Poate cea mai obscena carte pe care am citit-o vreodata, este Marchizul sau arta de a te face placut. Si afirm asta in ciuda faptului ca nu apare in carte nici macar o soapta dezlanata.
Fiindca, s-ar parea, suntem o specie obsedata de putere si semnificatie personala, a carei competitivitate a dus la aparitia unei diversitati inepuizabile de variatiuni pe aceeasi tema, asa a aparut si puterea de a te face placut, ca modalitate a omului de a obtine aceasta putere si semnificatie personala.
Daca ti-ar fi dat sa ai o super-putere, atunci care ar fi aceea? Superman avea o multime de super-puteri: putea sa alerge foarte iute, sa prinda gloantele intre genele ochilor si, desigur, putea sa zboare in costumul sau caraghios. Alti super-eroi aveau alte super-puteri uimitoare. Ei bine, Marchizul are puterea de a se face placut!
Acum credeti ca are o tehnica speciala de a se face placut, si va confirm faptul ca am cumparat acest roman pentru ca am vrut sa explorez in detaliu in ce consta arta de a te face placut. Spre marea mea deziluzie, ceea ce am descoperit a fost visul fara de cusur al unui narcisist cu totul rupt de realitate - un adevarat delir de grandoare, daca vreti.
Arta de a se face placut a Marchizului nu are nimic ce s-ar putea preda ori invata cu folos. Este numai o forta animalica ce are puterea de a schimba atitudini, opinii si relatii, intr-o singura clipita, culmea, nefacand absolut nimic. Este obscena pentru ca ea etaleaza convingeri de genul "toti ceilati oameni se afla aici pentru a-mi face viata usoara".
Daca ati recunoscut in aceasta ideologie pe vreunul dintre cunoscutii vostri, e bine sa stiti ca el este asa pentru ca are o tulburare de personalitate - tulburarea de tip narcisic, caracterizata printr-o neobisnuita dorinta de a epata si printr-o nevoie extraordinara a acestei persoane de a fi admirata. Narcisicul crede ca are drepturi suplimentare iar regulile de bun simt, in caz ca exista asa ceva, sunt facute pentru "cei de jos", in niciun caz pentru dansul.
Dar este oare suficient sa apari pentru ca toata lumea sa se puna in slujba ta? Personajul principal al cartii, marchizul Letoriere pare a da de inteles ca arta de a fi placut sta in frumusetea noastra fizica. Este doar un magnetism animalic si nimic mai mult. Daca ti-a fost dat acest magnetism, atunci oamenii te vor imbraca, te vor hrani, iti vor oferi titluri nobiliare si te vor iubi pentru totdeauna. Daca nu, NU.
Erorile de logica nu intarzie sa se faca simtite. In primul rand, a-ti dori sa fii iubit de toata lumea este un scop nerealist si tocmai de aceea, atat de frustrant. De altfel sunt convins ca ati observat cat de bine sunt asociate narcisismul cu frustrarea, in caz ca stiti cel putin un narcisist. Iar apoi, a te astepta ca oamenii sa ti se puna la dispozitie cu tot ceea ce au, este de asemenea un ideal cauzator de multa frustrare.
Dintre strategiile de care dispune Marchizul, fac parte lucruri involuntare, care tin de acel magnetism personal narcisic: oamenii sunt pur si simplu cuceriti de frumusetea si induiosati de dramatismul conditiei tale. Dar mai apoi apar si strategii manipulative specifice narcisistilor: a cauta punctul vulnerabil al unei persoane si a-l "gadila" pana obtii rezultatul asteptat.
Spre exemplu, marchizul isi castiga titlul nobiliar prin votul unor consilieri si il castiga de partea sa pe fiecare dintre acestia. Cum face asta? Ei bine, prin intermediul unor scenete in care el interpreteaza cate un rol de conjunctura: fie pretinde ca este pasionat de vanatoare, precum unul dintre consilieri, fie ca este un mare fan al poetului Perse, pentru a-l seduce pe un alt consilier.
Letoriere pare a fi un la fel de bun cunoscator al psihologiei feminine - toate femeile cu care are de-a face devin "mamicile" marchizului, care isi doresc sa il ajute, sa il sustina si sa il salveze din situatiile delicate in care se afla, in ciuda reputatiei sale detestabile de profitor si seducator fara de scrupule, si in ciuda a ceea ce isi propun initial.
Marchizul imi aminteste cel mai mult de personajul Bel Ami, din cartea cu acelasi titlu, scrisa de Maupassant. Dar in timp ce Bel Ami pare o carte mai realista despre arivism, Marchizul este doar o fantezie obscena a unui narcisist, in care "totul merge struna" intr-un mod amuzant si ridicol. Struna, in sensul de potrivit asteptarilor nemasurate ale marchizului.
In cele ce urmeaza voi reda cateva fragmente din aceasta carte, care vor ilustra prezentarea facuta. Daca recomand Marchizul? Da, recomand aceasta carte. Dar in niciun caz pentru ca sa deprindeti arta de a va face placuti - ar fi o iluzie uriasa. Recomand cartea pentru a intelege mai multe despre tulburarea de personalitate de tip narcisic si asteptarile celor afectati de aceasta.
(1) Imaginea Elegant Smart Friend, de Mathew Fang, via Flikr, sub licenta
CC BY-ND 2.0
(2) Sue, E., (2016), Marchizul sau Arta de a te face placut; editura Dexon, Bucuresti
(2) Sue, E., (2016), Marchizul sau Arta de a te face placut; editura Dexon, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu