Ajutorul, recompensa si mila reprezinta 3 atitudini pe care parintii le considera necesare unei dezvoltari armonioase a copiilor. Cu toate acestea, cele 3 "fatete ale iubirii" sunt mai curand respinse de parentingul modern.
o o o
Sunteti parinti si presupun ca, in numeroase ocazii simtiti tot felul de lucruri profunde fata de fiul sau fiica voastra. Printre acestea, simtiti mila, nevoia de a-i ajuta sau chiar dorinta de a recompensa anumite lucruri pe care le-au facut bine. Va imaginati ca urmandu-va ghidul interior al emotiilor voastre sincere si calde, nu puteti sa dati gres.
Cu toate acestea, copilul va ia prin surprindere si va demonstreaza prin comportamentul sau ca v-ati inselat. Nu par sa fi contat bunele voastre intentii chiar deloc, si va simtiti deziluzionati, jigniti sau chiar scandalizati de ceea ce primiti in schimb din partea acestui copil pe care l-ati recompensat, l-ati ajutat si v-a fost mila de el in atatea randuri, luandu-i de pe umeri tot felul de poveri.
Si totusi, pare ca ceva a fost gresit... Ei bine, parentingul adlerian atrage atentia asupra fiecareia dintre aceste atitudini parentale, lasandu-ne de inteles ca, orice ne-ar spune noua sentimentele curate de parinti iubitori, nu foloseste la nimic sa actionam pe baza acestei strategii educationale. Ce ar putea fi gresit? Sa le luam deci pe rand.
- VA ESTE MILA DE COPIL
A-ti fi mila de copil este atat periculos, cat si lipsit de respect. Daca noua ne este mila de ei, copiii pot ajunge sa isi planga singuri de mila, gandind ca nu ii credem a fi in stare de ceva. Ne putem arata intelegerea pentru situatia in care se gasesc, dar asta nu inseamna ca trebuie exclusi de la experimentarea consecintelor propriilor actiuni. Desi a-ti arata compasiunea fata de o situatie poate fi considerata o atitudine suportiva, a-ti fi mila de cineva este adesea resimtit ca descurajator si ca un vot de neincredere. (Bettner / Lew)
O atitudine mai sanatoasa, ca alternativa pentru mila si pentru comportamentele determinate de mila este sa oferim copilului sansa de a descoperi o cale mai buna de a rezolva situatiile problematice pe care le traverseaza, prin intrebari de tipul: "Ai vreo idee despre cum ai putea sa faci data viitoare cand se va intampla acest lucru?". In loc sa preluam "fraiele" si sa "rezolvam" noi toate problemele copilului, ii putem oferi sansa de a descoperi o solutie si de a o pune in aplicare. Poate sa nu fie "solutia ideala", dar in felul acesta cultivam curajul, independenta si increderea in sine a copilului, adica contribuim la dezvoltarea personalitatii sale.
- SIMTITI NEVOIA SA IL "AJUTATI"
Daca dorim sa sporim sentimentul de competenta personala si stima de sine a copiilor nostri, atunci va trebui sa cream oportunitatile pentru ca ei sa isi dezvolte abilitatile, sa isi asume responsabilitatile si sa arate ca ne putem bizui pe ei. Atata vreme cat nu putem sa protejam copiii de viata si de viitor, trebuie sa ne asiguram in schimb ca ei vor fi pregatiti sa dea piept cu acestea. Cand exageram cu acordarea ajutorului, copiii pot ajunge la ideea gresita ca nu sunt destul de competenti si capabili pentru a duce la bun sfarsit responsabilitatile. (Bettner / Lew)
Daca ne scutim copiii de lucruri pe care acestia le pot indeplini, doar pentru ca putem duce la capat acele lucruri mai bine si mai rapid, putem, fara sa ne dorim, sa ii descurajam pe copii. Rezultatul va fi acela ca vor abandona repede oricand viata ii provoaca, considerand ca singurul lucru pe care trebuie sa il invete este sa stie tehnici prin care sa ii puna pe altii in slujba lor, indiferent ca acestea poarta numele de manipulare, plans de mila sau au un nume de diagnostic psihiatric. Se considera, spre exemplu, ca inca de la primii pasi, copilul trebuie sa invete sa faca anumite lucruri, si facandu-le el invata initiativa, curajul si responsabilitatea.
- SIMTITI NEVOIA SA IL MITUITI
Folosirea recompenselor pentru a-i face pe copii sa coopereze cu noi le ofera acestora un mesaj foarte daunator. In loc sa ii facem sa resimta satisfactia unui lucru bine facut, in loc sa resimta bucuria de a contribui la ceva sau placerea de a ajuta pur si simplu pe cineva, noi ii facem sa priveasca lucrurile din perspectiva "dar mie ce-mi iese de aici?" Pe masura ce copilul creste, cresc si recompensele, iar daca recompensa nu este pe deplin satisfacatoare, copiii pot decide ca data viitoare sa nu-si mai bata capul. Daca un calificativ "foarte bine" in scoala primara costa 1 Dolar, la liceu ajunge 10 dolari, iar o medie buna la finalul colegiului merita o excursie in Europa.
Iar daca excursia nu poate veni, imaginati-va ce razboi se va isca intre voi! Care este abordarea potrivita pentru o situatie ipotetica in care fiul incearca sa va forteze sa ii platiti o suma de bani pentru un serviciu facut sau pentru rezultate bune de la scoala? "Noi nu dam recompense pentru notele bune si nici pedepse pentru cele rele. Nu dorim sa distrugem reuzltatele tale reducandu-le la o mica suma de bani. Calificativele iti apartin tie, nu noua."
o o o
Tentatia de a actiona emotional este mare. Dar nu este intotdeauna o dovada de iubire veritabila, daca privim lucrurile pe termen lung. Putem sa ne bizuim pe ceea ce simtim, oferindu-le copiilor tot ceea ce ne cer si scutindu-i de eforturi sau responsabilitati, ori protejandu-i de efectele alegerilor pe care le fac. Rezultatul insa nu este incurajarea lor si in niciun caz nu este pregatirea lor pentru viata adulta. Din pacate, stilul de educatie bazat pe mila, ajutor si recompensa nu face decat sa ii pregateasca pentru o viata in care au nevoie de slugi si nu fac nimic in absenta unor recompense generoase.
(1) Imaginea Blood & Tar, de Roberto Giannotti, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
(2) BETTNER, A.,L., LEW, A., (2010), De ce are nevoie un copil pentru a reusi, editura Ileana, Bucuresti
(3) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu