Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Black Mirror este un serial cu totul neconvențional pe care îl puteți viziona pe rețeaua de streaming Netflix. Veți avea încă de la primul episod senzația că ar putea fi o continuare a serialului Twilight Zone — genul de gimnastică intelectuală întâlnită mai rar pe Netflix.
☆ ☆ ☆
Serialul Oglinda Neagră pe care îl puteți urmări acum pe rețeaua de streaming Netflix este descris ca fiind SF, mai exact acesta abordează teme legate de o societate distopică din viitorul nu foarte îndepărtat. De asemenea, el este descris ca fiind inspirat din serialul Zona Crepusculară. Mi-ar plăcea să cred că și cititorii mai tineri au auzit despre Zona Crepusculară — unul dintre serialele copilăriei noastre care merită căutat și vizionat, măcar câteva episoade.
Serialul Zona Crepusculară era genul de artă care te captivează și îți oferă o experiență absolut revoluționară, în acord cu ideile care se desprind urmărindu-l. Și trebuie să mărturisesc că, privind Black Mirror, am avut imediat sentimentul că ar fi putut fi, la fel de bine, un episod din Twilight Zone, în caz că s-ar fi turnat vreunul în zilele noastre. Iată, pentru cei mai tineri, genul de teme pe care îl aborda Twilight Zone pe timpuri, și care recunosc că mi-a lipsit:
Episoadele sunt din diverse genuri, inclusiv science fiction, fantasy, absurdism, ficțiune distopică, suspans, horror, dramă supranaturală, comedie neagră și thriller psihologic, încheindu-se frecvent cu o răsturnare de situație macabră sau neașteptată și, de obicei, cu o morală. Un succes popular și critic, a introdus mulți americani în tropii comuni ai science fiction-ului și fantasy-ului. Wikipedia
Dacă Twilight Zone punea în valoare, anxietățile, preocupările și paradoxurile șocante ale secolului trecut, ei bine, Black Mirror face același lucru în relație cu anxietățile zilelor noastre — căci fiecare anxietate poate fi transformată într-o operă cinematografică cu temă distopică, și, din păcate, fiecare astfel de operă poate fi transformată în conspirație mondială și poate ajuta un individ ca Donald Trump să preia puterea. Probabil că nu acesta este rolul cinematografiei dar... știți voi... există efecte perverse.
Atât Twilight Zone cât și Black Mirror reprezintă genul de artă cinematografică ce te stimulează intelectual și îți deschide orizonturile personale, dorința de a descoperi și de a înțelege lumea și limitele sale. Ele pornesc de la anumite fațete ale realității care, fie pot scăpa de sub control, fie pot evolua în direcții greu de anticipat. Nu consider că scenariile horror sau SF distopice pot fi adevărate însă ele sunt utile care gimnastică a creierului sau ca provocare intelectuală ce trebuie gestionată.
Într-un episod din Black Mirror, aflăm că, în viitorul nu foarte îndepărtat, atunci când cineva intră în comă, poate fi animat cu ajutorul unei conștiințe de back-up, cu condiția să nu depășești limitele de acoperire ale zonelor pentru care ai achitat abonamentul — ce să zic, alte realități, alte probleme! Apoi, dacă nu ai bani pentru un abonament premium, te trezești cu reclame pe care ți le trimite compania care furnizează conștiința de rezervă. Dacă ești profesoară, le vei spune elevilor niște reclame la produse cu miere de albine, iar când ești intimă cu partenerul, îi vei spune niște reclame la Durex!
Într-un alt episod, aflăm că persoanele din viața reală pot fi blocate, cam la fel cum blocăm pe cineva în mediul vitual — deși acesta poate să acționeze asupra obiectelor din spațiul comun, nu va putea să comunice în niciun fel cu cel care l-a blocat și va fi perceput doar ca un contur uman de culoare gri. Creativitatea scenariștilor britanici care au conceput acest serial este debordantă și nu poate decât să îți înflăcăreze imaginația. În ciuda faptului că vor fi unii care vor lua drept adevărate evenimentele și situațiile prezentate în acest film, vă recomand această gimnastică intelectuală!
(1) Imaginea Magic Globe, de Josh Sorenson, via Pexels
În Februarie 2013, 4,000 de pasageri îmbarcați pe un vas de croazieră, trăiesc aventura vieții lor. Experiența lor absurdă ne învață că, personalitatea se revelează în situații critice și factorii situaționali generează, uneori, provocări copleșitoare.
☆ ☆ ☆
Un documentar interesant și ofertant din perspectivă psiho-socială este Fiasco — WC-ul Plutitor (Trainwreck: Poop Cruise), pe care îl găsiți pe rețeaua de streaming Netflix. Să fiu cinstit, îmi amintește de documentarul din aceeași serie Fiasco — Woodstock '99, unde fiascoul s-a datorat unor alte motive, dar imaginea de haos generalizat din final, semăna izbitor, sub aspect vizual, olfactiv, tactil, etc. Și, la fel ca și atunci când am scris Cronica Unui Festival Eșuat, am avut impresia că Statele Unite confirmă uneori impresia că sunt o țară din lumea a 3-a deghizată într-o țară din prima lume.
Nu mi-am propus să fac propagandă anti-occidentală, dar este fascinant uneori cât de jenante sunt poveștile adevărate pe care ti le-ar putea spune un american oarecare. Și, în mod paradoxal, tocmai prosperitatea și oportunitățile pe care ți le oferă aceasta se află la originea acestor aventuri bizare! În plus, în SUA, existând această libertate de exprimare cu caracter absolut, orice povești interesante vor ieși negreșit la suprafață, fiindcă, în fond, o poveste interesantă înseamnă că povestitorul va face foarte mulți bani.
Ca și în povestea festivalului Woodstock, fenomenele de grup (această pierdere de sine care are loc în cadrul proceselor de grup) și-au spus cuvântul în mod decisiv — grupul îți oferă factori situaționali de o forță copleșitoare, așa încât unii dintre noi pot deveni de nerecunoscut. Ei bine, WC-ul plutitor este un vas de croazieră, unde în Februarie, anul 2013 în jur de 4,000 de americani au pornit în aventura vieții lor, sperând să găsească distracție, relaxare și lucruri interesante de explorat, în timp ce în jur de 1,000 de angajați încercau să le ofere toate condițiile necesare unei croaziere de lux.
Experiențele pe care aveau să le trăiască pe vas, au rămas în memoria turiștilor pentru cu totul alte motive. Ei bine, această navă numită Carnival Triumph, făcea o deplasare în Golful Mexic, pornind din Statele Unite, cu o escală în Cozumel, din Mexic, urmând apoi să se întoarcă în State, în orașul Galveston, din Texas. Problemele au început să apară în ziua a 4-a a croazierei. Nu știu ce planetă era poziționată greșit în horoscop când unul dintre motoarele generatoare de energie electrică ale navei a luat foc.
Fumul negru care ieșea din navă nu prevestea nimic bun dar niciun pasager nu s-a așteptat la ce avea să se întâmple — motorul respectiv genera electricitate necesară iluminatului, aerului condiționat și chiar deplasării în sine a vasului. În plus, toaletele, care erau electrice, nu funcționau nici acestea. Acum că se arsese, a trebuit ca pasagerii să se adapteze situației de a fi blocați pe un vas de lux care însă nu dispunea de toalete adecvate — li s-a recomandat ca bărbații să-și facă numărul 1 peste bord iar femeile să-și facă nevoile în duș.
Și aproape că s-au obișnuit cu ideea, dar rămânea totuși de rezolvat problema necesității biologice numărul 2. Potrivit zicalei românești, nevoia îl învață pe om, membrilor echipajului le-a venit ideea că pasagerii ar putea să-și facă numărul 2 într-o pungă pentru deșeuri. Zis și făcut. Nu erau condiții ideale de distracție, și de altfel pasagerilor nici nu le-a fost ușor să accepte această răsturnare de situație ca la OTV, dar ce poți face... sh!t happens!
Ei bine, de aici lucrurile au degenerat rapid! S-a aflat că vasul nu va mai avea curent electric deoarece cablurile electrice se arseseră. Asta afecta nu doar confortul termic de pe vas ci și senzația de siguranță, în special noaptea. În plus, alimentele perisabile nu mai aveau nicio șansă de a rămâne comestibile în condițiile căldurii sufocante — căci în Februarie, temperaturile de 25 de grade sunt comune în Golful Mexic.
Senzația de haos s-a amplificat când pasagerii au început să aducă saltelele de dormit pe punte. Iar impresia de experiment bizar a s-a accentuat atunci când pasagerii au început să formeze cozi pentru câte un sandwich amărât, pentru care se aștepta în rând, cam 2 ore, la fel ca pe vremea lui Ceaușescu. În scurt timp au ajuns să se lupte pentru acele sandwich-uri, să facă provizii pentru cei din tabăra proprie, fără să le pese de restul. Părea un fragment de coșmar, rodul imaginației unui autor pasionat de teme apocaliptic-distopice.
Din păcate, lucrurile nu au funcționat conform planului — scurgerea de la duș s-a înfundat destul de repede, deci pe holurile vasului începuse să băltească urina iar pasagerii nu și-au prea făcut nevoile în pungă deoarece multora le părea o idee penibilă, deci, în final, mirosul pestilențial se simțea de la Casa Albă. Imaginea din toalete, era greu de reprodus — un fel de lasagna cu straturi de fecale și hârtie igienică în care intrai direct cu picioarele. Ți-ar fi greu să-ți imaginezi ceva mai absurd!
Conform Legii lui Murphy, dacă ceva are o șansă să meargă prost atunci va merge prost. Ei bine, membrilor echipajului le-a venit ideea să ofere băutură gratis tuturor celor de la bord — probabil drept consolare pentru situația oribilă în care se găseau și care, din păcate, a continuat și zilele următoare, începând într-o Duminică și luând sfârșit Vinerea următoare, deci 5 zile. What could go wrong? Băutura gratis le-a părut o idee genială dar după ce mai toată lumea a primit pe săturate, haosul s-a multiplicat în mod exponențial!
Se spune că personalitatea se revelează în situații critice. Pasagerii au pierdut noțiunea timpului iar răbdarea le-a fost pusă la încercare având tot timpul sentimentul că trăiau sfârșitul lumii — deci s-au comportat ca atare... Mai rău era pentru cei care nu veniseră singuri pe vas, fiind însoțiți de minori de a căror sănătate și bună-stare erau responsabili, mai ales că nu puteau face nimic pentru a rezolva problemele fără de sfârșit, apărute pe vas și nici nu puteau să-i educe pe cei din jur. Una peste alta, ai putea avea impresia că ceva atât de penibil nu se poate întâmpla în SUA — și totuși s-a-ntâmplat!
(1) Imaginea Ship Cruise, de Zeynep Sune Emek, via Pexels
(2) Time, (acc. 18.10.2025), The true story behind Trainwreck: Poop Cruise, website: Time.com
Vara lui 2023 a fost umbrită de incidentul în care un ambițios proiect de turism subacvatic, submarinului Titan, s-a năruit într-o tragedie cu nuanțe de ridicol. Niște milionari și-au pierdut viața în timp ce urmăreau inefabilul, pe fundul oceanului. Iar acum știm toate detaliile acestei povești.
☆ ☆ ☆
Povestea submarinului Titan, care a făcut implozie în vara anului 2023, când încerca să implementeze un concept revoluționar — turismul subacvatic, având drept obiectiv turistic epava legendară a navei Titanic, merită spusă, cunoscută și înțeleasă. În centrul acestei povești se află compania americană OceanGate Inc, a cărei obiect de activitate era construcția de submarine pentru explorare, cercetare și turism subacvatic și managerul și cofondatorul acesteia Stockton Rush.
Stockton Rush, care și-a și pierdut viața în acest proiect cu vădit caracter auto-distructiv, pare un tip cool, educat, un savant, chiar un geniu al explorării subacvatice. Știe că este un geniu și are aerul că știe despre ce vorbește. Se spunea despre el că este umil ca persoană, dar extrem de arogant ca om de știință — un fel de macho al lumii științifice care nu te poate învața să faci salată cu ton dar are pretenția să nu fie contrazis într-o discuție despre explorare subacvatică.
A studiat la una dintre universitățile Ivy League, la Princeton University, ceea ce sugerează faptul că făcea parte din pătura privilegiată a societății americane. Poate de acolo i se trăgea aroganța... Nu este o simplă observație — și despre morți, numai de bine, dar Stockton i-a spus unui apropiat din cadrul companiei sale că, dacă va avea probleme cu Paza de Coastă a S.U.A. în ce privește lansarea submarinului Titan, ei bine, va cumpăra un congresman! Afirmația l-a înghețat pe acel colaborator care ulterior și-a dat demisia.
Numeroși colaboratori din cadrul proiectului OceanGate s-au aflat în situația de a-și înainta demisia în contextul în care șeful organizației se dovedea a fi intolerant la critică — trăsătură fundamental narcisică, sau dădea semnale de iresponsabilitate îmbinată cu dorința de a reuși cu orice preț. Și orice ar crede alții, consider că este de admirat o persoană care vede că se confruntă cu răul și înțelege situația ca atare, inclusiv pericolul iminent, urmând ca apoi să decidă să abandoneze un proiect, în ciuda faptului că i se promit satisfacții materiale de invidiat.
Stockton Rush pare animat de un vis, ca un copil entuziasmat de o jucărie nou apărută. Spun asta deoarece îmi este greu să afirm că acționa ca un psihopat, animat de ideea că scopul scuză mijloacele. Nu știu exact care era motivația lui și suspectez faptul că își dorea să rămână în istoria explorării subacvatice cu ceva. Este posibil să fi fost și un visător preocupat de SF care a avut revelația că este mai ușor să populezi fundul oceanului decât planeta Marte.
Totuși, tragedia submarinului Titan, în care, vă amintesc faptul că că și-au pierdut viața, pe lângă Stokton Rush, alți patru pasageri, pare să poarte semnătura acestui tip curajos până la iresponsabilitate. Pasagerii submarinului erau milionari — deoarece această incursiune teribilistă pe fundul oceanului părea rezervată pentru oameni înstăriți. Dacă nu l-ai fi cunoscut pe Stockton Rush, cu aerul său macho, care îți adormea orice vigilență, ai fi spus că erau și deosebit de curajoși. Dar pare că uneori curajul celor creduli se naște din amăgire.
O anchetă a U.S. Coast Guard finalizată pe 4 August 2025, anul acesta, a concluzionat faptul că s-au găsit probe ale neglijenței criminale a celor de la OceanGate și, desigur a lui Stokton Rush, care era creierul din spatele operațiunilor acestei companii. Povestea submarinului Titan seamănă într-un mod tragic cu aceea a legendarei nave Titanic și pare să demonstreze că aroganța nu ține loc de pregătire minuțioasă a unui proiect, unde riscul reprezintă un element ce nu poate fi neglijat.
Îmi amintesc faptul că în 2023 m-a fascinat această poveste tragică, mai ales că victimele erau foarte bogate, dar fiindcă abia se întâmplase, lipseau cu desăvârșire detaliile care ne-ar fi dus la o anumită concluzie. Dar acum, după ce anchetele au fost finalizate și concluziile au fost trase, aceste detalii se cunosc și se poate spune că s-a făcut lumină. Mai mult decât atât, povestea are o latură moralizatoare și vine cu o lecție de viață. Vă recomand să căutați pe Netflix acest documentar de aproape 2 ore și să trageți singuri concluziile.
(1) Imaginea Explorer, de Valentin Antonucci, via Pexels
Barack Obama își face publică preferința sa pentru best sellerul american Long Bright River, a cărei ecranizare o puteți găsi pe rețeaua de streaming HBO Max. De ce merită să priviți acest film hrănitor la nivel emoțional.
☆ ☆ ☆
Fiindcă este vară și se simte atmosfera de vacanță, vă recomand un film care mi-a atras atenția în ultima vreme — Long Bright River, pe care îl puteți găsi pe rețeaua de streaming HBO, Max, HBO Max (sau cum vreți sa-i spuneți). Dacă vă imaginați că filmul este despre un râu, veți aștepta zadarnic vreo 2-3 sau mai multe episoade să vedeți acel râu dar nu va apărea nici de-al naibii. Denumirea este probabil o metaforă și va trebui să vă întrebați despre ce râu era vorba de fapt: să fie râul iubirii fraterne sau râul consecințelor unor alegeri sau poate Kensington Avenue, celebrul bulevard-horror din Philadelphia este un râu în sine?
Long Bright River este o carte profundă și puternică a cărei autoare arată o enormă compasiune față de personajele sale. Mi-a plăcut extraordinar de mult! Barack Obama
Voi explica ce tocmai am scris mai sus dar pentru început să spunem că Long Bright River este ecranizarea unei cărți scrise de autoarea americană Liz Moore, un best-seller instant. Cartea a fost menționată chiar și de fostul președinte Barack Obama care a afirmat despre aceasta că a reprezentat una dintre lecturile sale preferate ale anului 2020. Veți vedea că președintele are dreptate și probabil veți putea afirma cam același lucru despre această carte remarcabilă care te face să simți, încă de la început, că nu este doar o altă carte, respectiv, doar un alt film american, ieftin.
Îmi amintesc faptul că, în urmă cu câțiva ani, fiind amator de podcasturi, am dat absolut întâmplător peste un podcast în care era intervievată Liz Moore unde aceasta își prezenta cartea și spunea că urmează să se toarne un film în care rolul principal va fi jucat de Amanda Seyfried. Mi-a părut o tipă interesantă și, vorbind despre Long Bright River, mi-aș fi dorit să văd filmul doar că nu aveam acces în acel moment. Anul acesta am dat, tot întâmplător peste filmul respectiv, pe HBO.
Îmi plac filmele în care misterul se îmbină cu romantismul și complexitatea psihologică a personajelor, deci m-am îndrăgostit repede de acest miniserial în 8 episoade pline de suflet, personaje interesante cu povești de viață fermecătoare. Apăruse un studiu psihologic care a condus la concluzia că beletristica îi face pe amatorii de lectură niște persoane mai empatice, sporind capacitatea cititorilor de a manifesta compasiune față de semeni. Cred că Long Bright River nu doar că te ajută să înțelegi de ce se întâmplă asta, dar vă va spori compasiunea mai mult decât alte cărți ecranizate.
Și acum să revin la ce spuneam în primul paragraf — despre ce râu ar putea fi vorba în filmul Long Bright River? Ar putea fi râul iubirii fraterne, deoarece acțiunea se petrece în orașul Philadelphia, statul Pennsylvania, cunoscut drept orașul iubirii fraterne. De asemenea, dat fiind că filmul spune povestea unei polițiste care încearcă să își găsească sora dispărută sau poate mai bine zis înghițită, de lumea drogurilor, întărește și mai mult idea de iubire fraternă.
În plus, relația de iubire camaraderească și oarecum fraternă dintre polițista Mickey Fitzpatrick și colegul ei Truman, care se transformă, pe nesimțite, într-o iubire cu componentă sexuală, pare să vorbească despre un râu luminos al intimității. Dar poate că nu aceasta este râul la care face referire titlul și ar putea fi celebrul bulevard horror Kensington Avenue în sine — un râu în care peștele mic este consumat de peștele puternic, unde viața și moartea se întrepătrund într-o manieră periculoasă și unde se desfășoară, ca într-un micro-cosmos, existența unei întregi faune.
Cu toate că nu reușesc să îmi dau seama exact de ce se numește astfel această ecranizare, am totuși sentimentul că numele Long Bright River este un nume inspirat, plin de semnificații misterioase, așa cum sunt și personajele acestui film sau evoluția imprevizibilă a acțiunii. Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să priviți acest film hrănitor din punct de vedere emoțional și poate vă întoarceți să îmi spuneți ce impresie v-a lăsat, mai ales că, în ziua de azi, filmele de acest fel, din păcate, au devenit o raritate.
(1) Imaginea Philadelphia, de Trev W. Adams, via Pexels
(2) Wikipedia, (acc. 01.07.2025), Long Bright River, website: Wikipedia.org
(3) Discover Magazine, (acc. 01.07.2025), How Reading Fiction Increases Empathy and Encourages Understanding, website: DiscoverMagazine.com
Vă plac misterele? Dacă sunteți un fan al cărților sau ecranizărilor după romanele Agathei Christie, v-ar putea interesa și colecția Netflix după romanele lui Harlan Coben. Da, tipul este atât de evreu pe cat v-ați aștepta să fie cineva cu numele ăsta iar cărțile sale sunt remarcabile.
☆ ☆ ☆
Probabil că acest nume nu vă spune nimic. Ei bine Harlan Coben este un autor de cărți polițiste — hai să le spunem așa, care a primit un contract de milioane de dolari pentru a-și adapta creația la formatul Netflix. Ceea ce a rezultat a fost o colecție Harlan Coben, de toată frumusețea. Chiar acum dacă faceți o căutare în aplicația Netflix, veți identifica colecția respectivă, care reunește titlurile adaptate deja la formatul platformei de streaming.
De altfel, este posibil să fi văzut deja un film sau două din această colecție și să nu fi realizat că face parte dintr-o colecție. Dar care este oferta acestei colecții? Ei bine, eu personal sunt un mare amator de mister, iar dacă un film are o atmosferă apăsătoare în care apare o intrigă bizară, consider că am găsit exact ce-mi trebuie în timp ce fac exerciții cu ganterele. Nu de alta, dar m-aș plictisi îngrozitor să fac exerciții fără să privesc un documentar ID sau un film din-acesta din colecția lui Harlan.
Daca v-au plăcut misterele perfecte ale autoarei britanice Agatha Christie, s-ar putea spune că Harlan Coben vine puternic din urmă și își dă interesul să producă opere adecvate momentului, păstrând însă schema aceasta bazată pe o intrigă dramatică, un mister desăvârșit și niște personaje interesante. Ceea ce este straniu pentru o colecție de filme este faptul că ele nu sunt produse de aceeași echipă, dimpotrivă, pot spune că am urmărit câteva dintre ele și erau 2 britanice, unul argentinian iar altul polonez.
Dar toate au în comun misterul construit cu dibăcie artistică, care trădează un talent ieșit din comun și o creativitate viguroasă, plină de rafinament. Nu mi-am propus să vă povestesc vreunul dintre ele, deoarece un mister deconspirat ar mai prezenta zero interes. Totuși, vă voi da o scurtă listă de filme din colecția amintită, cu trailerul aferent, ca să aveți un punct de plecare atunci când le căutați pe Netflix.
PRINȘI ÎN PROPRIA CAPCANĂ (en. „Caught”) — spune povestea unei jurnaliste pe nume Ema Garay care are un talent de a prinde criminalii dificil de identificat. Lucrurile iau o turnură bizară în momentul în care un bărbat respectat din comunitate, devine suspectul principal într-un caz de dispariție a unei fete adolescente. Această producție argentiniană vă va impresiona și prin decorul superb și exotic al unui oraș din Patagonia.
DOAR O PRIVIRE (en. „Just One Look”) — o altă miniserie, poloneză de această dată, despre o tânără mamă care descoperă o fotografie veche cu soțul ei. Problema este că nimic nu are sens în legătură cu această fotografie. În plus, imediat după aceea, soțul ei dispare, misterios — cum altfel? Nedumerită, Greta face tot posibilul să pună cap la cap piesele de puzzle ale trecutului și să-l găsească pe dispărut.
DESTRĂMAREA ILUZIILOR (en. „Fool Me Once”) — urmărește un alt mister cu o tentă bizară: Maya, o văduvă care luptă să își reia viața tulburată de dispariția prematură și tragică a soțului, primește în dar de la cea mai bună prietenă o cameră video ascunsă într-o ramă foto pe care o folosește pentru a supraveghea casa unde se află fiica ei și bona care o îngrijește. În mod straniu, pe o astfel de înregistrare, Maya îl vede pe soțul ei... tocmai decedat. În plus, înregistrarea dispare, deci nu prea reușește să-i convingă pe polițiști.
Colecția cuprinde mult mai multe titluri, Harlan Coben fiind un autor de-a dreptul prolific. Calitatea acestor opere rămâne constantă și, spre bucuria unora dintre noi, se pare că mai sunt numeroase titluri de adaptat pentru Netflix. Fiindcă este weekend și pentru că nu mi-am dorit niciodată să-mi transform blogul într-o platformă de luptă și activism politic, v-am sugerat aceste titluri în caz că vă este greu să identificați ceva bun de urmărit în această perioadă în care vremea ne ține mai curând în case.
De la cel mai cool cuplu american pana la povestea de groaza, devenita realitate. Este vorba despre cuplul format din Laci (27) si Scott Peterson (30), doi tineri frumosi de pe coasta de Vest, imprumutati parca dintr-un film de la Hollywood, dar cu un destin ingrozitor. Desi petrecuta in anul 2002, povestea lor nu a fost uitata nici azi.
☆ ☆ ☆
Uneori ma incearca regretul ca nu s-a gandit nimeni sa realizeze un documentar Netflix sau Max despre disparitia Elodiei Ghinescu. Dar hei, sunt atat de multe alte lucruri care ar fi putut sa existe in Romania! Acum ca vorbim despre asta, descopar ca exista cateva documentare de amator facute de niste youtuberi creativi si ambitiosi, pe tema disparitiei Elodiei. Dar pana sa avem un documentar profi pe Netfilx, ne ramane sa vizionam documentarele facute de americani pe tema uciderii lui Laci Peterson, un alt mister perfect, cu parfum american.
Spre deosebire de cazul Elodiei Ghinescu, cadavrul lui Laci Peterson a fost gasit, dar la fel ca si in cazul romanesc, anchetatorii au avut numai dovezi circumstantiale, cu alte cuvinte nimic care sa inlature orice urma de dubiu cu privire la autorul crimei. De asemenea, la fel ca si in cazul Elodiei, vinovatia a fost preluata de catre sotul supravietuitor. Cu alte cuvinte, procesul judiciar a mers pe teoria ca daca merge ca o rata si macane ca o rata, atunci probabil ca e rata - adica criminal.
Am selectat cateva aspecte care fac cazul uciderii lui Laci Peterson interesant si chiar memorabil. Am sa vi le prezint in cele ce urmeaza, in speranta ca va voi trezi interesul pentru a cauta documentarele Netflix sau Max. Exista cate unul pe fiecare platforma de streaming, iar cel de pe Netflix este miniserial, fara a fi plictisitor, asa cum ne-au obisnuit cei care produc documentarele Netflix. Deci le puteti viziona pentru a intelege mai multe decat as putea eu sa prezint intr-un articol de blog. Iata insa si aspectele identificate de mine pentru care merita sa urmariti aceste documentare:
UN MISTER PERFECT ~ Este un mister atat de bun incat s-au facut filme inspirate din acest caz real - vezi Lost Girl, unde evolutia este surprinzatoare si imprevizibila dar asemanarea nu poate fi contestata. Povestea te activeaza mental intr-un mod total si implacabil, facandu-te sa te intrebi daca e ceva gresit la tine fiindca iti face placere sa urmaresti detaliile sordide ale acestei povesti pline de cruzime.
SENSIBILITATEA PUBLICULUI ~ La fel ca si in cazul Elodia, publicul este intrigat de elementele acestei povesti iar implicarea emotionala a acestuia nu ramane fara efecte. Fiind vorba despre o tanara americanca tipica, de genul next-door-girl, dintr-o familie instarita, care la cei 27 de ani ai sai avea toata viata inainte, care mai era si insarcinata si care, nu in ultimul rand, a disparut in perioada Craciunului, este de inteles de ce au dorit toti americanii sa afle ce s-a intamplat cu ea.
UN CUPLU COOL ~ Asa cum am mentionat mai sus, este vorba despre o familie de tineri de succes care traiau o viata aparent perfecta, fara lipsuri materiale - unii ar spune ca erau membrii ai protipendadei sau ca beneficiau de white privilege. Cu cat afli mai multe despre acest cuplu, cu atat doresti sa stii mai multe. Acest aspect al dezirabilitatii sociale face povestea mai interesanta si usor de urmarit. Sotii Peterson reprezinta un cuplu dragalas, imprumutat parca dintr-un film de la Hollywood, fiind educati si aparent impliniti din toate punctele de vedere. De ce sa li se intample asta tocmai lor?
UN CAZ SPECTACULOS ~ Fiecare dintre americani devine un mic detectiv care aduna probe in fiecare zi, urmarind programele de stiri pentru a putea afla ce s-a intamplat cu Laci Peterson. Si nu degeaba, fiindca in fiecare zi apare ceva nou si neasteptat. Exista un crescendo, incepand cu disparitia, detaliile care il califica pe Scott Peterson ca suspect principal, apoi amanta lui Scott, descoperirea cadavrelor in Bay Area (mama si copilul), incercarea lui Scott de a se deghiza si a parasi tara, etc.
ASPECTUL MORAL ~ Scott Peterson are un comportament dubios si aproape ca tot ceea ce face are drept rezultat mai multa umbra de suspiciune care pluteste asupra lui: nu doar ca are amanta, dar dupa disparitia sotiei sale insarcinate, el introduce niste canale porno in abonamentul sau de cablu, doar cateva exemple de chestii care dau de gandit si atrag antipatia publicului. Moralitatea indoielnica a lui Scott Peterson va fi luata drept dovada a vinovatiei sale si presupun ca toti barbatii carora le-a disparut nevasta au ceva de invatat din asta, mai ales daca sunt nevinovati.
REZOLUTIA ESTE FORTATA ~ Scott Peterson este suspectat ca nu-si iubea sotia, ca statea prost cu moralitatea si ca nu stie sa joace rolul unui sot indurerat. Dar asta il face un criminal? Din pacate, politia nu a fost capabila sa produca niste dovezi clare ale vinovatiei sale si condamnarea pare ca s-a facut mai mult la presiunea publicului si datorita nevoii de a da un final potrivit cu aceasta poveste care i-a tinut treji pe toti americanii, luni si ani la rand.
Cazul uciderii lui Laci Peterson si mai ales al condamnarii lui Scott Peterson, este cel mai bun exemplu de situatie de natura penala unde aspectele psihologice au jucat un rol decisiv. Aproape ca nu exista niciun detaliu in aceasta poveste care sa nu fie marcat de procesele psihologice derulate in subsidiar. Interpretarile pe care le-a facut publicul, dar si juratii, observand comportamentul detasat al lui Scott Peterson sau descoperind imoralitatea lui, nu au facut altceva decat sa zadarniceasca sansa unui proces corect pentru acesta. Fiindca faptul ca a primit o condamnare dura nu este justificat nici in cazul in care este vinovat, in conditiile in care exista cea mai mica urma de indoiala cu privire la vinovatia lui.
Pare ca intreaga societate americana a fost miscata si scandalizata de aceasta poveste iar problema obiectivitatii si a corectitudinii a fost literalmente eclipsata de nevoia tuturor de a-l pedepsi pe acest tanar sot care nu stia sa fie sot de tanara femeie insarcinata. Nu-mi ramane decat sa va recomand sa urmariti documentarele despre cazul uciderii lui Laci Peterson. Daca doriti sa o faceti, va invit apoi pe blog sa-mi lasati niste pareri cu privire la acest caz notoriu din istoria sistemului de justitie american.
.jpg)
