Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 31 martie 2020

Frumosii din Padurea Adormita

Un val de cazuri misterioase au loc in Suedia si afecteaza copii sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, refuza alimentatia, iar in final, par sa fi adormit cu totul.


o o o

Toata lumea ma intreaba ce as face daca as fi prim-ministru, si este de inteles aceasta preocupare. De asemenea, nu este o intrebare usoara. Se pare ca destinul (hai sa-i spunem asa) ne aseaza in fata unei provocari mai speciale. De unde eram noi ahtiati dupa castig, vezi citatul din Trump de mai jos, anul acesta ne da de ales intre doua rele. Banii sau viata? Cam asa stau lucrurile. Dar iata si citatul din Trump, ca sa ne mai descretim fruntile si sa ne amintim de tinerete, din 2016.

Vom castiga atat de mult. Veti obosi castigand! Imi veti spune: 'Te rugam domnule presedinte, ne doare capul. Te rugam sa nu mai castigam asa de mult. Este prea de tot! Iar eu voi spune: 'NU, caci trebuie sa facem America minunanta, iar. Imi veti spune: 'Te rugam'. Iar eu voi zice: 'Nu, nu. Vom continua sa castigam'.

Cam acesta era "decorul". Acum vine un virus care ne spune: ia uite ce spate lat am eu! Poate ca ne aflam intr-un "an de iarna", in care trebuie sa o luam mai usor si sa traim din ce am adunat. Eventual ascultand povesti la gura sobei - adica la Netflix. Un film deosebit de interesant pe care l-am gasit acolo este documentarul "Sindromul Resemnarii". Nu garantez ca v-ar interesa dar incerc sa ii fac publicitate asa cum ma pricep mai bine. 

E vorba despre un val de cazuri misterioase care au loc in Suedia si care afecteaza copiii, in special pe cei sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, nu mai mananca, iar in final, par sa fi adormit cu totul. Si asta poate sa dureze chiar si ani intregi. Parintii incearca sa ii miste, ca sa nu-si piarda functia motorie dar "buba" se afla in alta parte... Tare sau ce? Misterul pare absolut, in special daca nu esti un psihoterapeut adlerian. 

Imobilitatea acestor copii, altfel dragalasi si delicati, ma duce cu gandul la o chestie care se numeste catatonia, caracteristica pacientilor psihotici, sau celor cu depresie, tulburare bipolara sau stres post-traumatic. Dar nivelul de afundare in inconstient al micilor subiecti cu un "sindrom al resemnarii" ca acesta este mult, mult mai profund. In stupoarea catatonica spre exemplu, poti sa ramai in picioare sau in tot felul de pozitii stranii. Iar copiii respectivi chiar par a fi in coma.

Apoi imi amintesc de animalele care, sub amenintare, adopta acea aparenta de animale moarte - fiindca pradatorul care le ameninta, de regula, nu este interesat de un animal mort - stiti voi... virusi, boli, consecinte, etc. Cunoscandu-le povestea fiecaruia dintre acesti copii, vedem ca de fapt chiar aceasta ar putea fi logica din spatele starii de coma in care s-au refugiat - si nu intamplator spun ca s-au refugiat, fiindca, asa cum vom vedea, acesta este un mecanism de aparare. Si totusi... de la ce li se trage? Aparare fata de ce?

Sa fie de la o trauma suferita - cu alte cuvinte, o etiologie de tip psihologic? Sau poate ca este ceva de natura neurologica - o tulburare ce tine de centri nervosi? Sau, cine mai stie, vreun virus? Totusi, etiologia este psihologica, fiindca cercetatorii reusesc sa elimine repede toate celelalte variante iar cand incearca sa descopere sursele de stres din viata acestor copii, ele nu sunt tocmai greu de identificat. Pare ca toti copiii de la acest sanatoriu sunt "alesi pe spranceana".

Ei au in comun faptul ca provin din familii de emigranti, sau cei care au cerut azil politic in Suedia. Mamele lor au fost violate, spre exemplu, dupa care, in dulcele stil al musulmanilor radicali, erau umilite fiindca (fiind vioalate) au adus rusine barbatului (sot sau tata). Nu discutam logica acestor subiecti aici, doar incerc sa va exemplific. De asemenea, sunt familii formate din refugiati din zone de razboi sau prigoniti de regimuri totalitare. 

Cu alte cuvinte, daca am cauta surse de stres in viata acestor copii, nu ar fi greu de descoperit. Unii dintre ei chiar au asistat la crime "live" - in sensul ca le-au fost martori in 3D, la varste de 3, 4 sau 5 anisori. Nu cele mai constructive influente, daca ma intrebati pe mine. Dar, in fine, multi oameni trec prin multe grozavii si fiecare este influentat intr-un mod absolut subiectiv, dupa cum ii este capacitatea de rezistenta.

Ceea ce este cu adevarat interesant din povestea aceasta este nu faptul ca acesti copii au asistat la chestii iesite din comun ci faptul ca ei se integrasera frumos in societatea suedeza dupa ce au ajuns acolo. Unii excelau la materiile favorite sau erau sportivi. Totusi, la un moment dat, ceva se intampla si un factor misterios ii determina sa caute refugiu in aceasta stare care simuleaza moartea. Caci, s-ar parea, inconstientul poate sa preia controlul unei vieti, in situatii delicate. 

Ceea ce se intampla este faptul ca familiile respective sunt amenintate iar destinul lor este pus sub semnul intrebarii. Azilul politic nu le este acordat si risca sa se intoarca de unde venisera... adica la viol, crima si umilinta fara de sfarsit. Drept rezultat, copiii nu se mai ridica din pat si sunt alimentati cu ajutorul unui tub. Oare s-ar putea ameliora starea lor daca familiile lor nu ar mai fi amenintate sa se intoarca in iadul de unde venisera? 

Ei bine, da, pe masura ce apar "vestile bune" iar atmosfera emotionala a familiei este mai prietenoasa, fiindca si lumea din jur este mai prietenoasa cu familia, pare ca starea de coma a copiilor tinde sa ia sfarsit - ceea ce are loc, tot la fel, gradual, sub forma unui proces. Totul se leaga deci de aceasta "supa emotionala" pe care o familie o ofera copiilor. Daca supa este facuta din frica, indignare, neputinta, copilul nu poate sa devina psihologul parintilor, va imaginati. Cei foarte sensibili dintre copii pot sa se apere in felul acesta, cu beneficii deloc de neglijat. 

Iar aici trebuie sa il mentionam pe Alfred Adler care ne-a invatat sa acordam atentie nu atat cauzelor unei tulburari cat mai ales scopurilor acesteia, caci omul este o fiinta teleologica, orientata catre un scop. Beneficiile acestui sindrom ar putea fi "time-out-ul" pe care copilul si-l ofera de la realitatea cruda, atentia orientata asupra nevoilor sale pe care sindromul o confisca pur si simplu, si, nu in ultimul rand, sindromul reprezinta un argument destul de puternic in fata autoritatilor care pot sa decida daca aceasta familie ramane sau pleaca. 

Iata ce de scopuri si cat de "utila" este de fapt aceasta tulburare in logica unei fiinte sensibile si coplesite de neputinta. Si iata ca mai curand decat traumele din trecut, poate ca traumele din viitor sunt acelea care determina cele mai brutale forme de patologie psihica. Nu in ultimul rand, sa avem grija ce le transmitem copiilor in aceasta perioada cu incercari de tot felul! Cum spuneam, va recomnad acest film iar daca comentariile mele pe marginea lui va vor ajuta sa il intelegeti mai bine, nu pot decat sa ma bucur. Vizionare placuta! (Netflix - Sindromul Resemnarii).










(1) Imaginea Winter Wonderland, de PiConsti, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu