Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta incredere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incredere. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 iulie 2017

Atat de prietenos incat asta devine o problema? Vorbim despre persoanele cu Sindromul Williams, incercate de povara genetica, dar si speciale prin puterea lor neobisnuita de a-si face prieteni si de a-ti acorda increderea lor. 




Sunt multe afectiuni stranii in manualele de medicina, ca si in manualele psihiatrice. Daca doriti o regula simpla prin care poti sa obtii o boala ciudata, ganditi-va ca accentuati intr-un mod neobisnuit o anumita trasatura umana, aleasa la voia intamplarii.

Daca spre exemplu, sunteti prea euforici sau prea tristi, daca sunteti prea agitati sau prea linistiti, daca mancati prea mult sau prea putin, daca sunteti prea responsabili sau prea jucausi, se pare ca exista un diagnostic pentru fiecare astfel de exagerare de trasaturi.

Fiecare dintre aceste conditii medicale dau unicitate personalitatii noastre, dar si modului in care interactionam cu cei din jurul nostru. Prezenta unor trasaturi extrem de accentuate nu poate trece neobservata si de regula isi lasa amprenta asupra stilului de viata si asupra grupului caruia ii apartinem, ce trebuie sa faca anumite eforturi de intelegere, de integrare a persoanelor care manifesta astfel de trasaturi. Este poate cel putin la fel de straniu sa nu iesi in evidenta cu nimic - si asta a primit o denumire in manualele de devianta: supra-adaptare.

Dar imaginati-va ca trasatura neobisnuit de accentuata este sociabilitatea si spiritul comunitar! In viziunea lui Alfred Adler capacitatea noastra de a trai in comuniune cu cei din jurul nostru, de a coopera cu acestia si de a interactiona armonios reprezinta un fel de "super-trasatura" umana, care trebuie pretuita, cultivata si dezvoltata in randul nostru, aceasta fiind si miza civilizarii noastre.

Daca vreti sa faceti haz de ideea lui Adler, ati spune ca era nevoie de spirit comunitar si cooperare (mai ales) in randul comunitatilor vorbitoare de limba germana, iar Adler a gasit o solutie care li se potriveste de minune celor din vest, dar poate ca nu ni se potriveste si noua, care traim intr-un stil mult mai gregar. Insa gregaritatea nu inseamna obligatoriu si comuniune sau cooperare.

Iar daca doriti sa intelegeti ce este cooperarea, empatia si spiritul social, cred ca ati face bine sa descoperiti niste persoane care sufera de sindromul Williams. Faptul ca astfel de persoane sunt provocate si trebuie sa ajunga din urma pe toti ceilalti, din anumite puncte de vedere, nu inseamna ca nu avem si noi cate ceva de invatat de la ele.




Sindromul Williams iese in evidenta prin trasaturi fizice, dar si prin trasaturi de personalitate specifice, si mai ales, asa cum afirmam mai sus, iese in evidenta printr-o expresie caricaturizata a sentimentului comunitar despre care Alfred Adler considera ca ar fi un fel de panaceu universal, dupa cum Sigmund Freud considera ca tot asa ceva ar putea fi cocaina - marea descoperire farmaceutica in mare voga la un moment dat, pana sa se vada efectele sale.

Un film interesant despre Williams Syndrome: Where Everybody Wants to be Your Friend

Caracteristici ale persoanelor cu Williams Syndrome


  • O aparitie faciala specifica
  • Probleme ale sistemului circulator (inima si vase)
  • Niveluri ridicate ale calciului 
  • O greutate scazuta la nastere
  • Dificultati de alimentare
  • Colici in copilarie
  • Abnormalitati dentale
  • Abnormalitati renale
  • Hernie
  • Hiperacuzie (sensibilitate auditiva crescuta)
  • Probleme ale musculaturii si osaturii
  • Intarziere de dezvoltare, dificultati de invatare si deficit de atentie
  • Si, desigur, Excesiva Sociabilitate
Ai spune ca cele mai vizibile trasaturi sunt ultimele doua din aceasta lista: faptul ca exista aceasta intarziere de dezvoltare, pe care o veti percepe ce pe un retard mental si comportamentul excesiv de prietenos. Imbinarea celor doua produce o dezinhibitie sociala, caracteristica copiilor.

Persoana cu Sindromul Williams este incercata, dar este si frumoasa in felul ei. Faptul ca, in lipsa unei stimulari emotionale (ex: auditie muzicala), o persoana cu Williams Syndrome produce de 3 ori mai multa oxitocina decat o persoana normala, spune ceva despre dorinta acestora de a interactiona cu strainii, de a-si face prieteni si de a avea incredere in ceilalti.

Multe probleme apar tocmai de aici: faptul ca au atat de multa incredere in ceilalti, reprezinta un factor serios de risc, caci lipsa inhibitiei sociale poate sa atraga rau-facatori si pericole pe care cei cu Sindromul Williams nu le percep ca atare. Iata deci ca putina paranoia nu strica uneori, si absenta totala a suspiciunii nu este cu nimic mai buna decat prezenta suspiciunii in proportii excesive.




Dintre talentele deosebite ale persoanelor cu Sindromul Williams, este de retinut hiperacuzia (un auz extrem de bine dezvoltat, care poate sa stea si la baza dificultatii de a mentine atentia concentrata, datorita distragerilor indepartate). De asemenea, persoanele cu acest sindrom iubesc muzica si pot deveni muzicieni, daca reusesc sa cultive acest talent in mod adecvat.








(1) Imaginea $#$#%%^#@, de &^^#@, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.

(2) Salk, (acc. 22.07.2017), 'Trust' Hormone, Oxytocin Found at Heart of Rare Genetic Disorder, website: Salk

(3) Williams Syndrome Association, (acc. 22.072017), What is Williams Syndrome, website: Williams Syndrome Association
Continue reading

marți, 4 iulie 2017

Pierderea ne gaseste mai curand nepregatiti. Totusi, depasirea momentului se face in functie de cat de puternici suntem si in functie de varsta noastra emotionala. Cazul critic este acela al copilului ramas fara protectie, iar uneori copilul poate avea chiar si 30, 40 sau 50 de ani...




Un eveniment survenit in viata noastra este ca un eveniment care beneficiaza de o interpretare la un post de televiziune aservit politic. Daca ati avut curiozitatea, ati observat probabil ca daca presedintele Ionannis iese intr-o zi si face o conferinta de presa, cuvintele sale vor primi o interpretare diferita in functie de culoarea politica a televiziunii pe care o urmaresti.

Daca televiziunea este de culoare liberala, probabil ca veti auzi o interpretare de genul... "Presedintele Ionannis le-a dat o lectie celor din PSD". Daca insa televiziunea pe care o urmariti este de culoare socialista, veti auzi o interpretare de genul... "Presedintele Iohannis tocmai s-a facut de ras la conferinta de presa pe care a tinut-o la Cotroceni".

Le spun adesea clientilor mei ca tot la fel este si cu evenimentele care li se intampla lor. Ele primesc o interpretare de o anumita nuanta, ca si cand ar avea niste ochelari cu lentile colorate intr-o anumita culoare. Culoarea respectiva le influenteaza atat de mult interpretarile, iar apoi deciziile si comportamentul, incat, totul depinde de asta. Oare in ce culoare este colorata perceptia ta?

Cand vorbim despre culoarea acestor "lentile ale perceptiei", vorbim de fapt despre personalitate umana. Vorbim despre convingeri care se cer confirmate - caci personalitatea fiecaruia dintre noi are in centrul ei tocmai modul cum o persoana se vede pe sine in interactiune cu lumea din jur (Eul). Cu alte cuvinte vedem o oportunitate sau o amenitare fiindca inainte ca acest eveniment sa apara, noi am fost convinsi ca lumea este plina de oportunitati sau, dimpotriva, de amenintari, iar aceste convingeri TREBUIE sa isi gaseasca confirmarea.

In cazul pierderii unei persoane dragi, care nu este nicidecum un moment simplu, ori usor de parcurs, evenimentul beneficiaza de aceeasi interpretare personalizata. Nu spun ca cineva ar putea sa vada o oportunitate in asta (desi nu exclud cu totul aceasta varianta - vezi "vanatorii de mosteniri"), dar o perceptie colorata in nuante mai luminoase, va gasi totusi o interpretare care sa mentina drama la cote normale.

Exista insa si persoane care nu vor reusi sa integreze un astfel de eveniment, nu vor fi pregatite pentru asta, iar perceptia lor va transforma evenimentul intr-o drama fara sfarsit. Este cu atat mai greu sa ajuti astfel de persoane cu cat iti dai seama ca exista o confuzie intre valorizarea obiectului pierderii si propria incapacitate de a face fata, adica propria descurajare, precum si o confuzie intre ceea ce putem sau nu mai putem schimba.

Incurajarea este atat de importanta incat lipsa ei poate fi considerata principala cauza a comportamentelor deviante. Un copil cu un comportament deviant este un copil descurajat. Orice copil are nevoie de incurajare continua la fel cum o floare are nevoie de apa. El nu poate creste, nu se  poate dezvolta si nu poate dobandi sentimentul apartenentei fara incurajare. Rudolf Dreikurs

Citatul de mai sus se refera la copii si importanta incurajarii in viata acestora. Dar mi-ar placea sa il vedeti ca pe un citat care se refera la om, in general. Sufletul uman nu atinge niciodata un moment in care pur si simplu nu mai are nevoie de incurajare. Ar fi absurd sa se intample asta. Asta nu s-ar numi "maturizare". S-ar numi poate dezumanizare.

Si totusi, unii dintre noi au nevoie de ceva mai multa incurajare decat altii. Iar lipsa incurajarii continua sa aibe aceleasi efecte negative despre care vorbea Rudolf Dreikurs, indiferent care este "numarul" prin care definesti varsta ta biologica. Caci da, in afara de varsta biologica, mai exista si varsta emotionala. La unii varsta emotionala ar putea fi mai mare decat cea biologica. Dar se poate intampla si invers, si de fapt, se intampla adesea.




O varsta emotionala mica se observa in lipsa curajului. Iar concret in:

  • dificultatea de a ne asuma responsabilitati,
  • anxietatea neobisnuita in fata obstacolelor,
  • pasivitate in fata provocarilor
  • dependenta excesiva de suportul celor dragi
  • usurinta cu care suntem raniti de cuvintele altora,
  • teama de a deveni nepopulari, cand grupul greseste
  • inflexibilitatea asteptarilor noastre in fata realitatii
  • dificultatea de a ne recunoaste greselile
  • tendinta de a arunca vina asupra altora. 


Situatia ipotetica de a  pierde o  persoana draga, prin prisma varstei noastre emotionale, este perceputa ca o drama absoluta (copilul ramas fara protectie). Unul dintre parametrii fundamentali ai maturizarii este tocmai capacitatea de a-ti lua viata in propriile maini si de a te descurca pe cont propriu. Asta se simte in modul cum iti concepi existenta la nivel mental, dar si in actiunile propriu-zise de relativa detasare fata de toti acei factori care te mentin in situatia de "copil".

Aceasta capacitate de a-ti lua viata in propriile maini se bazeaza pe ceea ce numeam intr-un articol anterior a fi "resourceful" - adica a fi in contact cu propriile tale resurse, a simti ca dispui de asa ceva si a fi pregatit sa le pui in uz, oricand ar fi nevoie. In absenta unui astfel de "mindset" (sau cadru mental), este foarte usor sa faci din pierdere o "drama absoluta".

Pierderea in Terapie

In lucrul cu clientii mei care au pierdut pe cineva drag, pun accentul pe "mesajul" pe care acea persoana ni l-a transmis pe durata vietii sale, adica "acel ceva" care facea acea persoana sa fie unica si care se face simtit chiar inainte de momentul cand copilul poate vorbi, daca suntem dispusi sa ascultam / observam acest mesaj subtil.

Nu in ultimul rand, fac apel la constientizarea trasaturilor pozitive si a lectiilor pe care o persoana pierduta ni le-a lasat, dupa trecerea sa in nefiinta. De asemenea, intr-un astfel de moment, este relevanta si aprecierea modurilor in care acea persoana a contribuit la evolutia noastra prin exemplul pe care ni l-a lasat. Si proiectarea felului in care suntem dispusi sa aplicam aceste lectii in propria noastra viata.

Mai mult decat a facilita o permanentizare a suferintei, discutia despre relatiile cu cei pierduti ar trebui sa duca intr-o anumita directie: aceea a integrarii experientei de relatie a celui ramas cu cel pierdut intr-o perspectiva mai larga, a unui sir de relatii de acest fel pe care cel ramas le poate cultiva in continuare, avand drept punct de referinta modelul relatiei pierdute si valorile cultivate de aceasta relatie.

Relatia terapeutica, in viziunea mea cultiva increderea  persoanei in sine, in resursele sale personale dar si in resursele acestui univers care ne pune la dispozitie noi si noi oportunitati de inter-relationare si vine in intampinarea nevoilor noastre de comuniune si apartenenta. Atata vreme cat ne dam aceasta sansa, iar atitudinea noastra devine una curajoasa, de explorare a alternativelor disponibile, atunci si universul ramane deschis cu noi si noi oportunitati.








(1) Imaginea Who want to live forever?, de Ivan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

sâmbătă, 17 iunie 2017

Omul cu Resurse si Cersetorul Emotional sunt doua entitati care se afla in fiecare dintre noi, intr-un anumit procent. Descopera aceste personaje si constientizeaza influenta lor asupra propriei personalitati.




Mi-a atras atentia in ultimul timp un termen din limba engleza: resourceful. S-ar traduce prin persoana care are abilitatea de a descoperi cai rapide si inteligente de a surmonta dificultati. De regula, este tradus in limba romana simplu, prin intermediul unor termeni precum: ingenios, descurcaret, inventiv.

Nu ma multumeste aceasta traducere insa, si nici nu as incerca sa traduc termenul asociindu-l cu ideea de "om cu resurse". Oricum am incerca sa il traducem, pare ca pierdem ceva din sensul real al acestui cuvant. Pentru ca este adevarat, vorbim despre resurse, insa resursele nu sunt de ordin material ci mai curand emotional-caracterial si atitudinal - a trai cu sentimentul ca dispui de resurse.

Poate ca ati observat ca exista multi oameni care dispun de resurse considerabile, dar nu traiesc cu sentimentul ca aceste resurse exista cu adevarat. Prin aceasta atitudine de "saracie subiectiva", devenim niste vampiri emotionali - acele persoane care adopta o atitudine de "criza", prin intermediul careia ne manifestam disponibilitatea de a primi resurse din partea celorlalti.

O sa-mi spuneti ca este firesc sa fii slabit de o situatie stresanta si sa cauti ajutor in jurul tau. Dar eu ma refer la un aspect esential al personalitatii, si anume la atitudine. Aceste persoane devin slabe tot timpul, indiferent cat de important este factorul de stres si indiferent cat de bogate in resurse sunt in mod real. Pare ca se iveste "scuza potrivita" atunci cand au mai multa nevoie de ea.

Poti intalni o persoana care sta pe un munte de aur dar se simte ca un cersetor. Trairea sa subiectiva nu tine cont de prezenta muntelui de aur in viata sa ci mai curand de absenta unor lucruri - iar acest sentiment subiectiv de privatiune este a-tot-cuprinzator, si fara de sfarsit.

Pe de alta parte, exista Omul cu Resurse, cel care se afla realmente intr-o mare nenorocire, insa refuza sa o inteleaga si sa o interpreteze in acest fel. Poate fi un cersetor care se simte ca un milionar in euro, sau poate fi orice altceva care se simte in acest fel. Oare ce il determina sa adopte aceasta atitudine? Si care sunt avantajele acestui mod de a fi? Dar dezavantajele?




Cred ca ambele situatii isi au avantajele lor. Daca Cersetorul Emotional este scutit de responsabilitati, menajat si protejat de cei din jur, in fel si chip, consiliat, rasfatat, pasuit, ei bine Omul cu Resurse are o forta emotionala magnetica, ce fascineaza si o putere de munca de invidiat. In timp ce primul primeste, celalalt ofera.

Cersetorului Emotional ii este greu sa inteleaga datoria, sa o respecte si sa o onoreze. El considera ca ceilalti sunt datori sa il inteleaga pe dansul si sa ii ofere tot felul de facilitati sau conditii speciale, data fiind situatia sa dramatica de "persoana aflata in criza (pe termen nelimitat)". De ce pe termen nelimitat? Pentru ca asa este cel mai usor pentru dansul. Iar viata lui ar trebui sa fie usoara si distractiva, fireste.

Nu de putine ori mi-a fost dat sa descopar ca, fie si in cazul in care le arat acestor persoane cum anume sa se pozitioneze in raport cu realitatea si ce atitudine sa adopte pentru a deveni si ele "Oameni cu Resurse", sa am sentimentul ca aceste informatii le trec pe langa urechi, fara a schimba nimic. Uneori mi se spune de catre astfel de persoane ca "teoria o stiu" dar cu practica este mai greu.

Dar asa cum Cersetorul Emotional are avantaje, el are si dezavantaje: risca sa oboseasca pe cei care il sustin, prin depedenta sa accentuata de suport, lipsa de initiativa si sentimentul de a fi incapacitat. Strategia sa de succes este aceea de a demonstra ca se afla intr-o criza teribila si sa obtina suportul si atentia despre care vorbeam.

Nu este greu de recunoscut un Cersetor Emotional - se plange multe ore din zi si nu suporta singuratatea. Chiar si atunci cand sunt singuri, se pot plange prin telepatie la unu' sau la altu', deci nu va imaginati ca scapati de dansii cu una cu doua. Dar fiindca am laudat atata Omul cu Resurse... oare este el infailibil?

Poate ca nu... El simte potenta pana in venele sale si are o pofta teribila de viata. Cu toate acestea, o persoana atat de puternica, nu stie sa ceara ajutor - si da, chiar are nevoie de ajutor uneori. De asemenea, cei care il vad atat de dinamic, isi imagineaza ca nu duce lipsa de nimic - ceea ce este fals. Are nevoie de multe lucruri, la randul sau, dar nu va reusi niciodata sa ceara. Uraste asta din toata inima.

Omul cu Resurse va improviza intotdeauna ceva, repede si inteligent, va face adevarate minuni cu ajutorul mijloacelor sarace de care dispune, dar nu va reusi nicicand sa depaseasca aceasta limita colosala a personalitatii sale - rusinea de a cere. In timp ce Vampirul Emotional este orientat "pe relatie" - fara de care este pierdut, sau cel putin asa crede, Omul cu Resurse este orientat pe cultivarea propriei responsabilitati, pe eforturi personale de crestere.

Cersetorul Emotional are aceasta abilitate de a transforma absolut orice intr-o trauma psihica, intr-o provocare ce se afla mai presus de puterea sa de intelegere si de capacitatea sa de surmontare, in timp ce Omul cu Resurse neaga pur si simplu cele mai traumatice evenimente din viata sa. Si nu doar ca le neaga, dar aceste evenimente in sine, cu potentialul lor traumatic, sunt transformate in resurse existentiale cat se poate de valide.

In mintea fiecaruia dintre aceste personaje pare a se afla cate un interpret, un traducator care transforma fiecare eveniment in ceva cu o conotatie pre-determinata, indiferent de natura evenimentului. Nici macar nu mai exista evenimente inregistrate obiectiv, ca atare, caci fiecare dintre noi detine abilitatea de a prelucra datele realitatii in functie de ceea ce ele trebuie sa insemne, in functie de semnificatia pe care tot noi o alegem.

Pilde precum cea care urmeeaza incearca sa ne cultive gustul pentru a deveni Oameni cu Resurse, incurajand un anumit tip de interpretare a evenimentelor de zi cu zi.

Un taran isi ara ogorul cu ajutorul calului sau. Într-o zi insa, calul a fugit. „Groaznic, ce ghinion!”, a spus un vecin. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns fermierul. Dupa mai multe saptamâni, calul s-a întors, aducând cu el patru iepe salbatice. „Ce noroc nemaipomenit!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. Intr-o zi, pe cand incerca sa imblanzeasca iepele salbatice, taranul a cazut si si-a rupt un picior. „Ce ghinion!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. A doua zi insa, în sat a venit armata sa ia barbatii la razboi. Dar taranul era inapt, pentru ca avea piciorul rupt. Noroc, ghinion, cine stie?

Pe de alta parte, cam asa se deruleaza viata psihica a celor dependenti de relatii.

Un om insurat traia in aceasi casa cu soacra sa. Nevasta lui avea un copil dar era saraca cu duhul si soacra la fel. Intr-o zi, omul pleca cu treburi si nevasta puse copilul in albie langa soba, caci era iarna. Apoi femeile s-au speriat la gandul ca drobul de sare ar putea sa cada peste bebelus si sa-l omoare si au inceput sa planga.








(1) Imaginea I was just like you once, de AHD Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Era digitala este o era a imaginii, in care atunci cand apare un chip frumos, apar si telenovelele iar totul se vinde si se cumpara mai usor. Asa a inceput studiul stiintific al frumusetii.




Pe masura ce societatea umana este mai influentata de mass-media, de televiziune si internet, unde imaginea joaca un rol atat de important, pare ca vechile coduri de comportament si valorile parintilor nostri au fost rasturnate, oamenii sunt mai interesati de coperte decat de ceea ce se afla in spatele acestora si sunt gata sa se lase pacaliti, daca pacaleala este frumos impachetata. 

Se poate vorbi despre un efect de hipnoza (in masa) pe care frumusetea fizica il are asupra noastra, cam de pe vremea actritei Marylin Monroe, cea care spunea ca poate si sa treaca neobservata, daca vrea ea. De ceva timp televiziunea si imaginea au preluat controlul lumii. Odata cu aceasta hipnoza vin banii, popularitatea, notorietatea si, ce sa vezi, chiar si succesul in politica - un domeniu in care mai curand intelepciunea si asertivitatea ar trebui sa primeze.

Dar ce inseamna sa fii frumos? La femei, frumusetea pare a fi definita de 2 parametrii specifici: nivelul de stres si grasimea - cel putin asa a dovedit un studiu finlandez. Fireste, femeile relaxate sunt percepute ca fiind mai atragatoare - iata un motiv orecum surprinzator pentru a incepe o psihoterapie sau o consiliere psihologica! De asemenea, femeile care nu sunt foarte grase dar nici foarte slabe, sunt percepute ca fiind mai atragatoare - un motiv bun pentru a va monitoriza cu atentie alimentatia si a o mentine in echilibru.

Chipurile frumoase sunt acelea in care elementele se afla intr-o armonie si intr-o simetrie, iar, daca ar fi sa facem un portret robot al frumusetii la femei, am ajunge probabil la urmatorul set de trasaturi: nu foarte slaba dar nici supraponderala, nu foarte scunda dar nici prea inalta, mai curand blonda, machiata, nu foarte sedentara, nu tocmai depresiva si suficient de bine odihnita. Te incadrezi?




MENIPPUS: Dar arata-mi-o pe Elena, caci n-o pot gasi de unul singur!
HERMES: Aceasta este tigva ei.
MENIPPUS: Si de-asta trecura marea cu o mie de corabii barbati din toata Grecia? De asta fura ucisi atatia greci si barbari si atatea cetati distruse? 
HERMES: A, dar n-ai vazut-o pe femeie vie, Menippus, caci tu insuti ai fi putut spune ca a fost de inteles ca au suferit cu totii multa vreme pentru o femeie ca aceasta. (Lucian din Samosata)

Iata insa cateva fapte dovedite stiintific care au o legatura cu frumusetea fizica:

  •  Frumusetea deturneaza atentia. Un studiu a dovedit faptul ca prezenta unui chip frumos in campul sarcinii are puterea magica de a intarzia realizarea respectivei sarcini. Pentru ca frumusetea atrage intr-adevar atentia, vrem-nu-vrem, putem avea supriza ca, scopurile noastre sa aiba de suferit fiindca frumusetea este ca o enigma ce trebuie rezolvata, mai inainte de toate celelalte prioritati. Vom vedea si de ce.
  • Frumusetea este un drog. S-a dovedit, de asemenea, pe cale experimentala faptul ca fiziologia creierului nostru se comporta in relatie cu frumusetea si cu fiintele alese care o detin, in mod asemanator situatiei in care am consumat substante opioide - adica droguri. Frumusetea ne face fericiti, pe noi barbatii, dar din pacate, frumusetea ne si "tampeste", precum drogurile, dealtfel. S-a observat un efect de preferinta a gratificatiilor mici dar imediate, fata de cele mari dar indepartate, la barbatii care au privit fotografii cu femei frumoase.
  • Frumusetea streseaza. Un alt studiu interesant a dovedit faptul ca frumusetea unei femei ii poate cauza unui barbat stari de tensiune nervoasa echivalente situatiei in care barbatul respectiv s-ar arunca cu parasuta ori ar face bungee jumping. Cu cat barbatii sunt mai convinsi de faptul ca femeia din fata lor le este superioara din punct de vedere social, "din alta liga", cu atat si stresul lor va fi mai mare. Prezenta unui nivel ridicat de cortizol (hormon al stresului) in sange poate agrava anumite boli precum cele cardiace, impotenta sau diabetul.
  • Frumusetea este fertila. S-ar parea ca femeile sunt percepute ca fiind mai atragatoare atunci cand se afla la ovulatie. Hormonii specifici acestui moment al lunii, influenteaza atat trasaturile fetei cat si vocea femeii care devine o floare cu miresme ametitoare pentru partenerul ei sexual dar nu numai pentru acesta.
  • Frumusetea pierde in fata caracterului. In ciuda acestei uriase goane dupa aparente, un studiu a demonstrat ca, cel putin la chinezi, a cunoaste ca o persoana frumoasa din punct de vedere fizic are  totusi un caracter deplorabil, ne determina sa evaluam negativ atractivitatea acesteia.
  • Frumusetea te plateste mai bine. O serie de studii realizate in domeniul corelatiilor dintre frumusetea fizica si capacitatea de a face bani, pun in lumina potentialul comercial al frumusetii fizice. Nu doar ca s-a adeverit aceasta presupunere, dar au iesit la suprafata si discriminarile pe care le resimt categorii de persoane precum cele supra-ponderale sau scunde. In mod interesant, s-a descoperit ca blondele, cele care fac exercitii fizice si cele care poarta machiaj, de asemenea castiga mai bine.
  • Frumusetea responsabilizeaza - Ati auzit probabil de efectul de Halo - atunci cand, daca o persoana arata bine, ne imaginam ca este si buna la suflet, onesta sau un bun profesionist. Chiar si in tribunal, primesti o pedeapsa mai usoara daca esti frumusel / frumusica! Cu toate acestea, cei atragatori sunt in final judecati cu mai multa acuratete fiindca frumusetea lor atrage atentia si oamenii doresc sa stie cu cine au de-a face de fapt. Este deci o responsabilitate ca toti oamenii sa fie cu ochii pe tine iar in final ei vor sti cine esti!
  • Frumusetea este in ochii privitorului. Asa cum sugereaza si studiul care a demonstrat ca ne pierdem interesul pentru persoanele inzestrate cu o frumusete de invidiat, daca stim despre acestea ca au un caracter deplorabil, un alt studiu a demonstrat faptul ca hormonul atasamentului - oxitocina, ne face sa supra evaluam atractivitatea partenerilor nostri. Oxitocina este eliberata odata cu apropierea dintre parteneri, prin imbratisare sau sarut. Deci probabil ca noua frizura nu are nicio influenta cand barbatii le spun partenerelor ca sunt frumoase.
  • Stresul diminueaza atractivitatea. Se pare ca nivelul de stres este invers proportional cu atractivitatea sexuala. Cu cat suntem mai stresati, cu atat suntem mai putin atragatori, atat ca barbati, cat si ca femei. Secretul atractivitatii sa fie relaxarea? Perfect logic din perspectiva evolutionista, caci stresul afecteaza capacitatea de reproducere iar asta se simte si se transmite subliminal dar cu certitudine.

Asa cum ati observat din aceste fapte dovedite stiintific, se cam merita sa fii frumos intr-o lume in care aparentele sunt aproape totul. E drept ca a sti despre cineva ca in spatele chipului angelic ascunde un caracter josnic, te poate determina sa "te trezesti" din hipnoza. S-ar putea totusi sa fie prea tarziu si sa fi sacrificat deja multe lucruri pana sa afli singur asta.

Pe de alta parte, tocmai pentru ca traim intr-o lume in care copertele sunt aproape totul, nu este lipsit de relevanta faptul ca atitudinea ta este aceea care poate transforma o prezenta fizica mai curand stearsa intr-o aparitie inzestrata cu anumite calitati hipnotice. Ce poti face pentru asta?

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Beauty, de Vincio Measi, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Huffington Post, (acc. Oct. 15, 2016), Stress Decreases Atracttiveness in Women's Faces, website: Huffington Post

(3) Lice Science, (acc. Oct. 15, 2016), Fertile Gals Look and Sound More Atractive: Study, website: Live Science

(4) Mail Online, (acc. Oct. 15, 2016), Cuddle Hormone Holds the Secret to Looking Beautiful, website: Mail Online

(5) Huffington Post, (acc. Oct. 15, 2016), Sitting Prey: Good Looking People Make More Money, But it's Not All ROsses, website: Huffington Post
Continue reading

vineri, 2 septembrie 2016

Este oare posibil ca intreaga noastra sanatate psihica sa se bazeze pe ... o excelenta capacitate de auto-iluzionare? Iar daca este asa, este oare posibil ca de fapt cei pe care i-am etichetat cu o sanatate psihica precara sa vada adevarul mai bine decat noi, restul?




Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intampla in mintea unei persoane care a suferit o trauma, in perioada asa zis "post-traumatica". Ce se intampla, spre exemplu, in constiinta victimelor unui cutremur? Ei bine, se poate vorbi despre ceea ce psihologii sociali au denumit... "catastrofa teoretica". Aceasta denumire bombastica si pretioasa se refera la rasturnarile de convingeri care se presupune ca ar avea loc ca urmare a unei traume. 

De aici si rolul de "desteptator" al evenimentelor de acest fel. Ele ne zdruncina nu doar situatia materiala, fizica, sociala, etc, dar mai ales ajung sa ne zdruncine cele mai profunde convingeri de viata: cat de sigura si dreapta e lumea in care traim, cat control avem asupra lucrurilor, etc. iar experienta unui cutremur, spre exemplu, nu ar deveni niciodata o trauma daca nu ar influenta convingeri.

Cand vorbim despre o trauma nu ar trebui sa ne inchipuim ca e vorba despre lucruri ingrozitoare cum ar fi cutremurul, violul, pierderea unei persoane dragi, etc. Toate acestea au potential de a deveni traume, insa trauma poate deveni orice incident care ne zdruncina convingerile. Spre exemplu, pentru o persoana care considera ca toata lumea trebuie sa o placa, aparitia unei persoane care refuza sa isi afirme simpatia chiar poate constitui o trauma.

Cu alte cuvinte, trauma este orice lucru pentru care nu suntem pregatiti si care ne provoaca convingerile. Psihologii sociali au identificat un numar de 4 postulate prin intermediul carora se observa ca majoritatea oamenilor - o multime de persoane sanatoase din punct de vedere psihic, nu fac altceva decat sa isi etaleze lipsa de realism in problemele fundamentale ale existentei omenesti. Oare sanatatea psihica chiar se bazeaza pe niste iluzii?

Iata care sunt postulatele despre care vorbeam, cele care scot in evidenta iluziile pe care se bazeaza echilibrul nostru emotional:
  • Aceasta este o lume justa.
  • Am controlul asupra lucrurilor.
  • Destinul imi este favorabil.
  • Sunt o persoana valoroasa.
Daca lecturezi postulatele sub forma de intrebari si daca raspunsul tau la fiecare dintre acestea este unul pozitiv/afirmativ, inseamna ca te incadrezi si tu in larga categorie a celor care se auto-iluzioneaza pentru a putea sa traiasca in acest univers in care certitudinile stiintifice aproape ca lipsesc cu desavarsire. Dar de ce este necesar acest efort de auto-iluzionare?

Ei bine, se poate vorbi despre o protejare cu incapatanare a postulatelor de mai sus, care raman parca in afara controlului constiintei pana in momentul cand se intampla ceva ce pare sa le infirme. De altfel o trasatura a persoanelor care traverseaza cele mai cumplite crize existentiale este aceea ca devin foarte... "filosofice", la un moment dat. Cu alte cuvinte, incearca sa abordeze teme filosofice universale la care poate ca nu s-au gandit niciodata inainte.




Realizarea faptului ca, spre exemplu, conditia umana exclude controlul deplin asupra circumstantelor, iar aceasta nu este nici pe departe o lume dreapta, poate deveni cauza unor framantari dramatice. Ne este mai usor sa credem ca avem control - caci altfel de ce am avea vreo initiativa, si ne este mai usor sa credem ca in aceasta lume, binele este recompensat iar raul este pedepsit - altfel de ce am mai respecta vreo regula, lege sau regulament de ordine interioara?

Vine insa momentul in care aflam ca lucrurile nu stau chiar asa... iar asta ne va nedumeri profund. E ca  si cand ai fi vazut dansul ielelor, iar acum trebuie sa suporti consecintele. Nu este tocmai o noutate faptul ca pentru a beneficia de o minima capacitate de a evolua normal in societate si de a te bucura de viata, cu alte cuvinte pentru a da dovada de sanatate psihica, avem nevoie de o minima capacitate de auto-iluzionare. Printre iluziile in care se presupune ca ar trebui sa credem se afla cele 4 postulate despre care am vorbit. 

De asemenea, nu este tocmai o noutate faptul ca depresivii sau anxiosii par a duce lipsa la capitolul capacitatii de auto-iluzionare - ei nu se pot "minti frumos" si pace! La depresivi, desi exista convingerea lipsei justitiei din aceasta lume si convingerea lipsei de resurse la propria persoana, exista in schimb asteptari nerealiste care blocheaza personalitatea intr-o jelanie fara-de-sfarsit. 

Psihopatii pe de alta parte au tendinta de a folosi atasamentul nostru pentru iluzii si minciuni frumoase pentru a ne folosi, pentru ca apoi sa ne abandoneze intr-o stare traumatica. Psihopatii nu mai cred de mult in minciuni frumoase si folosesc adevarurile dureroase ale acestei lumi pentru a se scuti de responsabilitate morala: "am fost o victima a acestei lumi si am dreptul sa imi iau revansa".

Aceasta situatie paradoxala imi aminteste cuvintele lui Lao Tze, inteleptul care a pus bazele religiei taoiste - marile adevaruri suna paradoxal. Un astfel de adevar paradoxal este faptul ca avem totusi nevoie de niste iluzii pentru a evolua normal in societate... Si totusi, aceste iluzii, daca sunt usor de crezut si utile la un moment dat, ele ne si vulnerabilizeaza.

Iata modul cum vad eu sanatatea psihica insotita de suficienta evolutie spirituala, astfel incat sa ne potenteze rezilienta psihica:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Ariel: if only..., de Nicole Lankies, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rudica T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

(3) Rime, B., (2008), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti
Continue reading

duminică, 7 august 2016

Nu stiu la ce va asteptati de la o terapie dar sunt sigur ca nu va asteptati ca aceasta sa fie grosolana. Ei bine, s-ar parea ca in anumite conditii "terapia grosolana" chiar functioneaza!




Povestea lui Jamie Brooks nu putea sa treaca neobservata, mai ales ca are o pronuntata componenta emotionala si psihologica. Este vorba despre un bucatar care, pe la varsta de 14 ani si-a luat un job cu jumatate de norma intr-o bucatarie, unde s-a obisnuit "sa ciuguleasca" din alimentele care se aflau la discretie.

Azi asa, maine asa, omul ajunge la varsta de 30 de ani sa cantareasca cam 230 de kg. Avea ceea ce in limbajul medical se numeste "obezitate morbida". Da, morbida, pentru ca cei care sufera de asa ceva, din pacate, nu reusesc foarte des sa implineasca varsta de 50 de ani si greutatea lor, scapata de sub control, le ameninta nu doar capacitatea de a se descurca independent in viata ci si viata in sine.

Unul dintre lucrurile care nu ii ieseau lui Jamie era faptul de a avea o iubita. Si totusi, se petrece miracolul iar Jamie Brooks ajunge sa descopere motivatia pentru a trece la o dieta radicala, dar eficienta, si a pierde in mod vertiginos din greutate, de la 230 la 88 de kg. Probabi ca se simte mai bine, se misca mai usor, si, in consecinta, "a dat lovitura" si in iubire.




Dar care sa fie secretul acestei reusite cu adevarat iesite din comun? S-ar parea ca motivatia a aparut ca urmare a faptului ca tanarul a fost bombardat cu mesaje care mai de care mai grosolane, ce seamana atat de mult cu bullyingul si cu abuzul emotional incat nu-ti vine sa crezi ca ele au reusit sa produca schimbari atat de importante in stilul de viata al lui Jamie.

Se pare ca rolul acestor adevarate insulte a fost acela de a-l tine pe Jamie in contact cu realitatea - "esti atat de gras incat nici macar nu vei reusi sa apuci varsta de 40 de ani". Nu ca as recomanda sa va injurati unul pe altul de fiecare data cand doriti sa determinati in ceilalti aparitia motivatiei de a realiza lucruri mai mult sau mai putin marete, dar, s-ar parea, in acest caz chiar a functionat aceasta metoda.

Daca ar fi asa de simplu, atunci cei care practica bullyingul prin scoli ar fi niste adevarati campioni in domeniul motivational speaking ori s-ar ocupa de consilierea psihologica a colegilor cu probleme emotionale si ar scrie carti pline de injuraturi "bine intentionate" - cate o insulta pentru fiecare dificultate de invins, la fel cum apar rugaciunile frumos organizate in cartile bisericesti. "Aveti o insulta pentru lasatul tigarii?" sau "Ce injuratura imi recomandati pentru mai mult jogging?"

E destul de dificil de inteles care anume a fost elementul ca a prefigurat acest succes mai putin conventional: tipul injuraturii, persoana din partea careia a venit ea, intentiile pozitive din spate sau, cine mai stie, interpretarea pe care aceste cuvinte au primit-o in constiinta bolnavului (era sa spun "victimei"). Voi incerca sa explic de ce uneori injuraturile sunt mai eficiente decat orice.

Un reputat psihoterapeut belgian pe care am avut sansa sa il cunosc pe cand eram student, observa procesul oarecum misterios al vindecarilor:

Stim ca durerile de cap obisnuite, la care nu este prezenta nici o leziune reprezinta 95% din numarul cefaleelor. Printr-un experiment, s-a aflat ca aspirina amelioreaza aceste simptome in proportie de 60%. Dar daca administram fara stirea pacientului comprimate identice care nu contin aspirina, ameliorarea este de 50%. Deci 10% se datoreaza medicamentelor iar 50% altcuiva. Dar cui? In mod obisnuit, se prescrie aspirina si situatia se imbunatateste. Cel putin asta pretindem noi. Dar in realitate, mai facem si altceva, care in mod traditional nu se spune si care este adesea involuntar. Andre Moreau

Asadar "metoda" sau medicamentele pe care le-a primit Jamie Brooks ar putea fi raspunzatoare pentru o parte (limitata) din vindecarea sa de obezitate morbida.  Dar vindecarea in sine a depins de acel element misterios... 


>> Continuarea in Psihopedia PRO 








(1) Imaginea Accidental Souls, de Edward Zulawski., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Moreau, A., (2006), Ca sa traiesti mai bine in prezent, impaca-te cu trecutul, editura Trei, Bucuresti.

(3) Daily Mail Online, (acc. August 06, 2016), Morbidly obese pub chef chef loses 21 STONE in just one year after being bombarded with texts calling him 'fat' by well-meaning friend, website: Daily Mail Online

Continue reading

duminică, 17 iulie 2016

"Prinde-ma daca poti!" Este numele pe care l-am putea da unei tehnici de seductie foarte raspandite. Ce este, in ce consta, de ce se practica si care sunt efectele reale ale acestui joc? Cand se merita sa il practicam?




In dragoste este bine sa "te predai greu". Sau cel putin asa se spune. Asa iti spun prietenii, care iti sunt si consilieri de relatie, dispunand de o pregatire la fel de vasta pe cat este si experienta lor de viata. Dar care este adevarul despre jocul "Prinde-ma daca poti!"? Oamenii de stiinta s-au preocupat (si) de asta si au produs anumite studii cu rezultate interesante.

Motivele pentru care ne jucam de-a soarecele si pisica sunt oarecum logice: ne dorim sa punem la incercare un potential partener, sa il cunoastem mai bine, sa intelegem cat de interesat este de persoana noastra si, nu in ultimul rand, ne dorim sa crestem dorinta acestuia de apropiere, cu alte cuvinte, sa il motivam. Mesajul de transmis este acela ca orice are o valoare merita urmarit si nimic bun nu vine usor.

Ei bine, cercetatorii din domeniul comportamentelor erotice au stabilit ca exista un numar de atitudini si comportamente prin care jocul "Prinde-ma daca poti!" se realizeaza efectiv. Mai jos aveti o lista care cuprinde numai cateva dintre acestea, poate pe cele mai relevante, fara a avea pretentia ca le voi epuiza:

  • A-ti arata interesul o perioada pentru ca apoi sa devii mai curand apatic.
  • A flirta si a parea deschis unei eventuale relatii, pentru ca apoi sa dispari pentru o vreme.
  • A manifesta interes fata de alti potentiali parteneri.
  • A flirta si a-ti da chiar si intalniri cu alti potentiali parteneri.
  • A raspunde greu sau a nu raspunde deloc la mesaje sau telefoane.
  • A lasa impresia ca esti ocupat si nu mai ai timp pentru celalalt.
  • A-l tachina, a fi sarcastic si a-l privi de sus pe potentialul partener.
  • Limitarea auto-dezvaluirii, ne-exprimarea de emotii.
  • A lasa impresia ca este greu sa obtii raspunsuri sau implicare din partea ta.

Exista mai multe versiuni si s-a scris foarte mult despre aceasta tehnica de seductie - internetul e plin. Se poate juca "Soarecele si Pisica" mai brutal sau mai rafinat, iar asta depinde probabil de priceperea si calitatile fiecaruia dintre noi. Este interesant faptul ca acest joc poate merge foarte aproape de ceea ce dr. John Gottman identifica drept cei 4 factori care prevestesc despartirea: critica, aruncarea vinei, dispretul si blocarea comunicarii.




Oricata incredere ati avea in aceasta tehnica de seductie, si am observat ca unii au chiar foarte multa, nu puteti nega faptul ca aceasta seamana foarte mult cu sfarsitul unei relatii si probabil ca este bine sa va intrebati la ce foloseste sa transmiti astfel de mesaje, cand relatia nici macar nu a inceput cu adevarat. In acelasi timp, de ce sa pretinzi ca esti ceva ce nu esti? Sa fii placut pentru ceea ce nu esti? Sa fii respins desi ai fi placut daca ai ramane tu insuti?

Unii dintre partenerii pe care ati vrea sa ii scoateti din minti si-au propus sa nu-si mai iasa din minti in aceasta viata sau pot avea tendinta sa isi puna intrebarile "nepotrivite". Ati vrea sa se intrebe "oare de ce nu mai da niciun semn de viata? si "imi pot permite sa o pierd pe aceasta femeie?" 

Dar ei se intreaba de fapt ceva de genul: "imi pot permite sa traiesc o viata intreaga alergand dupa o femeie care ma enerveaza?" sau "Ma vad eu traind cu o persoana care imi ignora toate nevoile in mod constant si sistematic?" sau, si mai rau, "Nu e momentul sa mai munceasca si ea ca sa obtina ceva din partea mea?". E bine sa va intrebati daca va permiteti astfel de riscuri.

De asemenea, lipsa de comunicare si lipsa de comunicare semnificativa, ceea ce anumiti autori din domeniul consilierii de cuplu au denumit prin termenul de "auto-dezvaluire", poate reprezenta un impediment important in formarea intimitatii emotionale dintre doi potentiali parteneri. Lipsa intimitatii si a disponibilitatii pentru aceasta poate sa sperie, caci intimitatea este aceea care face iubirea confortabila si hranitoare, spiritual vorbind. 

Dintre sfaturile gratuite, la propriu si la figurat, pe care le puteti descoperi pe internet, fac parte chestii de genul: daca te intreaba ce ai facut weekendul trecut, poti raspunde cu "am iesit cu niste cunoscuti", iar daca te intreaba ce faci weekendul viitor, atunci raspunde "nu sunt sigura". Cred ca asta inseamna sa desfiintezi intimitatea, din start.

In ciuda faptului ca devii o mare enigma (care s-ar putea sa ramana o enigma ce nu intereseaza pe absolut nimeni), lipsa intimitatii dintr-o relatie, spune R. Sternberg, in teoria sa, face relatia sa fie "nebuna" sau "stupida", pe cand prezenta intimitatii, face o relatie "prieteneasca", "romantica" sau chiar "desavarsita".

Si totusi, este eficienta aceasta tehnica? S-au facut studii pe aceasta tema si s-a ajuns la concluzia ca, cel putin statistic, tehnica este eficienta. Dar trebuie facuta o mentiune: exista o mare diferenta intre a placea pe cineva si a dori pe cineva si s-ar parea ca nu intotdeauna cele doua merg mana in mana. 

Nu stiu ce asteptari aveti de la relatia voastra dar ar fi cazul sa va intrebati care sunt asteptarile celuilalt inainte de a lansa provocarile acestui joc, caci efectul nu este unul garantat si riscul s-ar putea sa nu va aduca gloria. A te juca de-a soarecele si pisica are un efect cert in anumite situatii. Cand are sens sa joci acest joc si care sunt conditiile pe care ar trebui sa le respectati?










(1) Imaginea Free Me, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Gottman, (acc. Iulie 17, 2016), The four horsemen and the antidotes, website: Gottman

(3) Psychology Today, (acc. Iulie 17, 2016), How and why to play hard to get, website: Psychology Today

(4) Wikihow, (acc. Iulie 17, 2016), How to play hard to get, website: Wikihow

(5) Vasile, D. L., (2007), Introducere in Psihologia Familiei si Psihosexologie, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti. 
Continue reading

duminică, 3 iulie 2016

Pe unii fantezia ii ajuta sa condimenteze viata de familie sau pe cea profesionala, in timp ce altii au devenit dependenti de reverie si... nu mai pot scapa. In timp ce unii isi construiesc visele in realitate, altii vad cum realitatea se prabuseste in umbra viselor fara de cusur.




Visarea cu ochii deschisi este un topic controversat tocmai pentru ca reveria este o sabie cu doua taisuri. Pentru unii, visarea cu ochii deschisi nu este decat un mod de a irosi timp si resurse pretioase, sau, mai rau, un mod de a se auto-distruge. In schimb pentru altii, visarea cu ochii deschisi este o resursa in sine, pe care o utilizeaza pentru a se relaxa, pentru a-si orienta actiunile sau chiar pentru a razbate in viata.

Fireste, nu mai trebuie sa spun ca felul in care folosim visarea cu ochii deschisi marcheaza diferenta intre functiile pozitive si cele negative ale acesteia. Si trebuie spus, inca de la inceput, ca a visa cu ochii deschisi in momente nepotrivite (la un curs, instructaj sau cand partenerul doreste sa ne spuna ceva important), nu poate decat sa suspende legatura noastra cu realitatea. Oare ne permitem acest lucru?

Dar iata cum vad eu functiile reveriei:
  • evitarea realitatii: Mai mult decat un simplu ritual de relaxare, reveria poate deveni o dependenta de visare, cu anumite consecinte deosebit de grave asupra capacitatii noastre de a ne integra si a raspunde solicitarilor familiei, profesiei si societatii
  • relaxare si distractie auto-generata: Reveria in cantitati "light", produce aproape sigur un efect relaxant si chiar distractiv. Celelalte preocupari zilnice, ambitiile profesionale si responsabilitatile familiale nu au de suferit, dimpotriva, pot beneficia de pe urma acestor "condimente", caci viata de familie sau cea profesionala ori grupul de prieteni vor aprecia ideile voastre noi.
  • prospectare si orientare comportamentala: Reveriile au un rol in conturarea idealului de sine, tot reveria este si aceea care poate stabili prioritatile noastre zilnice, avand un rol de rememorare / redefinire a ceea ce este important pentru noi si a lucrurilor pe care dorim sa le realizam.
  • potentarea auto-controlului: Pentru ca viata poate fi plina de frustrari si provocari ce ne intarzie realizarea dorintelor, visarea cu ochii deschisi poate contribui la imbunatatirea capacitatii de a "rabda", atunci cand suntem departe de ceea ce ne dorim.
  • energizare comportamentala: Daca nu ne-am aminti mereu si daca nu am revedea cu ochii mintii ceea ce ne dorim, oare am mai avea energia si entuziasmul necesar punerii in aplicare a planurilor?
  • suport afectiv: Reveria poate imbraca si forme terapeutice atunci cand, spre exemplu, ne inchipuim personaje care au un rol de incurajare, ce intervin pentru a ne sfatui sau a ne ajuta sa depasim provocari. Aceste personaje pot fi alter-ego-uri ale noastre sau persoane cunoscute, poate trecute in nefiinta, personaje istorice sau fictive.
  • potentarea creativitatii: Persoanele care dispun de o fantezie bogata, sunt in acelasi timp dotate si cu o creativitate iesita din comun. Reveria isi atinge una dintre cele mai nobile misiuni atunci cand sustine eforturile noastre adaptative sau capacitatile rezolutive, invocand solutii ingenioase ale celor mai complexe probleme.
  • conturarea idealului de sine: Relatia intre reverie, ideal si identitate personala pare de netagaduit. A fost dovedit faptul ca, spre deosebire de visele nocturne, care pot fi mai curand negative, visele diurne sunt incarcate de afecte pozitive, tocmai pentru ca sunt menite sa zugraveasca scenarii dorite, pline de semnificatie si sens
  • modelarea vietii afective: Reveria influenteaza viata afectiva a unei persoane. De fapt, nu exista emotie umana care sa nu aiba legatura cu idealurile noastre: suntem fericiti cand ele se implinesc, ne ingrijoreaza punerea lor la indoiala si suferim cand suntem privati de ele. Iar dorintele se cristalizeaza in reverie.


Sunt multe de spus despre cercetarile stiintifice realizate in domeniul reveriei. Spre exemplu, s-a constatat faptul ca visatorii frecventi (barbati) sunt in acelasi timp si mai nefericiti cu viata lor, in timp ce la femei, nu frecventa ci calitatea viselor de peste zi (acuitate) coreleaza cu insatisfactia. 

De asemenea, s-a observat faptul ca atunci cand visam despre relatii si parteneri reali, sau despre membri ai familiei, nivelul satisfactiei personale este mai mare decat la cei care viseaza despre parteneri imaginari, ori persoane necunoscute sau fictive, cu care nu au inca de-a face.  

Nepunand la socoteala faptul ca visarea cu ochii deschisi poate crea probleme uriase atunci cand ne aflam la cursuri sau la munca, mergand pana la pierderea examenelor sau a locurilor de munca, s-a observat totusi faptul ca cei care viseaza cu privire la contexte familiare (propria casa, familie, prorpiul oras, oameni cunoscuti) au o memorie mai buna decat cei a caror reverii contin contexte mai curand exotice.

Vorbind despre visarea cu ochii deschisi in momente nepotrivite, anumiti cercetatori au ajuns la concluzia ca acest fenomen ar trebui inclus pe lista tulburarilor mentale, asociindu-l cu adictiile: oamenii afectati de VISARE COMPULSIVA, risca oricand sa piarda lucrurile importante din viata lor reala, datorita lipsei de implicare in problemele vietii, rezultatul fiind singuratatea, somajul si esecul personal generalizat. 

In domeniul psihologiei am intalnit diverse utilizari ale reveriei in special in scopul relaxarii, ameliorarii dispozitiei afective dar si in scopul ameliorarilor comportamentale: insusirea de noi comportamente sau depasirea unor limite personale ce tin spre exemplu de anxietatea excesiva sau sociofobie. Desigur, de aceasta data utilizarea reveriei este sistematizata si solicita si ceva disciplina.

Cateva dintre utilizarile reveriei in psihologie poarta nume ermetice cum ar fi expunerea, modelarea, imaginile resursa sau chiar tehnicile de auto-hipnoza. Probabil cea mai cunoscuta forma de a utiliza reveria apare in cartea si filmul Secretul, de unde am imprumutat si eu tehnica cardurilor magice ale destinului. Despre toate acestea puteti citi mai jos.








(1) Imaginea Daydreams, de Chiaralily, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Goldberg, B., (1997), Tehnici de Autohipnoza, editua Teora Bucuresti

(3) Missoum, G., (2003), Am Reusit!, editura Polirom, Iasi

(4) The Science Explorer, (acc. Iulie 03, 2016), Maladaptive Daydreamers Dream Up to 69 Percent of the Day, website: The Science Explorer

(5) Psychology Today, (acc. Iulie 03, 2016), Why and How you Dream, website: Psychology Today
Continue reading

joi, 30 iunie 2016

Ingredientele exotice ale unei drame fara de sfarsit sunt trei: Victima, Persecutorul si Salvatorul. Iar totul incepe cu o fetita care s-a ratacit in jungla urbana... 




Nu suntem constienti de faptul ca, daca viata ar fi o reprezentare dramatica, atunci noi insine avem un rol in aceasta reprezentare. Terapeutii care au dezvoltat ceea ce se cheama "Analiza Tranzactionala" (un stil de psihoterapie) spun ca nu sunt foarte multe roluri in aceasta drama cotidiana fara de sfarsit - doar trei: Victima, Salvatorul si Agresorul (sau Persecutorul).

Ajungem sa ne perfectionam in acest joc de rol, inca din copilarie, cand, in mediul primar de socializare (familia) ne este rezervata o anumita contributie si un anumit statut, in functie de asteptarile si comportamentul celorlalti. Poate ca iti este usor sa te identifici cu unul dintre aceste roluri, numai la auzirea acestor trei denumiri, dar am sa iti ofer o descriere a lor, asa cum apar ele in Teoria Triunghiului Dramatic, emisa de catre Stephen Karpman:

  • Victima: Motto-ul victimei este "Biata de mine!". Ea se simte oprimata, abuzata, lipsita de aparare si fara speranta, simte (prea multa) rusine si pare incapabila sa ia decizii, sa rezolve probleme, sa se bucure de viata sau sa o inteleaga. Victima, daca nu are deja un Persecutor, atunci, ei bine... IL VA GASI. De asemenea, Victima va face tot posibilul sa gaseasca si un Salvator care sa intervina in favoarea ei si sa o salveze.  Ironia situatiei face ca Salvatorul descoperit sa nu reuseasca niciodata cu adevarat aceasta interventie iar contributia sa nu face decat sa perpetueze comportamentul si emotiile negative ale victimei.
  • Salvatorul: In triunghiul dramatic al lui Karpman, motto-ul Salvatorului este "Da-mi voie sa te ajut!". In calitatea sa, Salvatorul se simte vinovat daca nu face nimic atunci cand observa ca cineva (Victima) sufera abuzul si traverseaza dificultati existentiale "extreme". Cu toate acestea, interventia sa are numeroase efecte negative: Victima devine dependenta de el si se complace in rolul ei pasiv, cautand mereu noi Persecutori, poate chiar si in persoana Salvatorului. Se considera ca Salvatorul isi asuma acest rol pentru a-si evita propriile probleme.
  • Persecutorul: Are si Agresorul propriul sau motto, care suna in felul urmator: "Este numai vina ta!". Agresorul este, asa cum spune in mod auto-descriptiv motto-ul si denumirea, agresiv, controlor, critic, abuziv, autoritar, si rigid. De asemenea, el se considera pe sine superior Victimei. Este interesant ca, in contact cu Victima putem deveni Agresori pe negandite, chiar daca nu ne stim atat de rai. 



Desi pare neputincioasa, Victima are o arma destul de puternica, pe cat de puternice sunt emotiile umane: SANTAJUL EMOTIONAL. (Desigur, are si calitati reale, dar nu prea si le vede.) Aceasta arma ii permite "sa te faca din emotii". Asa cum un copil te aduce acolo unde vrea el, suparandu-se, intristandu-se sau chiar punand in scena o reprezentare de neuitat, in care se arunca pe jos si tipa cat il tine gura. 

Santajul emotional presupune ca Victima, atunci cand nu primeste ceea ce vrea, sa "faca eforturi" de a se simti cat mai prost, pentru ca cei din jur sa se simta vinovati, sau sa se simta responsabili sa intervina "in apararea" Victimei, pentru a rezolva problemele acesteia, in timp ce ea isi vede de suferinta ei, caci, nu-i asa, "trebuie sa ne purtam frumos cu cei care sufera" - asa spune bunul simt. 

Nu spun ca este confortabil rolul de Victima, dimpotriva, este destul de neplacut, dar, din pacate Victima nu stie ce altceva ar putea sa faca pentru a-si rezolva problemele. Prin urmare, ea alege sa transmita urmatorul tip de mesaje, caracteristice santajului emotional:

  • Sunt nefericita pentru ca tu ma faci sa ma simt astfel!
  • Te voi tulbura atat de mult, pana vei face ceea ce vreau eu!
  • Sunt in pericol de a ma sinucide din cauza ta!
  • Daca esti om, atunci trebuie sa fii sensibil la suferinta mea!

Fireste, Victima descopera in persoana Agresorului exact "ceea ce ii trebuie", adica pe cineva care nu doreste sa ii faca toate poftele. In relatie cu un asemenea stil de viata, este probabil ca oricine intra intr-un contact mai intim cu Victima sa joace rolul de Agresor, indiferent cat de abuziv este, prin natura sa. Factorii situationali au fost recunoscuti de Psihologia Sociala ca reprezentand, in unele momente, o parte importanta a motivatiei unor comportamente care nu ne sunt caracteristice, in mod necesar.

Daca aveti si voi sentimentul ca Victima isi cauta problemele cu lumanarea, nu sunteti departe de adevar. Totusi, ea nu isi doreste neaparat sa fie nefericita. Ceea ce isi doreste este ca ceilalti sa ii faca pe plac, fara ca ea sa ofere ceva in schimb. Daca ei nu ii fac pe plac, fireste ca Victima pune in miscare armele sale specifice. Si totusi, ce poate face Victima, cu adevarat, pentru a-si rezolva problemele? 

Desigur, puteti santaja emotional pe altcineva, caci, in fond, umanitatea este larg raspandita, insa v-ati putea gandi si la ceva benefic pe termen lung. De ce? Pentru ca intr-un astfel de triunghi dramatic nimeni nu castiga, in afara de spectacol, desigur. Nu in ultimul rand, nu este atat de greu (cum pare) sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti si sa actionezi. Iata tipul de actiuni la care puteti reflecta in acest sens:








(1) Imaginea Daughter of Mike, de Jurgen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Eva, (acc. Iunie 30, 2016), Cum sa eviti santajul emotional, website: Eva

(3) Wikipedia, (acc. Iunie 30, 2016), Karpman Drama Triangle, website: Wikipedia

(4) BPD Family, (acc. Iunie 30, 2016), Escaping COnflict and Karpman Drama Triangle, website: BPD Family
Continue reading

vineri, 13 mai 2016

Mos Craciun este... o minciuna. Dar cu aceasta miciuna apar o multime de adevaruri: cat de singuri suntem, cui ii pasa de noi si cat de bine te cunosc cei apropiati. Cercetatorii au observat o relatie interesanta pe care depresivii o au cu obiceiul de a minti.




Uneori ceea ce spunem este adevarat si se poate dovedi. Alteori ceea ce spunem, credem ca este adevarat, desi nu este intotdeauna. Apoi intervin situatiile cand spunem ceva cu intentia de a induce in eroare, si in scopul de a profita de ceilalti. La asta se adauga si minciunile "dragute", pe care le spunem pentru a-i proteja si pentru a-i multumi pe cei dragi.

"Adevarul incepe in minciuni". Este un citat care a aparut in primul episod al primei serii din filmul House M.D. Este citatul care i-a facut pe toti sa se intrebe confuzi ce insulta rautacioasa ascunde in spate. Am incercat sa gasesc un sens al acestei aparente contradictii logice. Apoi am ramas profund uimit de adancimea adevarului pe care il ascunde "paradoxul lui House".

Mos Craciun este o minciuna, dar o minciuna in jurul careia se grupeaza o multime de adevaruri: cat de singuri suntem sau, dimpotriva, cat suntem de populari, cine tine la noi si cat de bine ne cunoaste, ce oportunitati de inter-relationare exista in jur si, de ce nu, ce posibilitati materiale, emotionale, sexuale sau de socializare vin odata cu acestea...

Daca priviti cu atentie experimentul social de mai jos, veti observa ca biletul castigator la loterie, care nu este decat o minciuna, declanseaza cateva reactii care spun multe adevaruri despre cei care cred aceasta minciuna.




Filmele si cartile cu povesti sunt si ele niste minciuni, mai mult sau mai putin frumoase. Dar din aceste minciuni ne inspiram, aflam ce este binele si raul, ne configuram anumite idealuri de viata sau in iubire. Filmele si povestile ne ofera optiuni la care nu am reflectat niciodata si nici macar nu am stiut ca exista.

Cand gandirea magica face diferenta!

Spuneam la inceput ca depresivii au o trasatura la care nu ne-am fi gandit prea usor: ei au o relatie "delicata" cu minciunile.

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Streets of Santiago, de Geraint Rowland, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Psychology Today, (acc. May 13, 2016), The Truth about Lying, website: Psychology Today
Continue reading

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cum va fi 2016? Veti avea un an deosebit. Va veti bucura in 2016 de o multime de lucruri bune si frumoase in familie, profesie, iubire si pe plan personal. Exista insa o problema... Trebuie sa oferiti ceva in schimb.




A devenit o traditie nefericita, spun eu, ca la inceputul fiecarui an sa dea buzna astrologii si numerologii la televizor si sa ne umple podul cu "previziuni". Nu este deloc intamplator acest fapt. Existenta acestor "experti" vine pentru a acoperi nevoi reale ale fiecaruia dintre noi si in special nevoia de certitudini care il chinuie pe om din cele mai vechi timpuri.

A nu sti ce te asteapta, a privi o perioada atat de lunga din viata ta in care patrunzi ca si cand ti-ai da drumul intr-o prapastie fara fund, este o problema existentiala majora. Incertitudinea de la nivel mental se reflecta la nivel emotional in sentimentul de anxietate. Anxietatea este una dintre starile sufletesti cele mai greu de suportat.

Din multe puncte de vedere tristetea si depresia sunt mai usor de suportat decat anxietatea. Cu alte cuvinte, am trai mai usor cu niste previziuni proaste decat cu incertitudinea - a nu sti ce ne asteapta in anul care tocmai a inceput. Si, de fapt, asta si facem!

Pentru "absorbtia anxietatii" oamenii au recurs la tot felul de strategii, dintre care se disting cele care se leaga de resursele proprii si cele care se leaga de resursele existente la nivelul comunitatii:

1. Resursele proprii - pentru a elimina anxietatea cineva se poate baza pe forta sa personala sau pe intuitia proprie, facandu-si previziuni cu privire la viitor, care ii usureaza procesul decizional. Aceste previziuni au rolul de calmant emotional dar mai ales de orientare in realitate.

  • Emotiile (intuitia), ca resursa ce tine de afectivitatea prorpie, reprezinta modul prin care in special femeile isi elimina anxietatile. ~ "Stiu ca va fi asa, pentru ca asa simt eu!"
  • Carisma proprie reprezinta pentru barbati un mod prin care "stiu" ce va urma, ei alcatuind teorii logice referitoare la cauzele si efectele lucrurilor. ~ "Stiu ca lucrurile vor evolua in acest mod pentru ca... ma duce capul!"
2. Resurse din cadrul comunitatii. Atunci cand o persoana nu se vede ca fiind posesoare a resurselor si informatiilor necesare orientarii in mediu, va delega autoritatea catre persoane, experti sau alte instante ce prezinta incredere. Facand acest lucru, nu doar ca scapa de anxietate dar se si scuteste pe sine de responsabilitate si face rost de un eventual "tap ispasitor". 

  • Traditia, mostenirea culturala a comunitatii sau, mai simplu spus, bunul simt comun, are uneori rolul de absorbtie a anxietatii. Ma orientez in functie de "ce se face" in astfel de situatii. ~ "Daca traiesti si te porti 'cum se cade', atunci vei avea un an excelent!"
  • Liderul. Charisma sau forta personala a unui anumit lider ori a unei persoane ce prezinta incredere este pentru unii un mod foarte bun de a elimina anxietatea. ~ "Lucrurile vor evolua in acest mod in 2016, pentru ca asa spune... Gigi Becali!"
  • Expertul - in anumite situatii, pentru a elimina anxietatea si lipsa de informatii ne vom indrepta catre experti, care in virtutea cunostintelor de care dispun pot sa ne sustina in procesele de orientare, decizie si actiune. ~ "In iubire trebuie sa creezi mister, daca vrei sa ai succes, pentru ca asa spune Dr. Phil!" 
  • Recursul la norma - in unele situatii, legile statului, codurile de comportament, regulamentele de ordine interioara sau normele morale (aflate in legatura cu traditia - punctul de mai sus) reusesc si acestea sa elimine anxietatea. ~ "Daca vei tine cont de codul penal, fireste ca vei avea un an fara mari probleme!"
  • Criteriile mascate de alegere aleatorie - dar ce mai sunt si acestea?
Dintre metodele de absorbtie a incertitudinii si a anxietatii fac parte criteriile mascate de alegere aleatorie. Acestea reprezinta un mod de a obtine informatii in ideea orientarii prin intermediul credintelor in diferite aspecte supranaturale, cum ar fi spre exemplu influenta astrelor, dar nu numai. 

Credinta in zeitati sau sfinti, in zile nefaste sau in semne, alaturi de credinta in influenta astrelor nu sunt decat niste moduri de a actiona la intamplare, abandonandu-ne unor credinte, previziuni si premonitii pe care nu le-a dovedit nimeni ca atare, in afara poate de faptul ca le determinam singuri, datorita credintei pe care o investim in ele.

Daca pornim de la premisa ca, asa cum spune horoscopul, ne va merge bine in iubire in noul an 2016, probabil ca vom si aborda o atitudine mai indrazneata, mai deschisa, imbinata cu o doza de bun simt si de prudenta, iar toate acestea reprezinta resurse in sine care vor sprijini in mod fericit viata noastra sentimentala.

Fenomenul profetiei auto-indeplinite reprezinta, spre deosebire de horoscop, o certa realitate stiintifica. Profetia auto-indeplinita se refera la faptul ca o credinta ajunge sa ne influenteze comportamentul atat de mult incat acest comportament, in mod sensibil modificat, va determina indeplinirea respectivei credinte. Indeplinirea credintei va deveni atunci dovada ca acea credinta a fost corecta.

Puterea credintei a fost dovedita in numeroase situatii, ajungandu-se astfel, spre exemplu, la descoperirea in medicina a efectului Placebo. Efectul Placebo, utilizat in farmacologie pentru testarea eficientei medicamentelor noi, presupune obtinerea de ameliorari ale starii de sanatate prin intermediul puterii credintei.

Astfel, daca, unui pacient i se ofera o substanta neutra din punct de vedere farmacologic, spunandu-i-se insa ca este un medicament recent importat din Germania si care are o rata de eficienta de 100%, exista sanse serioase sa se obtina ameliorari ale starii de sanatate a pacientului respectiv. Daca "medicamentul" este primit din partea unui medic in care avem mare incredere si are o reputatie foarte buna, ameliorarile vor fi cu atat mai importante.

Iata cat de mare este puterea credintei asupra sistemului imunitar si care este influenta pe care gandirea o are in ce priveste compotamentul combativ al celulelor propriului organism. Iata insa si cat de mare este puterea credintei asupra propriului comportament, lucru dovedit prin intermediul profetiei auto-indeplinite!

Puterea credintei a fost si este utilizata cu succes in domeniul psihoterapiei, care, poate fi privita si ca o forma de auto-hipnoza. Un client de psihoterapie ajunge sa creada anumite lucruri despre sine, despre propriul potential si despre sansele pe care le are in viata, iar asta schimba nu doar felul cum se simte, dar si felul cum actioneaza si, in final intreg destinul sau. 

Semeni un gand si vei culege o fapta. Semeni o fapta si culegi un obicei. Semeni un obicei si culegi un caracter. Semeni un caracter si culegi un destin. R.W. Emerson

Exista insa unele limite de bun simt aici: Nu poti sa crezi lucruri nerezonabile despre sine sau despre alte aspecte ale realitatii. Ceea ce iti doresti ar trebui sa fie pe masura nivelului de dezvoltare la care te afli. Este inutil sa iti doresti sa devii milionar cand tu abia iti duci zilele. Este inutil sa vrei sa castigi un concurs de informatica cand abia ai inceput sa o studiezi. Este inutil sa vrei sa seduci pe oricine, cand abia reusesti sa iesi din casa.

Dorindu-ti atat de mult si realizand atat de putin, nu faci decat sa te intorci iar si iar la concluzia ca nu poti nimic si ca esti incapabil sa realizezi ceva in aceasta viata. 

Totusi, puterea credintei nu doar ca este mare, dar se si exprima in viata de toate zilele in comportamentul nostru. Noi oricum avem anumite credinte despre sine, despre ceilalti, despre lume si despre viitor - sunt ele realiste? sunt ele utile? ne ajuta ele sa evoluam? 

Ni se fac sugestii in fiecare zi, iar sugestiile se transforma in credinta. Daca cineva iti spune in fiecare zi ca nu esti in stare de nimic, probabil vei ajunge sa devii astfel. Lucrurile nu stau mai bine daca noi insine ne spunem in fiecare zi ca nu suntem in stare de nimic.


Data viitoare cand va ascultati horoscopul intrebati-va daca va foloseste la ceva sa primiti aceste sugestii si sa le mai si credeti. Dar si mai bine, inchideti televizorul si incercati sa va faceti niste previziuni singuri, cu conditia sa fie de bun simt.








(1) Imaginea Cancer, Zodiac Park, Moscow, de Rob, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Zamfir, C. (1990); Incertitudinea. O perspectiva psihosociologica; editura Stiintifica, Bucuresti 
Continue reading