De unde vine sensibilitatea la respingere? Este o intrebare buna. Dar o intrebare si mai buna a fi: la ce foloseste sensibilitatea la respingere. Oficial, nu foloseste la nimic. In ciuda acestui fapt, ai conservat-o timp de multe decenii...
o o o
Sensibilitatea la respingere a fost asociata cu problemele inter-personale si psihopatologia. Daca va intrebati psihologul de unde provine sensibilitatea la respingere, probabil ca va va spune ca aceasta este legata de modul cum ati fost tratat in copilarie de catre parinti. Logica ar fi urmatoarea: daca parintii si-au sustinut copilul, atunci acesta nu a dezvoltat o sensibilitate la respingere. Daca, dimpotriva, parintii nu si-au sustinut copilul din punct de vedere emotional, atunci acesta va dezvolta o mare sensibilitate la respingere.
Este o viziune aproape poetica cu privire la modul cum dezvoltam sensibilitatea la respingere, asa cum, din pacate, sunt multe dintre teoriile care inca domina Psihologia. Ceea ce nu stiti insa este faptul ca nu exista niciun studiu longitudinal care sa confirme aceasta teorie. Dimpotriva, exista un studiu, definitivat anul trecut de cercetatori din New York (2019) care sustine ca sensibilitatea la respingere nu are nicio legatura cu sustinerea emotionala primita din partea parintilor. De aici si stupefactia cercetatorilor.
Dar hai sa vedem mai intai cum anume se defineste sensibilitatea la respingere. Exista 3 parametri in functie de care putem spune ca cineva este sensibil la respingere:
- anxietate de anticipare - te astepti sa fii respins si devii anxios
- perceptia respingerii - se cauta, inconstient, dovezi ale faptului ca esti respins
- reactia disproportionata - semnele respingerii iti cauzeaza o reactie disproportionata.
In ce consta aceasta reactie disproportionata? Ea se manifesta pe mai multe paliere, dupa cum si fiinta umana este multi-dimensionala: creierul (care interpreteaza stimulii intr-un anumit fel), emotiile (care ne ajuta sa constientizam natura situatiei si sa ne pregatim pentru aceasta), reactiile fiziologice care faciliteaza comportamentul si, in final, comportamentul (alegerile pe care le facem, data fiind situatia respectiva). In situatia unei persoane cu o astfel de sensibilitate, aceste paliere se vor manifesta astfel.
- CREIERUL - interpreteaza stimulii externi si ii eticheteaza (RESPINGERE), dupa care, in fractiuni de secunda, declanseaza reactiile de lupta sau fuga.
- REACTII FIZIOLOGICE - ca urmare a alarmei declansate de creier, apare incordarea, inrosirea fetei, transpiratia, tremurul membrelor si al glasului, etc
- EMOTIILE - apar ca urmare a acestei interpretari si ca urmare a "inundarii" canalelor sanguine cu hormoni ai stresului (adrenalina, cortizol). Ele "ne insufletesc": ne ajuta sa constientizam in ce situatie ne aflam (de RESPINGERE) si ne cer un raspuns comportamental. Vorbim de furie, de rusine de sentimentul de a fi fost ranit, etc
- COMPORTAMENTUL - poate fi de 3 feluri (lupta, fuga sau "inghet" / blocaj). Acesta depinde de tipul de temperament si personalitate (colericii au tendinta sa lupte, in timp ce melancolicii au tendinta sa fuga / sa se blocheze).
Am mentionat colericii si melancolicii dar nu i-am mentionat pe sangvinici si pe flegmatici. Asa este, ati fost vigilenti. Pentru ca, asa cum vom vedea, aceste doua tipuri de temperament nici nu prea manifesta sensibilitatea la respingere, fiind din categoria tipurilor "stabile". Si de fapt, aceasta este si descoperirea cea mare a acestui studiu: sensibilitatea la respingere este asociata cu "afectul negativ" (tendinta de a experimenta mai curand emotii negative, cum ar fi furia, frica si tristetea).
Iata o sinteza a rezultatelor studiului mentionat si realizat de cercetatori de la Stony Brook University, NY:
- Suportul din partea prietenilor / colegilor de aceeasi varsta la 9 ani, este asociat negativ cu sensibilitatea la respingere dezvoltata in preadolescenta (12 ani). Cu alte cuvinte, daca ati fost sustinuti de prieteni la 9 ani, veti fi mai putin sensibili la respingere in preadolescenta.
- Cu cat relatia parintilor este de o calitate mai buna cu atat si sensibilitatea la respingere dezvoltata in preadolescenta este mai mica.
- Afectul negativ este asociat cu sensibilitatea la respingere. Altfel spus, daca aveti tendinta de a simti mai curand emotii negative, veti fi si mai sensibil la respingere.
Iata deci ca rolul parintilor de a-ti contura acea voce interioara care te sustine sau nu, a fost preluat, potrivit acestui studiu, de catre prieteni si colegi de joaca. Desi, as avea motive serioase sa ma indoiesc de aceasta concluzie: fiecare copil intalneste respingerea si modul cum reactioneaza la respingere se formeaza mult mai devreme de varsta de 9 ani. Nu e ca si cum ai "iesit la joaca" complet "virgin" din punct de vedere psihologic, cu un creier de nou-nascut, care nu a invatat absolut nimic despre relatii si cum se reactioneaza la diferiti stimuli, pana la varsta de 9 ani.
Totusi, retin din acest studiu portretul pustiului nevrotic: cu parinti care nu se prea inteleg, si probabil ca din cauza asta e si putin trist sau furios si, iesind la joaca, ce sa vezi, "surpriza", pustii nu mor dupa el: de ce este asa de sensibil si de ce are asa de multe toane, prin urmare il resping. Ceea ce "va duce" la frica de respingere chiar si mai tarziu. Am pus "va duce" in ghilimele fiindca, mi-e teama ca cercetatorii astia au luat un simptom drept cauza a sensibilitatii la respingere. Este o greseala destul de intalnita in statistica: a confunda o covariatie cu o cauzalitate.
E ca si cand, sa zicem, te-ai udat la picioare si ai considera ca asta nu se datoreaza ploii ci faptului ca ai calcat in 100 de balti. Dar in cazul nostru, respingerea colegilor nu vine "din senin" doar fiindca ei sunt rai. Pot fi si rai, dar rautatea se canalizeaza de regula catre cei mai vulnerabili, fiindca asa se obtine cel mai puternic efect. Si daca nevoia copiilor vulnerabili este sa fie sustinuti, ei primesc exact contrariul in grupul de prieteni.
Nu prea e dreptate pe lume, nu-i asa? Sau, mai curand, dreptatea se imparte dupa niste criterii stranii: cei deja puternici (emotional) sunt sustinuti mai mult. De ce? Fiindca copiii isi doresc in jurul lor camarazi puternici, care le inspira incredere si, eventual, ii vor ajuta la nevoie. Ii resping in schimb pe cei slabi, care nu le sunt de folos si care le cer sustinere. E o problema legata de felul cum administrezi resursele, nu-i asa? Vrei langa tine pe unul care ofera resurse, nu pe unul care iti cere resurse.
Dar asa cum udatul la picioare nu se datoreaza baltii in care ai calcat ci ploii care a format balta, slabiciunea pustiului nevrotic (tristetea, instabilitatea emotionala) nu vine de la prietenii de joaca, ci din familie. Cum asa? Pai in familie are niste parinti care nu se inteleg si asta il mentine intr-o stare de tensiune nervoasa. Daca parintii sunt ocupati cu neintelegerile dintre ei (caci e greu sa fii prea disponibil pentru copil cand te certi cu partenerul), evident ca le ramane putina energie pentru a-l ajuta pe copil sa isi gestioneze propriile emotii.
Se considera ca ne atasam de anumite emotii pentru ca, in forul nostru interior, acestea ne vor fi de folos. In forul interior al copilului nevrotic, emotii precum furia, tristetea si frica, ii sunt de folos. A copiat aceste emotii de la parinti si, in acelasi timp, incearca, prin intermediul emotiilor sale, sa atraga atentia asupra sa. Caci un copil nu are un alt capital la dispozitie decat emotiile. Si, probabil ca aceasta investitie in emotii negative ii si aduce anumite beneficii in familie: de ex, reuseste sa atraga atentia.
Din punctul meu de vedere, a fi sensibil la respingere inseamna si a fi nepregatit pentru respingere. Daca i se poate reprosa ceva unei familii cu atmosfera nevrotica, care reuseste sa il infurie, sperie sau sa il intristeze pe copil, este faptul ca nu l-a pregatit pentru respingere. De fapt, copilul reactioneaza prin emotii negative la toate situatiile in care este pus - aceasta este pregatirea lui pentru viata, capitalul si investitia lui. In fond, asta a vazut la parinti si se inspira de la ei. Dar unde il vor duce emotiile negative?
Abia acum intelegem preocuparea Psihologiei pozitive de a studia emotiile pozitive si felul cum le putem genera. Pe mine personal, m-a precupat multa vreme cum sa pun capat suferintei emotionale. Si asa am descoperit "The Serenity Prayer", cea care spune, in esenta ca nu merita sa suferi pentru ceva ce nu poti schimba, iar daca poti schimba, ce mai astepti? O persoana care sufera este ca si o masina cu rezervorul spart. Si, daca durerea este inevitabila, suferinta este optionala.
In mod paradoxal, in mintea persoanei nevrotice, suferinta este un atu. Asta e cea mai mare iluzie posibila. Dar din moment ce nu ai cunoscut nicio persoana fericita, nu ai de unde sa stii cum este sa functionezi cu un rezervor care nu pierde energie in mod inutil.
Da-mi Doamne curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba, linistea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. (Serenity Prayer)
(1) Imaginea Running, de Chris Blakely, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
(2) Psychology Today, (acc. 03.01.2020), Rejection Sensitivity, website: Psychology Today
(3) Psychology Today, (acc. 03.01.2020), Where does rejection sensitivity come from?; website: Psychology Today
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu