Tentatia Eutanasiei

Abuzul sexual sau alte nenorociri, li se intampla foarte multor copii si adolescenti. Nu toti devin depresivi si nu toti sufera stresul post-traumatic. Cum se face ca unii au o fabricuta de resurse in mintea lor, in timp ce altii fabrica o trauma din orice?

o o o

Probabil ca ati auzit la stiri despre cazul fetei de 17 ani care "a fost eutanasiata" in Olanda, fiindca asa isi dorise si, de altfel, in Olanda, oricine "poate fi eutanasiat" daca asa isi doreste el. Dar acest lucru, in afara de faptul ca "suna bine la stiri", nu este deloc adevarat. De fapt, adolescenta Noa a comis un suicid prin auto-infometare, caci eutanasia nu este permisa la varsta ei, fara acordul parintilor.

In Olanda eutanasia este reglementata de un document emis in anul 2001. Acest proces al eutanasierii, desi seamana cu o crima, nu este totusi pedepsit de lege in tarile in care eutanasia este astfel reglementata, cu conditia ca medicul care o pune in aplicare sa tina cont de cateva criterii:

• "binele superior al pacientului", care in acest caz este faptul ca acesta scapa de o suferinta imposibil de suportat si lipsita de speranta. 

• informarea adecvata a pacientului

• absenta unor alternative de tratament rezonabile

• exista cel putin un alt medic care prescrie aceeasi "solutie"

• medicul trebuie sa fie prezent, sa asiste sau chiar sa provoace moartea pacientului, etc.

Dupa cum observati, eutanasia, ramane la limita neclara dintre crima si "tratament medical" si prezinta zone "gri" in care, practic ar fi imposibil de demonstrat ca lucrurile stau intr-un fel sau altul, mai ales ca sunt relative, in special in ce priveste chestiunile psihologice unde exista profetii auto-indeplinite si efectul "Placebo". Spre exemplu, cine poate spune daca exista sau nu alternativa in tratamentul depresiei sau al stresului post-traumatic? 

In domeniul psihoterapiei exista tot la fel de multe solutii precum exista terapeuti si terapii care se ocupa cu asa ceva. Oare cei care au evaluat suferinta fetei ar fi putut sa decida vreodata ca "nu exista alterantiva rezonabila", in afara de eutanasierea adolescentei? Fireste, am spus deja ca fata nu a fost eutanasiata, fiindca nu primise acordul necesar al parintilor dar in mintea ei, s-ar parea ca acea alternativa terapeutica nu exista. Iata de ce, probabil, eutanasia nu se poate aplica legal in niciun caz de depresie - ai foarte multe alternative rezonabile de explorat, nu-i asa? 

Cazul adolescentei Noa este unul extrem de provocator si simt deja ca voi starni pe unii care isi inchipuie ca "inteleg trauma" mai bine decat oricare dintre psihologi, dar printr-o ironica intorsatura a destinului, nu au devenit niciodata psihologi, fiindca, in fond, esti psiholog daca te simti asa, iar la facultatea de psihologie / la cursurile de formare in psihoterapie, probabil ca se invata niste detalii lipsite de semnificatie.

Opinia mea insa este, asa cum am mai spus aici, ca orice incident minor poate sa devina o trauma, daca il interpretam ca atare (pierderea unei jucarii, de exemplu), si, tot la fel, orice eveniment cu real potential traumatic poate sa devina un incident nereprezentativ, daca ii oferim o interpretare adecvata. Caci, iata, violul, prin care se pare ca a trecut adolescenta Noa, li se intampla foarte multor fetite si baieti. Nu toti devin candidati la sinucidere, insa.

Asa cum mi-au spus multi oameni, "unii sunt mai sensibili iar altii mai putin sensibili, si gata, sa terminam definitiv cu filozofia". Iar eu le spun ca tocmai filozofia este aia care ne face "sensibili sau mai putin sensibili". Felul cum interpretam un astfel de eveniment devine crucial caci din aceste interpretari se vor naste emotii, sau chiar tulburari emotionale, se vor naste apoi comportamente dezadaptative si, posibil, vom descoperi ca exista, chiar in orasul nostru, eutanasie si ne vom dori "sa scapam usor".

Iata doar cateva interpretari mai mult sau mai putin inspirate ale unui eveniment cu un cert potential traumatic, cum ar fi violul.

• Acesti oameni mi-au rapit inocenta si ma voi razbuna toata viata pe astfel de persoane. Voi deveni avocat / procuror / politist / detectiv, si voi face in asa fel incat cei care comit astfel de lucruri sa fie pedepsiti.

• Acesti oameni mi-au rapit inocenta si acum am o scuza buna sa le rapesc si eu inocenta unor persoane alese la voia intamplarii, pe care le voi abuza, fiindca am invatat ca este mai bine sa abuzezi decat sa fii abuzat.

• Acesti oameni m-au murdarit definitiv, nu voi mai putea nicicand sa curat aceasta mizerie, eu insami am devenit un gunoi, fiindca cei care te trateaza ca pe o persoana fara valoare, te fac sa devii o persoana fara valoare. Nu imi ramane decat sa imi astept sfarsitul, ba chiar sa il caut.

• In lume exista multi oameni rai, probabil toti sunt asa, si trebuie sa ma feresc de toti oamenii, pentru totdeauna, fiindca oamenii te surprind intr-un moment de vulnerabilitate si iti iau tot ce ai mai de pret. Te feresti de oameni si poti sa fii in siguranta.

• In lume exista multi oameni rai, dar nu toti sunt asa si este important sa ma inconjor cu persoane in care stiu ca pot avea incredere si sa evit situatiile in care sunt prea vulnerabil(a), pentru a evita astfel de evenimente.

• Acest eveniment a fost unul trist si neplacut dar eu sunt o persoana cu extrem de mari resurse, sunt creativa si am extrem de multe lucruri de oferit celorlalti. Nu am de gand sa le permit celor care mi-au facut rau sa imi influenteze viata in vreun fel. Acest incident nu este reprezentativ pentru viata mea.

Si acum am o intrebare: care dintre aceste posibile interpretari vi se pare mai buna, mai constructiva, mai sanatoasa, in sensul ca ii ofera unei persoane ce a supravietuit unui viol mai multe sanse de a se dezvolta armonios si de a depasi cu bine un incident care, are intr-adevar potential traumatic dar care poate sa nu devina niciodata o trauma in sine? Probabil ca nu veti avea dificultati sa alegeti raspunsul cel mai bun.

Ceea ce ma fascineaza pe mine in ultimul timp este puterea parintilor de a forma capacitatea unui copil de a interpreta evenimentele pe care le traieste. Mai mult decat atat, se pare ca parintii pot sa induca o anumita imagine de sine in mentalitatea unui copil prin intamplarile pe care ei insisi le-au retinut ca fiind reprezentative si pe care i le repeta copilului, ca pe niste "mituri", o "legenda personala" ce ofera inspiratie si modeleaza personalitatea unui copil.

De multe ori, un copil nici macar nu are notiunile necesare pentru a da sens intamplarilor pe care le traieste, motiv pentru care si uita foarte multe dintre aceste intamplari, ca fiind total lipsite de relevanta. Totusi, parintele vine si ii aminteste ca s-a intamplat un lucru sau altul, si, mai mult decat atat, ii si "traduce" evenimentul respectiv, adica ii explica copilului ce inseamna acesta - ai fost curajos sau, dimpotriva, ai fost "un papa-lapte", ai fost harnicut si de ajutor sau, dimpotriva, nu ai cooperat si ai fost mereu "un pierde-vara".

Vorbesc despre astfel de lucruri pentru ca astfel un copil violat / traumatizat dezvolta un discurs interior salvator, prin care este constient de ceea ce poate si isi ofera extrem de multe sanse de auto-dezvoltare, in timp ce altul pare ca ar cauta solutii rapide sa scape de probleme, evenimentele cu potential traumatic devenind niste scuze perfecte in acest sens. 

Stiu, suna putin "superficiala" aceasta intelegere a lucrurilor, dar daca ne multumim sa "ii aratam intelegere nelimitata" fiindca asa credem noi ca este cel mai bine si asa suntem niste parinti iubitori si niste buni crestini, s-ar putea sa avem surpriza ca ceea ce primim in schimbul "bunatatii noastre" este un copil care este extrem de constient de slabiciunea sa si isi ignora cu desavarsire resursele adaptative. 

Imi amintesc acum de cazul tinerei Elizabeth Smart (cu nume predestinat), din Salt Lake City, statul Utah, care, minora fiind, a fost rapita din casa parinteasca si violata pe o perioada mai lunga de timp de catre un cuidat care se vedea lider de secta. Ceea ce m-a fascinat la inceput in aceasta poveste a fost atitudinea lui Elizabeth - cat de multa forta interioara a avut! Acum insa, dupa ce am mai acumulat ceva experienta de viata, ma misca cu totul altceva - atitudinea mamei acestei tinere.

Dupa cum marturiseste Elizabeth Smart  intr-un discurs sustinut la conferintele TED, mama ei i-ar fi spus asa: "Acesti oameni ti-au luat 6 luni din viata. Sa nu indraznesti sa le oferi macar o zi in plus!" Prin asta, mama lui Elizabeth incerca sa o incurajeze pe fiica ei sa traiasca ca si cand acest incident nu ar fi insemnat nimic, sa se bucure de viata si sa isi puna in valoare toate resursele de care dispune. 

Poate vi se pare ca mama ei era lipsita de sensibilitate, nu intelegea durerea, si nu avea timp de suferinta fetei - mai avea si alti copii, de altfel. Totusi, eu asa vad o mama care isi iubeste copilul si doreste sa ii sustina dezvoltarea. Cred ca a reusit, de altfel.

(1) Imaginea Trauma, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0