Jocuri Psihologice de Putere

Memoria ta incepe cu un eveniment pentru care nu ai fost pregatit si se termina cu un ideal de sine. Acolo vei fi invins balaurul si vei fi dobandit tot controlul din lume.

o o o

Dupa cum stiti probabil, pe vremea cand psihanaliza era la moda, psihologii erau preocupati sa descopere "acel ceva" care se afla la baza motivatiei umane. Are sens o astfel de preocupare fiindca descoperirea acelui element primordial ar insemna un pas urias inainte in ce priveste intelegerea omului si a psihopatologiei. Daca intelegi cum functioneaza omul, atunci intelegi si de ce se imbolnaveste, nu-i asa?

In prezent, ne preocupa mai putin filosofia care se afla in spatele speciei, luata ca intreg. In ziua de azi orice ipoteza cu privire la orice, se cere demonstrata. Altfel ramane o speculatie, este privita cu scepticism si retrogradata la statutul de pseudo-stiinta. Dar aceste pseudo-stiinte erau foarte importante cu ceva timp in urma si, pentru multi dintre noi, au ramas importante, in ciuda faptului ca teoriile nu au fost demonstrate ca atare - ar fi si extrem de greu, de altfel.

Spre exemplu, cum ar putea cineva sa demonstreze ca ceea ce ii motiveaza pe oameni (suntem miliarde) este placerea, puterea, semnificatia personala ori ideea de sens al vietii? Astfel de teorii pot fi imbratisate cu deschidere de unii dintre noi, in timp ce pe altii pur si simplu ii enerveaza. De asemenea, actiunile si alegerile umane pot fi interpretate in fel si chip, pana cand ajungem sa demonstram ca o anumita teorie ar putea sa reflecte adevarul.

In psihologia adleriana, s-a ajuns la o formula stiintific acceptabila, fara a fi nevoie sa mai fie si demonstrata: ceea ce ne motiveaza este... "plusul perceput". Se presupune ca fiecare dintre noi a experimentat in copilaria timpurie un asa-zis "minus perceput", pe care l-am putea identifica relativ usor, cu ajutorul unei intrebari de tipul: "Care a fost cel mai rau scenariu posibil in familia ta?"

Aplicatie: Opreste-te din lectura pentru 5 minute si incearca sa constientizezi care a fost cea mai negativa parte a copilariei tale.

Odata cunoscut acest minus perceput, ne putem formula o ipoteza legata de ceea ce o anumita persoana considera a se afla la polul negativ, ca fiind demn de evitat in viata si, respectiv, la polul pozitiv, ca fiind demn de urmarit in viata. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi se afla pe un drum care porneste de la o situatie in care ne lipseste total controlul, pentru care nu am fost pregatiti si se incheie cu o situatie ideala in care dispunem de control si ne-am eliberat de neputinta copilariei.

Si asta se numeste in psihologia adleriana 'lege de miscare'.

Intelegand aceasta axa la capetele careia se afla un "minus perceput" si, respectiv un "plus perceput", am inteles foarte multe despre o anumita persoana. Alegerile cele mai importante din viata sa incep sa prinda sens: spre exemplu de ce a ales o anumita relatie si a respins o alta, de ce a ales un anumit job si nu altul, de ce s-a inteles rau cu o anumita persoana si s-a inteles okay cu o alta, etc.

Se spune ca in spatele oricarei actiuni se afla o intentie pozitiva. Ceea ce reprezinta cu adevarat caderea omului in pacat nu este intentia - adica, in esenta, faptul ca ne dorim sa ajungem la un "plus perceput", pentru a surmonta neajunsurile copilariei ci cu totul altceva. Si anume aceea ca nu intelegem cooperarea. Este pacatul suprem al oricarei educatii si al oricarui stil de parenting: a creste un copil pentru care ceilalti sunt niste obiecte sau niste pioni pe care ii poti folosi pentru a-ti atinge "plusul perceput".

Cu alte cuvinte, problema nu tine de scopuri ci de mijloace - cat de departe mergem cu insensibilitatea si lipsa de empatie pentru a ne atinge scopurile. Cand avansam catre putere si semnificatie de unul singur, fara a coopera cu cei din jur, ba chiar abuzandu-i (emotional, verbal, fizic, etc), esecul este garantat. La unii, "scopul scuza mijloacele". Dar adevarul este ca scopul nu scuza mijloacele niciodata. Mijloacele rau alese nu fac decat sa desfiinteze increderea celorlalti in noi - ne aruncam pe fereastra capitalul nostru inter-personal cel mai de pret: reputatia, increderea celorlalti in noi.

Astfel demonstram ca nu stim sa respectam reguli si nu vom juca corect niciodata. Nimeni nu va este dator cu incredere neconditionata. Iar increderea se castiga greu si se pierde repede. Este suficient sa aratati o singura data cat de putin conteaza sentimentele celuilalt pentru voi si va puteti lua adio de la relatia respectiva, fie ca vorbim despre o relatie profesionala, parentala, fraterna sau intima. Omul simte de la distanta faptul ca in lumea ta nu este loc decat pentru tine, pentru ceea ce simti tu.

Am urmarit de curand un documentar despre bullying online si trolling. Multi troli nu pricep de unde vine aceasta furie indreptata impotriva lor. Ei au tendinta sa defineasca ceea ce fac ca pe o forma de distractie si, mai mult decat atat, o manifestare a libertatii de exprimare. Daca intervine o instanta exterioara si ma condamna pentru asta, inseamna ca mi se limiteaza dreptul la libera exprimare.

Dar hai sa facem diferenta intre exprimare si abuz. Orice abuz este egal cu dezumanizarea victimei. Ne comportam ca si cand victima ar reprezenta un obiect pe care l-am putea folosi, spre exemplu, pentru a ne distra... Sigur, nu vrei sa vezi obiectul ingropat la 3 metri sub pamant fiindca totsui era "jucaria ta" si s-a zis cu "LOLS-urile". Dar asta nu inseamna ca intelegi respectul, egalitatea si cooperarea. Esti trist doar ca acest obiect a ales sa dispara si sa te lase fara jucarie. Nu te face mai bun.

Nu as dori ca acest articol sa fie luat drept o dovada a faptului ca incerc sa sar in ajutorul persoanelor vulnerabile care au dificultati cu acest psihopati de pe internet. Nu aveti nevoie de acest ajutor exterior pentru ca este total nerealist sa va asteptati ca trollii sa nu existe pe internet, sa dispara. Este o asteptare realista doar daca aceasta e o lume ideala. Cu cat ii ignorati mai mult si ii luati in serios mai putin, cu atat devin mai inofensivi.