Bunul Simt a Expirat

Societatea se schimba cu fiecare zi, se emancipeaza, si deci, ar fi inutil si probabil periculos sa te raportezi la acelasi mod de a pune problemele. Oare "bunul simt comun" are termen de valabilitate limitat si a expirat intre timp?

o o o

Se spune ca fiecare pasare pe limba ei piere. Eu fiind specializat in psihoterapie adleriana "imi cant partitura" pe unde apuc, in sensul ca nu scap nicio ocazie de a povesti despre cat este de important sa fii integrat social si sa te faci util societatii, potrivit cu propria capacitate. E un mesaj decent, as zice eu, care iti ofera cel putin un motiv sa simti ca nu ti-ai irosit viata fara rost.

Dar pe cand imi recitam eu "textele", un coleg terapeut, format intr-o alta scoala de psihoterapie, mi-a cam dat cu tifla, metaforic vorbind, eu simtind literalmente ca am incasat-o in plexul solar. Eu vorbeam despre cat de frumos este sa fii util societatii si cat sens are viata celui care se face util semenilor sai, dupa obicei, cand colegul meu de breasla imi explica aceasta atitudine intr-un mod la care nu m-am gandit pana acum.

El mi-a sugerat deci faptul ca "fiind tare in filosofia de viata" imi compensez orice alte lipsuri materiale sau de alt fel, ca si cand, in lipsa unor realizari deosebite, cum ar fi cele apreciate de societatea de consum (bani, masini, case, vacante), pot cel putin sa "ma laud" cu faptul ca am aceasta filosofie de viata plina de idei generoase, care face viata mea sa fie implinita.

Caci intr-adevar, o astfel de filosofie de viata te scoate cu totul din competitia oarba pentru tot ce reprezinta valorile materiale, cultivate de societatea de consum. Odata iesit din acest "algoritm" ce presupune inavutire si realizari despre care se merita sa se vorbeasca la stiri, ai devenit "om liber", ELIBERAT DE CONSUMERISM, care-va-sa-zica.

IDEAL CONSUMERIST: Pentru a fi bine-vazut in ochii comunitatii este necesar sa te conformezi unui standard conventional de avutie, oarecum indefinit. ~ Thorstein Veblen

Adica cineva care nu isi doreste decat sa obtina performanta modesta de a fi "un mediocru de treaba", in timp ce isi imagineaza ca viata lui este un succes pentru acest motiv. Deci, cu alte cuvinte, sanatatea psihica este... un fel de supra-compensare. In lipsa de altceva, excelezi cel putin la capitolul echilibru emotional si esti ceea ce se cheama un "supra-adaptat", adica cineva care nu iese in evidenta cu nimic si tocmai de aceea este atat de sters.

Trebuie sa recunosc ca acest mod de a pune problema m-a pus pe ganduri. In timp ce fiecare dintre noi se preocupa sa iasa in evidenta cu ceva care sa rupa gura targului, eu m-am preocupat in tot acest timp sa ma bucur de echilibrul emotional pe care l-am obtinut renuntand la ambitii consumeriste, unica-mi ambitie fiind aceea de a ma face util celorlalti.

Dupa cum observati, exista o mare diferenta intre filosofia consumerista, care presupune sa tot dai din coate pana nu mai poti, ca sa ai ce sa pui pe facebook, si filosofia aceasta adleriana care nu iti cere decat eforturi de bun simt pentru a coopera si a servi societatea. S-ar spune chiar ca ele sunt diametral opuse. Diferenta principala insa sta in efectele lor. Caci daca supra-adaptatul nu ajunge "la gazeta" el nu ajunge nici la spitalul de boli nervoase.

Filosofia consumerista este prin definitie nevrotica, adica predispune la suferinta psihica, fiindca stadardele sunt intotdeauna de ne-atins (daca le-ai atins, nu te poti opri aici), si tocmai de aceea, sunt lipsite de realism. Filosofia adleriana in schimb predispune la echilibru emotional, fiindca standardele sunt mult mai "prietenoase": nu trebuie decat sa respecti niste reguli ale bunului simt - sa cooperezi, sa respecti, sa servesti.

Colegii mei din facultate imi sugerau ca ideile adleriene, ca si cele freudiene de altfel, sunt invechite si sunt cladite pe o mentalitate de acum o suta de ani, in timp ce societatea se schimba cu fiecare zi, se emancipeaza, si deci, ar fi inutil si probabil periculos sa te raportezi la acelasi mod de a pune problemele. Oare asa sa fie? Oare "bunul simt comun" are termen de valabilitate limitat si a expirat intre timp?

Dupa cum sugeram mai sus, probabil ca singura schimbare care a aparut este dezvoltarea societatii consumeriste, bazata pe idea ca, nu-i asa, "consum deci exist" si care promoveaza un ideal social potrivit caruia, un om de succes este acela care isi poate asigura ceea ce se cheama  "conspicuous consumption" (consum ostentativ). Dar acest ideal profund nevrotic merge mana in mana cu epidemiile psihice ale omului modern.

Daca nu pot beneficia de consum ostentativ (bani, case, masini, parteneri, etc), iti poti pierde increderea in sine, lume si viitor si poti sa dezvolti o depresie in toata splendoarea ei. Daca iti este pusa sub semnul intrebarii reusita mult dorita (de a consuma ostentativ), poti sa dezvolti fobii, tulburari specifice anxietatii sau atacuri de panica - te simti prea slab pentru a mai concura pentru consum ostentativ... ai esuat in viata. Ori poti sa te superi fiindca nu e chiar "cum trebuie sa fie" si asta te predispune la furie, adictie si izolare. 

Nu spun ca toate cazurile din manualul de psihopatologie se explica in felul acesta. Vreau doar sa sugerez ca exista un risc in adoptarea filosofiei consumeriste (caci exista asa ceva si este sinistra in simplitatea sa). Si mai doresc sa sugerez faptul ca bunul simt comun nu are termen de valabilitate - devine tot mai bun cu trecerea anilor, cu toate ca pare ca a pierdut centrul atentiei. 

Daca va place sa credeti asta, poate ca "sanatatea psihica" si bunul simt comun chiar reprezinta un fel de supra-compensare. Sau poate ca acesta este doar un mod de a discredita acele persoane care s-au lepadat de jugul consumerismului. 

(1) Imaginea Downtown Manhattan, de Bogumil Kozera, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0