Ti se rupe sau nu te dai batut niciodata? Ori poate ca traiesti cu motto-ul ca ... daca merge, merge, iar daca nu merge, asta e! Exploreaza-ti tipul de atasament si modul in care acesta interfereaza cu psihopatologia!
Frustrarea si deci psiho-patologia nu au la baza decat un singur lucru: atasamentul si tulburarile asociate acestuia. Psihoterapeutul belgian Andre Moreau afirma intr-o carte scrisa pe tema intimitatii, ca ar trebui sa fim capabili sa ne bucuram de ceea ce ne ofera partenerul dar cu toate astea, sa nu devenim niciodata dependenti de acesta.
Pare o afirmatie usor absurda, fiindca stim de pe vremea psihanalizei ca tot ce ne creaza placere determina si aparitia unui nivel de dependenta. Este oare posibila dezvoltarea unui grad de civilizatie atat de ridicat incat sa ne putem bucura de iubire, spre exemplu, fara a deveni dependenti de aceasta? Si cate mii de ani ne-ar trebui ca sa ajungem la acel nivel?
Poate ca exista chiar si in zilele noastre astfel de oameni. Cine stie? Imi amintesc ca, in urma cu ceva timp am primit de la un prieten ceva mai intelept un sfat pentru relatii care mi-a ramas in minte. Sfatul suna in felul acesta: "Incearca. Se merita sa incerci. Insa nu incerca prea tare. Se merita sa nu incerci prea tare."
Acest sfat cred ca vizeaza exact atitudinea de semi-detasare / sau, daca va place mai mult, de semi-atasament, pe care ar trebui sa o imbratisam pentru a fi in rezonanta cu noi insine, cu nivelul de evolutie la care ne aflam din punct de vedere fizic, psihologic si social, dar fara a evolua cu pretul sanatatii noastre.
Obisnuiam sa admir intr-o vreme "miserupismul" oriental, promovat de marile religii ale orientului indepartat, cum ar fi budismul. Oricata bucurie de a trai ne-ar rezerva aceasta atitudine de totala detasare fata de "cele lumesti", mi-e teama ca este nevoie si de putina frustrare pentru a evolua in viata.
Deprimare | Bucurie "Rea" | Bucurie "Buna" | Bucurie Fara Motiv |
|---|---|---|---|
| Ca urmare a lipsei lucrurilor exterioare. | Obtinuta prin intermediul unor substante stimulante cu efect efemer si consecinte nocive. | Obtinuta prin intermediul implinirii unor aspiratii social acceptate - un copil, reusita profesionala, un hobby, etc | Obtinuta printr-o atitudine de apreciere a vietii. |
| Dependenta de factori externi. | Dependenta de factori externi. | Dependenta de factori externi. | Dependenta de factori interni. |
Totusi, a fi om inseamna a tinti si a face eforturi de urmarire a unor idealuri. A fi om inseamna a ne bucura si a sarbatori atingerea acestor idealuri, dar, adesea, si a suferi, a deplange esecul. Daca idealul este din categoria descrisa mai sus "Bucurii Bune", atunci nu doar ca am supravituit si ne-am bucurat "Fara Motiv", dar am si contribuit prin eforturile noastre la evolutia societatii umane.
Negarea cu vehementa a idealurilor "lumesti" si sufocarea sistematica a oricaror sentimente de inferioritate, pe masura ce apar, chiar daca ne-ar rezerva o stare de serenitate absoluta pe durata nedeterminata, probabil ca nu ajuta specia noastra sa isi valorifice potentialul. E doar un mecanism de aparare destinat anihilarii nefericirii omenesti si atat.
De aceea, poate ca simpla apreciere a vietii, nu e o idee atat de buna. Desigur, frustrarea aduce multe nenorociri: ne imbatam si apoi ne incaieram din cauza frustrarii, pizmuim, barfim si jignim din cauza frustrarii, si nu in ultimul rand, incepem razboaie nimicitoare pentru ca nu putem sa ne multumim cu ce avem, si dimpotriva, ne dorim mai mult, mai usor, mai confortabil.
Dar cu toate acestea, tot frustrarea ne determina sa cautam o cale mai buna de a deveni mai frumosi, mai destepti, mai avuti, mai evoluati si mai renumiti decat altii. Din frustrare incepem o dieta sau reparam acoperisul daca ne ploua in casa si tot din frustrare vrem sa ii intrecem pe unguri, care ne-au luat-o inainte binisor.
Toate astea spun ca lucrurile nu ne sunt indiferente, ca ne dorim chestii si suntem dispusi sa facem una-alta pentru a obtine acele chestii. De ce recomand aceasta atitudine de semi-detasare?
Pentru ca o detasare exgerata descrie o totala lipsa de implicare in evolutia noastra personala, indiferent din ce perspectiva ati privi-o. O detasare absoluta, echivaleaza cu absenta din propria viata - nu iti doresti nimic si nu faci nimic pentru a obtine ceva. Pe de alta parte, un atasament exagerat, ar implica o frustrare continua, un chin emotional iesit din comun, caci e foarte usor sa suferi atunci cand depinzi.
Societatea occidentala, asa cum o stim noi. este cladita pe atasamentele indivizilor. Si pentru ca lucrurile stau asa, este si societatea cea mai expusa frustrarilor si psiho-patologiei. Nu prea isi au locul in occident persoanele care nu vor sa obtina nimic, care apreciaza viata asa cum este, si gata.
Din pacate, asa cum vedem, traim intr-o societate in care nimic nu este vesnic, totul se schimba si evolueaza intr-un ritm destul de trepidant. Ar fi o totala lipsa de realism sa ne asteptam sa ne pastram o anumita slujba sau o anumita relatie pentru toata viata. In ziua de azi, lucrurile nu merg asa.
Este o masura de auto-protectie aceea de a sti "sa dai drumul" unor situatii, unor lucruri, unor persoane, asa cum este tot o masura de auto-protectie aceea de a sti sa cultivi, sa mentii o anumita situatie, prin intermediul unor eforturi de bun simt. Uneori intalnesti persoane care nu stiu nici sa cultive o situatie si nici sa-i dea drumul, daca au stricat-o. Iar aceasta cred ca este culmea psihopatologiei.
In cele ce urmeaza va voi prezenta modul cum vad eu cele trei forme de atasament dintre care una este patologica, alta ne condamna la mediocritate iar cealalta este optima. In functie de tipul de atasament obtinem trei categorii de personalitati cu nume auto-descriptive -- "Super-slack-erul", "Never-give-up-erul" si "Just-try-erul", cu mottourile lor aferente. Citeste cu atentie si incearca sa te recunosti:
>> Continuarea in Psihopedia PRO
Negarea cu vehementa a idealurilor "lumesti" si sufocarea sistematica a oricaror sentimente de inferioritate, pe masura ce apar, chiar daca ne-ar rezerva o stare de serenitate absoluta pe durata nedeterminata, probabil ca nu ajuta specia noastra sa isi valorifice potentialul. E doar un mecanism de aparare destinat anihilarii nefericirii omenesti si atat.
De aceea, poate ca simpla apreciere a vietii, nu e o idee atat de buna. Desigur, frustrarea aduce multe nenorociri: ne imbatam si apoi ne incaieram din cauza frustrarii, pizmuim, barfim si jignim din cauza frustrarii, si nu in ultimul rand, incepem razboaie nimicitoare pentru ca nu putem sa ne multumim cu ce avem, si dimpotriva, ne dorim mai mult, mai usor, mai confortabil.
Dar cu toate acestea, tot frustrarea ne determina sa cautam o cale mai buna de a deveni mai frumosi, mai destepti, mai avuti, mai evoluati si mai renumiti decat altii. Din frustrare incepem o dieta sau reparam acoperisul daca ne ploua in casa si tot din frustrare vrem sa ii intrecem pe unguri, care ne-au luat-o inainte binisor.
Toate astea spun ca lucrurile nu ne sunt indiferente, ca ne dorim chestii si suntem dispusi sa facem una-alta pentru a obtine acele chestii. De ce recomand aceasta atitudine de semi-detasare?
Pentru ca o detasare exgerata descrie o totala lipsa de implicare in evolutia noastra personala, indiferent din ce perspectiva ati privi-o. O detasare absoluta, echivaleaza cu absenta din propria viata - nu iti doresti nimic si nu faci nimic pentru a obtine ceva. Pe de alta parte, un atasament exagerat, ar implica o frustrare continua, un chin emotional iesit din comun, caci e foarte usor sa suferi atunci cand depinzi.
Societatea occidentala, asa cum o stim noi. este cladita pe atasamentele indivizilor. Si pentru ca lucrurile stau asa, este si societatea cea mai expusa frustrarilor si psiho-patologiei. Nu prea isi au locul in occident persoanele care nu vor sa obtina nimic, care apreciaza viata asa cum este, si gata.
Din pacate, asa cum vedem, traim intr-o societate in care nimic nu este vesnic, totul se schimba si evolueaza intr-un ritm destul de trepidant. Ar fi o totala lipsa de realism sa ne asteptam sa ne pastram o anumita slujba sau o anumita relatie pentru toata viata. In ziua de azi, lucrurile nu merg asa.
Este o masura de auto-protectie aceea de a sti "sa dai drumul" unor situatii, unor lucruri, unor persoane, asa cum este tot o masura de auto-protectie aceea de a sti sa cultivi, sa mentii o anumita situatie, prin intermediul unor eforturi de bun simt. Uneori intalnesti persoane care nu stiu nici sa cultive o situatie si nici sa-i dea drumul, daca au stricat-o. Iar aceasta cred ca este culmea psihopatologiei.
In cele ce urmeaza va voi prezenta modul cum vad eu cele trei forme de atasament dintre care una este patologica, alta ne condamna la mediocritate iar cealalta este optima. In functie de tipul de atasament obtinem trei categorii de personalitati cu nume auto-descriptive -- "Super-slack-erul", "Never-give-up-erul" si "Just-try-erul", cu mottourile lor aferente. Citeste cu atentie si incearca sa te recunosti:
>> Continuarea in Psihopedia PRO
(1) Imaginea So Close, So Far, de Sagacious Gr, via Flikr, sub licenta
CC BY-NC-ND 2.0
(2) Mayo Clinic, (acc. Nov 27, 2016), Reactive attachment disorder, website: Mayo Clinic
(3) Psihopedia, (acc. Nov 27, 2016), Miserupism crestin terapeutic, website: Psihopedia
(4) Rudica, T., (2015), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi
(2) Mayo Clinic, (acc. Nov 27, 2016), Reactive attachment disorder, website: Mayo Clinic
(3) Psihopedia, (acc. Nov 27, 2016), Miserupism crestin terapeutic, website: Psihopedia
(4) Rudica, T., (2015), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu