Cine este mai destept: un optimist sau un pesimist? Probabil ca ai deja un raspuns la aceasta intrebare dar vrei, cu siguranta, sa stii daca raspunsul tau este cel corect.
Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata de ce exista psihicul. Psihologii evolutionisti au facut acest lucru si au ajuns la concluzia ca psihicul exista pentru a facilita adaptarea la mediu. In plus, anumite trasaturi ale functionarii psihice, au fost puse, de asemenea, in legatura cu adaptarea.
Optimismul si pesimismul, ca trasaturi ale personalitatii umane, exista si s-au transmis din generatie in generatie tocmai pentru ca ele favorizeaza adaptarea la mediu. Si pentru ca s-au transmis ambele, pare ca evolutia nu a ajuns inca la o concluzie ferma in ce priveste care dintre "cele doua cai -- cea optimista, respectiv calea pesimista" este cea favorabila pentru supravietuire si perpetuare a speciei.
Chiar si azi, exista voci care sustin optimismul, asa cum exista voci care sustin pesimismul si valoarea sa adaptativa. Optimismul, spre exemplu, te bine-dispune, te energizeaza pentru actiune si te pune in miscare, spun unii. De asemenea, fiind optimist, dispui de pasiunea si energia pentru a pune in miscare pe altii, facandu-te astfel potrivit pentru o pozitie de lider. Nu, in ultimul rand, s-a constatat prin cercetare stiintifica, faptul ca optimistii sunt mai longevivi si mai sanatosi.
In schimb pesimismul te modereaza, te aduce "cu picioarele pe pamant" si te face sa te gandesti de doua ori inainte de a lua o decizie care ar putea fi neinspirata si pripita. Un pesimist nu trebuie sa isi faca griji ca va suferi daca nu reuseste o intreprindere ambitioasa, actiunile sale evitand riscul si urmarind ceea ce poate aduce ameliorari sigure ale situaitei actuale.
Baietii din acest videoclip povestesc despre cat de mult au avut de tras pentru a fi indraznit sa scrie o carte cu numele "Pesimistul Fericit", care, desigur, promova pesimismul, intr-o lume guvernata de iluzii frumoase, intretinute de sloganuri precum "Poti face tot ce vrei tu" sau "Poti fi tot ceea ce vrei tu".
Daca cei doi suedezi v-au convins sa fiti ceva mai pesimisti atunci cand va stabiliti scopuri si le urmariti, ei bine, din directia cealalta vin studii care vorbesc despre relatia dintre optimism si sistemul imunitar, sau optimism si, in general, sanatate, lasand sa se inteleaga ca persoanele optimiste sunt, intr-adevar mai sanatoase si mai longevive, mai capabile sa se bucure de viata chiar si in zilele senectutii.
Martin Seligman considera ca optimismul ne ajuta sa reactionam la probleme cu o anumita incredere si rezilienta. Persoanele optimiste cred ca evenimentele negative sunt temporare, limitate in influenta (neconsiderand ca acestea invadeaza toate aspectele vietii) si administrabile. The Pursuit of Happiness.
Totusi, dupa cum vedeti, opiniile sunt divergente. Ceea ce am inteles eu din aceasta controversa intre sustinatorii optimismului si sustinatorii pesimismului, este ca, daca avem nevoie de optimism, pentru a ne pune in miscare si pentru a influenta pe cei din jur, trebuie in acelasi timp sa fim rezonabili in ceea ce judecam si decidem, altfel spus, trebuie sa fim realisti.
Intre Deziluzie si Evolutia Greoaie
Problema este ca, multe lucruri par imposibile pana in momentul cand cineva le realizeaza. Iar asta sugereaza ca, totusi, nu stim care sunt limitele realitatii, iar incertitudinea este, in multe cazuri, poate singura certitudine. Pericolul pentru cei care incearca sa realizeze imposibilul este sa nu supravietuiasca deziluziei.
Si ar fi poate simplu sa supravietuim unei deziluzii, insa, din pacate, deziluzia vine cu pierderi foarte mari de resurse si de timp (resursa fundamentala), iar asta e mai greu de integrat. Sa speram ca, pe de o parte, cei ce incearca sa realizeze lucruri foarte ambitioase, stiu de la bun inceput in ce se implica iar, pe de alta parte, in caz de esec, vor avea inca resursele necesare si optimismul de a o lua de la capat, eventual, intr-o alta poveste, mai realista, pentru a economisi resursele.
La pasimisti, in schimb, se poate observa o dificultate de a evolua datorita lipsei entuziasmului, care poate duce uneori pana la depresie. Atunci cand nu se merita sa faci nimic, fiindca, probabil, nu va iesi bine, este greu pana si sa te ridici din pat. Iar daca, intotdeauna facem numai ceea ce nu prezinta riscuri, de teama esecului, vom fi nevoiti sa toleram o existenta rutinata si gri, ce poate reprezenta o sursa majora de stres si nefericire.
Problema, pana la urma sta in excesul de optimism ca si in excesul de pesimism. Nu de putine ori mi-a fost dat sa inteleg ca, omul este o fiinta ce are nevoie de anumiti parametri pentru a exista si a supravietuit. Daca intervalul ce ii permite supravietuirea este depasit, prin excese, atunci si viata sa este amenintata. Aceasta trasatura se observa in majoritatea aspectelor vietii sale, de la tolerarea temperaturii, a sunetelor, si pana la tolerarea schimbarii.
Realitatea, Dusman al Logicii Private
Dusmanii pesimismului exagerat, ca si ai optimismului exagerat pot fi reuniti sub un singur cuvant: REALITATEA. Iar realitatea, fiind o realitate sociala, prin definitie, cuprinde stiinta, morala sociala si legea.
- Stiinta -- iti poate dovedi, spre exemplu, ca ai fost prea optimist cand ai considerat ca este ok sa iti traiesti viata inainte de a te casatori, aratandu-ti ca, de fapt, explorarea sexuala premaritala conduce la nefericire in cuplu (esec marital)
- Bunul simt comun -- fiind prea optimist, in ciuda a ceea ce considera societatea ca se cade sa facem sau sa fim, aduce mari prejudicii si impiedica adaptarea noastra cu succes. Spre exemplu, putem crede ca un tatuaj pe fata nu are cum sa ne influenteze capacitatea de a ne gasi un loc de munca, dar realitatea sociala arata ca multi angajatori sunt sensibili la astfel de detalii
- Legea -- putem fi prea optimisti atunci cand neglijam existenta unor legi si consideram, spre exemplu, ca putem sa castigam foarte multi bani din frauda si coruptie, dar intr-o zi s-ar putea sa fim prinsi si sa fim nevoiti sa platim, intr-un fel sau altul. Detentia nu este o situatie care sa confirme optimismul nostru initial.
(1) Imaginea The Problem with Half Full, de Dave Haygarth, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
(2) Canadian Medical Association Journal, (acc. Nov. 23, 2015), Enjoyment of life and declining physical function at older ages: a longitudinal cohort study, website: CMAJ .ca
(3) The Pursuit of Happiness, (acc. Nov. 23, 2015), Mindfulness and Positeve Thinking, website: The Pursuit of Happiness
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu