Paraziti Psihici

  Parazitii sunt nelipsiti din natura. Inteligenta pe care un parazit o investeste in opera de adaptare si perpetuare a speciei sale, capata adesea accente spectaculoase. Dar oare exista si paraziti ai vietii noastre psihice?

Ar putea oare depresia ori alte boli psihice sa fie o forma de parazitare a personalitatii? Sa spunem inca de la inceput ca parazitii sunt forme de viata care se intalnesc destul de frecvent in natura, in lumea animala.  

Parazitul este o entitate biologica, animal sau planta, care traieste de regula, pe sau in interiorul unei alte forme de viata, hranindu-se cu resursele acesteia. Nu ii este de niciun folos, dimpotriva, are un efect vatamator si adesea letal asupra gazdei. Parazitul influenteaza in mod radical modul de viata al gazdei sale, influenteaza de multe ori si aspectul exterior al acesteia, urmarind sa preia controlul si dand un nou sens vietii gazdei, in acord cu propriile sale nevoi.  

Un exemplu spectaculos de parazitare pe care l-am descoperit de curand este acela prin care melcii sunt transformati in adevarati zombi, ca urmare a consumarii oualor de paraziti, continute in materiile fecale ale unor pasari contaminate. Pare ca in momentul cand parazitul se dezvolta in interiorul melcului, nu doar ca spectacolul este unul dezgustator si bizar, dar intreaga activitate a melcului este pusa in slujba parazitului si a scopurilor sale.  

Iar scopul parazitului este sa supravietuiasca... Acest spectacol sinistru al naturii nu este deloc intamplator. Parazitul a pus stapanire pe melc, pe partile sale cele mai proeminente (ochii) si le-a transformat in niste dispozitive naturale ce emit semnale indreptate catre pasari – gazda initiala, unde parazitul se simte cel mai bine.

Asemanarea cu omizile, care sunt hrana preferata a pasarilor, nu este nici aceasta intamplatoare... Aproape ca te blocheaza inteligenta de care da dovada parazitul acesta si „cat de bine s-a gandit” cum sa isi completeze ciclul de viata, pentru a ajunge iar in corpul pasarii, unde se poate inmulti.

Ca si cand ar dispune de propria agentie centrala de inteligenta!  Sau ca si cand ar realiza un exercitiu de seductie, aproape disperat - imi aminteste de fetele care se afiseaza descoperite pe strada... Or fi fiind si aceastea animate de "vreo chestie" macabra?

Parazitul modifica chiar si sensibilitatea melcului la lumina ori la atingere pentru a-si urmari scopul si face in asa fel incat sa duca melcul in locurile cele mai expuse, unde vulnerabilitatea acestuia este totala. Avem deci un melc care nu mai stie ce ii este de folos si care se repede buimac catre propria disparitie.  

Desigur, exista paraziti biologici care afecteaza in mod neplacut viata omului, despre care medicul ar putea sa vorbeasca mai bine decat mine. Dar oare se intampla la fel si in ce priveste aspectele psihice ale existentei noastre? De exemplu, emotiile, gandurile si comportamentul uman, ar putea sa fie parazitate in acelasi mod?  

In incercarea de a veni cu un raspuns cert la aceasta intrebare, sa observam ca, de multe ori, simtim ca nu mai avem niciun control asupra propriilor emotii, ganduri ori comportamente. E clar ca uneori ne indreptam cu aceeasi nesabuinta catre propria ruina, ca si cand am fi intr-adevar sub influenta unor paraziti. Asa sa fie?

Poate ca ar trebui sa vorbim aici despre asa numitele „complexe”, definite de Carl Jung ca fiind o structura psihica in componenta careia intra idei, emotii si perceptii ce ajung sa influenteze intreaga noastra activitate psihica. Complexul, atunci cand acesta capata nuante patologice, are tendinta sa se extinda si sa preia controlul, reducand la extrem viata psihica a „gazdei”.  

Poate ati intalnit persoane care sunt obsedate de cate un lucru, o persoana sau o idee fixa. Este potrivit sa afirmam ca aceste persoane sunt dominate de complexul lor, lucru care face integrarea lor sociala sa devina problematica. Asa apare complexul persecutiei (obsesia ca esti persecutat), al grandorii (obsesia propriei importante), complexul inavutirii (obsesia acumularii de avere), complexul erotic (obsesia unei iubiri fara seaman), etc.  

Desi, initial, complexul ii aduce cateva satisfactii gazdei sale – ii ofera poate o iluzie a controlului si a sigurantei, mai apoi, cand acesta se dezvolta, duce la marginalizarea totala a persoanei si descalificarea ei pe plan socio-profesional. Persoana dominata de un complex, devine incapabila sa ofere ceva societatii ca urmare a obsesiilor si a instabilitatii psiho-emotionale si comportamentale, care o fac cu totul nepotrivita pentru traiul in comunitate si in comuniune. 

Daca complexul psihic ne conduce catre propria distrugere, facandu-ne sa actionam impotriva propriei persoane, atunci care este parazitul care castiga din asta? La propasirea carui parazit contribuim fara macar sa ne dam seama? 

Fara a avea pretentia ca putem raspunde la aceasta intrebare, sa spunem ca solidaritatea si altruismul sunt leacurile pe care le recomanda psihologia adleriana. A nu se intelege prin asta faptul ca daca ne aflam mereu in mijlocul semenilor, suntem capabili intr-adevar de solidaritate. S-ar putea ca cineva care isi petrece mult timp, singur, intr-un laborator, si vine cu leacul pentru o boala considerata incurabila sa manifeste mai multa solidaritate decat cineva care discuta nimicuri sau cere atentie cat e ziua de lunga.