Cultura Rasturnarii de Situatie

"Factorul X" este cetateanul anonim, colectiv, ce isi demonstreaza semnificatia personala rasturnand situatiile si asezand noul in locul vechiului. Concursul Eurovision spune totul despre acest fenomen.  

o o o

Marturisesc ca sunt consumator de televiziune, internet, radio si tot ce mai inseamna mass-media, probabil ca majoritatea dintre noi. Tocmai pentru ca o mare majoritate dintre noi facem parte din aceasta categorie, cred ca suntem expusi impreuna la fenomenologia ce are loc cu stirea sau, mai curand, fara stirea noastra.

Intr-un fel, suntem ca niste cobai pe care se fac experimente si nici macar nu banuim care vor fi rezultatele acestor experimente. Ipoteza mea este ca programele care inregristreaza cea mai mare audienta sunt acelea care prezinta ceva senzational, de actualitate, eventual ceva aflat in desfasurare, fie ca vorbim despre evenimente sportive, culturale, artistice, religioase sau mondene.

Dintre toate, probabil ca programele cu audienta de top vor fi acelea care prezinta chestiuni iesite din comun, adica fie extrem de pozitive, fie extrem de negative, adica acele programe care prezinta "rasturnari de situatie", sau lucruri care, odata petrecute, vor avea drept efect o schimbare semnificativa in climatul si dinamica societatii.

Catastrofele naturale sau umanitare, atentatele teroriste, de ce nu, incarcerarea unor personalitati din viata publica, decesul acestora, casatoria sau divortul lor s.a.m.d. Unde doresc sa ajung? Cred ca se poate explica de ce astfel de lucruri ne preocupa in cel mai inalt grad: creierul uman are nevoie de stimulare iar aparitia unor astfel de elemente, ei bine, chiar stimuleaza creierul.

Apar ceea ce am numit generic "rasturnarile de situatie" iar creierul devine activ, pentru a integra in experienta noastra cognitiva elementele respective si felul cum ele ne vor afecta existenta sociala. Creierul descopera evenimentele respective, glandele sunt puse la treaba, homonii inunda viscerele si incepem sa simtim lucruri: ingrijorare, tristete, teama, bucurie, etc.

Apoi incepem sa generam scenarii pentru a da sens situatiilor nou aparute. Intr-un fel, tot acest proces este unul pozitiv: simti ca traiesti, dispare plictiseala si esti pus in actiune. Viata se incarca cu sens, dinamism si, in fond, se incarca cu gust. Exista insa si efecte perverse ale acestor procese? Care ar putea fi acestea? Iata la ce efecte perverse m-am gandit eu:

• Dependenta de Stimulare - evident ca ajungi sa traiesti pentru stimulare si dezvolti o dependenta accentuata fata de orice iti ofera aceasta stimulare: televiziunea si internetul fiind cele mai importante surse de stimulare

• Toleranta la Stimulare - cei care se afla intr-o stare accentuata de dependenta vor avea nevoie de evenimente din ce in ce mai dese si mai intense pentru a-si satisface aceasta pofta de stimulare, fiindca creierul se obisnuieste cu orice. Unii dintre noi vor ajunge sa comita ei insisi acele fapte care produc stimularea, mai ales ca este atat de simplu sa devii centrul atentiei in acest fel, fara eforturi prea mari. 

• Gustul pentru Revolutii - stabilitatea societatii devine o chestiune tot mai dificil de intalnit, o raritate, iar totul in societate devine o isterie generala, un freamat neincetat, un stres continuu, o mare agitatie, in care lucruri mai profunde cum ar fi arta, literatura, evenimentele culturale, chiar si educatia, ei bine, vor trece in plan secundar, fiindca nimeni nu are timp de asa ceva in vremuri de "zbucium social" si, in plus, ele nu ofera tipul de stimulare cultivat si cautat de toata lumea. 

• Sentimentul de Vulnerabilitate - este vorba mai curand despre o vulnerabilizare a categoriilor deja vulnerabile, a celor mai slabi dintre noi, cum ar fi batranii sau copiii, multe dintre femei, bolnavii cronici, care sunt extrem de sensibili la situatii greu de controlat, ce arunca in incertitudine chiar si pe cei mai puternici dintre noi. 

Poate ca mai sunt si alte efecte perverse ale acestor fenomene dar cred ca le-am surprins pe cele mai importante dintre acestea si pe cele care devin ele insele sursa ale problemelor de tot felul. Data fiind aceasta dinamica a societatii umane, care nu consider ca este specifica tarii noastre, desi, s-ar putea sa atinga proportii in anumite tari, datorita specificului national, este bine sa ne punem niste intrebari.

Principala intrebare este urmatoarea: in ce masura ajung sa se intample anumite "rasturnari de situatie" doar pentru ca oamenii au devenit extrem de dependenti de acestea? S-ar putea sa va para un lucru rusinos, dar un atentat terorist in desfasurare, este capabil sa atraga audiente uriase: ca si cand am avea un gust pentru detalii sinistre si pentru varsari de sange regizate de minti bolnave.

Acest fenomen ar putea influenta lucruri precum rezultatul unor concursuri, desigur, rezultatul alegerilor, dar mai ales rezultatul unor competitii si evenimente in care este implicat "Factorul X" - adica cetateanul anonim colectiv care, fiind educat pentru senzational, ajunge sa valorizeze elementul spectaculos si rasturnarea de situatie, de dragul ei. In felul acesta "Factorul X" devine semnificativ, se simte important, influent si simte ca si el conteaza.

Si astfel ajungem la o intrebare noua: oare tot ce este spectaculos este in acelasi timp si valoaros? Ajungem sa ne explicam de ce personalitati care se pricep sa faca spectacol, sa planga in public spre exemplu, sau sa creeze emotii puternice in ceilalti, ajung sa castige concursuri in care se presupune ca altele ar fi trebuit sa fie criteriile de merit. Si tot asa ajungem sa intelegem de ce personalitati care nu au alt merit decat acela ca sunt diferite de ceea ce a fost pana acum, ajung in centrul atentiei - fiindca au potential de spectacol. 

Am putea folosi acest "algoritm" si pentru a intelege care este genul de produs artistic, economic, politic, etc, ce va avea succes in perioada urmatoare - trebuie sa fie diferit de tot ce a fost pana acum, sau sa detina potentialul de spectacol. Chiar daca seamana oarecum cu ce a fost acum 20 de ani, important este, nu-i asa, sa fie diferit de ce a fost anul trecut. Sau cel putin aceasta este logica din spatele acestui mod colectiv de operare.

Nu stiu daca este cel mai potrivit mod de a ilustra fenomenul despre care tocmai am vorbit, dar ar putea fi un bun punct de plecare sa ne aruncam o privire peste castigatorii de la Eurovision din ultimii ani. Daca priviti cu atentie videoclipul de mai sus, o sa observati ca fenomenul descris de mine este din ce in ce mai prezent in ultimii ani ai concursului, sa zicem ultima decada. Iata observatiile mele si ingredientele succesului in respectivul an, constand in 3 adjective.

• 2010 ~ Lena; "Satellite"; (Germania): o piesa jucausa, simpatica, dinamica

• 2011 ~ Ell & Nikki; "Running Scared"; (Azerbaijan): o piesa dramatica, romantica, melancolica

• 2012 ~ Loreen; "Euphoria"; (Suedia): o piesa dinamica, euforica, energica

• 2013 ~ Emmelie de Forest; "Only Teardrops"; (Danemarca): un cantec sensibil, delicat, echilibrat

• 2014 ~ Conchita Wurst; "Rise Like a Pheonix"; (Austria): piesa dramatica, melancolica, energica

• 2015 ~ Hans Zelmerlow; "Heroes" (Suedia): piesa dinamica, comerciala, banala

• 2016 ~ Jamala; "1944"; (Ucraina): un cantec dramatic, neobisnuit, nevrotic

• 2017 ~ Salvador Sobral; "Amar Pelos Dois"; (Portugalia): piesa calma, armonioasa, delicata

• 2018 ~ Netta; "Toy"; (Israel): energica, combativa, agitata

• 2019 ~ Duncan Laurence; "Arcade"; (Olanda): un cantec melancolic, delicat, dramatic

Daca observati si voi niste rasturnari de situatie de la un an la altul, in ce priveste castigatorii de la Eurovision nu vreau sa imi faceti o statuie dar m-ar bucura sa va ganditi la acest fenomen si sa continuati sa observati aceste rasturnari de situatie, in special atunci cand sunt provocate de acest "Factor X" - cetateanul anonim si colectiv, care, iata, isi doreste foarte mult sa isi demonstreze semnificatia personala (puterea) si o face rasturnand situatiile de fiecare data cand are ocazia. :) 

(1) Imaginea Fist, de Mickey Champion, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

televiziune

Atentia Negativa

Cand ne pierdem motivatia de a obtine atentia pozitiva, dobandim motivatia pentru obtinerea atentiei negative - nimic nu se pierde, totul se transforma! Cum definim cele doua tipuri de atentie si de ce suntem atat de atasati de acestea?

o o o

Originea conceptului de atentie negativa poate fi identificata in aria parentingului, unde invatam faptul ca un copil va recurge la comportamente cu pronuntat caracter negativ atunci cand esueaza in a obtine atentia celorlalti prin intermediul unor comportamente constructive. Esecul se poate datora faptului ca respectivul copil nu reusesete nimic spectaculos (doar e copil) sau, mai curand, nu exista nimeni in jur care sa aprecieze ceea ce reuseste, fie si asa, modest.

Asadar, totul incepe in copilarie, atunci cand nevoia copilului de atentie nu a fost satisfacuta iar el a fost nevoit sa recurga la un comportament negativ in scopul de a obtine aceasta atentie - o modesta compensare dar merita obtinuta: cand nu ai altceva, te multumesti cu firimiturile. Cu timpul, copilul se va pricepe atat de bine la asta incat devine a 2-a sa natura si poate sa tina un curs universitar despre atentia negativa, cu exemple practice.

Totusi, de ce avem nevoie de atat de multa atentie? Ei bine, evolutiv vorbind, persoanele care nu primesc atentie, nu primesc nici resurse iar creierul ajunge sa asocieze atentia cu supravietuirea - stiti povestea cu pruncul care nu plange si nu primeste nici de mancare. Pana si comportamentele suicidare pot fi asociate cu atentia negativa, desi pare ca suicidul are la baza pierderea motivatiei de a supravietui.

Specia noastra are o slabiciune atat de mare pentru atentie incat toate comportamentele noastre sunt realizate avand acest scop, in subsidiar. Atunci cand oamenii isi pierd increderea in sine si ceilalti, motivatia lor pentru obtinerea atentiei pozitive este inlocuita de motivatia pentru obtinerea atentiei negative - nimic nu se pierde, totul se transforma!

Atentie pozitiva:

• Copilul isi face temele

• Copilul face curat in camera

• Copilul coopereaza la joaca cu ceilalti

• Copilul intelege cand i se spune "nu"

Atentie negativa:

• Copilul refuza sa isi faca temele

• Copilul refuza sa faca curatenie in camera

• Copilul are un comportament agresiv si dominator

• Copilul face o criza de furie sau ramane trist toata ziua cand i se spune "nu"

Cu alte cuvinte si foarte schematic, un "copil bun" este "antrenat" pentru a obtine atentia pozitiva iar un "copil rau" este format pentru a obtine atentia negativa. Ma simt dator sa precizez faptul ca un parinte poate sa isi formeze copilul pentru atentie negativa atunci cand fie refuza sa ii acorde atentie pozitiva (sa aprecieze ceea ce face bine), fie il ignora pe copil (neglijare parentala), fie vede numai lucrurile pe care le face rau (abuz emotional).

Marea problema este ca un copil format sa obtina atentia negativa devine acest expert in obtinerea atentiei negative si isi ia foarte in serios "vocatia". Asa se ajunge la ceea ce psihologii au numit "dependenta de drama", despre care voi vorbi in continuare. Un comportament de expert in obtinerea atentiei negative pare a nu folosi la nimic: profesional, social si familial, oamenii tind sa condamne astfel de comportamente si sa le pedepseasca intr-un fel sau altul. 

Totusi, comportamentele continua sa se perpetueze, in ciuda oprobiului public de care "se bucura". Cu alte cuvinte, exista o componenta care tine de evolutie si care favorizeaza transmiterea la generatiile urmatoare a acestor comportamente aparent irationale, inutile si condamnate de societate. Care sa fie motivatia transmiterii pe cale filogenetica a comportamentelor de obtinere a atentiei negative?

Se vorbeste spre exemplu despre faptul ca atunci cand declansam o drama, in creier apar, in mod paradoxal, emisii de hormoni ai fericirii care vin sa "indulceasca" durerea. Este neclar daca motivul pentru care apar aceste emisii de hormoni ai fericirii nu cumva este acela ca stim, la un nivel neconstientizat, ca in realitate drama aduce cu sine atentia (negativa).

Trebuie sa facem insa distinctia intre dramele pe care ni le ofera viata si dramele care sunt creatia noastra si reprezinta trasaturi ale nevrotismului "din dotare". Si distictia se face relativ usor, raspunzandu-ne la urmatoarea intrebare: "As putea sa fac ceva pentru a-mi usura situatia si totusi nu fac nimic, sau ma limitez la actiuni care imi fac viata grea?".

Eu personal ii numesc pe cei care sunt antrenati sa lupte pentru atentie negativa cu termenul de "teroristi". Asocierea nu este aleatorie: precum teroristii, incercam sa producem o impresie, demonstram ca suntem importanti, in felul nostru, blocand sau deturnand, fie si pentru cateva minute, stilul de viata al celor care ar trebui sa ne acorde atentie, dar nu o fac. Sa nu uitam insa ca teroristii cu bomba nu au niciun viitor...

In ziua de azi, pare a fi o adevarata moda sa obtinem atentia negativa la televizor. Pentru motive care tin probabil de efectele perverse ale naturii noastre, suntem dispusi sa acordam atentie oricui practica un comportament negativ intr-un mod ostentativ, cu toate ca nu am dori nici in ruptul capului sa il avem in preajma, in familie de exemplu. Totusi, este oarecum confortabil si chiar distractiv, sa il privim la Tv -  unii l-au numit efectul "ce bine ca nu m-au intepat azi albinele!", sau "comparatie in jos".

M-am abonat de cateva luni la un canal youtube (@JustDestiny) care prezinta in exclusivitate persoane care fac tot posibilul sa obtina atentia negativa. Este fascinanta evolutia acestui canal: in doar cateva luni de zile a crescut cu aproape un milion de subscriberi! Pare ca cineva a descoperit reteta succesului: sa obtii atentie pozitiva acordand atentie negativa? 

(1) Imaginea Evil Nurse, de Raphael Chan , via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

terorism

Povestea Tanyei Head

Uneori pare imposibil sa te afirmi prin efort si staruinta si atunci nu iti ramane decat "sa o iei pe scurtatura", sa fortezi limitele realitatii, ale legii si ale bunului simt. Acesta este si cazul Tanyei Head, care a simtit oportunitatea si a inhatat-o pe nerasuflate.

o o o

Numele Tanya Head a fost asociat in mod fraudulos cu evenimentele din 09 Septembrie 2001, pentru ca... Tanya Head a dorit, si-a facut temele si a si reusit sa creeze aceasta asociere. Povestea "de succes" a Taniei incepe imediat dupa evenimentele in urma carora au fost doborate cele doua turnuri gemene ale WTC, din metropola americana New York.

O blonda scunda si cam durdulie, extrem de dinamica este din ce in ce mai prezenta in "randul din fata" al supravietuitorilor si are o poveste extrem de suculenta, pe care presa avida de informatii despre tragedie, o face publica cu entuziasm. Potrivit acestei povesti, Tanya Head s-ar fi aflat intr-unul dintre turnuri  si si-ar fi pierdut sotul - logodnicul in timpul atacului terorist condus de radicalul islamic Mohamed Atta. 

Am spus sotul - logodnicul, fiindca s-ar parea ca nimeni nu s-a dumirit ce anume ii era acel barbat. De fiecare data cand i se cereau detalii, Tanya Head avea, ca prin magie, trairi post-traumatice foarte puternice, lucru care o impiedica sa ofere acele detalii. Asta in ciuda faptului ca, in mod normal, femeia dadea dovada de o rezilienta iesita din comun, fiind o adevarata campioana a re-adaptarii in urma teribilei tragedii.

Tanya devine liderul incontestabil al tuturor supravietuitorilor tragediei de la WTC, ii organizeaza pe supravietuitori, ii aduna, ii anima, obtine suport psihologic pentru ei si se implica cu trup si suflet pentru aceasta cauza nobila. Supravietuitorii o privesc ca pe o zana buna care ii sustine si ii ajuta si, intr-un fel, chiar era asa ceva. Aceasta "scamatorie" a durat 5 ani.

Pana cand o publicatie din Spania descopera ca Tanya Head, pe numele ei real Alicia Head, era de fapt de nationalitate spaniola si, la momentul cand a avut loc atacul terorist se afla in Spania, unde studia afacerile. Aceasta descoperire are mult sens pentru acei supravietuitori si cercetatori care nu au reusit nicicum sa o identifice pe Tanya Head - cine este, de unde vine si ce ar fi cautat ea in turnurile gemene in acel moment?

Dar Tanya Head si-a facut bine lectiile: povestea ei era cea mai dramatica dintre toate si avea toate ingredientele succesului: ea supravietuise dar isi pierduse partenerul. In plus, Tanya a observat acest fenomen numit "vinovatia supravietuitorului" si il pune in scena in mod ireprosabil: "De ce am supravietuit eu? Poate ca la etajul celalalt erau oameni mai buni ca mine?".

Asadar, toata aceasta poveste este inventata, de la un cap la celalalt, si Tanya, tocmai aterizata pe aeroport insfaca oportunitatea fara sa clipeasca, oferind exact povestea pe care americanii doreau sa o asculte si dovedind o imaginatie bine dezvoltata, dar si un talent actoricesc iesit din comun. In plus, se vorbeste despre Tanya Head si meritele sale in ce priveste organizarea supravietuitorilor si sustinerea lor.

In ciuda minciunii in care traia, Tanya Head chiar a fost iubita de supravietuitori si admirata de opinia publica. Ea promova acea imagine a femeii puternice, care, in ciuda pierderii, reuseste sa dea sens vietii sale, o poveste care de fapt se afla la baza civilizatiei americane. Cu alte cuvinte, povestea ei are si o componenta culturala aflata in rezonanta cu valorile Americii.

Si acum e timpul sa ne intrebam... bine, dar pentru ce? De fapt, beneficiile situatiei nu sunt greu de evaluat. De la o femeie cu o existenta stearsa, care nu prea conta, Tanya Head devine cineva in doar cateva ore de zbor cu avionul. O multime de camere de luat vederi sunt indreptate catre ea si, cum se spune: "she stole the show" (a furat centrul atentiei). Iata ca uneori, cand iti doresti foarte mult sa fii in centrul atentiei, nu mai conteaza cum reusesti sa acaparezi atentia. 

Asa cum unii isi obtin mijloacele necesare existentei prin frauda si inselatorie, pentru ca pare imposibil sa le obtina fara a forta limitele legii, tot la fel, Tanya Head obtine atentia si validarea de care are nevoie fortand limitele realitatii. Este ceea ce s-ar putea numi "Principiul Scurtaturii": a porni pe calea directa catre faima, recunoastere, validare, sustinand o minciuna.

Legea americana nu o poate invinui de absolut nimic pe Tanya Head, dar opinia publica va avea grija sa ii faca viata grea "copilului din ea". Caci da, Tanya Head este un copil care a lipsit de la lectia in care s-a predat onoarea si demnitatea umana, precum si la cursul despre meritocratie. Dar hei, nu ar fi prima persoana care "fura showul", nu-i asa? 

Un amic terapeut pe nume Dorin Victor Vasile intreba odata: "daca ati fi un medic de campanie si ati avea niste raniti care vin de pe front care se afla in coma si altii care au migrena dar tipa cat ii tine gura, de care v-ati ocupa prima data?". Ei bine, uneori dorinta de atentie este atat de mare incat nu mai conteaza cum o obtii. Iar opnia publica si presa te adora daca ai o poveste interesanta de spus. 

Cei care au cu adevarat nevoie de atentie pica in plan secundar iar noi ne ocupam cu... "reginele dramei". Din fericire, frauda are picioare scurte iar tot ceea ce Tanya Head a castigat in mod nelegitim se intoarce impotriva ei. Organizatia supravietuitorilor de la WTC a primit un mail din Spania in care se sustinea ca Tanya Head s-a sinucis, dar femeia a fost vazuta in NY in 2011, la 10 ani de la tragedie. 

Nimeni nu stie unde se afla "blonda" si poate ca asa este mai bine. Tanyei Head nu i-a ramas decat sa isi imbratiseze "sinele real", de femeie stearsa si dolofana, si ma intreb cum a reusit sa gestioneze situatia pe care tot ea, fara sa-si dea seama, a creat-o. Poate ca pretinde undeva ca este victima a vreunui tsunami, sau poate ca sustine ca este fiica a unui print suedez?  Sau poate ca pretinde ca este Carmen Hara? Sau poate ca, pur si simplu, isi foloseste imaginatia pentru cauze mai bune - cartile SF?

(1) Imaginea Tribute in Light, de Tim Drivas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

televiziune

Te Cunosc de Undeva?

Oare mai evaluam o carte in functie de coperta? Este oare momentul din istorie cand tehnologia creaza o diferenta atat de importanta in viata noastra incat sa devenim mai responsabili? Ipoteza este ca amprentele digitale, genetice si faciale probabil ca vor creste nivelul moralitatii.

o o o

Am mai vorbit in Psihopedia despre dificultatile pe care le au criminalii ca urmare a dezvoltarii stiintei criminalistice. Mentionam ceea ce eu am denumit "revolutia ADN" care le face viata grea chiar si criminalilor care s-au integrat in societate si, poate, nu au mai comis niciodata o a 2-a crima. Datorita posibilitatii de a identifica persoane cu ajutorul ADN-ului si a urmelor pe care acestea le lasa la locul comiterii unei crime, criminalii sunt prinsi azi, chiar si dupa, sa spunem, 20 sau 30 de ani de la comiterea crimei.

Daca intr-un laborator s-au pastrat, intr-o eprubeta, un fir de par, un fragment de piele gasit sub unghia victimei ca urmare a luptei care a avut loc intre aceasta si criminal, o picatura de sange, rezultat in urma ranirii in lupta sau pur intamplatoare (criminalul s-a zgariat in fuga), sau o urma de lichid seminal ramas in urma unui viol, ei bine, criminalul respectiv are motive serioase sa se ingrijoreze. Sunt numeroase cazurile de tipi care au comis grozavii in tinerete, iar dupa vreo 30 de ani, pe cand erau consilieri locali, avocati, politicieni sau te miri ce, au fost saltati de politie.

Dar asta este de domeniul trecutului, deja. Lucrurile au luat-o inainte intr-un mod care ne determina sa ne gandim care vor fi schimbarile pe care stiinta si tehnologia le vor impune in societatea de azi si mai ales in societatea de maine, Cred ca a devenit un reflex ca in momentul cand te intereseaza o persoana sa dai, inainte de toate, un search pe Google si sa vezi, doar asa, preventiv, ce lucruri interesante poti sa descoperi despre aceasta: poate ca este cautat de politie, sau poate ca are cazier, sau poate ca este un impostor sentimental, cine stie?

Astfel poti sa descoperi niste articole interesante si entryuri de blog in care cineva isi face datoria fata de societate si impartaseste cunostinte pretioase despre fostul sau fosta care obisnuieste sa dispara cu obiecte de valoare, dupa ce ti-a servit o poveste suculenta, ori poate obisnuieste sa seduca fete de liceu si sa le duca "la produs". Un prieten imi povestea ca a fost curios in legatura cu o potentiala partenera si a descoperit pe internet ca aceasta a avut o relatie cu un tip notoriu, dar flirtase si cu fratele acestuia. Prietenul meu a fost nevoit sa renunte la idee pentru ca si el avea un frate si nu dorea sa isi transforme viata personala intr-un circ.

Dar, daca noi, ca membri simpli ai societatii putem sa luam astfel de masuri preventive, caci, nu-i asa, "informatia este putere", imaginati-va ce ar fi dispusi sa faca oamenii care au interese materiale si financiare uriase, ca sa nu mai vorbim despre persoanele care isi doresc sa se asigure ca nu se incurca cu parteneri de afaceri sau sentimentali care le pot lua cativa ani din viata fara sa le dea nimic in schimb. Daca te gandesti, in urma cu doar cateva sute de ani, viata era nu doar mai scurta, dar era si plina de evenimente si sarcini care azi ne-ar parea penibile si cronofage: sa speli rufele la rau, cu un sapun, de exemplu.

Azi, cand durata medie de viata a crescut ca urmare a conditiilor superioare de viata, ni se pare ca viata este prea scurta pentru a mai pierde vremea cu persoane in care nu putem avea incredere. Caci increderea si reputatia raman capitalul fundamental al unei persoane in societate si daca nu intelegi ca trebuie sa iti construiesti o reputatie, oamenii au din ce in ce mai multe resurse la dispozitie pentru a cunoaste cine esti si pentru a te descalifica. Cu alte cuvinte, in ciuda aparentelor, avem tendinta sa evaluam din ce in ce mai putin "o carte in functie de coperta".

Odata cu dezvoltarea stiintei, pare ca rata criminalitatii devine din ce in ce mai mica, in special in zonele in care descoperirile stiintifice si tehnologice se fac simtite mai mult. Am putea oare sa explicam in alt mod faptul ca New Yorkul, care era un oras cu cateva mii de crime pe an a devenit in ultimii ani o veritabila "Capitala a Lumii", in care conditiile de viata si siguranta personala reprezinta nu doar valori morale ci si realitati in sine - rata criminalitati acolo se afla intr-o continua scadere, incepand cu anii '70.

Asadar, avem amprentarea degetelor si ADN-ul, avem si posibilitatea de a cauta pe Google mai multe informatii despre persoanele, locatiile si firmele care ne intereseaza, dar de ceva timp este dezvoltata o tehnologie noua care presupune transformarea camerelor de luat vederi "stupide" in camere inteligente, care realizeaza recunoasterea faciala si identificarea oricarei persoane pe care o avem in baza de date, fie ca e vorba despre simpli angajati ai unei firme sau persoane straine care au antecedente penale.

Asta, fireste, usureaza munca celor care incearca sa identifice persoanele (organe de politie), dar usureaza si munca celor care se ocupa de securitatea unor institutii sau magazine. Imaginati-va ca un dispecer de mall sau de super-market, nu mai are nevoie sa evalueze persoanele in functie de comportamentul lor si felul cum sunt imbracate pentru a le urmari pe camerele de supraveghere si in loc de asta, sa primeasca o alarma atunci cand camera inteligenta identifica in baza de date un client care are antecedente si este cunoscut ca hot din magazine!

Desigur, raman persoanele care nu se afla inca in bazele de date privind infractorii, criminalii, escrocii, sau circarii (no offense, iubesc circul cu conditia sa fie de bun simt), dar munca este mult simplificata, nu-i asa? In conditiile in care totul a pornit-o inainte cu o viteza atat de mare, nu poti sa nu te intrebi unde se va ajunge. Probabil ca se va ajunge la momentul in care, pur si simplu nu se mai merita sa actionezi pe baza principiului minimului efort si sa intelegem cu totii ca avem de lucru serios pentru a ne construi reputatia.

Reputatia, altfel spus, s-ar putea sa devina valoarea primordiala a societatii de  maine. Daca azi mai merge inca sa fraierim pe unul si pe altul, sa pretindem ca suntem ingerasi, pisoi sau "pui mici", ori alte fapturi dragalase, cand de fapt suntem vampiri si cotoroante, probabil ca... viitorul ne prinde din urma si mergem intr-o directie in care nimic nu mai poate fi contrafacut si simulat. Probabil ca ceea ce se intampla azi in politica este un efect al acestor procese - putem sa cunoastem usor reputatia cuiva. Dar, din pacate, putem si sa distrugem usor reputatia cuiva, in mod artificial si nedrept.

(1) Imaginea One Nation Under CCTV, de Tom Blackwell, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

virtute

Naufragiati in Visele Noastre

LOST - Naufragiatii, un film in care amitiri din viata civilizata se imbina cu viata primitiva de pe insula, asa cum viata diurna se imbina cu lumea viselor in care ne cufundam in fiecare noapte.

Va mintiti probabil ca pe la inceputul anilor 2000 aparuse serialul "LOST" - "Naufragiatii", despre un grup de persoane care au suferit un accident aviatic si au naufragiat undeva in Pacific, pe o insula, in drumul lor din Sydney spre Los Angeles. Era o drama psihologica, adica o poveste care accentua starile psiho-emotionale neobisnuite ale personajelor implicate. 

Intamplator am inceput zilele trecute sa privesc acest serial, caruia nu i-am acordat absolut nicio importanta la momentul cand se difuza la televizor si probabil ca nici nu l-as fi inteles cum l-am inteles acum, dupa ce "m-am incurcat" cu psihologia. Un amic de-al meu, psihoterapeutul Dorin Victor Vasile a remarcat interesul pe care il acord serialului si curiozitatea mea si mi-a confirmat sec banuiala ca... "el nu duce nicaieri".

Dar dupa cateva episoade am ajuns sa privesc filmul intr-o cu totul noua perspectiva - facand abstractie de intamplarea in sine, de de naufragiul si incercarea pasagerilor de a supravietui si a cauta o iesire din aceasta situatie. Am avut o revelatie cutremuratoare cand mi-am dat seama ca de fapt filmul descrie cu multa acuratete ... lumea viselor, universul acestora intens si febril in care toate temerile si dorintele noastre sunt explorate intr-un mod creativ si fascinant.

Cum visurile sunt reprezentari ale conceptiilor, visul este o insiruire de imagini care reflecta ideile visatorului. Visul este o forma de gandire in care sunt folosite imagini in locul unor moduri de expresie mai abstracte. C. Hall.

Probabil ca voi nu ati privit niciodata acest serial la modul acesta si va inteleg perfect. Dar substratul oniric al filmului merita apreciat. E ca si cand niste oameni care nu s-au cunoscut niciodata intre ei si nici nu se vor cunoaste vreodata, interactioneaza in lumea miraculoasa a viselor, de pe bazele personalitatii lor, cu manifestarile specifice. Contextul nu mai este insa cel al societatii moderne, iar imaginile sunt reduse la ceea ce Freud denumea "dorinte si frici infantile".

"Similitudinea pe care o pot observa intre gandirea onirica si cea a copilului se afla in primul rand in predilectia pentru reprezentarile concrete si imagistice. Se poate intampla ca un copil mic sa traduca termeni abstracti in imagini, pentru a-i putea invata si a-i manipula mai usor. Cunosc un copil de 6 ani care, pentru a memoriza zilele saptamanii, atribuia fiecarei zile o forma si o culoare." Jaques Montangero

Fiecare dintre personaje poate fi inteles mai bine prin prisma acestor manifestari simbolice. Toate personajele sunt coerente si identice cu sine in lumea onirica a insulei si in plus, prezente si personaje stranii apar in mod constant, de nicaieri, pentru a scoate in evidenta manifestarile personale ale celor implicati si convingerile lor de viata. Fiecare dintre personaje isi "viseaza" experienta pe insula care intruchipeaza acele temeri, nevoi, convingeri, calitati, resurse personale.

• Jack - medicul din grupul naufragiatilor este intotdeauna cel care se implica in sustinerea si salvarea celor din jur, este, nu-i asa, un "salvator de profesie" care vine sa repare greselile celor din jur prin eforturi si sacrificii impresionante.

Visul reprezentativ al lui Jack: incercarea sa disperata de a-l salva pe tanarul Boon, accidentat si fara sperante, cand medicul se lupta cu evidentele pentru a-l mentine in viata pe baiat. Asta facea si in "lumea reala"!

• Kate - este cea care incearca sa isi depaseasca mereu limitele si pare ca se asociaza intotdeauna cu "tipul cel rau", fiindca este un tip plin de surprize si ii da impresia ca acea depasire de limite chiar se realizeaza. Din pacate pentru ea, intra mereu in bucluc fiindca tipul cel rau ii acorda intotdeauna misiuni riscante. 

Visul reprezentativ al lui Kate: Situatia in care Loke o convinge sa intre prima in ubloul gasit in jungla, iar ea este suficient de credula si curajoasa sa o faca, desi acolo se putea intalni cu absolut orice. Asta facea si in "lumea reala"!

• Sawyer - este "tipul fara de suflet" care ascunde un copil ranit ce incearca sa isi ia revansa impotriva unei lumi care l-a speriat si l-a umilit. Urmareste mereu "cate un mistret" care i-a luat ceva si cauta sa pedepseasca pentru a-si gasi linistea. Este in acelasi timp un psihopat oportunist ce are scuza perfecta pentru a-si manifesta cele mai primitive si murdare tendinte. 

Visul reprezentativ al lui Sawyer: Momentul in care incepe sa adune lucrurile care i-ar putea fi de folos din avionul cazut si de la cei care si-au pierdut viata. Asta facea si in "lumea reala"!

Simbolurile onirice sunt reprezentari vizibile ale conceptiilor. Pentru ca un obiect, o activitate, sau o scena sa devina simbol, este necesar ca conceptia subiectului visator despre acel obiect, activitate sau scena sa fie identica cu conceptia sa privitoare la obiectul referent.

Asa cum spuneam, fiecare dintre aceste personaje, ca si restul, se comporta potrivit cu personalitatea lor, iar faptul ca se afla in mijlocul junglei, pe insula salbatica, desi pare ca le influenteaza evolutia, prin intermediul conditiilor aspre sau al prezentelor sinistre ce apar, personajele raman ele insele, cu manifestarile tipice si cu perceptiile lor. Totusi, insula si tot ce se intampla aici reprezinta, din punctul meu de vedere o metafora (in sens oniric) care descrie realitatea in mod similar viselor.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Hawaii Island 1971 Visit, de Don Pugh, via Flikr, sub licenta CC BY-ND2.0

(2) Hall, C. (1953), A cognitive theory of dream symbols. The Journal of General Psychology, 48, 169-186.

(3) Montangero, J., (2003) Vis si Cognitie. editura Polirom, Iasi

 (4) Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Continue reading

vise

Vrei nu vrei, tot la Cherida ajungi

Unii fac spectacol, iar altii il urmaresc. Unii fac spectacol incercand sa urmareasca un spectacol. Caci in fond, cine se aseamana, se aduna.  

Asa cum am mai spus, suntem fiinte ale spectacolului. Facem spectacol chiar si dintr-o inmormantare, daca chiar trebuie si avem pregatirea, resursele si dispozitia necesara. Oportunitatea spectacolului pluteste in aer iar noi o inhatam, nu o lasam sa ne scape caci ar fi pacat. Nimic nu ar fi mai pacat decat sa pierzi ocazia de a face spectacol.

Multimea simte spectacolul si pe cei care stiu sa il produca. Cand la locul potrivit si la momentul potrivit, apar artistii si publicul, ei bine, nimic nu poate sta in calea spectacolului. Nimic nu poate sta in calea iubirii intre public si artisti. Cei care il pun in scena si simpli privitori par a se atrage reciproc, prin forte mai presus de intelegerea noastra, urmand sa alcatuiasca un intreg desavarsit, ghidat de spiritul spectacolului...  

O minciuna in plus sau in minus, un gest brutal sau o insulta, conteaza prea putin ca eveniment moral, in sine. In fond, totul e o joaca iar maine putem sa pretindem o chestie la care nu s-a gandit nimeni, putem sa varsam cateva lacrimi in fata camerelor si sa organizam o impacare istorica emotionanta si frumos retribuita. Nimic nu are valoare morala. In schimb, totul are sau nu are valoare pentru show – singurul lucru care conteaza.  

Lacrimile par a fi un semn de umanitate, la fel si furia, si resentimentele. Ne este mila sau ne revoltam, dar traim spectacolul cu sufletul la gura. Dupa o viata intreaga la circ, urmeaza acrobatia suprema. Iar panarama continua. Trebuie! Sunt atatia fani si atatea camere in fata cimitirului... Nu ii putem dezamagi.  

Drogatii isi primesc mostenirea apetisanta ca o doza de cocaina pentru vipuri. Artistii isi primesc aplauzele, iar noi ne primim spectacolul. Rasturnarile de situatie se tin lant iar intrigile se joaca pana si cu sistemele noastre hormonale. Vom da buzna sa vedem ce nu s-a mai vazut. Avem de ales? Nu. Spectacolul este prea bun.

Cum spunea o fosta cunostinta, „nu suntem maimute dar ne putem pretinde pentru faima”.  

Poate vom da buzna sa multumim artistilor si sa le cerem autografe. Ei au colorat viata noastra searbada in culori aprinse si le vom fi recunoscatori pentru fiecare lacrima, pentru fiecare confruntare, pentru jigniri si impacari repetate si pentru fiecare pretinsa retragere dramatica. Fiecare face rost de spectacolul pe care il merita.

Tin totusi sa le multumesc tuturor celor carora nu le-a pasat. Voi sunteti viitorul acestei tari iar noi toti avem nevoie de nepasarea voastra. Respectul meu nu cunoaste margini. Regret ca acest entry a fost asa de vag, dar ar fi trebuit sa scriu lucruri pe care le-am mai scris de cateva ori si n-ar fi avut rost. Va recomand in acest sens Academia Suspinelor.

(1) Imaginea Drama Queen, de Darwin Bell, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Urban Dictionary, Definition of Cherida, website: Urban Dictionary

Continue reading

televiziune