Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 30 iulie 2017

Telenovele Zen pentru Gospodine

Arta imita viata dar uneori si viata mai imita arta. Iar arta poate fi un drog, facand din noi niste marionete lipsite de discernamant, sau poate fi un mod prin care ne imbogatim sufleteste, devenim mai profunzi, mai intelepti.




Ce as avea eu cu telenovelele? Nimic anume. Ba chiar, intr-o vreme am scris si eu scenarii pentru asa ceva (romane) si a fost o experienta interesanta, unica, as putea spune. Din pacate, nu prea mai am timp pentru asta. Dar de curand am citit niste povestioare inspirate din filosofia zen si mi-am dat seama ca greu poti sa gasesti ceva mai plictisitor in tot ce s-a scris vreodata. Asta imi aminteste un fragment dintr-o carte scrisa de mine, pe care am sa vi-l reproduc in cele ce urmeaza:

... oamenii, de regula, se plictisesc de bine si se caiesc de rau... Dealtfel este ceva in firea lucrurilor. Zilei ii urmeaza noaptea iar iernii ii urmeaza primavara. Exista flux si reflux... Respiratia, bataile inimii, succesiunea zilelor si a noptilor, a anotimpurilor, totul vorbeste despre o anumita ritmicitate. Nici un fenomen, nici o evolutie, nu sunt monotone sau liniare. Exista un apogeu si o coborare in fundurile prapastiei. Calitatea sau intensitatea bunatatii sau a rautatii sunt variabile. Un sfant ar putea avea momente sau chiar etape in care savarseste lucruri rusinoase iar cel mai mare dintre pacatosi ar putea sa dovedeasca virtuti nebanuite uneori. Asa este sa fie: binele devine plictisitor dupa o vreme, in timp ce raul, dupa ce ne-a fermecat, are lipsa de gratitudine de a ne ingrozi. (Printesa Lupilor)

Este deci o convingere mai veche de-a mea faptul ca nu toate lucrurile interesante sunt folositoare si nu toate lucrurile folositoare sunt interesante. Spre exemplu, in telenovele totul este poetizat astfel incat sa se potriveasca mai curand cu nevoia noastra de senzatii decat cu realitatea. Dar apoi ajunge sa se potriveasca cu realitatea nevroticilor, fiindca asa cum spune un cantec al Lanei del Rey: "Life imitates art" (Viata imita arta).

De ce afirm faptul ca ceea ce gasiti in telenovele: personaje, personalitati, evenimente, atitudini, viziuni de viata, se potrivesc mai curand cu tiparele caracteristice nevrozei? In loc sa va raspund la asta, am sa va vorbesc despre un personaj creat de mine, care se numeste Amber Miles si care, fie si adolescenta fiind, adica fie si in situatia de a nu beneficia de o dezvoltare plenara a tuturor facultatilor sale psiho-emotionale (auto-controlul spre exemplu) are multiple trasaturi de tip borderline - ce este mai patologic decat asta?

Daca Amber Miles nu ar fi fost usor borderline si usor narcisista, probabil ca atunci as fi adormit in timp ce scriam cartea iar cititorii ar fi adormit in timp ce o citeau. Trebuie sa facem insa o distinctie intre ceea ce ne dorim sa citim si ceea ce ne dorim sa traim. Din pacate, am intalnit multe persoane care nu erau capabile sa faca aceasta distinctie. Nu le condamn pentru lipsa de maturitate. Este dreptul lor si sunt sigur ca au inca de tras din cauza asta.




Raman insa de parere ca povestile romantice despre care citim sau scriem este bine sa ramana in carti si in filme. Va inteleg perfect daca aveti alte prioritati in viata voastra si respect asta. Viata insa este un compromis si orice ati alege, vor exista consecinte: avantaje si dezavantaje. O viata "interesanta", adica plina de senzatii, trairi si rasturnari de situatie, ar putea sa va para alegerea "logica". Intrebati-va insa ce pierdeti in acest fel - fiindca trebuie sa acceptati ca aceste esecuri exista, vin "la pachet" cu senzatiile si trairile, si rasturnarile de situatie picante.

Dar sa ma intorc la ideea acestui articol: a transforma cateva pilde din filosofia zen in episoade de telenovela si a scoate in evidenta valorile pe care aceste versiuni diferite le transmit, principiile de viata si modelele culturale promovate. Caci este adevarat: o persoana care citeste filosofia zen este diferita de una care priveste telenovele. Si nu ar trebui sa va mire faptul ca diferenta consta tocmai intr-o patologie psihica.

De aceea o sa aveti surprinza ca intr-o psihoterapie sa intalniti mai curand pilde plictisitoare dar pline de talc, cum ar fi cele inspirate de filosofia zen, pentru ca intorcandu-va acasa, sa va hraniti sufletul cu telenovele colorate in nuante nevrotice. Desigur, alegerea va apartine. Trebuie sa stiti insa ca alegand un anumit gen de arta, alegeti un anumit stil de viata. Acumularile informative isi vor spune cuvantul la un moment dat.


Un calator strabatea un camp in salbaticie si s-a intalnit cu un tigru. Barbatul a fugit, iar tigrul fugea dupa el. Ajungand la o prapastie, barbatul s-a agatat de o radacina de vita de vie salbatica si a inceput sa se legene, agatat de aceasta, deasupra prapastiei. Tigrul il privea amenintator de deasupra. Tremurand, barbatul a privit in jos, unde, in departare, un alt tigru astepta sa il manance. Numai radacina de vita de vie il mai sustinea. Doi soareci, unul alb si unul negru, incetul cu incetul, au inceput sa roada radacina de care se tinea barbatul. Omul a vazut in apropiere de el, in prapastie, o tufa de capsuni. S-a intins si a cules cateva capsuni. Cat de dulci si gustoase erau!

Observati in aceasta parabola cat de dramatica este conditia umana si cat de drastica este provocarea in fata careia este pus calatorul. Pare ca tot universul conspira impotriva lui, pentru ca el sa-si piarda viata si sa devina hrana pentru animalele salbatice. Cu toate acestea, omul are libertatea de a-si alege atitudinea in fata acestei provocari capitale si alege sa se delecteze cu ceea ce ii ofera realitatea. Poate ca isi va pierde in curand viata sau poate ca se va intampla un miracol si va scapa. Dar pana sa-si piarda viata, el arata ca a iubit aceasta viata si a stiut sa se bucure de ea, profitand de micile bucurii ale sale, chiar si acum, intr-un moment de mare cumpana.

Dar oare cum ar arata povestea intr-un stil de telenovela?
Poate ceva cam asa...

(...) Tigrul il privea amenintator de deasupra. Tremurand, barbatul a privit in jos, unde, in departare, un alt tigru astepta sa il manance. Numai radacina de vita de vie il mai sustinea. Doi soareci, unul alb si unul negru, incetul cu incetul, au inceput sa roada radacina de care se tinea barbatul. Atunci si-a dat seama ca trebuie sa-si ia inima in dinti si sa fie un barbat Alfa, asa cum l-a invatat Pera Novacovici, sa priveasca tigrul in ochi, poruncindu-i sa devina o pisicuta. Zis si facut. Apoi a incalecat tigrul care astepta cumintel deasupra, iar in timp ce cobora el asa, la vale, cu pletele in vant si cu transpiratie proaspata pe frunte, a observat ca celalalt tigru ameninta o tanara superba, cu ochelari de soare si  cu buze senzuale, care nu avea nici un kg in plus, dar nici in minus. Cand a aparut in fata tigrului agresiv, acesta si-a dat seama ca nu are nicio sansa si a vrut sa fuga. Dar barbatul i-a spus ca are ceva treaba cu el si ca trebuie sa o duca pe tanara pana acasa. Tigrul a fost fericit pentru ca poate sa se faca util iar in vazduh s-a auzit un ciripit de pasarele. Tanara cu ochelari de soare si buze senzuale i-a multumit curajosului voinic, impresionata peste masura de aceasta intamplare si nu avea in minte decat un singur lucru: oare misteriosul necunoscut care i-a salvat viata era casatorit? Cand a aflat ca salvatorul este casatorit a fost atat de suparata incat a inceput sa ii smulga mustatile tigrului pe care il calarea, una cate una... fara pic de mila, iar tigrul fireste ca a inteles-o fiindca stia ce inseamna sa fii indragostit la prima vedere. (VA URMA. NOT)

Am sa va las pe voi sa va dati seama ce fel de valori razbat din aceasta mini-telenovela pe care v-am impartasit-o aici, pe blogul Psihopedia, intr-un articol de weekend. Si poate imi lasati un comentariu legat de ceea ce ati invatat.








(1) Imaginea Nostalgie Reveuse, de Antoine Skipper, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Spiritual Minds, (acc. 30.07.2017), Zen Stories, website: Spiritual Minds 
Show comments
Hide comments

4 comentarii:

  1. Un condamnat la moarte a fost intrebat,conform uzantelor, care este ultima lui dorinta?!Raspunsul:"Sa ma uit cap-coada la serialul 'Tanar si nelinistit '!"

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca si telenovelele, ca si alte bunuri de consum vin sa satisfaca o cerere. Desigur, oricine m-ar putea contrazice spunand ca inainte a aparitia acestui "produs" ce fel de cerinta ar fi putut fi formulata astfel incat telenovela sa o satisfaca?! Intr-o societate consumatoare de orice aduce cuiva un profit si telenovela si-a gasit segmentul sau de piata. Sunt destule persoane ale caror nevoi emotionale, neimplinite in cadrul restrans al familiei (poate ar fi trebuit sa zic al cuplului) si neavand curajul unei aventuri extraconjugale, sa caute stimulari sub forma unor fiori romantici second hand din trairile impartasite cu eroinele sau eroii telenovelelor. Femeile (poate ma hazardez aratand spre segmentul feminin, dar o sa-mi asum afirmatia) sunt dublu recompensate: pe de o parte serialul preferat le da o ocupatie strans legata de o ora fixa (pe care nu o pot controla dar pe care o respecta chiar si ceilalti membri ai familiei) in care isi consuma trairile romantice chiar si indirect, empatizand cu personajele. Iar de pe alta parte le furnizeaza suficient material de dezbatere cu alte persoane care le impartasesc preocuparile. Este un fel de terapie de grup, in care dupa ce si-au consumat individual trairile alaturi de personajele telenovelei, le pot reconstitui si analiza intr-un cadru mult mai vocal si mai activ alaturi de alte consumatoare de acelasi profil. Cu cat mai multe consumatoare, cu atat creste ratingul, cu atat reclamele difuzate aduna mai multi bani "la buget", cu atat mai multi bani se aloca si astfel alte filme, mai lungi, mai impresionante fac loc unei noi industrii cinematografice care la randul sau sustin economia locala prin promovarea reclamelor. Eu nu sunt mare consumatoare de programe tv in general, dar as putea pune ramasag ca spoturile publicitare se adreseaza cu precadere segmentului feminin, chiar daca produsele la care se face reclama li se adreseaza barbatilor. Asa ca printre lacrimi si emotii stoarse de eroinele telenovelelor, cineva contabilizeaza incasarile din smanatana, uleiul, detergentul sau mai stiu eu ce produs caruia i se face reclama la tv. Desigur, am ales partea plina a paharului in loc sa stau sa cuget cat de nerealiste sunt asteptarile consumatorilor de telenovele daca isi regleaza trairile emotionale dupa modelele promovate in telenovele. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca multe dintre nevoi sunt create artificial... In functie de ceea ce ofera societatea si contextul. Gasim ceva cu ajutorul caruia sa umplem un gol interior, dar prin acel ceva apar alte nevoi artificial create... Care s-ar putea sa fie incomode pentru toata lumea, inclusiv pentru telenovelista.

    RăspundețiȘtergere