Sublimare Vs Radicalizare

Cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi iar frustrarile sunt uriase, unii aleg sublimarea in arta in timp ce altii aleg radicalizarea, care le promite nemurirea si cele 7 virgine din rai. Sper ca te vei gandi bine inainte sa alegi. 

☆ ☆ ☆

Probabil ca nimeni nu ajunge la partea intunecata, (the dark side, vezi Star Wars) fiindca totul in viata sa merge ca pe roate. Dar ar putea ajunge acolo atunci cand lucrurile au mers ca pe roate o buna perioada de timp iar apoi, ca urmare a unei rasturnari semnificative de situatie, totul se blocheaza brusc iar persoana respectiva, neavand experienta frustrarii, a gestionarii acesteia, clacheaza si tinde sa isi ia revansa. Este ceea ce psihologii sociali au numit frustrare relativa, un fenomen care explica destul de bine o mare parte dintre cazurile cand oamenii recurg la criminalitate si terorism, in ciuda faptului ca viata lor nu a fost obligatoriu una dificila sau marcata de privatiuni. De ex. muncitorii fruncezi care ieseau la pensie la 62 de ani sunt mai furiosi decat cei romani, care se pensioneaza la 65. 

La baza frustrarii relative se afla desigur furia si perceptia nedreptatii. Simtim furia de fiecare data cand ceea ce consideram ca ni se cuvine, ne este luat. Este o emotie care se leaga de teritorialitate. Ea nu vine din senin, fiind asociata, pe de o parte cu situatiile in care ne este violata proprietatea, iar pe de alta parte, cu incapacitatea de a accepta ca astfel de situatii fac parte din viata. Vorbim deci de un factor de context social (factorul de stres) si de un factor personal (capacitatea proprie de a gestiona respectiva situatie), care interactioneaza si ne conduc la un anumit rezultat. Solutia poate fi, in cazul fericit, acceptarea pierderii si reducerea treptata a tensiunii.

Aceasta acceptare poate fi de bun augur fiindca resursele personalitatii se activeaza si putem, intr-un interval oarecare de timp, sa ne redobandim pozitia si chiar sa o depasim. E ca si in cantecul acela din copilarie in care se spune podul de piatra s-a daramat, a venit apa si l-a luat, vom face altul pe rau in jos, altul mai trainic si mai frumos. Acceptarea presupune o anumita mentalitate si niste convingeri sanatoase - de ex. ca universul e plin de resurse, la fel si noi, pierderea face parte din viata si ea face viata mai interesanta. Daca aceasta acceptare nu intervine, frustrarea creste pe zi ce trece si cauta un mijloc de a iesi la suprafata, la fel cum un vulcan erupe pentru a elibera tensiunea din adancuri. 

Acea tensiune exista pentru a alimenta comportamentul nostru - mai exact forta tensiunii va contribui la reglarea nedreptatii percepute. In absenta acestui foc interior probabil ca oricine ar putea sa comita orice nedreptate fara ca cel nedreptatit sa reactioneze, fara revolutii, fara confruntari agresive si fara razboaie. Cu toate ca focul interior poate fi util in anumite situatii pentru a regla nedreptatile si a imbunatati viata, in alte situatii nedreptatile respective sunt mai presus de capacitatea noastra de a le regla, tinand de lucruri precum conditia umana, sau contextul politic international si legislatia unui stat. Altfel spus, limitele realitatii. Astfel de situatii nu pot fi schimbate usor ori sunt imposibil de schimbat. Si atunci ce facem cu frustrarile? 

As vrea sa va spun doua povesti adevarate despre doua astfel de situatii care au la origine frustrari uriase pentru cei implicati. Una are loc in Brazilia iar cealalta in Statele Unite. Intamplator, ambele povesti sunt despre cate doi frati. Doi frati inseamna adesea dublarea posibilitatilor si a resurselor personale. Fratii isi inteleg durerea si isi ofera ajutor reciproc, fie pentru bine, dar, din pacate, si pentru rau. De multe ori, doi frati sunt o forta implacabila in sens pozitiv sau negativ, poate mai mult decat doi prieteni sau doi parteneri de cuplu. Este mult mai greu sa iti tradezi fratele decat prietenul sau partenerul de cuplu iar toate astea fac relatia dintre frati sa fie una solida, indisolubila si speciala in felul ei.

1. Povestea fratilor Cavalera

Ambasadorul Italiei in Brazilia, Graziano Cavalera, (41), relativ tanar, fara vicii si probleme de sanantate, sufera un infarct in orasul brazilian Bello Horizonte si nu se mai ridica de jos. Lasa in urma o familie indurerata si care, la drept vorbind era dependenta de el pentru stilul de viata. Cei doi fii ai diplomatului, Massimiliano Antonio si Iggor, de 9 si respectiv 8 ani nu primesc prea bine vestea ca si-au pierdut tatal si devin niste copii problema, sunt exmatriculati in mod repetat, locuiesc in conditii jalnice si sunt nevoiti sa isi gaseasca joburi, devreme, pentru a-si ajuta familia. Zece ani mai taziu Massimiliano devine Max Cavalera, seful trupei Sepultura (in lb. portugheza: mormant) fiind ajutat la baterie de catre Iggor, fratele sau. Max declara ca decesul tatalui a avut un impact major asupra familiei si asupra lui si inca mai are chiar si in prezent. 

Dupa ce a murit, Iggor si cu mine am devenit furiosi si frustrati. Uram faptul ca ramaseseram fara nimic in timp ce atat de multi altii pareau sa aiba totul. Am fost exmatriculati din scoli fiindca eram neastamparati. Asa am descoperit muzica punk si metal fiindca reflecta exact ceea ce simteam pe atunci.  Max Cavalera

 2. Povestea fratilor Tsarnaev

Povestea fratilor Tsarnaev nu are un final la fel de fericit precum cea a fratilor Cavalera. Tamerlan Tsarnaev, nascut in Cecenia, este un sportiv profesionist promitator si practica boxul. La varsta de 18 ani emigrase in SUA pentru o cariera sportiva. Dupa ce parintii sai, ajunsi in SUA cu o viza de turisti de 90 de zile au primit azil politic pentru presupusele persecutii din Federatia Rusa si dupa ce ajunge impreuna cu fratele sau Dzhokhar in SUA, Tamerlan incepe chiar sa studieze la un colegiu din Boston, Massachusetts, dorindu-si sa reprezinte SUA la Olimpiada si alte competitii. Va renunta la facultate fiindca si-a dorit sa se concentreze pe cariera sportiva. Din pacate pentru el, nu este primit in lotul national, nefiind cetatean american iar de aici lucrurile se complica tot mai mult. 

In documentarul Netflix American Manhunt: Atac cu bomba la maratonul din Boston, aflam povestea fratilor Tsarnaev si pare ca exista o asociere intre momentul in care aspiratiile sportive ale lui Tamerlan (fratele mai mare) sunt naruite, si radicalizarea acestuia. Provenind dintr-o familie de musulmani, Tamerlan avea deja preocupari ascetice nefiind un mare fan al stilului de viata american. Cand insa i-a fost respinsa participarea in echipa nationala de box a SUA, pare ca nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa-si ia revansa impotriva tarii care, desi il primise, nu era dispusa sa il trateze ca pe un egal. Documentarul merita vazut fiindca el vorbeste despre esecul in a gestiona frustrarea si efectele dezastruoase ale acestuia. 

V-am spus cele doua povesti pentru a scoate in evidenta cat de diferite pot fi modurile de a interpreta si gestiona nedreptatea lumii in care traim. Caci da, lumea si viata sunt nedrepte uneori si da, trebuie sa gestionam asta fiindca viata si chiar fericirea sunt posibile in acest cadru de referinta. Si daca pe unii nedreptatea lumii ii determina sa isi exprime frustrarile prin muzica si sa devina staruri internationale din asta, altii pot in schimb sa isi canalizeze frustrarile in cele mai distructive directii - cum ar fi jihadismul. Avem de invatat ca, asa cum obisnuiesc sa afirm pe acest blog, in mintea noastra se afla o mica (dar importanta) fabricuta care primeste materie prima (frustrari) si genereaza un anumit produs (arta, terorism, etc) 

O vaca bea apa si o transforma in lapte. Un sarpe bea apa si o transforma in venin. Proverb Japonez

De asemenea, mai avem de invatat faptul ca societatea si comunitatea in care activam ne ofera anumite patternuri de comportament prin intermediul valorilor si modelelor existente in cadrul acestora. Avem astfel solutii pentru frustrarile noastre gata ambalate, iar comunitatea ne invata ce este de facut atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Din pacate, in cadrul comunitatilor musulmane exista solutia radicalizarii, tot la fel cum in comunitatile de adolescenti din Brazilia a existat solutia artei si a muzicii rock. In psihanaliza, canalizarea frustrarilor intr-o anumita activitate artistica sau sportiva se numeste sublimare, fiind un mecanism de aparare benefic pentru sanatatea noastra psihica. Va recomand deci mai curand sublimarea si mai putin radicalizarea!  

(1) Imaginea Man in Black Hoodie, de Sander Sammy, via Unsplash

(2) Wikipedia, (acc. 15.05.2023), Tamerlan Tsarnaev, website: Wikipedia.org

(3) Louder Sound, (acc. 15.05.2023), Max Cavalera, my life story, website: LouderSound.com

Continue reading

terorism

Ce Este Copium?

Facem o multime de lucruri pentru a gestiona durerea. Printre acestea, luam copium. Probabil ca daca esti tanar, ai intalnit acest termen sau chiar il folosesti in mod curent pentru a ridiculiza pe cate cineva. Dar oare stii chiar totul despre copium? Daca nu esti tanar, afla totul despre copium in acest articol. 

☆ ☆ ☆

Imi plac multi dintre termenii pe care ii putem gasi in dictionarul urban si gasesc ca ei reflecta adesea niste fenomene cat se poate de serioase care privesc modul cum functioneaza societatea sau anumite segmente de populatie din cadrul acesteia. Daca acesti termeni ar fi tratati cu mai multa atentie si seriozitate, nu vad de ce nu ar putea deveni intr-o buna zi parte din dictionarul de Psihologie LaRousse. Unul dintre acesti termeni este acela de copium. Si da, este evident faptul ca el provine din condensarea a doi termeni: to cope (a gestiona) si opium (substanta administrata pentru pacientii cu dureri si care poate produce dependenta cu destul de multa usurinta). 

Copium ~ (jargon de internet, neologism, peiorativ, folosit pentru a ridiculiza) Se refera la un opiaceu metaforic si fictiv pe care ti-l administrezi pentru a gestiona situatiile in care te confrunti cu pierderea. Wiktionary

Copium ~ a te minti pe tine insuti in scopul de a gestiona ceva. Urban Dictionary 1

Copium ~  un opiaceu metaforic pe care ti-l administrezi atunci cand te confrunti cu pierderea sau infrangerea, in special in domenii precum sportul, politica sau alte contexte tribale. Efectele pot include dar nu se rezuma la rationalizari extreme, teorii stranii ale conspiratiei, furie extrema indreptata impotriva celuilalt, acuzatii neconvingatoare de frauda, abuz de sistem si respingere a sistemului ca intreg. Urban Dictionary 2

Cred ca va puteti face o parere cu privire la ce anume inseamna acest termen dar am sa va ofer si niste exemple, pentru a observa care este nevoia din care a izvorat acest termen. 

• Persoana X: Linia parului meu este ok. Persoana Y: Ai luat copium prietene. 

• Suporterii candidatului pierzator pretind ca pierderea alegerilor nu a fost legitima si afirma faptul ca aceasta se datoreaza unor interventii straine si fraudei electorale. In mod clar au luat copium!

Cu alte cuvinte, atunci cand cineva nu raspunde prea bine la pierdere sau infrangere, facand afirmatii lipsite de fair play si incercand sa te priveze de bucuria victoriei, poti la randul tau sa il ironizezi si sa il ridiculizezi, aducandu-l in mod simbolic la nivelul narcomanilor. Fiind incapabili sa suporte realitatea cu limitele ei, cu infrangeri si pierderi, ei isi administreaza niste copium pentru a-si pastra stima de sine si a depasi durerea si chinul, chiar si daca, in esenta, ei nu fac altceva decat sa se refugieze intr-o poveste sau intr-o fantezie, cam la fel cum fac si narcomanii adevarati care se refugiaza intr-o iluzie.

Dar pe masura ce intelegem mai bine acest termen, ne dam seama ca exista foarte multe lucruri pe care noi oamenii le facem pentru a gestiona durerea pierderii sau a infrangerii. Altfel spus, acest copium este doar o fateta a unui fenomen psihologic bine-cunoscut si care tine de nevoia noastra de a gestiona, intr-un fel sau altul, pierderea si durerea. Din categoria lucrurilor pe care le facem pentru a gestiona durerea fac parte mecanismele de aparare (vezi psihanaliza freudiana) dar si mecanismele de coping care reprezinta un nivel superior al luptei cu durerea pierderii prin faptul ca implica deliberare si constientizare.

Mecanisme de aparare ~ procese mentale initiate inconstient in scopul evitarii conflictului si anxietatii

• Negarea ~ respingerea anumitor adevaruri sau realitati ca o incercare inconstienta de a gestiona durerea, anxietatea sau trauma. Ex: nu am probleme cu alcoolul, s-a intamplat sa vin baut la munca doar de vreo 2 ori.

• Proiectia ~ tendinta de a te lasa influentat de propriile nevoi, valori sau conceptii atunci cand interpretezi o situatie cauzatoare de anxietate. Ex: ceilalti intentionau sa ma atace deci am pornit razboiul impotriva lor

• Rationalizarea ~ reprezinta reinterpretarea anumitor situatii care genereaza sentimente neconfortabile de vinovatie astfel incat atentia sa fie distrasa de la propriile actiuni ori in scopul de a genera impresia de corectitudine si lipsa vinovatiei. Ex: totusi, altii fura cu acte in regula.

• Sublimarea ~ reprezinta canalizarea energiei mentale asociata unor trairi neplacute intr-un sens pozitiv si social acceptabil. Ex: devii autor de fictiune si scrii carti despre pedepsirea celor care te-au umilit

• Deplasarea ~ Tendinta inconstienta de a ne transfera energia psihica negativa de la o persoana sau obiect catre o alta, mai convenabila. Ex: cineva ti-a stricat ziua la serviciu (seful) iar acasa iti versi nervii pe cineva mai slab decat tine (partenera de viata).

V-am oferit doar cateva exemple de mecanisme de aparare dar tineti cont ca acestea sunt extrem de multe, din moment ce modurile in care oamenii reactioneaza in fata stresului si a pierderii sunt deosebit de variate. Dintre aceste mecanisme de aparare cred ca v-a atras si dvs atentia negarea fiindca, daca te gandesti bine, acest copium despre care vorbeste dictionarul urban, nu este altceva decat o negare. De asemenea, ne-a atras atentia si proiectia, fiindca, la fel ca si in cazul copiumului, atribuim celorlalti niste calitati si interpretam actiunile lor intr-un anumit mod care ne este caracteristic. 

Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca cei care vorbesc pe internet despre copium, nu au descoperit absolut nimic nou. Daca au aceasta senzatie este pentru ca nu au citit suficienta psihanaliza, nu-i asa? Si mai doresc sa precizez un lucru, in ciuda numelui copium, acesta nu este o strategie de coping ci mai curand un mecanism de aparare, avand trasaturile acestuia: este inconstient si are scopul de a ameliora starile noastre emotionale, cu mai mult sau mai putin succes. 

Cand vorbim despre mecanismele de coping, trebuie sa mentionam strategiile de coping focalizate (constient) pe problema (iei decizia sa faci ceva pentru a rezolva problema care iti cauzeaza stresul), cele focalizate pe emotie (alegi sa iti dedici timpul unor activitati care iti fac placere) sau cele focalizate pe gandire (alegi sa interpretezi situatia intr-un mod diferit pentru a ameliora starile tale emotionale in situatii care nu pot fi schimbate). 

Ca o concluzie, cred ca este clar faptul ca mintea umana este un instrument extrem de puternic pe care il putem folosi pentru a ne gestiona starile emotionale negative. Si nu in ultimul rand, poate ca in fabula Vulpea si Strugurii, insasi vulpea se minte pe sine pentru a gestiona durerea si pierderea. In fond, aceasta este definitia copiumului! 

(1) Imaginea Skeleton, de Andrea Piacquadio, via Pexels

(2) Wiktionary, (acc. 12.02.2023), Copium, website: Wiktionary

(3) Urban Dictionary, (acc. 12.02.2023), Copium, website: Urban Dictionary

(4) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

Continue reading

mecanisme de aparare

Stresul la Psihopati

O intrebare care se afla pe buzele tuturor a fost cea care se refera la sanatatea mentala a lui Vladimir Putin. In 3 articole anterioare am incercat sa identific un posibil potret al personalitatii dictatorului rus pe baza unor speculatii rezonabile. In articolul de fata vom descoperi ce anume ar putea determina o personalitate de acest tip sa se comporte in acest mod. 

☆ ☆ ☆

Toata lumea s-a intrebat daca tipul a luat-o razna. Din moment ce actiunile sale incep sa ne priveasca in mod direct, in special prin amenintarile pe care le face, in stanga si in dreapta, probabil ca Putin nu mai e in toate mintile. Exista insa printre noi persoane care ii cunosc mai bine istoricul, activitatea si povestile sinistre, ramase neclarificate, care ne spun ca numai fiindca nu l-am cunoscut si nu ne-a interesat viata lui, nu am fost capabili sa prevedem ceea ce se intampla acum la granitele noastre. 

Daca ne-ar fi interesat viata si activitatea personajului, am fi stiut ca are o poveste lunga cu opozitia din Rusia, care a devenit tot mai anemica pe masura trecerii timpului, si a carei figuri emblematice au fost eliminate din centrul atentiei publicului fie prin expatriere, fie prin trimiterea la puscarie, pentru motive indoielnice, fie prin eliminarea fizica. Exista o lista lunga de nume care au incercat sa faca opozitie in Rusia dar asta le-a adus extrem de mult ghinion. 

De asemenea, daca ne-ar fi interesat viata si activitatea lui Putin, am fi stiut ca a tot inceput razboaie cu numeroase dintre popoarele din jur. El a devenit acel personaj providential care apara Rusia de NATO, desi ar fi greu de demonstrat in mod concret ce face NATO impotriva Rusiei, in afara de faptul ca se extinde, poate fiindca popoarele isi doresc garantii de securitate si le gasesc intr-o organizatie care cel putin isi respecta membrii. Modul prin care Rusia impiedica extinderea NATO este inventarea unor revendicari si dispute teritoriale care impiedica orice tara sa intre in NATO, potrivit statutului acestei organizatii. S-a intamplat cu Georgia, a carei teritoriu a fost ciuntit de armata rusa, iar acum istoria se repeta cu Ucraina. 

Cu alte cuvinte, Putin mentine aceste state in sfera de influenta a Rusiei, nu prin seductie, asa cum face NATO si cum ar face orice entitate intr-o lume civilizata, ci prin forta bruta. Rusia lui Putin nu doreste sa fie iubita, fiindca stie ca nu poate obtine asa ceva, dar pastreaza celelalte state in sfera sa de influenta in ciuda faptului ca primeste in schimb ura in cea mai pura forma. Iar asta spune multe despre personalitatea si viziunea asupra lumii a celui care conduce la ora actuala Rusia. Am vorbit despre acest profil de personalitate in 3 articole trecute in care incercam sa sugerez, cu dovezile aferente, ca exista tendinte paranoide, antisociale si narcisice in acest profil de personalitate.

Dar existenta acestor trasaturi explica actiunile pe care noi le suspectam acum de a fi irationale si imprevizibile? Ei bine, le explica, dar nu in totalitate. Mi s-a parut interesant de stabilit in ce conditii o personalitate in care exista o imbinare de trasaturi de tip narcisic, paranoid si antisocial ar putea sa degenereze sub aspectul deciziilor si al comportamentului, in asa masura incat aceste decizii si acest comportament sa socheze o lume intreaga. Sa le luam pe rand si sa ne intrebam cand anume o personalitate de tip narcisic, paranoid sau antisocial ajunge sa se comporte mai curand aberant. Raspunsul general ar fi ca se comporta aberant atunci cand acestea sunt stresate, dar ne-ar putea interesa la fel de mult cand anume devin stresate aceste personalitati, si ce anume le impinge la actiuni si comportamente aberante.

Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scintiera ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt. Alexandru Lapusneanu, de Costache Negruzzi

1. Personalitatea de tip Antisocial

• PLICTISEALA

• NEVOIA DE SENZATII TARI

• OPORTUNITATEA DE CASTIG

• NEVOIA EGOCENTRICA DE VALIDARE SI PUTERE

2. Personalitatea de tip Narcisic

• NERECUNOASTEREA AUTORITATII DE CATRE CEILALTI

• LIPSA SUCCESULUI SOCIAL

• NU ESTE CENTRUL ATENTIEI

• LIPSIREA DE PRIVILEGII

• DORINTA DE A LASA CEVA GRANDIOS IN URMA

3. Personalitatea de tip Paranoid

• SENTIMENTUL CA ESTE AMENINTAT

• PIERDEREA AUTORITATII /DOMINATIEI

• SENTIMENTUL CA ESTE EXPLOATAT

• SENTIMENTUL CA ESTE TRADAT

• CRITICA CELORLALTI 

• INTERACTIUNEA CU "CEILALTI"

Aveti in lista de mai sus tot atatea posibile motive care s-ar putea afla la baza unui comportament pus in scena de o personalitate de tip Narcisic, Anti-social sau Paranoid. O parte dintre aceste motive sau o combinatie a acestora ar putea fi mult mai importante in cazul de fata decat restul. De altfel, cred ca nu este o intamplare faptul ca fiecare dintre acesti agenti de stres specifici acestor tulburari de personalitate par sa vorbeasca exact despre ceea ce se intampla zilele acestea dincolo de granita. Probabil ca nu trebuie sa mai explic de ce Putin ar putea avea sentimentul ca a fost tradat, ca a fost lipsit de privilegii sau ca si-a pierdut influenta in zona. Logica privata a puterii de la Moscova a avut destule momente pe parcursul istoriei in care s-a facut simtita: noi nu suntem ca toti ceilalti, noi avem drepturi in plus iar ceilalti, in mod ideal ar trebui sa depinda de ce vrem noi. E greu sa nu te comporti abuziv atunci cand functionezi pe baza acestor judecati.

Revenind acum la intrebarea initiala: daca Putin are probleme psihice, ei bine, globul meu de cristal psihologic spune ca, desi nu ar trebui sa ne surprinda prea tare actiunile sale de azi, este totusi posibil ca Putin sa fi intampinat mai multe surse de stres decat pana acum, ceea ce l-a impins la actiuni radicale. Vorbim de exemplu despre faptul ca Rusia nu mai este cool pentru statele din jur, asa cum probabil si-ar fi dorit el, intr-un moment in care avea nevoie sa fie in centrul atentiei si sa straluceasca, caci patria ii cere fapte de eroism, progres si propasire. Apoi, fiindca pe plan material nu mai are prea multe de demonstrat, avand tot ce-i trebuie, a descoperit probabil nevoi noi si superioare, potrivit piramidei necesitatilor a lui A. Maslow, cum ar fi necesitatea de a lasa ceva in urma, fie macar cu forta si cu mainile pline de sange nevinovat. 

(1) Imaginea Black Smoke, de Pixabay, via Pexels

Continue reading

stres

Traim in Negare

Mamele refugiate din Ucraina isi neaga traumele fiindca stiu ca fiii si fiicele lor au nevoie sa le vada zambind. Un articol despre virtutile negarii tranzitorii, despre pericolele la care ne expunem singuri atunci cand negam orbeste, si o alternativa matura pentru negare. 

☆ ☆ ☆

Fiindca vorbeam zilele trecute despre regresie, in articolul numit Regresia Colectiva Ruseasca, printre mecanismele de aparare puse in lumina de psihanalisti se afla si negarea. Negarea consta in ignorarea unei probleme sau a unei situatii, ori minimalizarea gravitatii acesteia in scopul de a evita anxietatea si disconfortul pe care le-ar provoca recunoasterea problemei respective si incercarea de a face fata. Mecanismele de aparare au in comun aceasta incercare de a controla stresul, anxietatea si disconfortul psihic dar fiecare dintre ele folosteste o strategie diferita.  

Rolul Pozitiv al Negarii

Ei bine, daca ne gandim, noi chiar traim in negare, nu-i asa? O multime de lucruri care ne privesc personal si direct, la care se adauga o alta multime de lucruri de care ne pasa, ar atarna deasupra noastra, ca o ghilotina, daca nu am fi inzestrati cu aceasta insusire salvatoare care este negarea sau capacitatea de a le ignora pur si simplu. Lucrurile comune pe care reusim sa le ignoram sunt cele privitoare la pericolele carora le suntem expusi in mod potential. Unii dintre noi fac asta mai bine in timp ce altii dezvolta o tulburare de tip anxios fiindca le vine foarte greu sa ignore pur si simplu niste chestii absolut posibile. 

Fie ca vorbim despre pericole indreptate impotriva integritatii corpului fizic, fie cele care ne pot afecta sanatatea mentala, pare ca, cel putin in unele dintre situatii, este mult mai sanatos sa nu-ti pese de anumite lucruri, asupra carora, oricum nu prea poti interveni. Faptul ca incerci sa gasesti o solutie unei probleme care nu are solutie nu face decat sa-ti consume resursele in mod inutil. 

Iata cateva dintre acestea:

• UN POSIBIL ACCIDENT 

• UN POSIBIL RAZBOI

• UN POSIBIL CATACLISM

• PIERDEREA UNEI PERSOANE DRAGI

• PIERDEREA LOCULUI DE MUNCA

• PIERDEREA SANATATII

• FAPTUL CA SUNTEM MURITORI

Astfel de situatii sunt prevazute in acele liste pe care psihologii le intocmesc pentru a ierarhiza factorii de stres. Dar asa cum spune Hans Selye, parintele stresului (cercetatorul care a teoretizat stresul), intocmim degeaba liste universal valabile, din moment ce factorii de stres pot avea o profunda amprenta personala, in sensul ca nu ne streseaza pe toti aceleasi lucruri. Indiferent ce anume ne streseaza pe fiecare dintre noi, este clar ca, daca n-am fi inzestrati cu puterea de a ignora anumite posibilitati, ei bine, n-am mai putea sa facem nimic altceva sau ne-ar fi greu, transformandu-ne intreaga existenta intr-un chin fara-de-sfarsit.

Cu alte cuvinte, puterea de a nega, are o latura pozitiva care se manifesta in toate situatiile in care, oricat am incerca sa controlam cursul inexorabil al existentei si oricat ne-am pregati pentru neprevazut, sansele noastre de reusita sunt nule - caci, nu-i asa, scopul nostru este lipsit de realism: sa controlam ce nu poate fi controlat. Tocmai de aceea, pe termen scurt, este mult mai util sa ne ocupam de provocarile si bucuriile imediate ale vietii de zi cu zi, avand puterea de a ignora, macar partial si temporar, chestiuni care, desi posibile, poate ca nu se vor intampla niciodata. Aceasta este partea utila si constructiva a negarii, un instrument care poate fi folosit atat pentru bine cat si pentru rau, ca toate celelalte instrumente de altfel.

Rolul Negativ al Negarii

Dar oare negarea poate avea si un rol negativ? Cu siguranta! Negarea este un instrument al mintii. Iar orice instrument poate fi folosit pentru bine dar si pentru rau. Iata cateva situatii in care negarea devine mai curand auto-distructiva:

• DICTATURA ~ este destul de greu sa ai o atitudine ferma de condamnare a dictaturii si este nevoie de mult spirit revolutionar, adesea imbinat cu un curaj nebunesc pentru asta. Cei mai multi dintre noi insa nu fac decat sa nege aspectele condamnabile si odioase ale dictaturilor, pentru a-si pastra viata si putinele libertati.

• RELATIILE ABUZIVE ~ pot fi relatii abuzive in viata intima sau profesionala, chiar si intre prieteni, la care suntem simpli martori in fata umilirii nedrepte a unora dintre noi, dar in situatia carora am putea juca un rol mai activ, pentru a ne exprima dezacordul si chiar condamnarea abuzatorului. Avem senzatia ca daca abuzul nu se indreapta impotriva noastra, el nu ne priveste dar adevarul este ca ne va veni randul - we are next in line.

• NEDREPTATEA ~ spre exemplu, in timpul holocaustului multi dintre oameni s-au lasat cuprinsi de apatie, ignorand felul cum erau tratati evreii, desi, daca s-ar fi gandit mai bine, nu exista absolut niciun motiv obiectiv si valid, pentru acel tratament. Este prototipul situatiei de nedreptate dar aceasta este mult mai raspandita in viata de zi cu zi, fie ca vorbim despre discriminarile de tot felul, fie ca vorbim despre simpla marginalizare pe criterii de antipatie personala.

• OBICEIURILE INGRATE ~ dintre care adictia, depenenta de substante sau dependenta de un anumit stil de viata incompatibil cu sanatatea. Dependentii de droguri se afla adesea in negare cu privire la faptul ca drogul le pune in pericol viata si ca le-a cauzat pierderea relatiilor sau a locurilor de munca. Dar la fel se intampla si cu diabeticii care nu-si pot disciplina comportamentul pentru a face fata bolii sau, nu-i asa, cu fumatorii.

• STAREA DE SANATATE ~ exista situatii in care observam ca au aparut in viata noastra tot felul de simptome fizice sau psihologice, cum ar fi poate un nodul sau o stare de slabiciune persistenta si, in ciuda pericolelor pe care astfel de situatii le prevestesc, ignoram, negam, incercam sa evitam discutiile serioase pe aceasta tema. 

• NEGAREA IN TERAPIE ~ este destul de dificila interactiunea cu un client care refuza sa vada realitatea cu care se confrunta, spre ex, aceea ca are tendinta sa consume alcool sau sa manance in exces pentru a-si gestiona durerea unei relatii abuzive de tip intim sau profesional. Dar situatiile in care terapeutul iti sugereaza existenta unei probleme iar clientul pur si simplu o neaga sau chiar arunca vina pe terapeut pentru ca l-a tulburat in loc sa-l linisteasca, sunt literalmente nelimitate. 

Ca regula generala, negarea isi arata insusirile negative in situatiile in care este implicat abuzul, sub toate formele sale (uneori abuzul este mai curand auto-abuz, in sensul ca cineva alege sa faca lucruri care nu ii servesc), in timp ce insusirile pozitive ale negarii isi fac simtita prezenta in situatiile pe care nu le putem controla si pe care trebuie sa le ignoram, sa le tratam cu detasare daca doriti, sa le scoatem din sfera preocuparilor noastre, pentru a face loc aspectelor practice ale existentei, pe care le-am putea aborda in mod productiv. Cu toate acestea, exista o optiune mai sanatoasa decat negarea, despre care voi vorbi la sfarsitul acestui articol.

Semnele Negarii

Exista cateva semne observabile ale negarii:

• Refuzi sa vorbesti despre problema

• Gasesti justificari ale comportamentului negat

• Ai tendinta de a invinui alte persoane sau forte exterioare

• Persisti intr-un anumit comportament in ciuda consecintelor negative

• Refuzi sa te gandesti la problema

• Uneori faci promisiuni in legatura cu comportamentul problematic pe care insa nu le onorezi

Exista mai multe nivele sau tipuri de negare. Pe de o parte exista 

• NEGAREA OARBA ~ o negare similara orbirii, adesea indusa de altcineva, care are control asupra noastra si se pricepe sa ne abata atentia de la chestiuni grave cum ar fi relatii de serviciu abuzive ori necinstea cuiva - ceea ce numim in mod normal spalarea creierului. Poate aparea in situatiile in care, de ex., in intimitate, un partener minimalizeaza faptul ca a avut un comportament abuziv dand vina pe partenera abuzata in scopul de a crea iluzia justitiei. Uneori partenera abuzata, fara a fi influentata de abuzator, alege sa creada ca a primit o pedeapsa meritata desi nimic nu justifica un abuz. 

• NEGAREA TRANZITORIE ~ este o negare temporara si partiala, un fel de intarziere a momentului cand, in sfarsit, vom fi pregatiti sa dam piept cu realitatea. Desi acceptam faptul ca o problema exista, ne putem detasa fata de aceasta. Spre exemplu, daca ati observat la refugiatii Ucrainieni, multe dintre mame sunt zambitoare si increzatoare fiindca stiu ca odraslele lor au nevoia sa vada aceasta atitudine la ele. 

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. 

Desigur, ne putem pregati pentru anumite situatii pana la un anumit punct. Este de dorit sa facem asta atunci cand putem face ceva. Dar cum vei putea opri, spre exemplu, un accident de avion sau de motocicleta, care ti s-ar putea intampla tie sau unei persoane dragi tie? Vorbeam despre o optiune mai buna decat negarea, pe care o putem pune in aplicare in momentele in care ceea ce ne preocupa este mai presus de puterea noastra si sfideaza nevoia noastra de control. In opinia mea, acceptarea este aceasta optiune.

 Este un mod asumat, voluntar si constient de a recunoaste faptul ca realitatea are limite si, in acelasi timp, universul este plin de resurse: rezolvari, ameliorari, bucurii si frumuseti care sa ne consoleze. De exemplu, acceptam faptul ca da, i s-ar putea intampla un accident de motocicleta unei persoane dragi si cu toate acestea vom trece peste asta, fiindca a fost dorinta acelei persoane sa foloseasca motocicleta si pentru ca fiecare om este liber sa-si aleaga felul cum traieste. Iar noi avem la dispozitia noastra intreg universul, cu resursele sale de oameni, frumuseti si bucurii. 

(1) Imaginea Silence Gesture, de Dmitriy Zub, via Pexels

Continue reading

trauma

Regresia Colectiva Ruseasca

Regresia este intoarcerea din punct de vedere psihologic, comportamental si emotional la un stadiu anterior al dezvoltarii noastre, cand viata era predictibila, sigura si lipsita de griji. Acest proces apare in viata noastra in mod neconstient si involuntar in momentele in care ne simtim coplesiti de anxietate. Oare se poate intampla acest lucru si la nivel statal?

☆ ☆ ☆

In teoria psihanalitica au fost identificate asa-numitele mecanisme de aparare, care, in viziunea psihanalistilor, erau acele comportamente involuntare pe care Eul le adopta pentru a se proteja de anxietatea rezultata in urma confliectelor intrapsihice, intre impulsurile biologice si valorile asimilate din mediul cultural. Spre exemplu, pentru un barbat casatorit, un astfel de conflict s-ar naste intre dorinta de a incepe o relatie intima cu o straina atragatoare si nevoia de a-si pastra reputatia si increderea familiei sale. 

Dar acest mod de a privi mecanismele de aparare a suferit transformati, odata cu expansiunea si dominatia psihologiei cognitiviste, asa ca azi privim mecanismele de aparare ca fiind modurile in care psihicul se apara de anxietate, indiferent care este sursa acesteia si comportamentele pe care le adoptam in acest scop. Dar faptul ca nedorim sa scapam de anxietate prin intermediul mecanismelor de aparare nu inseamna ca si reusim acest lucru. Asa a aparut termenul de mecanism de coping, prin intermediul caruia ducem acest proces la urmatorul nivel si nu doar ca facem ceva pentru a indeparta stresul dar si reusim in scopul nostru, deci demersul este unul de succes. 

Unul dintre cele mai cunoscute si simple dintre mecanismele de aparare este regresia. Ce este regresia? 

Regresia reprezinta o revenire mai mult sau mai putin organizata si tranzitorie la moduri de expresie anterioare ale gandirii, la conduitele sau relatiile obiectuale, in fata unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau frustrare. Sursa: Mecanisme de Aparare

Pentru a intelege aceasta formulare alambicata si pretentioasa am sa va rog sa va ganditi la o perioada din viata dumneavoastra, mai recenta sau mai indepartata, cand erati nu doar multumiti de felul cum decurg lucrurile dar aveati si sentimentul ca viata este cum nu se poate mai buna, predictibila si sigura. La unii acel moment apare in copilarie, poate chiar in perioada intra-uterina, in timp ce la altii poate fi mai recenta. Ei bine, regresia presupune sa ne intoarcem, macar simbolic la realitatile acelor timpuri si sa ne comportam ca atunci, in dorinta de a gasi acea oaza de stabilitate de care avem uneori atat de multa nevoie.

Regresia se poate manifesta in foarte multe feluri. Imaginati-va ca, pentru unii, perioada intra-uterina este singurul moment pe care psihicul lor l-ar putea identifica ca fiind oaza de stabilitate cautata si atunci se vor ghemui intr-un pat si vor astepta sa fie hraniti de cineva. Pentru altii insa, regresia s-ar putea manifesta prin intermediul cautarii locurilor copilariei, pentru a recrea atmosfera de atunci sau chiar intoarcerea la un fost iubit, in ciuda faptului ca respectivul nu mai este de multa vreme disponibil, fiind casatorit si avand copii. 

Pentru unii regresia poate sa se manifeste prin vizionarea unor filme vazute in copilarie sau auditia unor cantece preferate in adolescenta. Dar gama de comportamente pe care cineva le poate pune in scena este literalmente inepuizabila, asa cum si experientele noastre de viata sunt la fel. Mai mult decat atat, daca pentru unii regresia este de bun augur, fiind tranzitorie si oferindu-le un reper existential si sentimentul ca ti-ai amintit cine esti, pentru altii in schimb, regresia poate fi o problema in sine. Fiindca te poti intoarce la ceva care nu doar ca nu te ajuta sa scapi de anxietate si probleme, dimpotriva, le face mai numeroase si coplesitoare. 

Este oare posibil ca pentru unele state ale lumii sa existe o regresie colectiva, prin intermediul careia acestea sa incerce reinvierea unor perioade de mult apuse, in scopul de a incerca sa faca fata problemelor din prezent? Probabil ca acum va vine in minte cazul Rusiei, care prin vocea conducatorilor sai pare sa isi afirme regretul pentru pierderea influentei pe care o detinea in era sovietica. Si chiar imi doresc sa vorbesc despre tendinta acestui stat de a imbratisa o astfel de regresie colectiva, ca pe o incercare de a re-aduce la viata un trecut perceput ca fiind glorios, sigur, plin de realizari si impliniri, in ciuda faptului ca sistemul respectiv avea limite.

Printre aceste limite este, nu-i asa, faptul ca actiunile statului se bazeaza pe ideea ca scopul scuza mijloacele, cu alte cuvinte, daca ai un scop nobil pentru natiunea pe care o conduci, nu mai conteaza faptul ca mijloacele pe care le vei folosi vor fi inclusiv imorale, criminale, egoiste si mincinoase. Iar daca in trecut puteai sa faci acest lucru fara a intampina mari probleme, fiindca secretele erau mai usor de pastrat, informatia circula mai greu iar puterea, odata castigata, putea fi folosita pentru a contracara tendintele dizidente, ei bine, nu acelasi lucru il putem afirma despre acest moment al istoriei, in care informatia, oricat de mult ai incerca sa o deformezi, va ajunge in cele mai indepartate locuri ale planetei, cat ai clipi. 

Rusia lui Putin

Este o carte scrisa de o jurnalista si activista privind drepturile omului din Rusia pe nume Anna Politkovskaia. Cartea a aparut in anul 2004 iar Politkovskaia, din pacate, a fost ucisa prin impuscare in anul 2006. Crima cu autor necunoscut. Cu alte cuvinte, cartea a fost scrisa dupa doar 4 ani de mandat prezidential al lui Putin si, in ciuda faptului ca autorul crimei a fost necunoscut, as putea spune ca decesul jurnalistei care coincide cu ziua de nastere a lui Vladimir Vladimirovici Putin, a fost mai curand o veste buna pentru acesta din urma, data fiind atitudinea curajoasa si chiar sfidatoare a femeii care a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a demasca tacticile prin care se recomanda noul regim de la Moscova. 

Iata doar cateva dintre temele abordate in aceasta carte, care ne amintesc de practicile specifice:

• PROBLEMELE ARMATEI RUSE
• REINTRODUCEREA PSIHIATRIEI CA INSTRUMENT AL PUTERII
• PROTEJAREA APROPIATILOR REGIMULUI, CARE SAVARSISERA CRIME
• PROTEJAREA (CU ORICE PRET) RENUMELUI ARMATEI
• ASERVIREA ACTULUI DE JUSTITIE INTERESELOR PUTERII
• REACTIVAREA STRUCTURILOR SPECIFICE NOMENCLATURII

Cu totii am incercat sa ne dam seama ce se intampla cu acesti soldati si ofiteri care zi de zi comiteau omoruri, jafuri, torturau oamenii si violau femeile in Cecenia. Erau ei banditi si criminali de razboi? Sau erau campioni implacabili intr-un razboi global impotriva terorismului, folosindu-si toate armele din dotare si avand un scop nobil care le justifica mijloacele? Sursa: Rusia lui Putin. 

Disparitia convenabila a Annei Politkovskaia, dar si a celor mai vocali dintre opozantii aparuti ulterior care, printr-o ironie a soartei, nu a avut niciunul o soarta prea buna, fiind fie in puscarie, fie otraviti (Alexey Navalny), fie impuscati, fie au "alunecat" de pe balcon (Maxim Borodin), a deschis drumul acesta glorios al regimului de la Moscova facand posibil ca in momentul de fata regimul sa exporte metodele si practicile sale care amintesc de cele mai intunecate momente ale istoriei sovietice. Este oare posibil ca in anul 2022 sa ne intoarcem la o situatie specifica secolului trecut? Cred ca primim un raspuns la aceasta intrebare chiar zilele astea. 

 





(1) Imaginea Pionieri in fata scolii, de Vasluiul Comunist, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Politkovskaia, A., (2022), Rusia lui Putin, editura Meteor Press, Bucuresti

Continue reading

mecanisme de aparare

Tehnica Odioasa Reid

Atunci cand anchetatorilor le lipseste talentul si disponibilitatea de a descoperi adevarul despre o crima, ei pot folosi tehnica lui John Reid, prin intermediul careia ne oferim o scurtatura catre ceea ce ne intereseaza cu adevarat, cum ar fi o prima si un concediu. In ce consta aceasta tehnica odioasa?

o o o

Tehnica Reid este o metoda de interogare care a fost creata si dezvoltata de catre americanul John E. Reid in anii '50. Reid a fost psiholog, expert in testul poligraf si fost politist. Cei care folosesc tehnica aceasta sunt de parere ca aceasta este utila in extragerea de informatii de la suspecti altfel nedispusi sa colaboreze cu Politia. Criticii tehnicii Reid sunt de parere insa ca printre minusurile acestei forme de interogare se afla, deloc de neglijat, faptul ca unii suspecti, in special minorii, ajung sa faca confesiuni care nu corespund realitatii.

Tehnica, ca sa zic asa, este luata la misto de fapte, fiindca, pe cand Reid se bucura de succesul strategiei sale in interogarea unui suspect de crima, despre care se credea ca si-ar fi ucis sotia, fortandu-l practic sa recunoasca ceva ce nu a facut, adevaratul vinovat rasufla usurat in timp ce deschidea o doza de bere. Numai confesiunea acestuia din urma a reusit sa rastoarne reputatia lui John Reid, precum si faptul ca statul american a trebuit sa plateasca o frumoasa despagubire de $500.000 celui care a infundat puscaria nevinovat.

Pentru mine, aceasta tehnica este doar un fel de "folclor" pe care este bine sa il cunosti din cel putin cateva motive: pentru ca in felul acesta intelegi cum poate cineva mai slab de inger sa fie determinat sa minta, poate chiar si in conditii de juramant, dar si pentru a intelege cat de complex este procesul judiciar si cat de dificil este sa gestionezi o ancheta profesionista care nu violeaza drepturile persoanei, fie aceasta si o persoana in calitate de acuzat.

Asadar, tehnica Reid, se desfasoara pe baza unei scheme bine determinate, care consta dintr-un proces alcatuit din 3 faze:

• ANALIZA FAPTELOR

• ANALIZA COMPORTAMENTULUI

• CEI 9 PASI AI INTEROGATORIULUI

Daca in primele etape ale anchetei (analiza faptelor si cea comportamentala) reiese posibilitatea ca suspectul sa fi comis crima respectiva, urmeaza interogatoriul, in care abordarea anchetatorilor devine acuzatoare si urmareste, nu-i asa, sa obtina o confesiune. In acest scop sunt folosite, spre exemplu, intrebari cu varianta de raspuns care insa elimina din start varianta ca suspectul este pur si simplu nevinovat. Iata cum suna o astfel de intrebare:

Ai planuit crima din timp sau a fost o chestie de moment?

Intrebarile de acest fel sunt puse cu un ton intelegator si cu "duhul blandetii", pentru a-l determina pe suspect sa se simta confortabil in postura celui care martusiseste. Asta corespunde in Psihologia Umanista la ceea ce se numeste "acceptare neconditionata". Fiindca se considera ca atunci cand psihologul te abordeaza astfel devii mult mai dispus sa "te deschizi" si sa participi la terapia lui. Si probabil ca nu este intamplator faptul ca tehnica Reid a aparut tocmai in perioada in care se dezvolta Psihologia Umanista a lui Carl Rogers. De altfel, in 1946, Rogers devenea presedintele APA (Asociatia Psihologilor Americani).

Bine, imi veti spune, dar cat de confortabil sa te simti la interogatoriu? Eventual pana ajungi sa spui o minciuna, doar ca sa scapi de morisca asta alcatuita din intrebari binevoitoare care te afunda in mlastina unei false vinovatii. Ei bine, da. Iata si cei 9 pasi, ai tehnicii Reid, asa cum i-a conceput cel care a produs aceasta minunatie a psihologiei judiciare:

• CONFRUNTAREA POZITIVA - Nu prea inteleg ce este "pozitiv" in faptul ca ii spui unui suspect ca ai dovezi clare impotriva lui, desi nu ai. Cu alte cuvinte "il minti, pozitiv", fiindca il minti cu duhul blandetii. De asemenea, ii oferi ocazia sa-si explice faptele. 

• MINIMIZAREA VINOVATIEI - Este o chestie pe care o folosesc in general cei "certati cu legea" fiindca ii ajuta sa traiasca cu ei insisi. In psihologie apare sub forma de mecanism de aparare (rationalizare). E un mod de a-ti handicapa propria constiinta care, in final iti permite sa dormi linistit noaptea, desi ai la activ 500 de crime. Spre exemplu, poti sa arunci responsabilitatea pe cineva sau pe un set de circumstante neprielnice. 

• REDUCEREA NEGARII FAPTELOR - Cu alte cuvinte, aici, agenda anchetatorilor consta in a-ti micsora rezistenta la BS, pentru ca in final sa ti se para atractiv faptul ca ancheta, si toti cei care participa la ea, se afla intr-un mare BS, ceea ce reprezinta o manipulare grosolana.

• MOMENTUL MOTIVARILOR - De regula, in acest punct, acuzatul aduce argumente pentru care nu ar fi putut comite fapta, din moment ce lucrurile devin mult mai clare in mintea lui. Dar anchetatorul este orientat sa "o tina pe-a lui" si sa ofere motive pentru care ar fi putut totusi sa comita fapta.  

• RECOMPENSAREA SINCERITATII - Cu alte cuvinte, suspectului i se vaneaza orice detaliu care corespunde cu versiunea anchetatorilor pentru a crea sentimentul de validare. 

• CUMINTIREA SUPECTULUI - Apare in cele din urma o etapa in care, probabil obosit de toate insinuarile dulcege facute de anchetatori, incepe sa se instaleze resemnarea iar suspectul incepe sa se obisnuiasca cu ideea ca orice este mai bun decat acest interogatoriu care ii violeaza drepturile, chiar si un pui de somn in celula, care dureaza 20 de ani.

• INTREBAREA CU VARIANTE DE RASPUNS - Este cea despre care am amintit mai sus si care, de fapt, nu are variante de raspuns, fiindca ti se da de ales intre mere ionatane si mere golden, dar in esenta, altcineva a hotarat in locul tau ce desert vei avea. Este, dupa cum observati, un moment foarte delicat al interogatoriu, in care oboseala este accentuata si riscul de a admite o forma de vinovatie, eventual mai usoara, (de ex. omor prin imprudenta) este urias. Timing! 

• ASUMAREA VINOVATIEI - In aceasta etapa, suspectul este manipulat pentru a colabora cu organele si a recunoaste orice, ajutand organele de ancheta sa puna "cap la cap" toate elementele incidentului si oferind confesiuni pe banda rulanta, realizate inclusiv in prezenta martorilor.

• DOCUMENTAREA - In aceasta ultima etapa, dupa ce lucrurile au fost puse cap la cap, se incearca constituirea unei variante oficiale, bine inchegate, dupa care suspectul este pregatit sa ofere declaratii ce vor fi inregistrate audio-video pentru a putea fi folosite in proces.    

Dupa cum observati, tot acest circ este bine pus la punct si gandit parca special pentru a usura munca anchetatorilor. Adevarul pare sa nu conteze la fel de mult precum faptul ca cineva a recunoscut crima, prin urmare putem sa ne bagam in seama cu reporteritele sexy de la 7 canale de televiziune care ne vor aborda cu ochii plini de admiratie si respect pentru nobila meserie de slujitori ai statului. De asemenea, putem sa ne vedem de problemele noastre, cum ar fi noua colega de la biroul Resurse Umane, sau poate o partida de pescuit bine-meritata, impreuna cu colegii de birou. 

Fiindca domnul John Reid nu a fost destept degeaba! Si in felul acesta avem raspunsul la intrebarea de ce unii chiar marturisesc crime pe care nu le-au comis niciodata. Daca toti muritorii functioneaza pe principiul minimului efort, care presupune sa ai maximul de beneficii obtinut prin intermediul unui minim efort, ei bine, de ce nu ar fi loc de o asemenea mentalitate chiar si in randul celor care servesc statul? Nu vreau sa insinuez ca toti cei care servesc statul cred  in tehnica Reid. De altfel, nu ma indoiesc ca ei studiaza asa ceva in timpul formarii lor profesionale, pentru a evita astfel de situatii.




La prima vedere este doar un alt discurs plictisitor de la Ted Talks, dar, in ciuda faptului ca dureaza aproape 20 de minute, cred ca merita efortul. Veti afla aici cum alegerea de a recunoaste o crima pe care nu ai comis-o pare logica cand esti intr-o situatie de ancheta in calitate de suspect si, de asemenea, care sunt cei care sunt expusi la a recunoaste crime pe care nu le-au comis: imigrantii, care nu cunosc limba, cei care apartin unor minoritati vazute rau, cei cu deficiente mentale, cu boli psihice, dependentii de droguri (chiar si nicotina) sau adolescentii a caror personalitate este in formare si nu stiu la ce sa se astepte.

(1) Imaginea Prison, de Lennart Takanen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 22.04.2020), Reid Technique, website: Wikipedia

Continue reading

psihologie judiciara