Alegeri Inconstiente

Emotiile merita ascultate pentru a ne constientiza nevoile dar nu pentru a le lasa sa ne ghideze si sa ne stabileasca ordinea de zi. Emotiile apar cand nu te astepti si dispar cand ai mai multa nevoie de ele iar asta e o drama pentru cei care nu stiu ce vor.

☆ ☆ ☆

Ideea ca exista alegeri inconstiente este un oximoron, in toata splendoarea sa. Oximoronul este o figura de stil care asociaza intr-un concept doi termeni aparent incompatibili. Spre exemplu, imbecilul inteligent, egoistul altruist, pedofilul virtuos sau invalidul atletic ar putea fi niste oximoroni, fiecare dintre ei. Tot la fel si alegerile care sunt inconstiente, fiindca o alegere implica intentie, analiza optiunilor, constientizarea scopurilor si a mijloacelor disponibile iar in final deliberarea si planul pentru punerea in aplicare a deciziei respective. Cu alte cuvinte, daca am dispune de cunostintele necesare unei asemenea controverse, am putea sa sustinem punctul de vedere potrivit caruia o alegere nu poate fi inconstienta, fiindca asa scrie la manualul de Fundamentele Psihologiei. 

Cu toate acestea, este stiut faptul ca omenirea in intregul ei, este o specie care isi duce existenta mai curand in afara sferei constiintei, la un nivel mai ridicat sau mai scazut de constientizare. Probabil ca acesta si este motivul pentru care ne aflam acum, in anul de gratie 2023, in situatia de a asista neputinciosi si bulversati la scenariul in care un inconstient cu bombe nucleare face amenintari cu privire la folosirea acestora. Asta nu inseamna ca nivelul de reglare constienta si voluntara a comportamentului nu este posibil sau ca nu exista ca atare. Doar ca ne-am obisnuit sa functionam pe pilot automat. Iata doar cateva dintre procesele psihice care se realizeaza pe pilot automat:

• RECUNOASTEREA STIMULILOR ~ Este numita in psihologie prelucrare secundara a stimulilor oferiti de simturi. Prin intermediul acesteia indiciile pe care ni le ofera simturile (vaz, auz, miros, simtul tactil, etc) sunt asociate cu elementele de care dispunem in bagajul nostru de memorie si capata un anumit sens. Recunoasterea stimulilor, petrecandu-se in afara atentiei si a constiintei, poate fi eronata si adesea este.

• INFERENTELE ~ Prin intermediul inferentelor ajungem in posesia unor informatii mai mult sau mai putin complexe, mai mult sau mai putin adevarate, pornind de la datele pe care ni le ofera o anumita situatie. Prototipul inferentei este ceea ce se cheama silogism: daca toti oamenii sunt muritori iar Socrate este om, inseamna ca Socrate este muritor. Inferentele, pot fi si ele eronate.

• ANALIZA ~ Analiza pe pilot automat este emotionala, rapida si rudimentara. De cele mai multe ori ea este polarizata: partea rea (Raul perceput) si partea buna (Binele perceput). Fireste, rezultatul acestei asa-zise analize este decizia de a alege partea buna. Spre exemplu uneori analizam daca dorim sau nu o inghetata. Nu este o analiza temeinica ci una superficiala dar care tine cont de anumite detalii situationale: temperatura sau faptul ca ne-am propus anterior sa consumam mai putin zahar. De asemenea, tine cont de starea noastra emotionala care devine decisiva. Fiind superficial, acest tip de analiza este adesea problematic si dezadaptativ.

• DECIZIA ~ Chiar si deciziile se iau pe pilot automat. Se considera ca daca am fi constienti tot timpul, aceasta ar fi un efort colosal pentru psihicul uman iar psihicul uman, ca si intregul organism, functioneaza pe principiul minimului efort. In ideea economisirii de energie, deciziile pe care le luam in mod normal sunt influentate de impresii de moment, de experiente trecute sau chiar de intentii afirmate anterior. Fireste, acest tip de decizie poate fi si el eronat si dezadaptativ, beneficiind de un nivel scazut al vigilentei noastre.

Cu alte cuvinte, un intreg univers al psihicului uman se desfasoara in umbra constiintei, cu mai mult sau mai putin succes adaptativ. Asadar, exista sau nu exista alegeri inconstiente? Probabil ca nu le-ati numi alegeri. Le-ati numi mai curand reflexe ori chiar reflexe conditionate. Asa cum catelul a invatat sa saliveze la auzul clopotelului doar pentru ca Pavlov a asociat sunetul respectiv cu obtinerea hranei, tot la fel si noi recunoastem stimulii si stim in ce fel de scenariu ne aflam, prin urmare luam decizii fulgeratoare bazate pe indicii surprinzator de sarace. Cand e vorba de milisecunde e greu sa ne dam seama daca avem de-a face cu alegeri sau reflexe si mai ales e greu sa intelegem de ce ar trebui sa existe o diferenta intre ele. 

Dar chiar exista o diferenta intre reflex si alegerea inconstienta, asa cum exista o diferenta si intre alegerea inconstienta si procesul decizional constient, specific nivelului voluntar al psihicului. 

• REFLEXUL ~ Este automat, fulgerator si implica adesea un element fiziologic sau comportamental: spre exemplu salivarea, retragerea din fata stimulilor care produc durere sau urmarirea celor care produc placere. Reflexele sunt polarizate (implica prezenta Placerii - vezi reflexele sexuale, sau a Durerii - vezi clipitul pleoapelor ptr protectia ochilor). Ele reprezinta primul nivel al comportamentului uman, cel mai rudimentar si ceea ce avem in comun cu regnul animal, caruia ii apartinem. In felul lor, reflexele reprezinta un adevarat succes al evolutiei, fiindca ele atesta existenta capacitatii de a invata (vezi reflexele conditionate) si de a ne orienta in cadrul mediului.

• ALEGEREA INCONSTIENTA ~ Este rezultatul unei analize fulgeratoare si superficiale, este profund emotionala si implica existenta unui numar redus de optiuni (Binele Perceput si Raul Perceput) si a unei evaluari superficiale a acestora. Orice situatie, privita superficial se reduce la Bine si Rau unde binele este definit prin ceea ce te face sa te simti mai bine iar raul este, desigur, cel care te face sa te simti mai rau. In Psihologia Cognitivista acest nivel apare si se reflecta in ceea ce numim Rationament Emotional - tendinta de a considera ca lucrurile stau intr-un anumit fel doar pentru ca asa simtim noi. Probabil ca uneori ceea ce simtim reflecta o realitate. Dar ca mijloc de evaluare a realitatii si orientare in spatiu, este rudimentar. Psihologii cognitivisti l-au adaugat in randul distorsiunilor cognitive tocmai fiindca avem atat de multe probleme cauzate de el. 

• PROCES DECIZIONAL ~ Implica o analiza sofisticata, un efort de intelegere a avantajelor si dezavantajelor fiecarei optiuni si constientizarea valorilor si scopurilor noastre. Optiunile disponibile sunt analizate temeinic si astfel descoperim ca exista avantaje si dezavantaje in fiecare dintre acestea iar realitatea este mai complexa decat am crezut. De cele mai multe ori, daca reusim sa luam o decizie, aceasta implica asumarea, adica intelegerea faptului ca am luat decizia cunoscand atat avantajele cat si dezavantajele, angajandu-ne astfel sa traim cu aceste dezavantaje. Chiar si deciziile pot fi gresite, in ciuda faptului ca ne-am straduit sa analizam si sa constientizam toate aceste optiuni, in functie de ceea ce este important pentru noi in aceasta viata. 

Din dorinta noastra de a economisi resurse si energie, ne putem petrece mai toata existenta in spatiul acesta al alegerii inconstiente, cea care nu este nici reflex dar nici proces decizional finalizat cu o decizie asumata. Rationamentul Emotional este o chestie cat se poate de reala: am simtit ca am nevoie de o inghetata si am obtinut aceasta inghetata. Nimic altceva nu mai conteaza! Emotia in sine este luata drept argument si tine loc de analiza a avantajelor si dezavantajelor. Si facem asta mai des decat ne-am imagina, mai ales ca avem un mijloc de ghidaj in mediu, o busola care ne poate indica 24/24 Nordul si Sudul adica Binele si Raul, cu toate ca Binele si Raul sunt niste chestiuni care depasesc puterea noastra de intelegere. Tocmai de aceea ne si place atat de mult Rationamentul Emotional!

Alegerile inconstiente sunt implicate in psihopatologia umana, mai ales ca una dintre trasaturile esentiale ale persoanelor afectate de asa ceva este labilitatea emotionala si exacerbarea afectivitatii. Se face multa propaganda in ziua de azi in ce priveste ideea de a face ceea ce simti si de a-ti asculta emotiile, inainte de toate, indiferent de faptul ca acestea reprezinta un mijloc depasit de orientare in mediu: daca ne-am fi ascultat emotiile in clasa 1-a, probabil ca am fi ramas la gradinita, multi dintre noi, in special cei care au fost descurajati de mediul primar de socializare (familie). Emotiile merita ascultate pentru a ne constientiza nevoile dar nu pentru a le lasa sa ne ghideze si sa ne stabileasca prioritatile. Emotiile apar cand nu te astepti si dispar cand ai mai multa nevoie de ele iar asta e o drama pentru cei care nu stiu ce vor.

(1) Imaginea Focused Woman, de Emre Keshavarz, via Pexels

Continue reading

rani emotionale

Suferinta Este Optionala

Avem optiunea sa tinem acest doliu pentru totdeauna, asa cum avem si optiunea sa ne imprietenim cu realitatea, sa o tratam cu respect si sa obtinem din partea ei tot ceea ce are de oferit - caci da, in ciuda faptului ca realitatea nu are mai nimic in comun cu asteptarile noastre, ea poate avea cate ceva de oferit.

☆ ☆ ☆

Durerea este inevitabila. Suferinta este optionala. (Haruki Mirakami) Citatul transmite extrem de multa intelepciune pentru cei pregatiti sa o primeasca. Trebuie sa spun inca de la inceput faptul ca dictionarul explicativ al limbii romane nu face o diferenta intre durere si suferinta, in sensul ca nu sunt foarte bine delimitati cei doi termeni, fiind explicati ca si cand ar fi sinonimi. Autorul japonez al citatului pare a face insa o diferenta intre durere si suferinta. Cred ca aceasta distinctie, daca nu exista, ar trebui sa existe, chiar si in limba romana. 

Durerea este termenul care desemneaza pe de o parte durerea fizica, care apare ca un rezultat al perturbarii echilibrului functional al organismului datorita unor factori externi sau interni, ori depasirea pragului de suportabilitate a simturilor (pragul maxim absolut). Dar durerea poate fi si emotionala, aparand ca rezultat al traumelor de natura psihologica, situatii care de regula se produc de fiecare data cand asteptarile noastre nu se potrivesc cu realitatea. Cand vorbim despre durere, fie aceasta fizica, fie psiho-emotionala, avem in vedere o situatie mai curand izolata in timp, si un aspect acut al acesteia.

Suferinta, poate, de asemenea sa fie fizica sau psihologica, dar implica mai curand un aspect cronic al situatiei respective. Cu alte cuvinte, putem sa luam in consideratie o boala fizica care se intinde pe o durata mai lunga de timp si care poate fi asociata cu durerea dar ii este supra-ordonata. Suferinta fizica este greu de controlat si necesita o atentie sporita a cadrelor medicale, o medicamentatie sau chiar o interventie chirurgicala. Pe de alta parte, avem suferinta emotionala, ce are in comun cu suferinta fizica aspectul cronic.

Durerea este, in felul ei, o binecuvantare, fiindca ne invata intotdeauna ceva despre limitele noastre, despre pericolele existente in natura si despre ce avem de facut pentru a le evita, mentinandu-ne astfel in conditii de siguranta. Daca nu am putea simti durerea, deci daca am "suferi" de analgezie sau insensibilitate congenitala la durere, ceilalti ar crede ca suntem retardati fiindca miscarile noastre nu ar dezvolta precizia necesara, ne-am tot lovi in toate tocurile de usa, am tot cadea, am fi plini de rani si vanatai, si nu am invata niciodata sa evitam focul sau electricitatea, fiindca nu am sti ca efectul lor este distructiv. Iata deci cat de valoroasa poate fi durerea si ce dar al evolutiei reprezinta aceasta!

Exista o categorie a suferintei psiho-emotionale care insa poate si ar trebui oprita. Este vorba despre acea suferinta ce apare ca rezultat al refuzului / neputintei de a accepta realitatea sau din refuzul / neputinta de a actiona pentru a schimba realitatea. Am scris "neputinta" fiindca, in unele cazuri oamenii chiar se arata incapabili sa adopte o atitudine diferita. Dar adoptarea unei atitudini noi nu este chiar ca munca lui Sisif, desi unii dintre noi se comporta ca si cand ar fi. 

Inflexibilitatea pare a fi "darul" acestor persoane iar recompensa pentru inflexibilitatea lor este suferinta. Caci unii dintre oamenii nu doresc sa traiasca in orice conditii si sunt gata sa sacrifice orice pentru a demonstra lucrul acesta. Este o inflexibilitate legata de obisnuinte, obiceiuri, principii si credinte. In conditiile in care singura constanta din univers este schimbarea, astfel de persoane isi permit "luxul" de a fi inflexibile. Spune asta ceva despre faptul ca sunt obisnuite sa primeasca ceea ce vor? Sau e un protest legat de faptul ca au suportat deja mult prea multe? Ori sa fie un strigat de ajutor? Expresia lor preferata pare a fi "Dar de ce?". 

Este ceea ce in termeni de specialitate demunim "ruminatie". Ruminatia nu incearca sa gaseasca solutii, nu este preocupata de asa ceva, ci incearca in schimb sa atraga atentia asupra suferintei produse, asupra traumei, si felului in care realitatea ne-a violat asteptarile. Nu se incearca depasirea momentului si pare ca doliul este un scop in sine, iar trauma este purtata zi de zi, ca si cand ar fi o medalie de merit. Poate va este greu sa intelegeti o astfel de suferinta, deci nu aveti "calificarea necesara", dar nu la fel de greu cum ii este acestei persoane sa inteleaga cum este sa nu se mai chinuie de una singura. 

In paranteza fie spus, nu cred ca doliul este un scop in sine, cel putin nu in toate cazurile de acest fel. Ar fi un scop in sine daca persoana respectiva si-ar tine doliul ascuns. In psihologia adleriana avem o intrebare speciala ce are darul de a pune in evidenta adevaratele scopuri ale comportamentelor de acest fel. Aceasta intrebare este urmatoarea: "pe cine mai afecteaza comportamentul tau si in ce fel?". Astfel apar revelatiile... 

Dar hei, nu este absolut niciun fel de problema. Nimeni nu ar trebui oprit din suferinta, cu forta. Viata este plina de compromisuri jenante iar visurile ni se ineaca intr-un ocean al nepasarii si relativismului gri. Avem optiunea sa tinem acest doliu pentru totdeauna, in semn de protest, sau ca strigat de ajutor, asa cum avem si optiunea sa ne imprietenim cu realitatea, sa o tratam cu respect si sa obtinem din partea ei tot ceea ce are de oferit - caci da, in ciuda faptului ca realitatea nu are mai nimic in comun cu asteptarile noastre, ea poate avea cate ceva de oferit. Daca nu o tratam cu respect, stiti cum se zice... "nemultumitului i se ia darul". Asadar... alegerea va apartine!

(1) Imaginea Naiyaa - Summertime Sadeness, de Miss Ali, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

patologie

Cine Naiba Este Karen?

Chiar asa: cine ar putea fi Karen? Printre surprizele acestui an, se afla si aceea ca oamenii sunt gata sa te numeasca Karen, in caz ca le displace faptul ca esti alba, de varsta mijlocie si pretentioasa. Dar nu ma reclamati inca: exista o Karen chiar si la Casa Alba! 

☆ ☆ ☆

In spatiul cultural al Americii s-a profilat conceptul de "Karen", in special in ultimii ani si, s-ar parea ca anul acesta Karen a venit puternic din urma pentru ca, nu-i asa, daca nu exista Karen, atunci ea trebuia inventata. Asa cum unii au inventat noi cuvinte care sa descrie emotii subtile, de care au nevoie persoanele mai delicate, tot la fel s-ar parea ca a fost nevoie de acest concept care indeplilniste functii bine determinate in vocabularul si viata noastra sociala. 

SONDER - Realizarea faptului ca fiecare persoana are o poveste a sa, o viata la fel de complexa ca si a ta. Termenul a fost inventat de John Koenig, aparand pentru prima data in lucrarea sa "Dictionarul Tristetilor Obscure", unde sunt mult mai multe neologisme mai mult sau mai putin utile. Ex. "Am simtit un profund sonder gandindu-ma la toti oamenii care citesc aceasta definitie si se intreaba daca tot articolul este la fel de plictisitor."

Dar sa revenim la Karen. Cred ca la noi exista cel putin cateva nume care au deja conotatii caracteristice adjectivelor. Spre exemplu, si imi cer scuze daca va numiti asa, noi avem conceptul de "Gheorghe" - Ex: "Hei, hei, nu fi Gheorghe!". De ce sa nu fii Gheorghe? Pentru ca, probabil, un Gheorghe nu sta prea bine cu manierele, nu stie limbi straine (poate stie totusi sa vorbeasca cu o gasca, un purcel sau un cal, ceea ce nu e rau deloc), si te poti astepta din partea lui Gheorghe sa te jigneasca neintentionat, sa fie lipsit de diplomatie sau chiar sa treaca la 10 cm de tine pe trecerea de pietoni, cu un jeep mare cat un tractor, pe care il tine plin de noroi, preventiv, fiindca nu vrea sa fie luat drept Roger si toti sa creada ca se epileaza pe picioare.

Iata deci cat de multe lucruri putem sa intelegem despre o persoana care poate ca nu se numeste Gheorghe, propriu-zis, in schimb este numit Gheorghe fiindca oamenii, cel putin uneori, pur si simplu simt ca stiu cum te numesti. Cam tot la fel stau lucrurile si cu Karen, doar ca americanii le numesc pe unele femei Karen pentru cu totul alte motive decat acelea pentru care ii numim noi pe unii barbati Gheorghe. Dar hai sa vedem ce spune dictionarul Urban si Wikipedia despre persoanele care, merita sa fie numite Karen. 

Karen - termen peiorativ folosit in SUA sau alte tari vorbitoare de lb. engleza pentru o femeie alba de varsta mijlocie, perceputa ca fiind pretentioasa si dificila, in mod inutil si dincolo de limita bunului simt. Karen este necooperanta, lipsita de intelegere si vrea mereu sa vorbeasca cu managerul (pentru a face o reclamatie, desigur). Frizura de tip "Bob" este de asemenea rezervata lui Karen, precum si faptul ca militeaza pe Facebook impotriva vaccinarii. Exista de mult timp acest stereotip cultural al femeii albe in preajma careia ceilalti trebuie sa fie extrem de prudenti, insa numai de curand a fost asociat cu numele de Karen. Originile termenului ar putea fi legate de un internaut caruia nevasta i-ar fi luat copiii si locuinta in urma divortului. In 2020 conceptul de Karen este folosit in orice forma de critica la adresa femeilor albe, (as adauga eu nefiind considerat inca "hate speech" fiindca femeile albe, daca se simt ranite pot sa vorbeasca cu managerul, fara absolut nicio problema.)

Sursa: Wikipedia

Trebuie sa fie destul de jenant daca ai ajuns, precum Kate Gosselin sa fii imaginea din Wikipedia a conceptului de Karen, dar hei, nu e ca si cum n-ar fi existat niciodata victimele holocaustului, ale bombei atomice, uraganele sau foametea din Africa. Totusi, sa ne aruncam o privire si in Dictionarul Urban, fiindca acolo se gaseste intotdeauna cate un specialist in nimic care sa te impresioneze cu "ce-i fata mintea".

 

Karen - nume asociat cu femeia alba de varsta mijlocie, nepoliticoasa, nesuferita si isterica. Karen intelege orice in mod gresit si interpreteaza orice in mod eronat cu cateva mii de procente. Ele reprezinta o specie care a suferit o mutatie, provenind din "Soccer Mom" si avand multe dintre trasaturile lor. Printre acestea se numara irascibilitatea, frizura de tip castron, o masina de tip SUV, inutil de mare, pe care o foloseste pentru a-si duce copiii la fotbal si pentru a fi o amenintare pe sosea. Insa Karen au si caracteristici proprii care includ dar nu se limiteaza la: tendinta de a le face viata grea angajatilor de la alimentara, prin scenele pe care le provoaca si solicitarile de a vorbi cu managerul, amenintarile de a da in judecata pe cineva pentru orice banalitate care poate sau nu sa o fi afectat direct pe Karen, claxoneaza sau ameninta cu procesul pe oricine se baga in fata ei la coada, se bazeaza pe uleiuri esentiale pentru sanatatea copiilor, fiindca asa a citit intr-o postare pe Facebook si citeste in public carti gen Erotica care fac "50 Shades of Gray" sa para Hamlet.

 

Casiera: Okay doamna, totul costa 27.75. Platiti cash sau cu un card?Karen: Hmmm, asta a fost incredibil de nepoliticos. As dori sa vorbesc cu managerul! (Situatia a degenerat rapid) Casiera: Pentru ce anume? Karen: Cum indraznesti sa-mi vorbesti astfel? Sursa: Dictionarul Urban

 

Pe fondul expansiunii culturale a termenului, democratii au avut de curand ideea de a o numi pe purtatoarea de cuvant a Casei Albe, tot Karen, fiindca parea o chestie la indemana si democrata... Okay, sper ca v-a facut la fel de multa placere sa cititi articolul despre Karen, pe cat de multa placere mi-a facut mie sa il scriu. You'll thank me later! De asemenea, orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare, iar daca v-ati regasit in Karen probabil ca trebuie sa vorbiti cu managerul.

 

(1) Imaginea Can you see me now?, de Dollen, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

drama queens

Artele Toxice

Daca personajul este extrem, arta nu este plictisitoare. Daca nu plictiseste atunci este in centrul atentiei. Iar daca este in centrul atentiei atunci ne influenteaza. Si astfel invatam ca "iubirile adevarate" sunt extreme, bolnave, incompatibile cu fericirea si chiar cu viata in sine.

o o o

Ca tot s-a incheiat cu succes festivalul "Cerbul de Aur" (nu ca l-as fi urmarit), printr-o suprema coincidenta mi-am propus sa vorbesc in acest articol despre cantecele de dragoste. Ei bine, se intampla ca unele dintre ele, sa fie de-a dreptul toxice, prin armoniile si mai ales prin mesajul promovat. Caci asa cum exista iubiri toxice, pe care le traiesc cei care nu sunt pregatiti sa iubeasca si sa intretina relatii sanatoase, tot la fel exista si cantece de iubire cu mesaj toxic. Ceea ce s-ar putea sa va surprinda, nu-i asa?

Ne surprinde pe de o parte fiindca un cantec de iubire este ultimul "loc" unde s-ar ascunde un mesaj toxic, sau cel putin asa ne inchipuim noi. Pe de alta parte, ne surprinde si pentru ca arta, in general, este un lucru in care frumosul trebuie inteles ca atare, iar in caz ca vreunul dintre artisti pune ceva mai "condimentat" din punct de vedere moral sau axiologic, ei bine, asta e arta, o sublimare a trairilor de tot felul, si, prin asta, este frumoasa si nicidecum toxica. Asa sa fie?

Cred ca majoritatea dintre noi nu isi fac educatia romantica citind, dau un exemplu la voia intamplarii, carti pe tema consilierii de cuplu, acestea fiind plictisitoare, lungi si, tocmai de aceea, total inutile. LOL In schimb, probabil ca ceea ce va ajuta cu adevarat sa va formati o idee despre cupluri si dinamica acestora ar putea fi filmele romantice si cantecele de dragoste, fiindca acestea cel putin sunt usor de inteles, mai scurte, si va infierbanta imaginatia.

Cu toate acestea, ca mai toate lucrurile placute pe termen scurt, aceste surse de informatie se pot dovedi de-a dreptul nocive pe termen lung, din motive pe care nu mi-e greu sa le prezint in cele ce urmeaza:

• DRAMATISMUL CONTRAFACUT - Atat cantecele romantice cat si filmele de dragoste ne pot lasa impresia ca iubirile ar trebui sa fie agitate, pline de conflicte si atitudini irationale. Daca nu sunt intrunite astfel de criterii se prea poate ca filmul respectiv sa devina plictisitor. Asa invatam sabloane de comportament extrem. 
• MESAJELE BOLNAVE - Astfel de cantece si filme sunt pline de mesaje subliminale, date de atitudinile neobisnuit de dezechilibrate ale personajelor. Ele sunt in mod special dezechilibrate pentru a nu plictisi insa, ceea ce desprindem din consumul acestora frizeaza mai curand maladiile psihice si tulburarile afective. 
• MODELE PERICULOASE - Personajele de film si interpretii pot sa devina oricand niste modele de viata. Sunt proeminente, toata lumea le cunoaste, iar gesturile lor raman de neuitat, chiar daca aceste gesturi sunt mai curand extreme si irationale: autoflagelare, suicid incercat sau reusit, agresivitate gratuita, etc.
• ILUZIA LIPSEI DE RESPONSABILITATE - In ceea ce numim "viata reala", practic nimic nu ramane fara consecinte caci, si la nivel social, functioneaza o lege a cauzei si efectului. Pare ca orice am face va produce o reactie. Filmele de dragoste reprezinta un fel de "zona libera de consecinte", ca si cand emotiile ar rezolva orice vinovatie - un fel de skepsis prin care poti sa "fentezi sistemul", adica Bunul Simt Comun.
• ATITUDINI CONTRA-PRODUCTIVE - Acestea sunt esentiale in filmele si cantecele romantice. De ce oare? Pentru ca daca ati vedea in acest gen de arta numai oameni destepti care dispun de "relationships skills", au un control desavarsit asupra emotiilor, facand doar lucruri admirabile, indiferent de cantitatea de efort necesara, atunci probabil ca ati gasi pana si lectura bibliei a fi mai interesanta si cu mai mult suspans. 
• RASPANDIREA DE MITURI - Ca o sinteza a tot ceea ce am mentionat pana acum, arta de acest tip creaza in mentalitatea noastra o impresie puternica si durabila in timp. Astfel, vom sti ce este un barbat si ce este o femeie, ce face "un barbat adevarat" si cum arata "o femeie adevarata", s.a.m.d. Extremele pozitive si negative pe care le popularizeaza arta romantica, ne vor face lipsiti de reactie fata de orice este normal, cu nuante de gri si tonuri intermediare.

Schema este una simpla, de fapt: daca personajul este extrem (pozitiv sau negativ), arta nu este plictisitoare. Daca nu plictiseste atunci este in centrul atentiei, daca este in centrul atentiei (ce altceva si-ar putea dori autorul?) atunci ne influenteaza, daca ne influenteaza atunci invatam ca "iubirile adevarate" sunt extreme si tot ce nu este extrem si iesit din comun este un teritoriu fraudulent, stupid si inautentic. 

Momentul in care putem descoperi ca este ceva gresit in acest mod de functionare este acela in care ajungem la capatul puterilor si incepem sa ne intrebam daca nu cumva ceva a fost gresit in tot acest timp si in tot acest circ generalizat. In tot acest timp ati alergat dupa persoana gresita, fiindca semana (la chip sau atitudine) cu un personaj de telenovela, rezultatul fiind de fiecare data un fiasco absolut. Si am putea sa invatam din experienta dar, de fapt, noi stim (din filme si cantece) ce este cu adevarat o relatie si o luam de la capat pana obosim iar. 

Am avut intentia sa alcatuiesc un top al celor mai toxice cantece de dragoste, dintre cele care au facut epoca, dar ma multumesc de data asta sa mentionez doar cateva. Nu ma voi referi la viata personala a celor care le-au interpretat, desi, daca te uiti mai atent, mesajele cantecelor lor ar putea avea o legatura cu dramele lor personale. Sfarsitul tragic al artistei Whitney Houston spre ex, conform Wikipedia, este legat si de cosumul de cocaina. Da, stiu, artista, boema, dezorganizata, etc. Si totusi...

I have nothing, nothing, nothing
If I don't have you, you, you, you, you (I Have Nothing - Whitney Houston)

Un cantec pe care il stiti deja "I have nothing" si pe care il indragiti, nu ma indoiesc. Nu mi-am propus sa va insult gusturile muzicale, dar am gasit in acest cantec exact acel tip de extremism care, nu-i asa, face "sarea si piperul" artei romantice. Dar daca chiar luam in serios afirmatia de mai sus, ne punem in pozitia unei persoane extrem de dependente care isi afirma neputinta existentiala cu o convingere periculoasa. Cum pierderea face partea din viata, iar acest cantec etaleaza vulnerabilitatea la pierdere, mi-e teama sa-mi imaginez cum ar reactiona la o astfel de pierdere.

I'm all out of love, I'm so lost without you
I know you were right believing for so long (I'm All Out of Love - Air Supply) 

Dupa cum observati, unele cantece de dragoste ne vulnerabilizeaza, fiindca, o atitudine de acest fel (usor bolnava) este privita ca fiind mai convingatoare, desi, daca te gandesti bine, nu ar trebui sa fie, fiindca un partener sanatos, care nu-si pierde capul usor, este o alegere mult mai buna decat unul bolnav, cel putin din punct de vedere al procesului de imperechere. Cred ca se pot face mult analize pe text interesante, dar am sa ma opresc aici fiindca, probabil, m-am facut inteles.

In psihoterapie am remarcat un lucru surprinzator. Si anume acela ca nu conteaza ce anume te ajuta sa "revii pe linia de plutire". Ceea ce conteaza cu adevarat este sa crezi ca exista ceva care te poate aduce "sa functionezi", indiferent care ar fi acel lucru: castanele, aurul, familia sau zmeura salbatica. Dar, in mod similar, nu conteaza nici care este lucrul care "te pune pe butuci". Daca iubirea te baga in mormant, aceasta nu este cu nimic mai buna decat un atac terorist care iti confisca viata.

Daca am reusit sa va pun pe ganduri cu acest entry, atunci consider ca mi-am atins scopul. In ce priveste astfel de cantece de dragoste, le puteti interpreta in multe feluri. Aveti acest drept. Eu am dreptul sa le interpretez, la randul meu, din perspectiva terapeutica. Influenta lor este cu atat mai puternica cu cat sunteti mai atasati de ele, cu cat va expuneti mai mult si le transformati in obsesii personale. Puteti sa le priviti ca pe niste alimente gustoase (dulciuri, grasimi, etc) care pot fi consumate o data pe saptamana, dar nu mai des, din motive usor de inteles.

(1) Imaginea Lost, de Christie Nielsen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

patologie

Genul Programului: Drama

#MeToo: Poti vindeca o rana zgandarind-o? Refuz sa cred ca foloseste la ceva sa iti transformi viata intr-un circ, unde resentimentele sunt cultivate sistematic, in speranta ca, asta va ajunge sa "vindece rani".

o o o

Tocmai am intalnit un articol pe unul dintre siturile pe care le iau drept reper in ce priveste propria mea activitate publicistica si am simtit ca nu pot sa las lucrurile cum le-a pus autoarea. Este vorba despre un articol plin de amaraciune mileniala, i-as spune eu, care sustine, in esenta, exact ceea ce sugereaza titlul: a nu fi furios pe cei care te-au abuzat in copilarie, nu este o calitate ci un viciu. Cu alte cuvinte, s-a dat liber la furie.

Iata insa articolul respectiv, intr-o traducere aproximativa:

Mama mamei mele a fost abuziva. Parintii tatalui meu au fost ambii abuzivi. Dar nici mama si nici tata nu au fost furiosi pe parintii lor abuzivi. Ei sunt putin tristi, putin raniti, dar nu furiosi! Ar fi gresit si nu ar fi dragut. Ei isi iubesc parintii distanti, reci, neglijenti si abuzivi, asa cum au fost ei. Asa ca abuzurile continua. Toti bunicii mei si-au abuzat copiii, intr-o forma sau alta. Acei copii, care sunt acum ei insisi bunici, nu si-au permis niciodata sa fie furiosi in legatura cu abuzurile suferite. Niciodata nu au recunoscut acele abuzuri. Au fost prea virtuosi pentru asta. Nu ca nu ar fi fost furiosi. Au fost! Dar au refuzat sa identifice si sa se focalizeze pe cauza furiei lor.

S-au concentrat in schimb pe copiii lor. Familiile galeze de fermieri din anii '40 si '50 au fost mari, exploatate, adesea o femeie gravida avea prea mult de lucru pentru a mai avea timp de relatie cu copiii lor. Tatal meu avea o singura sansa de a se apropia de mama sa - atunci cand il imbaia. Era oportunitatea ei de a-l freca atat de tare incat ii dadea sangele uneori. Dar tata nu a fost furios. A fost doar trist. Esuind in a invata despre caldura umana, afectiune sau abilitati de relationare, tata a fost incapabil sa ofere sotiei sale si copiilor acea acceptare cu toata inima dupa care noi tanjeam. Critica si ciorovaiala reprezentau normalitatea lui. Fii lui care tanjeau dupa aprobarea paterna, au fost raniti si au devenit ei insisi niste barbati furiosi.

Nici mama nu este furioasa pe bunica. Oh, nu! O iubeste. A ales sa se alieze cu mama ei, permitandu-i sa imi abuzeze familia si pe mine, in acelasi mod. Dar mama nu este furioasa! Asta ar fi gresit, spune ea! Ea isi iubeste mama care i-a facut numai bine, dupa cum crede ea. Tata nu este furios pe tatal lui. Este ranit si indurerat dar nu furios. El nu este furios pe tatal care astepta din partea lui o perfectiune supra-omeneasca dar nu oferea niciodata aprobare, indiferent cat de bine se descurca tata si indiferent cat de nemilos era tata cu el insusi doar pentru a obtine aprobarea si atentia tatalui sau. El este ranit si indurerat dar nu furios. Cumva, durerea lui s-a strecurat in crizele sale de furie care i-au lasat pe fii sai atat de inspaimantati incat s-au confruntat cu udatul patului pana aproape de adolescenta.

Parintii mei au fost ocupati incercand sa fie "draguti" incat nu au devenit tocmai draguti. Ati auzit probabil vorba straveche care spune ca "trebuie sa indreptam furia acolo unde ii este locul". Dar de asemenea, noi trebuie sa ii dam furiei ceea ce ii datoram. Daca nu o facem, vom gasi oricum o supapa nepotrivita. Ar putea sa fie manifestata impotriva generatiei urmatoare sau indreptata impotriva partenerului. Sau vom indrepta furia spre interior, impotriva propriei persoane sub forma de depresie. Nu, a nu fi furios impotriva unui abuzator nu este o virtute. As sustine ca este un viciu, in realitate. Sursa: Psychcentral

Dupa cum observati, este multa drama in cele cateva randuri ale autoarei, care nu este specializata in domeniul psihoterapiei, din cate inteleg. Recunosc ca, pentru cateva momente, m-am gandit daca nu cumva are dreptate. Raspunsul gasit este "da si nu". Are dreptate cand spune ca multe dintre elementele stilurilor parentale se imprumuta si se transmit de la o generatie la alta, mai ales ca oamenii nici macar nu constientizeaza ca fac asta si nici macar nu au auzit despre termenul de "parenting" sau stil parental, desi suntem in 2019.

Totusi, refuz sa cred ca foloseste la ceva sa iti transformi viata intr-un circ de acest fel, in care resentimentele si furia sunt cultivate sistematic, in speranta ca, cine stie, vor ajunge vreodata sa vindece anumite rani si sa faca mult doritul "shift" de la valorile trecutului la valorile prezentului si ale viitorului, de la parentingul autoritarist, mereu aflat in umbra indatoririlor de serviciu, la parentigul "super-star", care devine cea mai importanta componenta a valorilor familiale.

In primul rand ca nu cumpar ideea ca poti vindeca o rana, "zgandarind-o". Poti face mult spectacol in felul acesta, in caz ca asta cauti, dar ranile se vindeca altfel. Vorbeam intr-un entry anterior despre psihoterapeutul american Kirk Honda, care dadea de inteles cum a reusit sa evite sa transforme un incident cu potential traumatic intr-o trauma psihica propriu-zisa. El a ales sa creada ca persoana care il lovise pe strada fara vreun motiv, de fapt suferea si avea nevoie de ajutor.

Altfel spus, s-a comportat ca un "urias bland" - ca un om care are atat de multe  / mari resurse interioare incat isi permite chiar si sa incaseze un pumn pe strada, fara a se lasa influentat de asta.  Cred ca putem face asta cu totii atunci cand ne gandim la generatiile anterioare care nici macar nu stiau ca exista termenul de "parenting" sau "stil parental".

Au fost generatii incercate iar acum sunt niste batranei de treaba care isi vad de suferintele lor. Iar noi am fi niste remarcabili tulburati si niste acrituri fara pereche daca le-am face scene si am pune pe seama lor toate neimplinirile noastre. Stiu, este la moda sa faci de rusine pe oricine s-a uitat urat la tine (#metoo) dar, in afara de spectacol mediatic nu va asteptati ca asta sa tina loc de eforturi de crestere personala.

Daca va preocupa totusi dezvoltarea personala incepeti prin a va asuma responsabilitatea pentru ceea ce nu a iesit bine. De asemenea, invatati din greselile trecutului pentru a nu le mai repeta. Scopul este mult mai important decat cauza. Pentru a deprinde noi moduri de a face educatie, lecturati carti despre parenting, cautati informatia pretioasa de care aveti nevoie si, nu in ultimul rand, invatati sa va gestionati frustrarile!

(1) Imaginea Wounded de Michelle Robinson, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psych Central, (acc. 18.03.2019), Not being angry at abusive..., website: Psych Central

Continue reading

parenting

#MeToo si Esti Mantuit

Oare daca lumea s-ar transforma intr-un "#MeToo" de dimensiuni planetare, atunci ar fi mai buna? Totul ar fi numai curcubee, flori si fluturasi iar psihopatii ar fi stersi de pe fata pamantului? Dati-mi voie sa ma indoiesc de asta!

o o o

Ati observat probabil ca este la moda acum sa povestim despre abuzurile de tot felul pe care le-am suferit in trecut, in special daca sunteti o femeie si va regasiti in miscarea "#MeToo". Nu vreau sa sustin nicio clipa faptul ca unele dintre aceste marturii sunt inventate, desi nu ar fi exclus.

De altfel, ca terapeut adlerian nici macar nu este relevant in vreun fel daca ceea ce iti povesteste un client / pacient este inventat sau nu, cu exceptia situatiei in care exista o ancheta efectuata de catre organe de cercetare penala, cand este implicat si un terapeut pentru a confirma sau infirma anumite abuzuri.

In afara de acea situatie, nu ne preocupa valoarea de adevar a lucrurilor care ne sunt povestite. Este mult mai relevant faptul ca persoana respectiva are nevoie de aceasta poveste (chiar si daca e vorba despre un abuz suferit), pentru a obtine anumite lucruri pe care nu le-ar putea obtine in alt mod. Este relavant deci scopul si mijlocul utilizat.

Iar aici nu facem nicio diferenta intre persoanele care isi inventeaza literalmente experientele si cele care le-au trait aievea. La ambele categorii de persoane exista un scop si un mijloc iar aici, indiferent daca povestea este reala sau inventata, scopurile si mijloacele sunt de fapt foarte asemanatoare.

Iar daca este sa vorbim despre scopuri si mijloace atunci cand analizam aceasta moda "MeToo", lucrurile nu stau incantator. Vina nu le apartine obligatoriu brutelor care ne-au abuzat ci felului cum am ales sa raspundem acestor abuzuri. Dar nu imi sariti in cap inca pentru ca "tin cu bestiile". (LOL) Caci putem alege sa ne lasam definiti de abuzurile suferite sau nu.

Este mult mai util sa nu permitem abuzurilor sa ne defineasca, desi tentatia este extrem de mare, nu-i asa? O persoana care se lasa definita de abuzurile pe care le-a suferit isi limiteaza extrem de mult potentialul si forta personala, reducandu-se pe sine la o victima, reducand gama emotiilor pe care isi permite sa le simta si a comportamentelor pe care reuseste sa le puna in scena.

Mai exact, isi reduce emotiile la lucruri precum furia, frica, tristetea si neputinta iar comportamentele sale devin stereotipe - plang, fug si ma ascund, caut un salvator. Cu alte cuvinte, mai grav decat faptul ca am suferit traume in copilarie este faptul ca permitem si chiar alegem sa ne lasam obsedati si chinuiti de acestea, toata viata noastra.

Si da, mai este ceva... fiecare dintre noi a siferit cel putin o trauma in copilarie, adica am trait un lucru pentru care nu am fost pregatiti, fie si macar faptul ca nu am fost pregatiti sa renuntam la joaca pentru a merge sa luam pranzul cu familia - da, aceasta chiar poate fi o trauma, caci experienta traumei este una pur subiectiva.

De aceea, oricand ne-am amagi cu ideea ca "#MeToo" ar reprezenta "saltul societatii spre absolut", si oricand am incerca sa sensibilizam pe acei psihopati care ar putea agresa alte fete nevinovate, mi-e teama ca incercarea noastra este din start sortita esecului si vom ramane cu lacrimile, pentru care ne si antrenam intensiv, s-ar parea.

Mai util ar putea fi faptul de a accepta ca vor exista intotdeauna psihopati si oameni lipsiti de empatie,  care ne privesc ca pe niste obiecte, chiar daca nu ne place asta si sa cautam o atitudine mai "adaptativa" ca sa zic asa. Spre exemplu sa observam semnele sau sa ne luam masuri de precautie in functie de ora si locul unde ne aflam.

Iar daca se intampla totusi sa fim abuzati, o atitudine mai utila este sa dam un sens acestei experiente, sa o privim intr-un mod care ne permite sa evoluam. Spre exemplu, sa ne insusim ideea ca nu ne identificam cu corpul nostru fizic iar puritatea noastra sufleteasca nu poate fi maculata de o experienta de abuz sexual. In plus, exista suferinte mai mari in lume.

Nu doresc sa se inteleaga ca ar trebui sa ne bucuram de faptul ca am fost abuzati in copilarie, fizic ori sexual, dar privind lucrurile in ansamblul lor, putem sa recunoastem ca sunt extrem de multe alte lucruri care nu s-au intamplat potrivit cu asteptarile noastre. Spre exemplu sfarsitul vacantei sau faptul ca trebuie sa ne ne trezim dimineata si sa plecam la serviciu.

Fiecare dintre noi si le stie pe ale sale: poate faptul ca intotdeauna am avut mai putin decat ceilalti sau faptul ca, orice am face, nu reusim sa pierdem din kilograme. Mi-e teama ca atat scopul cat si mijlocul folosit de catre "#MeToo" au o eficienta iluzorie. Si ceea ce ma mira este faptul ca moda s-a dezvoltat in SUA - o cultura cunoscuta mai curand pentru atitudinea "Yes, I can", decat pentru ceea ce promoveaza "#MeToo".

Nu am  nicio problema cu faptul ca un client sau altul alege sa isi planga de mila pe durata unui an intreg. In fond isi plange de mila pe banii lui. Pe mine ma doare faptul ca potentialul unor astfel de clienti ramane la 2 metri sub pamant fiindca sunt prea ocupati plangandu-si de mila.

Mai mult decat atat, poate ca in viata fiecaruia dintre noi vine un moment cand simtim nevoia sa ne plangem de mila, de unul singur sau in prezenta unui martor, cum ar fi terapeutul. Avem dreptul sa facem asta si uneori poate fi util pentru infiriparea, construirea ori consolidarea unor relatii. Sa nu uitam insa ca "ce-i mult, strica" iar daca am devenit dependenti de acest mod de a fi si de a obtine, diagnosticul psihiatric nu este departe.

In plus, daca imi cititi blogul constant, probabil ca va amintiti de articolul in care am scris despre tipurile de victime, identificand psihopatii ca fiind niste victime de profesie care folosesc abuzurile suferite de ei insisi pentru a-si justifica / scuza propriile abuzuri. Nu va doriti sa ajungeti precum tanara din videoclipul de mai jos, nu-i asa?

(1) Imaginea #MeToo, de Truthout, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

victime

Lacrimi si Pumni in Pereti

Simti si tu nevoia sa ajungi pana la cenusa pentru ca apoi sa iti permiti sa reinvii ca o pasare Phoenix? Ei bine, nu te mai obosi: pana sa ajungi la cenusa s-ar putea sa iti pierzi timpul, banii, reputatia, stima de sine si obisnuinta de a face eforturi. 

o o o

Este un concept pe care il intalnesc tot mai des si care poarta denumirea de "Rock Bottom". In romana inca nu a primit un nume si o identitate atat de bine definite ca in limba engleza dar cred ca multa lume stie despre ce este vorba. Hai sa vedem cum am putea traduce acest Rock Bottom.

Rock Bottom (N, N-Var) Acel punct de cadere ce se afla atat de jos incat nu poti cobori mai jos decat atat. 

Multi dintre oamenii cu care am avut a face par a sti ceva despre acest concept si chiar cocheteaza cu el, facand parte din stilul lor de viata. A atinge Rock Bottom include "a te lasa pe tanjeala", si mult mai mult decat atat - abandonarea de sine. Unii mi-au marturisit ca simt nevoia sa se afle acolo din cand in cand, ca si cand si-ar lua o vacanta de la cele stiute, de la griji si probleme si s-ar refugia in acel loc pentru o vreme.

Exista o voluptate in asta pe care unii dintre noi o cunosc prea bine si o folosesc intr-un fel sau altul. In sistemul meu de idei vacantele isi au rostul lor dar aceasta nu este o vacanta propriu-zisa ci mai curand o complacere intr-o situatie bolnava care poate avea avantaje pe termen scurt si consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung.

Dar inteleg ca oamenii folosesc ceea ce au la dispozitie si, in lipsa de ceva mai bun, construiesc ce se poate construi, cum ar fi o tanjeala de proportii uriase, sau o mare scena de furie care, incet, incet, ia forma unei crize personale in toata regula. In acest proces, emotiile au un rol principal: ele preiau controlul si dicteaza evolutia si comportamentul persoanei respective.

Toate comportamentele din lista ce urmeaza, si multe altele, sunt inrudite intre ele prin aceasta abandonare de sine, radacina lor comuna, si asteptarea, total nerealista, ca emotiile sa iti rezolve problemele. Pot sa inteleg asta (e usor si nu sunteti dispusi sa faceti eforturi sau pur si simplu nu aveti reprezentarea corecta a situatiei), dar sper ca aveti curajul sa va priviti in oglida si sa va spuneti: "da, azi ai facut ce trebuia" sau, daca e cazul, "azi nu ai procedat ok".

Iata deci ce se intampla cand oamenii se abandoneaza pe sine:

• Accidente - ma refer la acele accidente care apar pe fondul stresului si emotiilor scapate de sub control, ca urmare a unor alegeri neinspirate, cum ar fi sa te urci la volan intr-o stare de tulburare emotionala sau sub influenta alcoolului.

• Consum de droguri - se considera ca oamenii consuma droguri pentru a fi in rand cu prietenii sau de curiozitate dar si pentru ca incearca sa gestioneze anumite drame personale si emotii aflate in dezechilibru.

• Auto-flagelare - daca unii ajung sa produca anumite accidente, asa cum mentionam mai sus, cei care au o tulburare de personalitate de tip borderline recurg la traditionalele taieturi cu lama pe membre, cel mai des pe antebrate.

• Razbunari - acestea pot fi directionate precis, impotriva unor persoane al caror comportament il dezaprobam (partener de viata, persoana iubita ori un sef cu care avem o relatie conflictuala), sau pot fi pur si simplu aleatorii, indreptate impotriva unor persoane care ne ies in cale intamplator. Vezi cazul "Criminalei de la Metrou".

• Hartuirea - este destul de intalnita, in special la cei carora le lipsesc competentele emotional-sociale si care folosesc comportamentele de acest tip pentru a gestiona lucrurile pe care le simt si pe care nu le mai pot tine sub control. 

Toate elementele comportamentale din lista se pot reuni sub titlul de "conduita de risc" - acel mod de a te comporta care pune in pericol propria persoana sau persoana altora, cei care, intamplator, sunt amestecati in povestea ta, cu voia sau fara voia lor. De asemenea, o trasatura comuna este faptul ca se incearca un tip de comunicare cu exteriorul, prin care cerem ajutor dar, mai mult decat atat, impunem anumite conditii - in genul santajului emotional.

Este un mod de a negocia cu exteriorul, nu tocmai inspirat, caci exteriorul, adica societatea, are "niste idei fixe" la care nu va renunta prea curand. De regula, rezultatul acestui mod de operare este in defavoarea celui care se lasa condus de emotiile sale aflate in dezechilibru, chiar si daca poate simti un moment de satisfactie cum ar fi acela ca si-a eliminat rivalul sexual, dand cu masina peste el, spre exemplu.

Cand privim imaginea de ansablu, ne dam seama ca nu am fost destul de prietenosi cu noi insine, chiar daca, intr-un fel sau altul am incercat sa ne cerem drepturile si sa reglam conturile. Daca am ajuns pe strazi, in puscarie sau in spital, rezultatul nu este unul incantator. Puteti sa va ridicati moralul spunandu-va ca "v-ati luat revansa" ori "v-ati racorit", dar in sinea voastra stiti ca "ati dat cu bata-n balta".

Este trist ca avem nevoie sa plusam in aceasta directie "fara de directie" doar pentru ca exista in mentalitatea noastra perceptia faptului ca in felul acesta ne facem intelesi, cerem ajutor ori ne cerem drepturile. Dar nu va faceti iluzii! Nu trebuie sa mergeti pana la capat pentru a putea sa construiti apoi ceva. Aceasta drama nu foloseste la absolut nimic.

Dimpotriva, pana sa atingeti acel "Rock Bottom", va veti pierde pe drum stima de sine, reputatia, antrenamentul de a construi si multe alte resurse care altfel v-ar putea fi de folos. Nu ai nevoie sa ajungi la "fundul fundului fund", ca sa ai revelatia savatoare ca nimeni nu te va salva in afara de tine si nimeni nu isi doreste sa investeasca in intreprinderi fara niciun viitor.

Exista o serioasa componenta culturala ce tine de influentele din literatura, film si muzica, unde abandonarea de sine este privita ca fiind unica posibilitate de care dispunem in situatii provocatoare ale vietii - "lacrimi si pumni in pereti", nu-i asa?NU! Abandonarea de sine nu este singura posibilitate, singura optiune de raspuns la nenorocire. Nu va mai rastigniti pe altarul pasiunilor lumesti!

Insa pentru a ajunge la acest nivel de intelegere aveti nevoie de modele noi de comportament, cum ar fi prietenia cu sine, aveti nevoie sa va propuneti reactii diferite la provocare si poate aveti nevoie si de o discutie cu un psihoterapeut, impreuna cu care sa va pregatiti pentru neimpliniri si necazuri ca si pentru o componenta normala a existentei de zi cu zi.

(1) Imaginea Fire Bird, de Katherine Stock, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

responsabilitate

DND: Imi Plang de Mila

Este delicat sa descoperim despre noi insine ca folosim boala / abuzul sexual / nenorocirea pentru a castiga atentie si, in cele din urma, pentru a-i pune pe cei din jur la lucru in slujba noastra. 

o o o

O intrebare pe care ati intalni-o la fel de probabil intr-un chestionar pentru selectia de personal, intr-un grup de auto-cunoastere sau intr-un oracol pentru fete ar fi urmatoarea: care sunt cele 3 lucruri care te definesc? De fapt nu ar fi rau sa te opresti din citit acum si sa te gandesti la cele 3 lucruri. S-ar putea sa fie mai util pentru tine decat sa citesti articolul de fata.

Aplicatie: Gandeste-te la 3 lucruri care te definesc. Poti sa citesti restul articolului dupa ce ai rezolvat aplicatia. 

Deci ce am mai facut zilele astea? Ei bine, tocmai am vazut un film interesant care a aparut fix la momentul potrivit, adica cand inca nu s-a terminat cu febra "#MeToo". Filmul se numeste The Tale (Povestea), si este inspirat din experienta personala a scenaristei / producator / regizor, Jennifer Fox.

Filmul este interesant de vazut - din punctul meu de vedere, pacatul principal al unui film este sa fie plictisitor si The Tale,  nu este. Trecand peste faptul ca un copil care nu a implinit nici macar 10 ani, este pus sa joace intr-un film despre abuzuri sexuale, ceea ce este un abuz in sine - dar hei, cauza e nobila, nu-i asa - filmul are o atmosfera foarte "Psi", ceea ce nu putea sa nu ajunga la mine, desigur.

Mi-au placut foarte mult dialogurile pe care Jennifer Fox - persoana adulta, le poarta cu ea insasi, Jenny - fetita de 10 ani si care imi amintesc de exercitiile pe care psihoterapeutii le realizeaza in terapie, impreuna cu pacientii / clientii lor. Fetita ii spune adultei ca a primit un A la o materie in timp ce adulta Jennifer Fox ii raspunde ca asta nici macar nu conteaza - va ramane toata viata necasatorita fiindca nu poate avea incredere si nu poate construi relatii.

Realitatea abuzului este poetizata de acest film si asezonata cu furii, vinovatii, si revanse la scena deschisa, asa cum trebuie la Hollywood. Dar filmul merita vazut, mai ales ca in perioada aceasta sunt la moda confesiunile greoaie, printre sughituri si lacrimi. Dar revenind la tema pe care am propus-o la inceput - care sunt cele 3 lucruri care te definesc - as dori sa va invit sa priviti discursul urmator, sustinut la Ted Talk de catre Debra Jarvis, o supravietuitoare in lupta cu cancerul.

Cand esti intrebat "care sunt cele 3 lucruri care te definesc", probabil ca esti tentat sa te gandesti la vreo 3 nenorociri care ti s-au intamplat. Sau poate ca nu. Dar daca te gandesti totusi la cele 3 nenorociri, cred ca ti-a prins bine discursul de mai sus. Poate ca te-a si durut putin si poate ca discursul in sine a devenit una dintre nenorocirile din top 3. Oricum, uneori, lucrurile care ne ajuta pot sa si doara putin.

Daca nu cumva esti tu insuti / insati una dintre persoanele care se lasa definite de nenorocirile care li s-au intamplat, ai cunoscut probabil oameni care fac asta si determina aceasta selectie de personal in jurul lor: cei care sunt capabili sa asculte si mai raman putin, eventual vin si cu un ceiut cald, versus cei care nu rezista sa le asculte plangandu-si de mila si isi cauta de lucru imediat, sub diferite pretexte, cum ar fi faptul ca viata este prea scurta pentru asta.

Dupa cum spunea si Debra Jarvis, a fi "supravietuitoare de cancer" implica un intreg ritual, un intreg "bal mascat" in care se presupune ca trebuie sa porti panglicuta roz , sa asculti radioul dedicat supravietuitorilor de ceva (Magic FM) si chiar sa porti chiloteii specifici, pe care ti i-ai comandat de pe internet - caci daca nu existau, atunci trebuiau inventati.

La asta, se adauga, fireste, confesiunile si atentia pe care se presupune ca toata lumea ar trebui sa ti-o acorde sau serviciile, imbratisarile si vorbele de incurajare pe care le meriti, nu incape indoiala. De asemenea, tot aici intra si faptul ca, dupa ce ti-ai plans de mila, te blochezi, ceea ce duce tot la plansul de mila, fiindca ai prea mult antrenament ca sa nu excelezi in asta.

  

Pe mine unul ma doare sa vad oameni care nu vor sa faca nimic pentru viata lor in afara de acest "bal mascat" pe care si l-au asumat. "Stapaneste-ti experienta, nu o lasa sa te stapaneasca". Iluzia noastra este aceea ca atunci cand lasam experienta abuzului / bolii / nenorocirii sa ne stapaneasca, devenim stapani ai situatiei prin atentia si serviciile care ne sunt puse la dispozitie, in semn de solidaritate, caci asa  fac oamenii care "au suflet", spre deosebire de mine.

Este delicat sa descoperim despre noi insine ca folosim boala / abuzul sexual / nenorocirea pentru a castiga atentie si, in cele din urma, pentru a-i pune pe cei din jur la lucru, in slujba noastra. Dar facand asta resursele noastre adaptative nu sporesc, dimpotriva. Intram intr-o logica a neputintei in care trebuie sa devenim din ce in ce mai bolnavi atunci cand oamenii nu ne fac pe plac. Iar asta nu ajuta cu nimic.

Mai putina auto-compatimire reprezinta in final o resursa atitudinala mai buna care ne va pune in valoare aptitudinile si experienta de implicare in rezolvarea problemelor cu care ne confruntam. Cred ca fiecare dintre noi creste in fiecare zi in privinta experientei personale, care devine mai bogata si este sistematizata. Si cred ca avem doar de castigat dintr-o experienta de implicare in propria viata.

(1) Imaginea Pain, de Thomas Hawk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-2.0

Continue reading

victime

Povestea Tanyei Head

Uneori pare imposibil sa te afirmi prin efort si staruinta si atunci nu iti ramane decat "sa o iei pe scurtatura", sa fortezi limitele realitatii, ale legii si ale bunului simt. Acesta este si cazul Tanyei Head, care a simtit oportunitatea si a inhatat-o pe nerasuflate.

o o o

Numele Tanya Head a fost asociat in mod fraudulos cu evenimentele din 09 Septembrie 2001, pentru ca... Tanya Head a dorit, si-a facut temele si a si reusit sa creeze aceasta asociere. Povestea "de succes" a Taniei incepe imediat dupa evenimentele in urma carora au fost doborate cele doua turnuri gemene ale WTC, din metropola americana New York.

O blonda scunda si cam durdulie, extrem de dinamica este din ce in ce mai prezenta in "randul din fata" al supravietuitorilor si are o poveste extrem de suculenta, pe care presa avida de informatii despre tragedie, o face publica cu entuziasm. Potrivit acestei povesti, Tanya Head s-ar fi aflat intr-unul dintre turnuri  si si-ar fi pierdut sotul - logodnicul in timpul atacului terorist condus de radicalul islamic Mohamed Atta. 

Am spus sotul - logodnicul, fiindca s-ar parea ca nimeni nu s-a dumirit ce anume ii era acel barbat. De fiecare data cand i se cereau detalii, Tanya Head avea, ca prin magie, trairi post-traumatice foarte puternice, lucru care o impiedica sa ofere acele detalii. Asta in ciuda faptului ca, in mod normal, femeia dadea dovada de o rezilienta iesita din comun, fiind o adevarata campioana a re-adaptarii in urma teribilei tragedii.

Tanya devine liderul incontestabil al tuturor supravietuitorilor tragediei de la WTC, ii organizeaza pe supravietuitori, ii aduna, ii anima, obtine suport psihologic pentru ei si se implica cu trup si suflet pentru aceasta cauza nobila. Supravietuitorii o privesc ca pe o zana buna care ii sustine si ii ajuta si, intr-un fel, chiar era asa ceva. Aceasta "scamatorie" a durat 5 ani.

Pana cand o publicatie din Spania descopera ca Tanya Head, pe numele ei real Alicia Head, era de fapt de nationalitate spaniola si, la momentul cand a avut loc atacul terorist se afla in Spania, unde studia afacerile. Aceasta descoperire are mult sens pentru acei supravietuitori si cercetatori care nu au reusit nicicum sa o identifice pe Tanya Head - cine este, de unde vine si ce ar fi cautat ea in turnurile gemene in acel moment?

Dar Tanya Head si-a facut bine lectiile: povestea ei era cea mai dramatica dintre toate si avea toate ingredientele succesului: ea supravietuise dar isi pierduse partenerul. In plus, Tanya a observat acest fenomen numit "vinovatia supravietuitorului" si il pune in scena in mod ireprosabil: "De ce am supravietuit eu? Poate ca la etajul celalalt erau oameni mai buni ca mine?".

Asadar, toata aceasta poveste este inventata, de la un cap la celalalt, si Tanya, tocmai aterizata pe aeroport insfaca oportunitatea fara sa clipeasca, oferind exact povestea pe care americanii doreau sa o asculte si dovedind o imaginatie bine dezvoltata, dar si un talent actoricesc iesit din comun. In plus, se vorbeste despre Tanya Head si meritele sale in ce priveste organizarea supravietuitorilor si sustinerea lor.

In ciuda minciunii in care traia, Tanya Head chiar a fost iubita de supravietuitori si admirata de opinia publica. Ea promova acea imagine a femeii puternice, care, in ciuda pierderii, reuseste sa dea sens vietii sale, o poveste care de fapt se afla la baza civilizatiei americane. Cu alte cuvinte, povestea ei are si o componenta culturala aflata in rezonanta cu valorile Americii.

Si acum e timpul sa ne intrebam... bine, dar pentru ce? De fapt, beneficiile situatiei nu sunt greu de evaluat. De la o femeie cu o existenta stearsa, care nu prea conta, Tanya Head devine cineva in doar cateva ore de zbor cu avionul. O multime de camere de luat vederi sunt indreptate catre ea si, cum se spune: "she stole the show" (a furat centrul atentiei). Iata ca uneori, cand iti doresti foarte mult sa fii in centrul atentiei, nu mai conteaza cum reusesti sa acaparezi atentia. 

Asa cum unii isi obtin mijloacele necesare existentei prin frauda si inselatorie, pentru ca pare imposibil sa le obtina fara a forta limitele legii, tot la fel, Tanya Head obtine atentia si validarea de care are nevoie fortand limitele realitatii. Este ceea ce s-ar putea numi "Principiul Scurtaturii": a porni pe calea directa catre faima, recunoastere, validare, sustinand o minciuna.

Legea americana nu o poate invinui de absolut nimic pe Tanya Head, dar opinia publica va avea grija sa ii faca viata grea "copilului din ea". Caci da, Tanya Head este un copil care a lipsit de la lectia in care s-a predat onoarea si demnitatea umana, precum si la cursul despre meritocratie. Dar hei, nu ar fi prima persoana care "fura showul", nu-i asa? 

Un amic terapeut pe nume Dorin Victor Vasile intreba odata: "daca ati fi un medic de campanie si ati avea niste raniti care vin de pe front care se afla in coma si altii care au migrena dar tipa cat ii tine gura, de care v-ati ocupa prima data?". Ei bine, uneori dorinta de atentie este atat de mare incat nu mai conteaza cum o obtii. Iar opnia publica si presa te adora daca ai o poveste interesanta de spus. 

Cei care au cu adevarat nevoie de atentie pica in plan secundar iar noi ne ocupam cu... "reginele dramei". Din fericire, frauda are picioare scurte iar tot ceea ce Tanya Head a castigat in mod nelegitim se intoarce impotriva ei. Organizatia supravietuitorilor de la WTC a primit un mail din Spania in care se sustinea ca Tanya Head s-a sinucis, dar femeia a fost vazuta in NY in 2011, la 10 ani de la tragedie. 

Nimeni nu stie unde se afla "blonda" si poate ca asa este mai bine. Tanyei Head nu i-a ramas decat sa isi imbratiseze "sinele real", de femeie stearsa si dolofana, si ma intreb cum a reusit sa gestioneze situatia pe care tot ea, fara sa-si dea seama, a creat-o. Poate ca pretinde undeva ca este victima a vreunui tsunami, sau poate ca sustine ca este fiica a unui print suedez?  Sau poate ca pretinde ca este Carmen Hara? Sau poate ca, pur si simplu, isi foloseste imaginatia pentru cauze mai bune - cartile SF?

(1) Imaginea Tribute in Light, de Tim Drivas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

televiziune

Obsesia Iubirii

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.

o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva. 

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat! 

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...

Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil). 

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".

(1) Imaginea Magical Being, de Amahra58, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

obsesie

Top 10 Drama Queens

O ocazie speciala impune un playlist special. Psihopedia iti ofera 10 cantece care iti vor frange inima. Nu aveti nevoie decat de floricele, cola si de servetele desigur. Se plange mai ceva ca la un film indian.

o o o

Pentru ca Psihopedia acorda o atentie deosebita conceptului de drama queen, va invit sa vizionati 10 videoclipuri muzicale care, cel mai probabil, ne vor ajuta sa intelegem ce inseamna sa fii o drama queen. Am ales in acest sens unele dintre cele mai carismatice regine ale dramei si sper sa va placa.

Deci azi suntem putin mai intunecati, mai sensibili, mai intoleranti si mai deprimati ca urmare a nedreptatilor de pe lumea asta, in prezenta carora ne este atat de greu sa traim. Ne luam mp3 playerul si ne plimbam prin ploaie, pana la biserica si inapoi, ca sa nu ratam slujba de inviere. 

Pe primul loc in topul meu se afla, desigur, Natalie Imbruglia cu Torn si Duran Duran si al lor hit memorabil Come Undone, urmate de Nothing Compares to You, al irlandezei Shinead O'Connor, dar pentru ca tocmai ati ascultat aceste cantece si altele de acest fel la radio, vom incepe direct cu locul 50.

• PINK FLOYD - High Hopes

• LANA DEL REY - Born to Die

• NIRVANA - Heart Shaped Box

• COLDPLAY - Hardest Part

• AVRIL LAVIGNE - Nobody's Home

• CHRIS CORNELL - Nearly Forgot My Broken Heart

• WITHIN TEMPTATION - Shot in the Dark

• Espen Lind - Lucky for You

• PAPA ROACH - Forever

• LINKIN PARK - New Divide

(1) Imaginea Valery, de Eirien, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

topuri