Mitologia Lacrimilor

O doamna in toata firea vine cu o plasa de cadouri la o colega de serviciu. Tanara isi pierduse iubitul de curand. Este dragut sa primesti un cadou din partea cuiva, dar ce invata persoana respectiva din povestea asta? 

o o o

O sa creada unii ca ceea ce urmeaza este doar o etalare vulgara a masculinitatii, in public, dar nu pot sa nu abordez subiectul acesta stufos, desi nu este nici prima data cand vorbesc despre asta si, probabil, nici ultima. Adesea ma vad in situatia de a le recomanda unora sa nu-si mai suprasolicite prietenii in cazul in care au trecut prin situatii si provocari dificile. De ce?

Pe langa faptul ca nu ii ajuta in niciun fel sa repete de 100 de ori ce li s-a intamplat si sa planga, cel mai probabil, prietenii nu pot sa le rezolve problema - adevarata problema nefiind intamplarea, nenorocirea in sine (mi-am pierdut jobul, prietena sau copilul), ci mai curand atitudinea cu care intampinam aceasta nenorocire. De partea cealalta, puteti incerca sa "jucati cum va canta" cel aflat in nenorocire, dar nu va faceti iluzia ca l-ati si ajutat.

Imi amintesc ca intr-o zi venise o doamna in toata firea cu o plasa de cadouri (dulciuri si un ursulet de plus), la o colega de serviciu. Motivul? Tanara colega isi pierduse iubitul de curand. Fireste, este dragut sa oferi / primesti un cadou din partea cuiva caruia ii pasa, dar ce invata persoana respectiva din asta? Ca se merita sa ai tot timpul o problema de nerezolvat?

Functiile Emotiilor:

• Comunicare - transmiterea unor informatii cu caracter personal si subiectiv, prin viu grai sau prin intermediul limbajului non-verbal

• Influenta - posibilitatea de a obtine o anumita modificare in comportamentul celuilalt. De ex. copilul care plange obtine mai mereu ceva din partea adultilor

• Contagiunea - proprietatea emotiilor de a contamina persoanele din jur, de a se transmite de la o persoana la cealalta

• Modulare afectiva - accentuare sau diminuare a starilor afective. De exemplu, prin plans unii se descarca dar altii se incarca si mai mult cu stari afective negative

• Energizare - emotiile sustin comportamentul, facilitand realizarea unor actiuni sau inhiband realizarea altora. Prin emotie suntem motivati sau, dimpotriva, impiedicati sa realizam anumite activitati.

• Feedback existential - prin intermediul emotiilor ne putem da seama cat de multumiti suntem in relatie cu aspectele realitatii

Dar sa revin la ideea acestui articol: cat de util este sa iti exprimi durerea prin plans? Pe vremea cand psihologia si psihoterapia nu puteau sa faca prea multe pentru problemele noastre, adica pe cand Sigmund Freud punea bazele psihanalizei, se credea ca este util sa iti exprimi emotiile prin plans fiindca acesta este cel mai bun mod de a descarca anumite energii negative pe care altfel ar trebui sa le porti cu tine si asta ar putea sa produca mari probleme tie si celor din jur. Freud numea asta in mod sofisticat... "Catarsis".

Un secol mai tarziu, s-ar parea ca aceasta conceptie este inca extrem de raspandita la nivelul simtului comun considerandu-se ca, intr-adevar, lacrimile sunt un fel de "panaceu" - plangi putin si apoi ai sa te simti mai bine. Numai ca aceasta "axioma" este destul de greu de demonstrat. In plus, plansul este... un simptom al depresiei. Cu alte cuvinte daca ii ajuta asa mult plansul, de ce mai exista inca depresia?

Pentru simplul fapt ca plansul nu are nici pe departe virtutile pe care i le atribuim. Se spune ca femeile sunt mai active din punct de vedere emotional si asta le face mult mai sensibile, empatice dar si vulnerabile in fata provocarilor. Daca ar fi sa explic asta prin intermediul unei ipoteze evolutioniste, as face un enunt paradoxal de tipul: femeile "se incurca" in emotiile lor pentru ca emotiile "le descurca" pe femei.

Cu alte cuvinte, faptul ca exista intr-un grup o persoana care sufera, are rolul de a atrage atentia si resursele comunitatii (vezi functiile emotiilor, mai sus). Si atunci interesul este sa arati ca suferi si, daca se poate, sa faci asta "pe fata", pentru ca in acest fel sa reusesti sa atragi resursele comunitatii si sa produci anumite schimbari de atitudine dorite de la ceilalti. Dupa aceasta logica, cei care merita sa fie ajutati de comunitate nu sunt cei mai bolnavi membri ai comunitatii ci cei care tipa mai tare, cei care stiu sa arate.

Iata de ce, se merita practic sa tipi cat mai tare, sa plangi cat mai mult, sa ramai blocat in neputinta ta, atunci cand ti se intampla o nenorocire si iata cum evolutia pare sa ii sprijine pe cei care detin aceste emotii puternice, aceste stari coplesitoare, si aceste lacrimi de crocodil. Numai ca evolutia nu s-a gandit chiar la toate si de fapt, pe cat de mult ne-ar putea ajuta lacrimile de crocodil, pe atat de mult ne-ar si putea impiedica sa evoluam in viata. Cum asa?

Plansul poate sa devina si devine adesea un fel de rutina, un antrenament pe care il realizam cu religiozitate pentru ca, nu-i asa, se merita sa plangi si sa ii pui pe ceilalti la treaba in slujba ta, insa plansul nu iti rezolva chiar toate problemele. Ceilalti s-ar putea sa isi aminteasca ca mai au si ei probleme de care trebuie sa se ocupe iar daca incep sa planga, nu va sari nicio bocitoare sa ii ajute fiindca bocitoarele sunt ocupate cu altceva.

Iata de ce adevaratele probleme nu sunt nenorocirile cu care va confruntati ci mai curand atitudinile cu care intampinati aceste nenorociri. Obiceiul acesta de a-ti rezolva problemele cu ajutorul lacrimilor este o secventa dintr-un cerc vicios destul de pervers: plang - ceilalti intervin - eu raman pasiv - competentele mele raman nedezvoltate - devin / raman dependent de ceilalti - intampin probleme tot mai mari - si, desigur, incep sa plang, fiindca acesta este singurul lucru care a functionat vreodata.

Interesul tau intr-o astfel de situatie nu este nici-pe-departe acela de a-ti dezvolta competentele emotionale, inter-personale, profesionale, etc. Interesul este acela de a-ti activa cat mai puternic acel centru al emotiilor din creier, astfel incat suferinta ta sa fie cat mai autentica, reala, palpabila. Si atunci te miri de ce plangi atat de usor si din ce in ce mai usor, de ce suferinta ta devine din ce in ce mai mare, de la o zi la alta... De ce? Pentru ca asta iti ofera "un algoritm" si iluzia ca ai o metoda de a rezolva probleme.

Fireste, plansul este o manifestare ancestral - arhetipala, orice ar insemna asta, si oamenii l-au practicat de cand lumea. Dar ceea ce este o manifestare profund umana si produce o reactie de solidaritate si suport, a sfarsit prin a fi compromis si prin a fi deturnat, facandu-ne dependenti de lacrimi, dependenti de cei care sunt dispusi sa intervina pentru a ne rezolva problemele si, in esenta, neputinciosi si inapti pentru viata sociala.

Desi se vor intreba daca nu cumva sunt egoisti si rai pentru faptul ca "va lasa balta" si isi vad de fericirea lor, o vor face in final fiindca se vor satura sa realizeze toata munca in locul vostru. Eu nu am nimic cu lacrimile si cei care lacrimeaza atunci cand au probleme, dimpotriva. Vreau doar sa atrag atentia asupra pericolului pe care il reprezinta dependenta de lacrimi si sa va asigur ca adevaratele rezolvari se afla in atitudinea voastra.

Si cand spun atitudine ma refer la eforturile de a rezolva anumite lucruri ce pot fi rezolvate - si asta va sporeste experienta si capacitatea rezolutiva. Si ma mai refer si la eforturile de a accepta numite lucruri asa cum sunt, fiindca realitatea chiar are limite, si asta va sporeste, de asemenea, serenitatea existentei si echilibrul emotional. Dar poate vi se pare ca este mai rentabil sa plangeti si sa sara lumea in ajutor si atunci chiar va incurajez sa uitati acest articol. Ne vom intalni probabil intr-un cabinet atunci cand "planul de viata" va da gres.

Nu am scris acest articol pentru a va determina sa va fie rusine de emotiile voastre si de lacrimile pe care le plangeti. Este doar o incercare de constientizare a unor sabloane de comportament pe care s-ar putea sa le practicati si care nu va ajuta cu adevarat. Pana acum imparteati oamenii in "cei rai" (cei care nu intervin cand plangeti) si "cei buni" (cei care pot fi usor manipulati cu ajutorul lacrimilor). 

Daca este cazul de asa ceva, probabil ca nu va va fi usor sa va schimbati de pe o zi pe alta, fiindca obiceiul este un adevarat tiran si "old habits die hard". Dar puteti sa abordati acest aspect al personalitatii voastre cu ajutorul unui terapeut, caci da, un terapeut nu este acea persoana care "va consoleaza" cel mai bine. :) Putem face mult mai mult decat atat.

(1) Imaginea Tears, de Bbyfuel, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0