Cultul Morții în Rusia

O mamă își sună fiul și îl numește laș. El a părăsit Rusia pentru a evita încorporarea și a trăi în libertate. Dar mama lui știe că și-a făcut de rușine patria pentru care ar fi trebuit să moară pe front, ca un erou.  

☆ ☆ ☆

Unul dintre aspectele pe cât de interesante pe atât de tragice în războiul care, de ce să nu recunoaștem, ne stresează de aproape 4 ani de zile, este... sacrificiul personal. Desigur, ambele tabere își arată disponibilitatea de a se sacrifica pentru cauze diferite, cu toate că scopurile reale ale conducătorilor pot să nu coincidă cu motivele de sacrificiu percepute de militari. Totuși, dacă ați fost atenți la evenimentele derulate în acest război, nu se poate să nu fi auzit de valurile de militari ruși invadatori care se duc să elibereze Ucraina. 

Pierderile invadatorilor sunt uriașe și par a fi o strategie în sine — uneori am sentimentul că scopul este sacrificiul suprem, în sine, nu obligatoriu obținerea unui rezultat pozitiv cum ar fi acapararea unor poziții cheie sau salvarea unor vieți. Îmi pare său să afirm asta dar aceste valuri de militari îmi dau sentimentul că au plecat în Ucraina ca să moară — un fel de sinucidere colectivă, dacă doriți, organizată de un cult bizar precum Templul Poporului, condus de Jim Jones care în anul 1978 a organizat o sinucidere colectivă, denumită de acesta sinucidere revoluționară.

În videoclipul de mai sus, ce a oripilat internetul, într-o discuție telefonică dintre o mamă din Rusia și fiul ei care a părăsit țara pentru a evita încorporarea, puteți observa modul cum femeia își manifestă disprețul și revolta față de atitudinea fiului. Acesta a preferat să cutreiere lumea și să-și trăiască tinerețea în loc să meargă pe front în Ucraina, ca să-și dea viața pentru ambițiile lui Putin. Mama sa îl numește laș și îl îndeamnă să-și asume riscul, să meargă la război pentru ca apoi să poată fi împreună cu familia. 

Tânărul nu găsește pic de înțelegere la mama sa. Nu afirm că această femeie dorește să-și vadă fiul mort dar în același timp ea pare că nu apreciază corect pericolul pe care îl reprezintă războiul și consideră că există lucruri mai importante decât eventuala pierderea a fiului pe front — cum ar fi ca acesta să demonstreze că este curajos, patriot și demn, în modul creionat de statul fascist rus, așa cum se prezintă el în anul 2025. Dar este cultul morții în Rusia o chestie reală?

În primul rând, cultul morții este un mit fascist și reprezintă unul dintre elementele-cheie identificate de scriitorii sau istoricii care au încercat să caracterizeze fascismul. Într-un articol anterior, vorbeam despre felul cum autorul italian Umberto Eco, în lucrarea sa Fascismul Etern, a descris fascismul prin intermediul a câteva elemente cheie pe care le voi menționa în continuare mai pe scurt decât am făcut-o în articolul inițial. 

Lecturați și articolul Fascismul și Măștile Sale. 

• CULTUL TRADIȚIEI — Ai spune că este un lucru bun să ne păstrăm tradiția (patriarhatul, ortodoxia, credințele populare, etc) dar tradiția nu este preocupată cu ideea de corectitudine și drepturi ale omului, de știință sau cercetare științifică. 

• RESPINGEREA MODERNISMULUI — Modernismul este asociat de ideologia fascistă cu decadența și imoralitatea pentru care ni se cere un efort de toleranță. 

• CULTUL ACȚIUNII (IRAȚIONALE) — Un cult al emoției și al iraționalului care pretinde că este acceptabil să adopți un comportament sub-uman față de oricine te deranjează, dacă așa îți vine.

• DEZACORDUL ESTE TRĂDARE — Fascismul și democrația sunt pur și simplu incompatibile. Ajungerea la putere a fasciștilor reprezintă game over pentru democrație

• TEAMA DE CEI DIFERIȚI — Este de notorietate atitudinea fasciștilor față de evrei dar putem adăuga atitudini similare față de homosexuali, soroșiști și alte entități demne de ură din perspectivă patologic-fascistă.

• CULTIVAREA FRUSTRĂRII SOCIALE — Oricare ar fi nivelul normal de frustrare dintr-o societate, fascismul o amplifică. Asta facilitează acapararea și menținerea puterii politice pe termen nelimitat.

• OBSESIA PENTRU CONSPIRAȚIE — Complotul inventat și intriga, reprezintă un mod de a alimenta frustrarea, în special atunci când receptorul nu este echipat intelectual pentru a solicita dovezi ale celor afirmate. 

• DEMONIZAREA INAMICULUI — Scopul demonizării este mobilizarea poporului prin instaurarea panicii morale, iar pe de altă parte, justificarea abuzurilor pe care un regim fascist la practică în mod normal.

• VIAȚA ESTE O LUPTĂ — Regimurile fasciste sunt vizibil izolaționiste și incapabile de cooperare cu alte state, privite ca niște competitori incorecți pe care îi combați, îi învingi sau îi ții departe. 

• DISPREȚ PENTRU CEI SLABI — Minoritățile sunt percepute ca fiind străine de tradiția strămoșească sau incapabile să se integreze în structura societății fasciste ori să întruchipeze idealul național. 

• CULTUL EROULUI ȘI AL MORȚII — Cultul eroului, în sine, nu are nimic rău. Eroul fascist este cu totul altceva. Bărbatul are obligația să devină erou al patriei și primește onoruri pentru asta, chiar și atunci când ucide în numele patriei. 

• BĂRBATUL MACHO ȘI ARMELE — Într-o societate fascistă, bărbatul se bucură de apreciere pentru capacitatea sa de a lupta cu niște dușmani ai patriei, mai curând imaginari. 

• POPULISM SELECTIV — Poporul este perceput ca o unitate de cuget și simțire, dictate de liderul fascist. 

• COMUNICARE CONTROLATĂ — Așa a apărut post-adevărul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor regimului fascist. 

Am vizionat de curând videoclipul postat mai sus în care autoarea rusă Elvira Bary explică modul cum s-a înrădăcinat cultul morții în cultura rusă, prin povești cu care tinerii ruși iau contact încă de la vârste fragede — povești despre o moarte perfectă, despre sacrificiul suprem care de regulă apare în situații critice și care le și rezolvă, punându-le capăt. Elvira Bary susține chiar că acest cult al morții la ruși este mai vechi decât Imperiul Rus sau Uniunea Sovietică. 

Pare că moartea îți oferă mai mult sens decât viața, în sine. Este o idee pe care am mai întâlnit-o la cei care fac parte din celulele teroriste jihadiste — ai ocazia să treci de la o viață lipsită de semnificație, de persoană ștearsă, ignorată de toată lumea și lipsită de perspective, la statutul de erou, iar mijlocul sacru prin care poți accede la acest statut este, desigur moartea. Deci probabil că nu este întâmplătoare apropierea aceasta între Rusia și Iran pe care o vedem în ultimii ani. 

Dacă trebuie să mori oricum, mai bine să mori pentru ceva măreț — este logica din spatele acestei disponibilități de a întâmpina sacrificiul suprem cu seninătate și un anumit fatalism. Dacă ți-ai pierdut viața în acest mod, ești îndreptățit să primești recunoaștere, importanță, vizibilitate, adică tot ceea ce nu ai primit în timpul vieții. Aceasta este povestea pe care ți-o spune Rusia, prin intermediul căreia viața ta capătă sens. Doar n-o să trăiești în stil occidental, pentru confort și plăcere! Asta este pentru țar!  

Dar există o problemă cu acest cult al morții. Evident că a existat o vreme când resursa umană părea inepuizabilă iar pierderile suferite în urma unui război puteau fi recuperate în decursul unei singure generații. În ziua de azi lucrurile s-au schimbat, observă Elvira Bary. Rusia înregistrează scădere demografică deoarece așteptările tinerilor s-au rafinat iar bărbații ruși sunt motivați mai curând cu ajutorul banilor, decât prin vechiul mit al eroului care își dă viața pentru patrie. Înainte ca acest cult al morții să eșueze moral, va eșua matematic. Și totuși, guvernul rus se comporta ca și când resursa umană ar fi inepuizabilă! 

(1) Imaginea Eroism, de Анастасия Демахина, via Pexels

Continue reading

terorism

Sublimare Vs Radicalizare

Cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi iar frustrarile sunt uriase, unii aleg sublimarea in arta in timp ce altii aleg radicalizarea, care le promite nemurirea si cele 7 virgine din rai. Sper ca te vei gandi bine inainte sa alegi. 

☆ ☆ ☆

Probabil ca nimeni nu ajunge la partea intunecata, (the dark side, vezi Star Wars) fiindca totul in viata sa merge ca pe roate. Dar ar putea ajunge acolo atunci cand lucrurile au mers ca pe roate o buna perioada de timp iar apoi, ca urmare a unei rasturnari semnificative de situatie, totul se blocheaza brusc iar persoana respectiva, neavand experienta frustrarii, a gestionarii acesteia, clacheaza si tinde sa isi ia revansa. Este ceea ce psihologii sociali au numit frustrare relativa, un fenomen care explica destul de bine o mare parte dintre cazurile cand oamenii recurg la criminalitate si terorism, in ciuda faptului ca viata lor nu a fost obligatoriu una dificila sau marcata de privatiuni. De ex. muncitorii fruncezi care ieseau la pensie la 62 de ani sunt mai furiosi decat cei romani, care se pensioneaza la 65. 

La baza frustrarii relative se afla desigur furia si perceptia nedreptatii. Simtim furia de fiecare data cand ceea ce consideram ca ni se cuvine, ne este luat. Este o emotie care se leaga de teritorialitate. Ea nu vine din senin, fiind asociata, pe de o parte cu situatiile in care ne este violata proprietatea, iar pe de alta parte, cu incapacitatea de a accepta ca astfel de situatii fac parte din viata. Vorbim deci de un factor de context social (factorul de stres) si de un factor personal (capacitatea proprie de a gestiona respectiva situatie), care interactioneaza si ne conduc la un anumit rezultat. Solutia poate fi, in cazul fericit, acceptarea pierderii si reducerea treptata a tensiunii.

Aceasta acceptare poate fi de bun augur fiindca resursele personalitatii se activeaza si putem, intr-un interval oarecare de timp, sa ne redobandim pozitia si chiar sa o depasim. E ca si in cantecul acela din copilarie in care se spune podul de piatra s-a daramat, a venit apa si l-a luat, vom face altul pe rau in jos, altul mai trainic si mai frumos. Acceptarea presupune o anumita mentalitate si niste convingeri sanatoase - de ex. ca universul e plin de resurse, la fel si noi, pierderea face parte din viata si ea face viata mai interesanta. Daca aceasta acceptare nu intervine, frustrarea creste pe zi ce trece si cauta un mijloc de a iesi la suprafata, la fel cum un vulcan erupe pentru a elibera tensiunea din adancuri. 

Acea tensiune exista pentru a alimenta comportamentul nostru - mai exact forta tensiunii va contribui la reglarea nedreptatii percepute. In absenta acestui foc interior probabil ca oricine ar putea sa comita orice nedreptate fara ca cel nedreptatit sa reactioneze, fara revolutii, fara confruntari agresive si fara razboaie. Cu toate ca focul interior poate fi util in anumite situatii pentru a regla nedreptatile si a imbunatati viata, in alte situatii nedreptatile respective sunt mai presus de capacitatea noastra de a le regla, tinand de lucruri precum conditia umana, sau contextul politic international si legislatia unui stat. Altfel spus, limitele realitatii. Astfel de situatii nu pot fi schimbate usor ori sunt imposibil de schimbat. Si atunci ce facem cu frustrarile? 

As vrea sa va spun doua povesti adevarate despre doua astfel de situatii care au la origine frustrari uriase pentru cei implicati. Una are loc in Brazilia iar cealalta in Statele Unite. Intamplator, ambele povesti sunt despre cate doi frati. Doi frati inseamna adesea dublarea posibilitatilor si a resurselor personale. Fratii isi inteleg durerea si isi ofera ajutor reciproc, fie pentru bine, dar, din pacate, si pentru rau. De multe ori, doi frati sunt o forta implacabila in sens pozitiv sau negativ, poate mai mult decat doi prieteni sau doi parteneri de cuplu. Este mult mai greu sa iti tradezi fratele decat prietenul sau partenerul de cuplu iar toate astea fac relatia dintre frati sa fie una solida, indisolubila si speciala in felul ei.

1. Povestea fratilor Cavalera

Ambasadorul Italiei in Brazilia, Graziano Cavalera, (41), relativ tanar, fara vicii si probleme de sanantate, sufera un infarct in orasul brazilian Bello Horizonte si nu se mai ridica de jos. Lasa in urma o familie indurerata si care, la drept vorbind era dependenta de el pentru stilul de viata. Cei doi fii ai diplomatului, Massimiliano Antonio si Iggor, de 9 si respectiv 8 ani nu primesc prea bine vestea ca si-au pierdut tatal si devin niste copii problema, sunt exmatriculati in mod repetat, locuiesc in conditii jalnice si sunt nevoiti sa isi gaseasca joburi, devreme, pentru a-si ajuta familia. Zece ani mai taziu Massimiliano devine Max Cavalera, seful trupei Sepultura (in lb. portugheza: mormant) fiind ajutat la baterie de catre Iggor, fratele sau. Max declara ca decesul tatalui a avut un impact major asupra familiei si asupra lui si inca mai are chiar si in prezent. 

Dupa ce a murit, Iggor si cu mine am devenit furiosi si frustrati. Uram faptul ca ramaseseram fara nimic in timp ce atat de multi altii pareau sa aiba totul. Am fost exmatriculati din scoli fiindca eram neastamparati. Asa am descoperit muzica punk si metal fiindca reflecta exact ceea ce simteam pe atunci.  Max Cavalera

 2. Povestea fratilor Tsarnaev

Povestea fratilor Tsarnaev nu are un final la fel de fericit precum cea a fratilor Cavalera. Tamerlan Tsarnaev, nascut in Cecenia, este un sportiv profesionist promitator si practica boxul. La varsta de 18 ani emigrase in SUA pentru o cariera sportiva. Dupa ce parintii sai, ajunsi in SUA cu o viza de turisti de 90 de zile au primit azil politic pentru presupusele persecutii din Federatia Rusa si dupa ce ajunge impreuna cu fratele sau Dzhokhar in SUA, Tamerlan incepe chiar sa studieze la un colegiu din Boston, Massachusetts, dorindu-si sa reprezinte SUA la Olimpiada si alte competitii. Va renunta la facultate fiindca si-a dorit sa se concentreze pe cariera sportiva. Din pacate pentru el, nu este primit in lotul national, nefiind cetatean american iar de aici lucrurile se complica tot mai mult. 

In documentarul Netflix American Manhunt: Atac cu bomba la maratonul din Boston, aflam povestea fratilor Tsarnaev si pare ca exista o asociere intre momentul in care aspiratiile sportive ale lui Tamerlan (fratele mai mare) sunt naruite, si radicalizarea acestuia. Provenind dintr-o familie de musulmani, Tamerlan avea deja preocupari ascetice nefiind un mare fan al stilului de viata american. Cand insa i-a fost respinsa participarea in echipa nationala de box a SUA, pare ca nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa-si ia revansa impotriva tarii care, desi il primise, nu era dispusa sa il trateze ca pe un egal. Documentarul merita vazut fiindca el vorbeste despre esecul in a gestiona frustrarea si efectele dezastruoase ale acestuia. 

V-am spus cele doua povesti pentru a scoate in evidenta cat de diferite pot fi modurile de a interpreta si gestiona nedreptatea lumii in care traim. Caci da, lumea si viata sunt nedrepte uneori si da, trebuie sa gestionam asta fiindca viata si chiar fericirea sunt posibile in acest cadru de referinta. Si daca pe unii nedreptatea lumii ii determina sa isi exprime frustrarile prin muzica si sa devina staruri internationale din asta, altii pot in schimb sa isi canalizeze frustrarile in cele mai distructive directii - cum ar fi jihadismul. Avem de invatat ca, asa cum obisnuiesc sa afirm pe acest blog, in mintea noastra se afla o mica (dar importanta) fabricuta care primeste materie prima (frustrari) si genereaza un anumit produs (arta, terorism, etc) 

O vaca bea apa si o transforma in lapte. Un sarpe bea apa si o transforma in venin. Proverb Japonez

De asemenea, mai avem de invatat faptul ca societatea si comunitatea in care activam ne ofera anumite patternuri de comportament prin intermediul valorilor si modelelor existente in cadrul acestora. Avem astfel solutii pentru frustrarile noastre gata ambalate, iar comunitatea ne invata ce este de facut atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Din pacate, in cadrul comunitatilor musulmane exista solutia radicalizarii, tot la fel cum in comunitatile de adolescenti din Brazilia a existat solutia artei si a muzicii rock. In psihanaliza, canalizarea frustrarilor intr-o anumita activitate artistica sau sportiva se numeste sublimare, fiind un mecanism de aparare benefic pentru sanatatea noastra psihica. Va recomand deci mai curand sublimarea si mai putin radicalizarea!  

(1) Imaginea Man in Black Hoodie, de Sander Sammy, via Unsplash

(2) Wikipedia, (acc. 15.05.2023), Tamerlan Tsarnaev, website: Wikipedia.org

(3) Louder Sound, (acc. 15.05.2023), Max Cavalera, my life story, website: LouderSound.com

Continue reading

terorism

Traume Alese si Terorism

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza actiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepotii si stranepotii celor abuzati sa-si ia revansa impotriva nepotilor si stranepotilor abuzatorilor, cu toate ca primii nu au suferit niciodata acele abuzuri pe pielea lor iar ceilalti nu sunt vinovati pentru faptele stramosilor.

☆ ☆ ☆

Cum ma chinuiam eu asa sa ajung la capatul Psihologiei, gasesc termenul de Trauma Aleasa! Ei bine, psihoterapeutii cu mai multa experienta ti-ar spune ca toate traumele sunt alese, chiar daca este vorba despre o alegere inconstienta si involuntara. Dar lucrurile sunt chiar si mai complicate in cazul traumelor alese la care s-au gandit cei care au definit acest concept. Acum ca am creat putina intriga, ar fi momentul potrivit sa definim trauma aleasa si sa exemplificam pentru a clarifica definitia. 

Termenul „traumă aleasă” se referă la reprezentarea mentală comună a unei traume masive pe care strămoșii grupului au suferit-o din cauza unui inamic. Când un grup mare regresează, trauma aleasă este reactivată pentru a susține identitatea amenințată a grupului. Această reactivare. poate avea consecințe dramatice și distructive. Acest proces este ilustrat de trauma aleasă de sârbi cu privire la reprezentarea mentală a bătăliei din Kosovo și rolul acesteia în atrocitățile din Bosnia-Herțegovina și conflictul actual din Kosovo. (PsycINFO Database Record (c) APA 2016)

Asadar trauma aleasa este unul dintre mijloacele prin intermediul carora se poate contura si consolida identitatea nationala, alaturi de valori, credinta religioasa si modele istorice. Cine suntem noi? Suntem crestini, pacifisti si primitori, suntem urmasii lui Traian si ai lui Decebal dar atentie, mai suntem si cei care au pierdut Basarabia in urma unui tratat, nedrept pentru natiunea romana. Acest din urma detaliu al identitatii noastre nationale (pierderea Basarabiei) ar putea fi foarte bine o trauma aleasa, daca ar exista printre noi suficienti nationalisti care sa gadile sentimentul national in acest fel. Dar, dupa cum stiti, printre noi nu exista suficienti nationalisti iar noi romanii avem lucruri mai bune la care sa ne gandim. 

Manifestari Psihologice ale Traumei

• COGNITIVE ~ Un anumit mod de a ne vedea pe noi insine, pe ceilalti si lumea, in general (noi suntem niste victime ale trecutului iar lumea este nedreapta si rea). De asemenea, o supra-estimare a evenimentelor traumatice si preocupari revansarde, agresive sau auto-agresive.

• EMOTIONALE ~ Instabilitate emotionala, hipersensibilitate si labilitate emotionala ca urmare a asa-numitilor triggeri sau stimuli care reactualizeaza evenimentele traumatice. Emotii negative ca mod de reactie automatizat in timp. 

• FIZIOLOGICE ~ Manifestari fizice ale suferintei care apar sub forma palpitatiilor, tensiunii si a dificultatii de a te relaxa, inrosirea fetei, transpiratie, frisoane, etc.

• COMPORTAMENTALE ~ Dificultatea de a coopera cu ceilalti, tendinta de a raspunde in mod agresiv, evitant sau prin auto-izolare. Manifestari scapate de sub control, ostilitate sau atacuri verbale ori fizice din nevoia exacerbata de auto-protectie.

De ce nu ne preocupa pe noi soarta romanilor de peste granita si de ce nu ne dorim re-intregirea patriei? Un raspuns scurt ar fi acela ca avem si asa destule probleme pe cap. Daca doriti o formulare filosofica am putea spune ca pentru a fi fericiti, este mai bine sa ne stabilim teluri, nazuinte si preocupari realiste. Da, ar fi lipsit de realism sa incepem acum sa ne dorim niste teritorii din Ucraina sau Republica Moldova. Nimeni nu este dispus sa ni le cedeze din simpatie sau buna vecinatate si ar implica niste razboie pentru care, de asemenea, e nevoie de resurse. Nu acelasi lucru se poate spune despre alte natiuni din jurul nostru, care dispun inclusiv de resurse, numai bune de aruncat pe fereastra. 

Cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut este destramarea Uniunii Sovietice.
Vladimir Putin

Acest citat a devenit celebru in special in ultimul an, tocmai fiindca, in lumina evenimentelor acestuia, el reflecta o posibila explicatie a razboilui care are loc in Ucraina. Dar ar putea fi destramarea URSS o astfel de trauma aleasa? Ei bine, da. Si asa intelegem faptul ca trauma aleasa de fapt este aleasa de altcineva: cu toate ca nimanui nu-i este dor de Uniunea Sovietica, fiindca, cel mai probabil, fiecare se gandeste cum sa asigure supravietuirea familiei de la o zi la alta, atunci cand exista totusi un influencer la varful statului care iti spune in mod sistematic, persistent si regulat ca, daca ai fi o persoana speciala, profunda si cu un puternic sentiment patriotic, ai avea un motiv sa fii trist sau chiar revoltat, probabil ca, dupa o vreme, ajungi sa regreti sincer destramarea URSS-ului. 

Se pare ca existenta influencerului este o conditie sine qua non pentru formarea traumei alese. In absenta acestei voci care sa-ti induca transa hipnotica si sa te molipseasca cu preocuparile sale, ei bine, trauma aleasa ar fi imposibila. Acest personaj providential va crea in psihicul tau o tensiune care nu a fost acolo si iti va induce sentimentul de a fi nedreptatit. Si fiindca trauma joaca un rol atat de important in viata ta, vei deveni o victima a istoriei. Iar daca lucrurile stau asa, nu ai decat o singura posibilitate sa-ti depasesti conditia de victima: aceea de a restabili dreptatea si de a te ridica din genunchi pentru a-ti revendica drepturile si statutul. 

De fapt unele dintre cele mai toxice tipuri de personalitate (cea anti-sociala, paranoida si cea narcisica) se vad pe sine ca fiind victime ale celorlalti. Ele folosesc victimizarea pentru a-si autoriza abuzurile indreptate impotriva celor din jur (care sunt meritate de acestia) sau pentru a obtine privilegii si un statut de vedeta: am fost abuzat in trecut iar asta imi da dreptul sa ma bucur de drepturi pe care ceilalti nu le au. Nici macar nu conteaza daca, acele abuzuri suferite sunt reale sau percepute. Importanta este tensiunea subiectiva care produce revendicare, confruntare si nevoia de reglare a conturilor. 

Odata intrata in logica victimei bantuite de traume, o natiune poate sa se angajeze in cele mai absurde actiuni indreptate impotriva celorlalti. Cooperarea cu restul este exclusa iar in locul ei avem confruntarea prin intermediul careia se rezolva toate neintelegerile. Este un mod de functionare caracteristic gruparilor teroriste care, de dragul unui ideal frumos, sunt pregatite sa iti faca viata un infern. De altfel, trauma aleasa, de felul celei pe care am descris-o in acest articol sta la baza functionarii unor grupari precum ISIS sau Al Qaeda unde niste lideri si ideologi parca stau putin prea bine cu memoria pentru a putea trai in pace. 

Indiferent care este situatia azi si indiferent de atitudinile ostile pe care ceilalti le afiseasa sau nu, ISIS doreste sa iti demonstreze ca nu a uitat cu ce se ocupau parintii si bunicii tai pe cand imparteau dreptatea in Orientul Mijlociu. Sunt traume pe care copiii din tarile arabe nu le-au experimentat pe propria piele dar le-au preluat de la parintii si bunicii lor, rezultatul fiind o identitate de victima, sentimentul de a fi nedreptatit, reactii fiziologice de repulsie in fata oricarui simbol occidental iar in cele mai grave cazuri, actiuni ostile sau criminale indreptate impotriva unor persoane care nu au alta vina decat aceea ca apartin unei anumite civilizatii. Iar acestea sunt tocmai manifestarile traumei alese!

(1) Imaginea A Fierce Woman, de Alexander Krivitskiy, via Pexels

Continue reading

trauma

Atentia Negativa

Cand ne pierdem motivatia de a obtine atentia pozitiva, dobandim motivatia pentru obtinerea atentiei negative - nimic nu se pierde, totul se transforma! Cum definim cele doua tipuri de atentie si de ce suntem atat de atasati de acestea?

o o o

Originea conceptului de atentie negativa poate fi identificata in aria parentingului, unde invatam faptul ca un copil va recurge la comportamente cu pronuntat caracter negativ atunci cand esueaza in a obtine atentia celorlalti prin intermediul unor comportamente constructive. Esecul se poate datora faptului ca respectivul copil nu reusesete nimic spectaculos (doar e copil) sau, mai curand, nu exista nimeni in jur care sa aprecieze ceea ce reuseste, fie si asa, modest.

Asadar, totul incepe in copilarie, atunci cand nevoia copilului de atentie nu a fost satisfacuta iar el a fost nevoit sa recurga la un comportament negativ in scopul de a obtine aceasta atentie - o modesta compensare dar merita obtinuta: cand nu ai altceva, te multumesti cu firimiturile. Cu timpul, copilul se va pricepe atat de bine la asta incat devine a 2-a sa natura si poate sa tina un curs universitar despre atentia negativa, cu exemple practice.

Totusi, de ce avem nevoie de atat de multa atentie? Ei bine, evolutiv vorbind, persoanele care nu primesc atentie, nu primesc nici resurse iar creierul ajunge sa asocieze atentia cu supravietuirea - stiti povestea cu pruncul care nu plange si nu primeste nici de mancare. Pana si comportamentele suicidare pot fi asociate cu atentia negativa, desi pare ca suicidul are la baza pierderea motivatiei de a supravietui.

Specia noastra are o slabiciune atat de mare pentru atentie incat toate comportamentele noastre sunt realizate avand acest scop, in subsidiar. Atunci cand oamenii isi pierd increderea in sine si ceilalti, motivatia lor pentru obtinerea atentiei pozitive este inlocuita de motivatia pentru obtinerea atentiei negative - nimic nu se pierde, totul se transforma!

Atentie pozitiva:

• Copilul isi face temele

• Copilul face curat in camera

• Copilul coopereaza la joaca cu ceilalti

• Copilul intelege cand i se spune "nu"

Atentie negativa:

• Copilul refuza sa isi faca temele

• Copilul refuza sa faca curatenie in camera

• Copilul are un comportament agresiv si dominator

• Copilul face o criza de furie sau ramane trist toata ziua cand i se spune "nu"

Cu alte cuvinte si foarte schematic, un "copil bun" este "antrenat" pentru a obtine atentia pozitiva iar un "copil rau" este format pentru a obtine atentia negativa. Ma simt dator sa precizez faptul ca un parinte poate sa isi formeze copilul pentru atentie negativa atunci cand fie refuza sa ii acorde atentie pozitiva (sa aprecieze ceea ce face bine), fie il ignora pe copil (neglijare parentala), fie vede numai lucrurile pe care le face rau (abuz emotional).

Marea problema este ca un copil format sa obtina atentia negativa devine acest expert in obtinerea atentiei negative si isi ia foarte in serios "vocatia". Asa se ajunge la ceea ce psihologii au numit "dependenta de drama", despre care voi vorbi in continuare. Un comportament de expert in obtinerea atentiei negative pare a nu folosi la nimic: profesional, social si familial, oamenii tind sa condamne astfel de comportamente si sa le pedepseasca intr-un fel sau altul. 

Totusi, comportamentele continua sa se perpetueze, in ciuda oprobiului public de care "se bucura". Cu alte cuvinte, exista o componenta care tine de evolutie si care favorizeaza transmiterea la generatiile urmatoare a acestor comportamente aparent irationale, inutile si condamnate de societate. Care sa fie motivatia transmiterii pe cale filogenetica a comportamentelor de obtinere a atentiei negative?

Se vorbeste spre exemplu despre faptul ca atunci cand declansam o drama, in creier apar, in mod paradoxal, emisii de hormoni ai fericirii care vin sa "indulceasca" durerea. Este neclar daca motivul pentru care apar aceste emisii de hormoni ai fericirii nu cumva este acela ca stim, la un nivel neconstientizat, ca in realitate drama aduce cu sine atentia (negativa).

Trebuie sa facem insa distinctia intre dramele pe care ni le ofera viata si dramele care sunt creatia noastra si reprezinta trasaturi ale nevrotismului "din dotare". Si distictia se face relativ usor, raspunzandu-ne la urmatoarea intrebare: "As putea sa fac ceva pentru a-mi usura situatia si totusi nu fac nimic, sau ma limitez la actiuni care imi fac viata grea?".

Eu personal ii numesc pe cei care sunt antrenati sa lupte pentru atentie negativa cu termenul de "teroristi". Asocierea nu este aleatorie: precum teroristii, incercam sa producem o impresie, demonstram ca suntem importanti, in felul nostru, blocand sau deturnand, fie si pentru cateva minute, stilul de viata al celor care ar trebui sa ne acorde atentie, dar nu o fac. Sa nu uitam insa ca teroristii cu bomba nu au niciun viitor...

In ziua de azi, pare a fi o adevarata moda sa obtinem atentia negativa la televizor. Pentru motive care tin probabil de efectele perverse ale naturii noastre, suntem dispusi sa acordam atentie oricui practica un comportament negativ intr-un mod ostentativ, cu toate ca nu am dori nici in ruptul capului sa il avem in preajma, in familie de exemplu. Totusi, este oarecum confortabil si chiar distractiv, sa il privim la Tv -  unii l-au numit efectul "ce bine ca nu m-au intepat azi albinele!", sau "comparatie in jos".

M-am abonat de cateva luni la un canal youtube (@JustDestiny) care prezinta in exclusivitate persoane care fac tot posibilul sa obtina atentia negativa. Este fascinanta evolutia acestui canal: in doar cateva luni de zile a crescut cu aproape un milion de subscriberi! Pare ca cineva a descoperit reteta succesului: sa obtii atentie pozitiva acordand atentie negativa? 

(1) Imaginea Evil Nurse, de Raphael Chan , via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

terorism

Teroristi cu Centura Neagra

Povestea trista a unei fete de bani gata, care trebuie sa traiasca trauma de a da piept cu realitatea, in ciuda faptului ca mama ei este decisa sa o protejeze de realitate. Pentru copilul rasfatat, realitatea este o trauma continua.

o o o

Ca tot a fost 1 Mai, o sarbatoare de primavara, frumoasa in felul ei, si am vazut aceasta demonstratie de opulenta pe care cei mai norocosi dintre noi au simtit nevoia sa o arate intregii tari, am simtit la randul meu nevoia sa dezvolt acest subiect, in speranta ca cineva va avea urechi de auzit acest strigat de ajutor venit din partea petrecaretilor. Asa cum am mai afirmat aici, norocul poate ascunde in spatele sau foarte mult ghinion, asa cum si ghinionul poate ascunde in spatele sau foarte mult noroc..

Fiindca da, cu toate ca este atat de bine deghizat in spatele unor bauturi fine, ridicol de scumpe si a unor plimbari cu elicopterul, grotesc puse in scena, este totusi un strigat de disperare. Ce ma face sa afirm asta? Veti spune ca am luat-o cu totul pe aratura si am haluciantii, aud tot felul de strigate de ajutor care vin de la niste oameni ce simt nevoia sa se distreze si nimic mai mult.

Pentru a ilustra punctul meu de vedere, am sa va prezint un caz care a fost mediatizat de canalul de youtube al Dr. Phil, un psihiatru american pe care ati mai avut ocazia sa il vedeti pe Psihopedia. Este vorba despre cazul unei tinere domnisoare de Beverly Hills, in varsta de 15 ani, care pare sa nu se mai inteleaga cu mama ei. Motivul? Nu primeste destui bani din partea mamei.

Ii si cere, in mod public suma de $2,500 pe luna, ca "sa se poata descurca cu toate cheltuielile sale, de domnisoara care a implinit 15 ani. Fireste, e greu sa iti dai seama ce inseamna in California banii astia, dar am sa va spun ca la ora actuala, in California, salariul minim este de $11 pe ora. Ar insemna, la un program normal de lucru, in jur de $1,870 pe luna.

Deci aceasta tanara, doreste ceva mai mult de un salariu minim ca... "bani de buzunar". La prima vedere a cazului, sentimentul meu este ca adolescenta este dependenta de bani si incearca sa compenseze ceva, cum ar fi un gol interior. S-ar putea sa fie chiar lipsa unor relatii autentice, fiindca, in fond, asta e marea problema, nu doar in cazul copiilor rasfatati.

We're talking about me here. This is my show. 

Cu alte cuvinte, aceasta incantatoare domnisoara de Beverly Hills, isi contureaza personalitatea si isi alege aceasta nisa "voi fi CEA CARE PRIMESTE", de exemplu o masina foarte scumpa, impunatoare si patratoasa (Mercedes G Wagon), voi fi o fitosenie a naturii care primeste tot ce vrea, si daca cineva (mama) se va opune, atunci nu-mi ramane decat sa o santajez emotional, reprosandu-i ca nu m-a crescut bine - acesta fiind mijlocul prin intermediul caruia isi atinge scopul (de a primi).

Care este problema cu modul in care este structurata personalitatea acestei fete? In primul rand este o problema de contact cu realitatea. In viata reala, ca sa primesti ceva, trebuie sa oferi ceva in schimb, cum ar fi munca. Cand nu intelegi acest detaliu de bun simt, contactul cu realitatea devine extrem de dureros, traumatic, si adesea devine fatal.

Mai devreme sau mai tarziu, aceasta fata va avea acest contact cu realitatea si, din pacate pentru ea, s-ar putea sa fie prea tarziu. Cand nu sustinem dezvoltarea personalitatii unui tanar, 1. ajutand-l sa inteleaga cum functioneaza societatea umana, pe de o parte, si, pe de alta parte, 2. facilitand pregatirea lui pentru contactul cu realitatea sociala, reactiile sale la acest contact cu realitatea pot deveni extreme.

Dr. Phil: Vreau sa iti spun cateva lucruri despre fiica ta. Ceea ce ma preocupa pe mine este imaginea ei de sine. Imaginea de sine este perceptia sau imaginea mentala, pe care o ai in legatura cu persoana ta, abiliatile si valoarea proprie. Cand cineva simte ca trebuie sa primeasca toate aceste lucruri, pentru a simti ca inseamna ceva, atunci acea persoana nu crede ca inseamna prea mult.

Adolescenta: Ei bine, mama m-a facut sa ma simt asa!

Dr. Phil: Eu sunt de parere ca a-i face copilului pe plac este o forma de abuz. Il strica pe copil. Un copil isi formeaza imaginea de sine facund atribuiri - se priveste pe sine in diverse situatii ale vietii si observa: "uite, am realizat asta, m-am descurcat, am invatat ceva despre mine si de aceea am incredere ca pot sa fac aceste lucruri". Ea spune, "tu m-ai crescut prost", dar acesta nu este sfarsitul. Solutia este RE-PARENTINGUL - aveti nevoia sa va redefiniti relatia.

Mama: Si cum voi face asta?

Dr. Phil: Va trebui sa ii oferi mai multa iubire si mai putini bani.

Adolescenta: Este prea tarziu pentru asta. Nu mai am nevoie de iubire acum.

Dr. Phil: Consider ca a-i oferi acestui copil atatia bani (fie $5000, fie $1000), este o nebunie.

Adolescenta: $1000... Abia supravietuiesti cu banii astia.

Dr. Phil: (catre mama) Tu, ca parinte, trebuie sa ii oferi un mediu stabil, un acoperis deasupra capului, sa ii oferi hrana, sa te asiguri ca are acces la servicii medicale. Ea are nevoie sa isi faca rost de un job.

Adolescenta: NU. Chiar nu am nevoie de asa ceva.

Dr. Phil: Ea are nevoie sa se observe atunci cand realizeaza lucrurile de care este capabila.

Adolescenta: Salariul minim pe economie nu o sa ma ajute sa platesc masina.

Dr. Phil: Nu foarte rapid. De aceea ai nevoie de educatie, ca sa nu fii nevoita sa muncesti pentru salariul minim. Si eu am lucrat in tinerete in astfel de joburi. (catre mama:) Tu cand ii faci pe plac, de fapt incerci sa rezolvi o problema care tine de tine, de nevoia ta de a te simti mai bine. Dar ceea ce ai nevoie sa faci este sa o ajuti pe ea sa devina mai buna. Va fi nefericita cu asta? Desigur, dar asta e alegerea ei. Tu ai nevoie sa ii oferi posibilitatea sa isi aduca contributia in societate, in loc de a lua de la societate si atat.

Da, are atata sens discursul lui Dr. Phil, nu-i asa? Pe de o parte, el descrie foarte limpede modul cum se formeaza personalitatea umana: te observi pe tine in diverse situatii si ajungi sa crezi ca esti capabil de anumite lucruri. Acestei tinere nu i-a fost acordata niciodata oportunitatea de a OFERI CEVA COMUNITATII. Ea a fost intotdeauna cea care PRIMESTE.

Observandu-se pe sine in aceasta postura, ea intelege ca misiunea ei este sa ii determine pe ceilalti sa ii ofere. Cand ceilalti refuza sa ii ofere ceea ce ea considera ca merita, atunci incep problemele. Aceasta situatie este pentru ea o trauma, SE BLOCHEAZA in asta si nu poate functiona. AUTO-VICTIMIZAREA este o buna metoda de a "lucra cu motivatia" celor din jur si, chiar daca nu pare a fi genul care intoarce casa cu fundul in sus pentru a obtine, din punctul meu de vedere, santajul emotional este tot terorism, fie si un terorism subtil, rafinat. 

Cand nu stii sa faci nimic, modul in care incerci sa ii determini pe ceilalti sa iti ofere lucruri este... sa devii un terorist - asta faceai din copilarie si te-ai perfectionat intre timp. Asa se explica faptul ca parintii ajung sa nu se mai inteleaga cu copiii lor rasfatati. Asa cum am mai afirmat pe acest blog, indiferent de varsta la care parintele doreste sa adopte RE-PARENTINGUL, lucrurile s-ar putea sa devina mai rele inainte sa devina mai bune. 

Si cu cat copilul este mai mare, cu cat el are mai multa experienta in stilul sau de viata stricat, cu atat si schimbarile sunt mai dificile. De aceea, cand un parinte se hotaraste, in sfarsit, sa se intereseze de parenting, fiindca isi da seama cat de gresite sunt lucrurile acasa, s-ar putea sa fie mult prea tarziu: copilul este deja un maestru terorist, are centura neagra, ca sa zic asa, si nu o va arunca la gunoi, doar fiindca parintele "s-a luminat", asa, dintr-o data. 

Pentru parintii de copii de bani gata, care s-au perfectionat in "arta de a primi si de a-i determina pe ceilalti sa iti ofere", misiunea aceasta poate sa fie nu doar imposibila ci si sinucigasa. Cand parintele a dat de inteles, pe toata durata copilariei ca iubirea este egala cu lucrurile pe care i le ofera copilului, acestuia ii va fi extrem de greu sa inteleaga de ce, dintr-o data, trebuie sa primeasca mai putin si mai greu. 

Nu putem inlocui relatia cu lucruri pe care i le cumparam copilului. Aceasta fata a fost privata de relatii veritabile cu mediul primar de socializare (familia) si contactul cu realitatea exterioara, a scolii publice a traumatizat-o. Acum este nevoita sa se scolarizeze online, fiindca este incapabila sa interactioneze cu oamenii. Ea a invatat ca ceilalti trebuie sa ii ofere lucruri atunci cand vrea ea - imaginati-va trauma pe care a simtit-o intr-o scoala publica! Copiii pot fi foarte cruzi atunci cand adulmeca slabiciunea.

Dincolo de aspectele penibile ale situatiei, care au starnit rasetele audientei, eu raman de parere ca in spatele acestei scene care iti starneste rasul se afla un strigat disperat de ajutor. Asa am inteles si nevoia tinerilor de bani gata de a se da in stamba de 1 Mai - ziua muncii, in caz ca mai are vreo relevanta. Aparentele sunt, desigur coplesitoare, dar in spate se afla multa disperare. Ei stiu ca realitatea doare si vor face orice pentru a evita sa se intalneasca cu dansa. Si asta e o trauma fara sfarsit.  

(1) Imaginea Puppets, de Sabrina Campagna, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Povestea Razbunarii

Pe de o parte, ne plangem ca oamenii devin mai incrancenati, mai razbunatori, mai agresivi. Pe de alta parte, ne fascineaza o poveste ieftina, devenita virala, ca orice lucru ieftin, despre asa-zisa "femeie inteligenta" care a stiut sa se razbune pe sotul infidel. 

o o o

Ce este razbunarea? Psihologic vorbind, razbunarea este un mecanism de aparare sau un mod de a gestiona o situatie incarcata din punct de vedere emotional. Cand apare sentimentul subiectiv al nedreptatii, ne facem un plan prin intermediul caruia incercam sa "reglam conturile". Dar este acesta o dovada de forta personala sau mai curand este o dovada de neputinta si primitivism?

A RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva.

Cu alte cuvinte, atunci cand viata iti ofera o lamaie, ai putea, desigur sa iti prepari o limonada, dar ai putea, de asemenea, sa storci lamaia si sa arunci cu acidul citric in ochii trecatorilor, apoi sa bei o sticla de whisky in cinste acestei "victorii personale". Facem asta pentru ca exista premisa, neconstientizata, de cele mai multe ori, ca producand durere celor din jur, ne vom simti mai bine. Asa sa fie?

Am intalnit aceasta poveste despre care s-a vorbit chiar si in mass-media, nu doar pe canalele de socializare, si am observat reactiile de admiratie pe care le-a trezit femeia indurerata de pierderea sotului infidel, devenita eroina justitiara. Eu am o perspectiva usor diferita asupra acestei situatii si am sa incerc sa ma fac inteles, cu ajutorul a 3 argumente logice. Dar sa va prezint povestea respectiva, in eventualitatea ca nu o cunoasteti deja.

”După 17 ani de căsnicie, un bărbat s-a despărţit de soţie în favoarea secretarei lui, o femeie mai tânăra. Noua lui iubita a avut pretenţia de a locui în casă cuplului, în valoare de milioane de dolari, şi din moment ce avocaţii bărbatului au fost ceva mai competenţi decât ai soţiei, acesta a câştigat partajul. Să ai avocatul potrivit, mai ales dacă are cunoştinţele potrivite, este esenţial.

I-a dat fostei soţii răgaz de 3 zile să se mute. Ea a petrecut prima zi împachetând ce era al ei. În a două zi, i-a chemat pe cei care o ajutau să se mute să îi ridice lucrurile. În cea de-a treia zi, s-a aşezat pentru ultima oară la masă unde cinau de obicei, şi-a aprins nişte lumânări, a pus nişte muzică în surdină şi s-a ospătat cu jumătate de kilogram de creveţi, caviar şi o sticlă de Chardonnay.

Când a terminat cina, s-a dus în fiecare camera, şi a lăsat creveţi jumate mâncaţi daţi prin caviar înăuntrul tijelor de la perdele, a făcut curat în bucătărie şi a plecat.

Când s-a întors, fostul soţ s-a mutat cu amanta şi cu nouă lui mobilă. În primele zile totul fusese perfect. Însă în curînd, încet, încet, casă a început să pută. Au încercat de toate: au făcut curăţenie, au aerisit… au verificat gurile de ventilaţie pentru eventualitatea că s-ar putea găsi şoareci morţi înăuntru, au spălat covoarele… În fiecare colţişor de casă au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray. Au cheltui o grămadă de bani să schimbe covoarele… În zadar. Nimic nu funcţiona. Nimeni nu le mai venea în vizită, angajaţii refuzau să lucreze şi pînă şi faţă care făcea curăţenie în casă i-a abandonat. Disperaţi, fostul soţ şi amanta au hotărît să se mute. După o luna încă nu găsiseră pe nimeni dispus să cumpere casă.

Cei de la agenţiile imobiliare nici nu mai răspundeau la telefon. În final au cumpărat o casă nouă. Într-o zi fosta soţie îl sună că să stabilească detaliile divorţului şi în treacăt îl întreabă cum o mai duce. El răspunsese că vinde casa, fără însă să-i dea vreo explicaţie. Ea îl ascultă calmă, apoi îi spunea că o să vorbească cu avocatul, să vadă cum ar putea face să cumpere ea casă. Crezând că ea n-are nici o idee de adevăratul motiv pentru care o vinde, îi propune a zecea parte din preţul real al locuinţei că să scape cît mai repede. Femeia acceptă şi în cîteva ore avocatul îi aduce actele la semnat. O săptămînă mai tîrziu, bărbatul şi amanta se opriseră la poartă casei, observînd surîzători cum muncitorii împachetau toate lucrurile lor şi le urcau în camion, spre a le duce la nouă lor casă.

Totul… inclusiv tijele de la perdele!”

Povestea a fost prezentata drept "Povestea unei femei inteligente si puternice, etc". Eu insa nu reusesc sa vad puterea si inteligenta ei. Cu riscul de a le supara pe prietenele noastre feministe, care sunt foarte sensibile de fel, (dar hei, si barbatii se razbuna prosteste, nu-i asa?), iata de ce cred ca felul cum a procedat aceasta "femeie inteligenta" este mai curand de compatimit decat de admirat.

• FINALUL FERICIT ESTE O ILUZIE. Acest "final fericit", ar putea oricand sa devina inceputul unei spirale a violentei intre cele doua parti. Daca femeii "inteligente" i-a iesit atat de bine razbunarea si a produs ravagiile pe care a sperat sa le produca, ce ne garanteaza ca sotul astfel lovit, isi va linge ranile cumintel si va gasi el o cale sa mearga mai departe, in absenta apartamentului pierdut? Poate ca si el este la fel de "inteligent" - cine stie? Oare femeia "inteligenta" va face fata la o eventuala runda a 2-a? Doar intreb.

• OARE SE VA SIMTI RAZBUNATA SI MAINE? Doamna care s-a razbunat nu este nici mioritica, nici stupida, insa ea ramane cea care arunca cu venin. Poate ca este prea inteligenta pentru gustul meu. Oricum, faptul ca a castigat aceasta runda, nu garanteaza ca se simte cu adevarat razbunata. S-ar putea ca acesta sa fie doar debutul unei boli psihice, iar o astfel de persoana sa fie incapabila sa depaseasca momentul respectiv, razbunandu-se pe toata lumea. Atat de multa pasiune mie imi da frisoane si ma determina sa fiu pesimist in ce o priveste.

• CE SANSE A DAT EA CUPLULUI? Nu ma refer doar la cuplul pe care tocmai l-a pierdut. Probabil ca pentru fostul ei sot, ea nu mai reprezinta niciun mister - este o femeie care, metaforic vorbind, da bine cu acid citric in ochi. Dar ea nu stie sa dea sanse cuplului, in general, fiindca un cuplu presupune a invata sa ierti, a trece cu vederea unele lucruri, a oferi inca o sansa. Si probabil ca adevarata victorie este atunci cand, pierzandu-te pe tine, castigi un cuplu.

In mod interesant, povestea este difuzata peste tot, ca si cand acesta este "the new thing" in ce priveste capacitatea rezolutiva a omului aflat in fata provocarilor. Oameni cu o viziune limitata, care nu razbate mai departe de momentul prezent, au tendinta sa preaslaveasca acest mod de operare, in care personajul principal devine o marioneta a furiei pe care o simte. 

Atunci cand stii ca esti incapabil sa iti vezi de viata ta, ai parca o scuza de a te razbuna si de a escalada ciclul politelor ce trebuie platite. Avem impresia ca daca devenim niste salbatici, gata sa pedepseasca orice urma de nedreptate subiectiv perceputa, atunci ne-am rezolvat toate problemele. 

Nu stiu ce credeti voi despre ceea ce se intampla acum in peninsula Coreana. Dar pentru mine este o minune sa vad ca acesti conducatori de state au renuntat la mentalitatea de copii rasfatati si au decis sa puna punct ciclului razbunarilor reciproce. Uneori ne saturam de noi insine si intelegem ca... exista un eroism in a fi moale atunci cand trebuie, protejand astfel vietile celorlalti.

Este o afirmatie care ar intriga multa lume. De ce sa fii moale? Doar pentru a fi calcat in picioare? Nu. Pentru ca poti. Pentru ca iti permiti. Sunt momente cand castigi punand la punct pe cei care ti-au calcat demnitatea in picioare. Dar alteori castigi atunci cand lasi de la tine. Poate ca daca "femeia inteligenta" ar fi lasat de la ea, s-ar fi trezit intr-o buna zi cu sotul inapoi. Dar acum, cand a dovedit cat de "inteligenta" este, ma indoiesc ca asta se va mai intampla.

(1) Imaginea Unbearable Lightness, de Leda Carter, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Antena 1, (acc. 20.04.2018), Povestea impresionanta a unei femei inteligente, website: Antena 1

Continue reading

terorism