Mineriada S-a Născut La Revoluție

Încă o carte-eveniment publicată de Cătălin Ranco-Pițu. O lucrare documentată, unde autorul dă dovadă de o vastă cultură generală și geo-politică și de o înțelegere aprofundată a proceselor și contextului în care au apărut mineriadele. 

☆ ☆ ☆

După ce am citit Ruperea Blestemului, cartea lui Cătălin Ranco Pițu despre revoluția română din Decembrie 1989, pe care am apreciat-o deosebit de favorabil la momentul respectiv, mi-am propus să citesc / mai bine spus să ascult, și cartea apărută ulterior, publicată de aceleși autor, cea despre mineriade — acest fenomen românesc în proporție de 100%, pe care sunt convins că nu l-au înțeles foarte mulți dintre noi. Din păcate, pare că evenimentele pot fi cu adevărat înțelese abia după zeci de ani, cel puțin la noi în România. 

Lecturați și articolul Ruperea Blestemului, despre cartea cu același nume, scrisă de Cătălin Ranco Pițu. 

Primele 3 mineriade, din Ianuarie, Februarie și Iunie le-am trăit pe la vârsta de 13 ani și drept să spun, nu prea mă interesau. De fapt mă interesau atât de puțin încât multă vreme am crezut că prima mineriadă a fost cea din 13-15 Iunie. Poate și datorită faptului că doar acea mineriadă se comemorează și este menționată în spațiul public. Dar mai este un motiv pentru care nu am știut despre aceste mineriade. Și acela ține de mijloacele de comunicare în masă care existau la vremea aceea. 

În Ianuarie 1990, la numai o lună după revoluție, nu exista foarte multă presă independentă care să aducă puncte de vedere noi în spațiul public, ce să mai vorbim despre televiziuni independente! Iar preocuparea Televiziunii Române Libere, cum era cunoscută pe atunci, precum și a posturilor de radio aferente Radio România era aceea de a securiza preluarea puterii de către neocomuniști — adică de Ion Iliescu, agentul KGB care s-a bucurat de o viață lungă și fericită dar nu a mai ajuns vreodată să fie judecat pentru trădare. 

Cartea Mineriada s-a născut la Revoluție, așa cum spune și titlul, face această legătură între evenimente, ideea principală fiind aceea că violența utilizată în aceste mineriade este una de inspirație comunistă, iar beneficiarii acestei violențe au fost, desigur neocomuniștii lui Ion Iliescu, cel care a și preluat puterea în mod eficient, bucurându-se de poziția numărul 1 în statul român timp de 2 mandate și ceva. De altfel, un capitol întreg al acestei cărți este dedicat metodelor de teroare prin intermediul cărora comunismul și-a pus în practică obiectivele utopice. 

Comunismul și teroarea pot fi percepute ca un tandem de tip SCOP și MIJLOC. După afirmațiile autorului, întotdeauna și în fiecare caz, comunismul a preluat puterea prin teroare, nu prin vot popular. Toți ideologii comuniști par a fi de acord cu principiul că obiectivele revoluției comuniste trebuie puse în aplicare cu forța și prin teroare, potrivit principiului că Scopul Scuză Mijloacele. Despre acest principiu am mai menționat în acest blog, în repetate rânduri, atunci când vine vorba despre psihopatie sau tulburarea de personalitate antisocială. 

Cu alte cuvinte, există destul de multă psihopatie în comunism, așa cum vedem că există psihopatie din belșug în fascismul practicat de Vladimir Putin în Rusia sau de Donald Trump în SUA. De aceea și este atât de periculos ca niște extremiști să preia puterea în oricare țară din această lume, dar în special într-o mare putere mondială, unde există acces la resurse și, desigur, la arme extrem de sofisticate și eficiente. Dar să revenim la povestea despre mineriade. Și aș vrea să mă leg de rolul pe care l-a avut Televiziunea Română, așa zis Liberă. Iată citatul cu care dl Pițu își începe cartea:

Cei care te pot face să crezi absurdități, te pot face să comiți atrocități. (Voltaire)

Ei bine, dacă la Revoluția din 1989 rolul televiziunii a fost unul esențial, fiindcă prin televiziune a existat o anumită coordonare a maselor, în mare parte mincinoasă și perversă, televiziunea a continuat să joace un rol important, extrem de pervers și manipulator. Toate astea în ciuda faptului că se auto-re-brenduise drept TVRL — Televiziunea Română Liberă. Numai liberă nu era! După cum afirmă Cătălin R. Pițu în această carte, aceasta instituție de presă a lucrat sistematic pentru a securiza businessul lui Ion Iliescu, dacă putem spune așa. 

TVRL nici măcar nu pomenea despre demonstrațiile de protest care au avut loc în permanență în București, prin care diferite entități civice sau politice își exprimau dezacordul față de preluarea puterii și rolul central pe care și-l asumaseră niște comuniști până în măduva oaselor. Îmi amintesc momentul când Iliescu s-a scăpat, și tot comunismul său a dat pe din-afară în direct la TVRL. Tipul era fantastic de comunist — îi critica pe comuniștii răi care au făcut comunismul de rușine cu o ingenuitate de copil cu părul bălai. 

Când însă încerca să se adreseze maselor, era cam huiduit și i se amintea mereu că acest comunism nu este obligatoriu atât de popular în România, cum își imagina el. Eu personal, nu eram obișnuit cu demonstrațiile de protest, după toți acești ani de comunism în care m-am născut și am crescut, iar când TVRL a început să arate manifestațiile din Piața Universității, acestea m-au cam tulburat. Prin urmare, cu scuza că nu eram decât un copil de 13 ani, tindeam să fiu de acord cu Ion Iliescu — cum erau majoritatea care l-a și votat în atâtea rânduri pe acest comunist cu zâmbet adorabil, de bunicuță care face cornulețe.

Ulterior, odată cu trecerea timpului, am învățat că demonstrațiile de protest sunt un semn de sănătate a unei societăți și trebuie să trăim cu ele, în ciuda aspectului inestetic pe care îl îmbracă uneori. Fără pretenția că am realizat o prezentare adecvată cărții lui Cătălin R. Pițu, vreau să vă postez în final un citat aparținând academicianului Răzvan Theodorescu, cel care conducea TVRL pe atunci și care, în mod sistematic a făcut în așa fel încât populația țării fie nu a cunoscut amploarea manifestațiilor anti-comuniste, fie le-a înțeles ca pe niște evenimente jenante, generate de o mână de golani. 

Pe mine mă tulbură cuvintele acestui domn academician, dar nu în sens pozitiv:

Nu, demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internațională în centrul căreia se afla un scenariu de IF HISTORY — ce va fi Europa peste 50 de ani? Au intrat în discuție, firește, datele geo-politice ale prezentului și cele ale unui trecut în care, acum alți 50 de ani, continentul nostru era împărțit în 2 blocuri opuse ideologic, economic, politic și militar. Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej și care îmi pare și verosimilă și atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie, pentru că Europa consumeristă a Apusului și Europa ideocratică a Răsăritului sunt realități tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaște o criză fără precedent — care merge până la amenințări de excludere a unor țări — unde spațiul Schengen devine restrictiv pentru rațiuni aparent bine întemeiate și unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valery de acum aproape un secol — Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului Asiatic. (Răzvan Theodorescu — Cele 2 Europe.)

Cât despre golanii care au protestat în Piața Universității, nu pot decât să îmi exprim admirația față de nivelul de înțelegere al evenimentelor de la revoluție și de după aceasta. Câteva partide politice (PNȚ-CD, PNL), ale căror sedii au fost pur și simplu devastate, câteva organizații civice pro-democrație și câteva organizații studențești care, pe atunci păreau niște încurcă lume, puși pe balamuc, au reprezentat de fapt tot ce aveam mai de preț în România la momentul respectiv. Academicianul Răzvan Teodorescu (RIP) a făcut în așa fel încât să credem altceva. Regretabil. 

(1) Imaginea Miners, de Mike Bird, via Pexels

Continue reading

psihopatie

A Fost (sau nu) Genocid?

Democrațiile liberale din Occident au o mare slăbiciune. Iar propagandiștii lui Putin o cunosc foarte bine, deși în Rusia ea nu există propriu-zis. Așa a apărut Aleea Îngerilor, o pagină de propagandă putinistă demnă de o cauză mai bună. Ce este Aleea Îngerilor și care este slăbiciunea democrațiilor liberale?  

☆ ☆ ☆

În ciuda faptului că în această lume oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele și nu sunt recompensați în mod adecvat chiar întotdeauna, trăim cu un puternic sentiment al justiției sociale. Nedreptatea ne înfurie și ne este greu să acceptăm că aceasta este o lume incorectă. În sistemele democratice acest lucru pare a fi mai vizibil, deoarece vocile cetățenilor sunt ascultate ori cel puțin aceasta este principiul aflat la baza societății democratice, în contrast cu societățile totalitare, unde vocea cetățeanului nu prea contează și asta induce o resemnare generală și o acceptare a injustiției ca principiu director — ai dreptate doar dacă deții puterea. 

Propaganda putinistă știe că oamenii din vest au un puternic sentiment al dreptății și de aceea a încercat să justifice invazia în fel și chip — zugrăvindu-i pe ucraineni ca fiind personajul negativ care a săvârșit un genocid împotriva populației de etnici ruși din Donbas. Circula spre exemplu un filmuleț despre Aleea Îngerilor din Donețk. Este vorba despre o alee amenajată într-un parc pe care au expus fotografii ale unor copii care și-au pierdut viața în conflictul Ruso-Ucrainean. Totuși, Curtea Internațională de Justiție nu a găsit dovezi ale unui astfel de genocid.

O campanie de propagandă cu acest nume (Allee der Engel) s-a desfășurat în Germania în scopul de a slăbi suportul acestei țări pentru independența Ucrainei. Dacă pe cetățenii ruși — cei care nu au părăsit țara, îi pot trata cu electroșocuri, propaganda rusă știe că simțul dreptății este punctul nostru vulnerabil și de aceea este nevoie să inventeze o Alee a Îngerilor, numai bună să justifice o invazie militară atroce, în timp ce adevăratele scopuri ale invaziei rămân protejate de ochii neîncrezători ai curioșilor. 

Dacă Rusia credea cu adevărat că se petrece un genocid în Donbas, ar fi putut să demonstreze asta într-un mod mai puțin violent. Rusia ar fi putut să prezinte dovezi în organizațiile internaționale cum ar fi Națiune Unite, inclusiv Oficiul pentru Prevenirea Genocidului și să înainteze o petiție pentru inițierea unei investigații.

 

Intervenția militară pentru a preveni atrocitățile — genocid, crime împotriva umanității, crime de război și purificarea etnică — ar fi câștigat legitimitate doar dacă s-ar fi adus dovezi clare în comunitatea internațională. Era necesară și colaborarea cu alte țări în cadrul Națiunilor Unite sau altor actori globali sau regionali.

 

Rusia nu a făcut asta.

 

Dată fiind lipsa de dovezi ale atrocităților și eșecul în a interacționa cu restul puterilor lumii, utilizarea de către Rusia a forței în Ucraina nu poate fi caracterizată ca „intervenție umanitară” pentru a preveni genocidul. Este o invazie.

 

Această invazie a Ucrainei violează legea internațională și probabil ca va cauza exact genul de criză umanitară și moarte pe scară largă pe care Rusia pretinde că dorește să o prevină. 

 

Naivitatea cu care oamenii occidentali cred într-o lume justă este una dintre marile vulnerabilități ale Occidentului. Și atunci de ce nu am reușit noi, occidentalii, să vedem că adevăratul genocid este săvârșit de Rusia împotriva naționalității ucrainene și nu invers? În era post-adevărului, unde orice se poate interpreta în fel și chip, în special de către perfida propagandă rusă, omul occidental poate fi prins în plasa naivității sale ca o insectă care nimerește accidental în plasa unui paianjen.  Iar paianjenul este, de multe ori, infailibil. 

Iată câteva argumente cu privire la faptul că adevăratul genocid se face împotriva poporului Ucrainei:

• NEGAREA IDENTITĂȚII UCRAINENE — în repetate rânduri oficialii statului rus, inclusiv Putin, au fost auziți afirmând că ucrainenii, ca națiune propriu-zisă nu există, fiind același lucru cu rușii. E mai mult decât o sfidare.

• ACUZAȚII ÎN OGLINDĂ — reprezintă un instrument folosit în mod repetat de-a lungul istoriei, cu eficiență înspăimântătoare: acuzăm cealaltă parte de exact acel lucru pe care intenționam să îl facem — adică genocid.

• DEZUMANIZAREA ADVERSARULUI — statul rus a orchestrat o campanie deșănțată de propagandă în care portretiza regimul de la Kiev ca fiind degenerat, nazist, condus de un narcoman care autorizează genocidul, și, printre altele, permite pedofilia, ca normă occidentală. Pedofilia nu este normă nicăieri în lume, cu atât mai puțin în occident, unde se vorbește despre drepturile omului mai mult decât oriunde altundeva. 

• AMENINȚARE EXISTENȚIALĂ — Ucraina este portretizată ca o forță care conspiră pentru distrugerea Rusiei și este frecvent asociată cu al 3-lea Reich, iar războiul pornit de Rusia este definit ca unul de eliberare de mizeria nazistă, pentru a-l cita pe însuși V. Putin. La această propagandă își dă concursul în mod activ și Biserica Ortodoxă Rusă, pentru un plus de credibilitate. 

Iar dacă ceea ce am menționat mai sus ajunge să domine cugetul populației spălate pe creier cât e ziua de lungă, iată și rezultatul comportamental al acestei acțiuni sistematice care trădează existența unui plan genocidal al statului rus:

• CRIME ÎN MASĂ — investigațiile occidentale au evidențiat numeroase acțiuni prin care civilii din teritoriile ocupate au fost torturați sau, literalmente, executați în numele purificării despre care vorbeam mai sus.

• ATACURI DELIBERATE — sub diferite pretexte, au fost atacate coridoarele umanitare, adăposturile sau rutele de evacuare, care au fost bombardate cu precizie, indicând o strategie militară.

• BOMBARDAREA ZONELOR REZIDENȚIALE — în mod curent, armata rusă bombardează zonele rezidențiale dens populate, tot ca strategie militară interzisă de legile internaționale ale războiului. 

• GENERAREA DE CONDIȚII LETALE — amenințarea vieții civililor se face nu doar prin bombardamente propriu-zise ci și prin distrugerea infrastructurii vitale, atacarea și distrugerea spitalelor, blocarea ajutorului internațional sau a coridoarelor umanitare, folosirea înfometării ca armă de război.

• VIOLUL ȘI VIOLENȚA SEXUALĂ — numeroase cazuri documentate de presa internațională prezintă militari ai armatei ruse agresând sexual femei din adăposturi sau în locuințe, violând părinți în prezența copiilor și vice-versa. 

• RELOCAREA FORȚATĂ — are legătură cu genocidul din moment ce ținta genocidului este identitatea unei națiuni cu intenția de a o desființa. În acest sens, relocarea în Rusia a peste 1 milion de ucraineni dintre care 180.000 copii, reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace.

Occidentalii, a căror minte nu poate pătrunde amplitudinea răului cu care ne confruntăm, s-au întrebat cum vor reuși rușii să le introducă pe gât ucrainenilor, cu forța, dictatura brutală a lui Putin — noi ne imaginam că ar fi dificil să domini o populație ucraineană reticentă și dușmănoasă. Cu toate că în Rusia răul s-a infiltrat gradual, măsurile pe care Putin le va institui în Ucraina vor fi de o cruzime fără margini. Probabil că aici l-am subestimat pe individ. 

(1) Imaginea Ghost, de Shane Kell, via Pexels

(2) The Conversation, (acc. 12.07.2025, Putin's claims that Ukraine is committing genocide are baseless, website: TheConversation.com

(3) Wikipedia, (acc. 12.07.2025), Allegations of genocide in Donbas, website: Wikipedia.org

(4) Alley of Angels, (acc. 12.07.2025), Dedicated to Angels, website: AlleyofAngels.ru

Continue reading

razbunare

Sensibilitatea Artistică la Români

Scurt îndrumar pentru idioți despre cum să câștigi alegerile în România, folosind sensibilitățile ancestrale ale poporului român, care judecă cartea după copertă. 

☆ ☆ ☆

Dacă vă place să călătoriți în lume, probabil că v-au rămas în minte tot felul de lucruri stranii: bătaia cu roșii din Spania, gărzile cu căciuli exagerat de înalte din Londra sau, de ce nu, o sculptură bizară pe care ați văzut-o în capitala Norvegiei, Oslo — bărbatul care se luptă cu 4 copii. Și dacă tot vorbim despre sculpturi bizare, poate v-a rămas în minte Birocratul Necunoscut, din Reykjavik sau bărbatul care mănâncă copii din Berna — probabil o reprezentare a zeului Cronos, din mitologia greacă. Și poate că astfel de lucruri chiar fac locurile și oamenii să fie greu de uitat!

Dar oamenii simpli sunt sensibili la aparențe. Mi-am propus de mult timp să scriu un articol despre statuia aceea din Iași, care a fost expusă în Parcul Voievozilor, dar nu s-a bucurat de prea mult succes, dimpotrivă, a fost vandalizată de către cetățenii îngroziți. Opera de artă se numește Hidra, este realizată de sculptorul Costin Ioniță și are un mesaj profund, în ciuda aspectului care le-a înspăimântat pe mironosițe și pe copii — ea simbolizează corupția din mediul politic românesc: o replică a statuilor dedicate lui Lenin, dar fără cap, din gât ridicându-se șapte trandafiri cu trup de șarpe.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, privind o persoană care lovește cu piciorul o statuie din Parcul Voievozilor din municipiul Iași, facem precizarea că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași s-au sesizat din oficiu cu privire la această situație și vor fi efectuate verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a anunțat IPJ Iași.

Interpretarea pe care oamenii simpli au dat-o acestei opere de artă, a fost pe măsura capacității lor de a înțelege arta iar reacțiile, dintre cele mai stranii. Emoțiile pe care le-a declanșat au fost extreme, iar unii cetățeni au fost convinși că statuia este o reprezentare a Satanei — deci au fost tentați să o distrugă. Dar operele de artă de acest fel, expuse în locuri publice din întreaga lume, nu sunt puține. Și oricare ar fi conceptul care stă la baza lor, ori interpretarea pe care suntem liberi să o dăm fiecare dintre noi, înțelegem că este vorba despre artă.

Acum că v-am prezentat toate aceste opere de artă din întreaga lume, care probabil că în români ar genera o tendință implacabilă de a lovi și de a distruge, nu-mi rămâne decât să mă întreb dacă această afinitate a românului față de armonie și frumos în artă ar putea fi folosită pentru a câștiga voturile acestora. Poate că această dificultate a românului de a tolera orice se prezintă într-o formă neobișnuită, provocatoare și ieșită-din-comun poate fi speculată, nu-i așa? 

Scala distanței sociale ne indică o intoleranță ridicată față de homosexuali (59% nu acceptă să le fie rudă, 52% nu acceptă să le fie prieteni), imigranți (39% nu acceptă să le fie rudă, 30% nu acceptă să le fie prieteni), musulmani (39% nu acceptă să le fie rudă, 28% nu acceptă să le fie prieteni), persoane care aparțin altor secte religioase (31% nu acceptă să le fie rudă, 23% nu acceptă să le fie prieteni) și persoane infectate cu HIV/SIDA (27% nu acceptă să le fie rudă, 23% nu acceptă să le fie prieteni). În clasa a doua de intoleranță se află categoriile definite prin criteriul etnic, în următoarea ordine: romii (29% nu acceptă să le fie rudă, 18% nu acceptă să le fie prieteni), maghiarii (24% nu acceptă să le fie rudă, 15% nu acceptă să le fie prieteni) și evreii (21% nu acceptă să le fie rudă, 14% nu acceptă să le fie prieteni).  Sursa: CNCD

În fond, politicianul român trebuie să inspire încredere și să se potrivească în decor, nu să propună soluții propriu-zise. Bine, unii doresc să audă și așa ceva, dar cei mai mulți dintre noi, care nu au timp să citească cartea, se mulțumesc să-i admire coperta și asta este suficient — o copertă frumoasă, care se potrivește cu mobila și culoarea în care am zugrăvit camera, este suficientă pentru a concluziona că acea carte este o carte bună și merită să ocupe un spațiu în locuința noastră. 

Românului trebuie să-i vorbești despre țărișoară — a nu se confunda cu țara, care e cu totul altceva. De asemenea, românul trebuie să te vadă cu tricolor pe bolidul german, iar la o sărbătoare națională, românul trebuie să te vadă prins în horă, în mijlocul pieței. Cu păr generos pe mână și picior, că doar ești bărbat, și fără cercel în nas, că te ia lumea la bătaie. Dacă reușești să respecți și să întrupezi aceste mici indicii cum că ești un român adevărat, eu zic că poți câștiga niște alegeri libere în România, indiferent care îți sunt adevăratele intenții. 

Mi-a rămas în minte această afirmație de pe o rețea de socializare: numai urâtul și păcatul se cer tolerate. Cred că reflectă foarte bine mentalitatea românului comun care consideră că tot ceea ce nu corespunde unui tipar al familiarității, trebuie respins și / sau condamnat. Dar adevărul este că sunt mult mai multe situațiile în care ni se solicită toleranță: începând cu școlarul care plânge în prima zi de școală, fiindcă nu dorește această schimbare în viața lui și terminând cu obiceiurile incomode ale partenerului sau ale unui coleg de muncă. Trăim însă vremuri în care intoleranța și îngustimea minții au devenit o virtute.

(1) Imaginea Hidra în Sibiu, via Internet

(2) Libertatea, (acc. 20.02.2025), O statuie care simbolizează corupția din politică a stârnit furia locuitorilor din Iași, website: Libertatea.ro

(3) CNCD, (acc. 20.02.2025), Sondaj de opinie la nivel național, privind nivelul discriminării în România și percepțiile actuale asupra infracțiunilor motivate de ură, website: CNCD.ro

Continue reading

discriminare

Genul Romantic, Adică Masculin

Care să fie genul romantic? Femeile sau, dimpotrivă, bărbații? Un grup de cercetători de la Cambridge University aduc câteva argumente surprinzătoare în slujba ideii că mai curând bărbații reprezintă genul romantic. 

☆ ☆ ☆

La nivelul simțului comun, este cunoscut faptul că femeile sunt genul romantic. În fond, ele sunt acelea care privesc filme romantice și visează la un cavaler manierat și cu musculatură bine dezvoltată, care bifează toate așteptările lor romantice. Totuși, un studiu recent publicat în presa de specialitate afirmă contrariul: bărbații sunt genul romantic, în ciuda faptului că urăsc filmele romantice, cadourile cu fundă roșie și cinele la lumina lumânărilor parfumate. Să fie o urmă de adevăr aici?

Potrivit stereotipului cultural privind cele două genuri, femeile sunt dependente de partenerii lor și au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca de suferințele din dragoste, în timp ce bărbații sunt independenți și auto-suficienți, nu au timp să plângă și sunt construiți în așa fel încât să găsească soluții pentru fiecare problemă. Totuși iată ce au descoperit cercetătorii britanici:

Femeile sunt văzute adesea ca fiind mai romantice decât bărbații iar relațiile romantice sunt mai importante în viața lor decât în viața bărbaților. În ciuda răspândirii acestor credințe, câteva cercetări recente zugrăvesc o imagine diferită. Sursa: Cambridge University Press

4 descoperiri surprinzătoare

• DEPENDENȚA DE RELAȚIA ROMANTICĂ — Bărbații așteaptă să obțină mai multe beneficii de la relația romantică și de aceea se străduiesc mai mult să își găsească o parteneră romantică;

• SĂNĂTATE MENTALĂ ȘI FIZICĂ — Potrivit acestor studii, bărbații au beneficii directe asociate relației lor romantice, care se manifestă în starea lor de sănătate mentală și fizică;

• DESPĂRȚIRILE INIȚIATE DE BĂRBAȚI — S-a observat și faptul că este mai puțin probabil ca bărbații să inițieze separarea de partenera romantică, tot ca urmare a acestor beneficii percepute;

• SUFERINȚA DESPĂRȚIRII — O altă descoperire contra-intuitivă a fost aceea că bărbații suferă mai mult ca urmare a despărțirii de partenera romantică.

Oricât de surprinzătoare ar fi aceste constatări, explicațiile pe care le avansează cercetătorii britanici se leagă de trăsăturile de gen care nu fac altceva decât să conducă cele două genuri la această stare de fapt: pentru că femeile au o rețea socială complexă care îndeplinește funcții psiho-emoționale, acestea sunt mai bine echipate să facă față provocărilor specifice relațiilor romantice: despărțiri, certuri, crize emoționale, etc. 

Pe de altă parte, bărbații nu au fost socializați în această manieră, dimpotrivă, de regulă se descurajează exprimarea emoțiilor în grupurile de bărbați ceea ce îngreunează formarea competențelor specifice inteligenței emoționale: gestionarea emoțiilor și însușirea de atitudini mai sănătoase pe componenta inter-personală (relații cu ceilalți) sau intra-personală (relația cu sine) — acestea reprezentând cele două dimensiuni ale inteligenței emoționale. 

Unii învață romantismul de pe canalul de televiziune DIVA, unde poți descoperi nu atât ceea ce este cu adevărat romantic, ci mai curând care sunt așteptările femeilor în relația cu partenerul lor. Cu alte cuvinte, ceea ce femeile numesc romantic, ar putea fi o modalitate foarte pragmatică de a sintetiza într-o operă de artă (cum ar fi o comedie romantică sau un film de Crăciun) toate așteptările femeilor în ce privește Alesul — astfel de filme trebuie privite în fiecare an, nu de alta dar omul mai și uită ce așteptări are și ar fi păcat să te încurci cu vreun romantic (adevărat)...

În accepțiunea lui George Călinescu, criticul literar care a scris și Enigma Otiliei, romantismul, în sensul său original, nu prea are nimic în comun cu ceea ce fetele de azi numesc romantic. Pentru acesta, romantic înseamnă bolnav, straniu, exagerat și oarecum extrem, în timp ce clasicul este echilibrat, pătruns de mulțumire eternă și incapabil de trăiri complexe. M-am gândit să sintetizez în cele ce urmează felul cum era definit genul romantic de către George Călinescu. Oare cărui gen i se potrivește mai mult romantismul adevărat? 

Clasicism-Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuină, reperabile numai la analiza. Individul clasic este utopia unui om perfect sănătos trupește si sufletește, "normal" (slujind drept norma altora), deci "canonic".

Individul romantic este utopia unui om complet "anormal" (intelege excepțional), dezechilibrat si bolnav, adică cu sensibilitatea si intelectul exacerbate la maxim, rezumând toate aspectele spirituale de la bruta la geniu. Expresiile trebuiesc luate intr-un sens cu totul literar, evitându-se confuzia cu patologia medicala.

 

Ce este romantismul adevărat și de ce nu vă doriți așa ceva?

• Romanticul, se stie, este maladiv, infirm, tuberculos, nebun, orb, lepros (citam suferințele "clasice" ale romanticului), atribuindu-i-se utopic o complexitate senzoriala si sufleteasca mai mare decât acești bolnavi o au in realitate. Bolnav încearcă a fi si autorul romantic (Lenau, Chopin, Eminescu, etc.), chip de a spune ca atunci când se întâmpla a fi bolnav are sentimentul de a fi pe o culme.

• Romanticul e foarte tânăr (13-14 ani, femeia) sau foarte bătrân.

• Istoria confirmă preferința în romantism pentru profesiile următoare: proletar, călugăr, student, militar, pușcăriaș, marinar, nobil, doctor, savant, femeie ușoară, bufon, călău, vrăjitoare etc.

• Romanticul e un monstru în toate: un monstru de frumusețe sau de urâțenie, de bunătate ori de răutate, ori de toate acestea amestecate.

• Starea romanticului e visarea, coșmarul.

• Romanticul este bizar, neînțeles, este sub-om ori supra-om, înger sau demon.

• Recunoști eroul romantic prin disimulația atroce, prin viclenie, cinism, vitejie nebuna, eroism donquijotesc ori lașitate, printr-un sentiment uneori grotesc al onoarei ("onoarea spaniola": ma refer bineînțeles nu la Spania reala, ci la imaginea ei uneori falsa, literara).

• Romanticul se distinge printr-o iubire excesiva, lascivă si spirituală sau prin ură bestială.

• Caracteristic romantismului este "calvarul" luptei pentru viață. Preocuparea sa este justiția socială.

• Viața romanticului e "fără sens" sau cu sens abscons.

• Romanticul este un selenar iar ora romanticului este miezul nopții.

• Clima romantică e caracterizată prin furtuni, ploaie, ceață, secetă, catastrofe (cutremure vulcanice) sau regim torid.

• Romanticul trăiește în perspectiva unui trecut indefinit dar și în propriul său univers fantastic.

• Romanticul vede decrepitudinea, cadavrul și ruina. 

• Romanticul e un barbar, ori un grosolan, ori fin la modul asiatic.

• Romanticul suferă de neliniște, vagabondaj si explorare.

• Romanticul consuma gin, opiu, ori bea apa din Lete, fiindcă el are nevoie ori de excitante, ori de analgezice ca să suporte sau sa uite infernul vieții.

• Romanticul caută ineditul, inventează, este un revoluționar, un independent ce fuge de constrângeri. 

• Romanticul cultivă stările ilogice și promovează oniricul, himericul și înspăimântătorul.

(1) Imaginea Romantic Couple, de Tizino Academy, via Pexels

(2) Cambridge University Press, (acc. 14.02.2025), Romantic Relationships Matter More to Men than to Women, website: Cambridge.org

(3) Călinescu, G., (1968), Clasicism, Romantism, Baroc în Principii de Estetica,  E.P.L. București. 

Continue reading

relatii

Ceva e Putred in Leonardo

Leonardo di Caprio nu are partenere minore, ci de varsta legala. Dar asta nu ne impiedica sa observam faptul ca toate partenerele sale sunt sub 25 de ani iar relatiile celebrului actor american se termina inainte ca acestea sa implineasca 25 de ani. Este oare ceva gresit in comportamentul lui Leonardo di Caprio?

☆ ☆ ☆

Exista lucruri pe care le putem controla si lucruri pe care, orice am face, nu le putem controla. Pare ca am spus un lucru banal dar sanatatea noastra psihica depinde pe de o parte de sursele de stres din viata noastra iar pe de alta parte, de modul cum gestionam acest stres. Cu alte cuvinte, doua persoane care au aceleasi surse de stres (sa zicem ca sunt stresate de modul cum isi alege Leonardo di Caprio partenerele, care i-ar putea fi fiice), se pot diferentia in modul cum gestioneaza acest stres: una refuza sa accepte ca nu poate controla ce face Leo di Caprio si devine tot mai frustrata si mai furioasa, iar cealalta intelege ca Leonardo di Caprio este un barbat nefericit, fiindca nu poate avea prea multe lucruri in comun cu partenerele sale tinere si deci il compatimeste pe actor. 

 

De regula lucrurile pe care le putem controla se leaga de propria noastra persoana: gandurile si actiunile proprii si felul cum gestionam anumite provocari. Cand vorbim despre lucrurile pe care nu le putem controla, mai mereu ne referim la gandurile si actiunile celorlalti, la felul cum gestioneaza ei provocarile sau la lucruri care implica atat de multe influente, incat scapa controlului nostru: viitorul, trecutul, rezultatul eforturilor noastre, etc. Cu toate ca sentimentul controlului este esential pentru sanatatea noastra psihica, a intelege ca nu toate lucrurile care produc frustrare pot fi controlate, reprezinta cheia acestei probleme si face diferenta intre sanatate si boala. 

Iata o lista a lucrurilor pe care le putem controla:

• Gandurile proprii

• Actiunile proprii

• Emotiile proprii

• Asteptarile proprii

• Atitudinile proprii

• Scopuri si obiective proprii

• Discursul interior

• Cum gestionez provocari

• Cum am grija de mine

Iata si o lista a lucrurilor pe care nu le putem controla:

• Trecutul

• Viitorul

• Actiunile celorlalti

• Atitudinea celorlalti

• Opiniile celorlalti

• Ceea ce se intampla in jurul meu

• Ceea ce gandesc ceilalti despre mine

• Rezultatul eforturilor mele

• Cum au grija de ei ceilalti

Probabil ca unii dintre voi sunt de alta parere. De exemplu, am intalnit persoane care considera ca nu putem controla nimic. Sau ca nu ne putem controla emotiile. Cu toate acestea, din perspectiva cuiva care a studiat emotiile, putem spune ca emotiile pot fi, daca nu controlate in totalitate, in sensul ca nu putem sa le impiedicam sa apara, in schimb pot fi gestionate, canalizate si transformate. Ca argument si indiciu pentru aceasta afirmatie va pot spune ca emotiile noastre depind de gandurile noastre, pe care le putem alege. Spre exemplu, vulpea care nu ajunge la struguri, poate alege sa creada ca strugurii sunt acri si in felul acesta se calmeaza si isi vede de drum, sau poate alege sa creada ca strugurii la care nu a ajuns au fost singurii struguri dulci care au existat vreodata si in felul acesta intra in depresie. 

Frustrarea Sociala

Am observat in ultima vreme un fenomen interesant. Pe vremuri exista proverbiala gura a lumii, care impunea anumite limite la ceea ce faceam sau spuneam si care a instituit ceea ce se cheama bunul simt comun: adica un fel de ghid de comportament, constituit de asteptarile comunitatii la adresa fiecaruia dintre noi. Gura lumii este influentata de precepte religioase, de datini si traditii ale comunitatii si reprezinta un important reper in ce priveste moralitatea si conduita morala a individului. Gura lumii era si un mijloc de presiune care, in paralel cu legea si institutiile de forta ale unui stat, isi exercita propria influenta coercitiva asupra comportamentului: aceasta putea descuraja sau pedepsi anumite comportamente neconforme. 

Pare ca in ultima vreme gura lumii si-a pierdut din influenta ca urmare a diverselor influente concurente care au intervenit - spre exemplu influenta valorilor occidentale - oricat de crestini si conservatori am fi, nu putem sa nu observam ca lumea civilizata accepta lucruri precum homosexualitatea, divortul sau diferenta de varsta a partenerilor. Si pare ca, noi insine, ca membri ai comunitatii, ne-am abandonat sensibilitatea fata de gura lumii, cu valorile promovate de aceasta pe vremuri. Cu toate acestea, ca fiinte sociale, am ramas sensibili la feed-backul semenilor. Iar daca doi semeni isi reunesc puterile pentru a emite judecati in ceea ce ne priveste, nu e ca si cand am ramane indiferenti la asta. 

Mai mult decat atat, pare ca a devenit o problema de sanatate psihica modul in care rezistam sau gestionam opiniile nefavorabile ale celor din jur. Nu ne mai preocupa atat de mult adevarul celor afirmate despre noi cat ne preocupa reactia noastra la cele afirmate - unde o reactie de vulnerabilitate, in sensul suferintei pe care ne-o provoaca opiniile celorlalti este un semn al deficientelor noastre psiho-emotionale. Asa am ajuns sa raspandim basmele terapeutice care promoveaza detasarea fata de opiniile celor din jur: vezi basmul Batranul, Copilul si Magarul. 

Un bătrânel își luă nepoțelul și măgarul să facă o plimbare la târg. Îl sui pe copil călare și… la drum! Nu peste mult timp le ieșiră în cale doi drumeți pe care îi prinse mirarea: ”Ia uite, copilul sprinten și jucăuș cățărat pe măgar iar moșul abia se târăște prin praf…” Ce să facă omul, îl dădu jos pe nepoțel și se sui el pe măgar. Puțin mai încolo, alți doi drumeți se supărară pe moșneag: ”Ia uite ce bădăran, el sus călare și copilul firav și mititel abia se ține după el!” Omul nostru se gândi că au destul dreptate, așa că îl luă pe copil lângă el. Iar veniră doi în cale și se oțărâră la bătrân: ”Ce, i-ați pus gând rău măgarului?” Se dădură amândoi jos și o luară la pas pe lângă animal. ”Ha, ha, ha! râseră alți doi trecători. Ăștia au scos măgarul la plimbare!” Mai rămăsese doar să-l ia pe măgar în spinare…

Morala: Când încerci să-i mulțumești pe toți, îi vei nemulțumi pe toți!

Dar sa revenim la Leonardo di Caprio! Am intalnit un videoclip in care se afirma faptul ca faimosul actor american ar avea o problema cu partenerele, in sensul ca isi alege doar partenere mult mai tinere decat dansul iar cand acestea depasesc o anumita varsta (25), relatiile respective se destrama. Care ar fi problema cu asta? Cred ca ne-am creat mai toti o toleranta crescuta fata de actori, celebritati si in general, persoane cu bani care isi gasesc partenere mai tinere, ce le-ar putea fi copii. Poate fiindca am ajuns sa acceptam ideea ca potenta financiara este o valoare a cuplului in sine iar dragostea nu rezolva chiar orice probleme (lipsurile materiale de exemplu). Dar, la fel ca in pilda cu batranul, magarul si copilul, asta nu inseamna ca nu se vor gasi persoane nemultumite de diferenta de varsta dintre tine si partenera sau partenerul tau. 

Cred ca atunci cand gesturile celorlalti ne frustreaza, modul cum le percepem nu este detasat si amuzat, ca in pilda citata mai sus. Dimpotriva, ceva ne determina sa luam personal acele gesturi, ca si cand s-ar afirma ceva despre noi insine. In cazul de fata, daca esti un barbat de varsta lui Di Caprio, te poate frustra faptul ca nu ai si tu acces la partenere tinere - caci asta pare sa fie invatatura. Iar daca esti o femeie de varsta lui Di Caprio, te-ar putea frustra ideea ca nu ai si tu acces la barbati celebri precum Di Caprio, caci daca acest comportament se generalizeaza inseamna ca s-a zis cu visurile tale romantice! Este o incercare oarecum disperata de a trasa niste limite de comportament pe care ti le-ai dori. Este disperata findca e clar ca nu putem controla ceea ce fac ceilalti iar in ziua de azi lumea se straduieste sa ignore ce cred ceilalti - ca dovada a unei bune sanatati psihice! 

Dar daca mai multe persoane sunt frustrate de aceleasi lucruri (felul cum iti alegi partenerele) se poate crea un fel de sindicat de frustrati, sau o mafie care sa te anuleze ca persoana publica. Asa s-a nascut ceea ce se cheama Cancel Culture. Presiunea pe care o poate genera un astfel de sindicat al frustrarii poate fi atat de mare incat, pe plan personal-psihologic poti avea niste trairi vecine cu depresia. Iar daca miscarea se muta in strada si te trezesti urmarit de cate un Ceausescu care striga invective la adresa ta, ori chiar prinde curaj si te imbranceste pe drum ori iti deseneaza pe gard, lucrurile devin  cu atat mai complicate. Este o transformare pe care a suferit-o societatea uamana, poate ca reactie la faptul ca nu mai exista niciun mod de a face presiune fata de actiunile celor din jur, din moment ce bunul simt comun tinde sa fie anulat si el. 

Asa-zisele stegulete rosii pe care le ridica comportamentul lui Leonadro di Caprio reprezinta doar una dintre situatiile care produc intriga sociala. La asta se adauga adesea incidentele in care o persoana de culoare considera comportamentul cuiva ca fiind rasist, iar aici putem vorbi inclusiv despre consecinte juridice. Nu spun ca nu ar trebui sa ne intereseze deloc ce fac sau spun ceilalti, mai ales ca tentatia este atat de mare daca vorbim despre o celebritate. Totusi, daca facem asta pentru ca luam personal actiunile celorlalti sau pentru ca, fara sa ne dam seama, ne revolta faptul ca aceasta nu este o lume corecta sau perfecta, nu uitati ca, in esenta, ceea ce incercati sa faceti este sa controlati ceea ce fac ceilalti. Cum aceasta tendinta este lipsita de realism, rezultatul este o stare permanenta de frustrare, caci realitatea invinge mereu. 

Oare va permiteti asta? Nu in ultimul rand, situatiile pot fi privite din multiple perspective si, in functie de asta, apar si emotiile noastre. Spre exemplu, daca va nemultumeste patternul disfunctional al relatiilor lui Leonardo di Caprio, ganditi-va la faptul ca el (Leonardo) este de compatimit in aceasta ecuatie: ce au in ccomun un barbat care se apropie de 50 de ani si o tanara de pana in 25 de ani? Mai nimic, probabil. O relatie care nu dispune de o baza complexa de resurse (inclusiv legate de solidaritatea inter-personala si oportunitatile de socializare) este o relatie care ii chinuie pe parteneri. Iata cum puteti sa transformati aceasta frustrare in compasiune, cu efecte mai bune pentru sanatatea dvs psihica! 

(1) Imaginea Couple Kissing, de Adam Kontor, via Pexels

Continue reading

retele sociale

Civilizatia Idiocratica

Timpul trece si pare ca aceste curente nu cunosc absolut nicio limita, la fel ca si ignoranta acestor tineri. Provocarile devin din ce in ce mai absurde, cu fiecare vara, si toata lumea se lasa purtata de val, pe aripile ignorantei umane.

☆ ☆ ☆

Cred ca ati vazut si voi cel putin cateva videoclipuri in care persoane fara pretentia de a fi genii sau pretendenti la premiul Nobel, savarsesc tot felul de grozavii, pentru motive numai de ele stiute. Acestea isi asuma niste riscuri irationale si se comporta ca si cand ar avea 9 vieti, asa cum se crede despre pisici. Internautii, in special cei minori, par sa rasplateasca astfel de "initiative antreprenoriale" cu milioane de vizualizari si like-uri, ca si cand ar dori sa se asigure ca va exista intotdeauna acest rezervor de "talente", de unde isi vor incarca bateriile si se vor simti inspirati, poate si putin superiori, nu-i asa?

Exista de altfel o compatibilitate foarte buna intre publicul care urmareste aceste videoclipuri si cei care le produc, in sine. Pe de o parte este publicul, care vine pe internet sa se distreze si nu este pregatit pentru lucruri cu grad de dificultate ridicat, nu are rabdare pentru asa ceva si evita sistematic orice material care are pretentia de a le ridica nivelul de inteligenta sau cultura. Motivul? Sunt plictisitoare! Viata este si asa stresanta, plina de adulti care le cer eforturi de crestere personala, cum ar fi profesorii sau parintii, si orice le ofera o alternativa la aceasta "inchisoare a realitatii", fie si una iluzorie, este bine-venit.

Pe de alta parte vin eroii acestui public, cei care au tot ce le trebuie pentru a-l satisface: curaj vecin cu inconstienta, spirit de aventura imbinat cu nebunia si, desigur, foamea de validare si de venituri usor realizate - fast money. Ei vor face literalmente orice pentru a te determina sa le acorzi atentie si stiu exact cum sa o atraga. Probabil ca nu toti sunt atat de idioti cum se pretind a fi, dar asta nici macar nu mai conteaza. Iata doar cateva dintre lucrurile pe care le-ar face acesti eroi ai disolutiei umane:

• SKULBREAKER CHALLENGE - Presupune "cooperarea" a trei tineri. La un moment dat, cel din mijloc sare in sus iar ceilalti doi vor incerca sa il dezechilibreze lovindu-i fiecare dintre ei cate un picior. Aterizarea nu are sanse de izbanda si, de cele mai multe ori, tanarul din mijloc aterizeaza in fund, pe spate si chiar lovindu-se la cap, dupa cum spune si numele provocarii: "spargerea de craniu".

• CONCUSION CHALLENGE - Un grup de astfel de "eroi civilizatori" arunca in sus diverse obiecte, cum ar fi o minge de baschet sau un bidon de plastic (in cazurile cele mai fericite) si va fi o surpriza absoluta in capul caruia dintre ei va cadea respectivul obiect. Scopul acestei provocari, da, ati inteles, este sa descopere care dintre ei este cel mai ghinionist (incat sa ii pice in cap obiectul respectiv). Sau poate este un alt scop si nu am inteles eu corect provocarea.

• CEREAL CHALLENGE - Numita si MouthBowl Challenge, presupune sa consumi cereale cu lapte din gura unei alte persoane, care indeplineste functia de bol. Am vazut ca uneori apare si cainele familiei care incepe sa lipaie laptele din gura persoanei respective, fiindca nu mai este distractiv daca totul este previzibil, iar acesti tineri dispun de creativitate cand este vorba sa ne atraga atentia. 

• CORONAVIRUS CHALLENGE - Nu este foarte raspandita insa cei care au creat-o si-au facut datoria sa o promoveze in lume. Ea prespune sa lingi tronul de la toaleta pentru a demonstra ca acest Coronavirus nu exista, sau, daca exista, atunci nu este periculos. 

• KIKI CHALLENGE - In urma cu vreo doi ani parea o provocare inofensiva, desi forta limitele unora dintre tineri in timp ce incercau sa iasa dintr-un vehicul aflat in miscare. Dar fiind tineri si dispunand de cele mai performant echipament fizic existent sub soare, se descurcau destul de bine, fara a-si distruge articulatiile. In schimb, unii dintre ei au fost loviti de masini in timp ce dansau pe strada sau li s-au intamplat tot felul de accidente neprevazute de mintea lor... Eternal Sunshine of the Spotless Mind.

Nu cred ca are rost sa lungesc aceasta lista in mod inutil, desi as putea, o da! Sunt o multime de lucruri pe care le fac tinerii, din motive la care voi incerca sa ma refer in continuare, si al caror rezultat este de multe ori dramatic. Te poti intreba daca se aflau in deplinatatea facultatilor mentale, daca consumasera substante care le-au afectat judecata, daca nu cumva erau prea bine dispusi, sau daca se merita tot acest efort. Dar iata si motivele pentru care tinerii dau curs acestor provocari:

• DISTRACTIE

• AUTO-DEFINIRE

• IMITATIE

• PRESIUNEA SEMENILOR

• DORINTA DE APARTENENTA

• ATENTIE

• CELEBRITATE (IEFTINA)

•  BANI

• TESTAREA LIMITELOR PERSONALE

• SFIDAREA AUTORITATII

Pe langa faptul ca par a fi niste auto-umiliri sau niste comentarii cinice la adresa rasei umane, provocarile sunt adesea periculoase, irationale, te lasa prada hazardului si comunica ceva despre persoana care le pune in scena: despre felul cum se percepe pe sine, despre notiunile pe care le detine cu privire la aceasta lume, despre cat de profunda ii este ignoranta in ce priveste aspecte precum traficul auto, legile fizicii, posibililtatile corpului uman, s.a.m.d.. 

Timpul trece si pare ca, la fel ca si ignoranta acestor tineri "legendari", aceste curente nu cunosc absolut nicio limita. Provocarile devin din ce in ce mai periculoase, cu fiecare vara, si toata lumea se lasa purtata de val, pe aripile ignorantei umane, promovandu-se valori noi, modele lipsite de orice discernamant, care imping limitele a ceea ce este social acceptabil nu doar dincolo de marginea bunului simt comun, dar si dincolo de ceea ce este rational, sigur pentru organismul uman si demn de urmat in viata. 

In acest timp, vizualizarile depasesc record dupa record, la fel si like-urile, caci ce este mai interesant decat sa descoperi pe cineva care isi testeaza limitele, afundandu-se in ridicol. Orice functioneaza merita exploatat, si cel putin pe internet, comportamentul aberant este ca o mina de aur. Imaginati-va o persoana din perioada interbelica, cu problemele specifice acelor timpuri, care, printr-o minune, ar vedea in viitor, toate aceste asa-zise provocari si cum unii dintre noi isi pierd viata ori sanatatea pentru aceste mostre de comportament aberant. Cred ca acea persoana ne-ar compatimi. 

Dar asa cum au aparut curente care promoveaza mentinerea in anonimat a criminalilor in serie prin evitarea identificarii si numirea lor, pentru ca astfel acele persoane sa nu primeasca o notorietate nemeritata, probabil ca si noi ar trebui sa generam o tendinta similara, prin intermediul careia sa evitam nu doar numirea acestor personaje de teatru al absurdului, ci si sa evitam cu totul sa acordam atentie la asa ceva. Caci ceea ce primeste atentia noastra, creste, si nu sunt sigur ca ne dorim sa vedem cum astfel de provocari penibile iau amploare si sunt practicate de toti tinerii, inclusiv de cei la care tinem, fiindu-ne poate odrasle.

Marea problema este ca ei isi vor acorda intotdeauna atentie unii altora, din curiozitate si dorinta de stimulare. Poate si din dorinta de a se simti superiori cuiva - "cel putin nu sunt atat de tampit cum sunt cei din acest videoclip!". Teribilistii vor avea intotdeauna un public care va astepta cu sufletul la gura sa vada care va fi urmatoarea provocare la limita supravietuirii, iar noi s-ar putea sa fim lipsiti de realism atunci cand ne dorim sa ii deposedam de atentie pe acesti impostori idiocratici ce nu ofera in schimbul timpului nostru pretios decat mostre de comportament aberant. 

Daca va aflati printre putinele persoane care imi citesc blogul, atunci va doriti sa ignorati astfel de fenomene care fac de ras specia umana. Ar fi prea mult sa cerem acestor tineri sa puna pret pe arta sau stiinta, si cu cat o vom face mai vehement, cu atat si ei isi vor lua revansa, promovandu-si propriile valori, inutile si periculoase, asa cum le-am prezentat in acest articol. Exista lucruri mai importante decat vizualizarile si likeurile si singura noastra sansa este sa intelegem acest lucru cat mai curand. Pentru unii, este deja prea tarziu. 

(1) Imaginea Funny, de Victoriafee, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

retele sociale