Un Selfie la Locul Crimei

O greseala frecventa pe care criminalul o face cand pleaca de la locul crimei este aceea ca ii lasa anchetatorului un selfie cu propria lui figura. Probabil consideri ca bat campii dar aceasta afirmatie are un sambure de adevar. 

☆ ☆ ☆

Tudorel Butoi afirma la un talkshow televizat ca in gandirea magica a infractorilor este cunoscut acest mit potrivit caruia victima va purta pe retina ei imaginea celui care a ucis-o, fiindca ultima imagine vazuta de ochiul uman este inregistrata pe retina. De unde si necesitatea ca ucigasul sa ii scoata ochii victimei. Desi acesta este un mit, au fost cazuri in care raufacatorii au fost nevoiti sa distruga globul ocular pentru ca nu cumva libertatea sa le fie pusa sub semnul intrebarii. Dar infractorii nici macar nu banuiesc care sunt adevaratele amenintari care ii asteapta.

Spre exemplu, este oare posibil ca fiecare dintre celule sa poarte in sine un portret robot? Daca crezi ca asta este doar o aiureala din filmele SF, ei bine, te inseli. In Germania a fost legalizata o tehnologie de ultima generatie prin intermediul careia, in cadrul anchetelor organelor de cercetare penala, pornind de la o proba de ADN se poate obtine o imagine 3D a figurii persoanei de la care provine acea proba. Nu-i asa ca e interesant? Sunt convins ca cei care se tem de controlul exagerat al statului si intruziunea acestuia in viata lor privata vor fi primii care vor aprecia un asemenea instrument! 

De la inceputul anilor 2000 studiile privind ADN-ul s-au inmultit, diversificat si au contribuit in cele din urma la solutionarea unor cazuri din secolul trecut prin analizarea mijloacelor de proba pastrate cu sfintenie in depozitele politiei (in caz ca stiinta criminologiei progreseaza). De asemenea, imbunatatirea calitatii imaginii camerelor si abundenta acestora in orase, capacitatea fiecaruia dintre noi de a incarca pe internet imagini si videoclipuri care au legatura cu suspecti sau infractiuni comise impotriva noastra sau a celor dragi, nu au facut altceva decat sa ii expuna pe cei a caror viata in libertate depinde de aceasta expunere si ar prefera ca ea sa fie minima. 

Dar dupa descoperirea ADN-ului si a mijlocelor care le permit anchetatorilor sa obtina condamnari pe baza compararii diferitelor probe de ADN, cercetarile in domeniu au continuat pentru ca in ultimii ani sa ajungem la ceea ce se cheama fenotiparea ADN-ului, care le permite anchetatorilor ca, pe baza unei probe de ADN sa obtina un potret robot al suspectilor. Iar asta inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca in fiecare celula din corpul nostru exista, intr-o forma codata, imaginea chipului nostru. E ca si cand, fara sa-ti doresti in mod deosebit, le-ai lasat un selfie celor care vor ajunge sa ancheteze crima pe care tocmai ai comis-o.

Odata abandonata la locul crimei, acea celula, culeasa de sub unghiile victimei sau dintr-o picatura de sange, ori dintr-un fir de par pe care victima ti l-a smuls in timp ce se lupta pentru viata ei, ea poate deveni un mijloc de proba care, ajuns in mainile anchetatorilor, s-ar putea sa insemne diferenta intre libertate si inchisoare. De unde si ideea ca, daca ai inceput o viata in afara legii poate ar trebui mai intai sa faci un stagiu de pregatire care sa te puna la curent cu aceste descoperiri. Nu de alta dar s-ar putea ca aceasta competitie intre stiinta criminologiei si infractori sa devina prea dificila pentru acestia din urma. Hai ca se poate baieti! 

Si cu toate ca in momentul de fata, in cele mai multe tari fenotiparea ADN-ului are cam acelasi statut ca si apelarea la clarvazatori ori ghicitoare pentru obtinerea de informatii care permit anchetelor sa avanseze, eu personal sunt increzator ca aceasta stiinta va acumula la un moment dat masa critica necesara introducerii in anchetele criminaliste ca resursa nepretuita pentru rezolvarea de cazuri. Este chiar posibil sa se ajunga peste cateva zeci de ani sau chiar mai curand, la nivelul la care o ancheta penala sa fie de ne-conceput fara fenotiparea ADN-ului.

(1) Imaginea Dark Angel Costume, de Cool Shooters, via Pexels

(2) European Biotechnology, (acc. 22.11.2023), website: European-biotechnology.com

Continue reading

true crime

Tehnica Odioasa Reid

Atunci cand anchetatorilor le lipseste talentul si disponibilitatea de a descoperi adevarul despre o crima, ei pot folosi tehnica lui John Reid, prin intermediul careia ne oferim o scurtatura catre ceea ce ne intereseaza cu adevarat, cum ar fi o prima si un concediu. In ce consta aceasta tehnica odioasa?

o o o

Tehnica Reid este o metoda de interogare care a fost creata si dezvoltata de catre americanul John E. Reid in anii '50. Reid a fost psiholog, expert in testul poligraf si fost politist. Cei care folosesc tehnica aceasta sunt de parere ca aceasta este utila in extragerea de informatii de la suspecti altfel nedispusi sa colaboreze cu Politia. Criticii tehnicii Reid sunt de parere insa ca printre minusurile acestei forme de interogare se afla, deloc de neglijat, faptul ca unii suspecti, in special minorii, ajung sa faca confesiuni care nu corespund realitatii.

Tehnica, ca sa zic asa, este luata la misto de fapte, fiindca, pe cand Reid se bucura de succesul strategiei sale in interogarea unui suspect de crima, despre care se credea ca si-ar fi ucis sotia, fortandu-l practic sa recunoasca ceva ce nu a facut, adevaratul vinovat rasufla usurat in timp ce deschidea o doza de bere. Numai confesiunea acestuia din urma a reusit sa rastoarne reputatia lui John Reid, precum si faptul ca statul american a trebuit sa plateasca o frumoasa despagubire de $500.000 celui care a infundat puscaria nevinovat.

Pentru mine, aceasta tehnica este doar un fel de "folclor" pe care este bine sa il cunosti din cel putin cateva motive: pentru ca in felul acesta intelegi cum poate cineva mai slab de inger sa fie determinat sa minta, poate chiar si in conditii de juramant, dar si pentru a intelege cat de complex este procesul judiciar si cat de dificil este sa gestionezi o ancheta profesionista care nu violeaza drepturile persoanei, fie aceasta si o persoana in calitate de acuzat.

Asadar, tehnica Reid, se desfasoara pe baza unei scheme bine determinate, care consta dintr-un proces alcatuit din 3 faze:

• ANALIZA FAPTELOR

• ANALIZA COMPORTAMENTULUI

• CEI 9 PASI AI INTEROGATORIULUI

Daca in primele etape ale anchetei (analiza faptelor si cea comportamentala) reiese posibilitatea ca suspectul sa fi comis crima respectiva, urmeaza interogatoriul, in care abordarea anchetatorilor devine acuzatoare si urmareste, nu-i asa, sa obtina o confesiune. In acest scop sunt folosite, spre exemplu, intrebari cu varianta de raspuns care insa elimina din start varianta ca suspectul este pur si simplu nevinovat. Iata cum suna o astfel de intrebare:

Ai planuit crima din timp sau a fost o chestie de moment?

Intrebarile de acest fel sunt puse cu un ton intelegator si cu "duhul blandetii", pentru a-l determina pe suspect sa se simta confortabil in postura celui care martusiseste. Asta corespunde in Psihologia Umanista la ceea ce se numeste "acceptare neconditionata". Fiindca se considera ca atunci cand psihologul te abordeaza astfel devii mult mai dispus sa "te deschizi" si sa participi la terapia lui. Si probabil ca nu este intamplator faptul ca tehnica Reid a aparut tocmai in perioada in care se dezvolta Psihologia Umanista a lui Carl Rogers. De altfel, in 1946, Rogers devenea presedintele APA (Asociatia Psihologilor Americani).

Bine, imi veti spune, dar cat de confortabil sa te simti la interogatoriu? Eventual pana ajungi sa spui o minciuna, doar ca sa scapi de morisca asta alcatuita din intrebari binevoitoare care te afunda in mlastina unei false vinovatii. Ei bine, da. Iata si cei 9 pasi, ai tehnicii Reid, asa cum i-a conceput cel care a produs aceasta minunatie a psihologiei judiciare:

• CONFRUNTAREA POZITIVA - Nu prea inteleg ce este "pozitiv" in faptul ca ii spui unui suspect ca ai dovezi clare impotriva lui, desi nu ai. Cu alte cuvinte "il minti, pozitiv", fiindca il minti cu duhul blandetii. De asemenea, ii oferi ocazia sa-si explice faptele. 

• MINIMIZAREA VINOVATIEI - Este o chestie pe care o folosesc in general cei "certati cu legea" fiindca ii ajuta sa traiasca cu ei insisi. In psihologie apare sub forma de mecanism de aparare (rationalizare). E un mod de a-ti handicapa propria constiinta care, in final iti permite sa dormi linistit noaptea, desi ai la activ 500 de crime. Spre exemplu, poti sa arunci responsabilitatea pe cineva sau pe un set de circumstante neprielnice. 

• REDUCEREA NEGARII FAPTELOR - Cu alte cuvinte, aici, agenda anchetatorilor consta in a-ti micsora rezistenta la BS, pentru ca in final sa ti se para atractiv faptul ca ancheta, si toti cei care participa la ea, se afla intr-un mare BS, ceea ce reprezinta o manipulare grosolana.

• MOMENTUL MOTIVARILOR - De regula, in acest punct, acuzatul aduce argumente pentru care nu ar fi putut comite fapta, din moment ce lucrurile devin mult mai clare in mintea lui. Dar anchetatorul este orientat sa "o tina pe-a lui" si sa ofere motive pentru care ar fi putut totusi sa comita fapta.  

• RECOMPENSAREA SINCERITATII - Cu alte cuvinte, suspectului i se vaneaza orice detaliu care corespunde cu versiunea anchetatorilor pentru a crea sentimentul de validare. 

• CUMINTIREA SUPECTULUI - Apare in cele din urma o etapa in care, probabil obosit de toate insinuarile dulcege facute de anchetatori, incepe sa se instaleze resemnarea iar suspectul incepe sa se obisnuiasca cu ideea ca orice este mai bun decat acest interogatoriu care ii violeaza drepturile, chiar si un pui de somn in celula, care dureaza 20 de ani.

• INTREBAREA CU VARIANTE DE RASPUNS - Este cea despre care am amintit mai sus si care, de fapt, nu are variante de raspuns, fiindca ti se da de ales intre mere ionatane si mere golden, dar in esenta, altcineva a hotarat in locul tau ce desert vei avea. Este, dupa cum observati, un moment foarte delicat al interogatoriu, in care oboseala este accentuata si riscul de a admite o forma de vinovatie, eventual mai usoara, (de ex. omor prin imprudenta) este urias. Timing! 

• ASUMAREA VINOVATIEI - In aceasta etapa, suspectul este manipulat pentru a colabora cu organele si a recunoaste orice, ajutand organele de ancheta sa puna "cap la cap" toate elementele incidentului si oferind confesiuni pe banda rulanta, realizate inclusiv in prezenta martorilor.

• DOCUMENTAREA - In aceasta ultima etapa, dupa ce lucrurile au fost puse cap la cap, se incearca constituirea unei variante oficiale, bine inchegate, dupa care suspectul este pregatit sa ofere declaratii ce vor fi inregistrate audio-video pentru a putea fi folosite in proces.    

Dupa cum observati, tot acest circ este bine pus la punct si gandit parca special pentru a usura munca anchetatorilor. Adevarul pare sa nu conteze la fel de mult precum faptul ca cineva a recunoscut crima, prin urmare putem sa ne bagam in seama cu reporteritele sexy de la 7 canale de televiziune care ne vor aborda cu ochii plini de admiratie si respect pentru nobila meserie de slujitori ai statului. De asemenea, putem sa ne vedem de problemele noastre, cum ar fi noua colega de la biroul Resurse Umane, sau poate o partida de pescuit bine-meritata, impreuna cu colegii de birou. 

Fiindca domnul John Reid nu a fost destept degeaba! Si in felul acesta avem raspunsul la intrebarea de ce unii chiar marturisesc crime pe care nu le-au comis niciodata. Daca toti muritorii functioneaza pe principiul minimului efort, care presupune sa ai maximul de beneficii obtinut prin intermediul unui minim efort, ei bine, de ce nu ar fi loc de o asemenea mentalitate chiar si in randul celor care servesc statul? Nu vreau sa insinuez ca toti cei care servesc statul cred  in tehnica Reid. De altfel, nu ma indoiesc ca ei studiaza asa ceva in timpul formarii lor profesionale, pentru a evita astfel de situatii.




La prima vedere este doar un alt discurs plictisitor de la Ted Talks, dar, in ciuda faptului ca dureaza aproape 20 de minute, cred ca merita efortul. Veti afla aici cum alegerea de a recunoaste o crima pe care nu ai comis-o pare logica cand esti intr-o situatie de ancheta in calitate de suspect si, de asemenea, care sunt cei care sunt expusi la a recunoaste crime pe care nu le-au comis: imigrantii, care nu cunosc limba, cei care apartin unor minoritati vazute rau, cei cu deficiente mentale, cu boli psihice, dependentii de droguri (chiar si nicotina) sau adolescentii a caror personalitate este in formare si nu stiu la ce sa se astepte.

(1) Imaginea Prison, de Lennart Takanen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 22.04.2020), Reid Technique, website: Wikipedia

Continue reading

psihologie judiciara

Informatie Egal Putere?

Viata privata a iubitei naste incertitudini uriase. Ce faci? In ultima vreme intalnesc tot mai multi oameni care au iluzia ca ar putea controla viata privata a celorlalti. Nu isi pot controla insa propria viata emotionala.  

Ma fascineaza persoanele care nu suporta incertitudinile si incep anchete cu detectivi privati sau fac astfel de anchete pe cont propriu. Este adevarat, situatia de a suporta incertitudinea este unul dintre cele mai odioase scenarii din viata unui om si fiecare dintre noi o gestioneazea, dupa propriile posibilitati. E bine sa stiti ca incertitudinea de la nivel mental se transforma in anxietate la nivel emotional - de unde si suferinta.

Una dintre cele mai interesante carti pe care le-am citit vreodata a fost scrisa de un roman Catalin Zamfir, si dezbate aspecte legate de existenta incertitudinii si rolul ei in viata noastra. A fost interesant sa aflu, spre exemplu modurile in care diferiti oameni isi gestioneaza incertitudinea: apelul la propriile cunostinte sau la propriile emotii, daca sunt foarte increzatori in astfel de resurse personale, sau, daca nu au atat de multa incredere in ei insisi, absorbtia incertitudinii se face prin intermediul apelului la instante exterioare:

• bunul simt comun si traditia - decidem in functie de "ce se face"

• carisma - cautam un raspuns la un lider carismatic din cadrul grupului

• criteriile mascate de alegere aleatorie - consultam horoscopul sau mergem la vrajitoare

• sfatul expertului - luam legatura cu un psiholog, avocat, inginer, profesor, etc

• recursul la norme - consultam regulile, regulamentele, normele si codurile de legi

Asadar, fiecare scapa de incertitudine asa cum se pricepe. Dar Catalin Zamfir, cred ca a omis cateva modalitati de a scapa de incertitudine, poate si pentru ca, la vremea cand a fost scrisa aceasta valoroasa lucrare, nu erau atat de raspandite. Eu insa constat ca la momentul prezent oamenii incearca tot mai mult sa scape de incertitudine in aceste 2 moduri ce nu se incadreaza in niciunul dintre punctele de mai sus: 1. recursul la o ancheta particulara (cu detectivi particulari) si 2. inceperea unei anchete proprii, pe internet.

Ambele situatii de mai sus, s-au raspandit in ultima vreme pentru ca, in trecut, cand nu existau firme de detectivi particulari si cand lumea nu incarca tot felul de date cu caracter personal in mediul online, toate informatiile pe care le-am putea afla in aceste moduri intrau la categoria "incertitudine ireductibila". Dat fiind ca societatea umana a evoluat, o mare parte din incertitudinea de zi cu zi a devenit "reductibila" - adica o incertitudine pe care o putem limita prin cautare de informatii suplimentare, nu obligatoriu cu ajutorul Google.

In conditiile actuale, primeaza abilitatea de a lucra cu informatiile care se afla pe internet, uneori la discretie, alteori, doar la discretia celor pentru care o parola nu reprezinta o bariera de netrecut, adica cei care au studii in domeniul informaticii, recunoscute oficial sau nu, sau care au prieteni in acest domeniu. Nu de putine ori am intalnit oameni care au spart parole ale unor conturi pe retele de socializare pentru a se convinge ca partenerul lor nu are o relatie in paralel cu o alta persoana.

Pe de o  parte, stii ca este putin exagerat, din perspectiva bunului simt, sa faci asa ceva. Pe de alta parte, nu poti sa nu admiri aceasta abilitate. Dar, daca te gandesti bine, aceasta "dezvoltare personala" in domeniul informaticii, se face cu pretul capacitatii noastre de a gestiona situatii cu incertitudine accentuata. Aveti grija deci in caz ca partenerul vostru este un "computer genius", in special daca este gelos din fire - puteti fi sigur ca va cunoaste toate secretele de pe internet. Nu exagerez.

Cealalta situatie despre care am vorbit - aceea de a angaja detectivi particulari pentru a face rost de certitudinile de care aveti nevoie, este similara, am putea spune, cu cea pe care tocmai am descris-o. Ambele sunt incisive, invazive si aproape la fel de lipsite de scrupule. Pe alocuri, ambele pot sa violeze cadrul legal, nu ca asta ar fi o problema atunci cand chiar... TREBUIE SA STII.

Dar stiti ceva? In final chiar vei sti. Ce vei face dupa aceea? Vei putea sa traiesti cu adevarurile descoperite? Ipoteza mea este ca nu iti va fi usor. Daca incertitudinea si anxietatea care te-au adus in aceasta situatie sunt atat de greu de suportat pentru tine incat ai fost nevoit sa recurgi la parghii care duc lucrurile atat de departe in viata privata a unor persoane care, s-ar putea ca nu iti (mai) datoreaza nimic (fosti parteneri, spre exemplu, ori persoane perfect necunoscute), mi-e greu sa cred ca vei reusi sa gestionezi emotiile care isi vor face loc in viata ta emotionala, in locul incertitudinii initiale.

De aceea, credinta mea este ca aceste actiuni disperate si riscante, nu sunt Solutia de care aveti nevoie in astfel de situatii, desi, imi dau seama ca recurgeti la ele pentru ca va stau la dispozitie. Sunt riscante pentru ca intr-o buna zi partenerul vostru s-ar putea sa afle ca i-ati spart parola si sa isi doreasca sa va demonstreze ca nu puteti controla ce simte el, chiar daca aveti iluzia ca puteti controla ce face el  pe internet sau in viata privata, la care are dreptul.

Apoi este riscant sa faceti asta si pentru ca sunteti incapabili sa va gestionati incertitudinile, anxietatea si, in general emotiile, lucru care se accentueaza pe masura ce descoperiti adevaruri neconfortabile. Oamenii fac multe lucruri exagerate atunci cand emotiile lor se afla in dezechilibru accentuat, cum ar fi actiunile auto-vatamatoare sau razbunarile. Ambele strategii lasa urme, iar unele dintre ele pot lasa urme chiar si pe un cazier judiciar. Nu stiu daca va doriti asta.

De la iluzia ca detii puterea pe internet, pana la iluzia ca detii controlul asupra vietii celuilalt nu este o distanta atat de mare. Oare, aceasta iluzie, ce te-ar putea determina sa faci data viitoare? Nu vreau sa va dau idei. Acest articol doreste sa va atraga atentia la ce altceva ati mai putea face in afara de incercarea de a controla viata privata a partenerilor sau a fostilor parteneri, ori a unor persoane pe care nici macar nu le-ati cunoscut inca.

Si, fireste, recomandarea mea este sa invatati sa va gestionati emotiile si sa invatati sa respectati regulile bunului simt, ce reprezinta un aspect primordial al relatiilor. In locul invadarii spatiului privat al acestor persoane, ati putea sa invatati sa acceptati anumite evidente pe care comportamentul lor vi le ofera oricum, si ati putea sa invatati sa va cereti drepturiile in cadrul acestor relatii, prin intermediul unui comportament afirmat. Nu in ultimul rand, cand gelozia si anxietatea va creaza probleme, nu uitati ca exista si psihologii, psihoterapeuti sau consilieri, care va pot sprijini in masurile voastre de amelioare a acestor aspecte ale personalitatii.

(1) Imaginea Intersections, de Giorgia Pallaro, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Zamfir, C., (1990), Incertitudinea. O perspectiva psihosociologica, editura Stiintifica, Bucuresti.

Continue reading

victime

Feel Lucky!

Feel Lucky - sau 'simte-te norocos'! Este un cantec gangsta rap, compus de Lil Boosie. Feel Lucky este si piesa pe care a ascultat-o adolescentul Tyler (17) inainte de a-si ucide ambii parinti.

Tyler Hadley este un adolescent de 17 ani, fost cercetas american, care insa s-a incurcat cu drogurile si isi doreste foarte mult sa petreaca impreuna cu prietenii sai. Parintii sai nu sunt tocmai de acord cu acest stil de viata si au inceput o campanie destul de serioasa pentru a-si disciplina fiul.

Din aceasta campanie fac parte masuri precum integrarea lui Tyler intr-un centru pentru dezintoxicare sau suspendarea unor privilegii, cum ar fi confiscarea telefonului. Eu v-as propune si o privire diferita asupra cestui caz care se finalizeaza in mod grotesc cu moartea parintilor si petrecerea data de Tyler in casa in care inca se aflau cadavrele celor doi parinti.

Tinerii din orasul american se plang pentru ca acesta este "un loc plictisitor". Prin urmare, ei incearca sa umple tot acest gol interior si toata aceasta plictiseala cu ceva. O alternativa la indemana, aparent, este aceea de a face o petrecere, care sa ii adune pe toti si sa ii ajute sa socializeze, sa se bucure de viata, de placerile pe care viata le poate oferi la aceasta varsta.

Despre tanarul Tyler, s-a spus ca a fost un copil mai curand mamos, ca isi imbratisa mama foarte des si ca spunea glume - nu stiai niciodata ce iese din gura lui, iar uneori glumele sale erau bune. Iata un copil care, avea nevoie de un public!

Daca in copilarie, publicul sau era format din membrii familiei, adolescenta a constituit prilejul de a largi acest public, cunoscut fiind faptul ca adolescentii au o perioada in care valorile grupului de prieteni devin acelea care conteaza si vor pune oarecum in umbra valorile familiei.

Si totusi, cum ajungi sa iti ucizi parintii?

As dori sa observ ca acest caz, este in mod sensibil diferit de cazul tanarului Dana Ewell (22), care si-a ucis parintii pentru a le mosteni averea (parintii erau milionari). De aceasta data, factorul determinant este cu totul altul, trecand peste faptul ca o astfel de drama familiala are, cu siguranta, numerosi factori determinanti, despre care voi incerca sa vorbesc in continuare. Unii, in dorinta de explicatii, mentioneaza creierul juvenil, insuficient dezvoltat ...

Tyler este un tanar spectaculos - asta pare sa spuna si crima pe care a comis-o. El a inteles nevoia prietenilor sai de a se distra, si stia ca are multe de oferit. Tinerii se simt norocosi atunci cand sunt impreuna si se distreaza. Mai iau ceva droguri ca sa se simta si mai norocosi, daca e nevoie.

Dar apoi vin parintii, si incearca sa le confiste aceasta ultima "bula de oxigen" care le-a mai ramas, pentru ca ei stiu ca viata sociala presupune eforturi si disciplina, iar societatea elimina orice sansa a dependentilor de droguri de a obtine succesul. Totusi, copiii sunt de alta parere...

Daca ar fi sa ii iau apararea "singurului vinovat" din aceasta poveste, ar fi o misiune dificila, desigur. Tipul pare de neinteles si isi merita soarta. Ati spune ca este ca un cancer care si-a distrus organismul-gazda, pentru ca in final sa piara. Totusi, alegerile pe care le-a facut au fost facilitate de anumite conditii existente.

Iata cateva motive pentru care, am putea spune ca nu a fost 100% vina lui Tyler.

• Lipsa relatiei - consider ca daca ar fi existat o relatie reala intre parinti si Tyler, adica o relatie bazata pe comunicare, nu pe putere si pedeapsa, nu doar ca Tyler nu ar fi ajuns aici, dar probabil ca el ar fi reusit sa se ocupe cu mai multa responsabilitate de problemele psihologice pe care le avea - prietenii carora li se confesa au afirmat ca avea dificultati in a se aprecia pe sine si era ros de invidie. De foarte multe ori problemele cu drogurile ascund anumite diagnostice psihiatrice cum ar fi anxietatea, depresia, furia reprimata.

• Influentele culturale - ati ascultat mai sus cantecul Feel Lucky. Cred ca ati simtit si voi ce transmite acesta: agresivitate, o atitudine sfidatoare si frustrari, care ati spune ca sunt specifice tinerilor. Exista de foarte mult timp o pseudo cultura pe care o promoveaza mijloacele media si care face viata mai diversa si mai putin plictisitoare. Problema este ca tinerii care au deja tulburari emotionale grave, ajung sa ia in serios aceste mesaje si sa le transforme intr-un stil de viata, avand apoi "de tras" din aceasta cauza. Mai rau decat asta, parintii lor sunt cu totul dezarmati in fata acestor probleme, datorita lipsei de informatie si lipsei de intelegere a strategiilor parentale adecvate.

• Natura umana / Educatia - lipsa educatiei lasa natura umana sa se manifeste in toata splendoarea ei. Sigmund Freud sugera ca nevroza (suferinta psihica) este pedeapsa pentru civilizatie. Totusi, Alfred Adler argumenta ca nevroza este pedeapsa pentru lipsa de civilizatie. Cu alte cuvinte, omul civilizat, acela care intelege ca societatea nu poate functiona pe baza legii minimului efort "sex, drugs and rock'n'roll", nu trebuie sa aibe parte de toate aceste suferinte psihice, dimpotriva. Educatia este singura posibilitate de a modifica aceste perceptii, spre binele nostru.

Pentru a face fata acestor solicitari sporite ale societatii, avem nevoie de toate resursele noastre. O educatie adecvata ii ofera unui tanar nu doar posibilitatile materiale necesare unei evolutii personale, ci si un bagaj de principii de viata, de convingeri, care sa il sustina in evolutia sa sociala. Ii incurajez pe toti parintii sa apeleze la psihologi atunci cand simt ca nu mai inteleg un copil.

Modul in care copilul dvs. 'se simte norocos', da, va intereseaza. Nu va doriti ca cel caruia i-ati dat viata sa preia principii de viata din muzica gangsta rap, care il invata sa isi rezolve problemele prin violenta, rapid, usor, prin validare imediata si fara a se gandi la consecinte.

O teorie a deviantei care m-a influentat foarte mult afirma faptul ca personalitatea este determinata de ansamblul tendintelor instinctuale, organizate in jurul preocuparilor inteligentei, care formeaza structura afectiva a persoanei. In aceste conditii, tulburarile de caracter si limitele inteligentei sunt acelea care se afla la baza actului deviant, intrucat, tendintele instinctuale nu se opun inteligentei si nici nu pot fi separate de ea. (Etienne de Greeff).

(1) Imaginea Gangsta, de Kyle Jones, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

(3) Psihopedia, (2015), Cand Banii sunt Totul, website: Psihopedia

Continue reading

valori

Cand Banii Sunt Totul

Most Likely to Succeed. Asa scria sub poza din facultate a lui Dana Ewell, fiul milionarului american Dale Ewell. Dar acest tanar de nota 10, este ocupat pana la sfarsitul vietii cu o condamnare la... trei vieti in puscarie!

"3 vieti in puscarie? Faci si tu cat poti", glumea un prieten de-al meu. Dar totusi, ce trebuie sa comiti si cat de rau trebuie sa fii pentru a primi o condamnare de 3 vieti in puscarie? Cu alte cuvinte, a primi o condamnare definitiva la inchisoare pe viata, fara posibilitatea de a fi eliberat conditionat. Puteti sa va imaginati o fapta atat de odioasa comisa de un tanar de numai 21 de ani?

Ei bine, fapta chiar este odioasa, si surprinzatoare pentru un tanar al carui viitor parea atat de promitator. "Most Likely to Succeed", au fost de parere cei de la Universitatea Santa Clara. Si pe buna dreptate... tanarul Dana Ewell chiar avea sanse frumoase in viata. Nu doar ca era un fiu de milionar si ca era un baiat prezentabil, dar el avea numai note de 10 ("straight A student").

Si totusi... Cum ajunge un astfel de tanar sa faca puscarie pe viata? Ei bine, dintr-un motiv sau altul, acest baiat inteligent si harnic, a luat decizia sa ii ucida pe toti membrii familiei sale, cu ajutorul unui coleg de camera din caminul facultatii. Ne-am putea intreba daca a avut un motiv bun, insa ar parea o intrebare mult prea penibila. Nu cred ca exista un motiv bun pentru asa ceva.

Dar Dana Ewell, pare sa fi avut "milioane de motive" sa isi ucida familia si toate se aflau in contul parintilor sai. Ii placeau banii si succesul. Se imbraca bine si conducea masini scumpe. Dar se pare ca nu era suficient pentru el: un lucru care le-a atras atentia detectivilor a fost faptul ca, in dorinta sa de a produce o impresie, obisnuia sa minta ca este om de afaceri si broker.

Inca nu stiu de ce ei, familia mea, au murit, nu stiu nimic de aceasta natura. Stiu doar ca sunt morti, asta e tot. (Dana Ewell - Inregistrare oficiala a Politiei)

Stapanirea de sine a singurului supravietuitor al familiei era, trebuie sa recunoastem, impresionanta. Nu la fel a fost reactia lui Dana cand a aflat ca nu poate intra in posesia banilor pe care avea sa ii mosteneasca, decat dupa varsta de 35 de ani, conform testamentului tatalui sau. Atunci si-a pierdut cumpatul si a batut cu pumnul in masa, strigand retoric:

Cum a putut sa-mi faca una ca asta? (Dana Ewell)

Tanarul de 21 de ani era putin cam relaxat pentru situatia in care se afla. Si, credea el, avea un motiv bun sa fie relaxat. Sau poate ar fi mai bine sa spunem... avea un alibi bun? Fusese in acea zi cu prietena lui si cu tatal acesteia care lucrase in FBI. Putine alibiuri suna mai bine decat acesta, nu-i asa?

Nu a fost usor pentru cei de la Politie sa alcatuiasca "un caz" dar, s-ar parea ca toate pistele conduceau catre acest tanar insensibil, pentru care familia nu a reprezentat decat "un impediment" in calea fericirii sale. Cand lacomia si dorinta de succes ii transforma pe cei dragi in niste pioni lipsiti de valoare...

Este cazul sa ne intrebam cum de s-a ajuns aici si ce fel de educatie primise Dana Ewell. S-a spus ca a fost rasfatat, el, "baiatul lui tata", cel care ducea numele Ewell mai departe. Este limpede insa faptul ca mintea acestui tip functiona intr-un mod aparte, iar convingerile lui de viata, daca i le-am patrunde cu adevarat, probabil ca ne-ar inspaimanta...

Un aspect infiorator este acela ca toti membrii familiei erau persoane deosebite, despre care s-au auzit numai cuvinte frumoase. Iar despre sora ucigasului s-a spus ca "a avut ghinionul sa aiba asa un frate.". Doi copii, produse ale aceluiasi mediu, si totusi, cu caractere atat de diferite. Exista o explicatie pentru asta? Cine mai stie... poate ca pur si simplu nu ne permitem luxul de a ne iubi copiii atat de mult... Și apoi unde sunt relațiile dintre acești oameni?

Continue reading

tulburari de personalitate

Prea Buna pentru Romania

Multa larma, zilele astea. "Impartim un secret..,", spune Elena Udrea, gestual. Si privind eu asa, imi dau seama... "Cat de buna este tipa!" Atat de buna incat scriu un articol despre ea.

Va amintiti, nu? Dupa discursul frumos - multi au spus asta - din Parlament, se indreapta spre bancuta dumneai si cauta din priviri, simte camera de luat vederi si fixand-o cu ochii, duce degetul index catre nara dreapta a nasului, aplicand ceva presiune pe nas... Ce mai este si asta? Mister...  Ermetism... Larma...

A fost un moment in care Elena Udrea a dus Romania in dimensiunea subtila a simbolurilor. La drept vorbind este o lume frumoasa, plina de mister, poate prea abstracta pentru cladirea matahaloasa si nasoala a Parlamentului. Pentru o clipa, Elena Udrea a fost o micuta creatoare de mistere. Iar misterele sunt frumoase, uneori. Imi amintesc, in primul rand, unde am vazut intaia oara gestul acesta... Intr-un episod din Twin Peaks.

In lucrul cu simbolurile, care imi este familiar prin intermediul art-terapiei si prin intermediul visurilor de care m-am ocupat mai mult in ultimul timp, am ajuns la concluzia ca fiecare simbol are o semnificatie conferita de cultura, dar si o semnificatie personala, atribuita in mod complet arbitrar, de o persoana, cu de la sine putere.  

Daca este sa vorbim despre semnificatia culturala a unui gest, lucrurile pot fi deja complicate, caci, pe acest pamant exista mai mult decat o singura cultura. Spre exemplu gestul de a incuviinta din cap, care semnifica acordul sau intelegerea dintre interlocutori, poate avea in anumite locuri ale planetei un cu totul alt sens. Bunaoara, in Bulgaria, Macedonia, Grecia si Albania, acest gest semnifica dezaprobarea.

Dar asa cum tarile din sudul peninsulei Balcanice au investit acest gest cu o semnificatie opusa celei la care ne raportam noi, restul, tot la fel, fiecare dintre noi este liber sa investeasca un gest cu semnificatia dorita. Probabil acest fapt este cel mai greu de acceptat pentru cei care incearca sa inteleaga gestul Elenei Udrea, facut in Parlament, imediat dupa discursul ei, "de adio". Totusi, gestul ei, pare sa fi deturnat cu totul sensul acestui discurs...  

Pentru a intelege modul in care cineva poate sa incarce cu o semnificatie profund personala un gest cum ar fi acela de a-ti atinge o nara cu indexul, imaginati-va spre exemplu ca un tata priveste filmul Nasul impreuna cu fiul sau de 8 ani - am inteles ca gestul apare in acest film. La sfarsitul filmului, fiul, in stilul imitativ care ii caracterizeaza pe copii, reproduce gestul. Tatal, ia asta drept o gluma si il reproduce la randul sau, razand.

Ei bine, de acum inainte, cei doi vor face acest gest de fiecare data cand se intalnesc, ca un simbol al legaturii lor de buna intelegere si al faptului ca s-au simtit bine privind impreuna acel film, si, cel mai probabil, vor mai privi si alte filme impreuna – ei doi, ca doi mafioti de home cinema, capabili sa stea pe canapea, cuminti, si sa rontaie floricele. Acelasi scenariu ar putea fi posibil intre doi indragostiti, sau intre doi prieteni preadolescenti.

Interesant e faptul ca, acolo unde este multa incertitudine, oamenii isi dau pe fata trasaturile de personalitate. Spre exemplu, am vazut in fata gestului doamnei Udrea, tot felul de reactii – retinere, precautie, acuzatii, furie, curiozitate, interes, etc. Este un bun test de personalitate acesta, de a lasa lucrurile putin ne-explicate si a urmari reactiile persoanei pe care doresti sa o cunosti. Veti observa cat de diferite vor fi reactiile unor oameni diferiti. Este rezonabil sa afirmam ca diferentele acestea sunt legate de trasaturile de personalitate ale subiectilor.

Ca o parere personala, as spune ca Elena Udrea a fost putin prea buna pentru Romania... In sistemul de referinta, adica in „sistemul ticalosit”, nici nu se putea sa fie mai buna. Totusi, sistemele evolueaza, tind sa se reinventeze, si, din fericire, tind sa se amelioreze, tocmai pentru a supravietui. Un sistem care degenereaza este un sistem pe moarte. Cred ca ceea ce se intampla acum, toate aceste capete care pica rand pe rand, este o reactie a partilor sanatoase ale societatii, care au inteles ca suntem la un pas de faliment national, ca urmare a acestor abuzuri in lant.  

Mai cred ca Elena Udrea avea potential, ca femeie si ca om politic. Pare mereu „cu lectiile facute”, stie ce spune, chiar si in fata, poate a unor ani grei de inchisoare. Poate ca nu a dat peste cine trebuia si a crezut ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior? Poate ca a facut niste compromisuri prea mari, care se cereau rascumparate? Poate ca dorinta s-a dovedit mai puternica decat caracterul? Cine stie? 

Din punctul meu de vedere, gestul Elenei Udrea, facut dupa ce a vazut cum ii sunt analizate toate miscarile si microexpresiile, este o reactie la acest val de atentie care i se acorda. Ne-ar fi greu sa credem ca intr-o situatie ca aceasta, s-ar putea bucura cineva de ceea ce i se intampla. In schimb, exista un beneficiu secundar in aceasta atentie supradimensionata, pe care un psihic ce se lupta sa ramana in echilibru, o poate specula, drept consolare si punct de sprijin. 

Tipul tulburat emotional care, spre exemplu, s-a aruncat de la un etaj al cladarii Parlamentului, sau tipul care l-a scuipat pe Traian Basescu, tot pe aceasta atentie ieftina, usor castigata, au mizat. Cred ca situatiile disperate, cer masuri disperate. Iar gestul Elenei Udrea a fost unul disperat, usor melancolic, impregnat de amintirile unor vremuri frumoase pentru ea, care probabil ca au apus. 

Ar putea fi in acelasi timp si o recunoastere sau o asumare, fara de cuvinte, a faptelor pe care, poate ca, le are pe constiinta. „Da, asta sunt. Asta am fost mereu... Ma duc acolo unde mi-e locul, nu? Dar pentru voi raman un mister...” Cand nu te mai protejeaza nimic, te poate proteja misterul...

Continue reading

mafia

Decizii Emotionale

  Probabil ca faci parte si tu dintre cei care, in lipsa informatiilor obiective, iau majoritatea deciziilor pe baza de intuitie, de instinct, sau pe baza a ceea ce le dicteaza emotiile. Dar ce parere are psihologul despre deciziile emotionale? Exista si alte moduri de a lua decizii?

Un studiu recent realizat de cercetatorii de la  Duke Center for Cognitive Neuroscience a investigat modul in care tinerii, mai bine spus tinerele, iau decizii in functie de evaluari superficiale, facute pornind de la simpla impresie produsa de vederea unor fotografii reprezentand chipuri umane.

Baietii au fost lasati in afara studiului, sub pretextul ca acestia "se dezvolta mai greu", lucru care ne ofera posibilitatea sa exploram, in exclusivitate, acest stereotip feminin, care se refera la tendinta de a implica intuitia si emotiile in luarea deciziilor. Astfel, mai multe fete cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani, au fost puse sa evalueze nivelul de incredere pe care il prezinta anumite persoane ale caror chipuri le-au fost aratate prin intermediul unor fotografii.

Ideea nu este noua in spatiul psihologiei stiintifice. Cu ceva timp in urma, se descoperise asa-numitul efect de Halo, care presupunea ca oamenii fac evaluari eronate, bazate pe informatiile insuficiente pe care le au la indemana si anume aspectul exterior, haine sau expresia fetei, care trezesc raspunsuri emotionale, intuitive, in noi. In lipsa altor detalii obiective sau a unor dovezi certe, putem lua decizia ca persoana din fata noastra merita sau nu increderea noastra. Iata cateva descoperiri la care s-a ajuns, de-a lungul timpului, prin aprofundarea cercetarilor despre efectul de Halo

• femeile evalueaza pozitiv, din punctul de vedere al trasaturilor social-dezirabile, barbatii care arata bine, dar nu se intampla in mod similar cand este vorba sa evalueze reprezentante ale aceluiasi gen, care arata bine - gelozia poate juca un rol important in evaluarile superficiale pe care le fac reprezentantele genului frumos (si destept)
• exista si un "Efect de Halo inversat", ce mai poarta si numele de Efectul Devil, care se refera la faptul ca avem tendinta sa ne lasam influentati, in judecatile noastre, de prezenta unei trasaturi indezirabile / de exemplu, daca stim despre cineva ca a savarsit o fapta condamnabila, ne va fi greu sa ii mai acordam increderea noastra si sa evaluam corect, obiectiv, celelalte actiuni ale sale
• efectul de Halo se face simtit chiar si numai prin faptul ca ne lasam influentati de o informatie eronata pe care o primim in legatura cu o anumita persoana si care va altera toate evaluarile noastre / de exemplu daca ni se spune despre un copil ca este neascultator, vom folosi orice prilej si orice detaliu pentru a ne confirma aceasta falsa informatie, in care credem

Un studiu realizat in 2006 de cei de la prestigioasa Universitate Princeton, descoperea faptul ca anumite trasaturi fizice, precum simetria chipurilor si proportia trasaturilor, pur si simplu inspira incredere si induce  opinii pozitive celor ce fac evaluari - cum ar fi credinta in competenta, onestitatea, sau intelepciunea persoanei respective.

Pe masura ce trece timpul si ajungem sa cunoastem oamenii, desigur, vom dezvolta o conceptie aprofundata legata de acestia. Dar fiindca realizam aceste judecati in absenta unei analize constiente, ar trebui sa ne intrebam ce anume se intampla atunci cand privim figura unei persoane. Alexander Todorov, Princeton University

Fetele participante la studiul celor de la Duke Center, asa cum era de asteptat, au asociat figurile luminoase, zambitoare, cu o identitate pozitiva si au decis ca o astfel de prezenta fizica este demna de incredere, in timp ce o figura morocanoasa sau incruntata, cu colturile gurii coborate, nu merita increderea lor. Cu cat varsta  era mai frageda si cu cat experienta de viata era mai limitata, (13-15 ani), pe atat de superficiale se dovedeau si aprecierile lor si cu atat erau mai intense si reactiile inregistrate in centrul emotiilor din creier (amigdala si insula), prin intermediul aparaturii fMRI.

Daca am inlocui prezenta fizica a persoanei din fata noastra cu o situatie mai complexa ale carei trasaturi nu le cunoastem, am avea la dispozitie acelasi mecanism al deciziei intuitive, care se dovedeste a fi la fel de defectuos si nascator de complicatii. Studiul cercetatorilor de la Duke Center for Cognitive Neuroscience concluzioneaza faptul ca, pornind de la acest mecanism defectuos al intuitiei, fetele tinere pot sa se angajeze in exact ceea ce nu isi doresc, dovedind o totala subapreciere a riscurilor.

S-ar spune ca este o problema legata de dezvoltarea creierului, daca nu am sti ca multe femei iau toata viata lor decizii emotionale, bazate pe instinct si intuitie, ignorand total alte moduri de a lua decizii, cum ar fi analiza datelor, cautarea de informatii suplimentare, consultarea prietenilor, consultarea expertilor, invocarea traditiei sau a bunului simt comun, morala sociala, etc. Si tot pornind de la ceea ce simt, vor lua decizii si in iubire, lucru pentru care, cum spune prietenul nostru, psihoterapeutul Dorin Victor Vasile, traim si noi, psihologii.

Ei bine, in viata nu este atat de simplu, iar persoane care se prezinta frumos, sunt bine imbracate si au o expresie luminoasa, nu sunt intotdeauna si atat de bine intentionate. Dar de unde vine aceasta asociere intre bunatate, respectiv rautate, si aspectul exterior?

Cred ca raspunsul ar trebui cautat in gandirea noastra magica, hranita cu povestile copilariei, unde, in naiva traditie romantica, oamenii rai erau in acelasi timp si urati, dezordonati sau aveau expresii respingatoare, aveau cuiburi de pasari in par si un un picior de lemn, in timp ce oamenii frumosi, erau eroi sau printese, feti-frumosi care schimbau povestea in bine, ori zane care sustineau deznodamintele frumoase.

Ca si cand in aspectul fizic ar exista o predestinare care sa atentioneze lumea - "Hei, nu te apropia: priveste cat sunt de rea, sunt urata cu crengi!" sau "Uite, nu-i asa ca aici, dincolo de chipul acesta angelic, se afla eroul tau salvator?". Dar daca chipul acela angelic ascunde un narcisist abject? Nici nu ar trebui sa excludem o astfel de posibilitate, caci narcisismul, asa cum am mai spus, se cladeste intotdeauna pe virtuti si atuuri reale, cum ar fi o prezenta fizica de invidiat sau o buna situatie materiala.

Efectul de Halo sta de altfel la baza manipularii. Pornind de la o impresie superficiala, bazata pe ideea de autoritate, de atractivitate, raritate, popularitate sau o aparenta bunatate, suntem gata sa ne lasam manipulati, riscand sa acordam increderea, adesea in mod nemeritat. Puteti citi mai multe despre manipulare in pagina dedicata principiilor manipularii.

Ce parere ai despre deciziile emotionale?
Te-au tradat vreodata?


Poti sa imi lasi un mic comentariu, mai jos, daca simti asta, fireste!









"Developmental trajectories of cortical–subcortical interactions underlying the evaluation of trust in adolescence," Philip A. Kragel, Nancy L. Zucker, Virginia E. Covington, and Kevin S. LaBar. Social Cognitive and Affective Neuroscience, March 2014 DOI - 10.1093/scan/nsu050

Janine Willis, Alexander Todorov; Department of Psychology, Princeton University, Princeton, NJ 08544, USA. Psychological Science (Impact Factor: 4.43). 08/2006; 17(7):592-8. DOI: 10.1111/j.1467-9280.2006.01750.x

Dion, K; Berscheid, E; Walster, E (December 1972), "What is beautiful is good", Journal of personality and social psychology 24 (3): 285–90, doi:10.1037/h0033731, PMID 4655540.

Kaplan, Robert M. (1978). "Is Beauty Talent? Sex Interaction in the Attractiveness Halo Effect". Sex Roles 4 (2): 195–204. doi:10.1007/BF00287500.

Thorndike, EL (1 January 1920), "A constant error in psychological ratings", Journal of Applied Psychology 4 (1): 25–29, doi:10.1037/h0071663.

Continue reading

virtute

Somnambulism - Ce este un somnambul?

Intr-o perioada stresanta a vietii sale, Scott Falater (45), barbat cunoscut pentru integritatea sa morala, se ridica din pat in miez de noapte, intr-o stare bizara, aflata intre somn si veghe, si merge sa repare pompa piscinei. Dimineata, este trezit de sirenele politiei si profund surprins de acuzatia care i se aduce: uciderea propriei sotii. 

Somnambulismul este asa cum spuneam mai sus, o stare bizara in care creierul se comporta ca si cand persoana respectiva ar dormi, in schimb restul organismului, muschii, se comporta ca si cand persoana ar fi treaza. Criteriile de diagnostic sunt urmatoarele:

• lipsa totala a motivatiei pentru comportamentele savarsite pe timpul starii
• existenta unei baze genetice si a antecedentelor in copilarie si in arborele genealogic
• profundul regret exprimat de somnambul pentru faptele savarsite
• lipsa de reactie la stimuli, pe timpul starii respective
• absenta cu desavarsire a memoriei legate de faptele savarsite sau evenimente petrecute
• absenta incercarii de a fi acoperit vreuna dintre fapte
• eliminarea oricaror alte explicatii (boli, medicatie, abuz de substante)
• aparitia starii la inceputul somnului, in prima perioada de somn lent (NON-REM)
• capacitatea de orientare spatiala in cazul adultilor (dupa Dr. Rosalind Cartwright)

Cazul Falater, se incheie cu o condamnare la inchisoare pe viata a lui Scott Falater pentru uciderea sotiei sale Yarmila, dupa 20 de ani de casnicie. Totusi cazul, deosebit de mediatizat in 1997, i-a pus pe expertii in materie de tulburari ale somnului intr-o controversa de amploare. Pe de o parte erau cei care afirmau ca Scott este nevinovat, incercand sa dovedeasca faptul ca tulburarea sa este una reala si elimina responsabilitatea barbatului.

Pe de alta parte, erau cei care afirmau faptul ca modul in care a realizat actul criminal denota prezenta facultatilor sale mentale si deci a intentiei. Acestia din urma mai afirma ca intre el si sotie ar fi existat o controversa legata de copii si de activitatea in biserica - motive insuficiente pentru a justifica in mod logic aceasta crima.

Reconstituirea: In noaptea de 16 Ianuarie 1997, putin dupa ce adormise, Scott Falater, aflat intr-o perioada stresanta a vietii sale, pe fondul esecului intr-un proiect important care ii fusese atribuit in corporatia cu profil IT unde activa, el se ridica din pat, merge in garaj, se schimba in haine de lucru pentru ca apoi sa se indrepte catre pompa piscinei ce trebuia reparata.

Se presupune ca sotia sa Yarmila a venit dupa el si a incercat sa il aduca in casa. Scott a perceput incercarea sotiei sale drept un atac si a reactionat violent ucigand-o cu ajutorul unui cutit. Barbatul a mers sa se schimbe, si-a bandajat mana ranita, a pus arma crimei intr-o cutie si salopetele intr-un sac de gunoi, fara a incerca sa le ascunda pentru a se disculpa, apoi s-a intors la locul faptei unde arunca trupul Yarmilei in piscina, fiind vazut de vecinii treziti mai devreme de tipetele femeii. In final, Scott Falater se intoarce in pat si isi continua somnul.

Dificultatea a fost aceea de a stabili gradul de prezenta a intentiei, dat fiind ca starea de somnambulism este una insuficient inteleasa si explorata pentru a putea avea certitudini, in general, si in special in cazul Scott Falater. Cu toate acestea, au existat cazuri in care expertii in tulburari de somn au reusit sa dovedeasca absenta intentiei si sa obtina eliberarea respectivilor faptuitori.

Este oare posibil ca Scott Falater sa fi profitat de tulburarea sa de somn pe care o avea din copilarie si care se regasea si in arborele sau genealogic, pentru a-si ucide sotia? Sau singurele lucruri pe care i le-am putem reprosa sunt proasta administrare a stresului si consumul de cofeina care par a fi determinat aparitia incidentului, pe fondul vulnerabilitatii genetice?

Fara a putea sa raspundem la aceste intrebari, ne ramane marturia cutremuratoare a lui Scott: "Ceea ce ma doare cel mai mult este faptul ca eu nu stiam ca o ucid, dar ea stia."

Imaginea All these debts..., imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Legeron, P., (2003), Cum sa te Aperi de Stres, editura Trei, Bucuresti

Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana

Continue reading

somnambulism