Puterea Soft a Civilizatiei

Cum ii determinam pe ceilalti sa se comporte in modul dorit de noi? Fie prin forta, fie prin seductie. Forta cere resurse putine si eforturi limitate, in timp ce seductia implica risipa de resurse si eforturi indelungate. Cu toate acestea, folosirea fortei este abuziva si ilegala in zilele noastre si ne ramane seductia, la care mai avem de lucrat.

☆ ☆ ☆

Probabil ati observat ca, odata cu schimbarea si progresul societatii umane, ideea de putere si reprezentarile materiale ale acesteia tind sa se afle intr-o continua transformare. In epoca de Aur, puterea era mai curand abuziva, invaziva si lipsita de orice consideratie fata de vasali, adica fata de populatie. Dupa Revolutie, am continuat multa vreme sa cautam a intelege puterea si cum ar trebui aceasta sa se manifeste in raport cu cetatenii si restul societatii.

In tot acest timp, ne-am inspirat din Vest, incercand sa intelegem felul cum, popoare care au o traditie democratica mai bogata decat noi, au coabitat cu puterea, asteptarile pe care suntem indreptatiti sa le avem din partea puterii si indatorile pe care le avem noi fata de putere, in caz ca exista asa ceva. Cred ca, prin contrast cu ceea ce se intampla in lume in ultimul timp, incepem sa intelegem diferenta intre democratie si totalitarism, intre puterea in sistemele democratice si cea din sistemele totalitare.

Joseph Nye a introdus conceptul de "putere soft" sau "putere moale" la sfarsitul anilor '80. Pentru Nye, puterea reprezinta abilitatea de a influenta comportamentul celorlalti in scopul de a obtine un rezultat dorit. Exista mai multe posibilitati de a realiza asta: prin amenintari, prin recompense materiale, sau prin atractivitate si seductie. Puterea soft presupune sa-i faci pe ceilalti sa isi doreasca acelasi lucru ca si tine. Ea este opusul puterii brute care presupune coercitie sau plata propriu-zisa. Puterea soft a unei tari rezida in 3 componente: cultura, valorile politice si in politicile externe. O tara isi poate atinge scopurile in politica internationala doar pentru ca celelalte tari rezoneaza cu valorile promovate la nivel oficial si admira prosperitatea de care aceasta se bucura. (...) Nye sustine faptul ca seductia este mai eficienta decat coercitia si multe valori precum democratia, drepturile omului si oportunitatile individuale sunt profund seducatoare. (...) Nye este de parere ca puterea soft este mai dificil de exercitat de catre guverne decat puterea bruta pentru 2 motive: 1. multe dintre resursele esentiale se afla in afara controlului guvernelor si 2. puterea soft lucreaza in mod indirect si subtil, solicitand ani intregi pentru obtinerea unor rezultate.

Puterea din sistemele democratice este putere soft. Ce mai este si asta? Ei bine, puterea soft este puterea care a mers la scoala si s-a cizelat, descoperind faptul ca ceea ce te face cu adevarat puternic nu este forta bruta in sine, prin care poti sa sufoci orice opozitie ci mai curand atractivitatea personalitatii, a viziunii si a valorilor pe care le promovezi si le exprimi prin comportamentul tau. Puterea soft este puterea obtinuta ca urmare a faptului ca ai convins oamenii ca au nevoie de tine, oferindu-le un produs de valoare, fie ca acela este leadershipul tau sau orice altceva fara de care oamenii nu-si mai concep existenta la un moment dat.

In contrast cu puterea soft, apare puterea de tip traditional, sau mai bine spus, puterea bruta si primitiva. In societatile totalitariste se foloseste intr-o oarecare masura si puterea soft, in sensul ca exista anumite puncte tari ale societatilor de acest fel, dar dictaturile nu se bazeaza prea mult pe acestea. Vorbim aici despre un anumit climat de ordine, sentimentul ca viata este predictibila si controlabila, fara schimbari iesite din comun, fara zbuciumul specific democratiilor iar criminalitatea este tinuta sub control fiindca totul este tinut sub control - scopul scuza mijloacele.

Scopul scuza mijloacele doar in mentalitatea psihopatilor, asa cum bine stim, dar dictatorii nu au absolut nicio problema cu brutalitatea sau lipsa de umanitate a mijloacelor folosite. De aceea, ati fi uimiti sa descoperiti ca intr-o dictatura este mult mai usor sa tii sub control fenomenul infractional iar un dictator rezolva in timp record ceea ce altii nu au reusit intr-o viata de om. De ce? Pentru ca dictatorul foloseste aceasta mentalitate de tip antisocial pentru a-si atinge scopurile, ceea ce inseamna cu nu are nici scrupule si nici mustrari de constiinta. Pentru dictator, atata vreme cat rezultatul este eliminarea unei grupari mafiote, nu mai conteaza daca toti capii gruparii sunt eliminati fizic de un serviciu secret al statului, fara absolut niciun fel de demers legal.

Spuneam ca nu exista un capital mai important decat increderea / credibilitatea. Intr-o societate democratica a fi capabil sa dezvolti credibilitate este pasaportul tau pentru putere. In societatile de tip totalitar exista un capital mai important decat credibilitatea - si anume aliatii care te sustin si te mentin in pozitia de putere. Cam la fel ca si intr-o grupare de tip mafiot. Acolo puterea se obtine prin intermediul aliatilor, a actiunilor agresive si violente de care acestia sunt capabili. Intr-o dictatura, in absenta structurilor de forta, dictatorul este realmente pierdut. De asemenea, structurile de forta actioneaza sub imperativul secretului absolut - Omerta, fiindca nimeni nu trebuie sa stie cat de ilegale si abuzive sunt mijloacele folosite.

Sistemul dictatorial foloseste propaganda si chiar spalarea creierului pentru a obtine adeziune si sustinerea maselor. Este modul prin care dictatura se zugraveste pe sine ca fiind atractiva si de dorit in raport cu tot ceea ce este in afara. Propaganda este deci cel putin la fel de importanta ca si represiunea indreptata impotriva opozitiei. Astfel, propaganda scoate in evidenta motivele pe care le ai pentru a iubi dictatura si motivele pe care le ai pentru a dispretui tot ceea ce este in afara dictaturii. Se ajunge in punctul in care, acordand credit punctului de vedere oficial al propagandei de stat, nu doar ca ai motive sa fii satisfacut de viata ta, dar chiar te vei bucura de un nivel de satisfactie, in limitele pe care ti le ofera sistemul.

Dar mai bine sa va dau un exemplu: daca doresti sa le demonstrezi cetatenilor tai ca ar trebui sa fie incantati de viata lor, te duci intr-o tara vecina si faci un documentar despre cel mai rau famat cartier pe care il poti gasi acolo. Apoi prezinti acel exemplu ca fiind ceva comun. Asa a facut televiziunea de stat din Rusia un documentar in Ferentari care nu ma indoiesc ca i-a ajutat pe rusi sa fie incantati de viata lor si sa adoarma fericiti ca nu sunt membri ai UE. Cu alte cuvinte, se poate confectiona un adevar al dictaturii pe care sa il promovezi in mod sustinut.

Propaganda ar putea fi o caricatura a puterii de tip soft, fiindca creeaza impresia atractivitatii prin intermediul unei prezentari alterate / incomplete / prietenoase cu sistemul, a datelor realitatii. Puterea soft nici macar nu are nevoie de propaganda, desi reclama este sufletul comertului, traind cu principiul ca cea mai buna propaganda este actiunea pro-sociala. Cand ai ceva de oferit, devii puternic prin acel serviciu oferit societatii. Nu mai este nevoie de un aparat de propaganda care sa te zugraveasca in culori pastelate si nici sa te costumezi in pompier la incendiu. In societatile de tip democratic ai cu atat mai putina nevoie de marketing cu cat esti mai relevant - produsul pe care il oferi este atat de bun incat se vinde singur.

In societatea totalitara, cu cat esti mai relevant, cu atat ai mai multa nevoie de propaganda. E ca si cand dictatorul ar avea un canal de YouTube, unde poti vedea detalii interesante din viata lui, ce a mai vizitat si ce a mai inaugurat, pe cine a mai intalnit si pe cine nu poate suferi, doar ca acel canal este ridicat la rangul de televiziune de stat. Aceasta spalare de creier care se face prin mijloace oficiale are scopul de a mari gradul de aderenta si obedienta maselor.

Chiar si daca ne-am dori o lume multi-polara, cea mai buna cale pe care Rusia o are pentru a deveni un actor multi-polar este sa ca acest proiect imperial sa pice, ca acest regim sa pice, ca acest razboi sa fie pierdut, iar Rusia sa se ridice in vreo 75 de ani ca o putere care are ceva de oferit: cultural si politic. Abia atunci poate sa inceapa acea conversatie. Sursa: Vlad Vexler Philosophy, via Youtube

Numerosi ganditori au identificat dorinta de putere (Nietzsche, Adler) ca reprezentand o trasatura cheie a umanitatii noastre. Nu este nimic gresit in a dori sa obtii influenta si semnificatie in societate atata vreme cat le obtii prin mijloace onorabile. Abuzul si brutalitatea nu sunt asa ceva. In schimb a oferi un serviciu de care ceilalti au nevoie si pe care il recunosc si il apreciaza, este, in cele din urma o dovada a faptului ca ti-ai inteles misiunea si ca viata ta este una de succes. In Psihologie, modul cum incerci sa obtii semnificatie personala (putere) este o trasatura de personalitate de o importanta incontestabila.

Ca o concluzie, as spune ca puterea in lumea civilizata nu poate fi decat soft. Puterea soft, cea care se bazeaza pe atractivitate si este un rezultat al unui schimb reciproc-avantajos, respecta reguli si mai ales respecta cetateanul, in slujba caruia recunoaste ca se afla. Puterea bruta nu isi prea gaseste rostul in lumea de azi, desi ea poate fi intalnita in diverse contexte si medii sociale, fiind intalnita chiar si in Occident, la scara mai mica - vezi organizatiile criminale sau de gangsteri. Cu cat societatile sunt mai evoluate din punctul de vedere al valorilor culturale si al modelelor, cu atat puterea are tendinta sa devina soft, adica bazata pe credibilitate, legalitate si respect.