Sublimare Vs Radicalizare

Cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi iar frustrarile sunt uriase, unii aleg sublimarea in arta in timp ce altii aleg radicalizarea, care le promite nemurirea si cele 7 virgine din rai. Sper ca te vei gandi bine inainte sa alegi. 

☆ ☆ ☆

Probabil ca nimeni nu ajunge la partea intunecata, (the dark side, vezi Star Wars) fiindca totul in viata sa merge ca pe roate. Dar ar putea ajunge acolo atunci cand lucrurile au mers ca pe roate o buna perioada de timp iar apoi, ca urmare a unei rasturnari semnificative de situatie, totul se blocheaza brusc iar persoana respectiva, neavand experienta frustrarii, a gestionarii acesteia, clacheaza si tinde sa isi ia revansa. Este ceea ce psihologii sociali au numit frustrare relativa, un fenomen care explica destul de bine o mare parte dintre cazurile cand oamenii recurg la criminalitate si terorism, in ciuda faptului ca viata lor nu a fost obligatoriu una dificila sau marcata de privatiuni. De ex. muncitorii fruncezi care ieseau la pensie la 62 de ani sunt mai furiosi decat cei romani, care se pensioneaza la 65. 

La baza frustrarii relative se afla desigur furia si perceptia nedreptatii. Simtim furia de fiecare data cand ceea ce consideram ca ni se cuvine, ne este luat. Este o emotie care se leaga de teritorialitate. Ea nu vine din senin, fiind asociata, pe de o parte cu situatiile in care ne este violata proprietatea, iar pe de alta parte, cu incapacitatea de a accepta ca astfel de situatii fac parte din viata. Vorbim deci de un factor de context social (factorul de stres) si de un factor personal (capacitatea proprie de a gestiona respectiva situatie), care interactioneaza si ne conduc la un anumit rezultat. Solutia poate fi, in cazul fericit, acceptarea pierderii si reducerea treptata a tensiunii.

Aceasta acceptare poate fi de bun augur fiindca resursele personalitatii se activeaza si putem, intr-un interval oarecare de timp, sa ne redobandim pozitia si chiar sa o depasim. E ca si in cantecul acela din copilarie in care se spune podul de piatra s-a daramat, a venit apa si l-a luat, vom face altul pe rau in jos, altul mai trainic si mai frumos. Acceptarea presupune o anumita mentalitate si niste convingeri sanatoase - de ex. ca universul e plin de resurse, la fel si noi, pierderea face parte din viata si ea face viata mai interesanta. Daca aceasta acceptare nu intervine, frustrarea creste pe zi ce trece si cauta un mijloc de a iesi la suprafata, la fel cum un vulcan erupe pentru a elibera tensiunea din adancuri. 

Acea tensiune exista pentru a alimenta comportamentul nostru - mai exact forta tensiunii va contribui la reglarea nedreptatii percepute. In absenta acestui foc interior probabil ca oricine ar putea sa comita orice nedreptate fara ca cel nedreptatit sa reactioneze, fara revolutii, fara confruntari agresive si fara razboaie. Cu toate ca focul interior poate fi util in anumite situatii pentru a regla nedreptatile si a imbunatati viata, in alte situatii nedreptatile respective sunt mai presus de capacitatea noastra de a le regla, tinand de lucruri precum conditia umana, sau contextul politic international si legislatia unui stat. Altfel spus, limitele realitatii. Astfel de situatii nu pot fi schimbate usor ori sunt imposibil de schimbat. Si atunci ce facem cu frustrarile? 

As vrea sa va spun doua povesti adevarate despre doua astfel de situatii care au la origine frustrari uriase pentru cei implicati. Una are loc in Brazilia iar cealalta in Statele Unite. Intamplator, ambele povesti sunt despre cate doi frati. Doi frati inseamna adesea dublarea posibilitatilor si a resurselor personale. Fratii isi inteleg durerea si isi ofera ajutor reciproc, fie pentru bine, dar, din pacate, si pentru rau. De multe ori, doi frati sunt o forta implacabila in sens pozitiv sau negativ, poate mai mult decat doi prieteni sau doi parteneri de cuplu. Este mult mai greu sa iti tradezi fratele decat prietenul sau partenerul de cuplu iar toate astea fac relatia dintre frati sa fie una solida, indisolubila si speciala in felul ei.

1. Povestea fratilor Cavalera

Ambasadorul Italiei in Brazilia, Graziano Cavalera, (41), relativ tanar, fara vicii si probleme de sanantate, sufera un infarct in orasul brazilian Bello Horizonte si nu se mai ridica de jos. Lasa in urma o familie indurerata si care, la drept vorbind era dependenta de el pentru stilul de viata. Cei doi fii ai diplomatului, Massimiliano Antonio si Iggor, de 9 si respectiv 8 ani nu primesc prea bine vestea ca si-au pierdut tatal si devin niste copii problema, sunt exmatriculati in mod repetat, locuiesc in conditii jalnice si sunt nevoiti sa isi gaseasca joburi, devreme, pentru a-si ajuta familia. Zece ani mai taziu Massimiliano devine Max Cavalera, seful trupei Sepultura (in lb. portugheza: mormant) fiind ajutat la baterie de catre Iggor, fratele sau. Max declara ca decesul tatalui a avut un impact major asupra familiei si asupra lui si inca mai are chiar si in prezent. 

Dupa ce a murit, Iggor si cu mine am devenit furiosi si frustrati. Uram faptul ca ramaseseram fara nimic in timp ce atat de multi altii pareau sa aiba totul. Am fost exmatriculati din scoli fiindca eram neastamparati. Asa am descoperit muzica punk si metal fiindca reflecta exact ceea ce simteam pe atunci.  Max Cavalera

 2. Povestea fratilor Tsarnaev

Povestea fratilor Tsarnaev nu are un final la fel de fericit precum cea a fratilor Cavalera. Tamerlan Tsarnaev, nascut in Cecenia, este un sportiv profesionist promitator si practica boxul. La varsta de 18 ani emigrase in SUA pentru o cariera sportiva. Dupa ce parintii sai, ajunsi in SUA cu o viza de turisti de 90 de zile au primit azil politic pentru presupusele persecutii din Federatia Rusa si dupa ce ajunge impreuna cu fratele sau Dzhokhar in SUA, Tamerlan incepe chiar sa studieze la un colegiu din Boston, Massachusetts, dorindu-si sa reprezinte SUA la Olimpiada si alte competitii. Va renunta la facultate fiindca si-a dorit sa se concentreze pe cariera sportiva. Din pacate pentru el, nu este primit in lotul national, nefiind cetatean american iar de aici lucrurile se complica tot mai mult. 

In documentarul Netflix American Manhunt: Atac cu bomba la maratonul din Boston, aflam povestea fratilor Tsarnaev si pare ca exista o asociere intre momentul in care aspiratiile sportive ale lui Tamerlan (fratele mai mare) sunt naruite, si radicalizarea acestuia. Provenind dintr-o familie de musulmani, Tamerlan avea deja preocupari ascetice nefiind un mare fan al stilului de viata american. Cand insa i-a fost respinsa participarea in echipa nationala de box a SUA, pare ca nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa-si ia revansa impotriva tarii care, desi il primise, nu era dispusa sa il trateze ca pe un egal. Documentarul merita vazut fiindca el vorbeste despre esecul in a gestiona frustrarea si efectele dezastruoase ale acestuia. 

V-am spus cele doua povesti pentru a scoate in evidenta cat de diferite pot fi modurile de a interpreta si gestiona nedreptatea lumii in care traim. Caci da, lumea si viata sunt nedrepte uneori si da, trebuie sa gestionam asta fiindca viata si chiar fericirea sunt posibile in acest cadru de referinta. Si daca pe unii nedreptatea lumii ii determina sa isi exprime frustrarile prin muzica si sa devina staruri internationale din asta, altii pot in schimb sa isi canalizeze frustrarile in cele mai distructive directii - cum ar fi jihadismul. Avem de invatat ca, asa cum obisnuiesc sa afirm pe acest blog, in mintea noastra se afla o mica (dar importanta) fabricuta care primeste materie prima (frustrari) si genereaza un anumit produs (arta, terorism, etc) 

O vaca bea apa si o transforma in lapte. Un sarpe bea apa si o transforma in venin. Proverb Japonez

De asemenea, mai avem de invatat faptul ca societatea si comunitatea in care activam ne ofera anumite patternuri de comportament prin intermediul valorilor si modelelor existente in cadrul acestora. Avem astfel solutii pentru frustrarile noastre gata ambalate, iar comunitatea ne invata ce este de facut atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Din pacate, in cadrul comunitatilor musulmane exista solutia radicalizarii, tot la fel cum in comunitatile de adolescenti din Brazilia a existat solutia artei si a muzicii rock. In psihanaliza, canalizarea frustrarilor intr-o anumita activitate artistica sau sportiva se numeste sublimare, fiind un mecanism de aparare benefic pentru sanatatea noastra psihica. Va recomand deci mai curand sublimarea si mai putin radicalizarea!  

(1) Imaginea Man in Black Hoodie, de Sander Sammy, via Unsplash

(2) Wikipedia, (acc. 15.05.2023), Tamerlan Tsarnaev, website: Wikipedia.org

(3) Louder Sound, (acc. 15.05.2023), Max Cavalera, my life story, website: LouderSound.com

Continue reading

terorism

Ce Este Copium?

Facem o multime de lucruri pentru a gestiona durerea. Printre acestea, luam copium. Probabil ca daca esti tanar, ai intalnit acest termen sau chiar il folosesti in mod curent pentru a ridiculiza pe cate cineva. Dar oare stii chiar totul despre copium? Daca nu esti tanar, afla totul despre copium in acest articol. 

☆ ☆ ☆

Imi plac multi dintre termenii pe care ii putem gasi in dictionarul urban si gasesc ca ei reflecta adesea niste fenomene cat se poate de serioase care privesc modul cum functioneaza societatea sau anumite segmente de populatie din cadrul acesteia. Daca acesti termeni ar fi tratati cu mai multa atentie si seriozitate, nu vad de ce nu ar putea deveni intr-o buna zi parte din dictionarul de Psihologie LaRousse. Unul dintre acesti termeni este acela de copium. Si da, este evident faptul ca el provine din condensarea a doi termeni: to cope (a gestiona) si opium (substanta administrata pentru pacientii cu dureri si care poate produce dependenta cu destul de multa usurinta). 

Copium ~ (jargon de internet, neologism, peiorativ, folosit pentru a ridiculiza) Se refera la un opiaceu metaforic si fictiv pe care ti-l administrezi pentru a gestiona situatiile in care te confrunti cu pierderea. Wiktionary

Copium ~ a te minti pe tine insuti in scopul de a gestiona ceva. Urban Dictionary 1

Copium ~  un opiaceu metaforic pe care ti-l administrezi atunci cand te confrunti cu pierderea sau infrangerea, in special in domenii precum sportul, politica sau alte contexte tribale. Efectele pot include dar nu se rezuma la rationalizari extreme, teorii stranii ale conspiratiei, furie extrema indreptata impotriva celuilalt, acuzatii neconvingatoare de frauda, abuz de sistem si respingere a sistemului ca intreg. Urban Dictionary 2

Cred ca va puteti face o parere cu privire la ce anume inseamna acest termen dar am sa va ofer si niste exemple, pentru a observa care este nevoia din care a izvorat acest termen. 

• Persoana X: Linia parului meu este ok. Persoana Y: Ai luat copium prietene. 

• Suporterii candidatului pierzator pretind ca pierderea alegerilor nu a fost legitima si afirma faptul ca aceasta se datoreaza unor interventii straine si fraudei electorale. In mod clar au luat copium!

Cu alte cuvinte, atunci cand cineva nu raspunde prea bine la pierdere sau infrangere, facand afirmatii lipsite de fair play si incercand sa te priveze de bucuria victoriei, poti la randul tau sa il ironizezi si sa il ridiculizezi, aducandu-l in mod simbolic la nivelul narcomanilor. Fiind incapabili sa suporte realitatea cu limitele ei, cu infrangeri si pierderi, ei isi administreaza niste copium pentru a-si pastra stima de sine si a depasi durerea si chinul, chiar si daca, in esenta, ei nu fac altceva decat sa se refugieze intr-o poveste sau intr-o fantezie, cam la fel cum fac si narcomanii adevarati care se refugiaza intr-o iluzie.

Dar pe masura ce intelegem mai bine acest termen, ne dam seama ca exista foarte multe lucruri pe care noi oamenii le facem pentru a gestiona durerea pierderii sau a infrangerii. Altfel spus, acest copium este doar o fateta a unui fenomen psihologic bine-cunoscut si care tine de nevoia noastra de a gestiona, intr-un fel sau altul, pierderea si durerea. Din categoria lucrurilor pe care le facem pentru a gestiona durerea fac parte mecanismele de aparare (vezi psihanaliza freudiana) dar si mecanismele de coping care reprezinta un nivel superior al luptei cu durerea pierderii prin faptul ca implica deliberare si constientizare.

Mecanisme de aparare ~ procese mentale initiate inconstient in scopul evitarii conflictului si anxietatii

• Negarea ~ respingerea anumitor adevaruri sau realitati ca o incercare inconstienta de a gestiona durerea, anxietatea sau trauma. Ex: nu am probleme cu alcoolul, s-a intamplat sa vin baut la munca doar de vreo 2 ori.

• Proiectia ~ tendinta de a te lasa influentat de propriile nevoi, valori sau conceptii atunci cand interpretezi o situatie cauzatoare de anxietate. Ex: ceilalti intentionau sa ma atace deci am pornit razboiul impotriva lor

• Rationalizarea ~ reprezinta reinterpretarea anumitor situatii care genereaza sentimente neconfortabile de vinovatie astfel incat atentia sa fie distrasa de la propriile actiuni ori in scopul de a genera impresia de corectitudine si lipsa vinovatiei. Ex: totusi, altii fura cu acte in regula.

• Sublimarea ~ reprezinta canalizarea energiei mentale asociata unor trairi neplacute intr-un sens pozitiv si social acceptabil. Ex: devii autor de fictiune si scrii carti despre pedepsirea celor care te-au umilit

• Deplasarea ~ Tendinta inconstienta de a ne transfera energia psihica negativa de la o persoana sau obiect catre o alta, mai convenabila. Ex: cineva ti-a stricat ziua la serviciu (seful) iar acasa iti versi nervii pe cineva mai slab decat tine (partenera de viata).

V-am oferit doar cateva exemple de mecanisme de aparare dar tineti cont ca acestea sunt extrem de multe, din moment ce modurile in care oamenii reactioneaza in fata stresului si a pierderii sunt deosebit de variate. Dintre aceste mecanisme de aparare cred ca v-a atras si dvs atentia negarea fiindca, daca te gandesti bine, acest copium despre care vorbeste dictionarul urban, nu este altceva decat o negare. De asemenea, ne-a atras atentia si proiectia, fiindca, la fel ca si in cazul copiumului, atribuim celorlalti niste calitati si interpretam actiunile lor intr-un anumit mod care ne este caracteristic. 

Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca cei care vorbesc pe internet despre copium, nu au descoperit absolut nimic nou. Daca au aceasta senzatie este pentru ca nu au citit suficienta psihanaliza, nu-i asa? Si mai doresc sa precizez un lucru, in ciuda numelui copium, acesta nu este o strategie de coping ci mai curand un mecanism de aparare, avand trasaturile acestuia: este inconstient si are scopul de a ameliora starile noastre emotionale, cu mai mult sau mai putin succes. 

Cand vorbim despre mecanismele de coping, trebuie sa mentionam strategiile de coping focalizate (constient) pe problema (iei decizia sa faci ceva pentru a rezolva problema care iti cauzeaza stresul), cele focalizate pe emotie (alegi sa iti dedici timpul unor activitati care iti fac placere) sau cele focalizate pe gandire (alegi sa interpretezi situatia intr-un mod diferit pentru a ameliora starile tale emotionale in situatii care nu pot fi schimbate). 

Ca o concluzie, cred ca este clar faptul ca mintea umana este un instrument extrem de puternic pe care il putem folosi pentru a ne gestiona starile emotionale negative. Si nu in ultimul rand, poate ca in fabula Vulpea si Strugurii, insasi vulpea se minte pe sine pentru a gestiona durerea si pierderea. In fond, aceasta este definitia copiumului! 

(1) Imaginea Skeleton, de Andrea Piacquadio, via Pexels

(2) Wiktionary, (acc. 12.02.2023), Copium, website: Wiktionary

(3) Urban Dictionary, (acc. 12.02.2023), Copium, website: Urban Dictionary

(4) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

Continue reading

mecanisme de aparare

Stresul la Psihopati

O intrebare care se afla pe buzele tuturor a fost cea care se refera la sanatatea mentala a lui Vladimir Putin. In 3 articole anterioare am incercat sa identific un posibil potret al personalitatii dictatorului rus pe baza unor speculatii rezonabile. In articolul de fata vom descoperi ce anume ar putea determina o personalitate de acest tip sa se comporte in acest mod. 

☆ ☆ ☆

Toata lumea s-a intrebat daca tipul a luat-o razna. Din moment ce actiunile sale incep sa ne priveasca in mod direct, in special prin amenintarile pe care le face, in stanga si in dreapta, probabil ca Putin nu mai e in toate mintile. Exista insa printre noi persoane care ii cunosc mai bine istoricul, activitatea si povestile sinistre, ramase neclarificate, care ne spun ca numai fiindca nu l-am cunoscut si nu ne-a interesat viata lui, nu am fost capabili sa prevedem ceea ce se intampla acum la granitele noastre. 

Daca ne-ar fi interesat viata si activitatea personajului, am fi stiut ca are o poveste lunga cu opozitia din Rusia, care a devenit tot mai anemica pe masura trecerii timpului, si a carei figuri emblematice au fost eliminate din centrul atentiei publicului fie prin expatriere, fie prin trimiterea la puscarie, pentru motive indoielnice, fie prin eliminarea fizica. Exista o lista lunga de nume care au incercat sa faca opozitie in Rusia dar asta le-a adus extrem de mult ghinion. 

De asemenea, daca ne-ar fi interesat viata si activitatea lui Putin, am fi stiut ca a tot inceput razboaie cu numeroase dintre popoarele din jur. El a devenit acel personaj providential care apara Rusia de NATO, desi ar fi greu de demonstrat in mod concret ce face NATO impotriva Rusiei, in afara de faptul ca se extinde, poate fiindca popoarele isi doresc garantii de securitate si le gasesc intr-o organizatie care cel putin isi respecta membrii. Modul prin care Rusia impiedica extinderea NATO este inventarea unor revendicari si dispute teritoriale care impiedica orice tara sa intre in NATO, potrivit statutului acestei organizatii. S-a intamplat cu Georgia, a carei teritoriu a fost ciuntit de armata rusa, iar acum istoria se repeta cu Ucraina. 

Cu alte cuvinte, Putin mentine aceste state in sfera de influenta a Rusiei, nu prin seductie, asa cum face NATO si cum ar face orice entitate intr-o lume civilizata, ci prin forta bruta. Rusia lui Putin nu doreste sa fie iubita, fiindca stie ca nu poate obtine asa ceva, dar pastreaza celelalte state in sfera sa de influenta in ciuda faptului ca primeste in schimb ura in cea mai pura forma. Iar asta spune multe despre personalitatea si viziunea asupra lumii a celui care conduce la ora actuala Rusia. Am vorbit despre acest profil de personalitate in 3 articole trecute in care incercam sa sugerez, cu dovezile aferente, ca exista tendinte paranoide, antisociale si narcisice in acest profil de personalitate.

Dar existenta acestor trasaturi explica actiunile pe care noi le suspectam acum de a fi irationale si imprevizibile? Ei bine, le explica, dar nu in totalitate. Mi s-a parut interesant de stabilit in ce conditii o personalitate in care exista o imbinare de trasaturi de tip narcisic, paranoid si antisocial ar putea sa degenereze sub aspectul deciziilor si al comportamentului, in asa masura incat aceste decizii si acest comportament sa socheze o lume intreaga. Sa le luam pe rand si sa ne intrebam cand anume o personalitate de tip narcisic, paranoid sau antisocial ajunge sa se comporte mai curand aberant. Raspunsul general ar fi ca se comporta aberant atunci cand acestea sunt stresate, dar ne-ar putea interesa la fel de mult cand anume devin stresate aceste personalitati, si ce anume le impinge la actiuni si comportamente aberante.

Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scintiera ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt. Alexandru Lapusneanu, de Costache Negruzzi

1. Personalitatea de tip Antisocial

• PLICTISEALA

• NEVOIA DE SENZATII TARI

• OPORTUNITATEA DE CASTIG

• NEVOIA EGOCENTRICA DE VALIDARE SI PUTERE

2. Personalitatea de tip Narcisic

• NERECUNOASTEREA AUTORITATII DE CATRE CEILALTI

• LIPSA SUCCESULUI SOCIAL

• NU ESTE CENTRUL ATENTIEI

• LIPSIREA DE PRIVILEGII

• DORINTA DE A LASA CEVA GRANDIOS IN URMA

3. Personalitatea de tip Paranoid

• SENTIMENTUL CA ESTE AMENINTAT

• PIERDEREA AUTORITATII /DOMINATIEI

• SENTIMENTUL CA ESTE EXPLOATAT

• SENTIMENTUL CA ESTE TRADAT

• CRITICA CELORLALTI 

• INTERACTIUNEA CU "CEILALTI"

Aveti in lista de mai sus tot atatea posibile motive care s-ar putea afla la baza unui comportament pus in scena de o personalitate de tip Narcisic, Anti-social sau Paranoid. O parte dintre aceste motive sau o combinatie a acestora ar putea fi mult mai importante in cazul de fata decat restul. De altfel, cred ca nu este o intamplare faptul ca fiecare dintre acesti agenti de stres specifici acestor tulburari de personalitate par sa vorbeasca exact despre ceea ce se intampla zilele acestea dincolo de granita. Probabil ca nu trebuie sa mai explic de ce Putin ar putea avea sentimentul ca a fost tradat, ca a fost lipsit de privilegii sau ca si-a pierdut influenta in zona. Logica privata a puterii de la Moscova a avut destule momente pe parcursul istoriei in care s-a facut simtita: noi nu suntem ca toti ceilalti, noi avem drepturi in plus iar ceilalti, in mod ideal ar trebui sa depinda de ce vrem noi. E greu sa nu te comporti abuziv atunci cand functionezi pe baza acestor judecati.

Revenind acum la intrebarea initiala: daca Putin are probleme psihice, ei bine, globul meu de cristal psihologic spune ca, desi nu ar trebui sa ne surprinda prea tare actiunile sale de azi, este totusi posibil ca Putin sa fi intampinat mai multe surse de stres decat pana acum, ceea ce l-a impins la actiuni radicale. Vorbim de exemplu despre faptul ca Rusia nu mai este cool pentru statele din jur, asa cum probabil si-ar fi dorit el, intr-un moment in care avea nevoie sa fie in centrul atentiei si sa straluceasca, caci patria ii cere fapte de eroism, progres si propasire. Apoi, fiindca pe plan material nu mai are prea multe de demonstrat, avand tot ce-i trebuie, a descoperit probabil nevoi noi si superioare, potrivit piramidei necesitatilor a lui A. Maslow, cum ar fi necesitatea de a lasa ceva in urma, fie macar cu forta si cu mainile pline de sange nevinovat. 

(1) Imaginea Black Smoke, de Pixabay, via Pexels

Continue reading

stres

Traim in Negare

Mamele refugiate din Ucraina isi neaga traumele fiindca stiu ca fiii si fiicele lor au nevoie sa le vada zambind. Un articol despre virtutile negarii tranzitorii, despre pericolele la care ne expunem singuri atunci cand negam orbeste, si o alternativa matura pentru negare. 

☆ ☆ ☆

Fiindca vorbeam zilele trecute despre regresie, in articolul numit Regresia Colectiva Ruseasca, printre mecanismele de aparare puse in lumina de psihanalisti se afla si negarea. Negarea consta in ignorarea unei probleme sau a unei situatii, ori minimalizarea gravitatii acesteia in scopul de a evita anxietatea si disconfortul pe care le-ar provoca recunoasterea problemei respective si incercarea de a face fata. Mecanismele de aparare au in comun aceasta incercare de a controla stresul, anxietatea si disconfortul psihic dar fiecare dintre ele folosteste o strategie diferita.  

Rolul Pozitiv al Negarii

Ei bine, daca ne gandim, noi chiar traim in negare, nu-i asa? O multime de lucruri care ne privesc personal si direct, la care se adauga o alta multime de lucruri de care ne pasa, ar atarna deasupra noastra, ca o ghilotina, daca nu am fi inzestrati cu aceasta insusire salvatoare care este negarea sau capacitatea de a le ignora pur si simplu. Lucrurile comune pe care reusim sa le ignoram sunt cele privitoare la pericolele carora le suntem expusi in mod potential. Unii dintre noi fac asta mai bine in timp ce altii dezvolta o tulburare de tip anxios fiindca le vine foarte greu sa ignore pur si simplu niste chestii absolut posibile. 

Fie ca vorbim despre pericole indreptate impotriva integritatii corpului fizic, fie cele care ne pot afecta sanatatea mentala, pare ca, cel putin in unele dintre situatii, este mult mai sanatos sa nu-ti pese de anumite lucruri, asupra carora, oricum nu prea poti interveni. Faptul ca incerci sa gasesti o solutie unei probleme care nu are solutie nu face decat sa-ti consume resursele in mod inutil. 

Iata cateva dintre acestea:

• UN POSIBIL ACCIDENT 

• UN POSIBIL RAZBOI

• UN POSIBIL CATACLISM

• PIERDEREA UNEI PERSOANE DRAGI

• PIERDEREA LOCULUI DE MUNCA

• PIERDEREA SANATATII

• FAPTUL CA SUNTEM MURITORI

Astfel de situatii sunt prevazute in acele liste pe care psihologii le intocmesc pentru a ierarhiza factorii de stres. Dar asa cum spune Hans Selye, parintele stresului (cercetatorul care a teoretizat stresul), intocmim degeaba liste universal valabile, din moment ce factorii de stres pot avea o profunda amprenta personala, in sensul ca nu ne streseaza pe toti aceleasi lucruri. Indiferent ce anume ne streseaza pe fiecare dintre noi, este clar ca, daca n-am fi inzestrati cu puterea de a ignora anumite posibilitati, ei bine, n-am mai putea sa facem nimic altceva sau ne-ar fi greu, transformandu-ne intreaga existenta intr-un chin fara-de-sfarsit.

Cu alte cuvinte, puterea de a nega, are o latura pozitiva care se manifesta in toate situatiile in care, oricat am incerca sa controlam cursul inexorabil al existentei si oricat ne-am pregati pentru neprevazut, sansele noastre de reusita sunt nule - caci, nu-i asa, scopul nostru este lipsit de realism: sa controlam ce nu poate fi controlat. Tocmai de aceea, pe termen scurt, este mult mai util sa ne ocupam de provocarile si bucuriile imediate ale vietii de zi cu zi, avand puterea de a ignora, macar partial si temporar, chestiuni care, desi posibile, poate ca nu se vor intampla niciodata. Aceasta este partea utila si constructiva a negarii, un instrument care poate fi folosit atat pentru bine cat si pentru rau, ca toate celelalte instrumente de altfel.

Rolul Negativ al Negarii

Dar oare negarea poate avea si un rol negativ? Cu siguranta! Negarea este un instrument al mintii. Iar orice instrument poate fi folosit pentru bine dar si pentru rau. Iata cateva situatii in care negarea devine mai curand auto-distructiva:

• DICTATURA ~ este destul de greu sa ai o atitudine ferma de condamnare a dictaturii si este nevoie de mult spirit revolutionar, adesea imbinat cu un curaj nebunesc pentru asta. Cei mai multi dintre noi insa nu fac decat sa nege aspectele condamnabile si odioase ale dictaturilor, pentru a-si pastra viata si putinele libertati.

• RELATIILE ABUZIVE ~ pot fi relatii abuzive in viata intima sau profesionala, chiar si intre prieteni, la care suntem simpli martori in fata umilirii nedrepte a unora dintre noi, dar in situatia carora am putea juca un rol mai activ, pentru a ne exprima dezacordul si chiar condamnarea abuzatorului. Avem senzatia ca daca abuzul nu se indreapta impotriva noastra, el nu ne priveste dar adevarul este ca ne va veni randul - we are next in line.

• NEDREPTATEA ~ spre exemplu, in timpul holocaustului multi dintre oameni s-au lasat cuprinsi de apatie, ignorand felul cum erau tratati evreii, desi, daca s-ar fi gandit mai bine, nu exista absolut niciun motiv obiectiv si valid, pentru acel tratament. Este prototipul situatiei de nedreptate dar aceasta este mult mai raspandita in viata de zi cu zi, fie ca vorbim despre discriminarile de tot felul, fie ca vorbim despre simpla marginalizare pe criterii de antipatie personala.

• OBICEIURILE INGRATE ~ dintre care adictia, depenenta de substante sau dependenta de un anumit stil de viata incompatibil cu sanatatea. Dependentii de droguri se afla adesea in negare cu privire la faptul ca drogul le pune in pericol viata si ca le-a cauzat pierderea relatiilor sau a locurilor de munca. Dar la fel se intampla si cu diabeticii care nu-si pot disciplina comportamentul pentru a face fata bolii sau, nu-i asa, cu fumatorii.

• STAREA DE SANATATE ~ exista situatii in care observam ca au aparut in viata noastra tot felul de simptome fizice sau psihologice, cum ar fi poate un nodul sau o stare de slabiciune persistenta si, in ciuda pericolelor pe care astfel de situatii le prevestesc, ignoram, negam, incercam sa evitam discutiile serioase pe aceasta tema. 

• NEGAREA IN TERAPIE ~ este destul de dificila interactiunea cu un client care refuza sa vada realitatea cu care se confrunta, spre ex, aceea ca are tendinta sa consume alcool sau sa manance in exces pentru a-si gestiona durerea unei relatii abuzive de tip intim sau profesional. Dar situatiile in care terapeutul iti sugereaza existenta unei probleme iar clientul pur si simplu o neaga sau chiar arunca vina pe terapeut pentru ca l-a tulburat in loc sa-l linisteasca, sunt literalmente nelimitate. 

Ca regula generala, negarea isi arata insusirile negative in situatiile in care este implicat abuzul, sub toate formele sale (uneori abuzul este mai curand auto-abuz, in sensul ca cineva alege sa faca lucruri care nu ii servesc), in timp ce insusirile pozitive ale negarii isi fac simtita prezenta in situatiile pe care nu le putem controla si pe care trebuie sa le ignoram, sa le tratam cu detasare daca doriti, sa le scoatem din sfera preocuparilor noastre, pentru a face loc aspectelor practice ale existentei, pe care le-am putea aborda in mod productiv. Cu toate acestea, exista o optiune mai sanatoasa decat negarea, despre care voi vorbi la sfarsitul acestui articol.

Semnele Negarii

Exista cateva semne observabile ale negarii:

• Refuzi sa vorbesti despre problema

• Gasesti justificari ale comportamentului negat

• Ai tendinta de a invinui alte persoane sau forte exterioare

• Persisti intr-un anumit comportament in ciuda consecintelor negative

• Refuzi sa te gandesti la problema

• Uneori faci promisiuni in legatura cu comportamentul problematic pe care insa nu le onorezi

Exista mai multe nivele sau tipuri de negare. Pe de o parte exista 

• NEGAREA OARBA ~ o negare similara orbirii, adesea indusa de altcineva, care are control asupra noastra si se pricepe sa ne abata atentia de la chestiuni grave cum ar fi relatii de serviciu abuzive ori necinstea cuiva - ceea ce numim in mod normal spalarea creierului. Poate aparea in situatiile in care, de ex., in intimitate, un partener minimalizeaza faptul ca a avut un comportament abuziv dand vina pe partenera abuzata in scopul de a crea iluzia justitiei. Uneori partenera abuzata, fara a fi influentata de abuzator, alege sa creada ca a primit o pedeapsa meritata desi nimic nu justifica un abuz. 

• NEGAREA TRANZITORIE ~ este o negare temporara si partiala, un fel de intarziere a momentului cand, in sfarsit, vom fi pregatiti sa dam piept cu realitatea. Desi acceptam faptul ca o problema exista, ne putem detasa fata de aceasta. Spre exemplu, daca ati observat la refugiatii Ucrainieni, multe dintre mame sunt zambitoare si increzatoare fiindca stiu ca odraslele lor au nevoia sa vada aceasta atitudine la ele. 

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. 

Desigur, ne putem pregati pentru anumite situatii pana la un anumit punct. Este de dorit sa facem asta atunci cand putem face ceva. Dar cum vei putea opri, spre exemplu, un accident de avion sau de motocicleta, care ti s-ar putea intampla tie sau unei persoane dragi tie? Vorbeam despre o optiune mai buna decat negarea, pe care o putem pune in aplicare in momentele in care ceea ce ne preocupa este mai presus de puterea noastra si sfideaza nevoia noastra de control. In opinia mea, acceptarea este aceasta optiune.

 Este un mod asumat, voluntar si constient de a recunoaste faptul ca realitatea are limite si, in acelasi timp, universul este plin de resurse: rezolvari, ameliorari, bucurii si frumuseti care sa ne consoleze. De exemplu, acceptam faptul ca da, i s-ar putea intampla un accident de motocicleta unei persoane dragi si cu toate acestea vom trece peste asta, fiindca a fost dorinta acelei persoane sa foloseasca motocicleta si pentru ca fiecare om este liber sa-si aleaga felul cum traieste. Iar noi avem la dispozitia noastra intreg universul, cu resursele sale de oameni, frumuseti si bucurii. 

(1) Imaginea Silence Gesture, de Dmitriy Zub, via Pexels

Continue reading

trauma

Regresia Colectiva Ruseasca

Regresia este intoarcerea din punct de vedere psihologic, comportamental si emotional la un stadiu anterior al dezvoltarii noastre, cand viata era predictibila, sigura si lipsita de griji. Acest proces apare in viata noastra in mod neconstient si involuntar in momentele in care ne simtim coplesiti de anxietate. Oare se poate intampla acest lucru si la nivel statal?

☆ ☆ ☆

In teoria psihanalitica au fost identificate asa-numitele mecanisme de aparare, care, in viziunea psihanalistilor, erau acele comportamente involuntare pe care Eul le adopta pentru a se proteja de anxietatea rezultata in urma confliectelor intrapsihice, intre impulsurile biologice si valorile asimilate din mediul cultural. Spre exemplu, pentru un barbat casatorit, un astfel de conflict s-ar naste intre dorinta de a incepe o relatie intima cu o straina atragatoare si nevoia de a-si pastra reputatia si increderea familiei sale. 

Dar acest mod de a privi mecanismele de aparare a suferit transformati, odata cu expansiunea si dominatia psihologiei cognitiviste, asa ca azi privim mecanismele de aparare ca fiind modurile in care psihicul se apara de anxietate, indiferent care este sursa acesteia si comportamentele pe care le adoptam in acest scop. Dar faptul ca nedorim sa scapam de anxietate prin intermediul mecanismelor de aparare nu inseamna ca si reusim acest lucru. Asa a aparut termenul de mecanism de coping, prin intermediul caruia ducem acest proces la urmatorul nivel si nu doar ca facem ceva pentru a indeparta stresul dar si reusim in scopul nostru, deci demersul este unul de succes. 

Unul dintre cele mai cunoscute si simple dintre mecanismele de aparare este regresia. Ce este regresia? 

Regresia reprezinta o revenire mai mult sau mai putin organizata si tranzitorie la moduri de expresie anterioare ale gandirii, la conduitele sau relatiile obiectuale, in fata unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau frustrare. Sursa: Mecanisme de Aparare

Pentru a intelege aceasta formulare alambicata si pretentioasa am sa va rog sa va ganditi la o perioada din viata dumneavoastra, mai recenta sau mai indepartata, cand erati nu doar multumiti de felul cum decurg lucrurile dar aveati si sentimentul ca viata este cum nu se poate mai buna, predictibila si sigura. La unii acel moment apare in copilarie, poate chiar in perioada intra-uterina, in timp ce la altii poate fi mai recenta. Ei bine, regresia presupune sa ne intoarcem, macar simbolic la realitatile acelor timpuri si sa ne comportam ca atunci, in dorinta de a gasi acea oaza de stabilitate de care avem uneori atat de multa nevoie.

Regresia se poate manifesta in foarte multe feluri. Imaginati-va ca, pentru unii, perioada intra-uterina este singurul moment pe care psihicul lor l-ar putea identifica ca fiind oaza de stabilitate cautata si atunci se vor ghemui intr-un pat si vor astepta sa fie hraniti de cineva. Pentru altii insa, regresia s-ar putea manifesta prin intermediul cautarii locurilor copilariei, pentru a recrea atmosfera de atunci sau chiar intoarcerea la un fost iubit, in ciuda faptului ca respectivul nu mai este de multa vreme disponibil, fiind casatorit si avand copii. 

Pentru unii regresia poate sa se manifeste prin vizionarea unor filme vazute in copilarie sau auditia unor cantece preferate in adolescenta. Dar gama de comportamente pe care cineva le poate pune in scena este literalmente inepuizabila, asa cum si experientele noastre de viata sunt la fel. Mai mult decat atat, daca pentru unii regresia este de bun augur, fiind tranzitorie si oferindu-le un reper existential si sentimentul ca ti-ai amintit cine esti, pentru altii in schimb, regresia poate fi o problema in sine. Fiindca te poti intoarce la ceva care nu doar ca nu te ajuta sa scapi de anxietate si probleme, dimpotriva, le face mai numeroase si coplesitoare. 

Este oare posibil ca pentru unele state ale lumii sa existe o regresie colectiva, prin intermediul careia acestea sa incerce reinvierea unor perioade de mult apuse, in scopul de a incerca sa faca fata problemelor din prezent? Probabil ca acum va vine in minte cazul Rusiei, care prin vocea conducatorilor sai pare sa isi afirme regretul pentru pierderea influentei pe care o detinea in era sovietica. Si chiar imi doresc sa vorbesc despre tendinta acestui stat de a imbratisa o astfel de regresie colectiva, ca pe o incercare de a re-aduce la viata un trecut perceput ca fiind glorios, sigur, plin de realizari si impliniri, in ciuda faptului ca sistemul respectiv avea limite.

Printre aceste limite este, nu-i asa, faptul ca actiunile statului se bazeaza pe ideea ca scopul scuza mijloacele, cu alte cuvinte, daca ai un scop nobil pentru natiunea pe care o conduci, nu mai conteaza faptul ca mijloacele pe care le vei folosi vor fi inclusiv imorale, criminale, egoiste si mincinoase. Iar daca in trecut puteai sa faci acest lucru fara a intampina mari probleme, fiindca secretele erau mai usor de pastrat, informatia circula mai greu iar puterea, odata castigata, putea fi folosita pentru a contracara tendintele dizidente, ei bine, nu acelasi lucru il putem afirma despre acest moment al istoriei, in care informatia, oricat de mult ai incerca sa o deformezi, va ajunge in cele mai indepartate locuri ale planetei, cat ai clipi. 

Rusia lui Putin

Este o carte scrisa de o jurnalista si activista privind drepturile omului din Rusia pe nume Anna Politkovskaia. Cartea a aparut in anul 2004 iar Politkovskaia, din pacate, a fost ucisa prin impuscare in anul 2006. Crima cu autor necunoscut. Cu alte cuvinte, cartea a fost scrisa dupa doar 4 ani de mandat prezidential al lui Putin si, in ciuda faptului ca autorul crimei a fost necunoscut, as putea spune ca decesul jurnalistei care coincide cu ziua de nastere a lui Vladimir Vladimirovici Putin, a fost mai curand o veste buna pentru acesta din urma, data fiind atitudinea curajoasa si chiar sfidatoare a femeii care a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a demasca tacticile prin care se recomanda noul regim de la Moscova. 

Iata doar cateva dintre temele abordate in aceasta carte, care ne amintesc de practicile specifice:

• PROBLEMELE ARMATEI RUSE
• REINTRODUCEREA PSIHIATRIEI CA INSTRUMENT AL PUTERII
• PROTEJAREA APROPIATILOR REGIMULUI, CARE SAVARSISERA CRIME
• PROTEJAREA (CU ORICE PRET) RENUMELUI ARMATEI
• ASERVIREA ACTULUI DE JUSTITIE INTERESELOR PUTERII
• REACTIVAREA STRUCTURILOR SPECIFICE NOMENCLATURII

Cu totii am incercat sa ne dam seama ce se intampla cu acesti soldati si ofiteri care zi de zi comiteau omoruri, jafuri, torturau oamenii si violau femeile in Cecenia. Erau ei banditi si criminali de razboi? Sau erau campioni implacabili intr-un razboi global impotriva terorismului, folosindu-si toate armele din dotare si avand un scop nobil care le justifica mijloacele? Sursa: Rusia lui Putin. 

Disparitia convenabila a Annei Politkovskaia, dar si a celor mai vocali dintre opozantii aparuti ulterior care, printr-o ironie a soartei, nu a avut niciunul o soarta prea buna, fiind fie in puscarie, fie otraviti (Alexey Navalny), fie impuscati, fie au "alunecat" de pe balcon (Maxim Borodin), a deschis drumul acesta glorios al regimului de la Moscova facand posibil ca in momentul de fata regimul sa exporte metodele si practicile sale care amintesc de cele mai intunecate momente ale istoriei sovietice. Este oare posibil ca in anul 2022 sa ne intoarcem la o situatie specifica secolului trecut? Cred ca primim un raspuns la aceasta intrebare chiar zilele astea. 

 





(1) Imaginea Pionieri in fata scolii, de Vasluiul Comunist, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Politkovskaia, A., (2022), Rusia lui Putin, editura Meteor Press, Bucuresti

Continue reading

mecanisme de aparare

Tehnica Odioasa Reid

Atunci cand anchetatorilor le lipseste talentul si disponibilitatea de a descoperi adevarul despre o crima, ei pot folosi tehnica lui John Reid, prin intermediul careia ne oferim o scurtatura catre ceea ce ne intereseaza cu adevarat, cum ar fi o prima si un concediu. In ce consta aceasta tehnica odioasa?

o o o

Tehnica Reid este o metoda de interogare care a fost creata si dezvoltata de catre americanul John E. Reid in anii '50. Reid a fost psiholog, expert in testul poligraf si fost politist. Cei care folosesc tehnica aceasta sunt de parere ca aceasta este utila in extragerea de informatii de la suspecti altfel nedispusi sa colaboreze cu Politia. Criticii tehnicii Reid sunt de parere insa ca printre minusurile acestei forme de interogare se afla, deloc de neglijat, faptul ca unii suspecti, in special minorii, ajung sa faca confesiuni care nu corespund realitatii.

Tehnica, ca sa zic asa, este luata la misto de fapte, fiindca, pe cand Reid se bucura de succesul strategiei sale in interogarea unui suspect de crima, despre care se credea ca si-ar fi ucis sotia, fortandu-l practic sa recunoasca ceva ce nu a facut, adevaratul vinovat rasufla usurat in timp ce deschidea o doza de bere. Numai confesiunea acestuia din urma a reusit sa rastoarne reputatia lui John Reid, precum si faptul ca statul american a trebuit sa plateasca o frumoasa despagubire de $500.000 celui care a infundat puscaria nevinovat.

Pentru mine, aceasta tehnica este doar un fel de "folclor" pe care este bine sa il cunosti din cel putin cateva motive: pentru ca in felul acesta intelegi cum poate cineva mai slab de inger sa fie determinat sa minta, poate chiar si in conditii de juramant, dar si pentru a intelege cat de complex este procesul judiciar si cat de dificil este sa gestionezi o ancheta profesionista care nu violeaza drepturile persoanei, fie aceasta si o persoana in calitate de acuzat.

Asadar, tehnica Reid, se desfasoara pe baza unei scheme bine determinate, care consta dintr-un proces alcatuit din 3 faze:

• ANALIZA FAPTELOR

• ANALIZA COMPORTAMENTULUI

• CEI 9 PASI AI INTEROGATORIULUI

Daca in primele etape ale anchetei (analiza faptelor si cea comportamentala) reiese posibilitatea ca suspectul sa fi comis crima respectiva, urmeaza interogatoriul, in care abordarea anchetatorilor devine acuzatoare si urmareste, nu-i asa, sa obtina o confesiune. In acest scop sunt folosite, spre exemplu, intrebari cu varianta de raspuns care insa elimina din start varianta ca suspectul este pur si simplu nevinovat. Iata cum suna o astfel de intrebare:

Ai planuit crima din timp sau a fost o chestie de moment?

Intrebarile de acest fel sunt puse cu un ton intelegator si cu "duhul blandetii", pentru a-l determina pe suspect sa se simta confortabil in postura celui care martusiseste. Asta corespunde in Psihologia Umanista la ceea ce se numeste "acceptare neconditionata". Fiindca se considera ca atunci cand psihologul te abordeaza astfel devii mult mai dispus sa "te deschizi" si sa participi la terapia lui. Si probabil ca nu este intamplator faptul ca tehnica Reid a aparut tocmai in perioada in care se dezvolta Psihologia Umanista a lui Carl Rogers. De altfel, in 1946, Rogers devenea presedintele APA (Asociatia Psihologilor Americani).

Bine, imi veti spune, dar cat de confortabil sa te simti la interogatoriu? Eventual pana ajungi sa spui o minciuna, doar ca sa scapi de morisca asta alcatuita din intrebari binevoitoare care te afunda in mlastina unei false vinovatii. Ei bine, da. Iata si cei 9 pasi, ai tehnicii Reid, asa cum i-a conceput cel care a produs aceasta minunatie a psihologiei judiciare:

• CONFRUNTAREA POZITIVA - Nu prea inteleg ce este "pozitiv" in faptul ca ii spui unui suspect ca ai dovezi clare impotriva lui, desi nu ai. Cu alte cuvinte "il minti, pozitiv", fiindca il minti cu duhul blandetii. De asemenea, ii oferi ocazia sa-si explice faptele. 

• MINIMIZAREA VINOVATIEI - Este o chestie pe care o folosesc in general cei "certati cu legea" fiindca ii ajuta sa traiasca cu ei insisi. In psihologie apare sub forma de mecanism de aparare (rationalizare). E un mod de a-ti handicapa propria constiinta care, in final iti permite sa dormi linistit noaptea, desi ai la activ 500 de crime. Spre exemplu, poti sa arunci responsabilitatea pe cineva sau pe un set de circumstante neprielnice. 

• REDUCEREA NEGARII FAPTELOR - Cu alte cuvinte, aici, agenda anchetatorilor consta in a-ti micsora rezistenta la BS, pentru ca in final sa ti se para atractiv faptul ca ancheta, si toti cei care participa la ea, se afla intr-un mare BS, ceea ce reprezinta o manipulare grosolana.

• MOMENTUL MOTIVARILOR - De regula, in acest punct, acuzatul aduce argumente pentru care nu ar fi putut comite fapta, din moment ce lucrurile devin mult mai clare in mintea lui. Dar anchetatorul este orientat sa "o tina pe-a lui" si sa ofere motive pentru care ar fi putut totusi sa comita fapta.  

• RECOMPENSAREA SINCERITATII - Cu alte cuvinte, suspectului i se vaneaza orice detaliu care corespunde cu versiunea anchetatorilor pentru a crea sentimentul de validare. 

• CUMINTIREA SUPECTULUI - Apare in cele din urma o etapa in care, probabil obosit de toate insinuarile dulcege facute de anchetatori, incepe sa se instaleze resemnarea iar suspectul incepe sa se obisnuiasca cu ideea ca orice este mai bun decat acest interogatoriu care ii violeaza drepturile, chiar si un pui de somn in celula, care dureaza 20 de ani.

• INTREBAREA CU VARIANTE DE RASPUNS - Este cea despre care am amintit mai sus si care, de fapt, nu are variante de raspuns, fiindca ti se da de ales intre mere ionatane si mere golden, dar in esenta, altcineva a hotarat in locul tau ce desert vei avea. Este, dupa cum observati, un moment foarte delicat al interogatoriu, in care oboseala este accentuata si riscul de a admite o forma de vinovatie, eventual mai usoara, (de ex. omor prin imprudenta) este urias. Timing! 

• ASUMAREA VINOVATIEI - In aceasta etapa, suspectul este manipulat pentru a colabora cu organele si a recunoaste orice, ajutand organele de ancheta sa puna "cap la cap" toate elementele incidentului si oferind confesiuni pe banda rulanta, realizate inclusiv in prezenta martorilor.

• DOCUMENTAREA - In aceasta ultima etapa, dupa ce lucrurile au fost puse cap la cap, se incearca constituirea unei variante oficiale, bine inchegate, dupa care suspectul este pregatit sa ofere declaratii ce vor fi inregistrate audio-video pentru a putea fi folosite in proces.    

Dupa cum observati, tot acest circ este bine pus la punct si gandit parca special pentru a usura munca anchetatorilor. Adevarul pare sa nu conteze la fel de mult precum faptul ca cineva a recunoscut crima, prin urmare putem sa ne bagam in seama cu reporteritele sexy de la 7 canale de televiziune care ne vor aborda cu ochii plini de admiratie si respect pentru nobila meserie de slujitori ai statului. De asemenea, putem sa ne vedem de problemele noastre, cum ar fi noua colega de la biroul Resurse Umane, sau poate o partida de pescuit bine-meritata, impreuna cu colegii de birou. 

Fiindca domnul John Reid nu a fost destept degeaba! Si in felul acesta avem raspunsul la intrebarea de ce unii chiar marturisesc crime pe care nu le-au comis niciodata. Daca toti muritorii functioneaza pe principiul minimului efort, care presupune sa ai maximul de beneficii obtinut prin intermediul unui minim efort, ei bine, de ce nu ar fi loc de o asemenea mentalitate chiar si in randul celor care servesc statul? Nu vreau sa insinuez ca toti cei care servesc statul cred  in tehnica Reid. De altfel, nu ma indoiesc ca ei studiaza asa ceva in timpul formarii lor profesionale, pentru a evita astfel de situatii.




La prima vedere este doar un alt discurs plictisitor de la Ted Talks, dar, in ciuda faptului ca dureaza aproape 20 de minute, cred ca merita efortul. Veti afla aici cum alegerea de a recunoaste o crima pe care nu ai comis-o pare logica cand esti intr-o situatie de ancheta in calitate de suspect si, de asemenea, care sunt cei care sunt expusi la a recunoaste crime pe care nu le-au comis: imigrantii, care nu cunosc limba, cei care apartin unor minoritati vazute rau, cei cu deficiente mentale, cu boli psihice, dependentii de droguri (chiar si nicotina) sau adolescentii a caror personalitate este in formare si nu stiu la ce sa se astepte.

(1) Imaginea Prison, de Lennart Takanen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 22.04.2020), Reid Technique, website: Wikipedia

Continue reading

psihologie judiciara

Povestea Razbunarii

Pe de o parte, ne plangem ca oamenii devin mai incrancenati, mai razbunatori, mai agresivi. Pe de alta parte, ne fascineaza o poveste ieftina, devenita virala, ca orice lucru ieftin, despre asa-zisa "femeie inteligenta" care a stiut sa se razbune pe sotul infidel. 

o o o

Ce este razbunarea? Psihologic vorbind, razbunarea este un mecanism de aparare sau un mod de a gestiona o situatie incarcata din punct de vedere emotional. Cand apare sentimentul subiectiv al nedreptatii, ne facem un plan prin intermediul caruia incercam sa "reglam conturile". Dar este acesta o dovada de forta personala sau mai curand este o dovada de neputinta si primitivism?

A RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva.

Cu alte cuvinte, atunci cand viata iti ofera o lamaie, ai putea, desigur sa iti prepari o limonada, dar ai putea, de asemenea, sa storci lamaia si sa arunci cu acidul citric in ochii trecatorilor, apoi sa bei o sticla de whisky in cinste acestei "victorii personale". Facem asta pentru ca exista premisa, neconstientizata, de cele mai multe ori, ca producand durere celor din jur, ne vom simti mai bine. Asa sa fie?

Am intalnit aceasta poveste despre care s-a vorbit chiar si in mass-media, nu doar pe canalele de socializare, si am observat reactiile de admiratie pe care le-a trezit femeia indurerata de pierderea sotului infidel, devenita eroina justitiara. Eu am o perspectiva usor diferita asupra acestei situatii si am sa incerc sa ma fac inteles, cu ajutorul a 3 argumente logice. Dar sa va prezint povestea respectiva, in eventualitatea ca nu o cunoasteti deja.

”După 17 ani de căsnicie, un bărbat s-a despărţit de soţie în favoarea secretarei lui, o femeie mai tânăra. Noua lui iubita a avut pretenţia de a locui în casă cuplului, în valoare de milioane de dolari, şi din moment ce avocaţii bărbatului au fost ceva mai competenţi decât ai soţiei, acesta a câştigat partajul. Să ai avocatul potrivit, mai ales dacă are cunoştinţele potrivite, este esenţial.

I-a dat fostei soţii răgaz de 3 zile să se mute. Ea a petrecut prima zi împachetând ce era al ei. În a două zi, i-a chemat pe cei care o ajutau să se mute să îi ridice lucrurile. În cea de-a treia zi, s-a aşezat pentru ultima oară la masă unde cinau de obicei, şi-a aprins nişte lumânări, a pus nişte muzică în surdină şi s-a ospătat cu jumătate de kilogram de creveţi, caviar şi o sticlă de Chardonnay.

Când a terminat cina, s-a dus în fiecare camera, şi a lăsat creveţi jumate mâncaţi daţi prin caviar înăuntrul tijelor de la perdele, a făcut curat în bucătărie şi a plecat.

Când s-a întors, fostul soţ s-a mutat cu amanta şi cu nouă lui mobilă. În primele zile totul fusese perfect. Însă în curînd, încet, încet, casă a început să pută. Au încercat de toate: au făcut curăţenie, au aerisit… au verificat gurile de ventilaţie pentru eventualitatea că s-ar putea găsi şoareci morţi înăuntru, au spălat covoarele… În fiecare colţişor de casă au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray. Au cheltui o grămadă de bani să schimbe covoarele… În zadar. Nimic nu funcţiona. Nimeni nu le mai venea în vizită, angajaţii refuzau să lucreze şi pînă şi faţă care făcea curăţenie în casă i-a abandonat. Disperaţi, fostul soţ şi amanta au hotărît să se mute. După o luna încă nu găsiseră pe nimeni dispus să cumpere casă.

Cei de la agenţiile imobiliare nici nu mai răspundeau la telefon. În final au cumpărat o casă nouă. Într-o zi fosta soţie îl sună că să stabilească detaliile divorţului şi în treacăt îl întreabă cum o mai duce. El răspunsese că vinde casa, fără însă să-i dea vreo explicaţie. Ea îl ascultă calmă, apoi îi spunea că o să vorbească cu avocatul, să vadă cum ar putea face să cumpere ea casă. Crezând că ea n-are nici o idee de adevăratul motiv pentru care o vinde, îi propune a zecea parte din preţul real al locuinţei că să scape cît mai repede. Femeia acceptă şi în cîteva ore avocatul îi aduce actele la semnat. O săptămînă mai tîrziu, bărbatul şi amanta se opriseră la poartă casei, observînd surîzători cum muncitorii împachetau toate lucrurile lor şi le urcau în camion, spre a le duce la nouă lor casă.

Totul… inclusiv tijele de la perdele!”

Povestea a fost prezentata drept "Povestea unei femei inteligente si puternice, etc". Eu insa nu reusesc sa vad puterea si inteligenta ei. Cu riscul de a le supara pe prietenele noastre feministe, care sunt foarte sensibile de fel, (dar hei, si barbatii se razbuna prosteste, nu-i asa?), iata de ce cred ca felul cum a procedat aceasta "femeie inteligenta" este mai curand de compatimit decat de admirat.

• FINALUL FERICIT ESTE O ILUZIE. Acest "final fericit", ar putea oricand sa devina inceputul unei spirale a violentei intre cele doua parti. Daca femeii "inteligente" i-a iesit atat de bine razbunarea si a produs ravagiile pe care a sperat sa le produca, ce ne garanteaza ca sotul astfel lovit, isi va linge ranile cumintel si va gasi el o cale sa mearga mai departe, in absenta apartamentului pierdut? Poate ca si el este la fel de "inteligent" - cine stie? Oare femeia "inteligenta" va face fata la o eventuala runda a 2-a? Doar intreb.

• OARE SE VA SIMTI RAZBUNATA SI MAINE? Doamna care s-a razbunat nu este nici mioritica, nici stupida, insa ea ramane cea care arunca cu venin. Poate ca este prea inteligenta pentru gustul meu. Oricum, faptul ca a castigat aceasta runda, nu garanteaza ca se simte cu adevarat razbunata. S-ar putea ca acesta sa fie doar debutul unei boli psihice, iar o astfel de persoana sa fie incapabila sa depaseasca momentul respectiv, razbunandu-se pe toata lumea. Atat de multa pasiune mie imi da frisoane si ma determina sa fiu pesimist in ce o priveste.

• CE SANSE A DAT EA CUPLULUI? Nu ma refer doar la cuplul pe care tocmai l-a pierdut. Probabil ca pentru fostul ei sot, ea nu mai reprezinta niciun mister - este o femeie care, metaforic vorbind, da bine cu acid citric in ochi. Dar ea nu stie sa dea sanse cuplului, in general, fiindca un cuplu presupune a invata sa ierti, a trece cu vederea unele lucruri, a oferi inca o sansa. Si probabil ca adevarata victorie este atunci cand, pierzandu-te pe tine, castigi un cuplu.

In mod interesant, povestea este difuzata peste tot, ca si cand acesta este "the new thing" in ce priveste capacitatea rezolutiva a omului aflat in fata provocarilor. Oameni cu o viziune limitata, care nu razbate mai departe de momentul prezent, au tendinta sa preaslaveasca acest mod de operare, in care personajul principal devine o marioneta a furiei pe care o simte. 

Atunci cand stii ca esti incapabil sa iti vezi de viata ta, ai parca o scuza de a te razbuna si de a escalada ciclul politelor ce trebuie platite. Avem impresia ca daca devenim niste salbatici, gata sa pedepseasca orice urma de nedreptate subiectiv perceputa, atunci ne-am rezolvat toate problemele. 

Nu stiu ce credeti voi despre ceea ce se intampla acum in peninsula Coreana. Dar pentru mine este o minune sa vad ca acesti conducatori de state au renuntat la mentalitatea de copii rasfatati si au decis sa puna punct ciclului razbunarilor reciproce. Uneori ne saturam de noi insine si intelegem ca... exista un eroism in a fi moale atunci cand trebuie, protejand astfel vietile celorlalti.

Este o afirmatie care ar intriga multa lume. De ce sa fii moale? Doar pentru a fi calcat in picioare? Nu. Pentru ca poti. Pentru ca iti permiti. Sunt momente cand castigi punand la punct pe cei care ti-au calcat demnitatea in picioare. Dar alteori castigi atunci cand lasi de la tine. Poate ca daca "femeia inteligenta" ar fi lasat de la ea, s-ar fi trezit intr-o buna zi cu sotul inapoi. Dar acum, cand a dovedit cat de "inteligenta" este, ma indoiesc ca asta se va mai intampla.

(1) Imaginea Unbearable Lightness, de Leda Carter, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Antena 1, (acc. 20.04.2018), Povestea impresionanta a unei femei inteligente, website: Antena 1

Continue reading

terorism

Obsesia Iubirii

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.

o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva. 

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat! 

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...

Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil). 

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".

(1) Imaginea Magical Being, de Amahra58, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

obsesie

Cronica Unei Catastrofe Ignorate

Te privesti in oglinda si ochelarii tai au lentile colorate in roz. Criticul Tau Interior a fost... pus pe liber. Unde ar putea sa duca drumul tau, in absenta acestui personaj providential care te trage de maneca?  

Da, ati observat... Toata lumea vrea sa scape de anxietate, daca s-ar putea. Chiar si eu mi-am dorit multa vreme acest lucru, trebuie s-o recunosc. Anxietatea ma incurca in majoritatea situatiilor si in relatie cu majoritatea provocarilor vietii. Dar abia de curand mi-am dat seama ca anxietatea mi-a fost si un prieten de pret. 

Nu am de gand sa pretind ca am fost insotit de anxietate, ca de un camarad nedespartit si m-am "imprietenit cu ea". Nu a existat niciodata aceasta prietenie, propriu-zisa. Doar de curand am realizat faptul ca anxietatea a reprezentat un atu pentru mine ca persoana dornica sa evolueze. De fapt nici macar nu ne dam seama cat de multe ii datoram anxietatii...

Tema centrala a subiectului anxios este anticiparea unei catastrofe. (Jean Cottraux)  

Am intalnit intr-un workshop dedicat creativitatii un exercitiu destinat celor creativi si dezvoltarii creativitatii lor. El presupunea, in prima faza, eliberarea creativitatii de Criticul Interior - un personaj care blocheaza creativitatea. In primele faze ale procesului creativ, acest critic este mai bine sa nu se prea faca simtit. Cu toate acestea, dupa ce am cristalizat o idee, a fost invitat Criticul Interior pentru "a-si da cu parerea" - oare unde este vulnerabila ideea noastra?

Cred ca se intampla ceva similar in viata fiecaruia dintre noi. Ne facem un "proiect de viata", in functie de ceea ce credem despre noi insine, despre aptitudinile noastre si despre lumea in care traim. Dam frau liber imaginatiei creatoare si ii permitem "Sa zburde" in voie. Apoi, facem apel la realismul din noi ori cerem pareri in jur, ne intrebam daca ideea noastra este fezabila si are sens. Din pacate insa, la unii dintre noi, acel moment al punerii la indoiala pur si simplu nu apare niciodata.

Cred ca exista doua tipuri de patologii ale Criticului Interior, dupa nivelul de anxietate pe care il genereaza: cand criticul interior este "prea treaz" sau, dimpotriva, cand acest critic interior "doarme".

• NU MAI SCAPAM DE CRITICUL INTERIOR. Vorbim despre o situatie destul de neplacuta. Creativitatea noastra, ca si puterea de munca si capacitatea de a ne bucura de viata sunt amenintate cu disparitia. Un critic prea treaz nu face decat sa ne saboteze activitatea, oricare ar fi aceea, intervenind cu tot felul de sugestii negativiste referitoare, pe de o parte, la ceea ce suntem, la ceea ce putem si, pe de alta parte, ceea ce este si permite lumea in care traim. Criticul Interior este o catastrofa in sine, prin obisnuinta sa de a ne povesti despre toate aceste catastrofe pe cale sa apara in viata noastra. 

• CRITICUL INTERIOR CARE A ABDICAT. Nici aceasta nu este o situatie mai fericita, din pacate. Am avea tendinta sa consideram ca o persoana lipsita de Critic Interior este libera si isi poate da frau liber imaginatiei, reusind in acest mod sa creasca si sa fie creativa. Dar adevarul este ca avem nevoie de contributia acestui Critic Interior si nu il putem pune pe liber, pur si simplu. Mi-e teama ca abordarea psihiatrica este de natura sa tranchilizeze Criticul Interior, pe termen nelimitat. In special atunci cand medicul, din ratiuni pur materiale, incurajeaza dezvoltarea unei dependente de tranchilizante. 

Stiti, in ziua de azi, trebuie sa dai impresia ca esti... buricul targului si le stii pe toate. Multi oameni cad in ridicol in felul acesta, pentru ca dezvolta o auto-suficienta de-a dreptul gretoasa. Si din auto-suficienta lor nu iese nimic bun, din pacate. Este situatia persoanei auto-tranchilizate, printr-un mecanism de aparare care desfiinteaza si invalideaza orice sugestie critica venita din interior sau din exterior. Va este dor de vremurile in care erati putin anxiosi? Ar cam trebui.




Persoanele anxioase, luate separat, oricat de mult potential ar avea, nu reusesc sa ajunga prea departe, caci acel Critic Interior, necrutator, le tine pe loc. Iar apoi apare psihiatrul si "le ajuta sa nu le mai pese", ceea ce este ca si cand ai trece dintr-o extrema in cealalta. In general, tranchilizantele se prescriu pentru perioade limitate de timp (doar cateva luni). E bine sa stiti asta. Nu traim cu tranchilizante toata viata - desi poate aveti impresia ca este mai usor asa, decat sa invatati sa va gestionati emotiile, cu ajutorul unui psihoterapeut. 

Articolul acesta mi-a fost inspirat insa nu de nepasarea pe care o dezvolta cei dependenti de tranchilizante, ca efect secundar al acestor medicamente, ci de nepasarea pe care o dezvoltam noi insine, in circumstatele vietii in care ar fi fost poate mai intelept sa ne inducem stari de neliniste si sa ne intrebam... "oare unde este vulnerabila ideea mea?". Iar curentul este in crestere, din pacate, la nivel macro-social. Iata doar cateva metode de a amorti Criticul Interior:

• Comparatiile "in jos" - cand te compari cu persoane care au o prestanta mai modesta decat tine in variate domenii ale vietii sociale, nu iti ramane decat sa te relaxezi si sa te bucuri de implinirile si realizarile tale, oricat ar fi ele de neinsemnate. Daca cineva este mai rau / prost / nesimtit  etc., decat tine, atunci merita sa petreci pentru asta, tot restul vietii tale.

• Rationalizarea - prin rationalizare, in special psihopatii realizeaza ceea ce se cheama dezumanizarea victimei. Cu alte cuvinte, ei denigreaza si scot in evidenta rautatea unei persoane pentru a o putea victimiza fara sa le pese. Fireste, in acest "film" din mintea psihopatului, el devine eroul ce realizeaza dreptatea, iar victima este doar o personificare lamentabila a ticalosiei.

• Invalidarea Sursei - in aceeasi ordine de idei, daca apar voci din exteriorul nostru care ne critica sau atrag atentia asupra aspectelor mai neconvenabile ale propriei personalitati, putem oricand sa punem la indoiala validitatea argumentelor sub pretextul ca respectiva persoana este fie bolnava, fie indragostita, fie a abosolvit o universitate privata, sau este misogin, budist, ardelean, etc.

• Confectionarea de Scuze - prin intermediul acestui mecanism de aparare, chiar daca recunoastem slaba noastra performanta si esecul, avem in schimb pregatita o scuza foarte buna, care ne ajuta sa ne suportam pe noi insine, si, din pacate, ne ajuta sa ne mentinem in starea de ignoranta si pasivitate. Spre exemplu, nu trebuie sa iti gasesti un loc de munca fiindca parintii tai nu au investit in tine si nu ai o pregatire de doamne-ajuta sau nu poti sa iti intemeiezi o familie fiindca esti indragostit(a) de o persoana inaccesibila.

Acestea sunt cele mai relevante moduri prin intermediul carora nu facem decat sa amortim Criticul Interior, scutindu-ne astfel de eforturi pentru a indrepta situatia problematica sau pentru a ne depasi conditia si propriile limite.

Pe de o parte, cei siguri pe ei, au aceasta arma "infailibila" care este nepasarea, lucru care ii ajuta sa obtina puterea si sa devina modele existentiale pentru toata lumea. Pe de alta parte se promoveaza atat de multa incultura si non-valoare incat nu poti decat sa fii mandru de tine insuti si sa iti trimiti Criticul Interior la culcare. Poate ca va distreaza sa vedeti unul mai prost decat voi. Dar oare poti sa il iei drept reper in viata?

Daca deschideti un televizor va vor umple cu sugestii de acest fel. Fie ca se numeste Cronica Carcotasilor, fie ca se numeste Las Fierbinti, oricum s-ar numi, un program de succes din Romania pare a fi acela care te convinge ca esti frumos, destept, bogat, ai simtul umorului si un succes nebun in viata... in comparatie cu... ei. Cine sunt ei? Idiotii, fireste, Idiotul Colectiv, sa-l numim.

Exista o caricatura care scoate in evidenta felul cum se vad barbatii pe sine in comparatie cu felul cum se vad femeile. Cred ca multi romani au devenit "barbati", adica auto-suficienti si orbi cu propriile defecte de caracter, in timp ce altii, se zbat la polul opus, al "femeilor" care nu reusesc sa perceapa vreo calitate la propria persoana, rezultatul fiind aceasta auto-brutalizare venita prin intermediul unui Critic Interior hiper-activ.

Dar in timp ce "femeile" vin sa se trateze pentru probleme de anxietate, "barbatii" nu vor face niciodata asa ceva. Poate doar in momentul in care realitatea le demonstreaza, in sfarsit, ca au trait pe un norisor roz, si asta nu i-a invatat absolut nimic, dimpotriva, i-a adancit intr-o stare de blocaj bine deghizat. 

Oamenii de valoare au avut intotdeauna mijloace de a se auto-nelinisti, de a-si zugravi propriul ideal de o maniera care sa ii trezeasca din amortire. Se spune spre exemplu ca o persoana care stie sa citeasca dar nu o face, nu este cu nimic mai buna decat o persoana care nu stie sa citeasca. Iar daca vrei sa devii bun, trebuie sa incepi prin a te considera rau. 

Cel mai mare dusman al cunoasterii nu este ignoranta ci iluzia cunoasterii. Stephen Hawking

As vrea sa vad si eu primul client care vine la mine pentru ca... este prea linistit, prea multumit de sine - l-as intelege si l-as felicita pentru ca a inteles cat rau isi face singur.

Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta ne arata ca "putina angoasa" creste nivelul performantei, dar ca "prea multa" va diminua performanta. De exemplu, anxietatea este necesara pentru o sexualitate reusita. De altfel, de multa vreme a fost deja consemnat amestecul de anxietate si dorinta care preceda apropierea si actul sexual. Angoasa moderata insoteste escaladarea dorintei, in timp ce excesul diminueaza performanta. 

In timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta, a carui grafic ia forma de "U" rasturnat. Cresterea activitatii emotionale (a anxietatii) va mari performanta dar numai pana la un anumit punct, caci excesul de activare emotionala va diminua performanta. (Jean Cottraux)

(1) Imaginea Houston Life, de Melted Plastic, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Cottraux, J., (2003), Terapiile Cognitive. Cum sa actionam asupra propriilor ganduri., editura Polirom, Iasi

(3) Narconon, (acc. Mai 31, 2017), Effects of Traquilizer Drugs and Addiction, website: Narconon

(4) Psych Central, (acc. Mai 31, 2017) Rationalization, website: Psych Central

(5) Study, (acc. Mai 31, 2017) Social Comparison Theory: Upwards vs. Downwards, website: Study 

Continue reading

succes