Cel Mai Nesuferit Cult

Cel mai nesuferit tip de pe internet, este pe Netflix. Daca am avea de ales intre un curent prin care ii victimizam pe cei vulnerabili in mod sistematic si unul prin care ne etalam traumele pe unde apucam, cred ca e mai bun acesta din urma. Documentarul este o poveste despre abuz, eroism, justitie si renastere. 

☆ ☆ ☆

Probabil ca si voua v-a recomandat Netflix sa urmariti Cel Mai Nesuferit Barbat de pe Internet. Este un documentar in 3 parti care prezinta viata si opera lui Hunter Moore, fondatorul sitului IsAnyoneUp.com, distrugator de vieti profesionist, asa cum se auto-descrie chiar el. Profilul sitului consta in... bullying organizat - bataie de joc, mai bine spus. Chiar asa! In 2012 era la ordinea zilei fiindca internetul era chiar si mai putin reglementat prin legislatie decat este acum. Probabil ca lucrurile vor fi din ce in ce mai bine organizate pe viitor, poate nu in stil chinezesc dar pe aproape. Nu spun ca e rau, nu spun ca e bine. Lumea evolueaza iar internetul odata cu ea. Iar regulile reprezinta, nu-i asa, modul prin care se face simtita civilizatia, cu conditia sa fie bazate, la randul lor, pe bun simt, echitate si respect pentru individ. 

Sa revenim la Hunter Moore si la situl sau isanyoneup.com. Ei bine, daca ai fi accesat acest site in 2012 ai fi intalnit fotografiile nud ale unor persoane. Ati spune ca nu ar fi primul site cu asa ceva. Diferenta consta in faptul ca aceste fotografii erau postate acolo fara acordul modelelor, in conditiile in care persoanele respective nu erau modele porno per se, dimpotriva erau oameni obisnuiti, iar pozele in sine aveau caracter intim si privat. Se naste intrebarea cum a ajuns Hunter Moore in posesia acestor materiale cu caracter compromitator? Ei bine, prin hacking si prin mijloacele ilegale pe care hackingul ti le pune la dispozitie. Hunter Moore platea un hacker profesionist sa fure aceste fotografii din e-mailurile sau bazele de date ale victimelor. 

Ceea ce este cu adevarat interesant si ingrijorator este faptul ca acest site are un succes nebun. Aparent felul cum se punea problema acolo era atat de catchy pentru public incat nu i-ai fi putut rezista. Dar mai bine va explic. Hunter Moore face rost de poza nud a fiului sau fiicei tale, si o posteaza pe site cu descrierea: Hai sa ne batem joc de acest tocilar sau de aceasta pitipoanca ieftina! Dati tot ce aveti mai bun! Mai mult decat atat, se posta inclusiv un link de identificare care te ducea fix la contul de Facebook al persoanei respective! Cu alte cuvinte, pe langa faptul ca pozele erau obtinute in mod fraudulos, se facea incitare la bullying astfel incat, daca persoana respectiva afla, sa traiasca un fel de soc electric zdravan sau chiar o trauma emotionala, fiindca... de ce nu? 

O sa va intrebati ce fel de persoana face asa ceva si ce fel de persoane se aduna pe un astfel de site pentru a obtine entertainment de o asemenea calitate exceptionala? Psihoterapeutii si psihologii pe care ii urmaresc afirma ca Hunter Moore ar putea foarte bine sa intruneasca criteriile de diagnostic pentru lucruri cum ar fi psihopatia, tulburarea de personalitate narcisica sau cea sadica, caracterizate prin lipsa de empatie si de remuscari, lipsa preocuparilor etice, nevoia de a fi in centrul atentiei si chiar nevoia de a obtine gratificatie prin provocarea de suferinta la ceilalti. Pe de alta parte, cei care acceseaza un astfel de site, pe care americanii il numesc site pentru revenge porn, ar putea fi niste tineri dezorientati, in cel mai bun caz, mergand cu moda, lasandu-se dusi de curent. 

Revenge porn ar reprezenta o forma de pornografie, desemnand materialele media cu caracter sexual pe care le detii in urma unei relatii cu un anumit partener si pe care le poti face publice daca respectiva persoana ti-a dat ocazia - in sensul ca relatia nu s-a incheiat bine si ai resentimente fata de fostul partener. De asemenea, si aici putem vorbi despre infantilismul unei astfel de razbunari si problemele cu inteligenta emotionala ale persoanei cu astfel de apucaturi. Si pentru ca cercul sa fie complet, psihologii considera ca cei care frecventeaza un astfel de site pot fi la randul lor tot felul de respinsi si marginali, plini de resentimente, cum ar fi asa numitii inceli (involuntary cellibate) sau alte categorii de persoane cu probleme nerezolvate.

Aparent, astfel de oameni pot constitui o patura sociala destul de consistenta, suficient de consistenta pentru ca un tip ca Hunter Moore sa faca bani frumosi din publicitate ca urmare a traficului realizat pe site. Este clar ca vorbim despre niste aberatii pe care le produce internetul in absenta regulilor si a legislatiei. Astfel de aberatii se transforma in curente sociale si chiar in moda, fiindca publicul nu sta sa reflecteze daca ceea ce se intampla pe un site seamana cu un cult care se ocupa cu tortura psihologica sau daca cei care se afla acolo nu cumva seamana cu niste psihopati, potrivit criteriilor de diagnostic ale DSM-ului - vorba aceea... if it walks like a duck and quacks like a duck... Vorbind despre culte, as incerca o paralela intre ce se intampla intr-un cult si ce se petrecea pe situl lui Hunter Moore.

• DIHOTOMIA NOI VS. EI ~ Este genul de mentalitate pe care o regasim intr-un cult: noi suntem cei buni, frumosi, adevarati iar ceilalti sunt rai, urati si falsi. Un cult are nevoie de aceasta dihotomie pentru a-si cristaliza identitatea si a crea in randul membrilor disponibilitatea de a face sacrificii pentru cult si de a respinge influentele externe. E un mod de spalare a creierului care va mentine statu quo-ul cultului. In lumea lui Hunter Moore se intretinea acest conflict si acest mod de raportare la victime ca fiind niste obiecte depersonalitate de care poti face haz intr-un mod organizat, in conditii de siguranta, adica fara consecinte sau neplaceri ulterioare.

• SENTIMENTUL APARTENENTEI ~ Un cult vinde apartenenta celor care, de multe ori nu si-au prea gasit locul in sanul societatii, fiind marginali, devianti si respinsi de societate. Astfel de persoane pot fi vulnerabile si pot avea rani nevindecate ca urmare a respingerii. Toti avem parte de respingere la un moment dat insa in astfel de cazuri respingerea devine o identitate in sine iar persoanele respective nu pot trece peste asa ceva. Putem presupune ca publicul lui Hunter Moore, in marea sa majoritate, era format din persoane care nu si-au gasit locul in alta parte si aveau nevoie de o supapa prin care sa-si elibereze frustrarile. Din pacate, o astfel de apartenenta nu face decat sa agraveze problemele.

• ELEMENTE DE IDENTIFICARE ~ Un cult are nevoie de principii, obiceiuri si reguli de stil de viata care sa il faca unic. Daca membrii cultului inteleg ce anume ii face unici ei devin loiali, disponibili si devotati. Diferentierea de restul prin aceste elemente de identificare este si un mijloc prin care liderul isi controleaza membrii, oferindu-le pe de o parte iluzia superioritatii morale, a protectiei de care beneficiaza prin apartenenta la cult, iar pe de alta parte, mentinandu-le dispretul si tendinta de a evita tot ceea ce se afla in afara cultului. Pe situl isanyoneup.com, elementele de identificare erau agresivitatea verbal-simbolica, denigrarea si tendintele sadice care intretineau o iluzie a superioritatii. 

• EXTREMISMUL CA MOD DE VIATA ~ Majoritatea cultelor problematice au tendinta de a-si asuma comportamente si principii extremiste prin intermediul carora bizarul devine familiar. Spre exemplu, intr-un cult se practica consumul propriei urine pentru asa-zisele virtuti terapeutice. Pe situl lui Hunter Moore, se intampla ceva ce nu ai fi putut experimenta nicaieri altundeva: vedeai membrii respectabili ai societatii in costumul lui Adam si profitai de vulnerabilitatea lor pentru a crea si mai multa vulnerabilitate. De aici si satisfactia sadica. 

• A-TOT-PUTERNICIA LIDERULUI ~ Liderul carismatic este nelipsit in viata de cult si, cel mai probabil, in absenta acestuia, cultul in sine nu si-ar mai justifica existenta. Liderul este o persoana extrovertita si carismatica, influenta in felul ei si cu priza la public, sau cel  putin la o anumita categorie de public. Pe masura ce cultul devine mai prolific prin numarul de membri si organizare, liderul devine o figura divinizata, pe care membrii o venereaza o copiaza si cauta inspiratie din partea ei. Hunter Moore este acea figura iar cei care il urmeaza primesc numele The Family. Acestia vor deveni un fel de mafie care vor intimida si vor ataca pe oricine se opune liderului. Nu in ultimul rand, am observat ca multi dintre cei care frecventau platforma lui Hunter Moore il numeau pe acesta Father, cuvant cu conotatii de autoritate, forta si superioritate moral-mistica. 

Cred ca as mai identifica si alte elemente prin care ceea ce se intampla pe situl lui Hunter Moore poate fi considerat similar activitatii unui cult in forma virtuala. Consider insa ca mi-am atins scopul si ma voi opri aici. Ceea ce merita subliniat este faptul ca nevoile neconstientizate ale unora dintre internauti pot constitui baza pentru o posibila apartenenta la un astfel de grup, fie acesta si in forma virtuala, mai ales ca in ziua de azi totul este virtual intr-o anumita masura sau are o componenta virtuala: banii, marketingul, imaginea publica, etc. De asemenea, merita sa intelegem faptul ca, pana si pe internet este nevoie de limite, inclusiv de limite morale. Nu este nevoie de guvern sau de parlament pentru a-ti da seama ca ceea ce se intampla pe un site este lipsit de empatie, respect sau limite de bun simt. 

As putea sa va spun ce s-a intamplat cu Hunter Moore si daca a dat socoteala pentru activitatea sa pe internetul salbatic al anului 2012, in conditiile in care acesta a abuzat nenumarate victime si a scandalizat un numar enorm de persoane, dar fiindca v-am povestit deja suficient de multe lucruri despre acest documentar, am sa va permit sa descoperiti deznodamantul voi insiva, urmarind documentarul Cel Mai Nesuferit Barbat de pe Internet. 

(1) Imaginea Hurt, de Engin Akyurt, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 17.08.2022), Incel, website: Wikipedia

(3) IMDB, (acc. 17.08.2022), The Most Hated Man on the Internet, website: IMDB

Continue reading

psihopatie

Cele 6 Mituri ale #MeToo

Probabil ca nu v-ati gandit la aceste mituri si totusi, ele sunt transmise de curentul care, cel mai probabil, numai din cauza pandemiei nu mai ocupa centrul antentiei. Dar povestile #metoo nu s-au incheiat nici in 2021 - vezi cazul Marilyn Manson.

☆ ☆ ☆

Nu doresc sa se inteleaga faptul ca sustin abuzatorii, pedofilii si violatorii. De asemenea, nu consider ca povestile care incep cu hashtagul #metoo sunt inventate, cel putin nu toate - se apreciaza ca pana la 10% dintre ele ar putea fi totusi inventate, ceea ce ma determina sa ma gandesc si la cei 10% dintre "hartuitorii" acuzati si care ar putea sa inceapa ei insisi o miscare #metoo, avand tot dreptul sa o faca. Dar nu despre asta este acest articol. 

Stiu ca in spatele acestor povesti s-ar putea afla si se afla multa suferinta, lacrimi, durere. Stiu si faptul ca exista scopuri nobile in spatele acestui curent, cum ar fi egalitatea intre genuri si descurajarea abuzurilor sexuale si a hartuirii, si nimeni nu merita sa fie hartuit, cu atat mai putin abuzat. Mai cred ca #metoo poate sa constituie baza pentru o societate mai buna, in ansamblul ei, tocmai pentru ca descurajeaza comportamentele abuzive ale unora, ce isi imagineaza ca puterea lor, fizica sau de alt tip, legitimeaza abuzul. 

De altfel, cred ca #metoo ar putea fi simptomul transformarilor care au loc la nivelul societatii umane - cei vulnerabili se simt mai putin vulnerabili, au prins curaj si au incredere ca pot schimba ceva. Mai mult decat atat, victimele abuzurilor respective cred ca pot vorbi despre astfel de lucruri, fara vreo teama, ceea ce inseamna ca societatea este acum capabila sa le protejeze si le ofera un minim de siguranta. Cu alte cuvinte, victimele abuzurilor si ale hartuirii, nu mai sunt chiar atat de vulnerabile, desi, da, este nevoie de curaj pentru a vorbi. 

In plus, victimele care au imbratisat ideea de #metoo, au si curajul de a vorbi public despre abuzuri cu riscul de a fi judecate pentru ca nu au fost suficient de prudente, nu s-au imbracat "cum trebuie", adica conservator, si cine mai stie ce s-ar putea spune despre dansele. Dar faptul ca totusi vorbesc in loc sa ascunda povestile lor apasatoare, arata si ca lumea nu mai este atat de limitata, retrograda si pregatita sa le judece, asa cum, poate, era in urma cu ceva timp. Pentru toate aceste motive, #metoo este un simptom al felului (pozitiv) in care a evoluat societatea.

Cu toate acestea, #metoo poate sa ne induca in eroare cu privire la unele aspecte sau idei pe care le promoveaza - si nu ma refer doar la faptul ca multe acuzatii sunt false, folosite de "victime oportuniste"- caci exista asa ceva si, cel mai probabil, nu va doriti sa le cunoasteti. Ma refer la lucruri mult mai subtile decat acuzatiile false, lucruri de natura psihologica la care probabil ca nu ati reflectat pana acum. Iata care sunt acestea:

• Mitul #1 #METOO INSEAMNA VINDECARE - Daca dorinta victimei este aceea de a-si vindeca starile depresive, nervozitatea si frustrarile, ei bine nici macar condamnarea agresorului nu va produce vindecarea mult-asteptata. De unde stiu asta? Pentru ca razbunarea nu este, in sine, un mod de a gestiona emotii. Nici macar destainurea secretului de a fi fost abuzat(a) nu inseamna vindecare. Victima respectiva ar avea mai mult de castigat dintr-un curs de gestionare a emotiilor / consiliere psihologica decat dintr-un proces care ii va epuiza timpul, banii si energia, pentru ca in final sa ramana la fel de vulnerabila dpdv emotional, in fata situatilor delicate, chiar si cu un agresor aflat dupa gratii, in cazul fericit.

• Mitul #2 #METOO INLOCUIESTE MASURILE DE SIGURANTA - Exista multi sustinatori ai acestui curent care refuza cu obstinatie sa vorbeasca despre felul in care victimele se expun la situatii cu potential traumatic. Nu doresc probabil sa le faca sa se simta vinovate, sa le provoace chiar si mai multa suferinta ori sa se spuna ca dau vina pe victima - "don't blame the victim!". Cu toate acestea, extrem de multe dintre situatiile in care victimele sunt abuzate poarta cu sine amprenta alegerilor neinspirate ale victimei (iar imbracamintea sexy ar fi ultima dintre probleme). Daca refuzam sa privim acest aspect, ce urmeaza? Sa le spunem ca pot iesi pe strada la 3 dimineata si indiferent ce s-ar intampla, abuzatorul este singurul vinovat? 

• Mitul #3 #METOO ESTE CEL MAI BUN LUCRU PE CARE IL POTI FACE - Inteleg faptul ca pedepsirea agresorului le preocupa pe unele dintre victime si ca este singurul lucru pe care l-ar putea face. Cu toate acestea, exista lucruri care consuma mai putini bani, mai putina energie si mai putin timp, oferind in schimb satisfactii precum o relatie implinita, un job mai bun sau un hobby care iti ofera satisfactii reale. De asemenea, pedepsirea agresorului este un cataclism nu doar pentru agresor in sine ci si pentru familia acestuia, pentru sotia care nu are nicio vina si pentru copiii acestuia, care vor fi nevoiti sa se retraga din cercul de prieteni, coplesiti de rusine. Stiu ca va este greu sa priviti dincolo de durerea pe care o simtiti... Si totusi... 

• Mitul #4 #METOO TE ELIBEREAZA DE VICTIMIZARE - Ai putea crede asta, fiindca dintr-o data, nu te mai afli in inferioritate si primesti un ascendent, o pozitie din care poti sa obtii nu doar validare ci si puterea de a-l desfiinta pe monstrul care te-a umilit, de a-l tara intr-o sala de judecata, de a-i lua banii si de a-l arunca dupa gratii. Cu toate acestea, atitudinea aceasta ar putea sa-ti tradeze incapacitatea de a depasi situatii mai delicate sau nedrepte (iar viata este plina de asa ceva). In plus, agresorul poate sa lanseze el insusi un procces pentru defaimare, impotriva ta, si ghici cine ar putea sa ramana victima in ecuatia asta, mai ales daca nu ai probe, iar evenimentul respectiv s-a prescris? Cu alte cuvinte, poti sa ramai victima la figurat (vezi Mitul #1) dar si la propriu. 

• Mitul #5 SUSTINEREA ESTE CEL MAI BUN COMPORTAMENT FATA DE VICTIME - Daca victima unui viol vorbeste despre asta, o reactie de bun simt ar fi sa o imbratisezi, sa o linistesti si sa o incurajezi. Dar asta se numeste "intarire pozitiva" (vezi conditionarea operanta). Care este rolul intaririi pozitive? Ei bine, rolul intaririi pozitive este sa consolideze un comportament. Vreau doar sa va sugerez ca nu ar trebui sa ne mire faptul ca deriva si marasmul victimelor ar putea sa nu se opreasca niciodata iar noi am putea avea un rol important in aceasta ecuatie. De asemenea, doresc sa sugerez ca psihoterapia ar putea fi o optiune mai buna pentru victime decat simpla sustinere emotionala - caci da, exista diferente mari intre cele doua.  

• Mitul #6 #METOO NE VA OFERI O SOCIETATE MAI BUNA - Ei bine, un studiu aparut in 2018 si reluat in 2019, publicat de Harvard Business Review, arata faptul ca atat in randul barbatilor, cat si in randul femeilor s-a strecurat anxietatea, tocmai ca urmare a curentului #metoo. Cu alte cuvinte, atat barbatii cat si femeile au manifestat temeri si retinere in ce priveste orice aspect profesional ce implica interactiunea intre barbati si femei. Iar asta inseamna ca #metoo in loc sa ajute mediul profesional, oferind incredere si un cadru egalitarist, ne-a facut pe toti sa ne temem: femeile se tem sa nu fie abuzate iar barbatii se tem sa nu fie acuzati - asadar, se cam evita. Oare asta ne-am dorit?

 

Acest uragan se va fi stins. In urma lui ramai cu acelasi gol interior dar in schimb, nu mai ai pe cine sa trimiti dupa gratii. Una peste alta, este probabil ca lumea sa nu te creada ori sa nu vada utilitatea gestului tau, mai ales daca nu poti sa-ti dovedesti acuzatiile sau fapta s-a prescris. In acest caz, cei care sufera sunt toti ceilalti, inclusiv tu. Iar in fond, chiar si abuzatorul are dreptul sa se reinventeze, sa se maturizeze. In acest articol am incercat sa pastrez echilibrul intre cele doua moduri de a privi #metoo. Caci fiecare dintre ele isi are propriile neajunsuri.

(1) Imaginea Victim, de Svedek, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Harvard Business Review, (acc. 25.02.2021), The #MeToo Backlash, website: HBR

(3) Positive Psychology, (acc. 25.02.2021), 12 Examples of Positive Punishment and..., website: Positive Psychology

Continue reading

victime

MeToo Reloaded. Efectele Perverse

Potrivit cunoscutei maxime, "drumul spre iad este pavat cu bune intentii". Ne-am dorit o lume mai buna, in care fiecare persoana, indiferent de culoarea pielii, apartenenta politica, religioasa sau de gen, este respectata si tratata in mod egal. Dar am obtinut o lume plina de oportunisti in care nu mai esti sigur de nimic si risti sa pierzi totul, intr-o secunda.

☆ ☆ ☆

In caz ca asteptati un cuvant din partea mea in legatura cu incidentul sportiv in urma caruia o mare parte a microbistilor din toata lumea pare sa considere ca un arbitru roman a dat dovada de rasism, intervin cu acest articol in care voi incerca sa imi exprim punctul de vedere. Trebuie sa spun, inca de la inceput ca aceasta criza poate avea efecte pozitive dar si negative. Si am sa le precizez inca de la inceput, in scopul de a scoate in evidenta importanta sociala a acestui incident.

Efectele posibil  negative se leaga de faptul ca, dupa ce vom uita cu totii despre acest incident, nu va mai ramane decat emotia si stimulii care o vor activa. Asa cum azi, daca un roman este victima unui furt in Paris, politistii francezi nu vor putea sa isi stapaneasca pornirea de a rade in hohote (true story), tot la fel, de acum inainte, o persoana de origine africana (sper ca nu e jignitoare formularea), poate sa simta dispret, ura sau manie cand afla ca cineva este roman sau de origine romana. Da, exact asta este ceea ce ramane. De aceea este extrem de important felul cum noi romanii explicam cele intamplate.

Printre efectele pozitive ale incidentului este faptul ca compatriotii romani si oricine mai doreste sa invete din asta, vor intelege de acum inainte cat de usor este sa faci greseli neintentionate atunci cand intr-un context atat de competitiv cum este cel sportiv, dar si, la scara mai larga cel profesional, nu "iti faci temele" atat de serios cum ar trebui. Da, lucrurile sunt serioase, conteaza contextul in care te afli, daca este oficial sau nu, daca sunt implicate cariere, reputatii, si desigur, extrem de multi bani. In astfel de situatii, fiecare detaliu poate fi folosit impotriva ta si daca nu esti pregatit psihologic si profesional, oricine poate sa ramana fara job. Fiindca da, eroarea umana nu este o scuza, in special atunci cand ti-ai facut dusmani, si am sa explic mai jos de ce spun asta. 

Iata insa si punctul de vedere al blogului Psihopedia:

• FONDUL PROBLEMEI. Cred ca prea putini dintre noi au retinut de unde a pornit acest scandal international. Ei bine, un arbitru, intamplator roman, mergea sa acorde un cartonas rosu. Dat fiind ca se juca fara spectatori si era liniste pe stadion, toata lumea a auzit expresia "ala negru". Cartonasul rosu se acorda pentru cele mai grave fapte pe care un sportiv le poate face pe terenul de fotbal. Ei bine, cu alte cuvinte, cineva urma sa fie sanctionat pentru comportament incompatibil cu bunul simt. Ce facuse de fapt antrenorul secund Pierre Webo, cel care urma sa primeasca cartonasul rosu? In primul rand era extrem de agitat, si continua sa ii numeasca tigani pe membrii echipei de arbitri din Romania, acuzandu-i ca fac greseli in arbitraj. Deci au existat premisele unui conflict al orgoliilor, ceea ce s-a si intamplat.

• DEFINITIA RASISMULUI. Daca incercati sa gasiti orice definitie in orice sursa, veti intalni in general o formulare de tipul acesta: "Rasismul este credinta ca rasele sunt diferite prin insusiri si caracteristici si consiera ca unele dintre acestea sunt superioare sau inferioare altora". Bun, prin urmare ne referim la o credinta care determina un comportament anume. In cazul acesta putem oare sa zicem cu certitudine ca gestul arbitrului Coltescu, de a-l fi numit pe secundul de culoare "Negru" a fost motivat de credinta lui ca este superior? Am sa va las pe voi sa raspundeti la aceasta intrebare, desi, ar fi corect ca, inainte de a ne pronunta, sa il intrebam pe insusi internationalul Coltescu, fiindca aceasta credinta, in caz ca ea exista, ii apartine lui si o cunoaste doar el. Noi putem sa ne dam cu parerea, pornind de la comportamentul sau. Si chiar nu inteleg de ce nimeni nu l-a intrebat pana acum pe dl. Coltescu. Am fi depasit de mult timp aceasta controversa. 

• CONFUZIA LINGVINSTICA. A jucat un rol extrem de important in cazul de fata si nu putem decat sa ne intrebam care ar fi fost reactia lui Pierre Wobo daca ar fi facut diferenta intre "Negru" (in limba romana) si "Negro" (ce a inteles acesta). De asemenea, ne ramane sa ne intrebam ce ar fi inteles toti ceilalti care l-au acuzat pe dl. Coltescu de rasism. Cei carora le-a placut aceasta "rasturnare de situatie" par sa insiste ca romanul a facut un abuz, fiindca nu e corect ca intr-o competitie UEFA sa identifici pe cineva in acest mod. De asemenea, un international britanic de culoare cum ar fi John Barnes nu vede nimic nepotrivt in faptul ca o persoana de culoare este numita "Negru", fie si in limba romana, nu pentru a-l jigni ci pentru a-l indentifica int-un grup de persoane. Asa cum nu este jignitor sa spui ca o persoana este femeie, sau in varsta, sau chinez, sau budist. Nu inseamna ca il uram sau ca il dispretuim. 

• REGULAMENT UEFA. Daca cititi mai jos, in regulamentul UEFA, care cuprinde inclusiv precizari cu privire la comportamentul rasist si masurile luate impotriva acestuia, veti descoperi faptul ca singurul articol care abordeaza aceasta problema si anume art 14. este formulat atat de vag incat nu am putea sa intelegem care sunt actele concrete care reprezinta comportamentul considerat rasist. Si citez: "Orice persoana care insulta demnitatea uamana a unei alte persoane sau grup de persoane, pe orice criteriu, incluzand culoarea pielii, rasa, religia, originea etnica, genul sau orientarea sexuala risca o pedeapsa cu suspendarea...". Ei bine, aceasta formulare vaga lasa la aprecierea fiecareuia dintre noi ce anume este jignitor si ce nu. 

• RASISMUL SUBIECTIV. Desi, in majoritatea cazurilor putem fiecare dintre noi sa ne dam seama ca un comportament este rasist, inclusiv arbitrii si autoritatile UEFA, fiindca rasismul (credinta in superioritatea unei rase) se manifesta de regula prin lipsa respectului si incercarea de a produce o jignire, ei bine ne raman situatiile de genul celei in discutie, unde totul este interpretabil fiindca intervine un criteriu subiectiv de apreciere. Asa cum cineva care a suferit o trauma in copilarie sau sufera de PTSD ca urmare a activitatii militare pe front, poate sa fie "triggered" adica tulburat, jignit si sa resimta un profund disconfort, tot la fel, orice cuvant, fie acesta "negro" sau "black" poate sa produca o reactie de tipul celor intalnite in PTSD (Tulburare de stres post traumatic). Dar asta nu inseamna ca cel care intamplator aduce acel trigger in viata ta este vinovat de ceva. Spre exemplu, eu pot sa fiu tulburat de un "trigger" cum ar fi inghetata. (Absurd, dar hai sa zicem asa - in copilarie cineva mi-a facut o farsa cu multa inghetata iar acum cuvantul inghetata imi produce un atac de panica.) Inseamna asta ca daca cineva imi ofera o inghetata pentru a se imprieteni cu mine, el devine vinovat de ceva anume? Nu. Este in totalitate problema mea cu inghetata. Tot la fel se intampla si cu un cuvand cum ar fi "Negru" sau chiar "Negro", caruia cineva poate sa ii dea o semnificatie care mie personal imi este complet straina., nu o cunosc si nu o inteleg asa cum o intelege acea persoana, desi o pot folosi asa cum o inteleg eu.

• INTENTIA DE A JIGNI. Consider ca este principalul factor care trebuie luat in calcul atunci cand oficialii UEFA vor stabili in ce a constat rasismul. Dupa ce isi vor consulta regulementele lor vag definite, care lasa loc de atatea interpretari, dupa ce vor cauta pe Google ce inseamna "Negru" in lb. romana, dupa sute de nopti nedormite si rauri de cafele baute, dupa alte certetari care vor dura 70 de ani, vor stabili daca a fost vorba despre un comprotament rasist sau nu. 

Drept incheiere, nu pot sa nu salut faptul ca natiunile lumii manifesta aceasta dechidere si acceptare pentru persoanele de toate culorile, genurile, religiile si incearca sa promoveze bunul simt, toleranta si prietenia intre oameni. Dar, dupa cum observati, avem indoieli serioase ca ceea ce am obtinut este o lume mai buna. Ar fi o lume mai buna daca aceste atitudini promovate oficial ar fi intelese si implementate corect. 

Dar, potrivit maximei "drumul spre iad este pavat cu bune intentii". Si da, din acest motiv apar cate unii care vor sa arate ca sunt mai cocosi decat altii, iar in cazul arbitrului roman Coltescu aceasta cocosenie s-a manifestat la modul: "am sa-ti dovedesc ca eu sunt mai victima decat tine, daca asa vor muschii mei". Este o intrecere socialista in care fiecare incearca sa demonstreze cat de abuzat este, fiindca acesta este nivelul la care ne-a dus "metoo". 

Si nu este "metoo" de vina aici, nu vreau sa fiu inteles gresit, ci efectele perverse ale acestei atitudini - cum ar fi faptul ca unii nu vor sa se mai afirme prin ce stiu sa faca (sunt convins ca stiu sa faca unele lucruri), ci prin faptul ca au fost /sunt abuzati. Un alt efect pervers este tocmai ce am vazut impreuna in meciul respectiv: faptul ca unii vor incerca sa intoarca in favoarea lor cursul "istoriei" jucand cartea auto-victimizarii, fiindca in momentul cand ceva este la moda, este foarte usor sa folosesti acest sablon de gandire si toti se vor lasa convinsi de punctul tau de vedere.

Ceea ce am vazut eu in "Cazul Coltescu" este un barbat de culoare care a dorit sa demonstreze ca, daca el este scos pe tusa, pentru ca asa doreste un arbitru "tigan", ca sa-l citez pe Pierre Wobo, atunci el poate, la randul sau sa opreasca acest meci si sa trimita pe toata lumea acasa, fiindca poate. Daca cei de la UEFA vor stabili ca este vorba despre rasism, este dreptul lor sa o faca. Totusi, inainte de regulamentul UEFA, exista regulamentul bunului simt si n-ar trebui sa uitam asta. 

Nu in ultimul rand, daca cei care spun despre dl. Coltescu ca este mojic si prost crescut, indiferent in ce limba a vorbit, cred ca neglijeaza un aspect destul de important. Atunci cand nu stii ce cuvinte sa mai scoti din dictionat doar pentru a nu jigni persoanele de culoare, oare nu cumva le faci o defavoare? Si anume, in loc sa le incurajezi sa se afirme prin ceea ce stiu sa faca, util si frumos, de fapt le reduci la rolul jucat in decursul istoriei si anume acela de persoane abuzate. Oare doar atat puteam sa vedem in cei de origine africana - niste victime ale istoriei? Nu ar fi pacat sa le neglijam de exemplu calitatile sportive, politice si artistice? Intreb, nu dau cu parul. 

E foarte usor sa te simti victimizat atunci cand ti se pare sau chiar primesti indicii din istorie, ca cei ca tine au fost abuzati in decursul istoriei. Acest fapt poate produce un antrenament in ale victimizarii care poate sa iti ocupe toata viata - si nu ma refer la abuzurile suferite obiectiv ci la atitudinea de a-ti plange de mila. Fiindca viata nu este corecta nici macar pentru cei albi si nici macar pentru albii bogati. Isi au propriile provocari, la randul lor. Dar ei nu au nicio scuza, nu-i asa? Ei nu pot niciodata sa invoce faptul ca au fost victime ale istoriei. Nu au acest lux. Si atunci cauta solutii adevarate ale problemelor, care se gasesc in atitudinea lor: a schimba ceea ce poate fi schimbat sau a accepta ceea ce nu poate fi schimbat. 

Daca te reduci pe tine insuti la calitatea de persoana victimizata de societate sau chiar de albi, asta nu te ajuta cu absolut nimic. Dimpotriva, ai toate scuzele din lume pentru a-i abuza, la randul tau pe toti acesti albi, ai scuze pentru a le incalca drepturile si a-i deposeda de bunuri. Nu e prea bine, nu-i asa? Din pacate asta se si intampla de cand lumea, cu toate categoriile defavorizate. Fiind convinse ca nu au nicio sansa de a se afirma intr-o astfel de lume, aleg o cale de afirmare extrem de tentanta, si anume cea a delincventei si infractionalitatii.

 



(1) Imaginea Black and White, de Maria Eklind, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) UEFA Official Website, (acc. 12.22.2010), Tackling Racism, Website: UEFA Official Website

Continue reading

victime

Cultura Victimizarii

Porniram de la curajosul si auto-suficientul "Yes, I can!" si ajunseram la vulnerabilul si neputinciosul "#MeToo". Pentru ca, la fel ca si vestimentatia, curentele sociale isi predau stafeta pentru a face loc noului. Articolul prezent incearca o paralela intre cele doua atitudini promovate la nivel social. 

☆ ☆ ☆

In urma cu nu foarte mult timp, exista o cultura a lui "Yes, I can", sau, pe romaneste "Da, pot!". Era o cultura a eroismului care ne parea oarecum ieftina si anosta, poate si putin stupida, din cauza ca, fireste, nu poti chiar orice, fiindca nu esti Superman, si, desigur, in general, purcelusii nu pot sa zboare iar plopul nu face pere. In cultura asta exista un singur tip de final, si anume "Happy Endul Fericit". Si asta ajunge uneori sa-ti produca repulsie si dorinta de a schimba ceva. Dar unde poti sa duci cultura pop mai departe de "Yes, I can?" Exista ceva superior acestei atitudini mentale care incearca sa dea curaj si sa elibereze resursele?

Acesta e momentul cand a aparut memorabilul hash tag #MeToo, cel care a facut tot ce i-a stat in putinta sa inlature cultura lui "Yes, I can", ori sa o reinventeze, punand in loc ceva de care nu cred ca suntem constienti pe deplin dar, iata, incerc prin acest articol sa contribui la asta. Prin urmare "Yes, I can" a fost detronat de catre "#MeToo", ce pare ca a dus "Da, pot!" in zona lui "Da, pot sa-mi plang de mila" - suprema performanta umana. 

In consecinta, acum nu mai este absolut nicio problema in a organiza ceea ce se cheama cate o "pity party", in cadrul careia, cu mai multi sau mai putini spectatori, cu sau fara inghetata si savarine, poti sa "depeni amintiri" cum ar fi cele in care ai fost abuzat sexual, emotional, fizic, etc.  Este okay sa iti "permiti sa fii vulnerabil" si, unii tin cu tot dinadinsul sa faca asta sa para "cool", inclusiv psihoterapeutii, fiindca spun ei, in felul acesta descurajam abuzul - de parca psihopatii tin cont de asta. 

Cred ca orice atitudine are plusuri si minusuri. Spre exemplu, lui "Yes, I can", i s-ar putea reprosa faptul ca este o atitudine excesiv de bazata pe sine, lucru care impiedica cooperarea cu ceilalti si, in acelasi timp, reduce capacitatea de a cere ajutor. Cu alte cuvinte, exista cel putin un lucru pe care cel ce traieste cu ideea de "Yes, I can" nu prea poate sa-l faca: sa ceara ajutor. Rezultatul este, desigur, intarzierea unor proiecte, in ciuda faptului ca, da, avem initiativa, increderea si ne pastram independenta.

Spre deosebire de atitudinea "Yes, I can", atitudinea "#MeToo", desi pare ca promoveaza slabiciunea personala si chiar neputinta de a trece peste anumite detalii auto-biografice mai delicate, faciliteaza in schimb accesul la resursele altora pe care, fireste, ii sensibilizezi cu povestile tale lacrimogene. Dar hei, s-ar putea sa aiba de castigat din asta si psihoterapeutii care au impresia ca a-ti plange de mila ani intregi face parte din procesul de vindecare. Permiteti-mi sa ma indoiesc de asta.

Unii iti vor acorda tot felul de premii si recompense, pentru care ai varsat o multime de lacrimi in live-urile de pe Facebook, sau chiar pe un post national, de ce nu? E vorba despre atentie, poate si companie, poate chiar si un loc de munca, un acoperis deasupra capului s.a.m.d. ca doar suntem oameni. Si nu conteaza cine are nevoie de ajutor cum conteaza cine stie sa atraga atentia. Vorba aceea: copilului care nu plange nu ii da mama... 

In cultura aceasta a victimizarii apar cateva personaje de referinta pe care le-as identifica dupa cum urmeaza:

• VICTIMA. Este, fireste, personajul principal al povestii si este inzestrata cu multe calitati precum sensibilitate, rani deschise, lacrimi si suspine. Ea dispune de o capacitate magica de a acapara atentia, fiindca in societatea moderna exista un adevarat cult pentru ceea ce se cheama "True Crime", iar True Crime nu este posibil fara victime. De asemenea, in cultura noastra moderna se promoveaza senzationalul si, nu-i asa, ce este mai senzational decat sa auzi ca Vasilica a abuzat-o pe Joitza cand nu era atenta. 

• AGRESORUL. Nu este intotdeauna aratat cu degetul, dar poate fi identificat ca atare. In general, orice adversar (politic, economic sau de alt tip) va fi asimilat acestui concept si se va incerca transformarea acestora intr-un agresor. Spre exemplu Donald Trump este un Agresor tipic si, oricine si-a pastrat atitudinea "veche" de tip "Yes, I can" and "Think Big", este usor de transformat in Agresor. Dar exista si Agresori autentici, cum ar fi liderii de secta sau cei care comit violuri si alte nazdravanii. Adesea agresorii pot sa adopte atitudini ce inhiba destainuirea Victimelor.

• SALVATORUL / APARATUL DE SUPORT. Sunt disponibili si au rabdare cu tine, ba chiar, de foarte multe ori par a incuraja tot ceea ce face Victima, oferindu-i o platforma, un spatiu si un moment, un umar pe care sa planga si tot felul de alte lucruri de trebuinta, fara sa se intrebe care este efectul acestei atitudini asupra Victimei si ce-i mai ramane acesteia de facut, daca primeste totul de-a gata. Aparatul de Suport poate sa ascunda insa dorinta de a castiga adeziunea "celor multi si plangaciosi", oferind iluzia ca timpul, suportul si iubirea sunt neconditionate si nu costa nimic, de parca am trai intr-o distopie SF. In plus, aparatul de suport si cei care il formeaza, pot ascunde o viata anosta, lipsita de stimulare sau chiar satisfactia sadica de a afla un secret morbid despre cineva si a contribui la desfiintarea sociala a acestuia.  

Da, este okay sa ii pedepsim pe monstrii acestei lumi insa astfel apar si anomaliile. Spre exemplu, unii profita de faptul ca sunt de culoare existand suspiciunea ca ar fi defavorizati si reusesc sa evite cu succes indatoririle sociale cum ar fi munca, plata impozitelor, cinstea, s.a.m.d. Daca cineva doreste sa ia masuri, vor striga din gura de sarpe "Discrimare, discriminare" si te vor face "Rasist", desi nu au cum sa dovedeasca asta in vecii vecilor amin, daca ar incerca. Dar hei, nu doreste nimeni sa dovedeasca Rasismul celor care vor sa aplice legea fiindca acesta este de la sine-inteles, un dat de care ne putem bucura in voie, doar asa, fiindca "luptam cu inegalitatea". 

Un adolescent de culoare din Texas a aparut cu o poveste lacrimogena, afirmand ca cineva i-ar fi pus sub stergatoarele masinii cateva mesaje "rasiste" cum ar fi urmatoarele: "Toate vietile conteaza"(ALL LIVES MATTER!) si "Nu apartii acestui loc" (YOU DON'T BELONG HERE!) si, desigur "The N Word" (Negrotei - perceput in SUA ca o mare insulta cu caracter rasist). Investigatia Politiei a demonstrat insa faptul ca baiatul isi pusese singur acele mesaje sub stergatoare din motive pe care vi le puteti imagina si singuri.

Se intampla anomalii similare cu orice categorie defavorizata fiindca acest curent a creat premisele unui spectacol fara de sfarsit. Bunaoara, intr-o biserica apare o tanara cu pantaloni mulati / colanti / leggings / iegari / cum vreti sa le spuneti. O femeie mai coapta, cu patru baieti de varste variate este nevoita sa paraseasca slujba fiindca baietii ei si incusiv dansa, se uitau la fundul domnisoarei respective. Femeia coapta vine acasa si isi varsa naduful pe Tweeter: "de ce sa vii asa la biserica?". Primeste raspunsuri cum ar fi urmatorul:

Maryann, imi pare rau pentru ca acei colanti te-au impiedicat sa ii inveti pe baietii tai ca femeile sunt oameni inainte sa fie niste obiecte. Poate ca ai nevoie sa citesti cate ceva despre un parenting adecvat, in loc sa ne predici noua cum sa ne imbracam. Daca cresti baieti care nu pot sa le trateze pe femei decat ca pe niste obiecte cand sunt imbracate intr-un anumit fel, inseamna ca undeva este o problema. Imi amintesti de mentalitatea "daca porti fusta scurta inseamna ca iti ceri violul". Imi pare rau daca colantii mei ii fac pe barbati sa se holbeze la mine. Poate ca ei ar trebui sa dobandeasca auto-control si vointa pentru a realiza ca femeia este mai mult decat o parte din corpul ei. 

Dupa cum observati, cultura lui "#MeToo" isi face simtita prezenta. O persoana este traumatizata de alegerile vestimentare ale cuiva in timp ce alta transforma totul intr-o poveste despre asuprirea milenara a femeii, careia i se restrang drepturile de cand lumea si pamantul, doar fiindca barbatii nu pot sa se stapaneasca. Pe mine nu ma preocupa "cine are dreptate" - e un subiect pentru alt articol. Ma preocupa in schimb ce alege fiecare dintre ele sa faca. 

Din acest punct de vedere ele seamana extrem de mult - sunt ca la concurs! Si ambele isi doresc chestii nerealiste: una isi doreste ca vestimentatia tuturor enoriasilor sa fie imprumutata de la bunica in timp ce alta isi doreste ca toti oamenii sa-i accepte vestimentatia si sa o trateze ca pe o fiinta umana, nu ca pe un obiect. Poate ca imi veti spune ca una din ele are mai mult bun simt decat cealalta, oricare ar fi aceea. Totusi, in esenta, ceea ce urmaresc dansele, este sa schimbe lumea. Nu vor reusi, iar asta le face frustrate pe termen nedeterminat. Ambele au nevoie de un salvator si il vor primi in schimbul unui vot. Sau mai curand, nu.

(1) Imaginea Chaos Inside, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0 

Continue reading

victime

Viol & Victime Minore

Este oare oportuna relaxarea discutiilor despre viol? Spre exemplu, putem sa facem haz de o persoana care a fost violata, punand in evidenta vina ei? Sau am putea sa facem asta daca reusim sa fim amuzanti, precum Mihai Bendeac?

o o o

Observ ca exista o discutie despre violul indreptat impotriva minorelor care a polarizat, pe de o parte pe cei care inca mai cred in bunul simt comun si se raporteaza la acesta in ceea ce fac, iar pe de alta parte, cei care au ajuns sa "inteleaga" anumite lucruri despre cum poti face rating pe YouTube sau care, cel mai probabil, au tendinte vizibile catre ceea ce se cheama "tulburarea de personalitate antisociala", mai comun denumita psihopatie. 

Am gasit un videoclip pe canalul de YouTube al comediantului Mihai Bendeac care mi-a amintit de textul acesta de meme: "orice fata isi doreste un baiat cu simtul umorului, pana cand acesta incepe sa faca misto de ea" (se numeste "roast", mai nou). OK, trebuie sa precizam, daca mai era nevoie, ca Mihai Bendeac este artist si ii putem permite anumite "licente poetice", doar asa de dragul artistilor. In acest fragment el comenteaza dintr-o perspectiva "mai speciala", o stire pe care a intalnit-o pe internet. Daca o iei ca si stand-up comedy, este chiar amuzant.

 
 

Daca insa o iei "pe bune", in sensul ca ea ar putea sa reflecte convingerile si atitudinea lui Mihai Bendeac fata de femei, atunci fragmentul poate sa ne para impins pana la limita (de jos) a atitudinilor pe care un barbat le poate avea fata de femei si, in special fata de femei lipsite de experienta, adica adolescente. In paranteza fie spus, eu imi mai fac din cand in cand pacate, si vorbesc despre faptul ca unele fete folosesc experientele traumatice pe care le-au trait, pentru a scoate in evidenta felul cum este structurata personalitatea lor, dar de aici si pana la a face haz de asta, e o cale lunga.

Si nu stiu daca este ceva amuzant in asta, desi, s-ar parea ca Mihai Bendeac reuseste sa surprinda partea amuzanta, din perspectiva unei persoane care are o tulburare de personalitate de tip antisocial, careia ii lipseste empatia si cauta sa scoata in evidenta faptul ca victima isi are partea ei de vina. Acum, daca ma intrebati pe mine, este destul de putin masculin sa faci haz de o persoana mai slaba decat tine si asta poarta numele de bullying in mediul scolar, efectele putand sa fie poate mai dificil de gestionat decat un viol in sine. 

Partea buna a acestei atitudini manifestate de Mihai Bendeac in acest videoclip, desi s-ar putea sa nu fiti de acord cu mine, este ca acele victime ale violului care s-au recuperat mai bine dupa trauma suferita, ar putea sa descopere ca lucrurile pot fi privite mai putin dramatic, ca se poate face haz de necazul propriu si ca, in toata nebunia aceasta, poti sa gasesti un sens si o logica, precum si anumite invataminte. Spre exemplu, poti sa inveti ca in aceasta lume naivitatea costa, ca nu poti avea incredere chiar in oricine, si ca anumite situatii pot fi evitate.

Dar daca te afli printre acele victime ale violului care nu au gestionat bine aceasta trauma si care inca traiesc efectele violului si inca simt rana emotionala, ma indoiesc ca poti sa intelegi umorul lui Mihai Bendeac. Recunosc ca pe mine m-a amuzat videoclipul acesta dar marturisesc ca eu nu sunt victima a violului si, la varsta / experienta mea, putine lucruri ma mai pot lua prin surprindere, deci am putut sa privesc cu detasare aceasta mostra de umor marca Mihai Bendeac.

De altfel, comediantul a avut ceva probleme ca urmare a felului cum a ales sa comenteze acest incident, sper ca nu foarte mari. Ceea ce as vrea sa mentionez pe final este faptul ca da, o anumita atitudine a victimei poate sa creeze premisele unei tragedii. Aici nu este vorba despre a critica victima. Este vorba despre a media relatia victimei cu realitatea. Poate ca tot asta face si Mihai Bendeac in videoclipul sau. Desigur, nu este vina victimei ca a fost violata. 

Dar victima trebuie sa inteleaga cateva lucruri despre toata aceasta situatie:

• Statutul de femeie presupune vulnerabilitate si tocmai de aceea, prudenta crescuta. Prin urmare, nu poti sa iesi din casa dupa o anumita ora fara sa fii insotita (adesea nici ca barbat nu poti face asta, in anumite zone sau momente). 

• Femeile au dreptul sa fie frumoase si admirate, numai ca felul cum se imbraca uneori este interpretat gresit de catre cei care pot prezenta pericol pentru dansele. 

• Lumea nu se va schimba si psihopatii nu vor disparea prea curand dintre noi, prin urmare, in loc sa asteptam asta, ar fi poate mai bine sa ne gandim cum ne putem proteja de acestia si, daca este cazul, cum putem lupta impotria lor.

• Este mai util pentru tine sa iei cateva lectii de auto-aparare si sa-ti cumperi un spray cu piper decat sa iti plangi de mila. De fapt, o atitudine de excesiva vulnerabilitate ii atrage pe psihopati.

• Psihopatii care le-ar putea victimiza au intotdeauna grija sa arunce responsabilitatea asupra victimelor - este un mecanism de aparare specific lor, numit de psihanalisti "rationalizare". Spre ex. ei iti vor reprosa ca te-ai imbracat provocator si ai iesit din casa neinsotita, dupa apusul soarelui, spunand ca "ti-ai cautat-o", sau vor intreba "de ce erai bauta?" concluzionand ca, probabil, "si tu iti doreai ceva".

• Este inutil sa criticam psihopatii pentru ca gandesc astfel si cu atat mai putin util sa le cerem sa nu mai critice victimele - NU O VOR FACE NICIODATA.

• Unii dintre psihopati pot fi subtili si pot sa isi pregateasca agresiunea sexuala timp de luni intregi (procesul poarta numele de "grooming") 

• De asemenea, ei pot sa iti strecoare chestii in bautura, prin urmare, ar fi bine sa ii cunosti pe cei care te insotesc in oras.

• Cum insa nu poti sa cunosti in profunzime pe fiecare om, este util sa accepti ca i se  poate intampla oricui asa ceva, oricate masuri si-ar lua, si asta nu ar trebui sa fie capatul lumii. Alternativa ar fi sa nu mai iesi niciodata din casa si, poate, ar fi la fel de dramatica precum violul. 

• De asemenea, este cu mult mai util sa initiezi o actiune in instanta, impotriva agresorului, decat sa iti plangi de mila, eventual cu public.

Cand privesti lucrurile din perspectiva unei persoane cu experienta de viata, care stie sa fie prudenta cand este cazul, si sa se pregateasca pentru situatii-limita, acestea pot sa para amuzante. De fapt, Mihai Bendeac vorbeste din perspectiva aceasta si exclusiv celor care se afla in postura aceasta. De aceea, unora s-ar putea ca actorul nostru sa le para mai curand "un geniu neinteles".  Eu personal cred ca nu ar trebui sa il luam atat de in serios si nu cred ca, din cauza lui, anumiti barbati vor deveni violatori in serie. Poate insa era util sa precizeze in videoclipul sau ca le datoram femeilor respect si violul este cea mai urata forma de marlanie posibila. 

De asemenea, violul poate avea efecte precum pierderea unor examene si / sau dificultatile de integrare in societate, ca urmare a traumei suferite. Nu stiu daca lucrurile stau asa in cazul Anei Maria Mocanu, oricine ar fi ea, totusi, nu este total exclus. Desigur, lucrurile sunt mai complexe decat atat, in sensul ca un viol este gestionat prin prisma experientei de viata acumulate, dar tocmai de aceea este posibil ca unele dintre victime sa nu reuseasca sa il gestioneze in vecii vecilor.

Libertatea este ceea ce facem cu ceea ce ne-au facut ceilalti. JP Sartre. 

(1) Imaginea Fallen, de Ram Balmur, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

viol

#MeToo si Esti Mantuit

Oare daca lumea s-ar transforma intr-un "#MeToo" de dimensiuni planetare, atunci ar fi mai buna? Totul ar fi numai curcubee, flori si fluturasi iar psihopatii ar fi stersi de pe fata pamantului? Dati-mi voie sa ma indoiesc de asta!

o o o

Ati observat probabil ca este la moda acum sa povestim despre abuzurile de tot felul pe care le-am suferit in trecut, in special daca sunteti o femeie si va regasiti in miscarea "#MeToo". Nu vreau sa sustin nicio clipa faptul ca unele dintre aceste marturii sunt inventate, desi nu ar fi exclus.

De altfel, ca terapeut adlerian nici macar nu este relevant in vreun fel daca ceea ce iti povesteste un client / pacient este inventat sau nu, cu exceptia situatiei in care exista o ancheta efectuata de catre organe de cercetare penala, cand este implicat si un terapeut pentru a confirma sau infirma anumite abuzuri.

In afara de acea situatie, nu ne preocupa valoarea de adevar a lucrurilor care ne sunt povestite. Este mult mai relevant faptul ca persoana respectiva are nevoie de aceasta poveste (chiar si daca e vorba despre un abuz suferit), pentru a obtine anumite lucruri pe care nu le-ar putea obtine in alt mod. Este relavant deci scopul si mijlocul utilizat.

Iar aici nu facem nicio diferenta intre persoanele care isi inventeaza literalmente experientele si cele care le-au trait aievea. La ambele categorii de persoane exista un scop si un mijloc iar aici, indiferent daca povestea este reala sau inventata, scopurile si mijloacele sunt de fapt foarte asemanatoare.

Iar daca este sa vorbim despre scopuri si mijloace atunci cand analizam aceasta moda "MeToo", lucrurile nu stau incantator. Vina nu le apartine obligatoriu brutelor care ne-au abuzat ci felului cum am ales sa raspundem acestor abuzuri. Dar nu imi sariti in cap inca pentru ca "tin cu bestiile". (LOL) Caci putem alege sa ne lasam definiti de abuzurile suferite sau nu.

Este mult mai util sa nu permitem abuzurilor sa ne defineasca, desi tentatia este extrem de mare, nu-i asa? O persoana care se lasa definita de abuzurile pe care le-a suferit isi limiteaza extrem de mult potentialul si forta personala, reducandu-se pe sine la o victima, reducand gama emotiilor pe care isi permite sa le simta si a comportamentelor pe care reuseste sa le puna in scena.

Mai exact, isi reduce emotiile la lucruri precum furia, frica, tristetea si neputinta iar comportamentele sale devin stereotipe - plang, fug si ma ascund, caut un salvator. Cu alte cuvinte, mai grav decat faptul ca am suferit traume in copilarie este faptul ca permitem si chiar alegem sa ne lasam obsedati si chinuiti de acestea, toata viata noastra.

Si da, mai este ceva... fiecare dintre noi a siferit cel putin o trauma in copilarie, adica am trait un lucru pentru care nu am fost pregatiti, fie si macar faptul ca nu am fost pregatiti sa renuntam la joaca pentru a merge sa luam pranzul cu familia - da, aceasta chiar poate fi o trauma, caci experienta traumei este una pur subiectiva.

De aceea, oricand ne-am amagi cu ideea ca "#MeToo" ar reprezenta "saltul societatii spre absolut", si oricand am incerca sa sensibilizam pe acei psihopati care ar putea agresa alte fete nevinovate, mi-e teama ca incercarea noastra este din start sortita esecului si vom ramane cu lacrimile, pentru care ne si antrenam intensiv, s-ar parea.

Mai util ar putea fi faptul de a accepta ca vor exista intotdeauna psihopati si oameni lipsiti de empatie,  care ne privesc ca pe niste obiecte, chiar daca nu ne place asta si sa cautam o atitudine mai "adaptativa" ca sa zic asa. Spre exemplu sa observam semnele sau sa ne luam masuri de precautie in functie de ora si locul unde ne aflam.

Iar daca se intampla totusi sa fim abuzati, o atitudine mai utila este sa dam un sens acestei experiente, sa o privim intr-un mod care ne permite sa evoluam. Spre exemplu, sa ne insusim ideea ca nu ne identificam cu corpul nostru fizic iar puritatea noastra sufleteasca nu poate fi maculata de o experienta de abuz sexual. In plus, exista suferinte mai mari in lume.

Nu doresc sa se inteleaga ca ar trebui sa ne bucuram de faptul ca am fost abuzati in copilarie, fizic ori sexual, dar privind lucrurile in ansamblul lor, putem sa recunoastem ca sunt extrem de multe alte lucruri care nu s-au intamplat potrivit cu asteptarile noastre. Spre exemplu sfarsitul vacantei sau faptul ca trebuie sa ne ne trezim dimineata si sa plecam la serviciu.

Fiecare dintre noi si le stie pe ale sale: poate faptul ca intotdeauna am avut mai putin decat ceilalti sau faptul ca, orice am face, nu reusim sa pierdem din kilograme. Mi-e teama ca atat scopul cat si mijlocul folosit de catre "#MeToo" au o eficienta iluzorie. Si ceea ce ma mira este faptul ca moda s-a dezvoltat in SUA - o cultura cunoscuta mai curand pentru atitudinea "Yes, I can", decat pentru ceea ce promoveaza "#MeToo".

Nu am  nicio problema cu faptul ca un client sau altul alege sa isi planga de mila pe durata unui an intreg. In fond isi plange de mila pe banii lui. Pe mine ma doare faptul ca potentialul unor astfel de clienti ramane la 2 metri sub pamant fiindca sunt prea ocupati plangandu-si de mila.

Mai mult decat atat, poate ca in viata fiecaruia dintre noi vine un moment cand simtim nevoia sa ne plangem de mila, de unul singur sau in prezenta unui martor, cum ar fi terapeutul. Avem dreptul sa facem asta si uneori poate fi util pentru infiriparea, construirea ori consolidarea unor relatii. Sa nu uitam insa ca "ce-i mult, strica" iar daca am devenit dependenti de acest mod de a fi si de a obtine, diagnosticul psihiatric nu este departe.

In plus, daca imi cititi blogul constant, probabil ca va amintiti de articolul in care am scris despre tipurile de victime, identificand psihopatii ca fiind niste victime de profesie care folosesc abuzurile suferite de ei insisi pentru a-si justifica / scuza propriile abuzuri. Nu va doriti sa ajungeti precum tanara din videoclipul de mai jos, nu-i asa?

(1) Imaginea #MeToo, de Truthout, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

victime