Rationalizarea Fericirii

De ce ai fi fericit daca societatea iti cere sa fii casatorit si sa ai vreo doi copii? Ori de ce ai fi fericit daca esti homosexual? Sau de ce ai fi fericit daca nu ai suficienti bani pentru a-ti cumpara un BMW si un televizor ce ocupa jumatate de perete? Cine iti da acest drept?

☆ ☆ ☆

Istoria societatii umane este o poveste despre rationalizarea fericirii. Prin rationalizarea fericirii inteleg interzicerea accesului liber la fericire si asocierea fericirii cu anumite conditii necesare obtinerii acesteia. E ca si cand nu ai avea dreptul sa fii fericit daca nu indeplinesti acele conditii instituite de societate, in functie de valorile sale dominante. Conditiile respective pot fi destul de diferite de la un tip de societate la altul iar nerespectarea lor reprezinta o adevarata insulta la adresa majoritatii si a idealurilor promovate de aceasta. De ce ai fi fericit daca societatea iti cere sa fii casatorit si sa ai vreo doi copii? De ce ai fi fericit daca esti homosexual? De ce ai fi fericit daca nu ai suficienti bani pentru a-ti cumpara un BMW si un televizor ce ocupa jumatate de perete? Cine iti da acest drept?

Iata cateva tipuri de societate si felul cum iti restrictioneaza ele fericirea:

• Societatea traditionala ~ Ai dreptul sa fii fericit daca iti faci datoria fata de societate, adica ai un loc de munca si o familie, daca esti responsabil, iar ca femeie daca esti casnica si te ocupi de prepararea hranei, intretinerea locuintei, cresterea si educarea copiilor, cu low profile si supunere fata de deciziile si autoritatea masculina a familiei. Organ de represiune: gura lumii.

• Societatea de consum ~ Ai dreptul sa fii fericit daca adopti valorile societatii de consum si te preocupa obtinerea simbolurilor succesului: masinile cele mai scumpe, o locuinta noua si luxoasa, ceea ce se cheama trophy wife - adica nevasta trofeu -, chiar si o amanta trofeu daca vrei sa pari cu adevarat realizat. Nu in ultimul rand, daca copiii au toate gadgeturile recent inventate atunci meriti sa fii fericit. In caz contrar, sigurul care se va bucura ca ai ajuns acasa va fi cainele. Organ de represiune: sentimentele de inferioritate. 

• Societatea liberalista ~ Ai dreptul sa fii fericit daca respecti nevoia femeilor de a munci si de a castiga la fel ca un barbat, daca intelegi ca si homosexualii / transsexualii si imigrantii au sentimente, daca dai sanse si celor care au deficiente sau handicapuri s.a.m.d. De asemenea, membrii societatii au libertatea sa faca ceea ce simt, sa inceapa si sa termine relatii atunci cand simt, indiferent de nevoile copiilor iar daca nu fac ceea ce simt nu vor putea fi fericiti niciodata. Organ de represiune: cancel culture. 

• Societatea autoritarista ~ Ai dreptul sa fii fericit numai daca accepti faptul ca viata ta este dedicata slujirii autoritatii statului sau dictatorului, daca renunti la unele dintre drepturile tale: dreptul la libera exprimare, dreptul de a protesta, dreptul de a crede in ce doresti tu, dreptul la viata privata, dreptul la alegeri libere, etc. Daca nu poti trai cu asta, sistemul autoritarist iti demonstreaza ca exista lucruri mai rele decat ceea ce te nemultumeste pe tine: tortura si procesele incorecte de exemplu. Organ de represiune: sistemul. 

Aceste rationalizari ale fericirii nu sunt intamplatoare, fiindca au la origine existenta unor obiective ale fiecarui tip de societate luat in parte. La randul lor, acele obiective se bazeaza pe niste ipoteze: poate ca fericirea are sens doar intr-o societate de tip traditional, asa cum ne-am obisnuit noi sa traim. Sau poate ca fericirea are sens doar intr-o societate de tip liberal, egalitarista, in care minoritatile si femeile nu sunt discriminate. Sau poate ca fericirea are sens doar daca poti detine lucruri pe care le au toti ceilalti - esti cu atat mai fericit cu cat ai acces la mai multe lucruri. Putem confectiona astfel de ipoteze atata vreme cat nu intelegem originea fericirii. Dar ipotezele noastre raman in buna parte iluzorii. 

(Si fiindca blogul meu este ca un film indian, facem pauza pentru un videoclip despre niste tineri care nu puteau sa traiasca cu normele societatii.)

Validarea externa pe care ne-o ofera societatea poate tine loc de fericire - pe sistem: daca nu are nimeni treaba cu mine, inseamna ca pot fi fericit. Si totusi, fericirea este dicolo de validarea externa si nici nu are vreo legatura cu toate aceste conditii pe care societatea vrea sa ni le impuna, mai mult pentru a se conserva pe sine decat pentru a ne face pe noi fericiti. Secretul fericirii este dincolo de aceste conditii si de fapt tine de modul in care ne reprezentam viata, pe ceilalti si pe sine, de asteptarile pe care le avem si capacitatea noastra de a aprecia ceea ce este, respectiv de a ne detasa de ceea ce nu poate fi. 

In acest fel, unii pot fi fericiti in ciuda faptului ca nu au parte de binecuvantarile societatii de consum, nici de reciprocitate in dragoste, nici de egalitate in drepturi si nici macar de libertate. Poate vi s-a parut straniu faptul ca Alexei Navalny aparea mereu cu zambetul pe buze, cu toate ca nu se bucura de cele mai bune conditii de detentie. Cred ca era modul sau de a demonstra ca este liber si puternic, in ciuda tuturor eforturilor pe care chestia de la Kremlin le facea pentru a-i sfarama vointa si a-l determina sa isi accepte conditia de rob al dictaturii. Ar fi zambit si atunci cand trolii lui Putin au inceput sa inventeze stiri despre sotia lui. 

Fericirea nu este dependenta de conditiile pe care ti le impune societatea si nici macar de conditiile de viata propriu-zise. Desigur, statisticile spun altceva dar omul nu este o statistica iar faptul ca macar si o singura persoana este capabila sa fie fericita in cele mai aspre conditii de viata si in ciuda invalidarii publice, cred ca reprezinta o dovada suficienta cu privire la adevarata sursa a fericirii, si anume perceptia umana. Fericirea poate avea la baza pe un singur gand: au facut tot posibilul sa ma determine sa accept conditiile impuse de Putin, mi-au luat libertatea si au incercat sa ma omoare, dar eu le-am demonstrat ca sunt mai puternic decat atat si mi-e de ajuns sa stiu ca generatiile urmatoare vor vorbi despre mine cu respect. 

Care este stiinta din spatele acestei opinii? Dan Gilbert de la Universitatea Harvard vorbeste intr-un discurs Ted Talks despre cercetarile facute de echipa dumnealui de cercetatori impartasindu-ne secretul fericirii, asa cum reiese el din datele sale: oamenii fericiti au doua trasaturi fundamentale - ei apreciaza ceea ce au si se detaseaza fata de ceea ce nu pot avea. Ceva ce stim si noi de milenii, nu-i asa? Aprecierea si detasarea reprezinta concepte fundamentale ale marilor religii ale lumii iar in literatura universala apar tot felul de indicii cu privire la secretul fericirii - vezi fabula lui La Fontaine Vulpea si Strugurii. Si atunci cum de am ajuns la o confuzie atat de mare cu privire la fericire? 

Fara a fi un mare adept al conspiratiilor, datorita faptului ca fericirea este totusi un factor motivational atat de puternic, ca si frica, s-a nascut interesul de a asocia fericirea cu tot felul de lucruri care erau importante pentru cei care instituiau ordinea societatii. Nu intotdeauna intentiile au fost negative. Spre exemplu, fericirea a fost multa vreme presupusa recompensa pentru bun simt comun. Nu toata lumea era fericita practicand bunul simt comun dar asta e partea a 2-a. Numai de curand fericirea a devenit recompensa pentru faptul ca aruncam cu banii pe fereastra pentru a cumpara ceea ce produc companiile cu renume. Apoi a fost recompensa pentru cei care castiga concursurile de talente pentru ca au avut probleme in copilarie. Acum insa stiti adevarul despre fericire. 

(1) Imaginea Happy Gay Couple, de Marcelo Chagas, via Pexels

Continue reading

filosofia mea

Strainul din Tine

A-ti face planuri de viitor pe termen lung si foarte lung este ca si cand ai incerca sa-i dai sfaturi unei persoane care are mai multa experienta de viata si mai multe cunostinte decat tine. Iar daca Sinele Viitor refuza aceste sfaturi, este aceasta o tradare? 

☆ ☆ ☆

Strainul din tine suna ca un concept sofisticat, post-psihanalitic, dar nu este. Si nu este nici despre acea parte din noi care face lucruri, bune sau rele, de care nu ne credeam in stare, desi ar fi si acel strain demn de un articol cel putin la fel de interesant ca si cel pe care am de gand sa il scriu azi. Strainul din tine despre care intentionez sa scriu este mai curand strainul din viitorul tau: cel care vei fi peste 20, 50 sau chiar 70 de ani. O intalnire intre tine, cel care esti azi, cu infatisarea, stilul de viata si valorile tale prezente si Sinele Viitor, cel care vei fi peste, sa zicem, 30 de ani, intr-o alta etapa de dezvoltare, cu alta infatisare, alt stil de viata si alte valori, ar fi una extrem de provocatoare, nu-i asa? 

Ar fi probabil o intalnire incomoda, daca nu ingrozitoare pentru cel care esti azi, in special daca esti un adolescent cu visuri nemarginite. Pentru Sinele Viitor intalnirea nu ar fi atat de incomoda pentru simplul fapt ca stie cine esti, care iti sunt preocuparile si limitele. E mult mai dificil sa te intalnesti cu cel care vei fi in viitor: infatisarea, preocuparile si limitele noastre sunt rezultatul unei lupte permanente de surmontare, auto-depasire sau acceptare (atunci cand nu se mai poate face nimic), despre care tu, cel de azi, nu stii absolut nimic. Tu, cel de azi, iti ai propriile tale lupte, propriile probleme si propriile chinuri - toate acestea il vor face sa zambeasca pe cel care vei fi peste 30 de ani. 

Oare de ce ne este atat de greu sa descoperim cine vom deveni peste 30 de ani? Ma rog, probabil ca exista o minoritate care, poate fi surprinsa in mod placut sa-si descopere Sinele Viitor: poate ca unii dintre noi au reusit in acest timp sa-si depaseasca conditia, sa termine scoli si facultati, sa piarda kilograme, sa se tina de programul de antrenament fizic sau sa isi indeplineasca cea mai mare parte dintre visurile adolescentei. Dar este mai probabil ca cel care esti azi sa isi fi schimbat idealul de sine, preocuparile si valorile de cateva ori. Iar asta poate fi interpretat ca o tradare, ca o indepartare de sine. 

Intre tine cel de azi si cel care erai in urma cu 30 de ani, sau intre tine cel de azi si cel care vei fi peste 30 de ani se pot naste tot felul de emotii: mandrie, compasiune, dezamagire, sentimentul ca ai fost tradat, etc. Timpul trecut si evenimentele traite, experienta acumulata pot explica foarte bine de ce esti in aceasta situatie dar pentru tine, cel care erai in urma cu 30 de ani poate fi greu de inteles. Cel care erai in urma cu 30 de ani nu a participat la toate negocierile dintre tine si realitate si inca mai crede in poneiul roz si purcelusul cu aripi. Iar cel care esti azi probabil ca are si el niste mituri pe care Sinele Viitor le-a pierdut... ca sa poata supravietui. 

Iata care sunt cele mai importante socuri pe care ti le-ar putea produce intalnirea cu Strainul din Tine:

• ASPECTUL FIZIC ~ imbatranirea si decaderea ca urmare a erorilor asociate stilului de viata

• STATUTUL SOCIAL ~ fiindca avem tendinta sa evaluam oamenii in functie de pozitia sociala

• RESURSELE MATERIALE ~ asociate mai mereu pozitiei sociale

• STAREA CIVILA ~ cu tine te-ai casatorit sau de ce nu ai reusit sa-ti mentii partenerul

• STAREA DE SANATATE ~ cum ai imbatranit si daca te mai bucuri de independenta si mobilitate. Sau chiar de ce te afli la 2 metri sub pamant?

• RELATIILE ~ de ce ai ramas singur sau de ce ai doar prieteni falsi

Cred ca pentru cei mai multi dintre noi, supravietuirea se face prin intermediul compromisului si a acceptarii. Compromisul este rezultatul negocierilor permanente dintre noi si realitate, dintre planul interior, al aspiratiilor personale si cel exterior, al datelor reci ale realitatii. Cand te afli intr-o barca sparta esti nevoit sa arunci totul pentru a nu te scufunda. Poti avea o ladita plina de aur cu tine - valorile tale, si vei renunta la aceasta ladita daca vrei sa supravietuiesti. Asa cum esti nevoit sa accepti ca nu toata lumea poate sa devina rock-star, actor celebru sau sportiv profesionist si de succes. Aceasta acceptare este rodul negocierii. 

De multe ori negocierea devine un santaj: vei accepta conditiile pe care ti le impune realitatea, iti vei arunca peste bord valorile incompatibile cu viata sau iti vei pierde viata si gata. Fiindca realitatea poate sa devina un terorist atunci cand refuzam sa o privim in ochi si sa avem de-a face cu ea. In acest cadru de referinta, actul de a-ti face planuri de viitor, pe termen lung si foarte lung poate sa para o gluma - cum ai putea tu, cel de azi, cu un bagaj limitat de cunostinte si cu o experienta de viata saraca, sa ii indici celui care vei fi peste 5 sau 10 ani care este calea de urmat? 

Gandirea exista pentru ca ideile sa poata muri in locul nostru. Alfred N. Whitehead

Nu de alta dar cel care vei fi peste doar 5 ani iti poate da lectii de viata pe care nu le-ai primit niciodata, de la nimeni. Din toate aceste puncte de vedere, Sinele Viitor este un strain, poate fi o versiunea mai buna a ta, iar in unele situatii poate fi o versiune esuata a propriei persoane: sa speram ca nu este un toxicoman, de exemplu, un alcoolic sau un dependent de pacanele care si-a pierdut locuinta! Revelatiile pe care ti le ofera intalnirea cu Sinele Viitor ar fi nepretuite: fumatul chiar produce cancer iar dulciurile strica mai mult decat dintii!  Persoana care iti prilejuieste aceste revelatii este, in buna masura, un strain. 

Si totusi: exista oare o parte din noi care rezista trecerii timpului? Cred ca este o intrebare importanta. Atunci cand descoperim ca, in ciuda trecerii timpului, cel care esti azi are cateva lucruri in comun cu cel care erai in urma cu 30 de ani, ne apropiem de ceea ce Alfred Adler numea Scopul Vietii - acea idee fundamentala care ghideaza existenta noastra asigurand Legea de Miscare a personalitatii noastre. Cand descoperi ca cel care esti azi este la fel de curios / ambitios / sociabil / etc, te apropii de intelegerea mesajului cu care ai venit in aceasta lume. Sau este acest mesaj doar un mit? Nu am un raspuns la aceasta intrebare dar, in ciuda abstractizarii si a lipsei dovezilor stiintifice, ramane totusi un mister care merita investigat. 

(1) Imaginea Cheerful Teen Playing With Grandmother, de Andrea Picquadia, via Pexels

Continue reading

filosofia mea

Exploratorul din Tine

Esti sanatos si iti place sa explorezi. Curiozitatea ta este fara-de-margini! Dar exista si lucruri care n-ar trebui explorate? Ei bine, da, exista astfel de lucruri si ele ne aduc cele mai mari probleme! 

☆ ☆ ☆

M-a impresionat videoclipul acela cu time-lapse in care vrabiuta isi construieste cuibul iar puisorii iesiti din oua raman cu ciocul cascat saptamani intregi asteptand ca pasarea-mama sa puna ceva acolo. Iar dupa acest timp in care viata lor este sustinuta de mama, pe masura ce puisorii prind puteri, ei devin tot mai curiosi in ce priveste viata din jur si, intr-o buna zi... isi incep propria aventura. Acest interes indreptat catre exterior este o dovada de sanatate si capabilitate. Puiul care nu are astfel de manifestari este probabil bolnav. Sau poate ca a gasit ceva interesant de explorat in perimetrul cuibului? Nah... In niciun caz. 

Cred ca si la noi oamenii apar astfel de manifestari ale interesului fata de lumea din jur care ne determina sa exploram. In teoria psihanalitica acest interes era denumit libido si se lega de sexualitate. Insa Carl Jung a observat ca interesele si curiozitatile noastre sunt mai mult decat sexuale: energia psihica se manifesta in relatie cu tot felul de aspecte ale vietii, nu doar cele de natura sexuala. Suntem niste exploratori ai lumilor de tot felul care se desfasoara in exteriorul nostru dar chiar si in interiorul nostru. Explorarea fiintei umane este nelimitata iar setea noastra de cunoastere este pe masura. 

In fiecare om exista un gol in forma de Dumnezeu. Blaise Pascal

Dar oare de ce trebuie sa exploram? Poate ca traim cu convingerea ca ne lipseste ceva? Asta ar avea sens fiindca omul nu poate exista prin sine insusi, auto-suficient: avem nevoi de tot felul, multiple si diversificate. Piramida lui Abraham Maslow le sistematizeaza destul de cuprinzator: nevoile de baza (hrana, adapost), nevoile de siguranta si protectie, nevoile sociale si de apartenenta, nevoia de recunoastere si nevoia de dezvoltare personala. Pare ca de fiecare data cand una dintre aceste nevoi este satisfacuta, apare imediat o alta, asa ca ramanem niste exploratori permanenti si pare ca nici nu se poate altfel.

In tipul de societate in care traim si noi nevoile de baza in general au tendinta sa fie satisfacute. Asa ca explorarea noastra se leaga de alte aspecte ale vietii. Si aici, dincolo de nevoia de hrana si de adapost, observam ca lumile noastre tind sa devina destul de diferite intre ele. Explorarea noastra se indreapta catre religie, sau poate catre sport, moda, psihologie practica, masini, literatura ori muzica. Diferenta o face directia catre care se orienteaza curiozitatea noastra. In psihologie asta mai poarta denumirea de valori (definite ca idei bazale despre ceea ce este important in viata). 

Limitele Realitatii Sociale

Exista oare si lucruri pe care pur si simplu nu le putem explora? Cred ca felul cum este conceputa societatea noastra face unele lucruri dificil sau chiar imposibil de explorat - consecintele ar fi prea dureroase. Dintre lucrurile dificil de explorat as numi drogurile, jocurile de noroc, violenta, si promiscuitatea sexuala. O sa-mi spuneti ca lumea e plina de asa ceva, semn ca oamenilor le cam place sa le exploreze. Cu toate astea, fiecare dintre acestea iti complica semnificativ viata, iti afecteaza reputatia, increderea pe care ceilalti o au in tine si capacitatea de a te integra in societate. Asta inseamna ca, daca ne dorim o viata normala exista totusi limite dincolo de care ar fi mai bine sa nu exploram. 

Cred ca una dintre cele mai importante lectii pe care le avem de invatat noi oamenii este cea privitoare la gestionarea limitelor realitatii. Sau altefel spus, cum faci sa iti gasesti fericirea (adica ceva interesant de explorat) intre limitele realitatii sociale. Probabil ca cel mai dificil este pentru cei care provin din medii sau familii pentru care limitele realitatii nu erau percepute ca atare. Daca in mediul de provenienta atitudinea fata de droguri era una relaxata, probabil ca nu ti-e usor sa intelegi de ce viata are mai mult sens fara droguri. Din fericire, fiinta umana este inzestrata cu puterea de a invata si cu cea de a alege - cele mai mari puteri din universul unei persoane! 

Faptul ca parintii tai erau narcomani nu inseamna ca trebuie sa inveti si sa practici asta toata viata. Poti foarte bine sa inveti contrariul - ca fara droguri esti mai capabil sa iti valorifici potentialul si sa realizezi mai mult in aceasta viata, cel putin mai mult decat au realizat parintii tai. Un studiu a demonstrat faptul ca suntem mai fericiti cand avem mai putine optiuni! Din pacate, acesta este si secretul longevitatii dictaturilor si explicatia faptului ca democratiile lumii sunt o sursa consistenta de instabilitate sociala. Dar a avea multe optiuni inseamna de fapt sa descoperi mereu limitele alegerii tale si sa traiesti cu regretul ca nu ai ales diferit. De asemenea, dificultatea de a alege intre optiuni este un chin in sine. 

De aceea, cred ca este util sa privim unele dintre alegerile noastre ca fiind singurele optiuni valabile. Spre exemplu, daca ne referim la o viata fara droguri, fara jocuri de noroc, fara violenta, fara pedofilie si fara necinste, probabil ca nici macar nu exista optiuni alternative. Gestionarea limitelor realitatii cu care va confruntati poate fi facuta doar cu ajutorul gandirii. Daca sunteti o persoana care face ceea ce simte, probabil ca va va fi imposibil sa va opriti in fata unora dintre limitele realitatii sociale. Dar ceea ce simtim poate fi schimbat atunci cand va propuneti si atunci cand cunoasteti felul cum functioneaza psihicul dvs. Un alt mod de a trai in limitele realitatii sociale este sa descoperi ceva ce poate fi explorat in interiorul acestor limite. 

Dar mai bine, iata o sinteza a acestor recomandari:

• ACCEPTAREA PIERDERII ~ In viata nu poti avea chiar toate experientele iar asta inseamna sa inveti sa pierzi. Spre exemplu, puteti invata sa pierdeti satisfactia pe care ati auzit ca v-o ofera drogurile, in mod iluzoriu si trecator. De asemenea, puteti invata sa pierdeti satisfactia pe care v-ar oferi-o o relatie extra-conjugala care v-ar putea afecta reputatia. 

• NEGAREA SATISFACTIEI ~ Atunci cand aveti deja o concluzie pe care o re-iterati in mintea dvs mereu, e greu sa va mai tenteze depasirea limitei respective. De asemenea, curiozitatea dispare. Negarea satisfactiei este simpla atunci cand intelegi ca orice situatie isi are avantajele si dezavantajele sale.

• EVITAREA EXPUNERII ~ Se pare ca cea mai importanta trasatura a persoanelor cu vointa puternica este aceea ca stiu sa evite expunerea la anumite tentatii, in special cele pentru care au o vulnerabilitate. Cand stii ca iti este greu sa iesi din bar treaz, eviti barul si prietenii de pahar. 

• IDENTIFICAREA ALTERNATIVEI ~ Pe masura ce acordam interes si atentie unor aspecte inofensive ale vietii (literatura, sportul, afacerile sau muzica de ex), acestea devin tot mai interesante si apare o curiozitate sanatoasa in ceea ce priveste astfel de preocupari.

• APRECIEREA LIMITELOR ~ Aprecierea in general este unul dintre secretele fericirii. Fara ganduri pline de recunostinta si apreciere, fericirea ar fi imposibila. In acest sens, putem foarte bine sa apreciem existenta acestor limite si a vietii normale pe care ele o securizeaza. Este o problema legata de a invata sa pretuim normalitatea. 

Cred ca fiecare tentatie auto-distructiva isi are particularitatile sale. De aceea, uneori functioneaza unele dintre aceste solutii iar in alt context pot functiona altele. Daca va aflati in situatia sa va doriti sa explorati lucruri care n-ar trebui explorate, este bine sa vorbiti si cu un psiholog. Nu de alta dar cele mai mari probleme din viata unui om sunt generate tocmai de astfel de situatii. Se vorbeste mereu despre auto-depasire si a-ti depasi conditia, ca si cand acesta ar fi singurul mod prin intermediul caruia am putea fi fericiti. Dar de multe ori fericirea presupune a invata sa traim intr-o lume in care exista limite. 

(1) Imaginea Explorer, de Jarod Lovekamp, via Pexels

(2) Harvard Medical School, (acc. 30.04.2023), Having fewer choices can promote happiness, website: Harvard.edu

Continue reading

filosofia mea

Universul Probabilist

Avem nevoie de certitudini si de aceea ne adresam psihologului. Asta in ciuda faptului ca Psihologia, in sine, nu este o stiinta exacta ci una probabilista, bazata pe statistici. In Psihologie 1 + 1 = ... oricat. Iar asta ne scoate din minti, nu-i asa? Un articol despre acceptarea conditiei umane si a limitelor universului probabilist. 

☆ ☆ ☆

Cred ca o mare parte dintre clientii de psihoterapie si consiliere psihologica cauta si recurg la astfel de servicii din dorinta de a elimina incertitudinea. Da, ce n-am da cateodata sa scapam de toate aceste semne de intrebare, nu-i asa? Ce se intampla cu copiii cuplurilor divortate? Dar cu cei care au avut parte de bullying in mediul scolar? Este bataia rupta din rai? Cum poti sa te asiguri ca nu te inseala partenerul(a)? Este adevarat ca prea multa scoala te conduce la nebunie? La o parte dintre aceste intrebari psihologul sau psihoterapeutul v-ar putea furniza niste date statistice prin intermediul carora sa ajungeti la o concluzie. Dar oare statistica va poate elimina incertitudinile? Probabil ca nu. 

Nevoia noastra de certitudini si de a trai in intr-un univers predictibil este uriasa. In acest sens, acum aveti ocazia sa apreciati ceea ce numim stiintele exacte cum ar fi Matematica cu toate ramurile sale, Fizica si Chimia, fiindca acolo nu putea exista decat un singur raspuns corect la fiecare problema. In Psihologie in schimb, avem a face cu adevarurile statistice. In Psihologie orice raspuns poate fi corect, iar acesta este un adevar tulburator, nu-i asa? Inseamna ca adevarul tau ramane un mister iar psihologul nu poate sa-ti citeasca in ochi sau in globul de cristal al testelor sale chiar fiecare detaliu al viitorului tau.

Uite, spre exemplu, exista acest mit al persoanei cu (prea multa) carte, care o va lua razna tocmai din cauza ca are prea multa carte. V-ar surprinde sa aflati ca s-a descoperit prin intermediul unui studiu faptul ca persoanele educate au mai putine sanse sa dezvolte o boala psihica, comparativ cu persoanele a caror educatie este deficitara. Cum asa? Chiar si logic are sens o astfel de concluzie: ai nevoie de anumite cunostinte legate de modul cum functioneaza lucrurile si in special cum functioneaza psihicul uman pentru a putea sa eviti pericole despre care cei fara educatie nu stiu ca sunt pericole sau ca trebuie evitate. Vorbim de pilda despre jocuri de noroc, alcoolism, incercarea de a controla o persoana anume sau viitorul in sine.

Cu toate acestea, chiar si daca sunteti o persoana educata, nu exista certitudinea faptului ca nu sunteti expusa unor astfel de situatii si probleme. Asa cum spuneam mai sus, Psihologia este o stiinta probabilista, nu una exacta. Da, potrivit studiilor cei care fumeaza marijuana regulat au mai putine sanse sa-si finalizeze studiile superioare cu succes. Asta ca tot s-a deschis primul magazin in New York. Si cu toate acestea, exista, printre toate cazurile luate in evidenta, persoane care vor reusi sa-si finalizeze studiile, in ciuda faptului ca fumeaza regulat marijuana. Adevarul lor este diferit de al majoritatii. Nu le  putem lua asta. 

Poate cea mai dramatica dintre framantarile noastre este aceasta: cum sa ne asiguram de faptul ca nu ne vom pierde partenerul? Suntem indragostiti si am investit nu doar sentimente in relatiile noastre. Am investit incredere, eforturi si ani din viata noastra incercand sa ajungem la o compatibilitate cu persoana de langa noi. Unii si-au sacrificat propria personalitate de dragul partenerului si in numele iubirii: au devenit de nerecunoscut pentru cei care ii cunosteau din copilarie sau adolescenta, fiindca si-au dorit atat de mult sa-i fie pe plac partenerului, incat au facut orice pentru a deveni niste parteneri mai buni. Dar oare asta te protejeaza de pericolul unui divort sau al unei despartiri? 

Din pacate nu te protejeaza absolut nimic de un divort si de o despartire. Este pur si simplu o realitate pe care este necesar sa o intelegem si sa o acceptam ca atare. Orice relatie implica acest gen de vulnerabilitate. Si da, suntem prea putin pregatiti sa dam piept cu eventualitatea cruda a pierderii unui partener mult iubit. Probabil ca fiecare dintre noi isi face o schema si un plan legat de modul in care ar trebui sa se comporte pentru a fi protejati de divort sau despartire. Ba chiar unii incearca sa ignore complet vulnerabilitatea lor, ca si cand daca nu privesti in ochi un urs intalnit in padure, el va inceta sa mai existe. Aveti o strategie pentru a scapa de griji dar nu si una pentru a va securiza relatia!

Iata cateva astfel de strategii:

• AUTO-DEPASIREA: eforturile pot fi desfasurate pe multiple planuri (material, profesional, personal, educational, sexual, etc). Vei incerca sa-ti dezvolti auto-controlul si sa-ti depasesti conditia. Vei incerca sa devii un parinte ideal sau un partener de sex inegalabil. Dar cate nu esti in stare sa faci pentru a-ti securiza relatia!

• AGRESIVITATEA: unii dintre barbati spre exemplu incearca sa bage groaza (intr-un fel sau altul) in partenera pentru a fi siguri ca ea ramane cu ei, macar si din frica - caci cine te ameninta, te poate si proteja!

• CONTROLUL: unii dintre parteneri fac eforturi de eliminare a incertitudinii incercand sa controleze viata sociala, profesionala si retelele sociale ale partenerului.

• TESTAREA LIMITELOR: probabil ati intalnit persoane care isi abuzeaza partenerul in fel si chip, cicalindu-l, supunandu-l la tot felul de teste doar pentru a se convinge ca rezista. Este tot o forma de manifestare a agresivitatii, chiar daca nu e fizica, propriu-zis.

• CULTIVAREA RELATIEI: este ceea ce v-as recomanda eu insumi - presupune un set de masuri de bun simt pe care le puteti pune in practica pentru a-i oferi partenerului o experienta de cuplu constructiva.

Daca sunteti amatori de podcasturi cu teme de psihologie probabil ati intalnit cel putin cativa psihologi care va recomandau sa ii oferiti senzatii partenerului, inclusiv socuri emotionale. Teoria din spatele acestui tip de recomandari este aceea ca fiecare om este in esenta un animal care asteapta stimuli si senzatii. Daca stimulii sunt puternici si produc senzatii intense asta inseamna ca cel care reuseste sa furnizeze acele senzatii devine memorabil. Este aceasta strategie una de succes? Poate imi spuneti voi, cei care ati folosit-o! 

Vorbeam mai sus despre cultivarea relatiei, genul de recomandare de bun simt pe care as face-o eu unui cuplu care isi doreste sa-si asigure relatia. Cultivarea relatiei presupune momente speciale pentru cei doi membri ai cuplului, un anumit mod de a interactiona cu partenerul si comportamente atente in ce priveste aspectele mai delicate ale relatiei cum ar fi exprimarea insatisfactiei, aparitia rutinei, a conflictului sau a competitiei sexuale. Puteti gasi aceste recomandari in articolul cu acelasi nume Cultivarea Relatiei. Dar va vor proteja toate acestea de un esec in dragoste, de despartire si divort? Ei bine... nu.

Nu exista nimic care sa va protejeze definitiv de despartire si de divort. Mai ales ca relatiile noi sunt avantajate si chiar privilegiate dpdv hormonal - s-a demonstrat ca relatiile noi sunt ajutate de hormonii pasiunii in timp ce relatiile rodate beneficiaza doar de ajutorul hormonilor atasamentului. Poate ca este nedrept sau poate ca asa este constituita natura umana. Iar daca nu stim ce vrem de la viata de cuplu, avem sanse sa nu stim nici unde ajungem cu viata de cuplu. Putem sa facem eforturi de bun simt sau putem sa fim nesimtiti, de-a dreptul. Vor exista in ambele situatii genuri de parteneri care vor avea o scuza sa va insele: de ce ai fost nesimtit, sau, dimpotriva, de ce ai fost asa de bun cu mine? 

Nu as vrea sa credeti ca relatiile nu au sens, doar fiindca nu exista nimic care sa le faca stabile si durabile in timp. In fond umanitatea noastra s-a definit in raport cu relatiile pe care suntem capabili sa le cultivam si sa le intretinem cu ceilalti oameni. Suntem fiinte sociale. Impreuna suntem mai fericiti si mai puternici. Ceea ce trebuie sa intelegem este faptul ca nimic nu ne garanteaza aceste relatii si asta este okay. Nu ar trebui sa ne asteptam ca relatiile sa fie vesnice si permanente. Ar fi o asteptare lipsita de realism. O asteptare realista este aceea ca vom putea gasi intre numerosii nostri semeni persoane alaturi de care sa formam relatii, cu mai mult sau mai putin succes. 

(1) Imaginea Faceless Soothsayer, de Anette Lusina, via Pexels

Continue reading

relatii

Puterea Soft a Civilizatiei

Cum ii determinam pe ceilalti sa se comporte in modul dorit de noi? Fie prin forta, fie prin seductie. Forta cere resurse putine si eforturi limitate, in timp ce seductia implica risipa de resurse si eforturi indelungate. Cu toate acestea, folosirea fortei este abuziva si ilegala in zilele noastre si ne ramane seductia, la care mai avem de lucrat. 

☆ ☆ ☆

Probabil ati observat ca, odata cu schimbarea si progresul societatii umane, ideea de putere si reprezentarile materiale ale acesteia tind sa se afle intr-o continua transformare. In epoca de Aur, puterea era mai curand abuziva, invaziva si lipsita de orice consideratie fata de vasali, adica fata de populatie. Dupa Revolutie, am continuat multa vreme sa cautam a intelege puterea si cum ar trebui aceasta sa se manifeste in raport cu cetatenii si restul societatii. 

In tot acest timp, ne-am inspirat din Vest, incercand sa intelegem felul cum, popoare care au o traditie democratica mai bogata decat noi, au coabitat cu puterea, asteptarile pe care suntem indreptatiti sa le avem din partea puterii si indatorile pe care le avem noi fata de putere, in caz ca exista asa ceva. Cred ca, prin contrast cu ceea ce se intampla in lume in ultimul timp, incepem sa intelegem diferenta intre democratie si totalitarism, intre puterea in sistemele democratice si cea din sistemele totalitare.

Joseph Nye a introdus conceptul de "putere soft" sau "putere moale" la sfarsitul anilor '80. Pentru Nye, puterea reprezinta abilitatea de a influenta comportamentul celorlalti in scopul de a obtine un rezultat dorit. Exista mai multe posibilitati de a realiza asta: prin amenintari, prin recompense materiale, sau prin atractivitate si seductie. Puterea soft presupune sa-i faci pe ceilalti sa isi doreasca acelasi lucru ca si tine. Ea este opusul puterii brute care presupune coercitie sau plata propriu-zisa. Puterea soft a unei tari rezida in 3 componente: cultura, valorile politice si in politicile externe. O tara isi poate atinge scopurile in politica internationala doar pentru ca celelalte tari rezoneaza cu valorile promovate la nivel oficial si admira prosperitatea de care aceasta se bucura. (...) Nye sustine faptul ca seductia este mai eficienta decat coercitia si multe valori precum democratia, drepturile omului si oportunitatile individuale sunt profund seducatoare. (...) Nye este de parere ca puterea soft este mai dificil de exercitat de catre guverne decat puterea bruta pentru 2 motive: 1. multe dintre resursele esentiale se afla in afara controlului guvernelor si 2. puterea soft lucreaza in mod indirect si subtil, solicitand ani intregi pentru obtinerea unor rezultate.

Puterea din sistemele democratice este putere soft. Ce mai este si asta? Ei bine, puterea soft este puterea care a mers la scoala si s-a cizelat, descoperind faptul ca ceea ce te face cu adevarat puternic nu este forta bruta in sine, prin care poti sa sufoci orice opozitie ci mai curand atractivitatea personalitatii, a viziunii si a valorilor pe care le promovezi si le exprimi prin comportamentul tau. Puterea soft este puterea obtinuta ca urmare a faptului ca ai convins oamenii ca au nevoie de tine, oferindu-le un produs de valoare, fie ca acela este leadershipul tau sau orice altceva fara de care oamenii nu-si mai concep existenta la un moment dat. 

In contrast cu puterea soft, apare puterea de tip traditional, sau mai bine spus, puterea bruta si primitiva. In societatile totalitariste se foloseste intr-o oarecare masura si puterea soft, in sensul ca exista anumite puncte tari ale societatilor de acest fel, dar dictaturile nu se bazeaza prea mult pe acestea. Vorbim aici despre un anumit climat de ordine, sentimentul ca viata este predictibila si controlabila, fara schimbari iesite din comun, fara zbuciumul specific democratiilor iar criminalitatea este tinuta sub control fiindca totul este tinut sub control - scopul scuza mijloacele.

Scopul scuza mijloacele doar in mentalitatea psihopatilor, asa cum bine stim, dar dictatorii nu au absolut nicio problema cu brutalitatea sau lipsa de umanitate a mijloacelor folosite. De aceea, ati fi uimiti sa descoperiti ca intr-o dictatura este mult mai usor sa tii sub control fenomenul infractional iar un dictator rezolva in timp record ceea ce altii nu au reusit intr-o viata de om. De ce? Pentru ca dictatorul foloseste aceasta mentalitate de tip antisocial pentru a-si atinge scopurile, ceea ce inseamna cu nu are nici scrupule si nici mustrari de constiinta. Pentru dictator, atata vreme cat rezultatul este eliminarea unei grupari mafiote, nu mai conteaza daca toti capii gruparii sunt eliminati fizic de un serviciu secret al statului, fara absolut niciun fel de demers legal.

Spuneam ca nu exista un capital mai important decat increderea / credibilitatea. Intr-o societate democratica a fi capabil sa dezvolti credibilitate este pasaportul tau pentru putere. In societatile de tip totalitar exista un capital mai important decat credibilitatea - si anume aliatii care te sustin si te mentin in pozitia de putere. Cam la fel ca si intr-o grupare de tip mafiot. Acolo puterea se obtine prin intermediul aliatilor, a actiunilor agresive si violente de care acestia sunt capabili. Intr-o dictatura, in absenta structurilor de forta, dictatorul este realmente pierdut. De asemenea, structurile de forta actioneaza sub imperativul secretului absolut - Omerta, fiindca nimeni nu trebuie sa stie cat de ilegale si abuzive sunt mijloacele folosite. 

Sistemul dictatorial foloseste propaganda si chiar spalarea creierului pentru a obtine adeziune si sustinerea maselor. Este modul prin care dictatura se zugraveste pe sine ca fiind atractiva si de dorit in raport cu tot ceea ce este in afara. Propaganda este deci cel putin la fel de importanta ca si represiunea indreptata impotriva opozitiei. Astfel, propaganda scoate in evidenta motivele pe care le ai pentru a iubi dictatura si motivele pe care le ai pentru a dispretui tot ceea ce este in afara dictaturii. Se ajunge in punctul in care, acordand credit punctului de vedere oficial al propagandei de stat, nu doar ca ai motive sa fii satisfacut de viata ta, dar chiar te vei bucura de un nivel de satisfactie, in limitele pe care ti le ofera sistemul.

Dar mai bine sa va dau un exemplu: daca doresti sa le demonstrezi cetatenilor tai ca ar trebui sa fie incantati de viata lor, te duci intr-o tara vecina si faci un documentar despre cel mai rau famat cartier pe care il poti gasi acolo. Apoi prezinti acel exemplu ca fiind ceva comun. Asa a facut televiziunea de stat din Rusia un documentar in Ferentari care nu ma indoiesc ca i-a ajutat pe rusi sa fie incantati de viata lor si sa adoarma fericiti ca nu sunt membri ai UE. Cu alte cuvinte, se poate confectiona un adevar al dictaturii pe care sa il promovezi in mod sustinut. 

Propaganda ar putea fi o caricatura a puterii de tip soft, fiindca creeaza impresia atractivitatii prin intermediul unei prezentari alterate / incomplete / prietenoase cu sistemul, a datelor realitatii. Puterea soft nici macar nu are nevoie de propaganda, desi reclama este sufletul comertului, traind cu principiul ca cea mai buna propaganda este actiunea pro-sociala. Cand ai ceva de oferit, devii puternic prin acel serviciu oferit societatii. Nu mai este nevoie de un aparat de propaganda care sa te zugraveasca in culori pastelate si nici sa te costumezi in pompier la incendiu. In societatile de tip democratic ai cu atat mai putina nevoie de marketing cu cat esti mai relevant - produsul pe care il oferi este atat de bun incat se vinde singur. 

In societatea totalitara, cu cat esti mai relevant, cu atat ai mai multa nevoie de propaganda. E ca si cand dictatorul ar avea un canal de YouTube, unde poti vedea detalii interesante din viata lui, ce a mai vizitat si ce a mai inaugurat, pe cine a mai intalnit si pe cine nu poate suferi, doar ca acel canal este ridicat la rangul de televiziune de stat. Aceasta spalare de creier care se face prin mijloace oficiale are scopul de a mari gradul de aderenta si obedienta maselor. 

Chiar si daca ne-am dori o lume multi-polara, cea mai buna cale pe care Rusia o are pentru a deveni un actor multi-polar este sa ca acest proiect imperial sa pice, ca acest regim sa pice, ca acest razboi sa fie pierdut, iar Rusia sa se ridice in vreo 75 de ani ca o putere care are ceva de oferit: cultural si politic. Abia atunci poate sa inceapa acea conversatie. Sursa: Vlad Vexler Philosophy, via Youtube

Numerosi ganditori au identificat dorinta de putere (Nietzsche, Adler) ca reprezentand o trasatura cheie a umanitatii noastre. Nu este nimic gresit in a dori sa obtii influenta si semnificatie in societate atata vreme cat le obtii prin mijloace onorabile. Abuzul si brutalitatea nu sunt asa ceva. In schimb a oferi un serviciu de care ceilalti au nevoie si pe care il recunosc si il apreciaza, este, in cele din urma o dovada a faptului ca ti-ai inteles misiunea si ca viata ta este una de succes. In Psihologie, modul cum incerci sa obtii semnificatie personala (putere) este o trasatura de personalitate de o importanta incontestabila. 

Ca o concluzie, as spune ca puterea in lumea civilizata nu poate fi decat soft. Puterea soft, cea care se bazeaza pe atractivitate si este un rezultat al unui schimb reciproc-avantajos, respecta reguli si mai ales respecta cetateanul, in slujba caruia recunoaste ca se afla. Puterea bruta nu isi prea gaseste rostul in lumea de azi, desi ea poate fi intalnita in diverse contexte si medii sociale, fiind intalnita chiar si in Occident, la scara mai mica - vezi organizatiile criminale sau de gangsteri. Cu cat societatile sunt mai evoluate din punctul de vedere al valorilor culturale si al modelelor, cu atat puterea are tendinta sa devina soft, adica bazata pe credibilitate, legalitate si respect.  

(1) Imaginea Dark Witch Holding Lantern with Candle, de Erik McLean, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 10.15.2022), Soft Power, website: Wikipedia

Continue reading

relatii

Despre Acea Discutie

Abilitatea de a purta acea discutie, se dezvolta in timp si este o misiune care dureaza o viata intreaga, fiindca avem de puratat discutii pe durata intregii vieti cu persoane pe care ne dorim sa le influentam in bine.

☆ ☆ ☆

Probabil suna ca o banalitate daca spun ca singurul mod in care ne putem influenta reciproc sunt discutiile. Dintre acestea insa, unele sunt mai curand monoloage, in sensul ca sunt comunicari unidirectionale, care nu permit si nici nu tin cont de ceea ce are de spus cealalta parte si, in general, nu tin cont de niciun aspect al experientei celuilalt: cum se simte, cum percepe si intelege lucrurile, cum este sa fie acela care traieste viata lui si se confrunta cu provocarile sale de zi cu zi. Pare ca acest mod autoritarist de a pune problema este destul de raspandit, chiar si in relatiile dintre membrii unei familii. 

Exista multe scuze pentru care nu avem rabdare sa il ascultam pe celalalt. Printre acestea, lipsa timpului necesar sau chiar pretentia ca noi detinem toate adevarurile. In mod interesant, probabil ca uneori chiar este cazul de asa ceva: fiind parinti spre exemplu, stiti mai multe despre viata decat copiii dvs. Sau poate ca sunteti o persoana care iubeste lectura si v-ati familiarizat de-a lungul a mai multi ani de studii, cu elementele filosofiei universale, cu principiile unei vieti sanatoare sau cu alte lucruri pe care le stiti mai bine decat oricare dintre cunoscutii vostri. 

Dar daca va doriti cu adevarat sa ii influentati pe ceilalti, faptul ca stiti atat de multe lucruri despre atat de multe lucruri, dupa cum ati observat probabil, nu este de ajuns. Din acest punct de vedere, cred ca psihopatii, care traiesc pentru a profita de ceilalti, ne pot da lectii. Intotdeauna m-au fascinat pedofilii care au o calitate pe care noi ceilalti nu o avem sau daca o avem, nu facem uz de dansa: aceea de a veni in intampinarea unora dintre nevoile copiilor pe care urmeaza sa ii abuzeze. Copii care nu discuta niciodata cu nimeni, fie pentru ca parintii sunt prea ocupati, fie pentru ca sunt tratati ca niste obiecte lipsite de opinii si de personalitate, ei bine, vor discuta cu un pedofil care are suficient timp si rabdare pentru a le intra pe sub piele. 

La fel se intampla si cu psihopatii care incearca sa va escrocheze sentimental: ei au tot tipul din lume pentru a va asculta si pentru a va simti ritmul interior. Fiindca de aceasta ascultare atenta si minutioasa depinde urmatorul lor pas, nu-i asa? Ei bine, cred ca acesta este si motivul pentru care atat de multi dintre noi si atat de multi dintre copiii nostri le cad victime acestor monstri - ei sunt cu un pas inaintea noastra si sunt nevoiti sa evolueze, pentru a putea sa produca victime. Fiindca daca acesti monstri ar aparea neingrijiti, insensibili, aratandu-si rautatea si, eventual, calare pe o matura, atunci probabil ca nimeni nu ar mai cadea in plasa lor. 

Tocmai de aceea, probabil ca noi, ceilalti, care avem programul atat de incarcat cu activitati utile si de apreciat si care avem mintea atat de plina de principii nobile si adevaruri eterne si incontestabile, am putea invata ceva de la monstrii respectivi. Cum ar fi ascultarea, rabdarea si straduinta de a simti ritmul si emotiile fiintei pe care ne dorim sa o influentam in bine. Daca am putea face asta, probabil ca toate acele discutii din familie, bine intentionate dar care se finalizeaza cu concluzia ca nu ne intelegem deloc, si ca parintele este de piatra, iar copilul este batut in cap, ar avea un cu totul alt sens. 

Este o mare diferenta intre exprimarea de incurajari si instituirea de pretentii. Incurajarea este hranitoare, confortabila si ne motiveaza. Pe cand pretentiile sunt chinuitoare, o pedeapsa in sine. Copilul poate intelege din astfel de discutii ca, probabil, nu va reusi niciodata sa fie o persoana normala si integrata social, prin urmare, i-ar fi mai usor sa se afirme ca o persoana anormala si razvratita - cel putin in acest mod va obtine putin respect si va putea sa isi exprime frustrarile pe care nu a avut niciodata ocazia sa le exprime, pentru ca nu i s-a oferit acesta ocazie niciodata. 

Mi-am dorit sa scriu un articol despre acea discutie, pe care am avut-o cu o persoana importanta pentru noi si de care ne-am amintit toata viata. Vedeti, noi ii tratam pe copii ca si cand nu ar dispune de memorie, si le repetam zilnic niste mesaje care, prin repetitie nu devin mai importante si usor de retinut, dimpotriva... se tranforma in cicaleala, adica se transforma in nimic. Acea discutie pe care ai avut-o o singura data cu parintele tau este mai usor de retinut si mai relevanta pentru copil decat 18 ani de cicaleala continua. Acea discutie are loc in momentul potrivit si nu face decat sa clarifice ceea ce deja l-ai invatat pe copil prin intermediul exemplului personal. 

Dar, asa cum spuneam, acea discutie ar trebui sa cuprinda si foarte multa exprimare venita din partea celui pe care va doriti sa il influentati. Cand acesta primeste o voce, este mult mai receptiv la mesajele voastre - iar acesta este un mare secret al influentei sociale si al educatiei pe care, din pacate, nu il apreciem la adevarata valoare. Acea discutie este incurajatoare si nu ignora faptul ca, in fond, oricine este inzestrat cu liber arbitru. Daca unii dintre copii regreta ca nu au cu cine discuta, in aceeasi masura altii regreta ca nu au avut niciodata sansa sa vorbeasca - cu alte cuvinte, nici ei nu au avut cu cine discuta!

Dar acea discutie, nu este legata doar de relatiile intre parinti si copii. Este legata si de relatiile intre cei care ofera ingrijire, medici, asistenti, psihologi, cei care ofera sprijin, intr-o forma sau alta, cei care incearca sa ne motiveze, antrenori, lideri sau sefi. Principiile sunt aceleasi. Cred ca abilitatea de a purta acea discutie, se dezvolta in timp si este o misiune care dureaza o viata intreaga, fiindca avem de puratat discutii pe durata intregii vieti cu persoane pe care ne dorim sa le influentam in bine. Nu e doar despre a stabili limite. Este si despre a convinge ca limitele stabilite sunt importante, utile si de bun simt. Iar in unele dintre situatii, limitele nici macar nu le stabilim noi, fiind stabilite de realitate si posibilitatile pe care aceasta le ofera. 

Avem nevoie de o astfel de ascultare fiindca exista o sensibilitate accentuata a celor pe care ne dorim sa ii influentam: fie ca sunt copii, fie ca sunt subalterni, fie ca sunt parintii nostrii, a caror viata este marcata de tot felul de suferinte. Sensibilitatea lor este atat de mare incat poate trece drept labilitate emotionala. Ea vine din pozitia lor de vulnerabilitate si dependenta dureroasa fata de noi. Sunt deosebit de sensibili la semnalele de dominatie pe care le transmitem. Ei folosesc aceste semnale drept argumente ale faptului ca nu au cu cine discuta (ceea ce este corect) si apoi ca scuza a actelor de razvratire pe care le vor pune in scena, doar pentru a demonstra ca si ei pot sa ne produca suferinta.

(1) Imaginea Two Women Near Bonfire, de Alexadr Podvalny, via Pexels

Continue reading

spirit comunitar

Serenity Prayer

Ce ne rapeste linistea? Victima de Profesie si Vanatorul de Miracole! Sunt cele doua roluri pe care le imbratisam cand suntem tineri si lipsiti de experienta, dar si mai tarziu, daca lectia a ramas neinvatata. Un articol despre modul in care Serenity Prayer m-a ajutat sa eliberez lumea de cei doi anti-eroi incompatibili cu santatea psihica (si linistea). 

☆ ☆ ☆

Motoul personal... Unii il scriu pe un perete sau pe un tricou, ori il inrameaza si-l duc la birou, fiindca au nevoie sa isi aminteasca zilnic care este sensul lucrurilor, care le sunt valorile si pe ce se pot baza in viata. Sau poate ca au nevoie de moto ca sa stie cum sa-si inteleaga clientii ori sa le furnizeze acestor clienti un carlig bun pentru a se agata de ceva atunci cand aluneca in deriva. 

Dupa cum stiti probabil, motoul meu terapeutic se numeste Serenity Prayer si pe mine cel putin, m-a invatat 3 lucruri, extrem de importante: ca in viata este bine sa fii curajos, realist si intelept. Curajos fiindca uneori este nevoie de actiune. Realist fiindca in alte situatii ai de-a face cu lucruri mai presus de vointa ta. Si intelept pentru ca poate fi dificil sa intelegi cand te afli in prima situatie si cand ai de-a face cu limitele realitatii.

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a  accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. Serenity Prayer - Rugaciunea Linistii

As dori sa luati in calcul faptul ca Serenity Prayer este o rugaciune dar este si un algoritm de lucru. Tipul de consiliere psihologica in care cred nu este obligatoriu cea Pastorala, desi cred in Dumnezeu. 

De aceea, consider ca partea de algoritm este mai relevanta decat partea de rugaciune. Oamenii au nevoie de o intelegere schematica a situatiei in care se afla: luptam pentru ceva realist sau acceptam ceva ce nu poate fi schimbat? Multi dintre ei inteleg astfel ca lipsa lor de liniste (ori sanatate psihica, daca doriti) vine fie din faptul ca, din frica, absenteaza de la lupta in care ar trebui sa se afle, fie din faptul ca, din idealism, lupta de prea mult timp pentru o cauza ce sfideaza limitele realitatii. 

• CURAJUL — Sursa curajului este optimismul, stima de sine si increderea in fortele proprii. Unii nu dispun de asa ceva iar asta ii face sa ramana intr-o situatie in care sunt abuzati, exploatati, umiliti. Ei nu incearca sa schimbe aceasta situatie de teama sa nu isi faca dusmani si sa nu tulbure atmosfera. Este prototipul comportamentului pasiv. Pe termen lung insa, regimul de abuzuri pe care il indura isi va spune cuvantul, iar abuzurile nu doar ca vor continua, probabil vor lua amploare, dat fiind faptul ca abuzatorul nu intampina absolut nicio limita si este oarecum indreptatit sa creada ca iti face placere sa fii abuzat - tu nu ai spus niciodata ca n-ar fi asa!

• ACCEPTAREA — Sursa acceptarii este experienta acumulata, dar si flexibilitatea, deschiderea catre indiciile realitatii. Cand ai incercat sa schimbi ceva o lunga perioada de timp, vine momentul cand, sleit de puteri, te dai batut. Aceasta lupta nu doar ca este inegala (tu impotriva realitatii) dar iti si consuma resursele. Si realitatea castiga intotdeauna! Asa se face ca uneori, de groaza ca vei pierde ceva, ajungi sa pierzi infinit mai mult, in lupta disperata si fara sorti de izbanda pe care ai pus-o in scena. Incapatanarea persoanei care nu tine cont de indiciile pe care le ofera situatia si refuza sa le observe ma duce cu gandul la comportamentul agresiv - persoana are rezerve de agresivitate fiindca, probabil, este obisnuita sa castige iar asta a facut-o mai curajoasa decat s-ar cuveni, optimista pana dincolo de limitele realitatii.

• INTELEPCIUNEA — Sursa intelepciunii este invatatura, atat cea survenita in urma experientei personale cat si cea venita pe calea informatiilor intalnite, cautate, pretuite in mod adecvat. Suntem cu atat mai intelepti cu cat invatam mai mult, nu-i asa? Ce ne face intelepti? Informatiile despre realitate, despre ceea ce este cu putinta, despre bani, relatii, educatie, despre noi insine, despre felul cum putem progresa in viata s.a.m.d. Cartea este o sursa de intelepciune, cu conditia sa nu fie una singura. Persoana inteleapta supune testarii orice convingere pe care o dezvolta, chiar si daca este provenita din propria experienta. Exista oare alte moduri de a interpreta acest fapt? Ce cred ceilalti? Ce cred autoritatile in domeniul respectiv? Ce cazuri similare s-au mai intalnit? Dupa cum observati, intelepciunea nu este tocmai usor de dobandit. Desigur, ti-o poate oferi Dumnezeu, dar iti revine si tie misiunea de a cauta sursele de intelepciune, o viata intreaga.

Tineretea este asociata cu nelinistea si chiar cu problemele emotionale. Avem dificultati in a gestiona pierderea, abuzul si relatiile, nedreptatea lumii, care este un aspect cat se poate de real si pe care tinerii il inteleg abia atunci cand nu mai sunt tineri. Dupa ce tinerii nu mai sunt tineri, acestia se linistesc la casa lor, devin productivi, nu mai alearga dupa cai verzi, inteleg ca realizarile apar prin munca si rabdare, descopera chestii revolutionare cum ar fi economiile personale si auto-controlul. Dar pana atunci, totul este o suferinta continua: de ce eu? de ce asa? de ce, de ce, de ce? 

Tinerii alearga desea dupa un miracol, pana cand miracolul pune frana si ne rupem nasul in miracolul respectiv. Tot tinerii se afla si in situatia de a se teme de schimbare, fiindca nu stiu ce pot face pe cont propriu, dupa ce se vor fi eliberat de dictatura, abuzuri si oprimare. Cu alte cuvinte, fie din lipsa curajului, fie din lipsa realismului, tinerii sunt in general abonati la o buna doza de suferinta pe care cei ajunsi la o anumita varsta (dupa 35) stiu sa o evite cu succes: fie evitand dependenta si abuzurile care vin odata cu ea, fie evitand sa vaneze miracole, precum faceau in tinerete. 

Ca sa sintetizez, Serenity Prayer ne ajuta sa ne pregatim pentru zile mai bune, dar ne ajuta in acelasi timp sa ne pregatim pentru contactul cu realitatea. Daca ii urmam recomandarile, Serenity Prayer ne elibereaza de suferinta si risipa inutila de resurse. Ea ne ajuta sa iesim din cele doua scenarii specifice copilariei si adolescentei: Victima de Profesie si Vanatorul de Miracole. 

• OPTIMISMUL — Alegem sa credem ca universul este prietenos, generos si plin de resurse, iar asta ne face sa luptam pentru libertate si drepturi, sa toleram cu demnitate pierderea, sa fim luminosi, increzatori si rabdatori, asteptand zile mai bune. Caci ele vor veni. Suntem oare pregatiti pentru zile mai bune?  Victima de profesie nu este pregatita.

• REALISMUL — Alegem sa credem ca 2+2=5 si atunci realitatea incepe razboiul cu noi, sustinand permanent ca nu este adevarat. Asta ne face frustrati pe termen nelimitat, in conflict cu lumea. Pana acceptam ca 2+2=4. Si atunci razboiul inceteaza, deci inceteaza si risipa de resurse. Dar pentru Vanatorul de Miracole razboiul cu realitatea nu se termina niciodata.

• VINDECAREA — Sau reintoarcerea la liniste, este o combinatie intre optimism si realism. Doar aceasta combinatie ne scoate din scenariul Victimei de Profesie, prea pesimista ca sa lupte pentru eliberare sau din scenariul Vanatorului de Miracole, prea optimist pentru a depune armele in fata realitatii.

(1) Imaginea Equilibrium, de Guido Soraru, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

resurse

Constructia Personala

Spune-mi ce construiesti ca sa-ti spun cine esti. Unii construiesc castele din nisip, iar altii arme si capcane. Daca esti viu, inseamna ca si tu construiesti. Probabil construiesti ceva, chiar acum, in timp ce citesti acest articol.

o o o 

Creativitatea nu se manifesta numai in arta, ci si in stilul de viata pe care il construim. In stilul de viata noi investim cunostinte, opinii si mai ales alegeri. Din acest material cognitiv vom zamisli opera vietii noastre, Constructia Personala. Nu doar ca nu ni se permite luxul de a nu construi nimic, dar constructia se desfasoara chiar si atunci cand nu miscam un deget - poate ca esti in pat, dar totusi, construiesti si tu ceva. Oare ce sa fie?

Adesea construim involuntar si inconstient, insa nu trece o zi fara sa punem o caramida la temelia constructiei noastre. Poate ca acea caramida consta intr-o suma de bani, intr-un poem, sau poate doar intr-un suspin. Iar cand vei avea destui bani, destule poeme si, respectiv, destule suspine, palatul pe care il construiesti se va inalta, superb, in bolta cerului, iar tu vei fi implinit. Sau poate ca nu? De fapt, nu mereu...

Acum ar trebui sa urmeze un videoclip cu Nirvana, sau cu alti artisti cu sufletele chinuite, care au sublimat suferinta in arta, dar m-am gandit sa postez in schimb acest videoclip cu pestisorul japonez care construieste o structura de o perfectiune matematica, in scopul de a-si atrage o partenera.  El isi doreste ceva si face ceva in acest sens. Cand le arat acest videoclip, oamenii au tendinta sa imi spuna ca pestisorul japonez turcoaz ii pune in pozitie de inferioritate.

La toate animalele aflate in perioada de imperechere, masculii pun in scena un fel de joc, ce presupune sa dai de inteles, ca mascul, ca, in realitate, esti mult mai mult decat pari, ca poti oferi protectie si chestii, iar asocierea cu tine este o idee excelenta, pentru orice femela disponibila - un fel de laudarosenie a naturii, mai curand mincinoasa, dar care are sens, si care prevesteste aparitia puisorilor. Dar ce face femela, in tot acest timp? Oare ea ce construieste?

Acest ritual se regaseste si la oameni, dar nu doar in ce priveste jocurile erotice ale imperecherii, ci si in situatii diverse ale vietii. Ipoteza mea este ca fiecare dintre noi construieste ceva, in mod curent, chiar si daca, aparent, mai curand distruge, risipeste ceva - fonduri, timp, resurse, etc. Suntem fiinte care se pregatesc, in decursul copilariei, isi invata rolul, urmand ca mai tarziu, sa puna in scena ceea ce au invatat, sa dea nastere Constructiei Personale.

Chiar si o nevroza este o constructie. In cartea dr. Scott Peck, Psihologia Minciunii, o carte care m-a marcat, am intalnit acest fragment interesant:

- Am avut un vis noaptea trecuta, a povestit Charlene. Se petrecea pe o alta planeta. Oamenii erau in razboi cu o rasa extraterestra. A fost neclar cine va castiga razboiul. Dar eu am construit o masina miraculoasa, care era atat ofensiva cat si defensiva. Era enorma, complexa, avand in dotare mai multe arme diferite. Faceam ultimele retusuri iar atunci, in laboratorul meu a intrat un bărbat. Am stiut ca venise sa imi distruga masina inainte de a putea fi folosita. (...)

- Sa presupunem ca masina nu reprezinta inteligenta ta, ci nevroza ta. Da, este adevarat ca incerc sa-ti distrug nevroza. 

Charlene a urlat:

- NU. Nu este nevroza mea. Pentru ca in vis era frumoasa, s-a vaicarit ea. Era complexa, Putea face atatea lucruri. Am construit-o cu atata grija si ingeniozitate. Era o capodopera inginereasca. (Scott Peck, 2012)

Imi povestea un amic despre o fata pe care o cunoscuse intr-un club - eu nu merg in cluburi fiindca am altceva de construit. Cred ca fetei i s-ar potrivi bine termenul de FREAK OF NATURE, dar nu poti sa nu recunosti ca era o persoana interesanta. Ea isi dorea, cu toata sinceritatea, sa distruga barbatii - Motivul? Fiindca si pe ea, anumiti barbati o impiedicasera sa isi implineasca visul. Amicul meu fusese martor felului in care aceasta tipa il 'ajutase' pe iubitul ei, student la medicina, sa devina dependent de droguri si sa-si ruineze viitorul.

'Esti nebuna?', a intrebat-o amicul meu, 'Esti constienta ca cineva poate sa te omoare pentru asta?'. 'Da, sunt nebuna! Oricum nu foloseste la nimic viata mea'. Amicul meu nu aflase niciodata care fusese visul ei, cel pentru care acum distrugea in mod intentionat baietii, dar cred ca nici macar nu conteaza asta. Acest caz este o ilustrare a faptului ca, atunci cand viata te raneste, ai, printre altele, optiunea de a-ti varsa furia si disperarea asupra celorlalti, cum ar fi niste oameni nevinovati.

Iar eu am o vorba... "Nu o poti lua de la capat, dar poti sa dai povestii un alt final'. Cred ca fata respectiva suferea de o nevroza luxurianta si frumos structurata, exact ca si constructia in nisip a pestisorului japonez, exact ca si masinaria din visul lui Charlene. Oare de ce construim toate astea - structuri in nisip misterioase, nevroze, depresii, case, cariere, filosofii, etc? Ar putea fi pentru ca ne dorim iubirea? 

In scenariul apocaliptic al fetei din club, care ii si conduce viata din umbra, este loc si pentru un cavaler pe cal alb, care poate nu doar sa o inteleaga si sa o aprecieze, asa "speciala" cum este ea, dar si sa o determine sa devina o buna gospodina, si, eventual, o mama devotata. In plus, Acela, poate, nu-i asa, sa-i implineasca visul. Hm, ce misiune importanta! Ce importanta este fata de club cand o privesti asa! Ce constructie formidabila este nevroza ei!

Pe fiecare dintre noi ne pune in miscare o fictiune despre sensul vietii. 'Daca viata imi blocheaza zborul, prin intermediul barbatilor, atunci sensul vietii mele este sa blochez zborul barbatilor'. Este bolnav, dar este si interesant si, oarecum, satisfacator, pentru ea, cel putin pe termen scurt. Si, poate, pentru multe alte persoane care fac asta fara sa isi dea seama, involuntar si inconstient.

Hipnoterapeutul Milton Erikson spunea ca in spatele oricarei alegeri se afla o intentie pozitiva - implinire, satisfactie, reusita. Dar vedem bine ca multe alegeri au, in schimb, consecinte negative. Acestea vin atunci cand nu suntem constienti de faptul ca binele nostru este legat de binele comunitatii. Razbunarea, in special razbunarile drastice, cu efecte distructive, nu fac decat sa dinamiteze propria noastra existenta, fiind indreptate impotriva celorlalti, adesea in mod aleatoriu, in stil terorist.

Mai devreme sau mai tarziu, cei din jur vor afla cine suntem si isi vor dori sa ia distanta, sau chiar sa ne opreasca. De aceea, unele dintre constructiile noastre pot sa atraga pretendenti si aliati, prin frumusetea si utilitatea lor, in timp ce altele nu fac decat sa ingrozeaca si sa starneasca repulsia. Oare tu ce construiesti? Sa fie o constructie demna, frumoasa si nobila? Sau este doar un tunel al groazei?

(1) Imaginea Harbour Island, de Amanda B via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Peck, S., (2012), Psihologia Minciunii, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Continue reading

stil de viata

Auto-Mantuirea

Miracolul nu este sa mergi pe ape sau sa zbori. Adevaratul miracol este sa mergi pe pamant si sa apreciezi viata. Miracolul nu este sa vina cineva si sa iti rezolve problemele. Adevaratul miracol este sa te salvezi singur.

Ce urmeaza in povestea ta subiectiva? Poate ca aveti rezervat cu totul altceva pentru acest moment al povestii, sau poate ca ati putea rezerva pana si vindecarii un spatiu discret, dar probabil ca nu veti accepta asta in orice conditii. Spre exemplu, am observat ca unii dintre noi par a avea undeva, intr-un for interior, la un nivel neconstientizat, cateva conditii bine definite pentru ca vindecarea sa aiba loc:

• Sa fi plans suficient de mult - ce ar fi vindecarea fara lacrimi? Exista un mit al lacrimilor care te vindeca dar mi-e teama ca adevarul este cu totul altul. Nu lacrimile si plasul ne vindeca - este o iluzie. Plangand va atrenati sa plangeti... si atat. Nu aveti nevoie decat de un arc neuronal pentru asta. Vindecarea, cred eu, presupune si un efort de atitudine.

• Sa fi pierdut suficient de multe lucruri - a pierde lucruri ma indoiesc ca foloseste la ceva. Totusi, a constientiza ca pierzi multe lucruri, oportunitati si timp, este deja altceva. In plus, a lua masuri pentru oprirea pierderilor este pasul pe care toata fiinta ta il asteapta din partea propriei personalitati.

• Sa te fi convins ca nimanui nu-i pasa - cand te convingi ca nimanui nu-i pasa "cu adevarat" - poate pentru ca fiecare isi are propriile interese si responsabilitati si nu vor putea sa si le abandoneze pentru a "te infia". Stiu, asta suna dur, insa, in adancurile noastre, suntem egoisti si nu ne permitem sa investim resurse intr-o cauza pierduta - resursele noastre sunt resursele unor muritori, deci sunt limitate.

• Sa apara totusi o persoana trimisa de providenta, inzestrata cu calitati iesite din comun, care sa preia carma vietii tale si sa te poarte in spate o vreme, dupa cum o lebada isi poarta in spate puisorii. Bun! Iar tu ce inveti din asta?

Nu stiu daca ati observat in natura acest comportament al lebedelor dar merita sa o faceti. Eu am descoperit asta pe cand eram la biserica adventista, in tineretea mea, si cei de acolo incercau sa explice modul in care Dumnezeu iti poarta de grija din momentul in care ti-ai incredintat destinul in bratul sau tare. Ei bine, cam acesta este profilul salvatorului ideal si multi dintre noi il cauta in exteriorul nostru, intr-o persoana sau alta, sau chiar in Dumnezeu, de ce nu?

In absenta acestui salvator, probabil ca nimic nu mai are rost. Eu am obiceiul sa "ii sperii" pe clientii mei cu aceasta provocare de a deveni ei insisi lebada care isi poarta puisorii (adica propria-si persoana) pe spate, pentru a se implica in aceasta opera de "auto-mantuire" cu care, spune Alfred Adler, suntem insarcinati de catre univers. Dar ce te faci daca in povestea ta subiectiva nu este loc pentru auto-mantuire?

Un studiu a descoperit faptul ca secretul vindecarii in urma unei pierderi este aproape aleatoriu - in sensul ca nici macar nu conteaza ce anume te va scapa de partea aceasta mai intunecata a povestii tale subiective. Ceea ce conteaza este sa crezi ca exista cel putin un lucru sau o persoana care ar putea sa o faca. Ar putea spre exemplu sa te vindece o colectie de castane? Dar un caine pitic? Tot ce se poate... Este exact principiul care se aplica in efectul Placebo, de altfel.

Intelesese ca era pe cale sa se vindece intr-un moment aparent insignifiant, petrecut in metroul parizian. Pe cand ii treceau prin minte tot felul de ganduri sumbre legate de viata si de viitorul ei marginit, a aparut un cuplu de indragostiti care s-a asezat in fata ei, sarutandu-se. Starea i s-a agravat instantaneu (tocmai isi revenea de pe urma unei despartiri dureroase si era pe atunci singura): s-a simtit si mai nefericita. La statia urmatoare, s-a ridicat sa coboare. Un tanar asezat aproape de usa a privit-o, iar atunci cand a coborat din vagon i-a suras. "In clipa aceea -- mi-a spus ea -- m-am simtit brusc mai bine. Bineinteles ca nu l-am mai vazut niciodata pe baiatul acela, nu stiu de ce mi-a zambit, dar mi s-a parut, in mod ciudat, ca e un motiv bun ca sa sper si sa-mi traiesc viata mai departe, orice s-ar intampla. Acesta e, de fapt, momentul in care am simtit ca vindecarea este posibila." -- Cristophe Andre, Cum sa-ti construiesti fericirea.

Daca va mai amintiti, in efectul Placebo, ti se administreaza o substanta neutra din punct de vedere farmaceutic (zahar), crezi ca este un "medicament minune", si ai toate sansele sa te vindeci de anumite boli, sau cel putin sa ti se amelioreze starea in mod accentuat. Conteaza aici si persoana sau medicul care iti ofera "medicamentul minune" - ca sa vedeti de cat snobism este capabil subconstientul nostru!

In durerile de natura psihologica insa, care impart acelasi centru din creier cu durerea fizica, efectul Placebo este cu mult mai important decat in afectiunile in care sunt implicati virusi sau, in general, in afectiunile organice. Caci daca in afectiunile organice Placebo dezlantuie puterile auto-vindecatoare ale sistemului imunitar, ei bine, in afectiunile psihice, Placebo reprezinta un stil de viata in sine - modul sanatos de a ne purta de grija noua insine, de a ne incuraja si, prin asta, de a contribui la vindecarea noastra.

Cu alte cuvinte, in afectiunile psihologice, Placebo este insasi vindecarea. Dar, inca o data... ce te faci daca in povestea ta nu e momentul pentru vindecare? Pentru ca, lesne de inteles, daca povestea ta este "Fetita cu chibriturile", nu retin momentul in care aceasta a fost salvata de gerul noptii de iarna... In scenariul unora dintre povestile pe care le punem in scena sau le purtam in suflet, vindecarea pur si simplu lipseste...

E trist, dar e cat se poate de adevarat. In alte scenarii, vindecarea trebuie si repet TREBUIE sa vina prin intermediul unui reprezentat al divinitatii - o fiinta inzestrata cu trasaturi iesite din comun: bunatate, intelepciune, iar daca se poate, nu ne-ar deranja sa arate bine in costum de baie. Glumesc, desigur, dar ganditi-va putin la ACEST scenariu! ( :P ) Oricum, pare mult mai greu de conceput faptul ca vindecarea vine prin noi insine.

Este asa... cum sa zic... cam sec, sa nu vina nici un inger sa te salveze si sa faca ordine in viata ta. In plus, ne lipseste antrenamentul de a ne salva singuri. Este ca in povestile acelea budiste in care se spune ca adevaratul miracol este sa te plimbi pe pamant, nu sa mergi pe ape, precum Isus. Tot respectul si iubirea pentru Mantuitorul, dar pentru unii dintre noi a devenit greu sa se ridice din pat si sa mearga la serviciu - ce sa mai vorbim despre mersul pe ape?

Oamenii considera de regula ca mersul pe apa sau in aer este un miracol. Dar eu cred ca adevaratul miracol nu este sa mergi pe apa sau sa zbori, ci sa mergi pe pamant. In fiecare zi suntem martorii unui miracol pe care nici macar nu il recunoastem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri si curiosi ai unui copil - proprii nostri ochi. Totul este un miracol.  -- Thich Nhat Hanh, Miracolul Constientei: O introducere in practica meditatiei. 

(1) Imaginea Supergirl, de Michael Li, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) PsyBlog, (acc. 20.12.2017), The secret to getting over a romantic break-up, website: PsyBlog

(3) Andre, C., (2014), Cum sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti.

Continue reading

vointa

Pariu cu Viata

Orice lucru in care ne punem increderea, este un pariu. A face pariuri este o adevarata arta. Daca nu pariezi chibzuit, poti sa pierzi totul. Iar uneori pierzi oricum sau castigi ridicol de usor.

Viata nu are niciun sens. Noi suntem cei datori sa acorde vietii un sens. Asta tine de creativitatea si apetitul nostru pentru viata. Daca nu i-am dat niciun sens, poate fi greu sa intelegem de ce, totusi ar trebui traita. A da un sens vietii seamana foarte mult cu un pariu sportiv.

Imaginati-va o cursa de cai. Ati adunat informatii in prealabil despre toti caii care vor participa si despre cei care sunt priviti drept favoriti ai cursei. Apoi mergeti si faceti pariul - alegeti calul in care va investiti increderea si banii. Oare va castiga? Cred ca asa se intampla lucrurile si in viata.

Culegem mai intai informatii despre viata, despre ceilalti si despre noi insine pentru ca in final sa ajungem la o concluzie: "In viata, pentru a insemna ceva, trebuie sa pariezi pe..." Cum ati completa aceasta fraza? Raspunsul reflecta valorile voastre si, deci, pariul pe care il faceti cu viata, ca urmare a influentelor suferite.

Valoarea unei vieti se vede in ipotezele pe care se cladeste. Sensul vietii este ipoteza. Daca omul alege Destinul, ca disponibilitate creata de viata, ca datorie suprema pe care o are de indeplinit, atunci el alege un sens al vietii. Dimpotriva, daca omul nu alege nimic, si traieste la intamplare, atunci viata lui este fara sens. La capatul drumului, vine confirmarea sau infirmarea ipotezei. Daca nu si-a ales un Destin, atunci raspunsul vietii este la fel de confuz ca si ipotezele pe care s-a cladit. Traian Ganju

Dar pe ce au pariat altii? Pe ce si-au pariat viata? 

• Klaus Iohannis - a pariat pe case.

• Gica Hagi - a pariat pe fotbal

• Adolf Hitler - a pariat pe razboi

• George Enescu - a pariat pe muzica

• Magic Johnson - a pariat pe baschet

• Mihai Eminescu - a pariat pe literatura

Lista este, va dati seama, interminabila, la fel ca noi oamenii. Chiar si oamenii despre care nu ati auzit niciodata pariaza pe ceva, chiar daca nu investesc la fel de mult in acel pariu incat sa castige notorietate. Poate ca unii pariaza pe lucruri banale, cum ar fi bautura, mancarea si sexul. 

Altii pariaza pe cunoastere si acumularea de informatii. Poate ca ati cunoscut si voi cateva femei care au pariat pe o iubire ca-n filme, ori doar pe o familie si vreo doi copii frumosi ca niste ingerasi. Am o prietena care a pariat pe un job bine platit pentru ca adevaratul ei pariu era acela pe... destinatii exotice de vacanta. 

Pariurile incep devreme. Copiii pariaza pe benzi desenate, pe desene animate, pe jucarii si jocuri. Pentru ca viata sa aiba sens iar eu sa insemn ceva, trebuie sa iubesti si sa fii iubit, pariaza tinerii, fara sa clipeasca. Pentru ca viata sa merite traita, trebuie sa stii "ce si cum", sa fii intelept, pariaza  batranii.

La inceput ai nevoie de modele: super-jucatori legendari care au pariat pe ceva si au castigat. De la acestia inveti pe ce se pariaza si in ce fel se castiga. Apoi devii tu insuti un model si ceilalti invata de la tine in ce ar merita sa-si investeasca resursele (timpul, atentia, increderea, banii...)

Daca iti place cum pariaza cineva, te poti imprieteni cu el si incepeti sa pariati impreuna. Sau poti sa te si casatoresti cu acest jucator la pariuri care te place, adica, scuze, puteti sa pariati unul pe celalalt. Desigur, exista riscul ca la un moment dat, partenerul tau sa inceapa sa parieze aiurea, pe la alte case de pariuri, si atunci... ce e de facut?

Iar cand pariurile tale dau gres, cand "nu mai ai noroc", cand incepi sa pierzi toate pariurile, atunci ghice ce... pariezi pe o depresie. Este momentul cand afli ca exista reguli de bun simt si ca nu poti paria chiar pe orice iluzie, fiindca riscul de a pierde este mare. Dar nu vrem intotdeauna sa pariem pe bun simt si ce vrea societatea, si atunci...

Sau poate ca ramanem curiosi, pardon, pariem pe o atitudine curioasa, si ne adaptam la pariuri cu fiecare noua zi, alegem sa pariem pe viata si auto-dezvoltare, chiar daca am ajuns la o varsta venerabila - pariurile nu s-au terminat inca. Vrei sa mai pariezi o zi si pe masura ce faci asta, devii expert la slalomul printre boli, asa cum nepotul tau este expert la jocul cu zomby pe care il mitraliaza (pariaza pe mitralierea lor).

(1) Imaginea Win, de Keegan Jones, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Lazar, C, (2010), Etica si Deontologie, editura Psihomedia, Sibiu

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa