cu toate astea, exista inca acel spirit al Craciunului pe care il simtim la cumpana dintre ani.

Iar daca este sa vorbim despre asa-zisa "Magie a Craciunului", un element de rezistenta este "existenta" lui Mos Craciun, un adevarat simbol al modului cum intelegem sarbatoarea Craciunului. Acest batranel costumat frumos si cu obrajii roz, care, in mod normal locuieste la polul Nord, dar in perioada Craciunului face un efort colosal de a aduce cadouri tuturor copiilor din lume.

O buna bucata de timp, adica pana in jurul varstei de 7-8 ani, copiii se vor lasa fascinati de aceasta poveste plina de inadvertente: de exemplu... chiar exista reni zburatori? Si Mos Craciun poate sa vina la toti copiii din lume intr-o singura noapte? Si cum de coboara pe un horn murdar si ingust, el un Mos cu aspect rotofei, diabetic si cardiac? Este cumva ninja sau ceva?

Ei bine, da... intrebarile nici macar nu s-ar opri aici. Se pare insa ca nu aceste intrebari ii preocupa pe copii in aceasta perioada ci mai curand daca batranul va ajunge sau nu la ei, ori daca le va aduce ceea ce isi doresc. Pana sa isi puna problema daca Mosul este sau nu real, vor afla, cel mai probabil, de la prietenii lor mai mari ca totul nu este decat o mare farsa - ca o conspiratie de dimensiuni planetare.

Cum nu si-au permis niciodata sa puna la indoiala cuvintele parintilor, l-au luat pe Mos Craciun ca pe o realitate incontestabila, mai ales ca era si usor de acceptat, fiind in avantajul lor - ca atunci cand cei de la contabilitate fac o greseala la calcule si primesti un salariu mai mare dar crezi ca ti se cuvine fiecare banut primit in plus caci numai tu stii cat de multa nevoie ai de acestia.

Pe de alta parte, parintii "se dedau" la aceasta traditie denaturata care stipuleaza faptul ca este bine si frumos sa iti minti copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun. Se considera ca fac asta pentru ca, in acest fel retraiesc propria copilarie in care exista magie, cel putin o data pe an. Dar eu tind sa cred ca fiind vorba despre o traditie, nici macar nu s-au intrebat vreodata daca e bine sau nu sa cultivi aceasta credinta la copii si totul se petrece in virtutea inertiei.

Si pentru ca suntem aproape in 2019, fireste ca cercetatorii au ceva de spus in legatura cu asta, in ciuda faptului ca orice ar spune ei, oamenii vor continua sa transmita din generatie in generatie si cu religiozitate, minciuna lui Mos Craciun. Pierderea increderii in parinti, deziluzia, sau deprinderea obiceiului de a minti ori de a fabula, ar fi principalele motive pentru care, aparent, ar fi mai bine sa nu cultivi la copil credinta in Mos Craciun.

Totusi, daca privesti in jur, exista o multime de oameni care au crezut in Mos Craciun in copilaria lor, iar asta nu le-a zdruncinat obligatoriu increderea in oameni si nici nu i-a determinat sa practice minciuna in mod sistematic. Refuz sa cred ca aceasta credinta in Mos Craciun s-ar afla la originea tuturor relelor de pe lume. E drept ca nu cunosc nicio lume in care Mos Craciun este privit ca atare, de catre toti copiii.

Nu ma indoiesc de faptul ca voi intalni in continuare oameni care imi vor marturisi ca nu au primit bine vestea ca Mos Craciun nu exista. Dincolo de asta, sunt convins ca este nevoie de mult mai mult decat atat pentru a pune in pericol dezvoltarea psiho-emotionala a unui copil. Iar la copiii a caror dezvoltare psihoemotionala a fost afectata, sunt convins ca putem vorbi despre numeroase alte abuzuri, deziluzii, promisiuni nerespectate si minciuni care au subminat relatia parinte-copil.

In caz ca un copil primeste extrem de rau vestea ca Mos Craciun nu exista, mai ales ca Mos Craciun oricum avea o prezenta episodica in viata lor (o zi din an), putem interpreta acest fapt ca pe un simptom a ceva mult mai grav. Unul care trece cu usurinta peste asta, ei bine, stie ca in absenta lui Mos Craciun, are inca numeroase motive sa fie fericit - realitatea este prietenoasa si ii raman toate celelalte bucurii ale copilariei.

Exista insa copii care au o nevoie disperata de miracole si nu-si pot permite sa il "piarda" pe Mos Craciun. Doliul pentru Mos Craciun este de fapt doliul pentru o copilarie plina de privatiuni, dintre care cele emotionale dor cel mai tare. Doliul pentru Mos Craciun este doar una dintre numeroasele lor tristeti si un bun prilej pentru a scoate la suprafata neintrerupta lor suferinta.








(1) Imaginea Santa, de ArtJoy4Ever, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

joi, 25 octombrie 2018

Oare daca lumea s-ar transforma intr-un "#MeToo" de dimensiuni planetare, atunci ar fi mai buna? Totul ar fi numai curcubee, flori si fluturasi iar psihopatii ar fi stersi de pe fata pamantului? Dati-mi voie sa ma indoiesc de asta!


o o o

Ati observat probabil ca este la moda acum sa povestim despre abuzurile de tot felul pe care le-am suferit in trecut, in special daca sunteti o femeie si va regasiti in miscarea "#MeToo". Nu vreau sa sustin nicio clipa faptul ca unele dintre aceste marturii sunt inventate, desi nu ar fi exclus.

De altfel, ca terapeut adlerian nici macar nu este relevant in vreun fel daca ceea ce iti povesteste un client / pacient este inventat sau nu, cu exceptia situatiei in care exista o ancheta efectuata de catre organe de cercetare penala, cand este implicat si un terapeut pentru a confirma sau infirma anumite abuzuri.

In afara de acea situatie, nu ne preocupa valoarea de adevar a lucrurilor care ne sunt povestite. Este mult mai relevant faptul ca persoana respectiva are nevoie de aceasta poveste (chiar si daca e vorba despre un abuz suferit), pentru a obtine anumite lucruri pe care nu le-ar putea obtine in alt mod. Este relavant deci scopul si mijlocul utilizat.

Iar aici nu facem nicio diferenta intre persoanele care isi inventeaza literalmente experientele si cele care le-au trait aievea. La ambele categorii de persoane exista un scop si un mijloc iar aici, indiferent daca povestea este reala sau inventata, scopurile si mijloacele sunt de fapt foarte asemanatoare.

Iar daca este sa vorbim despre scopuri si mijloace atunci cand analizam aceasta moda "MeToo", lucrurile nu stau incantator. Vina nu le apartine obligatoriu brutelor care ne-au abuzat ci felului cum am ales sa raspundem acestor abuzuri. Dar nu imi sariti in cap inca pentru ca "tin cu bestiile". (LOL) Caci putem alege sa ne lasam definiti de abuzurile suferite sau nu.

Este mult mai util sa nu permitem abuzurilor sa ne defineasca, desi tentatia este extrem de mare, nu-i asa? O persoana care se lasa definita de abuzurile pe care le-a suferit isi limiteaza extrem de mult potentialul si forta personala, reducandu-se pe sine la o victima, reducand gama emotiilor pe care isi permite sa le simta si a comportamentelor pe care reuseste sa le puna in scena.

Mai exact, isi reduce emotiile la lucruri precum furia, frica, tristetea si neputinta iar comportamentele sale devin stereotipe - plang, fug si ma ascund, caut un salvator. Cu alte cuvinte, mai grav decat faptul ca am suferit traume in copilarie este faptul ca permitem si chiar alegem sa ne lasam obsedati si chinuiti de acestea, toata viata noastra.

Si da, mai este ceva... fiecare dintre noi a siferit cel putin o trauma in copilarie, adica am trait un lucru pentru care nu am fost pregatiti, fie si macar faptul ca nu am fost pregatiti sa renuntam la joaca pentru a merge sa luam pranzul cu familia - da, aceasta chiar poate fi o trauma, caci experienta traumei este una pur subiectiva.

De aceea, oricand ne-am amagi cu ideea ca "#MeToo" ar reprezenta "saltul societatii spre absolut", si oricand am incerca sa sensibilizam pe acei psihopati care ar putea agresa alte fete nevinovate, mi-e teama ca incercarea noastra este din start sortita esecului si vom ramane cu lacrimile, pentru care ne si antrenam intensiv, s-ar parea.

Mai util ar putea fi faptul de a accepta ca vor exista intotdeauna psihopati si oameni lipsiti de empatie,  care ne privesc ca pe niste obiecte, chiar daca nu ne place asta si sa cautam o atitudine mai "adaptativa" ca sa zic asa. Spre exemplu sa observam semnele sau sa ne luam masuri de precautie in functie de ora si locul unde ne aflam.

Iar daca se intampla totusi sa fim abuzati, o atitudine mai utila este sa dam un sens acestei experiente, sa o privim intr-un mod care ne permite sa evoluam. Spre exemplu, sa ne insusim ideea ca nu ne identificam cu corpul nostru fizic iar puritatea noastra sufleteasca nu poate fi maculata de o experienta de abuz sexual. In plus, exista suferinte mai mari in lume.

Nu doresc sa se inteleaga ca ar trebui sa ne bucuram de faptul ca am fost abuzati in copilarie, fizic ori sexual, dar privind lucrurile in ansamblul lor, putem sa recunoastem ca sunt extrem de multe alte lucruri care nu s-au intamplat potrivit cu asteptarile noastre. Spre exemplu sfarsitul vacantei sau faptul ca trebuie sa ne ne trezim dimineata si sa plecam la serviciu.

Fiecare dintre noi si le stie pe ale sale: poate faptul ca intotdeauna am avut mai putin decat ceilalti sau faptul ca, orice am face, nu reusim sa pierdem din kilograme. Mi-e teama ca atat scopul cat si mijlocul folosit de catre "#MeToo" au o eficienta iluzorie. Si ceea ce ma mira este faptul ca moda s-a dezvoltat in SUA - o cultura cunoscuta mai curand pentru atitudinea "Yes, I can", decat pentru ceea ce promoveaza "#MeToo".

Nu am  nicio problema cu faptul ca un client sau altul alege sa isi planga de mila pe durata unui an intreg. In fond isi plange de mila pe banii lui. Pe mine ma doare faptul ca potentialul unor astfel de clienti ramane la 2 metri sub pamant fiindca sunt prea ocupati plangandu-si de mila.

Mai mult decat atat, poate ca in viata fiecaruia dintre noi vine un moment cand simtim nevoia sa ne plangem de mila, de unul singur sau in prezenta unui martor, cum ar fi terapeutul. Avem dreptul sa facem asta si uneori poate fi util pentru infiriparea, construirea ori consolidarea unor relatii. Sa nu uitam insa ca "ce-i mult, strica" iar daca am devenit dependenti de acest mod de a fi si de a obtine, diagnosticul psihiatric nu este departe.

In plus, daca imi cititi blogul constant, probabil ca va amintiti de articolul in care am scris despre tipurile de victime, identificand psihopatii ca fiind niste victime de profesie care folosesc abuzurile suferite de ei insisi pentru a-si justifica / scuza propriile abuzuri. Nu va doriti sa ajungeti precum tanara din videoclipul de mai jos, nu-i asa?










(1) Imaginea #MeToo, de Truthout, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

luni, 20 august 2018

Cineva spunea ca 'nici in 20 de ani nu vom reusi sa zugravim ce a construit tatal sau'. Si avea dreptate. Caci noi nu ne ocupam cu zugravitul si cu atat mai putin cu ziditul. Dar cu ce ne ocupam oare?


o o o

Rapunsul simplu ar fi ca ne ocupam cu protejarea democratiei... Cred ca societatatile de tip modern si democratic au o teama profunda legata de ceea ce este nedemocratic, totalitar. Acest lucru are drept rezultat cultivarea cu aviditate a pluralismului de opinii si orientari politice. Exista o credinta inversunata si tocmai de aceea, usor nevrotica, in ideea de pluralism si afirmarea diferentelor de opinie.

Daca, sa spunem, prin absurd, ar exista un curent "mainstream" care ar fi imbratisat de toata lumea in mod neconditionat si de la sine inteles, probabil ca multi dintre noi nu ar putea sa traiasca cu asta. Caci stim ca asa ceva este caracteristic unor dictaturi iar dictaturile nu pot avea "happy end" - asa ceva nu s-a mai vazut.

Dar este oare posibil ca tocmai credinta aceasta in pluralism sa devina, prin exacerbare, ceva nociv pentru societate si membrii acesteia? Am sa incerc sa aduc cateva argumente logice in acest sens:

  • Societatea Conflictuala ~ Pentru ca suntem atat de convinsi ca este nevoie de opozitie si ca opozitia este ceva sanatos si democratic, putem sa ne asumam un rol de "Gigi Contra", cum se spune in popor. Respingem tot, DAR TOT ceea ce vine din directia celeilalte tabere, doar fiindca "asa se face". Efectul acestui comportament este, desigur, intarzierea si blocarea oricaror initiative legislative sau proiecte economice, care sunt in beneficiul nostru al tuturor. 
  • Societatea Alarmista ~ Pentru ca suntem atat de convinsi ca este nevoie de opozitie, suntem gata sa inventam pretexte de a nu fi de acord - cu alte cuvinte, "scopul scuza mijloacele". Dar scopul (pluralismul de opinie, nu dezvoltarea patriei) realizat prin mijloace nevrotice (minciuna, intoxicarea, scandalul, etc) are drept efect o atmosfera profund bolnava si conflictuala.
  • Societatea Agresiva ~ Pentru ca noi credem cu adevarat in pluralismul de convingeri si opinii si il cultivam cu ajutorul unor mijloace nevrotice, generand o atmosfera conflictuala si bolnava, nu invatam absolut nimic despre cooperare si respect iar la nivelul relatiilor celor mai importante din viata noastra in locul asertivitatii, negocierii, compromisului si al cooperarii vom avea agresivitate si modalitati primitive de rezolvare a problemelor:  ciomagul si bolovanii. 
Acestea si poate multe altele, sunt efectele perverse ale democratiei pluraliste. Pe scurt si metaforic vorbind, noi nu vedem padurea din cauza copacilor, si credem ca democratia pluralista este mai importanta cumva decat dezvoltarea economica. Caci in mintea noastra, pluralismul de opinii si dezvoltarea economica sunt legate intr-un mod indisolubil.

Dar daca stai sa te gandesti, multe state totalitare ar putea avansa, cel putin pe perioade scurte de timp, mult mai rapid decat cele democratice, fiindca daca respectivele state se mobilizeaza in jurul dictatorului si pornesc in directii bine definite, acestea fac pasi grabiti catre dezvoltare economica, in timp ce statele asa zis democratice isi petrec timpul cu scandaluri non-stop intre factiuni care nu sunt preocupate de dezvoltarea economica ci de preluarea puterii.




O sa-mi spuneti ca psihologu' asta a luat-o razna si acum crede in totalitarism. Gresit. Nu cred in totalitarism ca si alternativa de stat, dar cred ca totalitarismul ar putea avea unele avantaje pe care nu suntem tocmai dispusi sa le observam. Si nu este greu sa demonstrez asta. A ramas de notorietate observatia lui Nicu Ceausescu:

Nici in 20 de ani nu veti reusi sa zugraviti ceea ce a construit tata. -- Nicu Ceausescu (1992)

Si mi-e teama ca fiul dictatorului avea dreptate. Sistemul totalitar al tatalui sau era astfel organizat incat sa construiasca si sa favorizeze dezvoltarea intr-un ritm impotriva naturii, as spune. Pretul acestei dezvoltari era eliminarea oricarei opozitii, eliminarea dezacrodului si exploatarea persoanei, desfiintarea ei. Sistemele totalitare functioneaza ca niste culte in care omul este depersonalizat. Este o parte din costul usturator al evolutiei in astfel de sisteme.

Deci nimic idilic in statul totalitar iar, pe termen lung, aceasta sfortare pe care statul totalitar o realizeaza pentru a-si "arata muschii" si a putea spune apoi "Nu veti reusi sa zugraviti ce am construit noi, nici in 100 de ani", in absenta oricaror sugestii din exteriorul structurilor unice, hegemonice de conducere va avea drept rezultat extenuarea psiho - morala si chiar fizica a cetatenilor, care vor simti "directivele de la centru" ca pe un jug din care isi vor dori sa iasa, cu orice pret.

Romanii sunt o combinatie unica: popor latin si balcanic in acelasi timp. Suntem pasionali, calzi precum latinii si in acelasi timp platim tribut spiritului balcanic senzual, petrecaret, adaptabil dar si coruptibil. Cred ca din aceasta combinatie s-a nascut slabiciunea noastra pentru spectacol in toate formele sale. Intelegem pluralismul de opinii la modul confruntarii spectaculoase intre pozitii adoptate in mod pasional si cu incapatanare, facand abstractie de interesul national.

Cred ca toate efectele perverse ale democratiei se fac simtite in acest spatiu Carpato - Danubiano - Pontic mai mult decat, sa spunem, in zonele occidentale ale Europei, in care oamenii au o viziune si sunt dispusi sa faca eforturi pentru punerea ei in aplicare cu rabdare, efort si perseverenta. Cred ca pluralismul acesta balcanic scapa din vedere un element esential: dezvoltarea si modernizarea tarii. Caci inainte de a fi liberali ori socialisti, suntem totusi romani.








(1) Imaginea Fighting with Myself, de Rafa Castillo, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading