Piatra Filozofala si Binele Universal

Binele este relativ. Totusi, exista un criteriu valid, dincolo de ceea ce banuim a fi Bine sau Rau. Binele nu poate fi inteles decat ca Bine Universal, separat de interesele noastre egoiste si de binele momentan al celor ce ne sensibilizeaza. 

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, piatra filozofala este o substanta care se presupune ca ar avea proprietati miraculoase, cum ar fi faptul ca transforma orice metal in aur sau acela ca ajuta la vindecarea tuturor bolilor. Nu cred ca alchimistii au reusit sa o descopere, dar putem folosi acest concept ca pe o metafora pentru orice pare a fi miraculos.

Eu personal, nu prea cred in miracole, mai ales ca nu s-au mai petrecut prea multe de o vreme. In schimb, cred ca multe lucruri se pot transforma in bine, daca investim suficienta munca si perseverenta in acestea. Am numit asta "miracole stiintifice" - adica lucruri care pot parea de necrezut daca nu am vedea munca si eforturile manifestate intre punctul A (incepeutul timid) si punctul Z (finalul de-a dreptul miraculos).

Asadar, nu exista o Piatra Filozofala, propriu-zisa, in forma pe care o cautau alchimistii, dar exista atitudinea care face miracolele sa se intample. Cum nu toate miracolele sunt posibile, imi veti spune ca unele dintre acestea sunt pur si simplu nerealiste si de aceea nici nu se indeplinesc. Ar trebui sa intelegem in ce consta acest realism care poate bloca sau facilita miracolele.

Potrivit experientei mele empirice si cognitive, este realist tot ceea ce de fapt slujeste "mai binelui comun", adica societatii. Omul pare a fi conceput ca si fiinta care isi slujeste siesi (caci, spre exemplu, ii este mai usor sa simta propria-si durere / foame / frig / disperare decat pe a celor din jur), dar civilizatia il invata, in fiecare zi, ca, indiferent ce simte, ar fi mai util pentru el sa tina cont de consecintele alegerilor sale pe termen lung.

Va exista intotdeauna o perspectiva de termen scurt, care ne cere validare rapida si egoista a propriilor nevoi sau a nevoilor la fel de egoiste a celor care ne conving ca sufera, si o perspectiva pe termen lung, care vine cu "tabloul complet" adica toate consecintele alegerilor noastre anterioare. Dupa cum va imaginati probabil, emotia este "busola morala" pentru toate alegerile ce privesc validarea egoista de termen scurt.

Si trebuie sa recunoastem ca exista extrem de multe persoane "simple", a caror singur ghidaj moral este emotia. Oare sa fie suficient sa ne conformam la imperativele emotiei?  Probabil ca daca emotia ar fi fost suficienta pentru o excelenta adaptare la mediu, atunci nu ar mai fi aparut religia, nici etica cu ramurile sale si nici macar codul penal, care sa ne pedepseasca faptele - emotiile ne-ar face perfecti, nu-i asa? Vedem insa ca nu este asa si asta nu se datoreaza faptului ca nu avem emotii. 

Caci adevarul este ca multe dintre deciziile noastre pur emotionale se dovedesc aducatoare de necazuri, incurcaturi si suferinta pe termen lung, indiferent cat de convinsi am fi ca procedam corect urmandu-ne emotiile - acest sistem de ghidaj, usor rudimentar, pe care ni l-a oferit evolutia dar care pare a fi ramas in urma, binisor de tot, in ce priveste misiunea sa de a ne orienta catre ceea ce este util / bun pentru noi insine.

O sa-mi spuneti ca sunt o persoana "rece" care nu intelege emotia. Dar doresc sa va amintesc ca multe nenorociri apar ca urmare a faptului ca dam curs lucrurilor pe care le simtim, incepand de pilda cu infidelitatea si terminand cu omuciderile - criminalii nu sunt obligatoriu niste "oameni lipsiti de emotie", potrivit mitului, ci mai curand niste oameni care sunt incapabili sa isi gestioneze starile - daca simt ura, o manifesta prin crima (si ura face parte din spectrul emotiilor).

De altfel, pare sa fie destul de raspandita conceptia care pretinde ca un om sanatos este acela nevrotic (chinuit sufleteste) - cred ca s-a raspandit mai mult in ultimele decenii, cand ne pasa mai putin de valori precum intelepciunea, educatia sau profunzimea si ne lasam animati de acele personalitati usor nevrotice care "fac show-ul frumos", adica atrag atentia tuturor cu trairile lor intense, ca niste copii eterni.

In ciuda aparentelor, persoanele care "fac show-ul frumos", sunt "calde" si au tot ce le trebuie, au o dificienta importanta, desi pot parea a fi de succes si a se bucura de centrul atentiei. Deficienta lor consta in faptul ca nu reusesc sa inteleaga perspectiva "pe termen lung" - aceea care vine cu toate consecintele alegerilor anterioare. Sa va explic ce inteleg eu prin "perspectiva pe termen lung".

Ei bine, stiti ca uneori "ne vine sa bem"... extrem de mult. Pe termen scurt, avem nevoie de asta pentru a ne simti bine. A doua zi insa vine cu mahmureala, cu dureri de cap si cu nenumarate drumuri la toaleta. Cred ca aceasta este o metafora numai buna a "perspectivei pe termen lung". Si lucrurile pot sa se complice foarte mult pe termen lung.

Cu alte cuvinte, atunci cand alegem ceva, este util sa luam in consideratie si alti factori in afara de ceea ce simtim. "Asa simt si gata" este un criteriu de alegere destul de sarac daca il raportam la ziua de maine, cand tot noi suntem aceia care vor avea de "tras" de pe urma alegerilor noastre.

Si pentru a incheia simetric, as spune ca Piatra Filosofala este acel tip de influenta mentala exercitata de perspectiva pe termen lung. In general, ajungem sa platim pe termen lung faptul ca interpretam "binele" ca fiind binele nostru egoist sau binele celor care ne emotioneaza / sensibilizeaaza. Adevaratul "Bine" ar trebui sa fie interpretat ca fiind binele societatii si chiar al societatii copiilor nostri, daca este sa aprofundam acest concept.

De fiecare data cand ignoram acest Bine Universal, ajungem sa dam socoteala intr-un fel sau altul. Am sa va dau drept exemplu cazul lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, cel care facea experimente pe romanii din spitale, in numele profitului personal. Eu unul nu cred ca nu avea emotii. Cred in schimb ca emotiile sale il slujeau (prost, ca si convingerile sale de om lacom) mai mult pe dansul decat acel Bine Universal despre care vorbeam.

Idea de a sluji Binelui Universal si a pedepsei pe care Universul o trimite impotriva ta este evidenta in cazul citat mai sus. Totusi, in fiecare zi putem sa slujim acest Bine Universal, ori, dimpotriva, sa il ignoram, cu consecintele de rigoare, ce apar, de regula, pe termen lung. In relatia cu copiii nostri sau cu persoana iubita putem sa slujim sau nu Binelui Universal prin atitudinea noastra si prin ceea ce ii incurajam pe acesti oameni sa faca cu vietile lor.  

Poate sa devina o adevarata provocare faptul de a realiza daca chiar slujesti Binelui Universal, mai ales ca emotiile tale nu te mai ajuta cu absolut nimic. De multe ori, emotiile sunt doar niste slabiciuni la care te dedai fara nicio problema, fiindca esti obisnuit sa actionezi emotional si crezi ca nu ai putea altfel. 

Totusi, opreste-te o clipa si intreaba-te ce are de castigat societatea de pe urma actiunilor / alegerilor tale. Nu de alta, dar societatea / universul isi vor aminti intotdeauna de tine, in ciuda faptului ca tu nu iti amintesti de acestea aproape niciodata. 

(1) Imaginea The Men of His Time, de Jaci XIII, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

Continue reading

virtute

Blestemul Castigatorului

Un castig la loterie te distruge pe viata. Exista oare un blestem al castigatorului la loterie? Numeroase cazuri par a sugera ca da, insa exista cateva exemple care infirma cu succes acest mit urban. In acest articol descoperim impreuna trasaturile de caracter ale celor care nu se lasa distrusi de castigul lor.

o o o

Nu prea ma dau in vant dupa explicatii magice, nici macar atunci cand interpretez visele. Explicatiile magice reprezinta de fapt o recunoastere a faptului ca nu avem explicatii pentru anumite fenomene si omul de stiinta nu poate sa recunasca asta. Iar daca se intampla totusi sa admita ca nu are explicatii, evita pe cat posibil sa imbratiseze explicatiile magice, pentru ca altfel nu s-ar mai numi om de stiinta.

Asadar, exista vreo explicatie a asa-zisului blestem al castigatorului la loterie? Si, mai presus de asta, exista un astfel de blestem sau este doar un mit? Probabil ca ati auzit, multi dintre voi, de faptul ca numerosi castigatori la loterie "o dau in bara" urat de tot, in foarte scurt timp de la momentul castigului respectiv - caci un an sau doi reprezinta un timp scurt, raportat la sume atat de mari de bani. Este o realitate observabila daca va intereseaza viata acestor oameni.

Provocarile cu care au de-a face castigatorii la loterie sunt dupa cum urmeaza:

• tentatia de a cheltui foarte multi bani in foarte scurt timp,

• dificultatea de a investi si de a scoate profit,

• tot felul de conflicte cu cei dragi care, in cel mai rau caz premediteaza o crima pentru a-si insusi averile respective,

• o dependenta de substante (droguri), care le afecteaza in mod nefericit discernamantul si duce, in mod fatal, la pierderea averilor,

• rudele lor cele mai apropiate, care beneficiaza de o mare parte din banii castigati, pot la randul lor sa dezvolte dependente si sa adopte un stil de viata parazitar, care conduce la disparitia averii sau chiar la disparitia prematura a acestor persoane.

S-ar spune ca nu se pot intampla decat lucruri rele castigatorilor la loterie. O certitudine dovedita stiintific de catre cercetatorii de la Harvard este aceea ca dupa un an de la castigarea banilor, fericitii castigatori revin la nivelul de fericire de care se bucurau inainte de "fericitul eveniment". Am folosit ghilimelele fiindca multi dintre acesti castigatori declara ca ar fi fost mult mai fericiti daca nu ar fi castigat niciodata potul cel mare.

Se adevereste deci zicala "ai grija ce-ti doresti caci s-ar putea sa ti se intample"! Tot documentandu-ma pentru acest articol am observat ca exista doua tipuri de castigatori la loterie, care se diferentiaza destul de mult in functie de capacitatea lor de a gestiona un astfel de eveniment aducator de bucurie, dar, s-ar parea, aducator si de foarte mult stres.

• TIPUL VULNERABIL: Este cu totul coplesit de evenimentul castigului la loterie, isi pierde capul si se lasa purtat pe aripile emotiilor sale aflate in dezechilibru - caci euforia este un dezechilibru emotional. Este frenetic si are sentimentul ca suma castigata este inepuizabila. Este o persoana vulnerabila din multiple puncte de vedere: are o educatie precara, are o viziune de viata limitata, senzuala si epicureana. Credinta sa in noroc, pe care nu il poate controla in niciun fel, il expune la comportamente impulsive si irationale. Tipul vulnerabil "are ghinion" de persoane fara caracter care se aduna in jurul sau pentru a profita sau chiar pentru a-i deposeda averea, prin intermediul omuciderii, daca este nevoie.

• TIPUL PUTERNIC: Desi se poate bucura de castigul sau, nu isi va pierde capul. De foarte multe ori isi pastreaza jobul initial, pe care il iubeste, sau incepe o afacare intr-un domeniu favorit. Traieste mai curand in viitor decat in prezent si adesea isi propune sa inmulteasca banii, spre deosebire de tipul vulnerabil care nu vrea decat sa se simta bine si crede ca se va simti bine daca va cheltui multi bani. Tipul puternic stie deja sa se simta bine inainte de castigul la loterie si banii nu reprezinta cheia fericirii sale. De asemenea, spre deosebire de tipul vulnerabil, acest castigator la loterie are "norocul" de a alege in mod inspirat oamenii cu care isi petrece timpul sau pe care ii ajuta. De multe ori, tipul puternic este si foarte zgarcit. Chiar daca nu este extrem de educat (poate fi sofer de autobuz de exemplu), este in schimb intelept si experimentat.

Cred ca ar fi util sa va exemplific ambele tipuri prin intemediul a doi exponenti ai fiecareia dintre cele doua clase de castigatori la loterie.

• TIPUL VULNERABIL ~ Abraham Shakespeare. Un american de culoare, de 42 de ani, din statul Florida, era analfabet si nu fusese prea norocos pana la momentul marelui sau castig la loterie. Ar fi putut fi o reclama vie pentru loterie, institutie care vinde iluzii persoanelor celor mai vulnerabile sugerandu-le ca viata lor se poate schimba peste noapte cu un singur bilet cumparat. Avea o fire "miloasa" si arunca cu bani in  stanga si in dreapta, pentru "a ajuta". Pare ca toata lumea incepe sa vrea niste bani de la dl. Shakespeare, inclusiv fostul sau coleg de munca care va sustine intr-un proces ca Abraham Shakespeare ii furase biletul castigator din portofel. La doi ani de la castigarea potului, dl Shakespeare o intalneste pe Dorice Moore, o blonda cu inima intelegatoare care nu-si doreste decat sa scrie o carte despre castigatorul potului celui mare, dar sfarseste "ajutandu-l" pe barbat sa gestioneze toti acesti bani. In final, Dorice Moore "il ajuta" pe Abraham Shakespeare sa dispara de tot, ca tot se plangea el ca toata lumea il hartuieste ca sa-i ceara bani de buzunar. Dorice Moore a fost condamnata la inchisoare pe viata pentru uciderea lui Shakespeare dar sustine ca este nevinovata. Fie si numai pentru faptul ca si-a cumparat o multime de chestii costisitoare, printre care si un Hummer de $90.000 din banii lui A. Shakespeare, de bine ce l-a ajutat sa-si pastreze banii, si tot merita sa stea putin la racoare.

• TIPUL PUTERNIC ~ Brad Duke. Cred ca povestile de succes sunt mult mai plictisitoare decat cele despre ruina, drama si deces prematur. Cel putin asa ne da de inteles povestea lui Brad Duke, un instructor de fitness din Idaho. Dupa castigarea unei sume considerabile ($ 226 milioane) a ramas la jobul sau, pe care il iubea, si a evitat sa isi schimbe masina Volkswagen. Scopul lui insa era sa devina miliardar! Spre deosebire de multi alti castigatori la loterie, Brad Duke era deja relativ bogat inainte de a castiga la loterie, cu alte cuvinte, avea ce-i trebuie pentru a face bani si a sti "ce se face cu banii", daca ai neuronul necesar in dotare. Probabil ca a trait si el euforia castigului, dar s-ar parea ca a stiut sa si-o gestioneze asa incat, nu a sfarsit pe strazi, alcoolic sau dependent de vreo porcarie. Nu a devenit inca miliardar dar are un plan care, spera el sa il duca la bogatia visata pana la aniversarea sa de 80 de ani. BTW, este inca tanar (45).

Castigatorii la loterie pot sa se plieze fidel pe una dintre cele doua categorii descrise dar, s-ar parea pot sa se si descopere pe sine in relatie cu sumele colosale pe care le-au castigat. Spre exemplu, se vorbeste despre mai multe etape pe care le traiesc acestia, in mod similar cu etapele pierderii despre care am auzit in psihologia traumei si a pierderii (negare, furie, targuiala, depresie, acceptare). Astfel etapele emotionale pe care le parcurge castigatorul la loterie sunt urmatoarele:

• euforia,

• auto-rasfatul (cheltuiala iresposabila),

• mintea cea de pe urma (dezvoltarea responsabilitatii),

• anxietatea,

• regretul dupa vremurile cand nu aveai atatia bani.

Desigur, ca si in cazul durerii pierderii, aceste etape pot sa varieze ca durata sau unele dintre ele pot chiar sa lipseasca, in functie de personalitatea fiecaruia dintre castigatori. Unii dintre castigatori se pot rasfata peste masura cheltuind iresponsabil pana devin boschetari. Altii  pot sa dezvolte un simt al responsabilitatii inainte de a pierde totul. Este totusi trist faptul ca povestile multora dintre cei care castiga la loterie par a vorbi despre acest blestem, intarind mitul urban despre care am auzit cu totii.

Se spune ca o excelenta metoda de a cunoaste un om este sa ii oferim o mare suma de bani. Situatia castigatorilor la loterie care isi ruineaza viata seamana poate cu oricare situatie in care se face apel la auto-control si moderatie. Lipsa de maturitate si inteligenta emotionala devine deci un impediment urias. Inteligenta emotionala este abilitatea de a gestiona emotiile proprii si de a interactiona cu emotiile celor din jur.

Imi amintesc despre cazul unei tinere din UK care se gandeste sa dea in judecata loteria statului britanic fiindca permite copiilor de 16 ani sa joace la loterie, considerand ca, cel putin in cazul ei, castigul unui milion de lire sterline la 17 ani a reprezentat mai curand un prilej de stres si nefericire decat de bucurie. Daca este sa punem problema astfel, probabil ca foarte putini dintre cei care castiga sunt cu adevarat pregatiti pentru acest castig, indiferent de varsta lor. Dar se presupune ca odata cu varsta vine si responsabilitatea. Iata ce a declarat Jane Park:

Am crezut ca  acest castig imi va face viata de 10 ori mai buna dar a facut-o de 10  ori mai proasta. In cele mai multe zile imi doresc sa nu fi avut atatia bani. Imi spun ca viata mea ar fi fost mult mai usoara daca nu as fi castigat. Oamenii care ma privesc isi spun ca si-ar dori un stiil de viata ca al meu dar ei nu realizeaza cat de stresata sunt. Am lucruri materiale dar nu stiu care este sensul vietii mele. (Jane Park, The Independent)

Daca obervam cu atentie astfel de personalitati, regasim in chinurile lor, chinul oricaruia dintre noi care s-a bucurat de un mare succes material fara a dispune de resurse psihologice si emotionale, de intelepciune, cum se spune in popor, pentru ca acest castig sa nu devina un prilej de cadere personala ci sa confere in schimb siguranta pe termen lung. Probabil ca cei care intr-adevar isi pierd mintile doar pentru ca au castigat foarte multi bani sunt tocmai aceia care iau in serios minciunile societatii de consum - cat de fericit ai fi daca ti-ai permimte acest produs care arata asa bine in publicitate... 

(1) Imaginea Money on a Hook, de Tax Credits, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) The Independent (acc. 30.10.2018), Britain's Youngest Euromillion Winner..., website: The Independent

(3) Bloomberg, (acc. 30.10.2018), How Not to Invest Your Lottery Jackpoot, website: Bloomberg

Continue reading

victime

Cooperarea Cumparata

Poti sa recompensezi sau sa pedepsesti lucrurile pe care le face cel mic - rezultatele se vad imediat. Intr-o zi insa, descoperi faptul ca recompensa a devenit mai importanta decat virtutea iar cooperarea cumparata este doar o iluzie...

o o o

Esti adult si, in relatie cu copilul, puterea se afla de partea ta. Ca urmare, poti sa recompensezi sau sa pedepsesti ceea ce face odrasla - caci, nu-i asa, ce altceva ai putea face in schimb, pentru a educa pe cineva? Modelul interactiunilor bazate pe recompensa si pedeapsa seamana cu acela de la locul de munca, deci, prin recompensa si pedeapsa, ai cel putin o garantie ipotetica a faptului ca fiul sau fiica ta vor putea sa pastreze un loc de munca.

De fapt, intreaga societate pare a fi constituita pe principiul pedepsirii raului si a recompensarii binelui - el se confunda cu perceptia comuna si tine parca de logica interactiunilor dintre oameni. Pana si intre prieteni pot fi observate comportamente de recompensare sau pedepsire. Si totusi, expertii in parenting, s-ar parea ca i-au pus gand rau acestui principiu al pedepsei si al recopensei. Au ei dreptate?

As dori sa va istorisesc o poveste pe care am auzit-o de curand despre "puterea" recompensei de a schimba comportamente, dar, asa cum veti vedea, nu si valori. Este asta o problema? In fond, ne preocupa ca fiul sau fiica noastra sa se comporte "corect", nu ne preocupa la fel de mult si lucrurile in care ei cred. Dar hai sa va povestesc aceasta foarte interesanta pilda.

Un baietel (hai sa-i spunem Lucian), de doar 6 ani, are niste bunici in Grecia ce sufera de singuratate, ca multi dintre cei aflati la varsta a 3-a. Parintii baietelului stiu ca bunicii din Grecia se bucura de fiecare data cand vorbesc cu nepotelul lor si se gandesc sa ii ofere copilului motivatia de a vorbi la telefon cu bunicii sai. Nici mai mult, nici mai putin, parintii ii promit copilului ca de acum inainte il vor retribui pe copil pentru fiecare telefon saptamanal cu suma de 10 lei - Exact ce ii trebuie, nu-i asa, caci la alimentara sunt tot felul de tentatii dulci, pe toate rafturile. Zis si facut. Nu doar ca Lucian si-a sunat bunicii cu religiozitate si a vorbit cu ei minute in sir, dar in plus el era cel care le amintea parintilor ca trebuie sa ii mai sune pe bunicii din Grecia. Totul e minunat pana aici. Dar intr-o buna zi, se aflau cu totii la ziua copilului, inclusiv bunicii din Grecia si l-au auzit pe copil declamand: "De azi inainte sunt baiat mare, am deja 7 ani si voi vorbi cu bunicii din Grecia doar pentru suma de 25 de lei. Uraaa!"

Cred ca nu sunt singurul care a simtit grotescul acestei situatii. Sper ca nu sunt singurul. Este cu atat mai trist cu cat parintii acestui copil realieaza in acest moment ca au ratat in a-i transmite copilului valori precum atasamentul sincer, grija sau compasiunea umana. In astfel de momente, cand copilul pare a fi astfel configurat incat sa faca numai lucruri care ii ofera un castig material, intelegem ca, pe undeva, trebuie sa se fi strecurat o greseala.

Ajungem sa socotim daca ne putem permite sa il "cointeresam" pe copil sa faca curatenie in camera sa, ori sa duca gunoiul ori macar sa mearga pana la magazin atunci cand suntem bolnavi, fara sa-l platim cu 5, 10 sau 15 lei pentru serviciile sale pretioase.

Caci iata, descoperim ca, in sfarsit, "ceva functioneaza"! Din pacate, descoperim si faptul ca aceasta realitate a "copilui functional", adaptat si cooperant intru-totul, este doar o amara iluzie - pe termen scurt e minunat, dar pe termen lung, apar "surprizele" si "revelatiile de pe urma". Realizam ca acest tip de cooperare a copilului este la fel de efemera precum recompensele pe care i le putem oferi la un moment dat.

Iar lucrurile nu stau mai bine nici cu ideea de pedeapsa. O pedeapsa poate produce frica si tensiune si, cel putin pe termen scurt, poate sa determine copilul sa isi schimbe comportamentul - notele sale se schimba, ca prin farmec, de la 4 si 5, la 6 si 7. Dar oare acestui copil ii va placea vreodata sa citeasca o peveste frumoasa ori sa cunoasca lucruri interesante despre Istoria si Geografia patriei? Nu. Ceea ce i-a ramas, este doar teroarea pedepsei, care trebuie evitata.

Asadar, pare destul de usor sa va "confisc" acest aparat de controlat copilul, desfiintandu-va credinta in recompensa si pedeapsa. Dar simt deja cat de mult v-am dezorientat. Prin urmare, ce am putea sa punem in locul recompensei si al pedepsei? Raspunsul este simplu: RELATIE si VALORI. "Virtutea" principala a educatiei de tip behaviorist - bazata pe recompensa si pedeapsa - este aceea ca desfiinteaza relatia intre parinti si copii.

In acest tip de educatie nu este nevoie sa povestesti prea mult de ce ar fi de dorit ca un copil sa sune bunicii din Grecia sau de ce ar fi bine sa evite coringenta. Totul este schematizat si, pe alocuri, ai si sentimentul ingrat ca dresezi un animal. Nu conteaza! Important este rezultatul, nu-i asa? Adevaratele rezultate apar insa atunci cand tinta noastra nu este aceea de a schimba comportamente ci mai curad de a schimba valorile in care crede copilul si care ii dicteaza comportamentul.

VALORI (dictionar de Psihologie): Reprezinta convingerile bazale legate de ceea ce o persoana considera a fi important in viata.

Aici exista un mare impediment: in calitate de parinti suntem incapabili sa constientizam care sunt lucrurile importante pentru noi si pe care ne-am dori sa le transmitem copilului nostru: castigul material sau respectul pentru sine si cei din jur; un gadget performant sau bucuria de a coopera si a apartine, de a contribui? La asta se adauga modalitatea de transmitere a valorilor - care sa fie cea mai potrivita?

O alta considerabila "pain in the ass" (provocare, conform Margaretei Nistor) - caci este nevoie de multe discutii semnificative pana ca un copil sa inteleaga ca un telefon de 4000 Lei nu este mai important decat faptul ca el poate sa ajute la cultivarea relatiilor si la impartasirea unor idei valoroase. De aceea psihologii ce studiaza fericirea recomanda sa achizitionam experiente nu lucruri, iar lucrurile sa le privim numai prin prisma posibilitatii lor de a ne oferi experiente.

(1) Imaginea Satish, de Anushya Badrinath, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Lacrimi si Pumni in Pereti

Simti si tu nevoia sa ajungi pana la cenusa pentru ca apoi sa iti permiti sa reinvii ca o pasare Phoenix? Ei bine, nu te mai obosi: pana sa ajungi la cenusa s-ar putea sa iti pierzi timpul, banii, reputatia, stima de sine si obisnuinta de a face eforturi. 

o o o

Este un concept pe care il intalnesc tot mai des si care poarta denumirea de "Rock Bottom". In romana inca nu a primit un nume si o identitate atat de bine definite ca in limba engleza dar cred ca multa lume stie despre ce este vorba. Hai sa vedem cum am putea traduce acest Rock Bottom.

Rock Bottom (N, N-Var) Acel punct de cadere ce se afla atat de jos incat nu poti cobori mai jos decat atat. 

Multi dintre oamenii cu care am avut a face par a sti ceva despre acest concept si chiar cocheteaza cu el, facand parte din stilul lor de viata. A atinge Rock Bottom include "a te lasa pe tanjeala", si mult mai mult decat atat - abandonarea de sine. Unii mi-au marturisit ca simt nevoia sa se afle acolo din cand in cand, ca si cand si-ar lua o vacanta de la cele stiute, de la griji si probleme si s-ar refugia in acel loc pentru o vreme.

Exista o voluptate in asta pe care unii dintre noi o cunosc prea bine si o folosesc intr-un fel sau altul. In sistemul meu de idei vacantele isi au rostul lor dar aceasta nu este o vacanta propriu-zisa ci mai curand o complacere intr-o situatie bolnava care poate avea avantaje pe termen scurt si consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung.

Dar inteleg ca oamenii folosesc ceea ce au la dispozitie si, in lipsa de ceva mai bun, construiesc ce se poate construi, cum ar fi o tanjeala de proportii uriase, sau o mare scena de furie care, incet, incet, ia forma unei crize personale in toata regula. In acest proces, emotiile au un rol principal: ele preiau controlul si dicteaza evolutia si comportamentul persoanei respective.

Toate comportamentele din lista ce urmeaza, si multe altele, sunt inrudite intre ele prin aceasta abandonare de sine, radacina lor comuna, si asteptarea, total nerealista, ca emotiile sa iti rezolve problemele. Pot sa inteleg asta (e usor si nu sunteti dispusi sa faceti eforturi sau pur si simplu nu aveti reprezentarea corecta a situatiei), dar sper ca aveti curajul sa va priviti in oglida si sa va spuneti: "da, azi ai facut ce trebuia" sau, daca e cazul, "azi nu ai procedat ok".

Iata deci ce se intampla cand oamenii se abandoneaza pe sine:

• Accidente - ma refer la acele accidente care apar pe fondul stresului si emotiilor scapate de sub control, ca urmare a unor alegeri neinspirate, cum ar fi sa te urci la volan intr-o stare de tulburare emotionala sau sub influenta alcoolului.

• Consum de droguri - se considera ca oamenii consuma droguri pentru a fi in rand cu prietenii sau de curiozitate dar si pentru ca incearca sa gestioneze anumite drame personale si emotii aflate in dezechilibru.

• Auto-flagelare - daca unii ajung sa produca anumite accidente, asa cum mentionam mai sus, cei care au o tulburare de personalitate de tip borderline recurg la traditionalele taieturi cu lama pe membre, cel mai des pe antebrate.

• Razbunari - acestea pot fi directionate precis, impotriva unor persoane al caror comportament il dezaprobam (partener de viata, persoana iubita ori un sef cu care avem o relatie conflictuala), sau pot fi pur si simplu aleatorii, indreptate impotriva unor persoane care ne ies in cale intamplator. Vezi cazul "Criminalei de la Metrou".

• Hartuirea - este destul de intalnita, in special la cei carora le lipsesc competentele emotional-sociale si care folosesc comportamentele de acest tip pentru a gestiona lucrurile pe care le simt si pe care nu le mai pot tine sub control. 

Toate elementele comportamentale din lista se pot reuni sub titlul de "conduita de risc" - acel mod de a te comporta care pune in pericol propria persoana sau persoana altora, cei care, intamplator, sunt amestecati in povestea ta, cu voia sau fara voia lor. De asemenea, o trasatura comuna este faptul ca se incearca un tip de comunicare cu exteriorul, prin care cerem ajutor dar, mai mult decat atat, impunem anumite conditii - in genul santajului emotional.

Este un mod de a negocia cu exteriorul, nu tocmai inspirat, caci exteriorul, adica societatea, are "niste idei fixe" la care nu va renunta prea curand. De regula, rezultatul acestui mod de operare este in defavoarea celui care se lasa condus de emotiile sale aflate in dezechilibru, chiar si daca poate simti un moment de satisfactie cum ar fi acela ca si-a eliminat rivalul sexual, dand cu masina peste el, spre exemplu.

Cand privim imaginea de ansablu, ne dam seama ca nu am fost destul de prietenosi cu noi insine, chiar daca, intr-un fel sau altul am incercat sa ne cerem drepturile si sa reglam conturile. Daca am ajuns pe strazi, in puscarie sau in spital, rezultatul nu este unul incantator. Puteti sa va ridicati moralul spunandu-va ca "v-ati luat revansa" ori "v-ati racorit", dar in sinea voastra stiti ca "ati dat cu bata-n balta".

Este trist ca avem nevoie sa plusam in aceasta directie "fara de directie" doar pentru ca exista in mentalitatea noastra perceptia faptului ca in felul acesta ne facem intelesi, cerem ajutor ori ne cerem drepturile. Dar nu va faceti iluzii! Nu trebuie sa mergeti pana la capat pentru a putea sa construiti apoi ceva. Aceasta drama nu foloseste la absolut nimic.

Dimpotriva, pana sa atingeti acel "Rock Bottom", va veti pierde pe drum stima de sine, reputatia, antrenamentul de a construi si multe alte resurse care altfel v-ar putea fi de folos. Nu ai nevoie sa ajungi la "fundul fundului fund", ca sa ai revelatia savatoare ca nimeni nu te va salva in afara de tine si nimeni nu isi doreste sa investeasca in intreprinderi fara niciun viitor.

Exista o serioasa componenta culturala ce tine de influentele din literatura, film si muzica, unde abandonarea de sine este privita ca fiind unica posibilitate de care dispunem in situatii provocatoare ale vietii - "lacrimi si pumni in pereti", nu-i asa?NU! Abandonarea de sine nu este singura posibilitate, singura optiune de raspuns la nenorocire. Nu va mai rastigniti pe altarul pasiunilor lumesti!

Insa pentru a ajunge la acest nivel de intelegere aveti nevoie de modele noi de comportament, cum ar fi prietenia cu sine, aveti nevoie sa va propuneti reactii diferite la provocare si poate aveti nevoie si de o discutie cu un psihoterapeut, impreuna cu care sa va pregatiti pentru neimpliniri si necazuri ca si pentru o componenta normala a existentei de zi cu zi.

(1) Imaginea Fire Bird, de Katherine Stock, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

responsabilitate

Puiul (Poveste Horror)

Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana. Dar se vede ca povestea pe care o spune acea mana intinsa ar trebui sa se incadreze intr-un anumit gen. Nu ne permitem sa ajutam pe toata lumea caci avem resurse limitate. Atunci ne rezumam la acest tip.

o o o

Cred ca va aflati si voi printre cei multi care nu au inteles si au detestat povestea Puiul de Ion Alexandru Bratescu Voinesti. E o poveste greoaie chiar si pentru adulti, nu doar pentru copiii care izbucnesc in lacrimi si protesteaza pentru ca nu exista happy end. E mai curand o trauma care ne lasa vulnerabili si neincrezatori, cu lacrimi de crocodil in ochi.

Faptul ca povestea are un motto pozitiv "Sandi sa o asculti pe mamica", ce se doreste a transforma aceasta poveste horror intr-o pilda despre neascultare si consecintele sale, nu prea reuseste sa compenseze sentimentul de deznadejde pe care il genereaza. Puiul este povestea pentru care niciun copil nu pare a fi pregatit.

Totusi, acest comportament al mamelor de a-si parasi puii este relativ intalnit in natura si apare ori-de-cate-ori resursele de supravietuire ale acelor animale sunt limitate. Spre exemplu, daca un pui nu poate sa mearga sau are o aripa bolnava, exista ceva sanse ca mama sa nu-si "bata capul" cu el si sa il paraseasca, pentru a-si focaliza atentia si resursele asupra celor sanatosi pe care poate sa ii ajute.

Asadar povestea Puiul este despre o prepelita care are puisori mici, dragalasi si ascultatori, cu expetia unuia dintre ei, cel mare, care face ce face si calca cuvantul intelept al mamei. Intr-o buna zi, acesta din urma este impuscat in aripioara de un vanator si asta ii schimba destinul in mod decisiv. La vremea toamnei si a drumului catre tarile calde, in ciuda durerii sufletesti, mama prepelita este nevoita sa il abandoneze pe puiul neascultator, pentru a-i proteja pe cei sanatosi.

Sunt destul de multe mesajele moralizatoare ale povestii horror:

• Ascultarea de parinti ne protejeaza viata.

• Alegerile au consecinte intotdeauna

• Disciplina este importanta pentru supravietuire

• Ajutorul are (adesea) ratiuni pragmatice, egoiste 

• Daca nu te ajuti singur, ceilalti te abandoneaza

Cu toate ca povestea ramane una horror, vedem ca invatamintele sunt multiple. As dori sa atrag atentia asupra ultimului punct de pe lista: daca nu te ajuti singur, le faci viata grea celor din jur si te vor parasi. Este deci importanta atitudinea noastra de prietenie cu sine caci ajutorul celor din jur are la baza ratiuni evolutioniste: supravietuiesc cei mai pregatiti pentru viata si sunt ajutati cei care care promit.

In lumea animalelor, daca un pui dobandeste un defect care il vulnerabilizeaza acesta este pur si simplu abandonat de catre mama sa.  Nedrept? Crud? Poate... Dar in acelasi timp este realist si pragmatic. Animalele simt cand puiul lor nu are nicio sansa de supravietuire si reactioneaza cu o "cruzime sanatoasa". Ei bine, si oamenii fac la fel. Iar daca va imaginati ca pasivitatea si emotiile va vor salva, imi displace sa fiu eu acela care va spulbera aceste iluzii.

Din videoclipul de mai sus, ultima parte are foarte multa legatura cu ceea ce discutam: pentru ca cineva face parte din "grupul corect", este mai probabil sa beneficieze de ajutor, aparent "neconditionat". Dar ajutorul este conditionat de apartenenta barbatului respectiv la un anumit grup - hainele sale spun o poveste care il califica pentru a primi ajutorul.

Dupa cum spunea Dinica in "Filantropica": "mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste de pomana". Totusi, s-ar parea ca nu orice poveste favorizeaza raspunsul pozitiv, de ajutor si sustinere. Cel care primeste ajutorul trebuie sa faca dovada seriozitatii sale, a bunului simt, a unei experiente de persoana care se straduieste si are o atitudine pozitiva in relatie cu sine si ceilalti. Pare ca nu conteaza cat de tare strigi dupa ajutor ci mai curand ce repuatie ai si ce atitudine adopti.

Scenariul acesta in care se bucura de ajutor cei care fac dovada faptului ca "merita" ajutorul si ca ajutorul respectiv nu este zadarnic, este redundant la nivelul societatii umane. Spre exemplu, la banca, cand ai nevoie de un imprumut, esti sucit pe toate partille pana banca se convinge ca esti de incredere si poti sa restitui imprumutul plus dobanda aferenta. In caz contrar, banca nu poate sa riste ajutandu-te cu niste bani. Nici macar nu s-ar numi ajutor, nu-i asa?

In iubire, lucrurile stau cam la fel: ne plac resursele celor de care ne indragostim, fie ca sunt resurse materiale, fie ca vorbim despre resurse intelectuale, de intelepciune, resursele reproductive sau de alt fel. Avem incredere in persoane cu resurse si le respingem politicos pe restul. Ti-ai oferi inima unei persoane care nu da nimic la schimb? Pare ca iubirea, despre care cantau poetii si menestreii, are o pronuntata componenta de interes personal.

In psihoterapie, cei care obtin rezultate sunt cei care dispun de "costumul adecvat" , cu alte cuvinte, atitudinea potrivita. Daca este relativ usor sa ameliorezi probleme precum anxietatea, atacurile de panica sau depresia, in caz ca si clientul este dispus sa se implice cu partea de eforturi care ii revine, este mult mai dificil sa ajuti un client care nu doreste (chiar asa) sa isi schimbe felul de a fi.

In gestionarea dependentelor apare, in special in strainatate aceasta strategie care seamana oarecum cu povestea horror "Puiul". Familia si prietenii dependentului de substante se aduna si organizeaza o asa numita "Interventie", subsumata ideii de "iubire dura". Aceasta consta in faptul ca toti cei prezenti vorbesc despre legatura lor cu dependentul (amintiri, emotii, etc), urmand ca in final sa faca o declaratie - ultimatum: fie iei o decizie de a-ti schimba viata si te implici in asta, fie voi incheia orice legatura cu tine.

Pare mai curand un mod de interventie ce le elibereaza pe toate celelalte persoane de dependentul care, la drept vorbind, se sprijina pe ele pentru majoritatea nevoilor sale: locuinta, hrana, atentie, iubire si inclusiv sponsorizarea viciului. Expertii in domeniu par a fi convinsi ca salvand familia de aceasta influenta "intunecata", nu facem un bine doar familiei ci si dependentului in sine, care va fi nevoit sa isi asume responsabilitatea pentru viata sa. Da, iubirea dura este un dus rece...

Full Episode Here

In episodul de mai sus, tanara Nichole este dependenta de alcool, intr-o faza destul de avansata. Observati la ea felul in care propria-i minte o pacaleste oferindu-i o multime de scuze pentru comportamentul ei denaturat: tata nu i-a oferit destula atentie iar sora ei a plecat cu iubitul ei pe cand era adolescenta. Nichole nu se afla in "costumul potrivit" pentru a face eforturi de a iesi din situatia disperata in care a intrat iar membrii familiei, care, fara sa-si dea seama, ii incurajau obiceiul, i-au pregatit o mostra de iubire dura.

Ma veti intreba daca are vreun sens aceasta asa zisa "dragoste dura". In fond, sunt umanist, nu-i asa, si n-ar trebui sa tratez fiintele umane ca pe niste obiecte care isi merita soarta fiindca sunt defecte. E aproape ca in celebra intrebare filozofica: ai salva un grup de oameni aruncand un supraponderal in fata tramvaiului scapat de sub control? Cei care raspund ca da, sunt considerati psihopati. Totusi, aici alegerea ii apartine victimei: ea isi alege destinul.

(1) Imaginea Powerless, de Tom Lin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

responsabilitate

Tentatia Tentatiilor

Ana Maria Prodan simte tentatia de a-si marca teritorul, prin intermediul unui tablou cu propriul ei nud, agatat pe un perete al locuintei, in vazul copiilor. Deci, respect! Daca avea mai mult, sunt convins ca le arata mai mult! 

o o o

La inceput a fost... tentatia. In functie de tentatiile care iti dau tarcoale vei deveni premiantul clasei ori chilangiul fara pereche, muzicianul sau fotbalistul, primul care a invatat sa citeasca sau primul care si-a facut rost de iubita.

Ai invatat cine esti si ce poti sa faci, apoi apar tentatiile. Este de fiecare data un moment special, de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la joaca la treaba serioasa, de la boboc verde si crud la floare cu miresme ametitoare...

Aplicatie "Ce poti sa scoti din poseta?": ce poate face o persoana ca tine intr-o lume ca aceasta? 

Este de o importanta capitala felul cum ne zugravim pe noi insine, cu toate calitatile si defectele noastre, felul cum ii reprezentam pe cei din jur si lumea in care traim, pentru ca din interactiunea acestor informatii va rezulta... tentatia tentatiilor: adica personalitatea umana

Nu este, obligatoriu, o lume plina de tentatii dar fiecare dintre noi se antreneaza, inca din copilarie, pentru genul sau de tentatie. Uneori tentatiile sunt exotice, alteori sunt de bun simt, insa pot fi si patologice: poti cocheta cu ideea de a bea sange si a deveni canibal. Atunci nu exista decat optiunea de a face eforturi pentru a lupta cu tentatia tentatiilor tale.

In urma cu ceva timp a existat un scandal intre psihologul Hanibal Dumitrascu si Ana Maria Prodan, femeie de afaceri, om de fotbal si muza in mintea ei. Aceasta din urma simtise tentatia de a-si pune in casa un tablou nud, cu ea insasi, iar regretatul Hanibal Dumitrascu, simtise tentatia de a comenta acest gest de o suprema dezinhibare revolutionara. Totusi, cred ca ea a castigat...

La oamenii care isi pun tablouri, in case, in care apar in ipostaze obscene, nud, este vorba despre un narcisism excesiv. E un mod de a cauta, cu orice pret, sa iasa in evidenta, de a evada din comun. Normal ca, la vederea tabloului, copiii sunt afectati psihic, in mintile lor se sadeste o alta imagine despre mama lor, Anamaria Prodan. Este cel mai contraproductiv mod de a creste un copil. Nu este vorba doar despre o frustrare sexuala, este si nesiguranta, simt nevoia de a confirma ca sunt acolo. Nu au siguranta in ceea ce priveste aspectul fizic si nici comportamentul sexual. Hanibal Dumitrascu, Wowbiz.

Iar Ana Maria Prodan ii raspunde, in toata splendoarea ei:

Daca te mai nasti de 1000000 de ori nu reusesti sa ai o doime din realizarile mele... iar poza nici daca vrei nu ai cum sa ti-o pui pe perete. Ana Maria Prodan, Wowbiz,

Caci in fond, ce altceva ar fi putut face fiecare dintre ei, intr-o lume ca aceasta, nu-i asa? Hanibal Dumitrascu nu stia cum este sa te simti ca o femeie incantatoare care are ce sa arate copiilor si musafirilor si, pe deasupra, mai si realizeaza aceasta adevarata revolutie oedipiana, prin intermediul corpului ei desavarsit! Iar Ana Maria Prodan nu stia cum este sa iti petreci toata viata pregatind examene intr-o sala de lectura, pentru ca apoi sa reusesti aceste comentarii sofisticate la televizor.

Tentatiile joaca un rol in viata noastra psihica si in geneza personalitatii.  Iar in calitate de parinti, avem un rol important in ce priveste tentatiile care se vor naste in sufletul copiilor. Caci din "cuburile de lego" pe care le punem la dispozitia copiilor, va lua fiinta tentatia tentatiilor.

Probabil ca va doriti ca odraslele voastre sa simta tentatia de a avea realizarile Anei Maria Prodan, care culmineaza cu tabloul ei nud pus pe perete, in vazul tuturor, si nu sa devina te miri ce psihologi care comenteaza de pe margine, precum fac vaduvele cand merg la priveghi. OK, am glumit aici, dar ati inteles ideea - unele tentatii pur si simplu nu sunt pentru noi si am prefera ca si copiii nostri sa le ia ca atare.

Camil Petrescu spunea ca un scriitor mare este in primul rand un scriitor care asigura conditiile pentru aparitia unor opere valoroase. Iar un parinte cu vocatie este probabil acel parinte care asigura conditiile pentru ca tentatiile pe care le traieste copilul sau sa faca onoare familiei.

(1) Imaginea Open Party, de Eriko Littlebird, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

valori