Manual de Rock Star

Buna! Ma numesc Dave. Sunt un alcoolic in recuperare si toxicoman. De fapt sunt un fel de racheta care cauta droguri iar pentru cei care v-ati explorat copilaria, am in interior o nevastuica neastamparata.

o o o

In adolescenta am fost fan al catorva trupe rock, cum ar fi Metallica si Megadeth. Am fost fan Megadeth pe aproape toata durata liceului, unde, btw, porecla mea era "Mega". Au concurat mai multi factori la asta: muzica rock era la moda, aveam frustrari, trairi si aspiratii inerente varstei, precum si o mare nevoie de modele, iar Dave Mustaine (liderul trupei) era ofertant in aceasta privinta cu pasiunea lui pentru muzica, talentul, look-ul si povestea sa de "pasare pheonix", renascuta din propria-i cenusa.

Daca era sa iti doresti o influenta cu adevarat originala, inteligenta si rafinata, cel putin in aria muzicii tinere, intrupata sub forma unei personalitati proeminente si unice in felul ei, Dave era o alegere numai buna. A fost intotdeauna un tip "articulat", care se exprima cu usurinta si manifesta o carisma autentica, mult peste medie. Nu m-am mirat cand a aparut cartea sa "Mustaine" - o autobiografie care te tine cu sufletul la gura si ar merita oricand o ecranizare. Pe mine cel putin m-a tinut cu sufletul la gura fiindca au existat intotdeauna intrebari ramase fara raspuns in ce priveste anumite detalii biografice din viata idolului meu, desi am ascultat povestea lui cu o urma de ironie si detasare fiindca, ei bine, s-au intamplat multe si in viata mea de atunci.

As putea sa fac acum o sinteza a ceea ce inseamna sa fii rock star fiindca aceasta carte poate sa fie inteleasa in felul acesta: devino star rock in 7 pasi simpli. As vorbi intr-un astfel de articol despre un stil de viata desantat (sex, drugs and rock'n'roll), despre o personalitate puternica gata sa instituie un regim autocratic-dictatorial acolo unde te-ai astepta mai putin (colegii nou veniti in trupa treceau prin ceea ce el numea "Rock School" - o forma de a impune o atitudine publica si chiar imbracamintea) si despre dorinta arzatoare, usor naiva, de a deveni cineva.

Am zis "dorinta naiva" fiindca Dave Mustaine, oricat de puternic si abil ar parea, ascunde in sine un copil, cu toane greu de controlat, a fost multa vreme usor de ranit, inclusiv in anii cand avea deja o familie, multa vreme s-a simtit gol si incapabil sa isi gestioneze emotiile sau lipsa de motivatie si, probabil ca din acest tumult interior a rezultat si o buna parte din muzica pe care a creat-o. Sunt foarte multe lucruri interesante sau iesite din comun in cartea lui, de aici si farmecul ei.

Ca sa amintesc doar cateva pasaje de acest fel, as aminti despre episodul in care, avand un dusman la liceu, a recurs la o carte de vrajitorie voodoo, rezultatul fiind un accident misterios de masina, apoi, perioada cand vindea droguri pentru a-si facilita propriul consum si cariera muzicala, desigur, povestea concedierii sale de la Metallica - cea mai urata zi din viata lui, intalnirea (tragicomica) cu Belinda Carlisle, care a durat mai putin de un minut, fiindca tipa si-a dat seama repede cu cine avea de-a face, faptul ca a fost prins de politie cu substante intezise ("o farmacie ambulanta") si obligat sa mearga la dezintoxicare, unde l-a trimis pe colegul sau de trupa David Ellefson (ii platea sedintele), care, baiat cuminte si influentabil, a reusit sa scape de droguri. LOL

Nu mai putin interesanta a fost conceperea Electrei Mustaine, ingerul lui tata, in perioada de dupa ce a devenit crestin si si-a incredintat viata in bratele lui Isus. Povesteste cum el si sotia lui Pamela erau la Paris si au ingenuncheat amandoi chiar inainte de a face dragoste, rugandu-se lui Dumnezeu pentru al 2-lea copil. Isi aminteste ca nu era prima data cand se ruga: "da Doamne ca tipa din primul rand sa fie majora" sau "da Doamne sa plece fata asta odata", dar niciodata nu se rugase chiar inainte de a face dragoste. De asemenea, el a jucat si rolul de moasa, motiv pentru care crede ca se intelge asa bine cu fiica lui.

BTW: Pamela s-a dovedit a fi o sotie buna pentru el, la nevoie blocandu-i contul bancar in momentele cand Dave se mai refugia pentru cateva zile pe la vreo "crackhouse" - caci asa isi gestiona el episoadele de suferinta interioara. I-a fost un fel de mama, pregatita fiind sa "il iubeasca dur" in astfel de momente si luptandu-se sa il aduca pe linia de plutire. Cred ca era la fel de hotarata sa il salveze pe cat fusese el de hotarat sa devina rock star, in anii tineretii sale. Nici macar nu mai zambea cand incerca sa mai faca el vreo gluma sau sa-si mai aprinda vreun joint scurt, de ramas bun - Pamela avea stofa, ce mai!

Au fost momente in auditia cartii in care ma intrebam daca tipul sufera de psihopatie sau poate mai curand de o tulburare narcisica si histrionica, motiv pentru care, imi imaginez ca o buna parte din povestea sa a fost influentata de aceste trasaturi de personalitate, in sensul ca, probabil, a fost tentat sa pluseze in anumite momente, pentru a alunga plictiseala. Iata spre exemplu cum se prezinta el in grupul de persoane care participau la sedintele de psihoterapie pentru tratamentul dependentei:

Buna! Ma numesc Dave si sunt un alcoolic in recuperare si toxicoman. De fapt sunt un fel de racheta care cauta droguri iar pentru cei care v-ati explorat copilaria, am in interior o nevastuica neastamparata.

Si fireste, toata lumea era "umpluta de respect", reactionand prin "Wow. / Hmmm. / Ce tare!". Un capitol care a ramas viu in memoria lui Dave (are o memorie destul de buna, daca iei in consideratie cate droguri i-au trecut prin creier), este acela al modului cum l-au tratat cei de la Metallica cand l-au exclus din trupa, trimitandu-l acasa, in California, cu autobuzul. I-au dat bani de drum, dar atat. Sa ajungi din New York pana in California cu autobuzul iti ia 3 zile, timp in care nu a avut nici mancare si nici apa si a fost nevoit sa cerseasca. Puneti la socoteala si ca excluderea a venit pe neasteptate, din partea celor mai buni prieteni ai sai!

Metallica au fost la fel de rai cu el intr-un episod in care, aflandu-se impreuna intr-un turneu, el incerca sa renunte la droguri iar ei i-au facut o farsa (le cam placeau farsele lor) si i-au iesit in cale cu o masa plina de "liniute de heroina" (probabil faina alba). Cred ca baietii de la Metallica nu stau prea bine cu empatia si, fara sa-si dea seama, l-au tratat ca pe un gunoi, in special in tineretea lor. Durerea lui Dave era cu atat mai mare cu cat a trait intotdeauna cu complexul "locului 2", cu toate ca recunoaste in multe randuri ca scurta lui experienta cu Metallica l-a ajutat cu propria sa cariera in muzica.

Dave Mustaine are momente cand sufera ca un copil si anumite evenimente il iau pe nepregatite, "nevastuica din interiorul sau" jucand probabil un rol important aici. La un show de televiziune Howard Stern incearca sa fie comic dar glumele sale il fac pe Dave sa se simta abandonat si umilit. Vulnerabilitatea lui Dave la cea mai banala forma de respingere aproape ca ma ingrijoreaza. Pana si faptul ca avea in propria trupa un chitarist mai bun decat el (Marty Friedman) il impinge catre depresie si droguri. Se simte putin narcisism aici?

Am sa revin cu un articol, interesant sper eu, despre multele erori logice si aberatii care se strecoara in judecata lui Dave in relatie cu drogurile care au jucat un rol destul de insemnat in viata lui. Ca o concluzie, si fara a incerca sa ii aplic o eticheta din aria psihopatologiei, desi, parca imi sta pe limba (LOL), as spune ca povestea lui Dave Mustaine este povestea unui om talentat si muncitor care nu a putut sa ramana un "nimeni". Ea vorbeste despre sacrificiile si recompensele unei cariere artistice si are toate ingredientele unei povesti de neuitat, cel putin pentru mine. Daca aveti timp si va intereseaza, o puteti asculta mai sus. Si inca ceva, conform Wikipedia, azi este ziua lui Dave Mustaine. Happy birthday man!