Inteligenta si Supravietuire

Care este relatia intre inteligenta (IQ) si supravietuire? Dar intre IQ si sanatatea fizica sau mentala? Ne poate proteja un IQ ridicat de moarte prematura sau de boala fizica si mentala? Un articol in care veti gasi raspunsul la astfel de intrebari. 

☆ ☆ ☆

Auzim in repetate randuri expresia selectie naturala, in special atunci cand se face referire la nivelul de inteligenta al celor care isi pierd viata in mod stupid. Eh, ca sa-i faci... selctia naturala isi spune cuvantul! A aparut chiar un premiu numit Darwin Awards, care poate fi un premiu dat la misto, dar asta nu inseamna ca nu e meritat. Mai exact, primesti un premiu Darwin atunci cand te-ai auto-eliminat din fondul genetic al speciei, in conditiile in care gestul tau nu face altceva decat sa imbunatateasca acest fond genetic. Iar concret, premiul Darwin se acorda in primul rand pentru prostie dar o conditie sine qva non este sa fi murit sau sa te fi sterilizat, astfel incat sa nu-ti mai transmiti genele. Poate ca ar trebui avuti in vedere si prostutii care nu fac copii, nu-i asa? In fond, un premiu nu strica nimanui.

Dar poate ar fi mai interesant daca v-as oferi niste exemple notorii de persoane care au avut aceasta asa-zisa onoare de a primi un premiu Darwin. Iata-le: 

• Gary Hoy, avocat ~ care a decedat la varsta de 39 de ani.  El a cazut in gol de la etajul 24 al unui zgarie nori din Toronto in timp ce incerca sa demonstreze ca ferestrele cladirii sunt imposibil de spart. Evident, ferestrele nu erau imposibil de spart si asa a intrat in istorie Gary al nostru.

• Charles Stephens, barbier ~ a decedat in timp ce incerca sa traverseze cascada Niagara intr-un butoi, la varsta de 57 de ani. Avea deja 11 copii, deci probabil ca exista inca destul de mult Charles Stephens in aceasta lume. Vedeti pe TikTok!

• John Allen Chau, evanghelist ~ a decedat la varsta de numai 26 de ani dupa ce a patruns ilegal in rezervatia de pe insula Sentinel (apartine Indiei), locuita de un trib care traieste in izolare auto-impusa. Nu stie nimeni daca a apucat sa vorbeasca despre evanghelie inainte de a muri iar pe el nu-l mai putem intreba.

Din povestile laureatilor premiului Darwin, observam ca acestia au dat dovada de naivitate, chiar idealism si desconsiderarea pericolului, poate chiar un optimism exagerat - fiindca da, se mai si moare din cauza optimismului si a idealismului exagerat. Iar toti acesti oameni si-au pierdut viata intr-un mod oarecum eroic, testand limitele realitatii. Si fiindca acest fenomen al testarii limitelor este unul de vesnica actualitate, la aceasta lista s-ar putea adauga oricand cei care participa la provocarile TikTok, la fel de riscante si nesabuite, la fel de vrednice de un premiu Dawin, fiecare dintre ele. 

Sa nu mai vorbim despre cei care incearca sa isi faca un selfie cu ursul si, in general, cei care mor facandu-si un selfie in cele mai periculoase locuri. Stiati de exemplu ca mai multi oameni mor facandu-si selfie decat atacati de rechin? In ciuda acestui fapt, moartea prin selfie, acest rechin al zilelor noastre, este tot mai raspandita, cu fiecare an care trece. Oare asta spune ceva despre conditia umana? De exemplu faptul ca putem trai si fara atentia semenilor dar e greu sa te multumesti cu asta? Iar pentru unii dintre noi nu exista pret ce nu merita platit pentru putina atentie? Okay, aici suntem pe terenul speculatiilor filosofice dar este oare adevarat ca un IQ ridicat te protejeaza de moarte prematura?

Fiindca in fond, aceasta este discutia pe care trebuie sa o purtam: in ce masura ne protejeaza inteligenta de moarte prematura. In acest sens am facut o verificare in literatura stiintifica de specialitate:

• IQ SI SUPRAVIETUIRE ~ Un studiu longitudinal realizat in Scotia a demonstrat faptul ca un IQ ridicat evaluat in copilarie (la 11 ani) se asociaza cu o sansa mai buna de a ramane in viata la varsta de 79 de ani. 

• IQ SI ACTIVITATE FIZICA ~ Un studiu realizat in Arabia Saudita a demonstrat faptul ca un IQ ridicat se asociaza pozitiv cu activitatea fizica, un element de o importanta majora in mentinerea sanatatii fizice si mentale.  

• IQ SI OBEZITATE ~ Un studiu realizat in Marea Britanie a demonstrat faptul ca exista o asociere negativa intre IQ si obezitate. Altfel spus, IQ-ul pare sa reprezinte un aliat important al sanatatii noastre, cunoscut fiind faptul ca obezitatea este un factor de risc major pentru bolile cardio-vasculare, diabet sau cancer. 

• IQ SI SANATATE MENTALA ~ Un studiu a demonstrat faptul ca persoanele cu IQ scazut (70-85, cunoscut si ca IQ borderline) sunt mult mai expuse problemelor de sanatate mentala in comparatie cu persoanele care au un IQ normal. In aceeasi idee a relatiei dintre IQ si sanatatea mentala, un alt studiu a demonstrat faptul ca persoanele cu un IQ ridicat par a avea mai putine probleme de sanatate mentala, inteligenta protejandu-ne de anxietate si PTSD.

Stiu ca aceste date de cercetare stiintifica au un potential ridicat de a starni controverse si tocmai de aceea doresc sa fac precizarea ca aceste asocieri intre sanatate fizica / mentala, supravietuire si IQ sunt complexe, relatiile intre ele sunt dificil de explicat si de aceea este indicat sa nu sarim la concluzii cu caracter discriminatoriu. Pe de alta parte, nu putem nega faptul ca se intampla ca persoanele cu un IQ ridicat sa se bucure de mai multa sanatate si sa se dovedeasca a fi mai longevive. Poate ca un IQ ridicat ne face mai precauti, mai realisti si intelepti, tinandu-ne departe de pericole.

In fata bolii, fie esti precaut, fie esti prost.

Klaus "Cel Frumos" Iohannis

 

Ca un gand de final, as dori sa observ acest comportament al unora dintre cetatenii rusi care, din diferite motive, au preferat sa fuga din Rusia atunci cand au inteles ca urmeaza sa fie incorportati in armata si trimisi sa lupte in Ucraina. Extrem de multi dintre cei care nu au facut-o au murit pe front, stiut fiind ca pierderile in vieti umane ale Federatiei Ruse sunt de ordinul zecilor de mii, la care se adauga cei schiloditi si mutilati pe viata. In lumina studiilor prezentate mai sus, cred ca iti trebuie foarte multa personalitate pentru a spune nu si a-ti lua destinul in propriile brate. Iar o parte importanta din personalitate ar putea fi chiar IQ-ul, cu efect pozitiv asupra supravietuirii. 

Unul dintre studiile citate mai sus, cel privitor la IQ si longevitate, a demonstrat si faptul ca cei care au murit in al 2-lea razboi mondial nu aveau obligatoriu un IQ mai mic, dimpotriva. Cred ca este important si motivul pentru care lupti intr-un razboi. Fiindca este o diferenta mare intre a lupta pentru niste motive care nu reusesc sa te convinga, fabricate de un dictator cu ambitii nemasurate si a lupta pentru a stavili raspandirea raului si a atrocitatilor - motive pentru care, pana la urma merita sa devii erou. Si cred ca un IQ ridicat te poate ajuta sa faci diferenta intre astfel de situatii. 

(1) Imaginea Chess King, de Pixabay, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 18.09.2024), Darwin Awards, website: Wikipedia.org

(3) National Library of Medicine, (acc. 18.09.2024), Childhood intelligence in relation to major causes of death in 68 year follow-up: prospective population study, website: NCBI.nlm.nih.gov

(4) National Library of Medicine, (acc.18.09.2024), Association of physical activity and health status with intelligence quotient of high school students in Jeddah, website: NCBI.nlm,nih.gov

(5) Wiley Online Library, (acc. 18.09.2024), Association between intelligence quotient and obesity in England, website: OnlineLibrary.Wiley.com

(6) BMC Psychology, (acc. 18.09.2024), Is there an association between full IQ score and mental health problems in young adults? A study with a convenience sample, website: BMCPsychology.com

(7) National Library of Medicine, (acc.18.09.2024), High intelligence is not associated with a greater propensity for mental health disorders, website: NCBI.nlm.nih.gov

Continue reading

sanatate

Lunetist American

Oamenii fac multe pentru a-si imbunatati sanatatea psihica. Dintre aceste strategii unele sunt inofensive iar altele sunt de-a dreptul criminale. Cazul real al lunetistului american Chris Kyle, supranumit Legenda, pentru profesionalismul si patriotismul de care a dat dovada.

☆ ☆ ☆

Filmul American Sniper (Lunetist American, 2014) prezinta povestea celui mai letal lunetist din istoria armatei americane. Numele sau este Chris Kyle, care, in mod ironic, dupa ce a reusit sa elimine mai mult de 300 de inamici periculosi, a fost usis de catre un alt veteran al armatei americane, un tip pe nume Edie Ray Routh, care suferea de stres post-traumatic. Filmul, in regia legendarului Clint Eastwood, este o poveste despre patriotismul, eroismul si profesionalismul lunetistului, supranumit el insusi The Legend - Legenda. 

In termenii unui joc PC, Chris Kyle este un MVP (most valuable player - cel mai valoros jucator), dar el nu este un Richard Kuklinski, care ucidea pentru mafie si nu este nici criminal in serie, care ucide pentru propria sa satisfactie, data fiind tulburarea de personalitate de care sufera. Evident, acest tip de Legenda, nu este pentru oricine si nu oricine poate sa faca ceea ce facea Chris Kyle, pastrandu-si in acelasi timp respectul de sine si sanatatea mentala. Dar un ucigas de meserie poate sa devina o Legenda, daca motivatia sa este una patriotica si daca are o personalitate puternica si echilibrata.

Fara a generaliza, partea proasta este ca multi dintre recrutii care pleaca pe front nu sunt motivati de patriotism si nu au calitatile necesare pentru a lupta pe front. Dimpotriva, sunt poate persoane care nu au reusit sa-si faca un rost in civilie, nu s-au descurcat prea bine in ce priveste aspecte precum relatiile intime sau profesie si recurg la viata mililtara ca la o solutie disperata, mai ales ca le si promite anumite satisfactii si un statut special. Dar asta nu inseamna ca dificultatile lor emotionale, care au constituit fondul problemei de la bun inceput, dispar, ca prin farmec, dimpotriva. 

Asa se face ca multi dintre veterani se intorc de pe front cu tulburare de stres post-traumatic, care implica manifestari de tipul amintirilor intruzive (flashback-uri) legate de evenimente traumatice, vise chinuitoare, sentimente de vina intensa ori dificultatea de a relationa, ingrijorari, izbucniri de furie si incercarea de a evita situatiile de tipul trigger (adica cele care declanseaza aceste simptome, prin re-actualizarea de secvente traumatice). Acesti declansatori devin tot mai multi si mai tulburatori, se sistematizeaza, pe masura ce tulburarea progreseaza si nu se iau masuri pentru controlul acesteia. 

Sunt multe lucruri care se fac in mod normal pentru limitarea efectelor traumelor suferite pe front, dar nu toate sunt la fel de eficiente, asa cum vom descoperi si in povestea lui Chris Kyle, Legenda lunetistilor americani. El in sine, nu doar ca avea statutul de erou al SUA si un echilibru emotional foarte bun, dar avea un proiect cu veteranii americani care nu se bucurau de o sanatate psihica la fel de buna. Am retinut faptul ca era in contact cu acestia, ceea ce este important si facea ceea ce se cheama trageri terapeutice.

Routh era un veteran de 25 de ani din Lancaster, Texas. Kyle si prietenul sau Littlefield l-au luat pe Routh la poligon in efortul de a-l ajuta cu stresul sau post-traumatic (PTSD). Routh intrase si iesise din spital succesiv, de mai multe ori in ultimii 2 ani si fusese diagnosticat cu schizofrenie. Pe drumul catre poligon, Kyle ii trimite lui Littlefield mesajul: "Tipul asta (Routh) este complet nebun.". Littlefield raspunde: "Watch my six", care este un jargon militar pentru "Protejeaza-ma".

Patru luni mai tarziu, pe cand era in puscarie, Routh a martusirit unui loctiilor de serif: "Eram pe bancheta din spate a masinii si nimeni nu vorbea cu mine. Doar ma duceau la poligon, asa ca i-am impuscat. Imi pare rau, dar n-au vorbit cu mine. Sunt sigur ca m-ar fi iertat". Sursa: Wikipedia.

Dupa cum sugereaza si deznodamantul trist al povestii lui Chris Kyle, tragerile terapeutice sunt totusi o eroare in viata veteranilor afectati de PTSD, iar conceptul pe care se bazeaza acestea este unul gresit, desi, nu neg faptul ca pentru unii dintre veterani pot exista unele beneficii. Dar ce sunt asa-zisele trageri terapeutice? Ei bine, veteranii care sufera de PTSD merg la poligon unde fac trageri cu armament si munitie reale in scopul vadit al ameliorarii starilor specifice acestei tulburari, care le afecteaza in mod dramatic viata de dupa lasarea la vatra. 

Principiul din spatele tragerilor terapeutice pare simplu: faci ceva pentru a descarca tensiunea interioara. Da, este acelasi principiu invechit, (vezi psihanaliza freudiana: catarsis) care ne determina sa spargem farfurii cand suntem furiosi sau sa distrugem lucruri, doar pentru a ne descarca nervii. Eu personal nu as recomanda nimanui sa faca asta pentru a-si descarca nervii sau pentru orice alt scop terapeutic. S-a demonstrat stiintific faptul ca cei care recurg la gesturi agresive pentru a descarca tensiuni psihice, se inseala iar conceptul pe care se bazeaza catarsisul este pur si simplu gresit.

Desi ne putem simti mai bine pe termen scurt, pe termen lung agresivitatea creste si devenim dependenti de agresivitate pentru a rezolva majoritatea problemelor cu care ne confruntam. Doar ca problemele nu se rezolva prin agresivitate, dimpotriva, devin mai grave iar comportamentul agresiv nu face decat sa ne izoleze de ceilalti - ceea ce inseamna ca riscam sa ne pierdem nu doar prietenii ci si locurile de munca sau relatiile intime. Poate ca a venit timpul sa aruncam la gunoi acest concept de catarsis, nu credeti? 

O sa-mi spuneti: okay, la gunoi cu catarsisul, dar ce punem in locul sau? Inainte de a discuta despre asta, as dori sa fac o precizare. Faptul ca un lucru este usor de inteles si de practicat nu il face si eficient. Acesta este cazul catarsisului si faptul ca, in acest mileniu noi inca mai credem in catarsis se datoreaza tocmai asa-ziselor avantaje ale acestuia: e usor de inteles si de practicat si are beneficii pe termen scurt. Dar beneficii pe termen scurt are si consumul de droguri, care de fapt este un simptom a ceva, inainte de a fi o problema in sine: simptomul faptului ca nu intelegem gestionarea emotiilor. 

Cum spuneam mai sus, exista multe strategii pentru ameliorarea PTSD in randul veteranilor, dintre care unele sunt mult mai umane: art-terapia, terapia ocupationala sau lucrul cu animale de companie - asa-numitii caini terapeutici de exemplu sau sesiunile de antrenament la hipodrom. Din punctul meu de vedere, majoritatea acestor strategii sunt fie inofensive, fie se bazeaza pe conceptul expirat, de catarsis. Ceea ce se poate face pentru a ameliora simptomele specifice PTSD este psihoterapia si in special cea axata pe deprinderea abilitatilor de gestionare cognitivista a emotiilor. 

Filmul American Sniper este interesant, l-am urmarit si eu cu interes cu ceva timp in urma si probabil ca merita vazut daca va plac filmele de razboi sau barbatii in uniforma. Dar pentru mine partea interesanta incepea abia la sfarsit - si anume intelegerea felului cum a murit Chris Kyle, Legenda Armatei Americane. Pare ca aspectele legate de sanatate psihica sunt implicate in fiecare poveste, facand-o mai interesanta, dar si mai greu de inteles. 

Tipul care l-a ucis pe Chris Kyle suferea si de ideatie paranoida, (guvernul dorea sa-i faca rau) incercandu-se absolvirea sa de vina pe motiv de lipsa a discernamantului. Totusi, verdictul a fost de condamnare la inchisoare pe viata. Call me crazy dar... ceea ce eu personal nu am inteles este de ce avea acces la armament si munitie o persoana in situatia lui Edie Ray Routh?

(1) Imaginea Marines Training, de Official US Navy Page, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

(2) Military Benefits, (acc. 27.12.2021), PTSD and Veteran's Symptoms | Military Benefits

(3)  Univeristy of Michigan, (acc.27.12.2021), Venting Anger Feeds the Flame, website: Umich.edu

(4) Wikipedia, (acc. 27.12.2021), American Sniper - Wikipedia

(5) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

Continue reading

true crime

Leacuri Babesti: PTSD

Un psihoterapeut este lovit pe strada de un individ care iesea dintr-un bar. Ce este de facut? Sa riposteze, pentru a dovedi ca este barbat? Sa se refugieze pentru totdeauna in camera lui si sa n-o mai paraseasca vreodata? Alegerea lui a fost socanta.

o o o

Unii oameni au un comportament abuziv. Datorita faptului ca unii oameni au un comportament abuziv, altii pot dezvolta ceea ce se cheama stresul post traumatic, o tulburare psihica care se manifesta prin ganduri, emotii si vise legate de evenimentul traumatic, stres psihic in relatie cu orice provoaca reactualizarea in memorie a acelor evenimente, precum si incercarea de a evita situatii asociate in vreun fel cu traumele suferite. De asemenea, raspunsurile de tip lupta sau fuga sunt accentuate si numeroase situatii aparent banale provoaca astfel de raspunsuri comportamentale.

Dupa cum observati, nu este tocmai confortabil un stres post-traumatic si, ceea ce este si mai interesant e faptul ca stresul post-traumatic este mult mai frecvent decat va imaginati. Spre exemplu, daca considerati ca el se intalneste doar la militarii (americani) care au luptat intr-un razboi sau altul, "pe bune", de curand s-a descoperit faptul ca la copiii care provin din familii dizarmonice functionarea creierului are particularitati similare cu ceea ce observam la militarii cu experienta de front.

Cercetatorii britanici de la Britain's University College din Londra, au realizat un studiu al carui subiecti au fost copii proveniti din familii dizarmonice. Creierul acestora a fost scanat in momentul in care li s-au prezentat stimuli anxiogeni, cum ar fi figurile unor persoane furioase, observandu-se aceleasi reactii ale creierului pe care le prezinta soldatii cu experienta de front - activitate neobisnuit de crescuta in cele doua arii ale creierului asociate cu detectarea pericolelor, insula si amigdala.

Concluzia lui Eamon McCrory, conducatorul studiului, a fost aceea ca experienta abuzului, fie si numai prin faptul ca se asista la scene de abuz indreptat impotriva altor persoane, determina aparitia unui mecanism adaptativ caracterizat prin hipervigilenta si reactivitate crescuta la potentiale surse de amenintare si pericol. Aceaste reactii pot fi exprimate prin intermediul furiei sau anxietatii, adesea scapate de sub control, lucru care, asa cum stim, sunt simptome asociate psihopatologiei.

Dar nu ar trebui sa ne lasam coplesiti de faptul ca s-a observat aceasta modificare a functionarii creierului ca urmare a experientei abuzului, caci creierul poate fi "sculptat" dupa cum si ADN-ul se poate modifica pe parcursul vietii noastre prin intermediul stilului de viata. Ceea ce mi se pare a fi un aspect cu mult mai important decat abuzul (ceea ce ti se intampla) este felul cum interpretezi acest abuz, care determina felul cum reactionezi la ceea ce ti se intampla.

Nu de alta dar, daca te gandesti, niciun parinte nu este perfect si nici un stil parental nu este "pur". Prin urmare abuzul si trauma sunt niste realitati destul de frecvente in viata unui copil. Dupa cum am mai afirmat aici, fiecare copil a trait in copilarie cel putin un eveniment in fiecare zi pentru care nu a fost pregatit. Caci niciun copil nu se naste pregatit sa gestioneze un eveniment precum faptul ca i se interzice sa bage degetele in priza desi pare un joc atat de interesant.

Si totusi, la unii se manifesta stresul post-traumatic iar altii nu dezvolta asa ceva, desi, dupa cum am incercat sa sugerez, copilaria ne-a oferit tuturor cel putin cateva motive sa suferim de stres post-traumatic. O sa-mi spuneti ca unii sunt mai puternici si altii mai slabi din fire si gata cu intrebarile. Dar eu imi doresc totusi sa inteleg de unde vine de fapt stresul post-traumatic. Am ajuns la concluzia ca adevarata problema legata de abuzurile / traumele suferite in copilarie nici macar nu este abuzul in sine.

Mult mai grav decat abuzul / traumele suferite este faptul ca nimic si nimeni nu ne-a ajutat sa dam un sens acelor evenimente si faptul ca nu a existat un spatiu in care sa invatam sa ne regularizam emotiile / trairile. Si de fapt asta vine de la modelele de adulti care stiu sau nu sa isi gestioneze propriile emotii, iar daca ar fi stiut, atunci ar s-ar fi ocupat si de emotiile copiilor, pentru a-I ajuta sa dea acel sens evenimentelor cu potential traumatic. Un copil pur si simplu nu se naste gata echipat sa gestioneze trairi - asta vine de la adultii din viata lui.

Deci evenimentul traumatic aproape ca nu inseamna nimic. Este doar ceva ce ti se intampla. Cu atitudinea pe care o imbratisam in relatie cu ceea ce ti se intampla este o cu totul alta poveste. Am intalnit de curand o poveste pe un podcast pe care il ascult. Este interesanta fiindca ne arata cum gestioneaza un terapeut din America un abuz suferit in plina strada, cand a fost lovit cu pumnul de un cetatean care iesea dintr-un bar. Deci era un eveniment cu potential traumatic - ar fi putut sa il determine de Kirk Honda (terapeutul) sa se inchida in casa si sa nu mai iasa niciodata fiindca... de ce sa iei inca un pumn pe strada? Nu ai invatat din prima?

Kirk Honda insa a avut aceasta interpretare neobisnuita, as zice eu: omul care m-a lovit are probabil probleme si a considerat ca raspunsul se afla in gestul acesta violent. Cu alte cuvinte, Kirk Honda alege sa interpreteze situatia aceasta ca si cand el, cel lovit, ar fi cel puternic, iar cel care a lovit ar fi cel slab, care are nevoie de ajutor si compasiune. Fireste, ca "un barbat adevarat" ar fi demonstrat chiar acolo ca "alegerile au consecinte" si deci l-ar fi lovit si el pe huligan, doar pentru a demonstra ca este barbat.

Rezultatul acestui mod de a intelege lucrurile? Psihoterapeutul nu a dezvoltat un sindrom de stres post-traumatic, iar durerea suferita fizic in urma pumnului incasat, i-a trecut cu totul intr-o saptamana. M-am intrebat daca o atitudine de compasiune, chiar indreptata catre oameni care nu o merita propriu-zis, nu cumva este un fel de leac pentru cel putin unele dintre cazurile de stres post-traumatic si cred exista ceva adevar aici.

Nu de putine ori am intalnit oameni in care exista o anumita incrancenare impotriva lumii si in special impotriva celor care i-au abuzat intr-un fel sau altul. Dar din aceasta incrancenare se nasc si problemele de azi cu furia, depresia, atacurile de panica si alte trairi penibile. Ei nu doresc sa acorde compasiune celor care nu o merita dar alegand aceasta atitudine aleg de fapt sa ramana victime si isi traiesc suferinta in fiecare zi. Si da, este o atitudine profund crestina, promovata de Mantuitorul si de alti invatatori spirituali bine intentionati. Eu doar doresc sa observ ca este o atitudine ce produce ameliorari ale unor simptome care ne fac viata grea si de care ne dorim sa scapam.

(1) Imaginea Punch, de Poisson Lucas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

stres

Psihologia Norocului

Sunt un fost copil al Epocii de Aur. La revolutie aveam 13 ani. Nu stiu daca a reusit sa ma traumatizeze Ceausescu, dar sunt aproape sigur ca lui i se datoreaza faptul ca nu cred in noroc.

Nu cred in norocul chior, care apare in absenta meritului, desi, trebuie sa recunosc ca acesta exista - poate doar ca o exceptie de la regula si in mod temporar. Cred in schimb in faptul ca "norocul si-l face omul cu mana lui". Privind in jur, ne dam seama ca aceasta nu este obligatoriu o lume a meritocratiei, dimpotriva.

Psihologii ne spun adesea ca lumea nu este dreapta, si ar trebui sa acceptam asta ca atare, ceea ce se cheama ca devenim realisti. In psihologia cognitiva apare chiar ceea ce se numeste "ipoteza lumii drepte", sau tendinta oamenilor de a considera ca exista o dreptate divina ce intervine in majoritatea situatiilor - sa fie de vina literatura pentru asta? Va inchipuiti cat de trist este sa descoperi ca dreptatea divina lipseste iar raul este recompensat uneori, in timp ce binele este ignorat. 

Nu este o lume dreapta din mai multe motive: unii au un start mai bun in viata, iar cei mai putin norocosi, oricate eforturi ar face, cu greu ajung sa obtina nivelul de statut pe care altii, pur si simplu il mostenesc sau il ating prin eforturi minime, cum ar fi sa se prezinte in locul potrivit la momentul potrivit. E simplu sa ai succes... atunci cand... ai putin noroc, nu-i asa?

Cu toate acestea, psihoterapia nu incurajeaza credinta in noroc, iar unul dintre scopurile principale ale acesteia este sa ii implice pe clienti / pacienti in propria lor viata, in rezolvarea problemelor personale, prin eforturi de a schimba ceea ce nu le convine, sau, daca asta nu se poate, de a accepta situatia ca atare, apreciind partile bune ale acesteia - un mod de a "deveni norocos" printr-o atitudine mentala... "norocoasa" - cu alte cuvinte, norocul poate fi si o stare de spirit.

Si este o stare de spirit foarte interesanta, prin magnetismul de care dau dovada cei ce traiesc aceasta stare, si o stare "fertila" as putea spune, caci, din aceasta pot sa se nasca tot felul de lucruri frumoase, cum ar fi puterea de munca, increderea in fortele proprii si in lumea din jur, capacitatea de auto-depasire, capacitatea de integrare in societate, etc. Dar cum tot ce e mult strica, s-ar putea ca doar excesul de multumire cu ce avem sa ne determine sa ramanem pe loc, la ceea ce avem - nici prea norocos nu e bine sa fii!

Straduinta este mama norocului. Benjamin Franklin

Cred foarte mult in noroc si am descoperit ca pe cat muncesc mai mult, cu atat mai norocos devin. Thomas Jefferson 

In ciuda faptului ca aceasta nu este o lume dreapta, iar Norocul pare ca este de partea unor persoane care nu il merita intotdeauna, lumea psihoterapiei incearca sa isi pozitioneze "oaspetii" (clienti, pacienti) intr-o relatie rationala cu problemele vietii, sau altfel spus, de a pune in valoare acele atitudni personale recunoscute de bunul simt comun si de cercetarea stiintifica ca reprezentand resurse pentru gestionarea problemelor vietii.

Intr-o lume in care depindem mai curand de "predispozitiile astrale", in special acum, la cumpana dintre ani, cand dau buzna astrologii sa ne explice cum stau lucrurile in 2017, psihologia isi doreste sa ne faca constienti de ceea ce putem face realmente pentru a ne "imbunatati destinul", caci boala psihica, in fond, este o problema de atitudine: a dori ceea ce nu poti obtine sau a astepta sa ti se rezolve problemele de la sine.

S-a demonstrat stiintific faptul ca la cei care dezvolta PTSD (Post-Traumatic-Stress-Disorder), cum ar fi cei care au suferit abuzuri sexuale, atitudinea de invinovatire a celorlalti sau de invinovatire a propriei persoane reprezinta "cheia" intelegerii acestei tulburari. Psihoterapia incearca in astfel de cazuri sa descopere modul in care abuzul te-ar putea face o fiinta umana mai sensibila si competenta in ce priveste intelegerea si oferirea suportului pentru cei ce traverseaza situatii similare, abilitati esentiale in profesiile cu un pronuntat caracter social si inter-personal.

De asemenea, este o lume care doreste sa spiritualizeze norocul, sa il aduca la confluenta intre psihologie si superstitie, si asa a aparut filmul Secretul, pe care unii l-au interpretat ca pe un indemn la "tanjeala sistematizata", pentru ca prin tanjeala "sa atragem norocul" - e o stiinta a tanjelii sau a norocului, daca doriti, in care realismul aproape ca nici nu mai conteaza, ce sa mai vorbim despre bun simt comun!

Faptul ca exista foarte multe situatii in care legatura intre cauze si efecte este mai putin evidenta, datorita incertitudinilor si lipsei de cunoastere, face ca acest concept de "noroc" sa devina foarte tentant ca si mod de a da sens lucrurilor. Vreau doar sa atrag atentia la influenta pe care o are asupra noastra credinta in noroc si respectiv in ghinion. Si poate ca jucatorii de cazinou, "de cariera", si vietile lor sfaramate, sunt cea mai buna forma de a ilustra efectele acestei credinte asupra stilului nostru de viata.

Iata, dupa parerea mea, care sunt efectele credintei in noroc si ghinion:

• Mentale: Credinta in noroc si in ghinion determina aparitia unor asteptari nerealiste, disproportionate in raport cu situatia de fapt si o viziune "romantica", "Plopul ar putea sa faca pere iar rachita micsunele, daca as avea putin noroc.". Aceasta credinta ofera si o scuza ideala pentru comportamentele dezadaptative (pasivitatea, tanjeala), cea mai buna scuza din lume "nu am noroc, deci nu pot face nimic pentru a-mi imbunatati situatia". 

• Emotionale: La nivel emotional, credinta in noroc si ghinion are drept efect suficienta instabilitate, cu trasaturi bipolare - cand "prea sus" (efectul romantismului, al visurilor fara de cusur), cand "prea jos" adica in depresie (efectul infirmarii asteptarilor nerealiste), cand suntem nevoiti sa dam piept cu realitatea si sa ne trezim. 

• Comportamentale: Se poate vorbi despre un stil de viata dominat de visare fara de sfarsit, de pofte si tendinta de "validare imediata", sau altfel spus, incercarea de implinire a dorintelor prin riscuri irationale, care incearca sa "forteze norocul". Intre aceste sesiuni de risc irational se intinde pasivitatea a-tot-cuprinzatoare, contemplarea intunecata a "lipsei de noroc".

Cei care cred in noroc, nu se afla la munca, (sau se afla la munca in mod formal), desigur, ei se afla in locurile unde isi inchipuie ca se afla oportunitatile, prin baruri, prin cazinouri, la distractie, acolo unde se afla oamenii cu bani sau acolo unde stiu ca se pot obtine bani cu ceva mai putin efort. Le este greu sa priceapa faptul ca odata cu banii pe care ii obtin usor (sau nu), se pricopsesc cu tot felul de slabiciuni si vulnerabilitati: vicii, dependete de substante sau oameni, un caracter viciat si o vointa bolnava (Stiati ca exista vointa?).

Poate cea mai urata consecinta a credintei in noroc este subdezvoltarea personalitatii. Cand oamenii cred in noroc, in loc sa creada in munca si eforturi oneste, aptitudinile si abilitatile lor raman intr-o stare latenta, pentru ca nu se investeste timp in dezvoltarea lor. De asemenea, stima de sine este avariata grav atunci cand ne definim valoarea in functie de "cat noroc avem", in loc sa crestem in ochii nostri prin incercarile oneste de a ne cladi o reputatie, de a ne integra in societate, de a servi acesteia, caci ce noroc este mai mare decat acela de a sluji?

Pe cat de romantice sunt asteptarile noastre, pe atat de jalnica este prestanta sociala a celor ce cred in noroc. Se viseaza traind o viata de huzur, dar sunt nevoiti sa se imprumute mereu de la cei care pun osul la treaba. Sau se aspteapta sa intalneasca "marea iubire", in persoana printului pe cal alb, dar raman mereu singuri si deprimati... fiindca "nu au noroc in iubire", iar toti cei pe care ii intalnesc sunt plini de defecte insuportabile.

Iata dupa parerea mea, care sunt cele mai importante trasaturi ale oamenilor norocosi:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Good Luck & Good Light, de Luca Rossato, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Scientific American, (acc. Dec 26, 2016), As Luch Would Have it, website: Scientific American

(3) Forbes, (acc. Dec 26, 2016), Six Things Lucky People Do, Theat Others Don't, website: Forbes

(4) Bustle, (acc. Dec 26, 2016), Are Some People Luckier?, website: Bustle

(5) The Guardian, (acc. Dec 26, 2016), The Psychology of Luck: how superstition can help you win, website: The Guardian

(6) 99U, (acc. Dec 26, 2016), 4 Traits all lucky people have in common, website: 99U

(7) Wikipedia, (acc. Dec 26, 2016), Just World Hypothesis, website: Wikipedia

(8) Elements Behavioral Health, (acc. Dec 26, 2016), Victims of Childhood Sexual Abuse, website: Elements Behavioral Health

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

rezilienta