Atat barbatii cat si femeile, sunt mult mai dispusi sa condamne infidelitatea atunci cand aceasta le apartine barbatilor. Nu doar ca infidelitatea femeilor este mai greu de descoperit dar ea si este primita cu mai multa indulgenta.
o o o
Infidelitate... eterna poveste. Cauzele infidelitatii sunt diverse, incepand cu prezenta oportunitatii, continuand cu moralitatea sau maturitatea emotionala deficitare si terminand apoteotic cu alcoolul si faptul ca, orice-am face, latura pragmatica a iubirii — cea cu datorii la intretinere, batiste folosite si miros de transpiratie — o consuma in stil canibal pe cea romantica — cu fluturi in stomac si gesturi elegante. Dar nu pe-acest cantec trist mi-am propus sa-l cant aici.
S-a facut un studiu in 2019 prin care s-a descoperit faptul ca suntem disponibili pentru mai multa indulgenta fata de femeile care inseala decat fata de barbatii infideli. Acum, daca acesta este rezultatul studiului si l-ati primit asa, "pe tava", nu este la fel de usor sa explicam de ce stau lucrurile asa, si tocmai in asta sta abilitatea celui care incearca sa inteleaga natura umana.
"Un barbat de 50 de ani a recunoscut in fata dvs ca are o relatie extraconjugala, desi este casatorit de 20 de ani. El isi regreta alegerea si va roaga sa ii dati un sfat. El va explica faptul ca relatia sa (oficiala) nu a fost exceptionala in ultimii ani. Sotia sa a fost critica la adresa lui si nu au mai avut contacte sexuale de peste un an. El se simte respins."
Acesta ar fi un item al studiului despre care v-am vorbit si pe care l-au primit jumatate dintre subiecti. Cealalta jumatate a primit cam acelasi text cu exceptia faptului ca, de data aceasta, persoana infidela era femeie. Subiectilor le-a fost dat sa aleaga dintre cateva variante de sfaturi, cum ar fi:
"Ai facut un legamant pe care nu ar fi trebuit sa-l incalci si ar trebui sa iti para rau. Ar fi trebuit sa faci mai multe eforturi pentru a-ti imbunatati relatia."
sau
"Daca aceasta relatie (extraconjugala) te face fericit(a), atunci este cel mai bine sa faci ceea ce te face fericit(a)."
Dupa cum observati, primul "sfat" este mai mult o judecata si chiar o "punere la zid", in timp ce al 2-lea este mai curand o aruncare la gunoi a responsabilitatii personale. Doar asa, ca o precizare de natura etica, un psiholog (consilier / psihoterapeut) nu v-ar oferi niciunul dintre aceste sfaturi. Ce am face in schimb ar fi sa ajutam clientul respectiv sa recunoasca ceea ce vrea, care sunt costurile, si sa isi asume responsabilitatea pentru costuri, in caz ca este dispus sa le plateasca.
Dar sa revenim la tema noastra. Studiul citat de situl Psychology Today spune ca 55% dintre barbati si 62% dintre femei au afirmat ca ar alege primul sfat (cel dur) pentru un barbat: "TREBUIA SA FACI MAI MULTE EFORTURI", in timp ce numai 48% dintre barbati si 45% dintre femei i-ar oferi unei femei care inseala sfatul "aspru", citat mai sus. Observati ca femeile care inseala, beneficiaza de un tratament mai bland atat din partea barbatilor, cat si din partea femeilor, dar mai ales din partea acestora din urma.
As avea de facut 2 observatii:
- Barbatii tind sa judece infidelii intr-un mod mai "egalitarist" — fara discriminare pe criterii de gen. 55% ar fi duri cu barbatii si 48% ar fi duri cu femeile.
- Este impresionant faptul ca femeile sunt mult mai indulgente fata de femeile care inseala decat fata de barbatii care inseala. 62% ar fi dure cu barbatii si 45% ar fi dure cu femeile.
Daca ar fi sa interpretez "situatia creata" in termeni de resurse umane, as spune ca femeile stau mai bine cu PR-ul, ceea ce nu este o noutate. Adica se descurca mai bine in a "face imagine" si a atrage adeziunea si sustinerea, in ciuda faptului ca infidelitatea este savarsita in aceleasi conditii. Imi aminteste de acele concursuri de talente in care unii primesc premiul doar pentru ca au anumite dizabilitati ori dezavantaje (nu vad / nu aud / vorbesc prin semne / sufera de o chestie incurabila / sunt orfani / au crescut fara mama / etc.).
Si totusi, cum s-a ajuns aici? Nu de alta, dar manifestand genul acesta de diferentiere in atitudinea fata de cele doua genuri, nu facem altceva decat sa "handicapam" genul care aparent este avantajat — in cazul de fata, pe femei. Ca atunci cand parintele face lectiile in locul copilului si, in consecinta, copilul ajunge sa nu mai priceapa nimic din materia respectiva si sa depinda de parinte pentru totdeauna. Sau chiar ajunge sa creada ca are drepturi in plus, cum ar fi dreptul la un sclav personal care da piept cu viata in locul sau.
Caci da, in caz ca femeile infidele beneficiaza de un tratament mai bland, ele nu vor intelege niciodata lectia responsabilitatii personale. Vor invata in schimb faptul ca pot folosi scuze (relatia nu mergea si nu mai faceam sex de multi ani) pentru a se scuti de responsabilitate. Probabil ca nu va este usor sa va imaginati care este diferenta intre a fi iertat si a plati pentru un geam spart dar rezultatele vin, de regula, pe termen lung. Caci este inutil sa castigi un concurs de talente daca talentul tau este sa iti plangi de mila.
Dar care sunt motivele pentru care femeile beneficiaza de acest tratament mai bland? In mod traditional, vedem femeile ca fiind "relationship-oriented", cu alte cuvinte, cred mai mult in relatiile lor decat in job, (deci barbatul a ignorat-o, fiind mai curand vina lui), sunt percepute ca fiind mai intelepte decat barbatii (prin urmare tindem sa avem incredere in alegerile lor) si mai sensibile decat "genul tare" (prin urmare tindem sa le protejam de "ce e mai greu" — cum ar fi responsabilitatea).
Cu toate ca societatea a stabilit ca infidelitatea este demna de dispret, ii tratam pe cei vinovati de infidelitate in mod diferit. Pe barbati ii putem condamna si critica pentru comportamentul lor infidel, caci intr-un barbat poti sa lovesti, fiindca el e "mai nesimtit" si duce mai mult. Ai unde "sa dai" caci barbatul e facut ca sa reziste.
(1) Imaginea Infidelity, de Petras Gagilas, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
(2) Psychology Today, (acc. 10.02.2020), Are Women and Men More Likely to Punish Male Cheaters?, website: Psychology Today
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu