Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 3 iunie 2014

Amazoane Moderne

Poate ati intalnit si voi femei care se afla intr-o permanenta stare de frustrare. Oricand te vei intreba ce mai fac, vei sti ca bombanesc sau arunca invective vreunui barbat "total incompetent si lipsit de barbatie"... A creste fara tata pare a fi originea acestui tip de probleme.





Ne vine usor sa luam decizia ca nu vrem sa mai avem de-a face cu un anumit partener. Nu cere eforturi de reconciliere, nu trebuie sa iertam, putem sa ii solicitam o pensie alimentara consistenta, drept pedeapsa, sau sa impunem niste conditii umilitoare la divort, si, eventual, sa il facem de ras in mass-media, pentru cat de putin responsabil s-a dovedit a fi.

De asemenea, ani intregi, continuam sa batatorim poteca aceasta a ideii ca barbatul pe care l-am ales a fost un marlan si un prost crescut, probabil ca toti ceilalti, ceea ce nu ne incurajeaza pentru viitoarea noastra viata de relatie. Si pentru ca furia aceasta bine antrenata, zilnic, iti da senzatia ca faci ceva, ca meriti un loc intre ceilalti, si eventual un sprijin, vei continua sa te lasi inspirata...

Ba chiar, ajungi sa te simti capabila de realizari obtinute prin fortele proprii, in ciuda barbatilor de care nici macar nu ai nevoie. Si totusi... ce se va intampla cu fiica ta? Cum vede ea lucrurile? Cum priveste ea barbatii si cum se va apropia de ei?

Daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti! (nu am platit copyright pentru expresie) Este vorba despre asa numitele "daddy issues" (probleme legate de taticul), si care, odata cu emanciparea femeii, incep a se face simtite tot mai mult. Femeile pot acum sa se descurce singure, este adevarat - ele au locuri de munca, adesea bine platite si au si curajul necesar pentru a se vedea pe sine capabile sa traiasca pe cont propriu, asemenea amazoanelor mitologice.

Amazoanele, un trib mitologic care ar fi trait undeva in sudul Marii Negre ori in Crimeea, dupa alte surse, erau femei razboinice care credeau in destinul lor de a trai singure, de a creste si a supravietui pe cont propriu, fara suportul barbatilor. Ele faceau doar excursii "romantice" o data pe an, care aveau drept rezultat procreerea si supravietuirea tribului.

Daca nasteau baieti, acestia erau ucisi sau trimisi la tatii lor, ori abandonati in salbaticie. Pe fetite le ingrijeau insa si le invatau arta razboiului, vanatoarea sau agricultura. Dar le mai invatau ceva... si anume sa urasca barbatii si sa se limiteze la a-i folosi strict pentru procreere.

Nimic nou sub soare, ar spune unii... 

S-ar parea ca mai exista si astazi astfel de amazoane, chiar daca nu sunt atat de bine organizate. Asa cum spuneam, odata cu emanciparea femeii, vechile probleme ale asupririi femeilor de catre barbati tind sa fie eradicate si unele dintre femei se simt suficient de puternice pentru a-si lua destinul in propriile maini.  Asemenea amazoanelor din antichitate, mai fac excursii romantice pentru a se asigura ca au urmase, dar raman singure o mare parte din viata fiindca, pe undeva, ceva nu se mai potriveste, la nivel emotional, psihologic si material, cu vechile modele familiale, patriarhale, in care femeia ocupa un loc modest si umil.


Exista insa anumite trasaturi care le particularizeaza pe fetitele acestor amazoane moderne. 


  •  Reprezentarea negativa a barbatilor. 

Mentalitatea este, ca de fiecare data, radacina tuturor problemelor si in cazul fetitelor care au crescut fara tata este intru-totul explicabila si logica: daca mama nu si-a refacut niciodata casnicia, fetita poate invata ca nu exista posibilitatea unei comuniuni cu un barbat, este o optiune exclusa de mama si sansele percepute pentru o relatie proprie sunt infime. Chiar in contextul dificultatii de a creste un copil singura, pare de preferat a suporta aceste dificultati decat sa recurgi la suportul barbatilor "nestatornici, lipsiti de sensibilitate, mincinosi si manipulatori".


  •  Nevoia exagerata de atentie. 

Aceasta nevoie persistenta si intruziva se manifesta atat in raport cu barbatii din viata lor, cat si in raport cu prietenii si isi are sursa in frica de respingere si abandon, usor de explicat logic. Femeile care au crescut fara tata simt nevoia de a se afla in centrul atentiei permanent si fac eforturi de a ajunge acolo, cu toate ca nu intotdeauna recurg la mijloace incarcate cu valoare si semnificatie sociala - de exemplu se folosesc de un anumit tip de haine care mai mult expun decat acopera sau recurg la flirt. Vor dori 100% atentie, timp si devotament atat din partea partenerului cat si din partea prietenilor. Ele recurg, mai curand inconstient, la toate acele probleme personale, in special de natura sentimentala, pentru a ocupa acest loc si pentru ca cei din jur au o adevarata slabiciune pentru asa ceva, asa zisul "grup de suport", le incurajeaza sa devina si mai dificile ca partenere si sa aiba si mai multe probleme sentimentale.

  •  Vulnerabilitatea emotionala. 

La nivelul interactiunilor emotionale cu mediul, o fata fara tata se simte profund vulnerabila si are mari dificultati in a-si mentine echilibrul emotional in diversele contexte si situatii pe care le traverseaza. Vorbim despre o instabilitate care se manifesta prin stari de marasm emotional si afundare libera in negativism ce cuprinde intreg spectrul emotiilor negative: furia - tristetea - anxietatea. Nimic nu se compara cu un tata care iti spune ca problemele se vor rezolva si care te ajuta sa zambesti chiar si atunci cand viata nu este asa cum iti doresti. Afundarea in negativism poate fi considerata, la randul ei, o strategie de atragere a atentiei si suportului. De asemenea, de aici pornesc si tendintele de amortire a durerii cu ajutorul abuzului si a dependentelor de tot felul: mancare, droguri, sex, munca, etc.

  •  Dificultati relationale fara sfarsit. 

Instabilitatea emotionala insa este un impediment serios in construirea relatiilor si reactiile haotice si imprevizibile ale acestor femei constituie un puternic factor descurajant pentru oricine ar incerca sa intretina relatii de un fel sau altul cu acestea. Ele interpreteaza negativ reactiile si comportamentele celor din jur, iau fiecare remarca pe care nu o inteleg bine drept un afront personal sau o dovada a respingerii si lipsei de acceptare, si pe aceasta cale isi vor gasi alti protectori influentabili si usor de emotionat, care insa nu isi imagineaza ca vor deveni la randul lor urmatorii "persecutori lipsiti de compasiune". Se poate vorbi despre o constanta fuga de la o relatie la alta, explicabila si aceasta in mod logic. Se cauta mereu vindecatori ai ranilor vesnice, nevindecabile...

  •  Problemele legate de stima de sine. 
Multe femei care au crescut fara tata au o imagine de sine foarte negativa, dat fiind ca nu au primit niciodata validarea de care au avut nevoie din partea modelului de rol masculin. Lipsa stimei de sine vine cu lipsa abilitatilor, a competentelor si a responsabilitatii, caci o stima de sine se bazeaza pe elemente ce dau valoare persoanei si sunt recunoscute de mediu. In absenta unei figuri parentale masculine care recunoaste valoarea dincolo de aparente, fata va lua in serios ochii pofticiosilor si va considera ca se poate afirma doar prin asta. De aceea ele nu vor stii sa inspire increderea si nu vor dispune de capacitatea de a impune respectul.

  •  Pretentia de a fi independenta. 
Multe astfel de femei au impresia ca a te afla intr-o relatie este un semn de slabiciune, cand de fapt este un semn al maturitatii emotionale si sociale. Ele de altfel descurajeaza relatiile serioase si alternativele relationale cele mai sanatoase, fara macar sa-si dea seama. Frica lor de barbati le determina sa se afiseze mai curand ca amatoare de "open relationship" si de relatii pasagere decat ca partenere responsabile si angajate afectiv, inchipuindu-si ca pe parcurs, relatiile pot progresa catre mai mult. Este pacat, caci multi parteneri pe care ii intalnesc chiar sunt bine intentionati dar se simt intimidati de o astfel de abordare prea liberala pentru gustul lor.

A creste intr-un mediu in care esti constant informata in legatura cu netrebnicia barbatilor, are astfel de consecinte asupra modului in care te raportezi la celalalt gen si asupra modului in care te vezi in relatie cu acesta - cat de capabila esti de a atrage un barbat si de a-l pastra langa tine?

De asemenea, o intreaga copilarie in care ai fost martor al unor manifestari si tehnici de interactiune intre cele doua genuri, are consecinte asupra bagajului operational de care dispui in ce priveste intimitatea si aspectele asociate acesteia - balanta interactiunilor barbat-femeie: ce presupune aceasta interactiune, ce oferim si ce primim, ce drepturi au partenerii, cum se rezolva conflictele, cum se iau deciziile, cum se desfasoara evenimentele importante si sarbatorile, ori care sunt optiunile de care dispunem in fiecare situatie specifica.

Ei bine, pentru aceste fetite, barbatul pur si simplu lipseste din aceasta ecuatie iar ele sunt libere sa-i gaseasca un loc si un rol acestuia: ar putea fi ceva ca un catelus? Sau poate el va primi toata puterea? 

Este destul de dificil sa iti dai seama care sunt limitele lucrurilor cand nu ai un model la indemana si cand nu ai antrenamentul  necesar interactiunii constante, intr-o relatie sanatoasa sau apropiata de asa ceva. Aceasta dificultate se reflecta in toate trasaturile de care vorbeam mai sus. In relatie cu barbatii, acest tip de femei tind sa devina o reala povara prin modul in care se prezinta, lasand mereu loc de interpretari, si lasand impresia unei totale lipse de autenticitate.

Prin nevoile lor exagerate si prin modul in care reactioneaza fata de alegerile si comportamentul barbatului, prin revarsari de furie, emotii contradictorii si instabile, si asa numitele "scene", le va fi greu sa intretina relatii armonioase cu celalalt gen, si in spiritul arhetipului amazoanei, se vor regasi singure, crescandu-si copilul pe cont propriu si facand "excursii romantice", lipsite de perspectiva unei familii sanatoase din punct de vedere psiho-social. 

Nu vreau sa credeti ca toate fetitele crescute in absenta tatalui au acest destin, insa cercetatorii din domeniul psihologiei familiei sustin ca exista o mare probabilitate ca ele sa intampine astfel de probleme si ca este nevoie de eforturi serioase pentru asimilarea, in timp, a competentelor necesare comuniunii. In ce priveste preventia se pot face lucruri pentru a trece peste resentimentele si deziluziile pe care mamele acestor fetite le traiesc in raport cu partenerii lor.

Este poate mai usor sa te resemnezi cu ideea ca nu poti ierta un lucru sau altul si ca nu poti sa mai suporti o anumita persoana, dar cu toate acestea eforturile sunt posibile si ele tin de capacitatea noastra de a creste ca oameni, ori de a-i sustine si incuraja pe cei din jur sa creasca la randul lor. Amintiti-va ca nimeni nu este perfect si platim oricum pentru asta! Emotiile oarbe nu stiu intotdeauna adevarul despre noi si despre realitate, chiar daca ne organizam viata numai in functie de ceea ce simtim. Aici, colaborarea cu psihologul de familie poate face diferenta.











Imaginea No Father, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Sites Google, Absentee Fathers and How They Effect Women's Relationships, website: Elizebeth Sylvester

Barras, J. (2000). Whatever happened to dadd'ys little girl? the impact of fatherlessness on black women. (pp. 67 -72). New York: The Ballantine Publishing Group.

Becker-Phelps, L. (2011, May 24). Learning your attachment style can light up your life. Retrieved from http://www.psychologytoday.com/blog/making-change/201105/learning-your-attachment-style-can-light-your-life 

Calvin, T. (1993). Your heart belonged to daddy…and then he “abandoned” you!. Cosmopolitan, 214(1), 161-163.
Show comments
Hide comments

7 comentarii:

  1. Interesant articol...
    Fac si eu parte din aceasta categorie, trebuie sa recunosc asta.
    Probabil am toate caracteristicile pe care le-ai enumerat mai sus.
    Nu ma simt o "amazoana moderna", mai degraba as zice ca platesc consecintele.
    Nu am ales eu sa le platesc, au venit la pachet in momentul in care m-am nascut.
    Si nu am fost destul de puternica sa rup aceasta "traditie amazoniana".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei bine, eu sunt genul care abordeaza temele cele mai "heavy" iar temele "heavy" ma abordeaza si ele, (inca din copilarie :P). Sunt constient ca acestea vor atinge anumite puncte sensibile chiar si in cititorii blogului si nu o fac doar pentru a ravasi amintirile sau emotiile. O fac pentru distractie si profit! :))

      In alta ordine de idei, regret faptul ca nu am facut decat sa prezint o realitate sociala, cruda cum este ea si nu am insistat asupra partii cu sfaturile sau sugestiile. Nu cred ca exista solutii simple sau remedii rapide ale acestor probleme desi sunt optimist din fire. Exista solutii dar nu rapide si nici simple.

      Thanks for the commment si pentru rabdarea de a lectura acest gen de articol !
      Interesul tau este apreciat.

      Ștergere
    2. Si eu iti multumesc pentru articole, sunt interesante si de fiecare data descopar ceva nou.
      Solutii mai greu de gasit, pentru ca fiecare persoana e "speciala" in felul ei si cred ca fiecare isi va gasi linistea" dupa o lunga terapie.
      Apreciez sinceritatea ta in privinta acestor postari :)
      La cat mai multe articole despre problemele "heavy ale acestei societati moderne!

      Ștergere
  2. Apreciez postarile dumneavoastra mai ales pentru ca demonteaza clisee, stereotipuri, ajuta sa vadem in spatele si dincolo de ele, vorbesc despre o educatie matura, asumata si responsabila. Imi mai place si ca aveti niste ,,linii,, destul de ferme in jurul carora va construiti teoriile.
    Sunt o femeie care a crescut fara tata si recunosc in ce ati descris dumneavoastra, trasaturi ale vietii si dezvoltarii mele sau ale altor amice aflate in aceeasi situatie. Imi amintesc ca la un moment dat am realizat ca toate femeile pe care le cunoscusem si care crescusera doar cu mamele, aveau aproximativ aceleasi teorii despre viata.
    In fine, am avut norocul totusi sa-mi aud mama vorbind de bine, cu duiosie, despre barbati care-si iubesc copiii si se mai si sacrifica pentru ei (cu toate ca vorbea despre acestia ca despre un soi de piatra rara pe care doar norocoasele, nu se stie cum, pun mana).
    Acum, fiindca fara foc nu iese fum, nici femeile nu cred ca se sperie asa usor si iremediabil uneori, fara motive intemeiate - doar au puterea sa se inhame temerar la cresterea copiilor de unele singure sau la ingrijirea unei familii in care indeplinesc multiple functii si primesc putine recompense sau chiar deloc. Adica de ce or vorbi, totusi, la fel despre barbati, toate mamele parasite si tradate, sau doar dezamagite, de acestia?
    Parca as simti nevoia si de o postare a dumneavoastra care sa vorbeasca despre educatia pe care o primesc barbatii, in general, in societatea romaneasca, cum sunt acestia pregatiti pentru rolul de parinti, pentru parteneriatul cu femeia, etc. Printre toate cliseele cu care crestem de obicei si suntem educati, eu regasesc inca din plin la barbatii din jurul meu, ca o realitate, un soi de infantilism alimentat si tolerat chiar de mamele lor, de iubitele/soltiile lor. Barbatii au voie in general sa faca sau sa nu faca multe, au parca mai multe optiuni decat femeile, e in regula daca nu-si pot purta nici lor insisi de grija (ca doar ii poate purta femeia), e in regula daca isi neglijeaza copiii (oricum nimeni nu se asteapta la mai mult din partea lor).
    Pot sa spun ca oricate eforturi ar fi facut mama in relatia cu tata, nu cred ca ar fi folosit la ceva. Era total dezinteresat de viata de familie, nu mai vorbim de faptul ca n-a putut accepta niciodata ca sora-mea s-a nascut cu o boala care o face dependenta de noi. In atari conditii, va inchipuiti ca devine greu de crezut ca un alt barbat, un strain, ar fi atat de marinimos sa imparta bunele si relele cu mama. Si uite asa celibatul ei definitiv.
    Momentan nu ma aflu in conditii de celibat :). Ba chiar am o relatie frumoasa, dar consider ca dintr-un noroc mi-a iesit in cale un barbat bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur foarte mult pentru ca exemplul dvs rupe traditia amazoanelor despre care vobeam si ca ati reusit sa dati pentru un barbat de treaba. Sunt multi factori care intervin aici, dintre care multi le raman necunoscuti chiar si psihologilor.

      Pe de alta parte, da, este adevarat, ducem cu totii lipsa de maturitate emotionala si sociala. Avem tendinta sa ne refugiem din fata responsabilitatilor si sa ne ascundem in lucruri lipsite de valoare... Aveti dreptate si cand spuneti ca ne incurajam unii pe altii sa ramanem la fel de imaturi.

      Schimbarea atitudinilor nu este cea mai usoara dintre sarcini desi este posibila. Cred ca modul in care incercam sa ii determinam pe ceilalti sa se schimbe este de o importanta capitala. Toti visam la mai bine dar este pacat cand, cautand mai binele nu facem decat sa pierdem chiar si putina armonie de care dispunem. Cred ca ameliorarea relatiilor este unul dintre domeniile in care specialistii ar trebui sa se faca auziti mult mai mult.

      Multumesc pentru interesul pe care il manifestati pentru acest blog.
      Sunteti bine-venita oricand doriti companie pentru o ceasca de cafea. :)

      Ștergere
  3. am omis sa mentionez inca o apreciere: temele pe care le abordati, impreuna cu punctele de vedere din care le abordati - desi nu se refera la cine stie ce curiozitati psihologice, ci chiar la vietile si dilemele noastre de zi cu zi - cer ,,un ochi,, sensibil, intuitiv si preocupat de toate acestea ca sa le vada; parca ati fi trait din toate despre cate vorbiti domnule Iftimie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marturisesc faptul ca am trait multe dintre lucrurile despre care scriu. Totusi, ceea ce ma atrage catre aceste teme, este un interes aproape hipnotic pentru cunoasterea sufletului omenesc, preocupare ce ma domina de ceva vreme. Am considerat ca este o cauza pentru ca merita sa traiesti.

      Va mai astept pe blog! :)

      Ștergere