Suferinta Psihica & Instinctul de Conservare

Preocuparea omului de a-si conserva resursele (fizice, materiale, de timp, etc) pare evidenta. Ea are la baza Principiul Universal al Minimului Efort sau Instictul de Conservare. Totusi, chiar din dorinta de a conserva resurse, ajungem sa pierdem cele mai multe resurse. Ce ar trebui schimbat?  

o o o

Multe probleme ni se trag de la lene, incepand de la problemele de sanatate sau cele financiare. In mod interesant, pana si problemele in relatii ni se trag in buna masura, tot de la lene. Daca ar fi sa numesc aceasta lene intr-un limbaj mai sofisticat, probabil ca i-as spune "instinct de conservare". Spre exemplu, in cuplu, instinctul de conservare se manifesta prin aceea ca refuzam sa schimbam / sa imbunatatim  / sa facem eforturi pentru ca lucrurile sa mearga.

Stiti acel citat al lui Einstein: nebunia este sa faci ceea ce nu a functionat niciodata, asteptandu-te la rezultate diferite. Pai de ce ar face cineva acelasi lucru, daca stie ca nu a functionat niciodata? O ipoteza ar fi aceea ca, poate, isi imagineaza ca, intr-un final, va fi acumulat acea "masa critica" iar schimbarea se va produce pentru a obtine, in sfarsit, implinirea idealului sau. Si probabil ca, in unele situatii, lucrurile chiar se intampla asa.

Spre exemplu am avut la un moment dat o colega de facultate, in tineretea mea, care era foarte ambitioasa in felul ei. Imi amintesc ca facea dezacorduri gramaticale, dar hei, nu era prim ministru deci trecem cu vederea. Ceea ce ma fascina la ea era faptul ca mergea in fiecare an la Bucuresti sa dea un examen pe care nu il lua niciodata. Terminase deja o alta facultate si mergea sa dea examenul pentru (hai sa zicem asa) titularizare. Parea ca nimic nu o poate opri din aceasta "traditie personala".

Cred ca nu a luat examenul nici in ziua de azi, desi, daca te gandesti, nu era chiar exclus sa il ia intr-o buna zi. Poate atunci cand avea sa schimbe ceva in modul cum se pregatea pentru acel examen.  De fapt, este destul de greu uneori sa iti dai seama cat de realiste sunt scopurile tale. In cazul de fata, poate ca era mai realist pentru ea sa inceteze cu obiceiul aceasta care o costa destul de mult (nu doar transportul ci si anumite taxe de examen, cam piperate).

Evident, nimeni nu te poate opri sa iti doresti anumite lucruri pentru viata ta. Dar oare este suficient sa tanjesti la acestea, si atat? Evident e vorba despre lipsa de timp, poate si de putina lene in ce priveste acele eforturi care se cer facute pentru a pregati examenul. Dar adevarata lene mi se pare ca se afla la un cu totul alt nivel. In exemplul dat mai sus, legat de colega respectiva, adevarata lene cred ca se afla nu in modul cum pregatea examenul ci mai curand in modul cum punea problema.

Ce vreau sa spun cu asta? Ea credea ca, "secretul succesului este sa persisti". OK, mesajul e scris pe toate gardurile, il vezi in pauzele de publicitate si, uneori, se dovedeste a fi adevarat. Persistenta este buna pentru cel putin cateva motive: 

• a 2-a oara sunt toate sanse sa nu repeti anumite greseli, ca urmare a experietei acumulate. 

• a 2-a sau a 3-a oara vei avea si mai putine emotii, ca urmare a procesului de desensibilizare, lucru care te va ajuta sa pui in valoare ceea ce stii. 

• a 2-a oara s-ar putea sa ai deja formate relatii cu examinatorii, ceea ce, de multe ori poate sa se dovedeasca o chestie decisiva

• a 2-a oara, daca ai mentinut atitudinea potrivita si te-ai perfectionat, poti sa folosesti ceea ce ai continuat sa acumulezi si nu ai stiut de prima data

• ai avut timp poate sa descoperi lucruri care te ajuta intr-un examen (de exemplu tehnica "Superlearning"), cum ar fi cele gasite pe Psihopedia sau cele pe care ti le-au impartasit idolii de pe youtube, etc. 

Beneficiile persistentei sunt clare, numeroase si reale. Dar este oare posibil ca persistenta de care dam dovada uneori sa fie un rezultat al lenei, sau, mai frumos spus, al instinctului de conservare? Ce anume conservam in acest caz? Pai ne conservam tocmai convingerile. Pare ca suntem mult mai dispusi sa ne schimbam look-ul, hainele sau mobila decat convingerile personale. Multi oameni au impresia ca daca isi schimba convingerile, probabil ca se va prabusi pamantul in neant, sau cam asa ceva.

De fapt, nu doar ca nu vine apocalipsa dar se poate demonstra usor ca, multe schimbari de convingeri vor avea drept rezultat o imbunatatire a calitatii vietii si, mai ales, se poate trai destul de usor cu convingerile altora - din moment ce au supravietuit mai multi ani, de ce n-ai supravietui si tu pe baza acelorasi convingeri? Este oarecum dubioasa aceasta incapatanare cu care tinem de convingerile noastre, mai ales ca multe dintre ele se bazeaza pe experiente unice, care au avut loc undeva, in copilarie cand, ni s-a intamplat ceva, am facut repede o generalizare si astfel am obtinut o convingere de tip "black & white" de care tinem cu dinti, toata viata.

Iata doar cateva moduri in care se manifesta lenea mentala, sau instinctul de conservare:

• FORMAREA CONVINGERILOR - care are loc in copilarie, in urma unor incidente izolate din care tragem o concluzie prin generalizare. O vizita la un prieten care nu iese bine poate oare sa te aduca la concluzia ca nu este bine sa ai prieteni?

• INTERPRETARE EXPERIENTE - stiti vorba: concluziile apar cand te saturi sa mai gandesti. Iar noi ne saturam repede sa gandim, poate fiindca asta ne consuma resursele.

• REALIZARE PREDICTII - in absenta datelor de care am avea nevoie pentru a realiza predictii avizate, ne multimim sa facem predictii care se bazeaza pe "fler". 

• PRIORITIZARE - felul cum ne stabilim prioritatile se bazeaza rareori pe o viziune pe termen lung, de ansamblu ci mai curand pe ceea ce ne-ar aduce satisfactii imediate.

• LUARE DECIZII - fiindca luam decizii in fiecare moment si, de asemenea, acestea rareori se bazeaza pe analiza lucida. Mai mult, deciziile inconstiente pe care le luam devin decizii pe termen lung fiindca un comportament se transforma in obicei destul de usor. 

Aparent, o mare parte din sistemul nostru de orientare in viata sta sub semnul "instinctului de conservare". De fapt multe din punctele din lista de mai sus pot fi reunite sub conceptul de "intuitie" - probabil cea mai rudimentara forma de gandire care insa poate fi folosita pentru orientare in realitate. Partea proasta este ca, avand intentia sa ne conservam energia nu observam ca, in felul acesta, pierdem mult mai multa energie, timp si alte resurse. Cu alte cuvinte, ar fi mult mai eficient din punct de vedere energetic sa ne schimbam o convingere decat sa o conservam, sa actionam pe baza acesteia, poate ani, poate intreaga viata, si, in final, sa pierdem extrem de multe lucruri.

In exemplul pe care vi l-am oferit mai sus, poate ca ar fi mai eficient din punct de vedere energetic si al resurselor personale, pentru acea colega a mea, sa renunte la examenul respectiv, cel putin pana va avea timp sa il pregateasca temeinic si sa faca ceva util cu banii, timpul si sperantele ei. Dar cum sa accepti ca, poate, nu vei avea timp niciodata sa realizezi un anumit proiect? Cum sa accepti ca intreg planul tau a fost lipsit de realism, inca din prima zi, cand te-ai inscris la examenul de admitere in facultate? 

Nu spun ca acestea sunt niste decizii usor de luat. Dar totusi, persoane precum prietena mea vor continua sa investeasca resurse, timp, bani si sperante in ceva care nu va functiona niciodata... Si asta imi pare oarecum trist. Iar in momentul cand vor fi pregatite sa accepte realitatea, probabil ca vor avea de contemplat si mai multe resurse care au plecat pe apa Sambetei, oricare ar fi aceea...

Citeste si: Efectul de inghet

Uneori, este mai rentabil sa te dai batut decat sa "ai mentatitate de invingator". Fiindca nu este de gluma cu situatiile in care scopurile noastre sunt lipsite de realism. Ele devin niste gauri negre care consuma resurse ca un pradator extraterestru, nu-i asa? Dar poate ca unora le place sa dea cu capul in anumite "locuri de dat cu capul", cine stie? In Psihologie acest fenomen poarta numele de "efect de inghet" sau "auto-manipulare", si am mai scris despre el in acest blog.

(1) Imaginea Lazy, de Perspektive31, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Psihopedia, (acc. 17.12.2019) Efectul de inghet, website: Psihopedia

Continue reading

personalitate

Iluminarea de pe Facebook

Breaking News: Castigam alegerile si fiecare va primi 7 virgine de la ferma de virgine a partidului. Undeva, in adancul sufletului, simt ca stirea este adevarata. Vorba lui B. Pascal: daca Dumnezeu nu exista, nu am pierdut nimic. Dar daca exista, am castigat totul!

o o o

Am cateva teme relativ interesante, adunate de cand nu am mai scris pe blog dar ma aflam pe Facebook si, intalnind un titlu provocator, am devenit brusc interesat si motivat sa dau un click. Titlul suna oarecum promitator: "3 intrebari care va pot ajuta in identificarea stirilor false". Cum sa nu te intereseze asa ceva? Iata ceva ce pot folosi, mi-am zis eu, si dau click responsabil, ca sa ma informez, sa nu raman prost. 

Si nu as dori sa fiu asa de rautacios dar cred ca nepotelul meu de 8 ani ar putea sa descopere niste intrebari mult mai eficiente pentru aflarea adevarului. Am incredere in el ca poate sa faca asta. Am sa va spun insa cele 3 intrebari imediat, ca sa nu va tin pe jar:

1. De unde provine stirea? 

2. Ce ii lipseste stirii? 

3. Cum va face sa va simtiti stirea respectiva?

Nu stiu cui "i-a fatat mintea", ca sa zic asa, dar cred ca pot sa dovedesc destul de usor ca aceste 3 intrebari nu vor putea probabil niciodata sa va ajute sa descoperiti cat de reala este o anumita stire. Si in acest sens, o sa iau pe rand fiecare dintre aceste "intrebari - miracol". 

1. De unde provine stirea?

O stire poate sa aiba surse mai mult sau mai putin "serioase". Iar cand spun "serioase" ma refer la reputatia sursei. Unele surse sunt desigur complet "neautorizate" sa emita pretentii. Daca esti un copil de gradinita si vrei sa transmiti o stire din viata politica, evident ca nu poti fi luat in serios. Poti sa vorbesti despre jucarii, prieteni si desertul de la masa de pranz. Nu si despre politica. 

Cu toate acestea, oricat de serioasa si respectabila ar fi o anumita sursa de informare, ei bine, aceasta ramane subiectiva intr-o proportie mai mica sau mai mare. Atata vreme cat exista valori si interese, va exista si subiectivitatea. Cand exista pretentii de seriozitate si profesionalism nu vorbim tocmai de "stiri false", dar putem vorbi foarte bine despre "stiri prezentate intr-un mod subiectiv". 

O sa va surprinda probabil dar pana si in mediul academic se fac studii la comanda si sponsorizarea unor mari concerne industriale, ce urmaresc obtinerea unui anumit efect: cresterea consumului la un anumit produs. Oamenii de stiinta, "stimulati financiar", vor face pe dracu' in patru sa obtina rezultate care pun in lumina partea cea mai atractiva a unui anumit produs si care ignora total orice aspecte negative ale respectivului produs.

Se mai spune ca "istoria este scrisa de invingatori". Si cam asa este: oricine domina din punct de vedere politic sau militar o anumita epoca, are grija sa influenteze modul cum sunt prezentate lucrurile. O buna bucata de vreme, generatiile cu ceva mai multa experienta au stiut numai lucruri urate despre regalitate fiindca epoca comunista a avut grija sa propage astfel de informatii.

CONCLUZIE: FIECARE SURSA DE INFORMATII ARE VALORI SI INTERESE PROPRII, DESERVIND ANUMITE FORTE DIN SOCIETATE CARE LE SI SPONSORIZEAZA SI LE SUSTINE EXISTENTA, DECI PUTEM VORBI DESPRE INTERPRETARE SUBIECTIVA A FAPTELOR REALITATII. INTR-O LUME IDEALA ISTORIA AR FI SCRISA IN MOD OBIECTIV, DE CRONICARI INDEPENDENTI. IN LUMEA REALA INSA APARE INTERPRETAREA SUBIECTIVA A FAPTELOR PENTRU A SERVI UNUI GRUP DE INTERESE. 

2. Ce ii lipseste unei stiri?

Pot sa ii lipseasca imaginile, spre exemplu, sau pot sa ii lipseasca dovezile audio. Adesea simti nevoia sa cunosti mai multe lucruri despre un anumit subiect si acestea lipsesc cu desavarsire. Dar poate foarte bine sa dispuna de imagine si imaginea sa fie contrafacuta: ca atunci cand se vorbea despre venirea in tara a celor din diaspora, iar in loc de imagine era atasata o poza cu un furnicar uman de la o vama din China. 

Sau, tot la fel, se prezinta imagini de la o anumita demonstratie dar cameramanul are grija sa filmeze exact din unghiul unde par a fi mai multi oameni, sau dimpotriva, mai putini oameni, pentru ca in final sa poata fi "influentate" niste cifre. Prin urmare, iata, nu lipsesc imaginile, dar imaginile pot fi contrafacute, luate dintr-un alt context sau prezentate dintr-un unghi favorabil. De ce am face asta?

Poate ca uneori adevarul pur si simplu ne displace si ne impinge intr-o stare de negare. Atunci facem tot posibilul sa ne demonstram noua insine ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca atunci cand incercam sa ne prezentam cea mai buna imagine pe o retea de socializare si in acest scop folosim si "putin Photoshop", fiindca, in fond, putina "magie tehnica" nu are cum sa iti faca rau. Dar mai mult decat atat, vorbim despre aceleasi interese care fac independenta de-a dreptul imposibila in zilele noastre.

CONCLUZIE: CINEVA CARE INCEARCA SA PREZINTE LUCRURILE INTR-UN MOD DEFORMAT (NU OBLIGATORIU MINCINOS, DAR FOARTE APROAPE DE MINCIUNA) ARE GRIJA SA INFRUMUSETEZE ANUMITE ASPECTE ALE REALITATII SI SA LE URATEASCA PE ALTELE. ASTA FACEM FIECARE DINTRE NOI, FIINDCA FARA SUBIECTIVITATE NU AR EXISTA PERSONALITATEA UMANA CU VALORILE, INTERESELE SI SCOPURILE SALE. 

3. Cum te face sa te simti o anumita stire?

Multa lume este convinsa ca emotiile reprezinta un fel de "glob de cristal" care reflecta intotdeauna realitatea. Spre exemplu, daca cineva iti spune ca ai picat un examen si asta te face sa te simti prost, probabil ca nu ai picat examenul - este o stire falsa, nu-i asa, fiindca emotiile tale spun asta. LOL Si exemplele de genul acesta ar putea continua la nesfarsit.

Un copil caruia i se spune ca e ora mesei si trebuie sa isi abandoneze jocul, jucariile si prietenii de joaca, va protesta, fiindca emotiile sale ii spun ca aceasta nu este ora mesei - deci este o stire falsa, fiindca asa recunoastem orice stire falsa, in functie de ceea ce simtim. Daca inoculezi oamenilor astfel de idei, ei devin foarte usor de manipulat. Ceea ce ramane de facut nu este decat sa conturezi o anumita imagine cu privire la adversarii politici ori concurenta si la aparatul mediatic care le sustine.

Fiindca emotiile noastre sunt direct legate de felul cum vedem anumite lucruri. Poti sa determini reactii emotionale extrem de virulente, negative, daca repeti in mod obsesiv anumite lucruri urate despre anumite persoane. De asemenea, poti sa determini emotii pozitive in relatie cu anumite persoane prin intermediul aceluiasi mecanism. 

CONCLUZIE: EMOTIILE NU REPREZINTA IN NICIUN CAZ CEL MAI POTRIVIT MOD DE A EVALUA VERIDICITATEA UNEI ANUMITE STIRI. EMOTIILE RASPUND NU REALITATILOR CU CARE NE CONFRUNTAM CI IMPRESIEI PRE-EXISTENTE PE CARE O AVEM DESPRE ACEA REALITATE. IAR IMPRESIILE, DUPA CUM OBSERVATI, SUNT "EDUCATE" DE APARATUL DE PRESA AL PARTIDELOR SAU CONCERNELOR.

o o o

Asa cum am incercat sa demonstrez aici, nu vorbim obligatoriu despre "stiri false" propriu-zis ci mai curand despre stiri prezentate si interpretate intr-un anumit mod. Daca s-ar depasi anumite limite, sursele respective ar deveni necredibile. Acesta este pacatul capital pentru orice entitate din lumea "presei independente". Oamenii pot fi mintiti usor dar cand "minciuna sare calul", sursa isi pierde credibilitatea si va da socoteala in fata audientei. 

Nu doar la noi in tara se duce o munca asidua de decredibilizare a unor surse de informatii de catre concurenta, prin tot felul de mecanisme caracteristice manipularii: dovada sociala spre exemplu - adica anumite persoane extrem de virulente  si aparent numeroase, care par sa creada foarte mult in ceea ce spun: credeti ca "postacii de pe Facebook"  au fost inventati in Romania? Sau "autoritatea in domeniu" - cum ar fi influencerii ori vedetele TV care "formeaza opinii" si deci formeaza si emotii.

Sub influenta acestora, emotiile se modeleaza intr-un mod convenabil iar eforturile materiale isi arata roadele. Cand doresti sa pui mana pe puterea unei tari si ai destul de multi bani, nu ti se pare exagerat sa platesti niste oameni pentru a te "lustrui". Pot face asta cateva ore pe zi contra unui salariu care le va permite o viata relativ decenta. Vorbim deci despre armele lumii moderne: informatia si gestionarea acesteia. Valoarea de adevar nu conteaza aici - puterea e mult mai importanta.

Se facusera cu ceva timp in urma niste experimente interesante. Exista versiuni diferite ale acestor experimente dar principiul era unul simplu: daca cineva este coplesit de un grup de persoane care se comporta intr-un anumit mod, acel cineva adopta atitudinea promovata de grup. Ajungem sa credem mai curand in atitudinea grupului decat in propria noastra perceptie: daca iti spun 3 oameni ca esti beat, te duci si te culci - dar daca cei 3 oameni sunt in realitate niste postaci platiti de cineva?

CONCLUZIE GENERALA: NU PUTEM SA EVALUAM VALOAREA DE ADEVAR A UNEI STIRI DECAT PRIN CERCETARE APROFUNDATA, UTILIZAND SURSE MULTIPLE, PASTRAND O ATITUDINE DESCHISA SI INCERCAND DIN RASPUTERI SA NE PROTEJAM DE PREJUDECATI. ACEST PROCES NU ARE LEGATURA CU EMOTIILE, NICI CU O SURSA LUATA SEPARAT SI NICI CU FELUL CUM ITI ESTE PRZENTATA O INFORMATIE DE O SURSA LUATA SEPARAT. ARE LEGATURA IN SCHIMB CU DORINTA DE A AFLA ADEVARUL SI IMPLICAREA PERSONALA IN AFLAREA ADEVARULUI - IN CAZ CA ARE CINEVA TIMP PENTRU ASA CEVA...

(1) Imaginea Shelter, de Chiara Lily, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

minciuna

De Vorba cu Vrajitoarele

Vrajitoarea este fix ce iti trebuie - ea iti da "apa la moara", te incurajeaza sa visezi si, pe scurt, elimina incertitudinea si neputinta omeneasca. Vei plati din toata inima pretul piperat fiindca de mult nu ai mai simtit atat de mult entuziasm!

o o o

Probabil ca nu ma insel prea tare cand afirm ca traim intr-o tara in care vrajitoarele traiesc mai bine decat psihologii, din motive lesne de inteles. Superstitiile sunt inca foarte raspandite  si vrajitoarele chiar ne ofera iluziile de care avem nevoie la un moment dat, in timp ce psihologii va trimit la munca ori va pun in fata unor adevaruri neconfortabile pe care ar fi de dorit sa le acceptati. Pe termen scurt - vrajitoarele castiga. Pe termen lung insa, ii veti da dreptate psihologului!

Cu alte cuvinte, vrajitoarele se impaca mai bine cu iluziile noastre decat psihologii, a caror misiune este sa ne aduca, usor, usor, cu picioarele pe pamant. O mare provocare pentru noi oamenii este aceea de a accepta ca exista incertitudine. In plus,  lucrurile nu ies intotdeauna asa cum ne dorim noi, si ar trebui sa fim noi cei care se adapteaza la realitate, nu invers. Realitatea poate fi uneori destul de dificila si inflexibila.

Dar vrajitoarea este prietenoasa si va ofera ceea ce ii cereti: o solutie rapida care necesita zero efort, excluzand efortul financiar. Este si o solutie care transforma realitatea in acord cu dorintele noastre. Spre exemplu, o vrajitoare va ofera o potiune magica care va anula cu totul vointa persoanei iubite si, in caz ca nu doreste sa lase totul in drum si sa va curteze intr-un mod disperat, ei bine, de aici inainte va face exact asta, chit ca nu a facut-o niciodata si nu ii sta in fire.

Vrajitoria exclude posibilitatea ca o anumita persoana detine o personalitate si anumite tendinte specifice acestei personalitati (spre exemplu, alesul inimii este carierist si nu il preocupa sa-si intemeieze o familie, iar daca l-ar preucupa asta, probabil ca si-ar alege o partenera care ii permite sa fie carierist, nu un copil care vrea atentie non-stop). Vrajitoria te asigura ca potiunea iti va rezolva toate problemele si va produce o schimbare de personalitate la cel iubit, fiindca vraja e prea puternica.

Asadar iata tot atatea motive sa crezi in vrajitoare - ele sunt exact ce iti trebuie: iti dau "apa la moara", te incurajeaza sa visezi, pe scurt, elimina incertitudinea si neputinta omeneasca. Singurul inconvenient ar fi pretul pe care insa il vei plati din toata inima fiindca rar iti este dat sa te simti atat de fericit(a) si increzatoare cum te face sa te simti o vrajitoare. Ea stie ce vrei sa auzi si spune exact acele lucruri, fiindca planul ei este unul pe termen scurt: banii din buzunarul tau sa mearga in buzunarul ei.

In mod interesant, unele dintre lucrurile pe care le "aranjezi" cu ajutorul vrajitoarelor si a "facaturilor", chiar se aranjeaza dupa pofta inimii tale. Insa regret sa te informez ca nu "facatura" este secretul succesului tau iar acest succes poate fi explicat stiintific prin intermediul unor alte parghii, ce tin mai putin de vrajitorie si mai mult de modul cum functionam ca oameni dotati cu un aparat psihic ce evolueaza potrivit unor principii si legi de functionare.

La persoanele mai destupate la minte se intalneste un alt comportament, oarecum inrudit cu mersul la vrajitoare: mersul la hipnotist. Nu vreau sa ii jignesc pe hipnoterapeuti comparandu-i cu vrajitoarele dar vad o oarecare inrudire aici care se leaga mai curand de credinta clientilor in puterile supranaturale pe care le detine hipnoterapeutul, asemeni vrajitoarelor.

Sunt insa convins ca un hipnoterapeut decent nu ar incuraja pe nimeni sa creada in obiective nerealiste cum ar fi, spre exemplu, credinta ca putem sa seducem pe oricine, oricand, daca "ne-a programat" hipnoterapeutul. Lucrurile nu stau chiar asa: cel pe care vrem sa il seducem are in continuare o personalitate proprie, un ideal in iubire pe care il cauta in sexul opus (si pe care tu s-ar putea sa nu il intruchipezi, orice ai face - desi nu esti dispus(a) sa faci absolut nimic fiindca ai platit prea multi bani ca sa mai si faci ceva).

Nu-mi place sa fiu eu acela care iti desfiinteaza credinta in Mos Craciun, in ingeri si alte miracole divine. Si cred ca experienta mea cu Psihologia m-a purtat, incet, incet catre budism - consider ca miracolul nu este sa mergi pe apa (tot respectul daca reusesti asta!) ci sa mergi pe pamant si sa apreciezi viata, asa cum este ea. Caci iata, in viata, si noi trebuie sa ne mai adaptam la realitate, cu toate ca ne-am dori ca realitatea sa graviteze in jurul nostru, ca in jurul unui astru - da, de ce nu, in fond?

Dar am si o veste buna, totusi, tocmai fiindca nu-mi place sa iti desfiintez credinta in Mos Craciun. Uneori, diferenta intre posibil si imposibil este data de credinta noastra. Caci credintele ne influenteaza comportamentul iar comportamentul si actiunile noastre pot sa schimbe multe. Uneori, diferenta intre realist si nerealist sta in faptul ca vrem si credem ca putem. Pentru o persoana care nu crede in sine, este nerealist sa isi doreasca un anumit partener pentru care a platit chiar si vrajitoarele.

Aceasta situatie seamana cu superstitiile sportivilor care au tot felul de obiceiuri bizare: sa poarte anumiti ciorapi "care aduc victoria", pana se rup "ciorapii invingatori", sau sa consume un anumit tip de pranz (pui la rotisor) fiindca in acest fel vor castiga meciul. Daca credinta este suficient de puternica, aceasta ajunge sa aiba un impact asupra comportamentul - reusim sa ne mobilizam si intram intr-o anumita logica a lucrurilor: devenim cei care pot, merita si vor face totul pentru a castiga.

Care este rolul vrajitoarelor sau a hipnoterapeutului in aceasta ecuatie? Este rolul celor care iti ofera un stimul puternic ce te va pune in postura persoanei care doresti sa fii. Acel stimul nu este potiunea magica sau hipnoza in sine. Acel lucru este credinta. Cand credinta este facilitata de o persoana in care ai o incredere neclintita (vrajitoarea, hipnoterapeutul, antrenorul, liderul de secta, etc), atunci aceasta credinta poate sa devina suficient de puternica incat sa produca schimbari.

In medicina acest proces poarta denumirea de "Placebo" - medicamentul care alunga boala, prin puterea credintei si a increderii pe care o ai in medic, desi continutul farmaceutic este de zero substante active. In Psihologie, procesul poarta numele de "Profetie auto-indeplinita" - minciuna pe care ti-o tot repeti pana cand devine adevar. Daca te crezi un invingator,  te si comporti ca un invingator (muncesti, te sacrifici, crezi in tine), si, in cele din urma, ei bine, se prea poate sa devii acel invingator.

Nu de mult timp am intalnit un articol despre Novac Djokovici, tenismanul care a avut privilegiul si meritul de a deveni liderul mondial al acestui nobil sport. El ne vorbeste despre tehnicile de vizualizare prin intermediul carora a reusit sa devina ceea ce este astazi. Iar daca te gandesti, fiecare dintre noi se vede pe sine intr-un anumit mod: inzestrat cu resurse, puternic, descurcaret, sau, dimpotriva, neputincios, slab, stangaci. Uneori folosim aceasta auto-hipnoza pentru a invinge, alteori pentru a pierde lupta cu viata.

(1) Imaginea Going Home, de Tom Lee, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

succes

Povestile Hipnotizeaza

Povestea pe care ti-o spui este o temnita ce stabileste limitele vietii tale. Misterul vietii se gaseste in povestea pe care ti-o spui sau pe care esti dispus sa o crezi.

Una dintre cartile care a reusit sa ma influenteze este "Autohipnoza" lui Bruce Goldberg. M-a influentat pentru ca pe aceasta cale am reusit sa inteleg fenomenul hipnozei, sa ma imprietenesc cu el si sa il privesc cu ceva mai mult pragmatism. Inainte de Goldberg, eram si eu convins o persoana aflata in stare de hipnoza este total aservita hipnotizatorului, care, precum Dumnezeu, poate sa faca orice doreste dansul cu aceasta persoana.

Dar majoritatea oamenilor si-au format o parere despre hipnoza pornind de la modul in care acest fenomen este descris in mass-media si in show-business. Si pentru ca orice fenomen este descris in mass-media intr-un mod dramatic si exagerat (iubirea, succesul sau depresia, spre exemplu), si hipnoza a beneficiat de aceasta dramatizare artificiala ce ii confera puteri nelimitate hipnotizatorului, transformandu-l pe hipnotizat intr-o marioneta - un somnambul lipsit de vointa.

Dr. Bruce Goldberg spune insa ca singura forma de hipnoza pe care o cunoaste este auto-hipnoza si orice hipnoza este de fapt auto-hipnoza, deoarece persoana care aluneca in asa-zisa "transa hipnotica" face asta in mod deliberat, pentru ca alege sa o faca si pentru ca alege sa renunte la capacitatea sa de judecata critica.

Pe parcurs, am rezlizat faptul ca hipnoza, bazata pe sugestibilitate (capacitatea noastra de a ne lasa influentati de cineva, de a-i accepta aceasta influenta) si sugestie (capacitatea cuiva de a transmite anumite lucruri intr-un mod plauzibil) este mult mai raspandita decat ne dam seama in mod normal. Sex simbolul Marylin Monroe spunea ca, atunci cand isi doreste, foloseste un "intrerupator" pentru a-si impresiona admiratorii, iar cand inchide intrerupatorul, poate sa treaca neobservata. 

In acest fel, cei care au teoretizat carisma scoteau in evidenta faptul ca, prin intermediul unei sume de elemente bine determinate (curaj, pasiune, incredere, tinuta), putem sa practicam si noi carisma, in caz ca ne dorim acest lucru. Dar carisma este din punct de vedere psihologic o "spalare pe creier", cu alte cuvinte, poate fi asimilata fenomenului hipnotic. O multime de personalitati practica asta cu noi, in virtutea faptului ca ne place sa ne lasam influentati.

Asa cum spuneam mai sus, aparitia cuplului sugestibilitate - sugestie, adica a hipnozei, este larg raspandita in mediul social. A-ti pune destinul in mana cuiva este confortabil si iti ofera iluzia scutirii de responsabilitate. Oricand apare cineva care "se da rotund" apar si cei dornici sa se piarda pe sine in fiinta a-tot-cuprinzatoare a acestui tip providential. Hipnoza si spalarea creierelor este de aceea un fenomen larg intalnit in comunitatile de sectanti, avand loc intre lider si discipoli. 

Unora dintre noi le place sa spuna povesti iar altora le place sa le asculte. Unii comanda si altii executa. Unii canta si altii danseaza. Si pentru ca cele doua parti se intalnesc si sunt atat de compatibile, nici macar nu mai conteaza cat de reale sunt acele povesti, cat de inteligente sunt ordinele sau cat de sanatoase sunt cantecele. 

Concluzia catre care doresc sa indrept acest articol este ca hipnoza exista pentru ca unora dintre noi le place sa hipnotizeze iar altora le place sa fie hipnotizati. A venit timpul sa aflati ca nimeni nu poate sa preia controlul comportamentului vostru fara sa va doriti acest lucru si fara sa va placa. 

Transa hipnotica este ceva mai banala decat va imaginati si profunzimea acesteia nu ajunge niciodata pana la nivelul la care sa nu va puteti aminti sugestiile primite sau pana la absenta totala a discernamantului in ce priveste calitatea acestor sugestii. Nimeni nu te poate face sa strigi "Cucuriguuu" la auzul soneriei de la usa sau sa latri ca un catel cand pocneste din degete. Acestea sunt mituri de Hollywood, destul de bine conservate, de altfel.

Auto-hipnoza isi are rolul ei in patologia psihica, dat fiind faptul ca probleme precum depresia, anxietatea sau atacurile de panica se bazeaza pe ceea ce in psihologia cognitiva se cheama "cognitii" sau convingeri de viata ce interfereaza cu cresterea, cum le spunem in psihologia adleriana. Pentru un motiv sau altul, suntem obisnuiti sa ne spunem noua insine anumite povesti despre noi insine, despre lume si viitor, si nu renuntam usor la acestea, in ciuda faptului ca ele ne trag in jos. 

Povestea pe care ti-o spui iti permite sa ocupi un loc sau altul intre ceilalti, facilitandu-ti accesul catre anumite roluri sau blocandu-ti pur si implu accesul catre altele. Povestea pe care ti-o spui face din tine un erou al civilizatiei, un capcaun sau o victima. Aceasta poveste reflecta realitatea intr-un chip subiectiv sau poate ca nu reflecta realitatea absolut deloc. 

Dar oricat de adevarata sau de falsa ar fi aceasta poveste, ea va face posibila viata ta asa cum este ea acum. Este bine sa cunosti povestea pe care ti-o spui in fiecare zi, iar asta o poti face cu ajutorul unui psihoterapeut sau a unui consilier psihologic. Povestea pe care ti-o spui este o temnita care stabileste limitele vietii tale. Poti sa crezi ca nu ai nimic de oferit la cei 20 de ani ai tai, sau ca viata incepe la 80 de ani. Misterul vietii tale se gaseste in povestea pe care ti-o spui. 

(1) Imaginea Hypnotist & Asistant, de Bryce Edwards, via Flikr, sub licenta CC BY- 2.0

Continue reading

vointa

Om cu Resurse & Cersetor Emotional

Omul cu Resurse si Cersetorul Emotional sunt doua entitati care se afla in fiecare dintre noi, intr-un anumit procent. Descopera aceste personaje si constientizeaza influenta lor asupra propriei personalitati.

Mi-a atras atentia in ultimul timp un termen din limba engleza: resourceful. S-ar traduce prin persoana care are abilitatea de a descoperi cai rapide si inteligente de a surmonta dificultati. De regula, este tradus in limba romana simplu, prin intermediul unor termeni precum: ingenios, descurcaret, inventiv.

Nu ma multumeste aceasta traducere insa, si nici nu as incerca sa traduc termenul asociindu-l cu ideea de "om cu resurse". Oricum am incerca sa il traducem, pare ca pierdem ceva din sensul real al acestui cuvant. Pentru ca este adevarat, vorbim despre resurse, insa resursele nu sunt de ordin material ci mai curand emotional-caracterial si atitudinal - a trai cu sentimentul ca dispui de resurse.

Poate ca ati observat ca exista multi oameni care dispun de resurse considerabile, dar nu traiesc cu sentimentul ca aceste resurse exista cu adevarat. Prin aceasta atitudine de "saracie subiectiva", devenim niste vampiri emotionali - acele persoane care adopta o atitudine de "criza", prin intermediul careia ne manifestam disponibilitatea de a primi resurse din partea celorlalti.

O sa-mi spuneti ca este firesc sa fii slabit de o situatie stresanta si sa cauti ajutor in jurul tau. Dar eu ma refer la un aspect esential al personalitatii, si anume la atitudine. Aceste persoane devin slabe tot timpul, indiferent cat de important este factorul de stres si indiferent cat de bogate in resurse sunt in mod real. Pare ca se iveste "scuza potrivita" atunci cand au mai multa nevoie de ea.

Poti intalni o persoana care sta pe un munte de aur dar se simte ca un cersetor. Trairea sa subiectiva nu tine cont de prezenta muntelui de aur in viata sa ci mai curand de absenta unor lucruri - iar acest sentiment subiectiv de privatiune este a-tot-cuprinzator, si fara de sfarsit.

Pe de alta parte, exista Omul cu Resurse, cel care se afla realmente intr-o mare nenorocire, insa refuza sa o inteleaga si sa o interpreteze in acest fel. Poate fi un cersetor care se simte ca un milionar in euro, sau poate fi orice altceva care se simte in acest fel. Oare ce il determina sa adopte aceasta atitudine? Si care sunt avantajele acestui mod de a fi? Dar dezavantajele?

Cred ca ambele situatii isi au avantajele lor. Daca Cersetorul Emotional este scutit de responsabilitati, menajat si protejat de cei din jur, in fel si chip, consiliat, rasfatat, pasuit, ei bine Omul cu Resurse are o forta emotionala magnetica, ce fascineaza si o putere de munca de invidiat. In timp ce primul primeste, celalalt ofera.

Cersetorului Emotional ii este greu sa inteleaga datoria, sa o respecte si sa o onoreze. El considera ca ceilalti sunt datori sa il inteleaga pe dansul si sa ii ofere tot felul de facilitati sau conditii speciale, data fiind situatia sa dramatica de "persoana aflata in criza (pe termen nelimitat)". De ce pe termen nelimitat? Pentru ca asa este cel mai usor pentru dansul. Iar viata lui ar trebui sa fie usoara si distractiva, fireste.

Nu de putine ori mi-a fost dat sa descopar ca, fie si in cazul in care le arat acestor persoane cum anume sa se pozitioneze in raport cu realitatea si ce atitudine sa adopte pentru a deveni si ele "Oameni cu Resurse", sa am sentimentul ca aceste informatii le trec pe langa urechi, fara a schimba nimic. Uneori mi se spune de catre astfel de persoane ca "teoria o stiu" dar cu practica este mai greu.

Dar asa cum Cersetorul Emotional are avantaje, el are si dezavantaje: risca sa oboseasca pe cei care il sustin, prin depedenta sa accentuata de suport, lipsa de initiativa si sentimentul de a fi incapacitat. Strategia sa de succes este aceea de a demonstra ca se afla intr-o criza teribila si sa obtina suportul si atentia despre care vorbeam.

Nu este greu de recunoscut un Cersetor Emotional - se plange multe ore din zi si nu suporta singuratatea. Chiar si atunci cand sunt singuri, se pot plange prin telepatie la unu' sau la altu', deci nu va imaginati ca scapati de dansii cu una cu doua. Dar fiindca am laudat atata Omul cu Resurse... oare este el infailibil?

Poate ca nu... El simte potenta pana in venele sale si are o pofta teribila de viata. Cu toate acestea, o persoana atat de puternica, nu stie sa ceara ajutor - si da, chiar are nevoie de ajutor uneori. De asemenea, cei care il vad atat de dinamic, isi imagineaza ca nu duce lipsa de nimic - ceea ce este fals. Are nevoie de multe lucruri, la randul sau, dar nu va reusi niciodata sa ceara. Uraste asta din toata inima.

Omul cu Resurse va improviza intotdeauna ceva, repede si inteligent, va face adevarate minuni cu ajutorul mijloacelor sarace de care dispune, dar nu va reusi nicicand sa depaseasca aceasta limita colosala a personalitatii sale - rusinea de a cere. In timp ce Vampirul Emotional este orientat "pe relatie" - fara de care este pierdut, sau cel putin asa crede, Omul cu Resurse este orientat pe cultivarea propriei responsabilitati, pe eforturi personale de crestere.

Cersetorul Emotional are aceasta abilitate de a transforma absolut orice intr-o trauma psihica, intr-o provocare ce se afla mai presus de puterea sa de intelegere si de capacitatea sa de surmontare, in timp ce Omul cu Resurse neaga pur si simplu cele mai traumatice evenimente din viata sa. Si nu doar ca le neaga, dar aceste evenimente in sine, cu potentialul lor traumatic, sunt transformate in resurse existentiale cat se poate de valide.

In mintea fiecaruia dintre aceste personaje pare a se afla cate un interpret, un traducator care transforma fiecare eveniment in ceva cu o conotatie pre-determinata, indiferent de natura evenimentului. Nici macar nu mai exista evenimente inregistrate obiectiv, ca atare, caci fiecare dintre noi detine abilitatea de a prelucra datele realitatii in functie de ceea ce ele trebuie sa insemne, in functie de semnificatia pe care tot noi o alegem.

Pilde precum cea care urmeeaza incearca sa ne cultive gustul pentru a deveni Oameni cu Resurse, incurajand un anumit tip de interpretare a evenimentelor de zi cu zi.

Un taran isi ara ogorul cu ajutorul calului sau. Într-o zi insa, calul a fugit. „Groaznic, ce ghinion!”, a spus un vecin. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns fermierul. Dupa mai multe saptamâni, calul s-a întors, aducând cu el patru iepe salbatice. „Ce noroc nemaipomenit!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. Intr-o zi, pe cand incerca sa imblanzeasca iepele salbatice, taranul a cazut si si-a rupt un picior. „Ce ghinion!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. A doua zi insa, în sat a venit armata sa ia barbatii la razboi. Dar taranul era inapt, pentru ca avea piciorul rupt. Noroc, ghinion, cine stie?

Pe de alta parte, cam asa se deruleaza viata psihica a celor dependenti de relatii.

Un om insurat traia in aceasi casa cu soacra sa. Nevasta lui avea un copil dar era saraca cu duhul si soacra la fel. Intr-o zi, omul pleca cu treburi si nevasta puse copilul in albie langa soba, caci era iarna. Apoi femeile s-au speriat la gandul ca drobul de sare ar putea sa cada peste bebelus si sa-l omoare si au inceput sa planga.

(1) Imaginea I was just like you once, de AHD Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

victime

Cronica Unei Catastrofe Ignorate

Te privesti in oglinda si ochelarii tai au lentile colorate in roz. Criticul Tau Interior a fost... pus pe liber. Unde ar putea sa duca drumul tau, in absenta acestui personaj providential care te trage de maneca?  

Da, ati observat... Toata lumea vrea sa scape de anxietate, daca s-ar putea. Chiar si eu mi-am dorit multa vreme acest lucru, trebuie s-o recunosc. Anxietatea ma incurca in majoritatea situatiilor si in relatie cu majoritatea provocarilor vietii. Dar abia de curand mi-am dat seama ca anxietatea mi-a fost si un prieten de pret. 

Nu am de gand sa pretind ca am fost insotit de anxietate, ca de un camarad nedespartit si m-am "imprietenit cu ea". Nu a existat niciodata aceasta prietenie, propriu-zisa. Doar de curand am realizat faptul ca anxietatea a reprezentat un atu pentru mine ca persoana dornica sa evolueze. De fapt nici macar nu ne dam seama cat de multe ii datoram anxietatii...

Tema centrala a subiectului anxios este anticiparea unei catastrofe. (Jean Cottraux)  

Am intalnit intr-un workshop dedicat creativitatii un exercitiu destinat celor creativi si dezvoltarii creativitatii lor. El presupunea, in prima faza, eliberarea creativitatii de Criticul Interior - un personaj care blocheaza creativitatea. In primele faze ale procesului creativ, acest critic este mai bine sa nu se prea faca simtit. Cu toate acestea, dupa ce am cristalizat o idee, a fost invitat Criticul Interior pentru "a-si da cu parerea" - oare unde este vulnerabila ideea noastra?

Cred ca se intampla ceva similar in viata fiecaruia dintre noi. Ne facem un "proiect de viata", in functie de ceea ce credem despre noi insine, despre aptitudinile noastre si despre lumea in care traim. Dam frau liber imaginatiei creatoare si ii permitem "Sa zburde" in voie. Apoi, facem apel la realismul din noi ori cerem pareri in jur, ne intrebam daca ideea noastra este fezabila si are sens. Din pacate insa, la unii dintre noi, acel moment al punerii la indoiala pur si simplu nu apare niciodata.

Cred ca exista doua tipuri de patologii ale Criticului Interior, dupa nivelul de anxietate pe care il genereaza: cand criticul interior este "prea treaz" sau, dimpotriva, cand acest critic interior "doarme".

• NU MAI SCAPAM DE CRITICUL INTERIOR. Vorbim despre o situatie destul de neplacuta. Creativitatea noastra, ca si puterea de munca si capacitatea de a ne bucura de viata sunt amenintate cu disparitia. Un critic prea treaz nu face decat sa ne saboteze activitatea, oricare ar fi aceea, intervenind cu tot felul de sugestii negativiste referitoare, pe de o parte, la ceea ce suntem, la ceea ce putem si, pe de alta parte, ceea ce este si permite lumea in care traim. Criticul Interior este o catastrofa in sine, prin obisnuinta sa de a ne povesti despre toate aceste catastrofe pe cale sa apara in viata noastra. 

• CRITICUL INTERIOR CARE A ABDICAT. Nici aceasta nu este o situatie mai fericita, din pacate. Am avea tendinta sa consideram ca o persoana lipsita de Critic Interior este libera si isi poate da frau liber imaginatiei, reusind in acest mod sa creasca si sa fie creativa. Dar adevarul este ca avem nevoie de contributia acestui Critic Interior si nu il putem pune pe liber, pur si simplu. Mi-e teama ca abordarea psihiatrica este de natura sa tranchilizeze Criticul Interior, pe termen nelimitat. In special atunci cand medicul, din ratiuni pur materiale, incurajeaza dezvoltarea unei dependente de tranchilizante. 

Stiti, in ziua de azi, trebuie sa dai impresia ca esti... buricul targului si le stii pe toate. Multi oameni cad in ridicol in felul acesta, pentru ca dezvolta o auto-suficienta de-a dreptul gretoasa. Si din auto-suficienta lor nu iese nimic bun, din pacate. Este situatia persoanei auto-tranchilizate, printr-un mecanism de aparare care desfiinteaza si invalideaza orice sugestie critica venita din interior sau din exterior. Va este dor de vremurile in care erati putin anxiosi? Ar cam trebui.




Persoanele anxioase, luate separat, oricat de mult potential ar avea, nu reusesc sa ajunga prea departe, caci acel Critic Interior, necrutator, le tine pe loc. Iar apoi apare psihiatrul si "le ajuta sa nu le mai pese", ceea ce este ca si cand ai trece dintr-o extrema in cealalta. In general, tranchilizantele se prescriu pentru perioade limitate de timp (doar cateva luni). E bine sa stiti asta. Nu traim cu tranchilizante toata viata - desi poate aveti impresia ca este mai usor asa, decat sa invatati sa va gestionati emotiile, cu ajutorul unui psihoterapeut. 

Articolul acesta mi-a fost inspirat insa nu de nepasarea pe care o dezvolta cei dependenti de tranchilizante, ca efect secundar al acestor medicamente, ci de nepasarea pe care o dezvoltam noi insine, in circumstatele vietii in care ar fi fost poate mai intelept sa ne inducem stari de neliniste si sa ne intrebam... "oare unde este vulnerabila ideea mea?". Iar curentul este in crestere, din pacate, la nivel macro-social. Iata doar cateva metode de a amorti Criticul Interior:

• Comparatiile "in jos" - cand te compari cu persoane care au o prestanta mai modesta decat tine in variate domenii ale vietii sociale, nu iti ramane decat sa te relaxezi si sa te bucuri de implinirile si realizarile tale, oricat ar fi ele de neinsemnate. Daca cineva este mai rau / prost / nesimtit  etc., decat tine, atunci merita sa petreci pentru asta, tot restul vietii tale.

• Rationalizarea - prin rationalizare, in special psihopatii realizeaza ceea ce se cheama dezumanizarea victimei. Cu alte cuvinte, ei denigreaza si scot in evidenta rautatea unei persoane pentru a o putea victimiza fara sa le pese. Fireste, in acest "film" din mintea psihopatului, el devine eroul ce realizeaza dreptatea, iar victima este doar o personificare lamentabila a ticalosiei.

• Invalidarea Sursei - in aceeasi ordine de idei, daca apar voci din exteriorul nostru care ne critica sau atrag atentia asupra aspectelor mai neconvenabile ale propriei personalitati, putem oricand sa punem la indoiala validitatea argumentelor sub pretextul ca respectiva persoana este fie bolnava, fie indragostita, fie a abosolvit o universitate privata, sau este misogin, budist, ardelean, etc.

• Confectionarea de Scuze - prin intermediul acestui mecanism de aparare, chiar daca recunoastem slaba noastra performanta si esecul, avem in schimb pregatita o scuza foarte buna, care ne ajuta sa ne suportam pe noi insine, si, din pacate, ne ajuta sa ne mentinem in starea de ignoranta si pasivitate. Spre exemplu, nu trebuie sa iti gasesti un loc de munca fiindca parintii tai nu au investit in tine si nu ai o pregatire de doamne-ajuta sau nu poti sa iti intemeiezi o familie fiindca esti indragostit(a) de o persoana inaccesibila.

Acestea sunt cele mai relevante moduri prin intermediul carora nu facem decat sa amortim Criticul Interior, scutindu-ne astfel de eforturi pentru a indrepta situatia problematica sau pentru a ne depasi conditia si propriile limite.

Pe de o parte, cei siguri pe ei, au aceasta arma "infailibila" care este nepasarea, lucru care ii ajuta sa obtina puterea si sa devina modele existentiale pentru toata lumea. Pe de alta parte se promoveaza atat de multa incultura si non-valoare incat nu poti decat sa fii mandru de tine insuti si sa iti trimiti Criticul Interior la culcare. Poate ca va distreaza sa vedeti unul mai prost decat voi. Dar oare poti sa il iei drept reper in viata?

Daca deschideti un televizor va vor umple cu sugestii de acest fel. Fie ca se numeste Cronica Carcotasilor, fie ca se numeste Las Fierbinti, oricum s-ar numi, un program de succes din Romania pare a fi acela care te convinge ca esti frumos, destept, bogat, ai simtul umorului si un succes nebun in viata... in comparatie cu... ei. Cine sunt ei? Idiotii, fireste, Idiotul Colectiv, sa-l numim.

Exista o caricatura care scoate in evidenta felul cum se vad barbatii pe sine in comparatie cu felul cum se vad femeile. Cred ca multi romani au devenit "barbati", adica auto-suficienti si orbi cu propriile defecte de caracter, in timp ce altii, se zbat la polul opus, al "femeilor" care nu reusesc sa perceapa vreo calitate la propria persoana, rezultatul fiind aceasta auto-brutalizare venita prin intermediul unui Critic Interior hiper-activ.

Dar in timp ce "femeile" vin sa se trateze pentru probleme de anxietate, "barbatii" nu vor face niciodata asa ceva. Poate doar in momentul in care realitatea le demonstreaza, in sfarsit, ca au trait pe un norisor roz, si asta nu i-a invatat absolut nimic, dimpotriva, i-a adancit intr-o stare de blocaj bine deghizat. 

Oamenii de valoare au avut intotdeauna mijloace de a se auto-nelinisti, de a-si zugravi propriul ideal de o maniera care sa ii trezeasca din amortire. Se spune spre exemplu ca o persoana care stie sa citeasca dar nu o face, nu este cu nimic mai buna decat o persoana care nu stie sa citeasca. Iar daca vrei sa devii bun, trebuie sa incepi prin a te considera rau. 

Cel mai mare dusman al cunoasterii nu este ignoranta ci iluzia cunoasterii. Stephen Hawking

As vrea sa vad si eu primul client care vine la mine pentru ca... este prea linistit, prea multumit de sine - l-as intelege si l-as felicita pentru ca a inteles cat rau isi face singur.

Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta ne arata ca "putina angoasa" creste nivelul performantei, dar ca "prea multa" va diminua performanta. De exemplu, anxietatea este necesara pentru o sexualitate reusita. De altfel, de multa vreme a fost deja consemnat amestecul de anxietate si dorinta care preceda apropierea si actul sexual. Angoasa moderata insoteste escaladarea dorintei, in timp ce excesul diminueaza performanta. 

In timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta, a carui grafic ia forma de "U" rasturnat. Cresterea activitatii emotionale (a anxietatii) va mari performanta dar numai pana la un anumit punct, caci excesul de activare emotionala va diminua performanta. (Jean Cottraux)

(1) Imaginea Houston Life, de Melted Plastic, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Cottraux, J., (2003), Terapiile Cognitive. Cum sa actionam asupra propriilor ganduri., editura Polirom, Iasi

(3) Narconon, (acc. Mai 31, 2017), Effects of Traquilizer Drugs and Addiction, website: Narconon

(4) Psych Central, (acc. Mai 31, 2017) Rationalization, website: Psych Central

(5) Study, (acc. Mai 31, 2017) Social Comparison Theory: Upwards vs. Downwards, website: Study 

Continue reading

succes

Fuga de Relatie

Dintre multele feluri de a fugi de relatii, ne atrage atentia cel mai subtil si paradoxal: fuga de o relatie sub pretextul ca... iti doresti o relatie. Suntem atat de indragostiti de o persoana indisponibila incat sentimentele ne impiedica sa avem relatii reale.

Sunt multe feluri de a fugi de o relatie, nu-i asa? Spre exemplu, poti sa iti vezi de activitatea profesionala pana nu mai stii de capul si de inima ta. E totusi prea banal. Un copil de clasa a 5-a isi da seama usor ca iti este teama de o relatie si de tot ce ar presupune aceasta - nu este "rocket science" si nici chirurgie pe creier. Munca este un mod destul de masculin de a fugi de relatie.

Apoi fugi de relatie refugiindu-te intr-o telenovela fara de sfarsit, in felul acesta alimentandu-ti si mai mult convingerea ca relatiile reale sunt total lipsite de sens si se petrec totusi din cauza faptului ca avem asteptari ridicol de modeste din partea partenerilor nostri. Probabil ca unele dintre fete evita relatiile in felul acesta, mai ales atunci cand se afla intr-o relatie.

O forma destul de eficienta de a evita relatia este aceea care presupune sa ai un stil de viata total incompatibil cu o relatie. Spre exemplu, daca esti dependent de jocurile de noroc sau poate de alcool, ai o strategie infailibila de a alunga pe toti posibilii parteneri de langa tine. In plus, nimeni nu isi da seama ca de fapt nu iti doresti o relatie. Ma fascineaza foarte mult aceste strategii, tocmai fiindca nimeni nu isi da seama ce se afla in spatele lor.

Si totusi, de ce ai evita o relatie? Toata lumea pare ca isi cauta perechea, ba chiar "sufletul pereche", si toti ne dam in vant dupa compania cuiva, avand convingerea launtrica a faptului ca fara iubire... viata este pustiu. Sau ceva foarte similar. Toata lumea, cu exceptia celor care evita relatiile, desigur.

Pare ca in cazul acestora, relatiile nu sunt mai importante decat felul cum acestea decurg. Ii veti auzi adesea vorbind despre faptul ca... "nu vreau o relatie, doar de dragul de a ma afla in treaba". Pare ca acest gen de discurs interior faciliteaza capacitatea noastra de a ramane singuri, in ciuda faptului ca, in jurul nostru, fiecare goneste disperat dupa cate o relatie.

Dar banuind ca exista convingeri si asteptari care fac relatiile "de dragul relatiilor" sa nu fie o optiune pentru aceasta categorie de persoane, nu am vorbit inca despre care sunt acele convingeri. Ei bine, nu ar trebui sa ne mire faptul ca aceste persoane va vor povesti tot felul de lucruri teribile despre relatia parintilor.

Neincrederea cronica in relatie porneste din copilarie si din reprezentarile de gen care se inspira din exemplul parintilor. S-ar parea ca aceasta teama de relatie are la baza o experienta subiectiva care nu flateaza ideea de relatie, dimpotriva, o face sa para un fel de cotoroanta de care, nu-i asa, chiar trebuie sa fugi cat te tin picioarele.

In acest articol insa mi-am propus sa vorbesc despre un mod de a evita relatiile oarecum paradoxal si care merita atentia noastra, tocmai fiindca persoanele care practica acest mod de a fugi de relatii au nevoie de ajutor. Este vorba despre evitarea relatiilor sub pretextul ca ... iti doresti o relatie cu o persoana indisponibila.

Terapeutul Shelly Bullard spune ca exista 4 indicii destul de concrete ale faptului ca persoana iubita este pur si simplu indisponibila: I. nu ne suporta emotiile pe care le considera reactii nepotrivite, II. faptul ca evita eforturile de crestere personala, III. nu poate sa ramana singur si IV. emite opinii sarcastice cu privire la relatii, in general. Iata cativa dintre indisponibilii de care ne indragostim:

• Casatoritul - impedimentul pare a fi verigheta, dar asta nu-l va impiedica sa inceapa o relatie sexuala pasionala cu tine. Totusi, pe masura ce trece timpul, iti dai seama ca ai ramas singur (sau mai curand singura) si nimic nu poate schimba asta, in afara de tine, fireste, care nu iti doresti sa schimbi asta, fiidca esti "prea indragostita".

• Super-starul - impedimentul aici consta in faima super-starului dar si in distanta fizica ce va desparte. Chiar si cu super-starul poti avea o relatie sexuala uneori, mai ales daca esti bine dotata de la mama natura. Cu toate acestea, relatia pe care o ai cu un super-star este indoielnica si vei avea mereu sentimentul ca nu esti decat un pion (fem. pioana)  intr-o armata de admiratori.

• Indisponibilul Emotional - impedimentul aici este ceva mai abstract: faptul ca persoana de care esti indragostit(a) nu este capabila sa nutreasca emotii sincere si autentice fata de orice fiinta umana, astfel incat sa fie posibila intimitatea propriu-zisa. Chiar si cu acest tip poti sa ai o relatie sexuala, dar aminteste-ti ca nu inseamna nimic pentru el. Aici intra si versiunea Super-Whore (Charlie Harper din Two & Half Men)

• Workahoolicul - fireste, ati intuit care este impedimentul: faptul ca programul de munca al workahoolicului nu se termina niciodata, sau se termina seara tarziu si incepe dimineata devreme, lucru care face imposibila orice initiativa romantica. Si cu workahoolicul ati putea avea relatii sexuale sterile, daca sunteti pregatiti sa va coborati foarte mult asteptarile si "pretul". Nu uitati ca adevarata sa iubire este munca.

• Timidul - cand impedimentul este timiditatea, este foarte dificil sa aveti relatii de vreun fel cu o astfel de persoana. Poate doar daca organizati un viol, ceea ce este imoral si ilegal, dupa cum bine stiti. Timidul va va face sa visati frumos o viata intreaga si va veti bucura de flirturi de mare clasa, insa niciodata nu va trece limita catre... "Buna. Ne cunoastem oare de undeva?"

• Internautul Misterios - lesne de inteles, nu-i asa, internautul este departe, mai ales din punct de vedere fizic, dar, s-ar parea ca si din alte puncte de vedere. Parca faceti eforturi supra-omenesti de a-l apropia pe acest internaut adorabil si inaccesibil, insa el se indeparteaza ca o fata morgana. Mai trist este faptul ca, de multe ori, cei de care va indragostiti pe internet, sunt personaje fictive, identitati construite artificial pentru a va impresiona. Apogeul acestui gen este catfish-ul, dar mai sunt si alte forme de a minti in legatura cu cine / ce / cum suntem.

• Idiotul - acesta este un termen generic sub care se intalnesc tot felul de incompetenti (social, emotional, etc) si intarziati mintal, de la care asteptati enorm de multe lucruri, ceea ce va face "perechea perfecta", dintr-o anumita perspectiva. Si pe cat de multe lucruri asteptati din partea lor, pe atat de putin veti primi - de unde si "magia". Cred ca toti tipii din aceasta lista pot fi denumiti idioti - macar sub forma de alint. Daca mai sunt si altii, considerati ca sunt perfect reprezentati in cadrul acestei categorii.

Totusi, nu este de glumit cu acest obicei de a astepta enorm de multe lucruri din partea unor persoane care sunt dispuse sa ofere extrem de putin. Trebuie sa fie ceva gresit la mijloc. Unii spun ca de fapt nu va doriti o relatie, va doriti doar romantismul. Dar eu ma tem ca nu va doriti nici macar romantism - doar vreti sa demonstrati cat de rai, incompetenti si idioti sunt ceilalti. Ceilalti, adica "genul iubit" (expresia "celalalt sex" pare total desueta la momentul prezent). 

De asemenea, odata cu asta, (credeti ca) demonstrati faptul ca voi insiva sunteti niste persoane de o calitate exceptionala, rar intalnita, care sunt dispuse sa se auto-sacrifice in numele iubirii, cand de fapt ceea ce faceti cu adevarat este sa evitati cu orice pret o relatie reala cu ceilalti, de care, probabil va temeti ca naiba de tamaie. 

Devine adesea ridicol felul in care astfel fiinte "de o calitate umana exceptionala" se indragostesc de parteneri perfect indisponibili, fara macar sa incerce sa ii cunoasca cu adevarat sau sa se lase cunoscuti de acestia. Pare ca in mintea lor, se afla tabloul complet, care face emotiile sa evolueze exponential, sa explodeze feeric, exact asa "cum trebuie", intr-o telenovela decenta. In realitate, in acest fel ne pregatim pentru a fi deziluzionati. 

Mai trist este faptul ca toate astea se intampla sub pragul constiintei, pe baza a ceea ce simtim si "ni se pare", intr-un mod controlat parca de entitati mai presus de noi si de vointa noastra. Probabil ca acele entitati sunt convingerile de viata si reprezentarile de gen care ne impiedica sa relationam cu ceilalti, propriu-zis si autentic, de teama poate sa nu ni se adevereasca fricile acumulate in copilarie.  

(1) Imaginea Beautiful Isolation, de Amber Kost, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Mind Body Green, (acc. Mai 25, 2017), 4 Warning Signs of an Unavailable Partner , website: Mind Body Green

(3) The Huffington Post, (acc. Mai 25, 2017), Attracted to the Unavailable, website: The Huffington Post

Continue reading

mecanisme de aparare

Ma Ocup cu Spalatul Creierelor

Exista doar doua feluri de a trai: unii traiesc ca si cand nimic nu ar fi un miracol, iar altii traiesc ca si cand totul este un miracol. La mine vin numerosi oameni convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este sa-i fac sa creada ca totul este un miracol.

De o vreme, daca sunt intrebat cu ce ma ocup, am tendinta sa raspund ca ma ocup cu spalatul creierelor. Pun in slujba acestei ocupatii mult suflet si recunosc ca imi place, nu obligatoriu pentru senzatia de putere pe care mi-o confera. De fapt nimic nu imi garanteaza reusita, dar eu incerc totusi sa duc la bun sfarsit lucrarea mea de spalare a creierelor istovite de propriile lor idei. 

Mi se intampla apoi ca unii dintre oamenii cu care am lucrat sa revina si sa imi multumeasca pentru ca le-am redat bucuria si poate chiar viata, iar eu atunci sunt incredintat ca le-am spalat creierul "ca la carte" si imi creste inima de bucurie, desi lumea nu-si da seama neaparat ca este chiar asa. 

Da, se pare ca un om poate sa supravietuiasca foarte bine cu ideile altora, daca am putea pur si simplu sa i le "plantam" in minte. Ba chiar, un om ar putea mai usor sa supravietuiasca cu ideile altora, in caz ca propriile sale idei il aduc la ruina generalizata. Si atunci cum sa nu le speli creierul de toate aceste idei care nu fac decat sa le limiteze potentialul, sa le impiedice zborul?

Pretuiesc foarte mult ideile "gresite" ale oamenilor pe care ii intalnesc. Le iau ca pe o forma de arta careia ii acord respectul cuvenit. Stiu ca si eu am fost acolo in anumite momente si imi este usor sa ma solidarizez cu ei. Am un intreg arsenal de manipulare: cunostinte de psihologie, povestioare lacrimogene sau care te pun pe ganduri, chiar si bancuri. Spre exemplu, stiti de cati psihologi este nevoie sa schimbi un bec? De unul, dar becul trebuie sa vrea si el. 

Unii dintre clienti sunt ca niste luntrasi care se afla intr-o barca sparta, si totusi, tin in barca o lada mare cu aur. In lada aceea se afla conceptiile lor cele vechi, care i-au adus in aceasta situatie disperata. Daca nu scapa cel putin de o parte din acest tezaur, risca sa se scufunde si sa piara. Le lansez astfel de provocari intelectuale: ce ai face daca ai fi in aceasta barca sparta si ai avea o lada mare cu aur?

Da, s-ar parea ca atasamentele reprezinta o importanta sursa a suferintelor psihice. Nu exista nicio emotie care sa nu aiba legatura cu dorintele noastre. Sunt un fel de calugar budist al psihoterapiei, o recunosc deschis. Nu zic ca este rau sa iti doresti lucruri. Dar fiecare dorinta isi are vremea ei. Unele dintre dorinte nu fac decat sa ne transforme in prizonieri ai trecutului, sau ai destinului, daca doriti. 

Spre exemplu, de ce ti-ai dori sa zbori? De ce  ti-ai dori sa mergi pe ape? Cred ca este mai interesant sa mergi pe un camp cu flori si sa te bucuri de mireasma lor primavarateca. Cine are nevoie sa mearga pe ape? Cine are nevoie sa zboare? Am privit aseara spectacolul Eurovision si am retinut un mesaj interesant din versurile unui cantec care concura pentru titlul de anul acesta:

Exista doar doua feluri de a trai. Unul este ca si cand nimic nu este un miracol. Iar celalalt este ca si cand totul este un miracol. 

Ei bine, da, oamenii vin la mine convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este aceea de a-i convinge ca totul este un miracol. M-a fascinat intotdeauna felul cum este constituit ochiul uman si modul in care se formeaza imaginea pe retina. Cu greu ai putea descoperi in natura ceva mai interesant. 

M-a fascinat, de asemenea faptul ca Pamantul este la distanta potrivita de Soare, pentru a nu fi nici parjolit, dar nici inghetat. Distanta optima pentru a gazdui viata. M-a fascinat si faptul ca Jupiter atrage toti meteoritii galaxiei, datorita gravitatiei uriase pe care o are, asa incat viata noastra este protejata de catastrofe. Da, avem motive sa credem ca totul este un miracol. 

Rolul nostru in cadrul acestui miracol sistematizat este acela de a permite miracolului sa se manifeste, de a facilita miracolul, de a-l respecta si de a-l intelege, de a-l proteja si a-l servi in fiecare zi prin eforturile noastre. Suntem o parte a miracolului si AVEM PRIVILEGIUL nesperat sa traim acest miracol. Cand am pierdut "totul" hai sa ne amintim ca ne-a mai ramas totusi ceva... ne-a ramas Miracolul. 

Imi cer scuze pentru ca am batut iarasi campii cu gratie. Cred ca este din cauza primaverii. :) 

(1) Imaginea Brain Wash, de Kumar's Edit, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

sinucidere

Curs de Rezilienta

Cand toti ii spuneau ca nu mai are nicio sansa, o broscuta a reusit sa iasa din put pentru ca... era surda. In hipnoza terapeutica nu poti sa accesezi transa hipnotica decat daca iei in serios sugestiile terapeutului. Iar rezilienta este de fapt un rezultat al sugestiilor pe care ni le oferim singuri.

Psihologia a preluat din Fizica termenul de rezilienta. In sensul din Fizica, rezilienta este o unitate de masura folosita pentru a caracteriza rezistenta la socuri a unor diverse materiale. In Psihologie si Psihoterapie insa, rezilienta este o notiune abstracta prin intermediul careia descriem rezistenta psihica a unei persoane la socuri (aspectul acut) sau la stres (aspectul cronic).

Într-o zi de vară, un grup de broscuţe se plimbau vesele printr-o pădure şi la un moment dat, două dintre ele au căzut într-o prăpastie foarte adâncă. Toate celelalte broscuţe s-au strâns în jurul prăpastiei şi priveau cu mirare la adâncimea acesteia. Erau convinse că cele două broscuţe nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă de acolo. "Sunteţi ca şi moarte, nici nu are rost să vă chinuiţi, este prea adâncă groapa, opriţi-vă că săriţi deageaba și o să alunecați și o să muriți"…erau comentariile ce veneau din partea grupului.  

Cele două broscuţe încercau să sară din răsputeri până când, în cele din urmă, una dintre broscuţe a deznădăjduit dând crezare vorbelor şi a renunţat, căzând descurajată şi murind. Cealaltă broscuţă însă, a continuat să sară cât de tare o ţineau picioruşele. Cele de pe margine strigau la ea să se oprească, să-şi curme suferinţa, mai bine să moară. Ea, dimpotrivă, sărea tot mai sus şi tot mai tare şi… iată-o că a reuşit! Broscuţele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare şi au întrebat-o fără nici o ezitare:  

“Nu ne-ai auzit? Noi tot ţi-am spus să renunţi dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reuşi să ieşi din groapa aceasta atât de mare?” Bineînţeles, precum ştiţi şi voi deja, broscuţa era surdă. În tot acest timp ea a crezut că prietenele ei o încurajau. În viață de multe ori și noi trebuie să fim surzi la îndemnurile greșite făcute de aproapele care înțelege viața altfel decât noi.

In termeni psihologici, broscuta surda este de fapt broscuta rezilienta - cea care a dovedit ca poate sa supravietuiasca in ciuda evenimentului dificil pe care l-a traversat. Da, povestea poate fi despre cum ne descurajeaza pe noi cei din jur. Dar din perspectiva terapeutica, povestea este despre cum ne descurajam singuri atunci cand credem vocile din mintea noastra care ne spun ca nu avem nicio sansa. 

In hipnoza terapeutica se spune ca nu exista hipnoza ci doar auto-hipnoza: reusim sa accesam  transa hipnotica daca si numai daca dorim noi sa luam in serios sugestiile hipnotizatorului. Cam tot la fel se intampla si in cazul in care alegem sa ne lasam descurajati de voci exterioare dar mai ales interioare, prin intermediul carora imbratisam ruina personala. Atentie deci la ceea ce ne sugereaza mentorii externi dar si mai mare atenie la ceea ce ne sugereaza "Mentorul Interior"!

Pe situl APA (Asociatia Psihologilor Americani) am descoperit un studiu legat de rezilienta angajatilor unei companii (Illinois Bell Telephone) in conditiile in care aceasta traversa un moment de restructurari masive. Spre exemplu, numarul de angajati se injumatatise in decursul unui singur an, si in plus, fisa posturilor acestora se schimbase considerabil, compania reinventandu-se, literalmente. Nu este usor sa treci prin asta iar unii dintre noi stim din proprie experienta.

Imi amintesc de perioada adolescentei mele, adica imediat dupa revolutia din 1989, atunci cand economia romaneasca in intregul ei a intrat intr-o alta etapa a existentei sale si fiecare dintre noi am trait, odata cu asta, adevarate revolutii interioare, dat fiind faptul ca nesiguranta era maxima iar transformarile erau prea mari pentru a ne fi gasit pregatiti pe prea multi dintre noi. Si totusi, s-ar parea ca unii s-au descurcat bine, char si in astfel de conditii!

Intr-o tara in care cercetarea si in special cercetarea psihologica erau la pamant, nu se puteau face studii despre ce s-a intamplat cu noi pe atunci la nivel psihologic (in caz ca va intrebati de ce Psihopedia se hraneste din literatura internationala de profil). Dar americanii, unde cercetarea psihologica are deja traditie, au fost curiosi si au descoperit de ce unii dintre noi sunt devastati de stres si efectele sale, in timp ce altii se descurca bine in conditii similare, ba chiar prospera.

Care ar putea fi diferenta intre cele doua categorii de persoane? Studiul realizat in sanul companiei americane Illinois Bell Telephone a aratat ca diferenta intervine la nivelul atitudinii mentale pe care au adoptat-o angajatii respectivi. Proportia a fost de 2/3 (non-rezilienti) si 1/3 (rezilienti). Cercetatorii au descoperit astfel 3 categorii de convingeri prin care persoanele reziliente isi exprimau atitudinea in fata provocarii:

• Angajamentul: Trebuie sa raman implicat si in contact cu realitatile companiei, nu sa ma izolez.


• Controlul:  Trebuie sa incerc sa influentez situatia, nu sa raman pasiv.


• Provocarea: Da, este dificil, dar, in acelasi timp, este un moment bun pentru a invata si a descoperi noi oportunitati.

Cu alte cuvinte, dincolo de aptitudinile noastre si capacitatea propriu-zisa de a ne adapta, mai intervine si atitudinea, adica caracterul, mai bine spus, cel care, s-ar parea ca poate face diferenta in situatii problematice. Oricat de supra-realist ar suna, se pare ca, totusi, atitudinea a facut diferenta la cei care au adoptat cele trei categorii de convingeri enuntate mai sus.

Poate va intrebati de ce unii militari se intorc de pe frontul de lupta cu dificultati mari de re-adaptare la viata de veteran civil, in timp ce altii sunt bine-mersi, au familii armonioase si isi vad de treaba lor. Este o diferenta mare intre acesti oameni, de asemenea: unii sunt functionali, iar ceilalti sunt bantuiti de anxietati, neincredere, tulburari emotionale si cosmaruri care le fac viata un iad.

Viata este o tragedie pentru cei care simt si o comedie pentru cei care gandesc.

S-ar parea ca diferenta vine din felul cum gandim. Este de fapt usor sa te lasi coplesit de evenimente si sa cedezi psihic in fata acestora. Este calea usoara. Un proces terapeutic te poate initia insa in arta de a-ti alege emotiile si atitudinile in relatie cu evenimentele existentiale, caci acest lucru este posibil si, adesea, este singura noastra sansa de a ne integra cu succes in societate si a raspunde provocarilor pe care aceasta ni le adreseaza.

(1) Imaginea Resist, de Lee Royal, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai, 02, 2017), Psychological Resilience, website: Wikipedia.

(3) APA, (acc. Mai, 02, 2017), Truning Lemons into Lemonade, website: APA.

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa

Zodiacul Psihic

Zodiacul a devenit o metoda de cunoastere comuna, prin care asimilezi o multime de idei preconcepute despre tine si ceilalti. De exemplu, esti oare Scorpion? Sau poate ca esti Tigru de Lemn? Eu insa iti propun un horoscop psihologic. 

☆ ☆ ☆

Probabil stiti ca nu mai cred in horoscoape, desi in adolescenta mea horoscoapele de tot felul constituiau unul dintre hobbyurile mele cele mai importante. Ca sa va dovedesc asta, am sa va spun ca sunt in zodia Balantei, cu ascendent in Rac, nascut in anul Dragonului de Foc, in zodiacul florilor sunt Orhidee iar in cel al arborilor sunt Scorus. De ce nu mai cred in horoscoape? Pentru ca am facut facultatea de psihologie, ar fi raspunsul scurt.

Desigur, acesta nu este un motiv bun. Cunosc oameni care au facut la randul lor facultatea de psihologie si au devenit psiho-astrologi. Am avut un coleg la master, pe dl Psiholog Adrian Cotuna, care este psiho-astrolog si are un blog fascinant, insa nu pot fi de acord cu dansul.

Problema mea cu astrologia s-a nascut in momentul cand mi-am dat seama ca a-i sugera unei persoane anumite lucruri despre ea insasi, despre posibilitatile si limitele sale, in special atunci cand ai "un ascendent" asupra acelei persoane, reprezinta mai mult decat "cunoastere astrala" - este chiar o profetie ce risca sa se implineasca, in virtutea puterii credintei - vezi si efectul Placebo. Esti sigur ca doresti sa ramai cu limitele pe care ti le stabileste un horoscop?

Daca ai nevoie de niste metode de cunoastere diferite de cele pe care ti le pune la dispozitie Psihologia si daca toata activitatea de cercetare se face pe laptop, pe un program de astrologie care iti toarna un "profil de personalitate" prefabricat, care nu incurajeaza nici cunoasterea si nici contactul cu problemele reale ale persoanei, cred ca ne aflam, nu la confluenta a doua stiinte ci la intalnirea intre doi inamici: unul care crede in cercetare si celalalt care crede in astre.

Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:

• Zodia Psihopatului ~ [Egoistul]. Motto: "Scopul scuza mijloacele."

Psihopatul traieste pentru a  se ferici pe sine. Asta il face pe Psihopat, in esenta sa un primitiv ce, in multe situatii poate da dovada de mult farmec personal si poate mima in mod perfect civilizatia si semnele sale. Dar va ramane primitiv in sinea sa. Aceasta dedicatie de sine propriei persoane iese in evidenta atunci cand psihopatul ajunge sa-si riste viata si libertatea pentru propria satisfactie. Daca apar victime colaterale si se creaza putin haos, cu atat mai bine - oricum nu are la suflet pe nimeni. Ca si nativul Borderline, Psihopatul este un kamikadze: distruge si se auto-distruge din ura, fara sa se gandeasca la consecinte.

• Zodia Evitantului ~ [Pierzatorul]. Motto: "Mai bine nu incerci decat sa-ti para rau".

Este o zodie a marilor sperante nerealiste, descrisa de un idealism fara cusur si un perfectionism care (auto)-demoralizeaza. Discrepanta intre ideal si realitate are darul de a-l bloca pe nativ, iar tentatia de a-si gasi alinarea si curajul in alcool este foarte mare. Pentru persoane atat de idealiste se cere o stima de sine pe masura, care sa creeze un echilibru si care sa le puna in miscare, dar aceasta lipseste cu desavarsire. De aici si pasivitatea, retragerea "prudenta" la umbra unui copac cu frunza bogata, unde pe evitant nu il respinge nimeni. 

• Zodia Borderline ~ [Sacrificatul]. Motto: "Dau viata mea pentru iubire".

Se caracterizeaza printr-o instabilitate emotionala extrema, ce determina actiuni auto si hetero vatamatoare. Da, si nativul Borderline este un kamikadze, insa in spatele show-ului se afla teama de abandon si tendinta de a idealiza persoane absolut normale, care duce, fireste, la deziluzie. Stima de sine este redusa, ca si in cazul zodiei Evitantului, doar ca reactia este diferita - se face show, pentru a se obtine confirmarile mult dorite. Ce nu face omul pentru un "te iubesc"... uneori se arunca si de pe bloc!

• Zodia Dependentului ~ [Scaiul]. Motto: "Pot sa sun un prieten?"

Nativul Dependent este la fel de lipsit de stima de sine ca si Evitantul sau nativul Borderline, temandu-de de abandon si critica, dar spre deosebire de ceilalti doi, reactia sa este de a tine cu dintii de relatiile sale, in ciuda dispretului si tratamentelor nedrepte care i se aplica. Prefera ca altii sa ia decizii in locul sau si are nevoie de consiliere si indrumare la fiecare pas, lucru care il transforma intr-o povara pentru cei din jur. Daca este abandonat face pe dracu'n patru sa se agate de altcineva.

• Zodia Narcisistului ~ [Diamantul]. Motto: "Veniti si luati valoare!". 

In cazul acestui nativ, stima de sine este un lucru foarte indoielnic. Se vorbeste despre o stima de sine inalta dar fragila: e vulnerabila la lovituri pentru ca se bazeaza pe lucruri iluzorii, cum ar fi statutul social. Intotdeauna e unul mai bun ca tine (fizic, profesional sau social) si atunci nu-ti ramane decat sa mori de invidie. Misiunea Narcisistului este de a se afla in centrul atentiei, o misiune auto-vatamatoare, fiindca e lipsita de realism. Chiar si pentru un tip care crede in sine si se place atat de mult. 

• Zodia Obsesiv-Compulsivului ~ [Perfectionistul]. Motto: "Limita este cerul". 

OC este perfectionistul horoscopului. Moralitatea este punctul sau tare, iar preocuparea pentru detalii, ar fi o mare calitate, daca nu ar fi asa cronofaga. Se spune ca civilizatia japoneza sau cea germana sunt obsesionale. A fost nevoie de psihologi renumiti care sa-i invete pe conationali sa isi ingaduie sa fie imperfecti. Na, ca am petrecut 10 minute pentru a pune virgula perfecta! Altfel, probabil ca nimeni nu ar fi citit articolul! Dar oare, chiar este virgula perfecta? Cam asa se petrece discursul interior al OC.

• Zodia Schizoidului ~ [Solitarul]. Motto: "Solitudine nu inseamna singuratate".

Brrrrrr. Ce frig s-a facut! Schizoidul este solitarul horoscopului si este acuzat adesea de raceala emotionala. Adevarul este ca s-ar putea sa fie chiar mai sensibil decat tine, iar aceasta sensibilitate sa il faca inapt pentru relatii sociale tumultoase si isterice, care ii par vulgare si il tulbura. Tineti cont ca s-a descoperit si faptul ca persoanele cu un IQ foarte ridicat nu au nevoie de prea multi prieteni si se descurca bine in singuratate, spre deosebire de restul oamenilor. Dar singuratatea nu este o buna calauza pentru succes si e pacat.

• Zodia Schizotipalului ~ [Bizarul]. Motto: "Inima stie lucruri pe care mintea nu le poate explica". 

Este o zodie stranie si preocupata de straniu, de fenomenele "subtile" ale naturii si psihicului, atat de subtile incat frizeaza ridicolul. Nativul Schizotipal iti va descoperi viitorul in functie de configuratia norilor si iti va spune cu cine te vei casatori, inspirandu-se dintr-o tablita de inmatriculare. Mintea sa functioneaza in virtutea principiului ca "toate lucrurile sunt inter-conectate" (dar nici chiar asa!) si ca "totul are legatura cu el". Apoi se mira de ce este respins de cei din jur.  

• Zodia Histrionicului ~ [Seducatorul]. Motto: "Suspinul este o forma de arta".

Histrionicul seamana destul de mult cu alte zodii din acest horoscop in ce priveste nevoia de atentie si stima de sine redusa. De asemenea, seamana cu alte zodii in ce priveste tendinta de a-i manipula pe cei dn jur. Manipularea histrionicului este de natura emotionala(pune in scena tot felul de dramolete) prin care atrage atentia, compasiunea si sustinerea. Histrionicul este seducatorul horoscopului si pune in slujba acesei misiuni tot ce are mai bun: hainele provocatoare, flirturile si, fireste, talentul actoricesc prin care obtine nu doar atentie ci si resurse de tot felul.

• Zodia Paranoidului ~ [Razboinicul]. Motto: "Singur impotriva tuturor".

Nativul acestei zodii este o persoana foarte incrancenata, animata de tot felul de suspiciuni in ce-i priveste pe cei din jur, care, ca intr-o conspiratie de dimensiuni planetare, i-au pus gand rau si incearca sa il desparta de tot ce are el mai drag. Exista meserii in care putina paranoia este bine-venita (politist, procuror, granicer, vames, controlor de trafic, etc). Pe de alta parte, "contributia" Paranoidului devine adesea obositoare atunci cand acesta ii haituieste pe cei din jur cu tot felul de acuzatii lipsite de fundament. Bataliile Paranoidului sunt, literalmente, fara de sfarsit.  

Sper ca psihiatrii o sa-mi ierte "acest truffle shuffle" pe care am indraznit sa il fac pe acest topic. Fiecare isi are horoscoapele sale si eu am dreptul sa le am pe ale mele. De asemenea, simt ca o sa ma intrebati cum iti dai seama in ce zodie psihica esti. Ei bine, nu este chiar atat de simplu ca la horoscoapele clasice, in sensul ca nu este suficient sa stii in ce data te-ai nascut. Va trebui sa va dezvoltati putin spiritul de auto-observatie si sa constientizati ca aveti anumite trasaturi.

Sau mai puteti sa mergeti la un psihiatru sau la un psiholog clinician si sa-i cereti un test pentru tulburari de personalitate. Acum ati inteles totul: suntem oare cu totii niste tulburati? Nu. Dar fiecare dintre noi isi are particularitatile sale. Cand aceste particularitati devin prea accentuate, vorbim despre tulburare de personalitate. Fireste, am omis sa adaug si "idealul de personalitate", care nu are nimic in comun cu tulburarile (zodiile) de mai sus.

Zodia Bunului Simt, este aceea care pastreaza toate trasaturile enumerate mai sus intr-o zona a bunului simt. Spre exemplu, Narcisistul poate sa-si doreasca sa fie in centrul atentiei, dar isi doreste in acelasi timp sa fie de folos comunitatii. Iar Borderline, isi doreste sa fie iubit, dar isi doreste si sa ii ajute pe cei din jur sa il iubeasca. Schizoidul isi doreste singuratatea, doar pentru a se pregati pentru contactul cu ceilalti. Paranoidul se teme pentru siguranta sa, dar se teme si pentru comunitate. Si Schizotipalul intuieste posibile mesaje secrete, dar ia in consideratie si logica, prin care se face inteles de ceilalti.

Iar cand toti devenim "sclavi ai bunului simti", veti vedea ca nu ne mai distingem cu nimic unii de altii si atunci vom deveni o societate de supra-adaptati - ceea ce va fi o problema in sine. Dar pana atunci, spor la observatii, auto-observatii si truffle shuffle!

(1) Imaginea Zodiac, de Stephen Criuckshank, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate