Debriefing

 Este utila exprimarea emotiilor? Suntem oare un cazan sub presiune ce trebuie sa se elibereze, ori eliberarea aceasta este doar un antrenament care intretine presiunea?

Debriefingul este o sedinta compusa din mai multe faze ce urmaresc atenuarea sau eliminarea efectelor experientelor traumatizante, cunoscute sub numele de stres post-traumatic. Primele sedinte pentru debriefing au fost organizate de catre generalul Samuel Marshall, in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, fara vreo conotatie psihologica, scopul fiind acela de a strange informatii in urma unor misiuni militare. Ulterior, debriefingul este introdus in lumea psihoterapiei in ideea de a inlesni exprimarea emotionala ca urmare a unor evenimente intense din punct de vedere emotional.

Conceptul care a condus la aceasta asimilarea a debriefingului in psihoterapie este teoria naiva a cazanului aflat sub presiune, teorie ce inca predomina la nivelul simtului comun. Potrivit acestei teorii, emotiile umane constituie in interiorul nostru o presiune ce trebuie eliberata prin exprimare verbala, in caz contrar, existand pericolul rabufnirii violente sub forma de lacrimi, furie, tipete, distrugeri, etc.

Fazele debriefingului se leaga de urmatoarele aspecte: precizarea rolului personal al fiecaruia dintre participantii la evenimentele emotionale respective, exprimarea gandurilor avute, mentionarea celor mai nefaste momente si asocierea acestora cu emotiile si comportamentele experimentate (tremurat, stare de inlemnire, soc, neputinta, etc). Dupa ce le sunt aduse in atentie simptomele obisnuite in timpul unei catastrofe, in final, participantilor li se ofera ocazia sa adreseze intrebari.

De-a lungul timpului s-au constat doua tipuri de efecte ale debriefingului. Pe de o parte, la nivel subiectiv, participantii se declara incantati de acest tip de manifestare ce promoveaza exprimarea de sine, comuniunea, creste coeziunea unui grup si creaza sentimentul de apartenenta si identitate comuna. Pe de alta parte, cand este sa verificam utilitatea acestor sedinte in ce priveste prevenirea simptomelor stresului post-traumatic, lucrurile nu mai stau la fel de bine. Majoritatea studiilor in domeniu afirma ca nu ar exista efecte benefice in acest sens, ba chiar debriefing-ul pare sa accentueze manifestarile de stres post traumatic!

Aceasta stare de fapt profund ambivalenta ridica anumite semne de intrebare legate de utilitatea exprimarii emotionale propriu-zise, dincolo de cresterea  sentimentelor de apartenenta, sau a celor de a fi fost inteles si acceptat. De altfel, studiile in domeniul comunicarii experientelor emotionale infirma in mod repetat si categoric ideea potrivit careia exprimarea emotiilor ar avea vreo influenta pozitiva in ce priveste recuperarea emotionala in urma traumei. Oricat de surprinzator ar parea, evocarea insistenta a experientelor emotionale nu face decat sa accentueze simptomele stresului post-traumatic si cu cat creste frecventa acestor evocari, cu atat scade si probabilitatea recuperarii emotionale.

Logica din spatele acestei realitati este aceea ca evocarea insistenta a traumei devenita obsesie, nu lasa loc unor alte preocupari, iar simpla comunicare nu face decat sa adanceasca blocajul. Iata ca daca exprimarea emotionala este o parte a solutiei, ea poate deveni si o parte a problemei atunci cand ajungem sa ne bazam pe comunicare emotionala pentru a ne consolida identitatea de victima. De asemenea, iata ca psihoterapia bine facuta nu este tocmai cea care iti lasa o impresie placuta si niste obiceiuri lamentabile de auto-compatimire.

Imaginea Group Therapy imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Shapiro, D (2009), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

 Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007), Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi