Prizonierii Plajei Insorite

Ai crescut cu povesti care se terminau cu Happy End. Altfel ai fi plans toata ziua, ca atunci cand ai citit "Puiul" si totul a fost oribil. Dar o parte importanta din viata seamana mai curand cu "Puiul" decat cu "Cenusareasa". Esti oare pregatit pentru toate astea sau vei claca de la bun inceput?

o o o

"Ipoteza Lumii Drepte" este una dintre erorile logice recunoscute de psihologia cognitiva. Cand se intampla sa facem o eroare logica intram intr-un fel de "univers paralel cu realitatea", unde anumite lucruri pot fi simulate ori seamana foarte mult cu cele care s-ar petrece in realitate, dar asemanarile se vor opri la un punct. Acest univers paralel este "logica privata". S-ar parea ca exista atat de multe erori logice incat este probabil imposibil sa nu faci vreuna chiar acum, in timp ce citesti acest articol.

Spre exemplu, exista eroarea logica a "muncii din greu" - care spune ca unei persoane care este dispusa sa "puna osul la treaba", nu i se poate intampla altceva decat foarte mult succes. Oricat de "logic" ar suna, nimic nu poate sa garanteze succesul prin munca (si atat), intrucat exista multe alte variabile implicate (talentul, capacitatea de a interactiona armonios, investitiile, riscul, etc.)

O alta eroare logica este aceea potrivit careia daca o majoritate sustine un anumit lucru, atunci acel lucru este adevarat - majoritatea vrea Brexit, spre exemplu. Dar daca acea majoritate este pur si simplu manipulata printr-un aparat bine pus la punct? Sau mai exista eroarea logica ce sustine ca cele mai bune solutii se afla "la jumatatea distantei dintre parti". Daca de partea cealalta este Hitler, la jumatatea distantei se afla probabil jumatate din poporul ales, sacrificat la Auschwitz-Birkenau, pentru ca a fost nevoie de un compromis intre noi si Hitler. Nu este o idee stralucita, nu-i asa?

Printre numeroasele erori logice carora le picam victime se afla si cea numita "Ipoteza Lumii Drepte" care pretinde ca in aceasta lume binele este recompensat si raul este pedepsit intotdeauna - ideea apare in orient sub forma conceptului de Karma. Si, dupa cum observati, suntem cu atat mai vulnerabili la erori logice cu cat acestea se bazeaza pe valori raspandite la scara larga, in care oamenii cred cu sinceritate: munca, dreptatea sociala, democratia, etc.

Fireste ca ajungem sa credem astfel de lucruri fiindca nimeni nu are timp sa verifice chiar tot ceea ce credem. Faptul ca anumite lucruri "se simt" a fi reale, pare a fi de ajuns, mai ales ca in felul acesta economisim energie si timp, caci da, erorile logice au la origine Legea Minimului Efort. Cand credem in ceva, pare ca nu mai conteaza cat de adevarat e acel  lucru si il imbratisam neconditionat.

Erorile logice exista in judecata noastra mai ales pentru ca ele "ne usureaza viata" - sau cel putin asa pare. Ele chiar ne si ajuta, pana la un punct, avand cateva functii pozitive care se observa pe termen scurt:

• CONTROLUL EXPERIENTELOR

• INTERPRETAREA FAPTELOR

• PRIORITIZARE

• DIRECTIONARE

• LUARE DECIZII

• PREZICERE, ANTICIPARE

• ORGANIZARE, SIMPLIFICARE

• PERCEPTIE SELECTIVA

• REZOLVARE PROBLEME

Daca sunteti intamplator un psihoterapeut Adlerian, ati recunoscut in aceasta lista functiile stilului de viata, caci orice convingere poate sa constituie logica noastra privata, indiferent cat de absurda ar fi. Problemele apar insa pe termen lung, cand ajungem sa culegem roadele credintelor noastre. Daca credintele noastre sunt de fapt niste simple erori logice s-ar putea sa nu ne placa unde ne aduc ele.

• ILUZIA CONTROLULUI

• AUTO-MISTIFICARE

• FALSE PRIORITATI

• CASTELE DE NISIP

• ESEC DECIZIONAL

• ANTICIPARE ERONATA

• SISTEMATIZAREA NEVROZEI

• OCHELARI DE CAL

• CREAREA DE PROBLEME

Sa luam asadar credinta intr-o lume justa. In primul rand, ne place sau nu sa admitem, aceasta nu este o lume justa. Poate ca tinde catre mai multa dreptate sociala dar ne nastem in continuare inegali, putem face multe eforturi fara a primi nimic in schimb, in timp ce altii reusesc in viata doar cu ce le-a daruit mama natura (aspect fizic). Pe termen lung isi vor spune cuvantul multe alte variabile dar dreptatea sociala nu este punctul forte, de la sine-inteles, al societatii umane. 

Credinta intr-o lume justa ne poate determina sa respectam reguli si sa facem eforturi, ne da un sens in viata, ne ajuta sa luam decizii si sa intelegem faptele vietii. Pe de alta parte, ne pune "ochelari de cal", ne face insensibili la problemele celor mai vulnerabili membrii ai socieatatii (e vina lor ca le este greu, probabil au vicii si sunt puturosi) si, poate cel mai delicat aspect: Credinta intr-o lume justa ne lasa total nepregatiti sa facem fata situatiilor care scapa din aceasta schema: si anume cand facem ce trebuie dar rezultatele sunt un dezastru. 

Se crede ca sanatatea psihica depinde de anumite presupozitii la care tinem in mod deosebit:

• aceasta lume este una justa, 

• am control asupra lucrurilor

• destinul imi este favorabil si 

• sunt o persoana valoroasa.

Si chiar daca astfel de lucruri au legatura cu sanatatea noastra psihica, adevarata robustete nu rezida intr-o dorinta avida de a ne demonstra noua insine ca lucrurile "sunt roz", doar pentru linistea noastra, ci mai curand in capacitatea fiecaruia de a-si pastra dragostea de viata si creativitatea in ciuda faptului ca lucrurile, de foarte multe ori, nu stau nici pe departe in felul acesta, dimpotriva: lumea nu este justa, controlul ne lipseste, destinul ne este adesea potrivnic iar valoarea personala e relativa... depinde pe cine intrebi. 

Asadar, ipoteza mea este ca daca lumea a fost corecta cu tine, o mare parte din viata ta, esti mai inclinat sa crezi ca lumea ar trebui sa fie corecta cu tine si de aici inainte. Cu alte cuvinte, viata buna pe care ai trait-o pana acum s-ar putea sa se intoarca impotriva ta - esti total nepregatit, neechipat pentru oricare dintre lucrurile pe care nu le-ai intalnit in povestile cu feti frumosi. Dar ce inseamna de fapt "viata buna"? Obisnuiam sa spun ca in viata exista o "plaja fara soare", pe care se afla batranii, copiii, saracii, bolnavii si multe dintre femei.

Dar exista si o "plaja insorita", unde se gasesc categorii sociale favorizate: barbati, tineri sau in floarea varstei, bogati, si desigur, sanatosi. Daca va amintiti, se facea o gluma pe vremea cand Petre Roman devenise prim-ministru: "decat sarac, batran, bolnav si urat, mai bine bogat, tanar, sanatos si frumos". Si daca ai trait toata viata pe aceasta "plaja insorita", fiindca, in mod inevitabil vine un timp sau un moment in care apar norii si frustrarile, chiar si in viata ta, oare cat de pregatit vei fi sa dai piept cu aceste frustrari?

Rasfatul in parenting pare a fi tocmai acel gen de experienta care il lasa nepregatit si neechipat pe orice tanar. Cel mai probabil, "viata buna" care i-a fost oferita se va intoarce impotriva tuturor celor implicati, si, din pacate si impotriva unor persoane care se afla pur intamplator in viata fostilor copii rasfatati. Un exemplu proaspat in memoria mea este acela al lui Elliot Rodger: el parea sa fi provenit de pe "plaja insorita a lucrurilor" dar iata, devenit un tanar barbat, descopera faptul ca ... exista si o "plaja plina de umbra".

Si atunci el spune, ranit: "asa ceva nu este corect". El descopera ceva ce altii descoperisera cu multi, multi ani inainte - viata nu este nici pe departe corecta 100%. Si aceasta tardivitate il gaseste total nepregatit. Provocarea sa erau fetele - ele ii ramaneau pur si simplu inaccesibile si nu intelegea de ce. Il ranea profund faptul ca femeile nu doreau sa se comporte ca niste obiecte sexuale si sa vina la el, sa i se daruiasca eventual din proprie initiativa, in special acelea care erau petite intens de extrem de multi barbati. 

In fata acestei provocari, Elliot Rodger alege sa isi planga de mila, sa contemple faptul ca "viata nu este corecta" si sa ramana blocat in aceasta stare de neputinta. El nu este obisnuit sa infrunte obstacole, curajos si increzator in victorie si cu atat mai putin sa fie refuzat. Cel mai delicat aspect este acela ca el abia acum afla ca viata nu este corecta si asta il gaseste total dezarmat. Din BMW-ul sau pare ca viata este corecta iar daca nu este, atunci trebuie corectata - vinovatii (blondele care l-au respins) sa plateasca.

Ipoteza lumii drepte pretinde pe de o parte ca fiecare a primit dupa merit: victimele sunt de vina mai mereu iar daca faci ceea ce "se cade", ai parte de recompensa bine-meritata, in timp ce daca esti pramatie, fireste ca vei fi pedepsit cat ai clipi. Dar, nu-i asa, lucrurile nu stau intotdeauna astfel. Exista multa nedreptate pe lume, lasata nepedepsita, si multa cinste si virtute, ignorate cu succes. Iar cand descoperim ca lucrurile stau asa, avem parte de cel mai fidel test de personalitate: tu cum raspunzi la nedreptatea lumii?

Si daca v-am rapit chiar si aceasta iluzie, atunci ce va ofer in schimb? De unde v-ar veni puterea de a face fata nenorocirii daca nu din iluzia ca merita sa facem eforturi si sa ne luptam cu raul si cu nedreptatea? Cred ca depasirea iluziei lumii corecte este o recompensa in sine - ea ne ajuta sa depasim stadiul de copii ce au nevoie intotdeauna de happy end si sa accesam nivelul la care intelegem ca realitatea are limite, acesta fiind inceputul maturitatii. 

Restul tine de capacitatea noastra de apreciere a ceea ce ne ramane atunci cand pierdem (aproape) totul. Nu in ultimul rand, mintea celui incercat si experimentat este plina de resurse, altele decat iluzia unei lumi corecte. Spre exemplu, el poate sa transforme o nenorocirea intr-o oportunitate, precum taranul chinez care si-a pierdut calul dar parca presimtea ca i se va intoarce cu o turma de iepe salbatice. "O fi bine? O fi rau? Cine stie? Om vedea!" 

(1) Imaginea Another Opportunity, de Jnino Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 05.07.2019), Just World Hypotesis, website: Wikipedia

(3) The Guardian, (acc. 05.07.2019), Believing that life is fair might make you a terrible person, website: Wikipedia

Continue reading

resurse

Mantrele Destinului

Intalnesti azi persoane de culoare ce considera ca sunt ariene si arieni care considera ca sunt de culoare - de parca ar mai fi loc de vreo negociere. Dar intalnesti si persoane fara ochi care nu se considera oarbe, fiind gata sa demonstreze asta.

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, ma aflu printre cei care au o simpatie / afinitate pentru filosofia budista. Imi plac in special povestile lor "seci", in sensul ca din ele lipsesc cu desavarsire miracolele. In budism nu ai nevoie sa mergi pe apa sau sa inmultesti pestii prin magie alba sau neagra, dezinteresul fata de astfel de subiecte fiind unul absolut. Pe budisti ii preocupa mai mult sa se adapteze la conditiile vietii de zi cu zi - miracolul suprem - si de aceea si pildele lor sunt atat de lipsite de "magie".

Daca raportezi asta la stilul occidental, unde trebuie sa se simta "o valvataie", o intriga ceva, nu de alta dar sa nu adormim in mod inopinat, realizezi cat de mare este diferenta intre atitudinile si valorile promovate. Din punctul de vedere al psihopatologiei, as spune ca stilul occidental este un teren cultural fertil pentru majoritatea tulburarilor de personalitate, si pentru tot ce inseamna suferinta psihica cu diagnostic si fara.

Pana si un autor legendar precum Shakespeare are un cult pentru pasiune, atasamente lumesti, slabiciune si neputinta, caci, vorba aceea, deciziile proaste fac povestile bune... (si distractia noastra favorita sunt oamenii slabi) in timp ce in budismul zen se promoveaza renuntarea la atasamente si echilibrul emotional, care, la drept vorbind, nici macar nu este posibil daca te definesti pe tine insuti ca fiind "suma atasamentelor de care esti capabil" - material, social, romantic, familial, etc -.

Tot in budismul zen se vorbeste despre asa-zisele "mantre" adica acele cuvinte sau sunete folosite pentru concentrare si realizarea meditatiei. Dar cultura occidentala, obisnuita cu aforismele a naturalizat termenul acesta oferindu-i intelesul de afirmatie, slogan sau maxima, ori chiar motto care cristalizeaza o atitudine sau alta.

Am observat faptul ca fiecare dintre noi isi are mantrele sale si, in discutiile mai profunde cu oamenii (hai sa le spunem asa), observi ca mantrele lor nu se lasa prea mult asteptate, isi fac aparitia pe nesimtite si devin decisive in ce priveste atitudinile lor de zi cu zi. Caci, fie ca suntem constienti de asta, fie ca totul apare sub forma de proces sub pragul constiintei, lucrurile pe care ni le spunem noua insine chiar  ne hotarasc viitorul.

Si uite asa "te izbesti" de cate o mantra care spune ceva de genul "daca am inceput rau, cu siguranta voi continua rau". Exista deci mantre care "ne pun pe butuci", si "ne scot din joc", si cel mai probabil, nu acesta este rolul "traditional" al unei mantre, sau, in orice caz, budistii le foloseau pentru cu toul alte scopuri decat acela de a fi scosi din activitate, de a fi eliminati.

Cel mai probabil, cand vedeti un om care a reusit sa faca ceva in viata lui, la origine se afla o mantra care cladeste. Iar daca vedeti un om care nu a reusit mare lucru in viata sa, tot la fel, la orgine se afla o mantra care i-a limitat posibilitatile. Sadesti un gand si culegi o fapta, sadesti o fapta, culegi un obicei, sadesti un obicei, culegi un caracter si, desigur, sadesti un caracter si culegi un destin. Acel gand pe care il sadesti initial este de fapt o mantra, sau o credinta, poate chiar o profetie auto-indeplinita.

Din fericirea insa, exista si oameni care isi folosesc mantrele pentru a produce schimbari aproape miraculoase in viata lor. In ziua de azi descoperi tot felul de oameni care cred lucruri ciudate - persoane de culoare care se considera albe sau persoane albe care se considera de culoare (de parca ar fi loc de targuala aici), sau persoane care vad sau merg dar isi doresc sa nu vada si sa nu mearga, sa renunte la aceste posibilitati "in plus", caci asa le spun lor "mantrele" sa traiasca.

Dar cum spuneam, din fericire, exista oameni care folosesc mantrele pentru a-si depasi conditia, in situatii in care conditia lor vine cu niste limitari destul de radicale. In documentarul de mai jos, un tanar de culoare care nici macar nu are ochi, reuseste sa traiasca ca si cand ar vedea, compensand deficienta sa cu ajutorul auzului. Sunt fascinante atitudinea si curajul sau, dar si lucrurile pe care reuseste sa le faca, fiindca lui mantrele ii spun sa fie curajos si sa nu se lase limitat.

(1) Imaginea Freedom, de Carlos ZGZ, via Flikr, sub licenta Public Domain

Continue reading

virtute

Iubire Neconditionata si Alte Baliverne

Dintre toate tipurile de iubire, iubirea romantica, este in proportie de 100% conditionata de atractia care se exercita intre parteneri si care nu ar putea exista in absenta "beneficiilor egoiste": un corp tanar si frumos, sau un caracter puternic si curat, de exemplu. 

o o o

Probabil ca exista un punct in care morala crestina intalneste romantismul sud-american si acolo se face loc pentru asa-zisa iubire neconditionata. Teoreticienii emotiilor umane au vorbit despre diverse moduri de a iubi, pornind de la iubirea pur carnala (Epithumia), continuand cu cea pasionala, romantica (Eros) si ajungand la moduri din ce in ce mai subtile de a iubi, cum ar fi iubirea de tip fratern (Phileo) sau cea de tip dumnezeesc - Agape, sau iubirea neconditionata.

In Psihologie, iubirea neconditionata se refera la o stare de spirit in care cineva are scopul de a spori bunastarea celuilalt, in ciuda faptului ca nu are niciun fel de beneficiu din asta. (Wikipedia)

Ceea ce ma determina sa nu prea iau in serios iubirea Agape (neconditionata) la oameni este faptul ca, spre deosebire de Dumnezeu, resursele noastre sunt bine determinate si, mai ales, sunt limitate. Caci vedeti, e mult mai simplu sa iubesti Agape atunci cand esti nemuritor si omnipotent - ba chiar este de datoria ta sa iubesti in acest mod -  dar cine sunt eu sa vorbesc despre datoria lui Dumnezeu, nu-i asa?

In cazul oamenilor, a iubi neconditionat poate sa ridice unele probleme:

• Iubirea Neconditionata atrage victime de profesie, profitori, puturosi si psihopati: caci astfel de persoane nu inteleg reciprocitatea, acel "give & take" pe care il presupune o relatie normala si sanatoasa. Pe cat de sofisticat suna Agape, pe atat de periculoasa poate fi aceasta atitudine atunci cand este indreptata catre persoane nepotrivite, pe care le si atragi, ca un magnet cu iubirea ta de tip Agape. Cei mentionati mai sus nu sunt pregatiti sa ofere ceva in schimb, iar daca o fac, este doar pentru ca vor sa creeze o impresie falsa si sa va duca in postura de a face lucruri tot mai costisitoare pentru ei.

• Iubirea Neconditionata consuma resurse: ei bine, da, atunci cand te preocupa atat de mult felul cum iubesti, iti scapa din vedere faptul ca toate aceste lucruri pe care le daruiesti, din iubire, au o limita si un pret. Spre exemplu, timpul unei zile este alcatuit din 24 de ore, deci vei putea sa ajuti un numar limitat de bunicute sa treaca strada si vei putea sa salvezi un numar limitat de balene esuate pe tarm. Oare vei putea trai cu tine insuti stiind ca nu ai putut sa ii ajuti pe toti? 

• Iubirea Neconditionata este adesea incompatibila cu Binele Propriu: Dupa cum spuneam mai sus, daca ar fi sa iubesti neconditionat, nu ti-ar ajunge 24 de ore sa-i ajuti pe toti cei care au nevoie de tine (caci au tendinta sa se inmulteasca) si, mai ales, nu ti-ar mai ramane nici macar 5 minute pentru a te ocupa de propriile nevoi. Cum ar veni, ca entitate sociala ai fi nimeni, caci tu existi pentru a iubi si a servi, nu pentru a te deservi pe tine insuti si scopurile tale "egoiste". 

Cred ca persoanele care s-au angajat la aceasta intreprindere numita probabil "Munca in Zadar", care este iubirea neconditionata pot deveni destul de frustrate. Spre exemplu, pot descoperi faptul ca lumea nu le ofera in schimb aceeasi atitudine (si asta e o mare drama, nu-i asa, caci investitia lor de "bun simt" s-a dus pe apa Sambetei) sau ca a trecut timpul si nu au reusit sa construiasca nimic in curtea proprie, fiind preocupati sa construiasca mult prea multe in curtea vecinului.

Cu alte cuvinte, cat de mult sa te urasti pe tine insuti incat sa risipesti resursele in stanga si-n dreapta, fara a astepta nimic in schimb? Una dintre tinerele care apara acest concept de iubire neconditionata imi spunea ca nu este obligatoriu sa iti consumi resursele in numele iubirii neconditionate si gasise un tip de echilibru functional in interiorul acestui concept.

Ea spunea ca poti sa iubesti pe cineva si de la distanta, fara a-ti risipi resursele cu acela. Spre exemplu, daca, sa spunem, o persoana asa idealista atrage psihopatii ciorchine, intr-o astfel de situatie nu insemna ca esti obligat sa vii in intampinarea nevoilor acestora. 

Psihologii vorbesc despre diferentele care exista intre iubirea simtita si cea manifestata propriu-zis, comportamental: 

• Iubirea Emotie ~ este o simpla tanjeala si o atitudine de "superioara bunavointa", in absenta manifestarilor de comportament iubitor. Iubirea emotie nu iti consuma resursele - poate doar timpul atunci cand iti place tanjeala prea mult.  Daca iubirea este neconditionata dar pur emotionala, nu inseamna ca pierzi prea multe resurse. Spre exemplu, poti sa iubesti pe cineva, fara sa te simti obligat sa il ajuti cu bani, servicii, atentie sau timp. Nici macar nu trebuie sa-i raspunzi la telefon! In acest caz, ai prefera in mod sigur sa ai in preajma persoane care vor ceva in schimb, sunt "pe interes", cum ar veni, dar cel putin te ajuta sa-ti rezolvi problemele iar cei care "te iubesc neconditionat", pot sa isi introduca iubirea neconditionata "undeva". 

• Iubirea Comportament ~ presupune dezvoltarea unei componente active si manifeste, comportamentale, prin intermediul careia ne punem in slujba nevoilor celuilalt. Si aici lucrurile se cam complica, nu-i asa, caci o fapta cantareste infinit mai mult decat o emotie. Daca iubirea este neconditionata, atunci investita ta de resurse (timp, bani, eforturi, servicii, etc) are drept singura recompensa faptul ca reusesti sa te suporti pe tine insuti, caci probabil nu ai putea altfel, decat risipind resurse in stanga si in dreapta. (LOL) 

Cu alte cuvinte, in ambele cazuri descrise, iubirea neconditionata se dovedeste a fi, cel putin in ce priveste virtutile sale sociale, sublima dar total inutila. Cand este o iubire neconditionata pur emotionala nu ajuta pe nimeni cu adevarat iar cand este o iubire neconditionata manifestata comportamental iti produce o paguba cu mult mai importanta decat faptul ca te intalnesti pe strada cu tine insuti si iti dai singur un pumn in figura. De multe ori, acest tip de iubire nu il ajuta nici macar pe beneficiar, in special daca este unul dintre cei citati (victima de profesie, parazit sau psihopat).. 

Ideea de baza a acestui articol este ca resursele noastre sunt limitate si de aceea trebuie investite intr-un mod inteligent, in sensul ca modul cum le investesti te poate ajuta sa ramai functional, sanatos si fericit. Iar daca gandim astfel, atunci probabil ca preferam sa avem in jur persoane interesate, dar care cel putin fac ceva pentru noi decat persoane care nu-si cunosc interesul si astfel ne dau de inteles ca a primi nu presupune a oferi ceva in schimb.

In aceasta lunga introducere, am incercat sa dau de inteles ca iubirea asa-zis neconditionata, in caz ca ar exista cu adevarat, nu ne-ar ajuta cu nimic. Ma refer aici in special la relatiile intre intre adulti si la iubirea de tip romantic. In continuare voi incerca sa va dovedesc de ce, in realitate, iubirea neconditionata nici macar nu exista, cel putin nu in cazul unor relatii normale de prietenie, vecinatate sau, desigur in cazul relatiilor rmantice.

• Conditionari Fizice ~ Aici am putea vorbi despre acele "iubiri neconditionate", care scapa din vedere faptul ca partenerul a fost ales in functie de anumite criterii de ordin fiziologic (sa fie "bine facut(a)", sa fie "dragalas(a)" sau, daca mergem pana la esenta, sa fie de gen masculin sau feminin. Homosexualitatea nu a fost inteleasa nici macar in 2018 si ramane un mister, dar faptul ca preferam ca partenerul nostru sa fie barbat si nu femeie (sau vice-versa) reprezinta deja o conditie pe care o punem iubirii - deci pica ipoteza "iubirii neconditionate", din start. Daca nu ar exista atractia propriu-zisa, ar fi pusa in pericol perpetuarea speciei, ori, in cuplurile homosexuale, ar fi pusa in pericol satisfactia si functionarea cuplului. Dar prezenta atractiei fizice exclude "iubirea neconditionata".

• Conditionari Culturale ~ Asa cum putem fi atrasi de un anumit gen / sex si niciodata de celalalt, tot la fel putem fi atrasi de anumite trasaturi de caracter (curaj, intelepciune, rabdare, educatie, etc) si niciodata de altele (superficialitate, inconstanta, necinste). Valorile celeilalte persoane, in care ne regasim si pe care le iubim, reprezinta deja un criteriu de selectie (o recompensa / un beneficiu "egoist") si deci alta conditie pe care o punem iubirii - din nou, pica ipoteza "iubirii neconditionate". 

• Conditionari Sociale ~ Acestea pot fi o subcategorie a conditionarilor culturale, caci, in fond, modelele sunt niste reprezentati ai unor culturi si intruchipeaza niste valori. Faptul ca cei din jur, sau persoane influente dintr-un grup, au anumite opinii, ajunge sa exercite o presiune asupra noastra si asupra felului cum ne alegem partenerii - iata deci alte conditii puse iubirii si asimilate pe nerasuflate.

Regret sa fiu eu acela care va spulbera iluziile si promit sa am rabdare cu voi in caz ca doriti sa-mi demonstrati ca exista iubire neconditionata, desi ma indoiesc ca veti reusi. As risca sa afirm ca, dintre toate tipurile de iubire, iubirea romantica, care implica trairi intense, obsesie si dorinta nu este absolut niciodata neconditionata - este in proportie de 100% conditionata de atractia care se exercita intre parteneri si care nu ar putea exista in absenta "beneficiilor egoiste": un corp tanar si frumos, sau un caracter puternic si curat, de exemplu.

Asadar, asa cum am incercat sa va demonstrez aici, conditionarile in iubirea romantica au inceput sa se formeze pe cand noi nici macar nu stiam cuvinte care suna asa de interesant, cum ar fi "iubirea neconditionata"... 

(1) Imaginea Unconditional Love, de Karina, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Stegulete Rosii

In ce relatii va aflati cu "steguletele rosii"? Le acordati importanta cuvenita sau le ignorati cu desavarsire, pentru ca, nu-i asa, "iubirea schimba tot"... Un articol despre acele detalii de la inceputul relatiei ce reprezinta varful timid al icebergului de dimensiuni nebanuite.

o o o

Unii dintre noi vad beculetele rosii peste tot, nu-i asa? Si tot vazand beculete rosii, ajung intr-o buna zi intr-un cabinet psihologic si primesc o eticheta ingrata cum ar fi aceea de tulburare de personalitate de de tip evitant sau chiar paranoid. Altii insa nu vad beculetele rosii nici macar atunci cand ar trebui sa le vada, fiindca, sunt, spre exemplu, prea indragostiti ca sa le mai vada sau le interpreteaza gresit.

Dar ce sunt beculetele rosii? Ele reprezinta o descriere metaforica a pericolului si mai curand decat a le vedea, le simtim in diferite momente ale vietii. In acest articol as dori sa me refer la acele beculete rosii pe care ar trebui sa le vedem inainte de a incepe o relatie "serioasa". Caci da, odata inceputa acea relatie serioasa, lucrurile devin deja prea complicate pentru a-i mai pune punct la fel de usor.

Si se poate dovedi foarte dificil sa detectezi din timp  cu cine ai de-a face cu adevarat fiindca, ei bine, daca te stii "cu musca pe caciula" ai grija sa apari intr-o forma care nu da de banuit. Este cu atat mai dificil sa iti dai seama cu cine ai de-a face cu cat nevoia noastra de intimitate si iubire este mai mare, in special in adolescenta si prima tinerete, cand aceste nevoi sunt mai mari decat oricand.

Se spune ca atunci cand cineva pare prea bun ca sa fie si adevarat, de regula asa si este - prea bun sa fie adevarat. Nu as dori sa va incarc mintea cu suspiciuni si convingeri irationale - nu v-ar folosi la absolut nimic. Dar poate fi util in schimb sa va pastrati obiectivitatea si detasarea, in special in primele faze ale interactiunii cu celalalt. Fireste, acesta este cel mai greu lucru din lume daca va aflati la varsta adolescentei si sunteti lipsiti de experienta.

O poveste interesanta pe care am intalnit-o pe Discovery ID (unde altundeva), vorbeste despre un cuplu in care prea-iubita mireasa decide ca la nunta ei nu va participa si mama-soacra. Este acesta un "beculet rosu"? Eu as spune ca da. Chiar si daca mireasa a fost convinsa in cele din urma sa ii permita mamei soacre sa participe la nunta fiului ei, beculetul rosu inca ramane aprins.

Asadar ce se poate intampla cand o casatorie incepe in felul acesta, precum a inceput in cazul lui Colleen si al lui Rob McKernan. Pai se pot intampla multe si inca in doar 8 luni - cat i-au trebuit lui Colleen sa il lichideze pe sotul ei cu 10 focuri de arma. E drept ca a fost amestecat si alcoolul si este drept ca nimeni nu cunoaste toate detaliile acestui caz, dar mie personal mi-a atras atentia felul cum a inceput aceasta poveste de dragoste: aleasa inimii este in razboi cu mama soacra si impune anumite reguli, pentru ca poate ea.

Nu doresc sa fac aici o lista cu toate "becucletele rosii" care ar trebui sa va determine sa puneti capat unei relatii, inainte de a incepe. Violentele, adictiile, impulsivitatea, parazitismul, problemele psihice ale celuilalt, in general, felul cum va face sa va simtiti o anumita relatie, merita sa fie luate in calcul atunci cand o evaluati, in ciuda faptului ca ati putea sa va simtiti extrem de atrasi de o anumita persoana.

Am intalnit spre exemplu multe cazuri in care fetele observa ca partenerii lor sunt violenti dar acest fapt este interpretat ca o competenta a lui in ce priveste protectia copiilor sau a fetei respective. Asa sa fie? Da, poate fi si asa. Dar in general suntem ambivalenti si nu va imaginati ca daca un barbat este violent veti fi scutiti de aceasta violenta fiindca exista iubire. Este doar o chestiune de timp pana cand veti deveni voi insiva tinta violentei sale.

Un alt mit in care credem in special in tinerete este acela al "salvarii prin iubire". Nu ca am o parere atat de proasta despre iubire incat nu ii pot recunoaste niciun fel de merite dar cazurile in care cineva chiar a fost salvat prin si datorita iubirii sunt mai curand niste raritati. In primul rand ca betia iubirii trece dupa doar 12 luni si atunci ii ramane caracterului misiunea ingrata de a "produce iubirea" - chiar asa, caci natura, hormonii, nu ne mai ajuta.

Ori daca tocmai caracterul este punctul nostru slab... Stiu, sunt toate acele filme romantice pe care le consumati pe nerasuflate. Dar realitatea nu este asa. Realitatea relatiilor ne aseaza in fata trasaturilor ambivalente si desfiinteaza fiecare mit pe care ni l-a inoculat Hollywoodul, Bollywoodul sau Wakallywoodul (it's a thing). Probabil ca cea mai importanta calitate in astfel de circusmstate este "rezistenta la deziluzionare" si adaptarea.

Totusi, cu cat suntem mai in contact cu realitatea, cu atat si surprizele sunt mai mici, cu atat si capacitatea noastra de adaptare este mai buna. C. Darwin spunea ca trasatura cea mai importanta a supravietuitorilor nu este capacitatea lor de performanta ci mai curand capacitatea de a se adapta la schimbare. Pe buna dreptate! Dar cum sa te adaptezi la ceva ce ai negat inca de la inceput ignorand cu desavarsire "beculetele rosii"?

Inainte de a te casatori deschide larg ochii iar dupa ce te-ai casatorit, tine-i pe jumatate inchisi, spune o vorba romaneasca. Pare insa ca lucrurile se petrec tocmai pe dos: pe fondul indragostirii si al hormonilor pasiunii care bulverseaza trairile noastre, pare ca dormim un somn adanc pe toata durata de inceput a relatiei. Apoi ne trezim si, da, chiar avem revelatii, nu-i asa? Poate nu si daca intelegem aceste mecanisme si procese si tinem cont de ele.

Daca nu va plac concluziile acestui articol, am sa va citez o poveste dintr-o carte de consiliere de cuplu. -- O tanara se duce la un consilier de cuplu iar acesta o invita sa il potretizeze pe tipul pe care ea il cauta in viata ei. "Sa fie romantic, sa nu bea si sa vina devreme acasa seara". La acest potret induiosator ce credeti ca i-a raspuns consilierul: "In acest caz probabil ca ai nevoie de un televizor". -- Si mi-e teama ca multi dintre noi chiar suntem in relatii serioase cu televizorul...

(1) Imaginea Fishermen at Work, de Thomas Mues, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

psihologia familiei

Tentatia Tentatiilor

Ana Maria Prodan simte tentatia de a-si marca teritorul, prin intermediul unui tablou cu propriul ei nud, agatat pe un perete al locuintei, in vazul copiilor. Deci, respect! Daca avea mai mult, sunt convins ca le arata mai mult! 

o o o

La inceput a fost... tentatia. In functie de tentatiile care iti dau tarcoale vei deveni premiantul clasei ori chilangiul fara pereche, muzicianul sau fotbalistul, primul care a invatat sa citeasca sau primul care si-a facut rost de iubita.

Ai invatat cine esti si ce poti sa faci, apoi apar tentatiile. Este de fiecare data un moment special, de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la joaca la treaba serioasa, de la boboc verde si crud la floare cu miresme ametitoare...

Aplicatie "Ce poti sa scoti din poseta?": ce poate face o persoana ca tine intr-o lume ca aceasta? 

Este de o importanta capitala felul cum ne zugravim pe noi insine, cu toate calitatile si defectele noastre, felul cum ii reprezentam pe cei din jur si lumea in care traim, pentru ca din interactiunea acestor informatii va rezulta... tentatia tentatiilor: adica personalitatea umana

Nu este, obligatoriu, o lume plina de tentatii dar fiecare dintre noi se antreneaza, inca din copilarie, pentru genul sau de tentatie. Uneori tentatiile sunt exotice, alteori sunt de bun simt, insa pot fi si patologice: poti cocheta cu ideea de a bea sange si a deveni canibal. Atunci nu exista decat optiunea de a face eforturi pentru a lupta cu tentatia tentatiilor tale.

In urma cu ceva timp a existat un scandal intre psihologul Hanibal Dumitrascu si Ana Maria Prodan, femeie de afaceri, om de fotbal si muza in mintea ei. Aceasta din urma simtise tentatia de a-si pune in casa un tablou nud, cu ea insasi, iar regretatul Hanibal Dumitrascu, simtise tentatia de a comenta acest gest de o suprema dezinhibare revolutionara. Totusi, cred ca ea a castigat...

La oamenii care isi pun tablouri, in case, in care apar in ipostaze obscene, nud, este vorba despre un narcisism excesiv. E un mod de a cauta, cu orice pret, sa iasa in evidenta, de a evada din comun. Normal ca, la vederea tabloului, copiii sunt afectati psihic, in mintile lor se sadeste o alta imagine despre mama lor, Anamaria Prodan. Este cel mai contraproductiv mod de a creste un copil. Nu este vorba doar despre o frustrare sexuala, este si nesiguranta, simt nevoia de a confirma ca sunt acolo. Nu au siguranta in ceea ce priveste aspectul fizic si nici comportamentul sexual. Hanibal Dumitrascu, Wowbiz.

Iar Ana Maria Prodan ii raspunde, in toata splendoarea ei:

Daca te mai nasti de 1000000 de ori nu reusesti sa ai o doime din realizarile mele... iar poza nici daca vrei nu ai cum sa ti-o pui pe perete. Ana Maria Prodan, Wowbiz,

Caci in fond, ce altceva ar fi putut face fiecare dintre ei, intr-o lume ca aceasta, nu-i asa? Hanibal Dumitrascu nu stia cum este sa te simti ca o femeie incantatoare care are ce sa arate copiilor si musafirilor si, pe deasupra, mai si realizeaza aceasta adevarata revolutie oedipiana, prin intermediul corpului ei desavarsit! Iar Ana Maria Prodan nu stia cum este sa iti petreci toata viata pregatind examene intr-o sala de lectura, pentru ca apoi sa reusesti aceste comentarii sofisticate la televizor.

Tentatiile joaca un rol in viata noastra psihica si in geneza personalitatii.  Iar in calitate de parinti, avem un rol important in ce priveste tentatiile care se vor naste in sufletul copiilor. Caci din "cuburile de lego" pe care le punem la dispozitia copiilor, va lua fiinta tentatia tentatiilor.

Probabil ca va doriti ca odraslele voastre sa simta tentatia de a avea realizarile Anei Maria Prodan, care culmineaza cu tabloul ei nud pus pe perete, in vazul tuturor, si nu sa devina te miri ce psihologi care comenteaza de pe margine, precum fac vaduvele cand merg la priveghi. OK, am glumit aici, dar ati inteles ideea - unele tentatii pur si simplu nu sunt pentru noi si am prefera ca si copiii nostri sa le ia ca atare.

Camil Petrescu spunea ca un scriitor mare este in primul rand un scriitor care asigura conditiile pentru aparitia unor opere valoroase. Iar un parinte cu vocatie este probabil acel parinte care asigura conditiile pentru ca tentatiile pe care le traieste copilul sau sa faca onoare familiei.

(1) Imaginea Open Party, de Eriko Littlebird, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

valori

Povestea Tanyei Head

Uneori pare imposibil sa te afirmi prin efort si staruinta si atunci nu iti ramane decat "sa o iei pe scurtatura", sa fortezi limitele realitatii, ale legii si ale bunului simt. Acesta este si cazul Tanyei Head, care a simtit oportunitatea si a inhatat-o pe nerasuflate.

o o o

Numele Tanya Head a fost asociat in mod fraudulos cu evenimentele din 09 Septembrie 2001, pentru ca... Tanya Head a dorit, si-a facut temele si a si reusit sa creeze aceasta asociere. Povestea "de succes" a Taniei incepe imediat dupa evenimentele in urma carora au fost doborate cele doua turnuri gemene ale WTC, din metropola americana New York.

O blonda scunda si cam durdulie, extrem de dinamica este din ce in ce mai prezenta in "randul din fata" al supravietuitorilor si are o poveste extrem de suculenta, pe care presa avida de informatii despre tragedie, o face publica cu entuziasm. Potrivit acestei povesti, Tanya Head s-ar fi aflat intr-unul dintre turnuri  si si-ar fi pierdut sotul - logodnicul in timpul atacului terorist condus de radicalul islamic Mohamed Atta. 

Am spus sotul - logodnicul, fiindca s-ar parea ca nimeni nu s-a dumirit ce anume ii era acel barbat. De fiecare data cand i se cereau detalii, Tanya Head avea, ca prin magie, trairi post-traumatice foarte puternice, lucru care o impiedica sa ofere acele detalii. Asta in ciuda faptului ca, in mod normal, femeia dadea dovada de o rezilienta iesita din comun, fiind o adevarata campioana a re-adaptarii in urma teribilei tragedii.

Tanya devine liderul incontestabil al tuturor supravietuitorilor tragediei de la WTC, ii organizeaza pe supravietuitori, ii aduna, ii anima, obtine suport psihologic pentru ei si se implica cu trup si suflet pentru aceasta cauza nobila. Supravietuitorii o privesc ca pe o zana buna care ii sustine si ii ajuta si, intr-un fel, chiar era asa ceva. Aceasta "scamatorie" a durat 5 ani.

Pana cand o publicatie din Spania descopera ca Tanya Head, pe numele ei real Alicia Head, era de fapt de nationalitate spaniola si, la momentul cand a avut loc atacul terorist se afla in Spania, unde studia afacerile. Aceasta descoperire are mult sens pentru acei supravietuitori si cercetatori care nu au reusit nicicum sa o identifice pe Tanya Head - cine este, de unde vine si ce ar fi cautat ea in turnurile gemene in acel moment?

Dar Tanya Head si-a facut bine lectiile: povestea ei era cea mai dramatica dintre toate si avea toate ingredientele succesului: ea supravietuise dar isi pierduse partenerul. In plus, Tanya a observat acest fenomen numit "vinovatia supravietuitorului" si il pune in scena in mod ireprosabil: "De ce am supravietuit eu? Poate ca la etajul celalalt erau oameni mai buni ca mine?".

Asadar, toata aceasta poveste este inventata, de la un cap la celalalt, si Tanya, tocmai aterizata pe aeroport insfaca oportunitatea fara sa clipeasca, oferind exact povestea pe care americanii doreau sa o asculte si dovedind o imaginatie bine dezvoltata, dar si un talent actoricesc iesit din comun. In plus, se vorbeste despre Tanya Head si meritele sale in ce priveste organizarea supravietuitorilor si sustinerea lor.

In ciuda minciunii in care traia, Tanya Head chiar a fost iubita de supravietuitori si admirata de opinia publica. Ea promova acea imagine a femeii puternice, care, in ciuda pierderii, reuseste sa dea sens vietii sale, o poveste care de fapt se afla la baza civilizatiei americane. Cu alte cuvinte, povestea ei are si o componenta culturala aflata in rezonanta cu valorile Americii.

Si acum e timpul sa ne intrebam... bine, dar pentru ce? De fapt, beneficiile situatiei nu sunt greu de evaluat. De la o femeie cu o existenta stearsa, care nu prea conta, Tanya Head devine cineva in doar cateva ore de zbor cu avionul. O multime de camere de luat vederi sunt indreptate catre ea si, cum se spune: "she stole the show" (a furat centrul atentiei). Iata ca uneori, cand iti doresti foarte mult sa fii in centrul atentiei, nu mai conteaza cum reusesti sa acaparezi atentia. 

Asa cum unii isi obtin mijloacele necesare existentei prin frauda si inselatorie, pentru ca pare imposibil sa le obtina fara a forta limitele legii, tot la fel, Tanya Head obtine atentia si validarea de care are nevoie fortand limitele realitatii. Este ceea ce s-ar putea numi "Principiul Scurtaturii": a porni pe calea directa catre faima, recunoastere, validare, sustinand o minciuna.

Legea americana nu o poate invinui de absolut nimic pe Tanya Head, dar opinia publica va avea grija sa ii faca viata grea "copilului din ea". Caci da, Tanya Head este un copil care a lipsit de la lectia in care s-a predat onoarea si demnitatea umana, precum si la cursul despre meritocratie. Dar hei, nu ar fi prima persoana care "fura showul", nu-i asa? 

Un amic terapeut pe nume Dorin Victor Vasile intreba odata: "daca ati fi un medic de campanie si ati avea niste raniti care vin de pe front care se afla in coma si altii care au migrena dar tipa cat ii tine gura, de care v-ati ocupa prima data?". Ei bine, uneori dorinta de atentie este atat de mare incat nu mai conteaza cum o obtii. Iar opnia publica si presa te adora daca ai o poveste interesanta de spus. 

Cei care au cu adevarat nevoie de atentie pica in plan secundar iar noi ne ocupam cu... "reginele dramei". Din fericire, frauda are picioare scurte iar tot ceea ce Tanya Head a castigat in mod nelegitim se intoarce impotriva ei. Organizatia supravietuitorilor de la WTC a primit un mail din Spania in care se sustinea ca Tanya Head s-a sinucis, dar femeia a fost vazuta in NY in 2011, la 10 ani de la tragedie. 

Nimeni nu stie unde se afla "blonda" si poate ca asa este mai bine. Tanyei Head nu i-a ramas decat sa isi imbratiseze "sinele real", de femeie stearsa si dolofana, si ma intreb cum a reusit sa gestioneze situatia pe care tot ea, fara sa-si dea seama, a creat-o. Poate ca pretinde undeva ca este victima a vreunui tsunami, sau poate ca sustine ca este fiica a unui print suedez?  Sau poate ca pretinde ca este Carmen Hara? Sau poate ca, pur si simplu, isi foloseste imaginatia pentru cauze mai bune - cartile SF?

(1) Imaginea Tribute in Light, de Tim Drivas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

televiziune

Norocul Ghinion

Unii au noroc pentru ca au aptitudini admirabile, cunosc pe cine trebuie sau arata foarte bine. Dar altii au noroc pentru ca stiu ce vor si muncesc pentru asta. Pe termen scurt, putem sa fim nedumeriti, dar la final ni se reveleaza din ce suntem facuti.

o o o

Exista o viziune sa-i spunem "romantica" asupra norocului si ghinionului care afirma in esenta ca... ce ti-e scris, in frunte ti-e pus. Daca ai noroc, atunci viata ta va fi frumoasa si plina de lucruri bune, de realizari, de impliniri fara de numar. In schimb, daca ai ghinion, atunci viata va fi un carusel al groazei, o golgota fara-de-sfarsit, vrednica de tot dispretul. Dar exista si o viziune concurenta, care o sfideaza pe prima si spune, in esenta ei ceva de genul:

Cand viata iti ofera o lamaie, atunci prepara-ti o limonada!

Asa-zisele stiinte oculte, cum ar fi astrologia, numerologia si alte astfel de "jucarii pentru oamenii care se plictisesc", au tendinta sa vada lucrurile in acesti termeni si chiar hranesc aceasta viziune simplista asupra lucrurilor. Fie ai noroc, fie ai ghinion... In cel mai bun caz, esti sfatuit sa ramai prudent si intelept in relatie cu ghinionul, dar cam atat.

Ei bine, daca iti permiti sa vezi lucrurile ceva mai in profunzime, iti dai seama ca asa-zisul noroc are o fata intunecata, despre care astrologia nu vorbeste explicit sau omite sa vorbeasca. De asemenea, asa-zisul ghinion, reprezinta adesea o oportunitate de crestere personala rar intalnita. Si asta te ajuta sa traiesti revelatii si sa depasesti acest nivel superficial de intelegere a vietii.

Am o lista de personalitati pentru care norocul nu a reprezentat decat un colosal prilej de cadere in abis.

• Macaulay Culkin - este baietelul blond din Singur Acasa, care, timp de cativa ani s-a bucurat de un succes colosal in seria de Craciun in care ne demonstra ce poate face un copil carismatic atunci cand se confrunta cu o banda de raufacatori saraci cu duhul si dotati cu un IQ modest. Dar blondul care a aparut chiar si intr-un videoclip al lui Michael Jackson pare sa fi invatat o lectie total gresita din faima sa timpurie, devenind un junky, de foarte devreme. 

• Lindsay Lohan - se afla in fruntea unei lungi liste de copii si adolescenti care au cunoscut succesul comercial devreme in viata lor, dar care nu au avut disciplina necesara pentru a gestiona o astfel de situatie. Petrecerile cu droguri si alcool reprezentau pentru ea evadarea din lumea prea serioasa in care intrase prea devreme - o evadare neinspirata, dar la indemana. 

• Adrian Mutu - supranumit "Briliantul", pentru ca la vremea respectiva valoarea sa de piata era extrem de ridicata, face si el parte din aceasta lista de tineri care au cunoscut succesul devreme, dar care ar fi putut sa realizeze mult mai mult in caz ca aveau si disciplina necesara in acest sens. Ramas o vesnica "tanara speranta" a ajuns sa fie mai cunoscut pentru comportamentul sau din afara terenului (batai, mondenitati, excese) decat pentru goluri.

Dar am si o scurta lista de persoane care si-au depasit conditia si au indraznit sa-si prepare acea "limonada":

• Nick Vujicic - este un tanar australian care s-a nascut fara maini si fara picioare. Cand a fost vazut de mama sa, aceasta ar fi spus ceva de genul: "luati-l din fata mea!". Pe parcursul copilariei a fost nevoit sa dea o batalie pe viata si pe moarte cu el insusi, intrucat vedea ca este diferit si trebuia sa isi croiasca o cale. A absolvit o facultate si a devenit speaker motivational si da, vorbeste extraordinar. 

• Sylvester Stallone - a devenit celebru in urma seriei "Rocky", care a facut din el, un italian mai curand sters, care avea o importanta problema de exprimare, unul dintre cele mai cunoscute staruri de cinema. Ambitia, disciplina si viziunea sa l-au adus pana aici.

• Arnold Schwarzenegger - e lung drumul de la baiatul austriac care "o lua pe coaja de la tatal sau", ca mai toti prietenii sai, pana la guvernatorul statului California, dar Arnold a avut toata disciplina si in acelasi timp curajul de a-si depasi conditia, devenind un simbol al fortei personale si al carismei. Parintii au incercat sa faca om din el, jucand pe cartea conformismului, dar nici macar nu si-au imaginat ce fel de om avea sa devina.

Listele sunt mult mai lungi si de o parte si de cealalta. Regret ca nu am reusit sa ii mentionez pe toti cei care meritau sa fie notati aici. Dar nu acesta este scopul articolului. Am dorit doar sa scot in evidenta importanta caracterului in viata omului, contributia acestuia fiind adesea decisiva. Acesta poate sa te duca departe sau poate sa te tina pe loc, sa te compromita. Iar daca este un noroc in care cred, acela vine numai prin intermediul caracterului.

Cu alte cuvinte, lucruri pe care le-am putea aprecia, la o privire superficiala drept "norocuri", ne fac mai slabi in fata provocarilor si reprezinta lectii de viata care nu folosesc la absolut nimic. Frumusetea fizica, banii sau atragerea unui partener dorit, care vin cu zero efort, nu ne invata absolut nimic despre succes, despre viata si despre regulile universului, in general.

Pe de alta parte, oricand puteti sa traiti momente care nu va plac, dar care v-ar putea ajuta sa cresteti. Desigur, pe unii dintre noi, aceste chiftele amare, chiar ii ineaca definitiv. Cum spunea Pera Novacovici, pe unii viata ii pune la pamant dintr-o lovitura, in timp ce pe altii, viata oboseste sa-i mai loveasca, fiindca ei se ridica de fiecare data. Si da, orice succes care nu se bazeaza pe caracter, este doar o iluzie.

Daca suntem dispusi sa facem acest efort, de a privi lucrurile rele din viata noastra ca pe o rampa de lansare pentru realizari urmatoare, exista toate sansele sa existe aceasta turnura. Pentru multi dintre noi insa, sunt doar niste lovituri nedrepte ale vietii si atat. Dar, cum spune W. Shakepeare in Hamlet: "Nu exista bine si rau - doar gandirea le face astfel."

Aplicatie: aminteste-ti un moment / o situatie din viata ta in care un aparent noroc a constituit de fapt un mare ghinion si, respectiv, un moment /  o situatie in care un aparent ghinion a constituit punctul de plecare al unor mari realizari.

(1) Imaginea Magical, de Bart, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

vointa

Obsesia Iubirii

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.

o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva. 

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat! 

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...

Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil). 

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".

(1) Imaginea Magical Being, de Amahra58, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

obsesie

Abuzurile Subtile

Salvatorul, Artistul, Copilul, Victima si Bolnavul, sunt tipurile de abuzatori subtili pe care i-am identificat in decursul activitatii si experientei mele de viata. Acesti abuzatori de profesie sunt atat de subtili incat abuzurile lor pot sa treaca neobservate. Hai sa deschidem ochii!

o o o 

Nu stiu la ce va ganditi cand auziti o expresie de genul "partener abuziv". Probabil ca va ganditi la un balaur fioros care are puterea de a-ti face rau si de a-ti incalca drepturile. Este masiv si impunator, eventual are un ochi de sticla si un picior de lemn, se vad nori negri si fulgere deasupra capului si iti strica ziua pentru ca poate si pentru ca aceasta este super-puterea secreta pe care o poseda.

Probabil ca ati simtit ironia din spatele acestei descrieri. Intentia acestui articol este aceea de a scoate in evidenta faptul ca abuzurile, care nu sunt doar fizice si sexuale, ci si verbale si mai ales emotionale, pot sa apara si prin intermediul unor persoane care reusesc sa isi deghizeze abuzul atat de bine incat nici macar nu mai inregistrezi realitatea abuzului, ca atare.

De foarte multe ori, abuzul este involutar si neconstientizat, ceea ce nu elimina in niciun caz responsabilitatea celor care il comit. Asa cum o sa incerc sa demonstrez in acest articol, foarte multi dintre partenerii sau apropiatii vostri, fac abuzuri indreptate impotriva voastra si nici macar nu o stiti, desi puteti sa cunoasteti definitia abuzului emotional. Ori poate chiar voi practicati abuzul subtil impotriva altora?

Dincolo de subtilitatea abuzului, singurul lucru pe care il constientizati in astfel de situatii, s-ar putea sa fie suferinta pe care acest oameni o provoaca in voi. Iata deci o lista de parteneri subtil-abuzivi:

• SALVATORUL DE PROFESIE. Numit si Tatucul, acest tip de abuzator va cucereste prin forta personala pe care o degaja, prin increderea in sine si prin intelepciunea sa mesianica. Este un adevarat jedi sau cel putin asa da de inteles. Asta va place, in special daca sunteti o persoana slaba, care nu isi doreste sa iasa in fata si sa isi asume responsabilitati. Pe de alta parte, Tatucul ignora toate drepturile voastre, va imparti ceea ce vi se cuvine asa cum crede el si isi va insusi majoritatea meritelor si bunurilor pe care le castigati. El stie si sa va motiveze, dar si sa va faca sa credeti ca nu aveti nevoie, cu adevarat, de bani, vacante, sau recompense care vi se cuvin. Prototipul acestui gen de abuzator este Vladimir Putin, Tatucul Federatiei Ruse. Dar s-ar putea sa aveti si voi unul, daca il cautati bine.

• ARTISTUL DE PROFESIE. Este un tip de abuzator care si-a luat in serios vocatia artistica, si-a luat crucea si a inceput sa urmareasca inspiratia. Abuzul se vede in faptul ca nu il intereseaza nevoile si drepturile persoanelor care se afla in preajma lui, pe care le foloseste atunci cand are nevoie de ele, dar care nu pot beneficia de suportul Artistului, la randul lor. Artistul poate sa iti ofere opere de arta de o vaoare variabila, dar nimic altceva. Nu va fi acolo nici pentru tine, nici pentru odrasle, si are o scuza foarte buna - fugareste o muza. Pentru arta se va sacrifica pe sine, dar si pe cei din jur. Exista si artisti care iti respecta drepturile si asta nu ii face mai putin geniali, dar Artistul tine mortis sa demonstreze ca un artist adevarat este acela care pierde totul in numele artei.

• COPILUL DE PROFESIE. Este cel mai dulce dintre abuzatori, este dragalas si debordeaza de senzualitate. Poate fi atat barbat cat si femeie, spre deosebire de Tatucul, care este mai curand barbat. Copilul nu are niciun alt merit in afara de prezenta sa fizica de invidiat, dar, daca sunteti cu adevarat ignorant sau disperat, nici macar nu aveti nevoie de altceva - va lasati orbit de aparente. In caz ca nu este frumos, ar putea sa aiba un simt al umorului bine dezvoltat si sa fie tot un Copil de profesie. Copilul apare si lumea ii ofera lucruri nemeritate. El este "jucaus", fiindca ii vine atat de bine acest rol, iar in spatele acestei naturi se ascunde faptul ca pur si simplu nu doreste sa respecte reguli de bun simt, pentru ca pur si simplu nu il intereseaza persoana dvs. Nu vine cand aveti nevoie de el, fiindca e jucaus, va minte si va cheltuie banii, va face nervii prastie, 'in joaca', sau poate sa flirteze cu un rival sexual, tot la fel, fiindca ii place joaca iar dvs nu intelegeti asta fiindca sunteti nashpa, rigid, cu pretentii "absurde" si atitudine comunista.

• VICTIMA DE PROFESIE. Acest tip de abuzator este, poate cel mai subtil dintre toate. Stie atat de bine sa isi deghizeze abuzurile incat il puteti considera un adevarat maestru. Poate, de asemenea sa fie barbat sau femeie, mai curand femeie, sau un barbat efeminat. Victima are cele mai rafinate modalitati de a se descotorosi de responsabilitate si obligatii. Spre exemplu, Victima poate sa aiba un amant / o amanta, pentru ca nu poate controla toate aceste emotii care fac din dansa ce vor ele. Victima poate fi o persoana extrem de vulnerabila, lipsita de control asupra vietii, deci e scutita de responsabilitati. La Victima, mecanismul fundamental de disculpare este regretul sau chiar sentimentul de vinovatie.  Totusi, in adancul sufletului, are o natura de zurbagiu. Este genul de persoana care face tot felul de lucruri care va ranesc (se infurie si va loveste, va inseala, pierde tot salariul la cazino, etc), dar cel putin ii pare rau ca a facut-o, simtindu-se oribil din cauza asta. Si cam atat. E ca si cand acest regret il scuteste de efortul de a se schimba si il "imunizeaza" la obligatii. Prin regret isi "plateste" dezmatul si lipsa de responsabilitate. 

• BOLNAVUL DE PROFESIE. Ca si Victima, este iresponsabil si regreta sau se simte vinovat, cel putin aparent, pentru toata suferinta pe care v-o cauzeaza, dar, spre deosebire de Victima, are ceva in plus: un diagnostic. Poate fi un diagnostic de tip organic (ulcer, tensiune arteriala, artrita, etc) sau, si mai frecvent, are un diagnostic psihiatric (atacuri de panica, sociofobie, depresie, etc). Aceste diagnostice sunt reale dar nu toti cei care au un diagnostic sunt in acelasi timp si abuzatori. Pe Bolnavul - abuzator il recunoasteti dupa faptul ca nu face absolut niciun efort pentru a-si imbunatati starea, sau gaseste intotdeauna solutii iluzorii, disperate, care ii agraveaza de fapt situatia, dar si pe a celor din jur. In deriva, este starea sa naturala si o iubeste. Se poate vorbi despre 'un cult al bolii' practicat cu o perseverenta demna de o cauza mai buna. O persoana bolnava este, in general, o problema familiala, care are consecinte neplacute: lipsa surselor de venit, medicatie costisitoare, alterarea dinamicii familiale, etc. Faptul ca nu face nimic pentru a va ajuta si a se ajuta pe sine tradeaza natura sa abuziva. O sa-mi spuneti ca nu poate face eforturi din cauza bolii si ca exista un cerc vicios. Dar cand le pui solutii practice si eficiente in mana si refuza sa le foloseasca, urmeaza... 'Evrika!". Un Bolnav (de profesie) poate sa fuga realmente de tratament, in special atunci cand i se solicita eforturi si schimbarea acestui stil de viata, a acestei atitudini auto si hetero distructive.

Aplicatie: Recunoasteti tipul de abuz subtil pe care il practica domnul din urmatorul videoclip. Comment.

Dupa cum se vede, faptul ca nu observati ca sunteti abuzati se datoreaza nu atat intentiei, cat structurii personalitatii acestor oameni care, in cel mai bun caz, au unele momente cand realizeaza efectele alegerilor pe care le fac, asupra celor din jur. Iar in esenta, problema lor este una de atitudine si responsabilitate in prima instanta, dar si de empatie, de intelegere a nevoilor celor din jur.

Si daca nu toti abuzatorii sunt fiorosi, razbunatori si agresivi pe fata, se poate observa ca cei din lista de fata au de oferit anumite lucruri, fie ca vorbim despre protectie sau dragalasenie, arta, sansa de a va exprima generozitatea, sau alte lucruri bune si frumoase pe care ei vi le pun la dispozitie, iar asta si complica situatia pentru voi, caci deveniti ceea ce se cheama "codependenti" - persoane care fac posibila o situatie abuziva prin rabdarea si spiritul lor de sacrificiu.

Dar faptul ca voi, ca parte a relatiei, deveniti cantitate neglijabila, este semnul abuzurilor, alaturi de suferinta pe care o traiti in relatie cu o astfel de persoana. Oricand cineva adopta o astfel de atitudine fata de noi, cred ca masurile trebuie sa fie imediate si transante. In cel mai bun caz, puteti oferi un ultimatum. Daca nu reusiti sa traiti fara acesti abuzatori de profesie, adresati-va unui profesionist din aria sanatatii psihice si salvati ani frumosi din viata voastra!

(1) Imaginea Lemonade, de Toby, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Jos Miorita !!

Ne displace din ce in ce mai mult atitudinea "mioritica", desi, s-ar spune ca ea a reprezentat un adevarat "secret al succesului" acestui popor. Altfel de ce am fi transmis din generatie in generatie ceva atat de toxic?

o o o

Articolul s-a nascut dintr-o discutie purtata de curand cu una dintre cunostintele mele. Aceasta mi-a adus in atentie o idee vehiculata in mass-media si nu numai, privitoare la felul cum este structurata programa scolara si continutul acesteia. Avea suspiciuni serioase legate de utilitatea atitudinilor promovate de capodoperele literaturii noastre nationale.

In ciuda faptului ca eu personal (dar nu sunt singurul) observ la poporul roman mai curand o atitudine de critica, paranoia si plans de mila, ideea "resemnarii mioritice" nu este noua si parca o intalnim din ce in ce mai des in ultima vreme, existand o reactie de respingere si blamare, ca si cand "inapoierea" noastra ca popor s-ar datora in principal povestilor cu care ne familiarizeaza sistemul de invatamant, inca de pe bancile scolii primare.

Cu alte cuvinte, probabil ca o persoana lipsita de cultura si care nu a acrodat prea multa importanta capodoperelor literaturii nationale, ar putea avea ceva mai mult succes in viata, doar fiindca nu a fost expusa "incarcaturii negative" de emotii, atitudini, valori, modele si principii de viata pe care le promoveaza literatura noastra. Ma intreb daca Gigi Becali ar putea fi un exemplu in acest sens.

Operele citate sunt in special Miorita si Puiul iar "acuzatiile" vehiculate sunt legate de atitudinea asa-zis "mioritica" pe care o promoveaza respectivele lucrari. Si pentru ca aceasta impresie tinde sa se generalizeze, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa fim martori, cu totii, excluderii din manualele scolare a unor astfel de opere literare, doar asa, preventiv - ca sa nu mai fim chiar asa de mioritici. (#Rezist: scriem si noi ceva?)

Exista multe opere literare triste in programa scolara, este adevarat. Pare ca literatura romana este patrunsa de ideea ca tot ce este genial si maret trebuie sa contina o urma de tristete. Cineva moare - puiul, ciobanul moldovean, sau haiducul Toma Alimos, si asa totul capata un caracter iesit din comun - de parca taranul roman generic ar fi avut el insusi apucaturi de tip emo, un public tinta primordial pentru stirile de la ora 5.

Ai spune ca autorii din strabuni erau mai curand depresivi si sufereau de vreo tulbrare de personalitate, cum ar fi borderline. Iar daca ii iei prea in serios, risti sa dezvolti, la randul tau, un gust pentru tot ce este trist, apasator si intunecat - realitatea te oboseste si tot ce iti trebuie este o cada plina cu apa si o lama. Aprindeti lumanari parfumate si puneti petale de trandafir, pentru efectul artistic!

Asadar, totul poate fi interpretat la modul... literatura noastra populara este depresiva si merita evitata pe parcursul intregii vieti. (#RespectLasFierbinti!) Cu toate acestea, ar putea fi si o problema de interpretare, in sine. Poate ca cei ce interpreteaza sunt aceia care vad doar jumatatea goala a paharului? In fond, poate ca, daca incerci cu adevarat, ai putea sa descoperi si lucruri pozitive in baladele noastre populare...

Spre exemplu, in Puiul, de A. Bratescu-Voinesti, ai putea sa descoperi o pilda utila si o motivatie solida de a ramane in rand cu ceilalti, de a evita actele de devianta care te pot expune la tot ce este mai rau? Puiul care a fost ranit a fost acela care nu a ascultat recomandarile mamei sale si a zburat cand ar fi trebuit sa ramana in siguranta, alaturi de fratiorii sai.

Mama prepelita, are de luat o decizie radicala, iar daca ar fi ramas alaturi de puiul beteag, imaginati-va ce nasol ar fi aratat 7 pui si o prepelita, toti degerati pe camp! Ar putea fi o metafora a faptului ca putem alege viata, chiar si in situatii limita, desi sacrificiul este unul atat de usturator. Este o dilema etica destul de greoaie pentru niste copii de clasa a 5-a, dar viata este plina de asa ceva.

In Miorita vedem o resemnare bolnavicioasa, iar, in semn de protest, ar trebui chiar acum sa facem o demonstratie (#JosMiorita) de neuitat, cu lumini de la telefon, care se vad din spatiul cosmic. Dar uneori resemnarea este atitudinea potrivita in relatie cu provocarile realitatii. Exista lucruri care nu pot fi schimbate. Atitudinea nevrotica aici nu este sa te resemnezi (#KeepKalm&SmokeWeed) ci mai curand sa faci o mare scena, complet inutila, pentru a-ti manifesta dezacordul.

In Miorita apare si atitudinea de grija duioasa a ciobanasului fata de mama lui, pe care nu doreste sa o tulbure cu o veste napraznica. Pare ca ciobanasul are relatii frumoase cu mai toata lumea si are fiinte iubite in jurul sau - a avea relatii pline de afectiune nu este un semn al unei vieti implinite? Este o atitudine adaptativa pentru poporul roman, aflat "la rascruce de vanturi" - altfel nu s-ar mai fi transmis.

Si cei care isi imagineaza ca Fetita cu Chibriturile, Hamlet, Romeo si Julieta sau Moartea unui Comis Voiajor - adica ceea ce studiaza la scoala tinerii din Anglia si Statele Unite, au mai multa veselie in ele, se inseala. Obsesia americanilor pentru Happy-Endings nu s-a nascut de mult timp. Spre exemplu, in era Film Noir (anii 30-60), finalurile nu erau prea fericite si temele erau mai curand sinistre. In plus, faptul ca filmele au happy end, nu a impiedicat epidemia de depresie din S.U.A..

In folclorul german exista mitul Lorelei, care este despre o tanara femeie ce a fost acuzata ca vrajeste barbatii, ii scoate din minti, conducandu-i la pieire. Preotul o condamna, nu la moarte, ci sa ramana inchisa intr-o manastire de maici. Zis si facut. Dar in drum spre manastire, tanara cere permisiunea sa se urce pe o stanca si sa priveasca Rinul. Acolo, are impresia ca isi vede iubitul in apele fluviului si moare aruncandu-se in apa. Vedeti vreo legatura cu succesul economiei germane?

(1) Imaginea Sad, de Martijn de Valk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

sinucidere

Asta inseamna sa fii mafiot!

Stiti ca am propriile mele opinii legate de aproximativ toate chestiile, asa ca am sa va prezint parerea mea despre "ce inseamna sa fii mafiot". Cele 8 reguli va vor pune pe ganduri, aproape sigur!

Ce inseamna sa fii mafiot? Iata un topic numai bun pentru Psihopedia! In primul rand, sa spunem ca aceasta expresie "asta inseamna sa fii mafiot" a facut epoca ca urmare a faptului ca oamenii au nevoie de valori, de modele, de lucruri si persoane pe care sa le respecte, si in acest sens au promovat termenul de "mafiot", care nu este folosit tocmai in sensul originar.

Spre exemplu, daca un pusti are o masinuta cu baterii, care poarta sigla Mercedes, si se plimba cu ea pe strada, este privit admirativ si oamenii recunosc ca "asta inseamna sa fii mafiot". Asadar, este si putina ironie acolo, si, de regula, persoanele catre care se indreapta observatia, au un anumit statut, precum si calitatea de a atrage atentia si de a produce o impresie puternica.

Cred ca despre multi narcisisti se poate spune "asta inseamna sa fii mafiot", fiindca narcisistul si-a vandut sufletul pentru a face impresie, lucru care ii si reuseste, de cele mai multe ori. Dar si cand esueaza - atunci sa te tii! Ei bine, v-ati obisnuit sa am propriile mele opinii legate de aproximativ toate chestiile, asa ca am sa va invit sa lecturati un articol in care va prezint parerea mea despre "ce inseamna sa fii mafiot".

• Sa poti sa faci impresie si sa alegi modestia. "Cauta respect, nu atentie! Dureaza mai mult." Ziad Abdelnour

Multi dintre noi suntem, cel putin la modul metaforic, crucificati pe "altarul impresiei" pe care o producem. Din cauza asta alegem sa facem cumparaturi pe care nu ni le permitem cu adevarat si care, odata realizate, ne vor stoarce de energii, ne vor consuma tot timpul, si deci vor desfiinta relatiile noastre, ca sa enumar doar o parte dintre consecinte. Insa imaginati-va ca ai posibilitatea sa iti achizitionezi lucruri scumpe, care sa construiasca un prestigiu social, si totusi sa nu o faci... pentru ca prestigiul tau poate fi construit si in moduri mai subtile. Spre exemplu, prin ceea ce stii sa faci, sau prin ceea ce oferi comunitatii.

• Sa poti sa te razbuni si sa alegi iertarea. "Sapa doua morminte atunci cand cauti razbunarea - unul pentru tine insuti." Douglas Horton

Intalnesc oameni care depind atat de mult de ceea ce se crede despre ei, incat ajung sa comita grozavii ne-mai-auzite. Un amic spunea ca si-a surprins prietena impreuna cu un tip, in propria sa casa, facand "that special dance without the pants", lucru care l-a determinat sa le permita sa plece, fara sa-i atinga, insa total dezbracati, pe strada - fiindca, da, putea sa faca asta. O prietena mi-a spus ca si-a concediat subalterna care incepuse o relatie sexuala cu sotul ei. Imaginati-va ca exista si posibilitatea sa nu creezi tot acest spectacol! Oare cum ar fi asta? Vei fi perceput drept slab sau dimpotriva? W. Churchill spunea ca tactul este abilitatea de a trimite pe cineva la naiba astfel incat abia sa astepte calatoria!

• Sa ai cele mai bune scuze din lume si sa nu le folosesti. "Cine este stapan pe sine pretuieste mai mult decat cel care cucereste cetati." Regele Solomon

Probabil ca unii dintre voi ma urasc deja pentru ca pentru mine, orice traume pe care mi le povestiti despre copilaria voastra sunt doar niste scuze si nimic mai mult. Sigur, este trist ca a trebuit sa treceti prin toate grozaviile astea si nu vreau sa credeti ca nu inteleg durerea sau gravitatea acestora. Totusi, efectul acestora este un comportament dezadaptativ, de evitare a responsabilitatilor sau, dimpotriva, de practicare a abuzurilor impotriva unor persoane nevinovate. Si stiti ca nimeni nu va va ierta crimele, inselaciunile, lenea sau parentingul deficitar doar pentru ca ati suferit in copilarie!

• Sa poti sa reusesti prin relatii si sa preferi afirmarea. "Nu exista nicio cale ocolitoare in jurul muncii din greu. Imbratiseaz-o!" Roger Federer

Este minunat cand "cunosti pe cineva care cunoaste pe cineva" si totul se rezolva prin intermediul unei mici "interventii". Dar este si nesigur, din pacate - nu stii cand se va enerva cineva din cauza incompetentei tale. Mai mult decat atat, este rusinos - lumea te priveste ca pe o povara sau se vor indoi de faptul ca dispui cu adevarat de o personalitate proprie (esti umbra cuiva, esti o "codita"). Este si frustrant - iti vor aminti mereu ca se indoiesc de faptul ca meriti acel post. Chiar si in ziua de azi intalnesti pe "mamy" la biroul financiar si pe "puisor" la biroul resurse umane. Si totul este "pura coincidenta". Dintre toti candidatii, "puisorul" a fost cel mai competent! Cum altfel? Doar are pedigree cu gulerul alb! 

• Sa ai slabiciuni si totusi sa faci ceea ce trebuie. "Curajul nu este absenta fricii. Curaj inseamna sa actionezi fara a te lasa conditionat de frica." Giovanni Falcone

Nu cunosc un eroism mai frumos pe lumea asta decat faptul ca cineva nu se simte destul de puternic, destul de inzestrat si suficient de competitiv si cu toate acestea are suficient curaj pentru a face ceea ce trebuie - fie ca vorbim aici despre a incepe o cariera noua atunci cand ai pierdut totul, despre a avea o viata sociala dupa un divort trist, sau faptul ca te gandesti sa iti reconstruiesti casa dupa un uragan. In plus, asa cum am mai afirmat, este nevoie de atat de mult curaj pentru a face lucruri banale ce totusi se cer facute!

• Sa dispui de aspect fizic si sa reusesti prin inteligenta. "Frumusetea lipsita de inteligenta este ca o capodopera pictata pe un servetel." Autor necunoscut

Se pune mult accent pe frumusetea fizica din numeroase motive. Am scris un articol intreg despre asta in care spuneam ca frumusetea ne hipnotizeaza, in sensul ca atrage si mentine atentia, are un important rol comercial si, mai mult decat atat, are proprietatea de a produce emisii de hormoni ai fericirii (droguri endogene, adica produse de organism, totusi droguri!). Ei bine, in ciuda tuturor acestor argumente, cred ca ati observat si faptul ca nu este foarte greu sa fii dezamagit de o persoana frumoasa din punct de vedere fizic, dar care lasa de dorit pe plan psihologic si spiritual. Tocmai de aceea o persoana frumoasa care are si ceva interesant de spus, este, nu-i asa, un adevarat "mafiot".

• Sa iubesti oamenii dar sa nu te temi de singuratate. "Prima lectie a iubirii este sa inveti sa fii singur." Osho

Cand esti cu ceilalti te simti in siguranta si o mare parte dintre nevoi iti sunt asigurate. Suntem fiinte sociale si am supravietuit, ne-am dezvoltat si am realizat lucruri grozave impreuna, prin cooperare. Cu toate acestea relatiile nu sunt perfecte, sunt supuse intrigilor, tensiunilor si se pot termina in mod neasteptat. O persoana care nu a invatat sa supravietuiasca in solitudine este o persoana care are o deficienta importanta. Din aceasta cauza ea poate sa faca gesturi disperate, sa faca alegeri nefericite si sa se insoteasca cu oameni de slaba calitate, care ii vor aduce si mai multe probleme. 

• Sa fii copilul unui Dumnezeu sarac si totusi sa reusesti. "Adevarata tragedie a saracilor este saracia aspiratiilor." Adam Smith

Stiti deja, viata este nedreapta. Da, este adevarat. Unii se nasc "with a silver spoon in their mouth", au primit de la viata statut, bani si frumusete fizica, doar prin nastere. Altii in schimb nu primesc nici macar un graunte din toate astea. Dar chiar si asa, se poate dovedi ca tocmai aceia care nu au primit mai nimic din partea vietii, din partea zeitei Fortuna, a familiei, a societatii, reusesc sa isi croiasca drum catre succes, dupa cum o picatura de apa sfredeleste muntele, cand lucrarea sa este persistenta. Prin organizare, rabdare si valorificarea maxima a unor sanse unice, astfel de oameni sau "copii ai unui Dumnezeu sarac", pot sa dea clasa celor care au prmit totul inca din copilarie.

Ati observat poate ca in punctele acestui articol am incercat sa promovez valori diferite de cele promovate de societatea de consum, cea care functioneaza pe baza sentimentelor de inferioritate pe care vi le induc modelele promovate si aparatul publicitar. Nimic gresit cu cei care lucreaza in publicitate - chiar am cunoscut personal cativa dintre ei si va asigur ca sunt niste oameni interesanti si plini de resurse. 

Totusi, faptul ca se pune atat de mult accent pe aparente, pe impresie si pe lucruri, la drept vorbind, superficiale, nu face decat sa loveasca in latura noastra umana, profunda, singura care ar putea sa mentina echilibrul nostru psiho-emotional intr-o lume hiper-materiala, hiper-materialista si tocmai de aceea, total scapata de sub control. A fost deci nu doar un articol despre "ce inseamna sa fii mafiot" ci si un articol despre auto-control, obtinut prin intermediul unor valori diferite si a unei vointe puternice.

(1) Imaginea Bondi Boy, de Forza Dagro, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute