Memoria Veacurilor

În mintea ta deții o făbricuță care aduce în această lume produse, de un fel sau altul. Calitatea acestor produse depinde de calitatea resurselor pe care le folosești: Unii folosesc resentimentele și neîmplinirile personale, în timp ce alții folosesc recunoștința, pentru a genera astfel de produse. Povestea unui polonez, în România. 

☆ ☆ ☆

Scriam într-un articol precedent despre Traumele Alese și Terorism. Spuneam acolo că ele reprezintă procesul psihologic prin intermediul căruia nepoții și strănepoții victimelor au tendința să-și ia revanșa împotriva nepoților și strănepoților abuzatorilor, cu toate că primii nu au suferit niciodată acele abuzuri, iar ceilalți nu poartă responsabilitatea faptelor strămoșilor. 

Și fiindcă există această propensiune de a-ți răzbuna strămoșii, există și actele teroriste. Teroriștii acționează ca și când abuzurile despre care vorbeam mai sus s-ar fi întâmplat săptămâna trecută, deși vorbim despre evenimente care au avut loc în urmă cu zeci de ani, iar în anumite situații, sute de ani. 

Dar nu este singurul element care mă determină să observ că unele națiuni par să stea mult, mult mai bine cu memoria decât noi, românii. Și nu știu dacă ăsta este un lucru bun. Am sentimentul că, cel puțin unele dintre lucrurile întâmplate în urmă cu zeci și sute de ani, ar fi mai bine să rămână în cărțile de istorie... și cam atât. 

Pare că unii au învățat din istorie niște lecții care nu-i ajută în vreun fel, nici pe ei și nici națiunile cărora le aparțin — cel puțin atunci când observi acțiunile lor dușmănoase sau criminale, îndreptate împotriva celor din jur. E trist atunci când găsim în istorie motive pentru a ne purta mizerabil cu cei care aparțin altei națiuni...

Și găsim numeroase astfel de scuze de a fi mitocani, respingători sau de-a dreptul criminali cu alții. Mă voi întoarce la această idee spre sfârșitul capitolului. Până acolo vreau să vă mărturisesc faptul că ideea acestui articol mi-a venit atunci când am întâlnit pe internet — probabil s-ar fi putut întâmpla și în viața reală — mărturia unui polonez, despre ceea ce știe el despre România, pe care o postez mai jos.

Traducere: Când Germania și Rusia au invadat Polonia, în anul 1939, România și-a deschis granițele și a oferit azil polonezilor. Știu asta pentru că străbunicul meu l-a escortat pe președintele Poloniei către România și i s-a oferit adăpost acolo. Vă mulțumim! Noi încă ne amintim! ❤️

Mie personal îmi place ideea de a avea o relație specială cu Polonia, deși, dacă te gândești bine, strămoșii noștri nu s-au înțeles întotdeauna atât de bine, cum reiese din acest comentariu. Ba chiar au existat lupte directe între polonezi și moldovenii conduși de domnitorul Ștefan cel Mare — bătălia de la Codrii Cosminului, nu-i așa? Ceea ce vreau să sugerez este faptul că găsești în istorie pretext pentru absolut orice...

Un număr în creștere de studii științifice indică o relație semnificativă între gratitudine și fericire. Practica recunoștinței și a generozității sunt importante pentru toți cei care caută fericirea adevărată. A-i învăța pe copii să-și exprime recunoștința, le îmbunătățește acestora capacitatea de a învăța și reduce prevalența problemelor de sănătate mentală, cum ar fi depresia — ResearchGate.net

Și totuși acest tip din Polonia a găsit în istoria Poloniei un motiv pentru a fi recunoscător României! Cred că este remarcabil că s-a întâmplat acest lucru și mai cred că recunoștința în sine este un sentiment pe care nu oricine îl poate nutri, fiind rezervat mai curând persoanelor înzestrate cu o anumită noblețe a spiritului. Pare că unii pur și simplu aleg din istorie motive pentru a fi recunoscători în timp ce alții găsesc motive pentru a aduce nenorocire pe oriunde trec!

De ce se întâmplă așa — probabil că răspunsul ține de personalitate și de ceea ce obișnuiam să numesc făbricuța din creierul omului. Această făbricuță găsește mereu materie primă, resurse și energie pentru a genera acțiuni de un fel sau altul — produse dacă doriți, ale activității acestei făbricuțe. Calitatea morală a acestor produse ține adesea de calitatea resurselor investite — de exemplu lecțiile pe care alegem să le învățam din istorie.

Uneori mă întreb dacă ucrainenii vor rămâne recunoscători pentru suportul pe care l-au primit din partea noastră și a întregului continent — cel puțin noi le-am oferit ocazia! Mă refer la noi, cei care admiră curajul Ucrainei, nu la conaționalii noștri care au, așa cum am observat, un milion de motive pentru a detesta acest popor greu încercat. Nu în ultimul rând, oare nu am ratat ocazia de a fi recunoscători Franței pentru că președintele Macron ne-a oferit garanții de securitate atunci când americanii păreau că bat în retragere? 

Martin Seligman, un pionier al Psihologiei Pozitive, a dezvoltat exercițiul numit Trei Lucruri Bune, cunoscut și sub numele Ce a Mers Bine — pentru a cultiva gratitudinea și a crește nivelul de fericire. Exercițiul presupune să scrii 3 evenimente pozitive care au avut loc pe parcursul zilei și motivele pentru care s-au întâmplat acestea, în scopul de a ne focaliza pe experiențele pozitive, în locul celor negative. 

Un alt exercițiu interesant, numit Vizita de Gratitudine, presupune să scriem o scrisoare plină de recunoștință pentru cineva care a avut un impact pozitiv asupra vieții tale, influențându-te în bine, și să predai această scrisoare, în persoană — scrisoarea poate fi citită cu voce tare de către autor, la predare. Se pot chiar organiza evenimente în grupurile de consiliere psihologică, prin care invităm persoanele respective și le facem cunoscută contribuția pozitivă, în fața tuturor. 

În aceeași ordine de idei, naționaliștii maghiari, despre care am scris pe larg în articolul Trauma Maghiară, au învățat din istoria lor o lecție destul de tristă — faptul că imperiul lor a fost sfâșiat într-o mulțime de bucățele care azi alcătuiesc alte țări. Probabil că și din această cauză — dacă nu cumva numai din această cauză, maghiarii cumpără gazul criminalului Putin, sponsorizându-i astfel acțiunile teroriste în Ucraina, în timp ce ne acuză pe noi că înarmăm Ucraina și nu ne dorim pacea!

Cum spuneam, este fascinant ce alege fiecare să învețe din istorie, mai ales că istoria ne oferă un număr inestimabil de lecții, dintre care unele te fac să ai un comportament uman, de într-ajutorare, căldură și generozitate, în timp ce altele te fac să te comporți cu răceala unei pietre. Și în final, dacă folosești istoria pentru a găsi pretexte de a te comporta mizerabil cu cei din jur, consider că ai o problemă pentru care merită să te adresezi unui psiholog bun. 

(1) Imaginea Thank You, de Marcus Wockel via Pexels

(2) Research Gate, (acc. 30.09.2025), Gratitude and Generosity, website: ResearchGate.net

Continue reading

valori

Luam Lumina de pe Facebook

Citatele motivationale si-au castigat un bine-meritat loc pe retelele de socializare, impreuna cu bancurile, pozele cu animalute sau cu persoane care se bucura de un IQ foarte limitat. Caci fiecare dintre acestea raspunde unei nevoi. Azi mi-am propus sa analizez cateva citate motivationale ce raspund nevoii de orientare in viata a utilizatorului tipic de retele sociale.

☆ ☆ ☆

Mi-am propus ca in acest articol sa analizez cateva dintre mesajele care circula pe retelele de socializare, si care, nu-i asa, primesc o multime de reactii pozitive si sfarsesc prin a fi imbratisate de o multime de persoane, doar pentru ca au primit validarea celorlalti. Dar oare validarea celorlalti este o proba a utilitatii absolute a respectivelor mesaje? 50 sau 100 de like-uri vor transforma un citat sau o vorba de duh intr-un principiu ce merita sa-ti ghideze existenta, pe durata mai multor zeci de ani? Sper ca initiativa mea sa va trezeasca interesul si sa reflectati atat la mesajele pe care le voi aduce in discutie aici, cat si la comentariile mele pe marginea acestora. Sa incepem!

• DOLIUL SI VIATA - OAMENII CRED CA DOLIUL SE FACE MAI MIC ODATA CU TIMPUL. DE FAPT, DOLIUL RAMANE LA FEL DE MARE, DAR VIATA INCEPE USOR, USOR SA CREASCA MAI MARE DECAT EL. 

PLUS - Un mesaj de suflet, generos si plin de empatie, care acorda respect procesului doliului si are meritul ca nu incearca sa forteze lucrurile. El sugereaza faptul ca nevoia ta de a tine doliu este oportuna si sanatoasa. Este un fel de a spune ca e ok sa tii doliu, oferind si perspectiva ca intr-o zi, nu prea indepartata, sa poti sa investesti mai mult interes in restul vietii tale, in ciuda pierderii. Afirmatia ca doliul ramane la fel de mare este un mod de a spune ca pierderea poate fi de neinlocuit si trebuie recunoscuta ca atare, ceea ce da acestei idei umanitate, disponibilitatea pentru empatie si sensibilitate fata de suferinta si pierdere. 

MINUS - Pe de alta parte, pare ca vointa umana este minimalizata, chiar exclusa din procesul doliului, ca si cand nu ar depinde in niciun fel de fiecare in parte cat anume tinem doliu, procesul fiind 100% independent de ceea ce alegem si 100% dependent de ceea ce simtim. In realitate, cred ca fiecare dintre noi poate alege forma in care se manifesta doliul in viata sa si chiar facem asta, cu toate ca suntem mai curand inconstienti de rolul nostru in aceasta ecuatie. Prin asta, citatul afecteaza negativ intelegerea a ceea ce putem in relatie cu suferinta si pierderea iar asta mentine mitul emotiei a-tot-puternice in dauna capacitatii de a gestiona pierderea si doliul.

 

• SIGMUND FREUD - EMOTIILE NE-EXPRIMATE NU MOR NICIODATA. ACESTEA SUNT INGROPATE DE VII SI VOR IESI LA SUPRAFATA MAI TARZIU, IN FORME MAI URATE.

PLUS - Potrivit teoriei lui Freud, refularea este un mecanism de aparare care consta in ignorarea emotiilor neplacute in ideea ca acestea vor disparea. Freud era de parere ca acest lucru nu se intampla niciodata, dimpotriva, emotiile refulate merg in inconstient unde isi fac de cap. Partea buna a acestui citat consta in faptul ca suntem incurajati sa tratam cu atentie emotiile pe care le simtim si, pe cat posibil sa le exprimam, in ideea ca vom reusi astfel sa evitam acel proces inspaimantator, prin care emotiile ne-exprimate, ne transforma in niste monstri. Cred ca in unele situatii acest lucru se intampla exact in modul descris de Freud, iar exprimarea emotiilor este de bun augur, in special daca se face intr-o maniera social acceptabila, adica decenta, fara a leza drepturile celorlalti si fara a-i abuza.

MINUS - Din pacate, citatul nu implica ideea ca aceasta exprimare a emotiilor sa se faca intr-un mod decent, cu respect fata de cei din jur. Deci multi vor intelege ca, decat sa isi tina emotiile pentru ei, si acestea sa iasa oricum la suprafata in forme hidoase, mai bine sa facem o scena cat mai rapid, ca sa nu cumva sa se intample nenorociri mai mari. Dar astfel de scene ii abuzeaza pe cei din jur, ei neavand absolut nicio vina pentru emotiile noastre. Nu in ultimul rand, am putea observa ca, de multe ori, chiar ne trece, altfel spus, exista situatii cand afirmatia lui Freud nu se confirma absolut deloc. Ceea ce inseamna ca, daca am avea capacitatea sa retinem impulsul de a face o mare scena, am fi mult mai castigati iar relatiile noastre nu ar avea de suferit. Dar aici se vede faptul ca Freud a cam imbatranit - pe vremea lui, singurul mod de a gestiona emotiile era sa le exprimi, cu riscul sa-ti para rau ca ai facut-o. Azi insa stim ca emotiile depind de interpretarea situatiei si pot fi canalizate /transformate in fel si chip.

• MITUL BARBATULUI ADEVARAT - UN BARBAT MATUR TE VA ACCEPTA BLONDA SAU BRUNETA, INALTA SAU SCUNDA, SUBTIRE SAU DOLOFANA, CU VERGETURI SAU ALTE FORME. TE VA ACCEPTA ASA CUM ESTI. IN OCHII UNUI BARBAT MATUR VEI FI CEA MAI BUNA DINTRE MULTE ALTE FEMEI. 

PLUS - Partea buna a acestui citat care se doreste a fi un citat vindecator, este ca iti ofera o speranta in legatura cu viitorul, te ajuta sa depasesti durerea pierderii iubirii, de exemplu. El scoate in evidenta niste asteptari ce te pot ajuta sa-l uiti pe fostul, tipul care, cel mai probabil nu era un barbat matur si adevarat. Cum ar veni, citatul ar putea functiona in paradigma strugurilor acri - am nevoie de un barbat adevarat, nu de un nataflet care nu stie sa aprecieze o femeie adevarata si eventual o inseala cu prima iesita in cale. De asemenea, pe langa rezilienta in fata socului emotional, citatul poate sa dezvolte auto-suficienta si o bruma de stima de sine, necesare in astfel de situatii critice: da, merit un barbat adevarat!

MINUS - Daca iei prea in serios acest citat, risti sa dezvolti atat de multa auto-suficienta incat sa nu te mai intereseze absolut deloc felul cum arati, cat de mult te ingrijesti, si, pe aceasta cale, sa primesti tot mai multe semnale de invalidare din partea celor din jur, care vor incerca din rasputeri sa te trezeasca din basmul acesta. Caci da, ai totusi nevoie de eforturi de bun simt, pe care le fac toti oamenii civilizati din jurul tau ca sa atraga resursele societatii la ei, inclusiv un posibil partener. Poate ca esti o femeie adevarata in sinea ta, dar forma in care te prezinti in societate este singura modalitate de a atrage atentia asupra ta. Nu as vrea sa descoperi intr-o zi ca barbatul matur care te-a remarcat a facut-o doar pentru ca era la fel de neingrijit si nepasator cu aspectul sau ca si tine - caci doar el mai ramasese singur, probabil. 

 

• BUSOLA DE REZERVA - ORICE TE FACE SA TE SIMTI RAU, ABANDONEAZA! ORICE TE FACE SA TE SIMTI FERICIT, PASTREAZA! ESTE ATAT DE SIMPLU!

PLUS - Stiti, uneori incertitudinea este mai greu de suportat decat nenorocirea in sine. O incertitudine colosala a vietii noastre este aceea de a nu sti sa distingem intre ce este bine si ce este rau pentru noi. La nivelul simtului comun, si in special in randul femeilor, emotiile lor reprezinta singurul mod de a discerne intre bine si rau: daca te face sa te simti bine, inseamna ca acel lucru sau persoana este buna pentru tine. Daca te face sa te simti prost, inseamna ca acel lucru sau persoana sunt toxice, nu-i asa? Iar faptul ca dispui de aceasta busola intr-o lume plina de incertitudine este un lucru bun... Imagineaza-ti dimensiunea blocajului generat de faptul ca nu stii ce este bine si ce este rau! Cum ai mai alege atunci?

MINUS - Exista multe probleme cu acest mod de a evalua realitatea, binele si raul. In primul rand, exista un bine pe termen scurt si un bine pe termen lung. Spre exemplu, pe termen scurt, o doza de heroina este exceptionala - te face sa te simti bine! Poti nega asta? Nu. Pe termen lung insa, sunt mai bune efortul, munca, economiile si alte chestii pentru care nu te trezesti dimineata cu bucurie. Si inca ceva: psihopatii au un talent exceptional de a te face sa te simti bine pe termen scurt (iti vor spune, cuvant cu cuvant, fix ceea ce ai vrut mereu sa auzi) - nu si pe termen lung insa: iti dai seama ca ai fost batjocorit(a) si umilit(a) in tot acel timp. Binele si raul sunt notiuni mult mai complexe decat ne imaginam noi...

Se considera ca orice relatie este abuziva, fiindca abuzul este uneori atat de subtil incat nici macar nu-ti dai seama ca a avut loc. Oamenii au calitati si defecte, ceea ce inseamna ca orice relatie te face sa te simti prost, la un moment dat. Unii oameni au calitati pe atat de mari pe cat de mari le sunt defectele: ai un sef care te abuzeaza in fiecare zi si totusi, jobul respectiv te-a ajutat sa-ti faci casa in 2 ani. Sau poate ca ai un partener care este atat de frumos, destept, avut si inzestrat, prin urmare este atat de cautat, incat gelozia ta iti ruineaza fiecare zi. Citatul spune ca trebuie sa-l parasesti, nu-i asa? In fond, prezenta lui in viata ta te face sa te simti nefericit(a)...

Ori poate ca ai un medic sau un psihog care iti pune adevarul in fata si asta te scoate din sarite: ai prefera unul care te minte frumos? :) Atat de complicate sunt uneori lucrurile! De fapt chiar mi-ar placea sa va spun ca totul este simplu de tot si tine de felul cum simti... Mai mult decat atat, mi-ar fi mult mai usor sa mint frumos decat sa spun adevarul. Si, in final, cel mai probabil, nici n-ai mai avea nevoie de psiholog daca totul este atat de simplu si daca asta iti rezolva toate problemele... 

Am preferat in acest articol sa mentin lucrurile intr-un oarecare echilibrul, in sensul ca am mentionat parti bune si parti mai putin bune ale fiecaruia dintre aceste citate. Cu exceptia ultimelor doua citate care imi plac prea mult ca sa le mai analizez. Probabil ca si ele au parti bune si parti mai putin bune, ca si celelalte, dar haideti sa mai lasam si pentru data viitoare. Cred ca articolul si-a atins scopul aratand faptul ca mesajele de pe Facebook sunt puternice in felul lor, fara insa a fi infailibile. 

(1) Imaginea Facebook Safe, de Stock Catalog, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

Continue reading

valori

Mitul Eroului Degenerat

In adolescenta cochetam cu muzica rock. Dar tot timpul aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate care a murit prematur. Eram in contact permanent cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei".

o o o

Mitul Eroului isi are radacinile in istoria omenirii avand un rol didactic si de entertainment. Ne place sa ascultam povesti despre eroi, sa-i urmarim la stiri ori "live", atunci cand actioneaza, pentru a salva persoane aflate in pericol sau lupta pentru dreptate sociala.  Au existat eroi inca din cele mai vechi timpuri si ei s-au metamorfozat odata cu trecerea vremii, cu evolutia valorilor umane si rafinarea gusturilor.

Aceasta rafinare a gusturilor nu a fost intotdeauna un lucru bun. Daca Eroul Clasic era acela care facea binele sa triumfe si promova cele mai inaltatoare valori, Eroul Romantic castiga centrul atentiei mai curand prin capacitatea sa de a fi inadaptat si bolnav, de a suferi din iubire sau din cauza marginalizarii. 

In mod interesant, in ultimele decade, Mitul Eroului a dezvoltat o ramura mai curand decadenta, care, cel putin mie, mi-a creat tot felul de stari sufletesti.

Clubul 27 este constituit dintr-o lista de actori, muzicieni si atleti care au murit la varsta de 27 de ani, adesea ca rezultat al abuzului de droguri sau alcool, sau ca urmare a unor factori ce implica violenta (crima, sinucidere, accidente). Decesul a mai multi muzicieni populari intre anii 1969 si 1971 a condus la formarea ideii ca decesele sunt frecvente la aceasta varsta. Studiile statistice insa au esuat in a demonstra un astfel de pattern al deceselor muzicienilor la varsta de 27 de ani, in comparatie cu rate similare ale deceslor la varsta de 25 si 32. Un studiu al BMJ a descoperit faptul ca decesele in randul muzicienilor sunt mai numeroase in perioada de adult tanar iar faima sporeste riscul deceselor premature in randul muzicienilor, dar riscul nu este limitat la varsta de 27 de ani. (Wikipedia ~ The 27 Club)

Cred ca am devenit constient de aceasta ramura decadenta a Mitului Eroului in momentul cand am constientizat faptul ca, mai involuntar ori mai curand prin invatare, s-a creat acest asa-zis "club select al super-starurilor care au murit la 27 de ani". Este vorba despre cateva "suflete chinuite", despre care nu se poate spune ca nu dispuneau de talent artistic.

Cauzele acestor decese misterioase, perfect sincronizate, ca sa zic asa, sunt diverse, dar predomina supradozele si accidentele de automobil. Oricum, s-ar parea ca mitul lui "27 Club" a fost infirmat de fiecare data cand s-a incercat demonstrarea sa stiintifica - nu exista o prepondereta a mortilor in randul artistilor la aceasta varsta. Dimpotriva, exista multi alti artisti tineri care mor la alte varste, mai aproapiate sau mai indepartate de cea de 27 de ani.

Totusi, a ramas mitul urban al lui "27 Club". Iata doar cateva dintre cele mai sonore nume care fac parte din acest club funebru:

• Jimmy Hendrix

• Janis Joplin

• Jim Morrison

• Kurt Cobain

• Amy Winehouse

Lista completa a artistilor / muzicienilor care au murit la 27 de ani este mult mai lunga, continand nume cu o rezonanta mai mare sau mai mica. Veti intreba, ca multi altii, bine dar de ce 27? Care ar fi misterul acestei varste? Sunt convins ca numerologii au ei o explicatie bulversanta in legatura (si) cu asta, insa psihologii ar incerca mai curand o explicatie rationala, speculativa, cu iz stiintific.

Spre exemplu, am putea vorbi despre faptul ca la 25 de ani inceteaza o perioada numita "adolescenta prelungita", cu alte cuvinte, este momentul in care, teoretic, oficial, terminam cu adolescenta pentru totdeauna si devenim adulti tineri cu acte in regula. Miza este, formarea acelor deprinderi de adulti tineri si lasarea in urma  a adolescentei, in mod definitiv.

Dar care ar fi deprinderile adultilor tineri? Un raspuns scurt ar curpinde lucruri precum munca, intimitatea, familia, ingrijirea si educarea copiilor, si poate mai putin invatatura, prietenia si distractia care ocupau un loc privilegiat in perioada adolescentei. Nici macar nu as dori sa lansez ipoteza potrivit careia, acesti oameni mor fiindca nu au reusit sa treaca la stadiul de "adulti tineri".

O ipoteza mult mai eligibila ar putea fi aceea potrivit careia, "27 Club" a inceput sa prinda contur in perioada in care se puneau bazele acestui stil de viata care se exprima prin cele 3 componente "Sex, Drugs and Rock'n'Roll". In anii 60 - 70, tinerii pareau fascinati de ideea de a trai in pace, consumand droguri si iubindu-se pe unde apucau. (Make Love Not War)

Dar ei nu intelegeau pe deplin riscurile la care se expuneau adoptand acest stil de viata, caci acestea nici macar nu se cunosteau. Senzatiile erau puternice si asta conta cel mai mult. A venit o vreme in care drogurile nu mai erau la moda, fiind mai curand rezervate celor care, aveau, intr-adevar, o vocatie de "drama queens", intrucat trebuie sa ai ceva "al tau" ca sa adopti un stil de viata, desi stii care este rezultatul.

Dar pana sa devenim constienti de efectele consumului de droguri, "27 Club" prinsese deja contur si deja continea o combinatie de toata frumusetea. Cred ca dupa ce drogurile nu au mai fost la moda, a intervenit, in buna masura si dorinta de a apartine acestui club. Stiu, este o ipoteza exagerata, usor sinistra, dar eu personal cred ca pentru unii dintre acesti tineri, a functionat ceea ce se cheama "invatarea vicarianta".

Invatarea Vicarianta sau altfel spus Invatarea Sociala reprezinta adoptarea unor comportamente atunci cand observam ca acestea sunt recompensate de societate. Si, intr-adevar, daca esti un tanar star rock in ascensiune si ai unele probleme cu abuzul de substante, poate sa te tenteze un "rehab", dar, la fel de bine, poate sa te tenteze si sa intri in istorie ca membru al "27 Club". Vezi si fenomenul "sinuciderilor la indigo".

A fi un membru al acestui "club select", poate parea o adevarata onoare pentru unii, in special daca au deja statutul de "eroi", in sensul ca toata lumea le acorda atentie, respect si oriunde se duc, oamenii "se bat pe bilete". Fiecare dintre noi, isi are tentatiile sale, iar astfel de personalitati, si le au pe ale lor. Sigur, este trist ca exista un astfel de club simbolic, dar, stiti cum spune o lege a lui Murphy: daca ceva rau este pe cale sa se intample... 

Nu este obligatoriu o alegere constienta si rationala, dar este ceva ce poate sa se afle la un nivel mai putin constientizat, o tentatie careia i te abandonezi la un moment dat, daca esti, cum spuneam, un tanar rocker cu o cariera excelenta si pe care nu il preocupa in mod deosebit viata de familie monotona si plina de responsabilitati, mai ales ca toti cei din jur te privesc ca pe un zeu. Esti talentat, esti in centrul atentiei, ai totul, esti terminat de droguri, dar hei, ca sa fii perfect, trebuie totusi sa mori la 27 de ani! Lumea va sopti la priveghi "Only the good die young!"...

Oricum, multi alti tineri si-au dat obstescul sfarsit la varste diverse. Exista de altfel un mit, al artistului cu viata dezorganizata, destul de bine format si intarit de exemple multiple. In ziua de azi, pare a fi mai curand o exceptie sa intalnesti un rocker care isi doreste sa traiasca, sa aiba viata de familie in paralel cu cea profesionala si  doreste sa creasca copii fericiti.

Imi amintesc ca in adolescenta cochetam si eu cu muzica rock si admiram foarte multi dintre acesti artisti. Dar tot timpul mai aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate sau alta care fie a murit de supradoza, fie s-a sinucis, fie i-a cedat ficatul, fie a murit intr-un accident. Am fost in permanenta in contact cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei", care, la un moment dat m-a determinat sa iau distanta de genul muzical care insemna atat de mult pentru mine.

(1) Imaginea Heroes, de Tiago Farrajota, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Spinditty (acc. 28.11.2018), List of Members of the Forever 27 Club, website: Spinditty

(3) Wikipedia, (acc. 28.11.2018), 27 Club, website: Wikipedia

Continue reading

victime

Piatra Filozofala si Binele Universal

Binele este relativ. Totusi, exista un criteriu valid, dincolo de ceea ce banuim a fi Bine sau Rau. Binele nu poate fi inteles decat ca Bine Universal, separat de interesele noastre egoiste si de binele momentan al celor ce ne sensibilizeaza. 

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, piatra filozofala este o substanta care se presupune ca ar avea proprietati miraculoase, cum ar fi faptul ca transforma orice metal in aur sau acela ca ajuta la vindecarea tuturor bolilor. Nu cred ca alchimistii au reusit sa o descopere, dar putem folosi acest concept ca pe o metafora pentru orice pare a fi miraculos.

Eu personal, nu prea cred in miracole, mai ales ca nu s-au mai petrecut prea multe de o vreme. In schimb, cred ca multe lucruri se pot transforma in bine, daca investim suficienta munca si perseverenta in acestea. Am numit asta "miracole stiintifice" - adica lucruri care pot parea de necrezut daca nu am vedea munca si eforturile manifestate intre punctul A (incepeutul timid) si punctul Z (finalul de-a dreptul miraculos).

Asadar, nu exista o Piatra Filozofala, propriu-zisa, in forma pe care o cautau alchimistii, dar exista atitudinea care face miracolele sa se intample. Cum nu toate miracolele sunt posibile, imi veti spune ca unele dintre acestea sunt pur si simplu nerealiste si de aceea nici nu se indeplinesc. Ar trebui sa intelegem in ce consta acest realism care poate bloca sau facilita miracolele.

Potrivit experientei mele empirice si cognitive, este realist tot ceea ce de fapt slujeste "mai binelui comun", adica societatii. Omul pare a fi conceput ca si fiinta care isi slujeste siesi (caci, spre exemplu, ii este mai usor sa simta propria-si durere / foame / frig / disperare decat pe a celor din jur), dar civilizatia il invata, in fiecare zi, ca, indiferent ce simte, ar fi mai util pentru el sa tina cont de consecintele alegerilor sale pe termen lung.

Va exista intotdeauna o perspectiva de termen scurt, care ne cere validare rapida si egoista a propriilor nevoi sau a nevoilor la fel de egoiste a celor care ne conving ca sufera, si o perspectiva pe termen lung, care vine cu "tabloul complet" adica toate consecintele alegerilor noastre anterioare. Dupa cum va imaginati probabil, emotia este "busola morala" pentru toate alegerile ce privesc validarea egoista de termen scurt.

Si trebuie sa recunoastem ca exista extrem de multe persoane "simple", a caror singur ghidaj moral este emotia. Oare sa fie suficient sa ne conformam la imperativele emotiei?  Probabil ca daca emotia ar fi fost suficienta pentru o excelenta adaptare la mediu, atunci nu ar mai fi aparut religia, nici etica cu ramurile sale si nici macar codul penal, care sa ne pedepseasca faptele - emotiile ne-ar face perfecti, nu-i asa? Vedem insa ca nu este asa si asta nu se datoreaza faptului ca nu avem emotii. 

Caci adevarul este ca multe dintre deciziile noastre pur emotionale se dovedesc aducatoare de necazuri, incurcaturi si suferinta pe termen lung, indiferent cat de convinsi am fi ca procedam corect urmandu-ne emotiile - acest sistem de ghidaj, usor rudimentar, pe care ni l-a oferit evolutia dar care pare a fi ramas in urma, binisor de tot, in ce priveste misiunea sa de a ne orienta catre ceea ce este util / bun pentru noi insine.

O sa-mi spuneti ca sunt o persoana "rece" care nu intelege emotia. Dar doresc sa va amintesc ca multe nenorociri apar ca urmare a faptului ca dam curs lucrurilor pe care le simtim, incepand de pilda cu infidelitatea si terminand cu omuciderile - criminalii nu sunt obligatoriu niste "oameni lipsiti de emotie", potrivit mitului, ci mai curand niste oameni care sunt incapabili sa isi gestioneze starile - daca simt ura, o manifesta prin crima (si ura face parte din spectrul emotiilor).

De altfel, pare sa fie destul de raspandita conceptia care pretinde ca un om sanatos este acela nevrotic (chinuit sufleteste) - cred ca s-a raspandit mai mult in ultimele decenii, cand ne pasa mai putin de valori precum intelepciunea, educatia sau profunzimea si ne lasam animati de acele personalitati usor nevrotice care "fac show-ul frumos", adica atrag atentia tuturor cu trairile lor intense, ca niste copii eterni.

In ciuda aparentelor, persoanele care "fac show-ul frumos", sunt "calde" si au tot ce le trebuie, au o dificienta importanta, desi pot parea a fi de succes si a se bucura de centrul atentiei. Deficienta lor consta in faptul ca nu reusesc sa inteleaga perspectiva "pe termen lung" - aceea care vine cu toate consecintele alegerilor anterioare. Sa va explic ce inteleg eu prin "perspectiva pe termen lung".

Ei bine, stiti ca uneori "ne vine sa bem"... extrem de mult. Pe termen scurt, avem nevoie de asta pentru a ne simti bine. A doua zi insa vine cu mahmureala, cu dureri de cap si cu nenumarate drumuri la toaleta. Cred ca aceasta este o metafora numai buna a "perspectivei pe termen lung". Si lucrurile pot sa se complice foarte mult pe termen lung.

Cu alte cuvinte, atunci cand alegem ceva, este util sa luam in consideratie si alti factori in afara de ceea ce simtim. "Asa simt si gata" este un criteriu de alegere destul de sarac daca il raportam la ziua de maine, cand tot noi suntem aceia care vor avea de "tras" de pe urma alegerilor noastre.

Si pentru a incheia simetric, as spune ca Piatra Filosofala este acel tip de influenta mentala exercitata de perspectiva pe termen lung. In general, ajungem sa platim pe termen lung faptul ca interpretam "binele" ca fiind binele nostru egoist sau binele celor care ne emotioneaza / sensibilizeaaza. Adevaratul "Bine" ar trebui sa fie interpretat ca fiind binele societatii si chiar al societatii copiilor nostri, daca este sa aprofundam acest concept.

De fiecare data cand ignoram acest Bine Universal, ajungem sa dam socoteala intr-un fel sau altul. Am sa va dau drept exemplu cazul lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, cel care facea experimente pe romanii din spitale, in numele profitului personal. Eu unul nu cred ca nu avea emotii. Cred in schimb ca emotiile sale il slujeau (prost, ca si convingerile sale de om lacom) mai mult pe dansul decat acel Bine Universal despre care vorbeam.

Idea de a sluji Binelui Universal si a pedepsei pe care Universul o trimite impotriva ta este evidenta in cazul citat mai sus. Totusi, in fiecare zi putem sa slujim acest Bine Universal, ori, dimpotriva, sa il ignoram, cu consecintele de rigoare, ce apar, de regula, pe termen lung. In relatia cu copiii nostri sau cu persoana iubita putem sa slujim sau nu Binelui Universal prin atitudinea noastra si prin ceea ce ii incurajam pe acesti oameni sa faca cu vietile lor.  

Poate sa devina o adevarata provocare faptul de a realiza daca chiar slujesti Binelui Universal, mai ales ca emotiile tale nu te mai ajuta cu absolut nimic. De multe ori, emotiile sunt doar niste slabiciuni la care te dedai fara nicio problema, fiindca esti obisnuit sa actionezi emotional si crezi ca nu ai putea altfel. 

Totusi, opreste-te o clipa si intreaba-te ce are de castigat societatea de pe urma actiunilor / alegerilor tale. Nu de alta, dar societatea / universul isi vor aminti intotdeauna de tine, in ciuda faptului ca tu nu iti amintesti de acestea aproape niciodata. 

(1) Imaginea The Men of His Time, de Jaci XIII, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

Continue reading

virtute

Infidelitate si Divort

Te simti ca si cand cineva ti-ar fi scuipat in cafea. Iar aceasta este o bariera serioasa in calea fericirii tale in cuplu. Nu este singura. Despre bariere, auto-dezvaluire, sensul intimitatii si alte provocari ce apar odata cu infidelitatea. 

o o o

Intalnesti uneori barbati (tineri, de regula) care au aceasta problema legata de virginitatea pierduta a partenerei si te intreaba descumpaniti ce pot face in acest sens. Cu alte cuvinte, faptul ca partenera lor actuala sau potentiala nu mai este virgina devine pentru ei o provocare de netrecut, manifestand chiar un tip de repulsie fizica fata de fete care nu mai sunt virgine. 

Cred ca acest tip de manifestare seamana cu situatia in care unii dintre barbatii care au fost inselati, nu isi pot scoate din minte faptul ca patenera lor chiar a fost atinsa de un alt barbat iar acest lucru devine un obsacol fiziologic in calea supravietuirii familiei. Mai rar am intalnit asta la femei de unde intelegem ca, cel putin pentru unii dintre barbati, trupul partenerei este "un bun personal" ce nu poate fi nici impartit si nici atins, pentru ca sa poti avea o relatie functionala cu acest trup (si atat, probabil). 

Si cred ca, tinand cont de asta, multi dintre cei pe care ii chinuie constiinta pentru faptul ca au inselat, ar putea sa tina pentru ei secretul, renuntand la iluzia aceasta potrivit careia, daca ii comunici partenerului faptul ca l-ai inselat, atunci lucrurile revin la normal si depasesti sentimentele de vinovatie sau alte chinuri psihologice fara-de-rost, eliminabile cu pastile (LOL). Daca partenerul este unul dintre cei despre care vorbeam, vezi bine ca lucrurile nu vor reveni la normal prea usor.

Dar cum ii sta bine unui psiholog decent, am sa invoc cuvantul "Depinde", tocmai fiindca ma face sa par sofisticat, si, in fond, nu suntem toti la fel si ne diferentiem prin trairi, convingeri si reactii. Se prea poate ca unii sa va primeasca cu deschidere si sa va inteleaga, ba chiar sa aprecieze faptul ca "ati fost sinceri", dar, la fel de bine, se prea poate sa se termine rau toata povestea, in special daca celalalt este gelos si labil din punct de vedere emotional. 

Iar cand spun "rau" va puteti gandi la cele mai intunecate scenarii. Si da, in ciuda faptului ca intalnesc psihologi care indeamna oamenii sa le spuna partenerilor ca i-au inselat, personal consider ca, de prea multe ori, este doar o iluzie faptul ca asta ar putea sa va ajute in vreun fel. Da, este logic sa vorbiti cu partenerul despre problemele cuplului vostru si despre trairile voastre in acest cuplu. Nu cred ca foloseste la ceva sa ii spuneti ca l-ati inselat deja. 

Cum argumentez asta? Pai inselarea este o alegere personala, nu este ca si cand nu ati fi avut alta optiune si nici nu inseamna ca ati inselat pentru ca partenerul vostru v-ar fi "impins" la asta. Se spune adesea ca pentru adulter este "vinovat" chiar si sotul incornorat - ca sa nu ramana el cu iluzia ca nu are niciun fel de responsabilitate. Poate ca are o parte de vina, dar nu asta. Adevarul este ca nu a decis el in locul vostru si avand aceasta "superioritate morala" poate oricand sa o foloseasca pentru a desfiinta cuplul. 

Daca stai sa te gandesti, suntem constienti de faptul ca, oricand, oricaruia dintre noi, i se poate intampla o nenorocire, si putem sa devenim, cum se spune "un numar intr-o statistica". Ceea ce ne permite sa traim totusi fericiti si eficienti este tocmai faptul ca reusim sa ignoram asta. Cand suntem pusi in fata faptului implinit, de regula intra in scena personalitatea fiecaruia: unii cred ca pot trece peste aproape orice, in timp ce altii se vor lasa doborati de neputinta proprie.

Prin urmare, daca ne preocupa cu adevarat partenerul de viata, ar fi probabil mai inspirat sa cautam, impreuna cu un psiholog o forma de a integra aceasta experienta, crutandu-l pe partener. De regula, sunt de parere ca este importanta impartasirea si cultivarea relatiei, insa astfel de informatii privesc aspecte atat de delicate incat ma indoiesc ca partenerul are suficiente resurse pentru a le gestiona. 

Dupa cum spuneam, se poate discuta despre ce simtiti in cadrul cuplului si despre ce va doriti de la acest cuplu dar auto-dezvaluirea excesiva poate sa devina o problema in sine. Barierele care se ridica intre parteneri in cazul aparitiei infidelitatii sunt multiple, si, chiar daca au o origine comuna, psihologica, se manifesta pe diferite paliere:

• Bariere Emotionale: La nivel emotional, intre cei doi parteneri apare distanta, raceala si instrainarea. Aproape sigur, lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, cand va faceati juraminte si promisiuni fara acoperire, cand va imaginati ca sunteti suflete pereche si va intelegeati din priviri. 

• Bariere Fizice: De multe ori poate aparea acea repulsie fizica fata de partener, si probabil ca acesta este cel mai serios semnal al faptului ca relatia nu mai are prea multe zile. Cel inselat are sentimentul ca cineva i-a... "scuipat in cafea", ca sa ma exprim astfel. E destul de brutala exprimarea dar chiar aceasta este ceea ce simte cel inselat.

• Bariere Comportamentale: Ca urmare a barierelor mentionate mai sus, partenerii nu reusesc sa isi disimuleze trairile si adopta o atitudine incompatibila cu impacarea. Limbajul non-verbal creaza distanta iar de fiecare data cand vor incerca sa comunice, realizeaza faptul ca isi comunica numai critici si observatii taioase, hiper-emotionale si negativiste.

• Bariere Psihologice: La baza, asa cum spuneam, se afla barierele psihologice, care se refera la principii de viata, valori personale si convingeri. Acesta este domeniul in care se poate interveni cu ajutorul unui psiholog in vederea flexibilizarii acelor convingeri care sunt incompatibile cu acest cuplu, dar, poate si cu oricare cuplu pe care l-ati putea forma pe viitor.

Pe de o parte, principiile, valorile si convingerile ne fac ceea ce suntem si inteleg faptul ca multi dintre cei inselati ar renunta mai curand la partenerul de viata decat la principiile lor. Dar eu nu-mi propun sa le schimb acest "nucleu psihologic", poate doar sa il flexibilizez, nu de alta, dar viata sociala este complexa, in special in marile orase, unde avem a face cu tot felul de tentatii si provocari. 

Un lucru pe care obisnuiesc sa il impartasesc este acela ca, in Psihologia Personalitatii, faptul ca facem un lucru la un moment dat nu implica si existenta unei trasaturi de caracter. Asa dupa cum, un elev care ia nota 10 la Matematica, (a avut surse bune la un extemporal), o data in viata sa scolara, asta nu il face un mare matematician. Desigur, a facut o impresie puternica pe moment, dar asta nu inseamna mai nimic. Poate sa ramana coringent la Mate chiar in acel semestru.

Asadar, daca un partener a fost infidel o data in viata, asta nu inseamna ca infidelitatea este a 2-a sa natura. Putem sa explicam asta prin starea sa emotionala de moment, printr-o oportunitate creata, printr-o criza existenta deja s.a.m.d. Prin urmare, intr-o astfel de situatie, barierele s-ar putea sa tina mai curand de convingerile noastre decat de caracterul acestui partener infidel o data (si atat).

Pentru a exista o trasatura de caracter a infidelitatii este necesar ca o persoana sa manifeste aceasta reactie de infidelitate in repetate randuri, sistematic si invariabil. Si nu ma indoiesc de faptul ca unii dintre cei care v-au inselat chiar detin aceasta trasatura de caracter incompatibila cu un cuplu normal.

In literatura de specialitate se vorbeste despre eforturi pe care ambii parteneri ar trebui sa le depuna pentru a readuce cuplul "pe linia de plutire", si, mai ales, avand convingerea ca lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, si asta nu este obligatoriu un lucru rau - cuplul nu mai este nici imaculat dar nici naiv, este in schimb experimentat, incercat si, de ce nu, mai puternic, din moment ce a rezistat acestui tip de provocare.

Sunt constient ca exista cupluri care nu vor reusi niciodata sa treaca peste un astfel de incident, chiar si daca le-as recomanda sa tina cont ca este vorba despre un incident izolat, pana la proba contrarie. Dar mie imi place sa va aduc vesti bune si va incurajez sa credeti in cuplul vostru, chiar si in conditiile in care a aparut infidelitatea. 

Daca sunteti niste fiinte profund emotionale si credeti ca un cuplu trebuie sa ramana imaculat, orice-ar fi, probabil ca aveti o viziune vulnerabila cu privire la cuplu. Este vulnerabila fiindca este idealizata, perfectionista si de aceea nerealista. Cu o astfel de viziune, infidelitatea ar putea inseamna sfarsitul cert al relatiei, dar nici macar nu este nevoie sa se ajunga la infidelitate pentru a simti ca "relatia scartie" din toate incheieturile.

In general, as descuraja extremele: cei care sunt atat de idelisti incat niciun cuplu real nu s-ar putea ridica la nivelul idealului, dar si cei care sunt pregatiti sa treaca cu vederea orice infidelitate sau grosolanie si sa accepte faptul ca un cuplu poate exista si in absenta unei relatii propriu-zise, adica in absenta impartasirii, intereselor comune si a solidaritatii intre cei doi. Fireste, daca va este bine asa, si puteti sa treceti peste barfe si alte inconveniete de acest fel, asta e tot ce conteaza.

(1) Imaginea Divorce, de Nokdie, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

vinovatie

Consumul Ostentativ

Vara fierbinte, vacante exotice, iubire si romantism. Iar in ziua de azi, la iubire ajungem atragand atentia asupra noastra. Aparem cu putin sclipici si nu mai este nevoie de Curriculum Vitae. Este si principiul pe care se bazeaza Consumul Ostentativ.

o o o

Termenul de "Conspicuous Consumption" (Consum Ostentativ) a aparut pentru a descrie un comportament uman ce pare a fi asociat societatii de consum si dezvoltarii de care se bucura aceasta in ultimele decenii. Dar adevarul este ca acest comportament este mult mai vechi decat pare, fiind intalnit chiar si la animale, s-ar parea.

Inainte de orice altceva, cred ca ar fi util sa definim cativa termeni asociati:

Consumul Ostentativ - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii sau investirea unor sume importante de bani in scopul atragerii atentiei asupra propriior mijloace materiale si cresterii prestigiului personal. 

Invidia Consumului - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii, investirea unor sume importante de bani in scopul afisarii ostentative a mijloacelor materiale si atragerea invidiei celor din jur.

Compasiunea Ostentativa - Implicarea in activitati caritabile intens mediatizate in scopul de a obtine afirmarea de sine si recunoastere publica a unui statut economic privilegiat si sporirea prestigiului personal.  

O intrebare care vine de la sine, este, nu-i asa, intrebarea "De Ce?". Si raspunsul pare a fi continut de definitie: in scopul sporirii prestigiului, pentru a starni invidia sau pentru a ne afirma statutul social privilegiat. Cu toate acestea, s-a observat ca acest comportament de consum ostentativ nu este caracteristic obligatoriu celor mai bogati membrii ai societatii si este mai curand intalnit in tarile cu economii emergente decat in cele din asa-zisa "Lumea 1".

Cu alte cuvinte, probabil ca raspunsul la intrebarea "De ce consumam ostentativ?" ar trebui putin nuantat. Este adevarat ca multe dintre comportamentele umane au la baza imperecherea (sexul), razbunarea, obtinerea de venituri. Crimele spre exemplu, sunt privite ca avand unul dintre aceste motive. Astfel de explicatii sunt cat se poate de valabile si in cazul consumului ostentativ.

• Sexul - dorim sa atragem atentia posibililor parteneri sexuali cu privire la potentialul nostru de a oferi stabilitatea si dezvoltarea adecvata a urmasilor. Consumul ostentativ este deci un comportament explicabil prin intermediul psihologiei evolutioniste. 

• Banii - Consumam ostentativ pentru ca dorim sa aratam celorlalti ca ne bucuram de succes in ceea ce facem, deci suntem niste profesionisti adevarati, prin urmare este in interesul lor sa se asocieze cu noi si nu cu eventuali competitori ai nostri. Afisarea ostentativa a unor produse cu pret piperat este un principiu central in arta manipularii - vezi "Principiul Autoritatii".

• Razbunarea - Se spune ca cea mai buna razbunare este sa traiesti bine. Si s-ar parea ca simtim, mai mereu, nevoia de a demonstra cuiva din trecutul sau prezentul nostru ca avem ceva in plus fata de acea persoana. A consuma ostentativ reprezinta o posibilitate de revansare (macar in mintea noastra) din moment ce valorile materiale se bucura de o larga recunoastere in ziua de azi.

La aceste motivatii primordiale, am putea adauga oricand faptul ca, cel putin pentru unii, consumul ostentativ este un mod de a raspunde presiunilor sociale - faptului ca cei din jur au adoptat consumul ostentativ si cumva "ne obliga" sa o facem si noi, sau urmarea unor modele de viata care reprezinta ceva pentru noi. 

Cu alte cuvinte, daca pentru unii, consumul ostentativ este mai mult o revansa pe care acestia si-o iau impotriva unei societati care, probabil, i-a umilit in multiple moduri (ore suplimentare prost retribuite sau bonuri de masa fara valoare, de ex.), pentru altii, consumul ostentativ s-ar putea sa nu fie decat un mod de a se conforma unor mode impuse de altii. 

Se spune ca ajungem la certitudini atunci cand ne saturam sa mai gandim. Precum acele fete care vad barbati ce conduc masini ce ocupa toata soseaua si se intreaba retoric si cu voce tare "Cat de mica o are?" - in sensul ca respectivul tip si-a luat o masina atat de mare fiindca probabil nu avea cum sa atraga atentia in alt mod. 

Dar adevarul este ca exista intotdeauna explicatii diverse ale comportamentelor noastre si ar fi simplist sa ne gandim ca toti cei care isi iau case mai mari decat au nevoie, merg in excursii scumpe sau isi achizitioneaza masinii de lux, au o problema cu stima de sine, sau reprezinta cazuri patologice de narcisism si de compatimit, in general.

In lumea animalelor

Cercetatorii care au teoretizat asa-zisul "Principiu al Hadicapului" au observat faptul ca, de exemplu, antilopele realizeaza un comportament "de semnalizare", costisitor din punct de vedere energetic de a sari in sus atunci cand observa un animal de prada (leopard, de ex). Ei considera ca antilopele realizeaza acest comportament pentru a demonstra ca sunt vigilente si a transmite ca este inutil ca pradatorul sa inceapa cursa. Cu toate acestea, in spatele acestor sarituri se ascunde frica si vulnerabilitatea, deci mesajul este unul inselator.

Efectele posibile ale Consumului Ostentativ

Dar daca acest comportament se transforma intr-un stil de viata, poate avea efecte dintre cele mai nedorite:

• Extenuarea - Pentru ca suntem totusi cinstiti si ne dorim sa achitam produsele respective cu fonduri castigate onest, lucram ore suplimentare si ajungem sa dezvoltam sindromul de burn out, oboseala cronica sau chiar boli psihosomatice ca rezultat al stresului accentuat. 

• Insecuritatea - In mod paradoxal, faptul ca ne dorim sa facem o impresie atat de buna in absenta mijloacelor reale de a impresiona (profesionalism, compententa, etc), nu ne asigura succesul scontat si ramanem in schimb cu datoriile si investitiile neinspirate si adesea inutile. 

• Problemele legale - Fiindca de foarte multe ori cheltuim bani pe care nu-i avem iar imprumuturile bancare pot sa devina o obsesie fara de care am trai mai linistiti, multi dintre cei care consuma ostentativ pot sa devina infractori pentru a-si asigura fondurile necesare acestui obicei costisitor. 

• Problemele psiho-emotionale - Ca urmare a insecuritatii economice despre care am vorbit mai sus, anxietatea, atacurile de panica si chiar depresia pot sa devina un spectru familar al celor care se afunda in consumul ostentativ.

• Problemele inter-personale - Fiindca ne dorim atat de mult sa atragem atentia, sa ne luam revansa si sa starnim invidia, se pare ca de multe ori si reusim sa o facem si, dupa cum bine se spune, "sa nu-ti pui mintea cu prostul, fiindca el are mintea odihnita", din astfel de invidii si rivalitati, rareori iese si ceva bun. 

• Vulnerabilitatea si expunerea - In ultimul timp, retelele sociale devin un mijloc excelent de "orientare profesionala" a hotilor care abia asteapta sa vada pe Facebook ca sunteti in excursie sau in concediu prin Caraibe pentru a va face o vizita "de lucru" la locuinta. 

Dupa cum observati, atragrea atentiei are, mai tot timpul si o fata intunecata. Consumul ostentativ va poate face un serviciu important, fie macar si pentru ca va gadila orgoliul acel like in plus pe care l-ati smuls de la te miri cine. Totusi, este util sa avem in vedere aceasta fata intunecata a consumului ostentativ pentru a controla efectele sale nedorite.

La polul opus al consumului ostentativ se afla, desigur, acei zgarie - branza care stau pe un morman de bani si nu le da mana nici macar pentru a acoperi cele mai elementare nevoi si necesitati umane sau de afaceri. Este de notorietate exemplul miliardarului american John Rockefeller care a refuzat sa faca asigurare pentru un transport pe Marile Lacuri, desi o furtuna risca sa compromita cerelale in valoare de $ 40 000.

Chiar si la 33 de ani Rockefeller isi urmarea deja telul cu o hotarare atat de inversunata, incat, dupa parerea celor care l-au cunoscut,  nimic nu-i lumina chipul, cu exceptia vestii despre o afacere buna. (...) A expediat odata cereale in valoare de $40 000 pe apa Marilor Lacuri. Fara asigurare. Costa prea mult: $150. In noaptea aceea, asupra lacului Erie s-a starnit o furtuna violenta. Rockefeller a fost atat de ingrijorat ca si-ar putea pierde transportul, incat atunci cand partenerul sau George Gardner, a ajuns la birou dimineata, l-a gasit pe John D. acolo, plimbandu-se nervos incolo si incoace. "Fuga". i-a spus tremurand tot. "Hai sa vedem daca mai putem lua asigurarea acum, daca nu-i prea tarziu!" Gardner a dat fuga si a luat asigurarea, dar cand s-a intors la birou, l-a gasit pe John D. intr-o stare nervoasa si mai rea. Primise intre timp o telegrama: transportul ajunsese la destinatie, fara sa fi fost afectat de furtuna. Acum era mai bolnav ca niciodata fiindca irosisera cei $150!  (Lasa Grijile, Incepe sa Traiesti! - D. Carnegie)

(1) Imaginea Conspicuous, de DeWolf, via My Phone, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

valori