Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

sâmbătă, 3 mai 2014

Victime de Profesie

Victimele fac parte din economia oricarei povesti. Fara ele povestea ar fi searbada. Adesea victimele sunt sexy si de altfel asa a aparut arhetipul Cenusaresei sau, mult mai recent, Pretty Woman - o reeditare mai mult sau mai putin reusita. Dar ce ar trebui sa stim despre victime si cum ar trebui sa le abordam?




Viata ne aduce adesea in postura de victima, desi, pare ca unii dintre noi sunt mai inclinati catre acest rol decat altii. De altfel, in mod subiectiv, poti sa nu devii niciodata victima, sa nu te simti ca si cand ai fi asa ceva, chiar si daca circumstantele arata ca esti realmente o victima a propriului destin. In mod similar, in conditii exceptional de favorabile, unii reusesc sa traiasca rolul de victima pana la capat, dand dovada de excelente abilitati in interpretare. 

Diferenta intre cele doua categorii se afla in resursele interioare si creativitatea de care acestea dau dovada. A fi o victima este o situatie ingrata, ce implica suferinta si chin, adesea implica si stigmatizare sau chiar respingere sociala. Nu putine au fost studiile in domeniul psihologiei sociale care au aratat ca oamenii pur si simplu nu stiu sa vina in intampinarea suferintei, tratand-o superficial si simplist. Exista bunaoara o suma de atitudini ce nu incurajeaza comunicarea cu victima si, prin urmare, nu incurajeaza nici victima sa se dezvolte si sa preia fraiele propriei vieti.

S-ar spune ca atunci cand ne disociem de suferinta celuilalt si il marginalizam datorita incapacitatii sale de a-si administra existenta si provocarile aferente acesteia, il impingem catre o atitudine mai creatoare. Si de fapt acesta este telul de dorit: victima sa devina mai implicata, mai curajoasa, sa depuna eforturi si sa fie activa. Dar toate acestea nu vin obligatoriu prin marginalizare, desi se poate intampla asta, atunci cand exista suficiente resurse de partea victimei.

O victima creste cu adevarat atunci cand, inainte de toate, prezervam relatia cu ea, prin atitudini favorabile relatiei. Numai pe aceasta baza se poate construi mai apoi, numai de aici victima poate dezvolta o creativitate proprie si numai de aici vom putea astepta mai multe eforturi si implicare. O victima de profesie poate evita partea cu eforturile si ne poate face responsabili cu usurinta pentru bunastarea ei, insa ea are ritmul propriu de crestere si trebuie sa il respectam. 

Iata cateva atitudini identificate ce blocheaza relatia cu victima:

  • Atitudinile de respingere si evitare, care includ retincenta, evitarea contactului si a comunicarii
  • Atitudinile de minimalizare, care includ optimismul exagerat, ridiculizarea, fortarea normalizarii - "nu ti s-a intamplat nimic..."
  • Atitudinile de blamare, care cauta sa demonstreze vina victimei sau erorile comise in ideea ca fiecare primeste ceea ce merita. - "pai daca nu ai procedat corect..."
  • Atitudinile hiperprotectoare, care sunt o incercare de a ne gestiona propria angoasa in fata unei amenintari simbolice careia ii suntem potential expusi noi insine
  • Atitudinile de amplificare, sau pesimismul excesiv, tendinta de a exagera gravitatea situatiei - "asa fac toti barbatii..."
  • Atitudinile dirijuitoare, ce implica incurajarea unei redresari rapide si acordarea de sfaturi - "sterge-ti lacrimile si iesi mai mult din casa!"

S-ar spune ca nu exista nimic care sa fie pe placul victimei, desi, de la caz la caz, anumite victime sunt mai dispuse sa primeasca sfaturi si chiar le cer cu insistenta, ori sunt mai dornice sa primeasca protectia salvatorului. Totusi, ceea ce functioneaza cu adevarat este recunoasterea empatica a emotiilor victimei, propunerea unor explicatii partiale si a unor cauze posibile si, de asemenea, luarea in atentie a sentimentelor altor persoane implicate si a cadrului mai larg in care se deruleaza drama.

Nu se recomanda simplificarea excesiva a situatiei, nici ca mod de abordare a suferintei si nici ca mod de interventie intr-o situatie data, care in general, este complexa si implica numeroase necunoscute. O simplificare, prin minimalizare, prin critica sau prin aruncarea vinei pe un tert, poate lasa impresia lipsei unui interes real si a egocentrismului incapabil sa ofere suport.

Asa cum spuneam, prezervarea relatiei este esentiala, dar nu pentru a prelua toate responsabilitatile victimei si pentru a-i rezolva problemele noi insine, ci pentru a putea pe aceasta cale sa o sprijinim pe victima sa devina cu adevarat implicata in rezolvarea problemelor personale.











Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

Rasmussen P. (2010), The Quest to Feel Good, editura Taylor and Francis Group, New York

Sharp, T. (2011), 100 de cai spre fericire, editura Trei, Bucuresti

Frankl, V., (2012), Omul in cautarea sensului vietii, editura Meteor Press, Bucuresti

Andre, C., (2004), Cum sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu