Restabilirea Dreptatii Subiective

Poti salva trei prieteni aruncand un necunoscut corpolent in fata tramvaiului scapat de sub control. Ai face-o? Raspunsul tau imi va spune daca esti un psihopat sau un om normal din punct de vedere psihic.

Stiti faptul ca imi place canalul Investigation Discovery, cu exceptia situatiei in care pe canalele de stiri se prezinta lucruri si mai interesante. Asa spre exemplu s-a intamplat seara trecuta, cand am aflat despre incidentele de la metrou, in care o tanara si-a pierdut viata iar o alta a fost la un pas de a fi ucisa.

Si pentru ca toti clientii mei de ieri, care n-au dormit toata noaptea din aceasta cauza, mi-au cerut explicatii de specialitate, am decis sa ofer aceste lamuriri intr-un cadru organizat. Nu va era dor de o poveste sinistra?

Ei bine, chiar asa: de ce se apuca cineva sa ucida la voia intamplarii si cat de sanatos este din punct de vedere psihic? Iar apoi, chiar nu am putea sa prevenim astfel de situatii, cu ajutorul specialistilor, spre exemplu, care sa "citeasca printre randuri", sa diagnosticheze si sa prognozeze anumite lucruri? Da, sunt intrebari foarte bune. Dar sa incepem cu inceputul. Iata deci cateva explicatii necesare cu privire la caz.

Factorii de stres. Nu exista absolut nicio scuza pentru faptul ca te apuci sa impingi in fata trenului persoane nevinovate. Dar astfel de comportamente pot fi declansate de situatii incarcate de stres: pierderi, privatiuni, probleme de sanatate, nedreptati suferite, etc. Fara a incerca sa ii gasesc scuze criminalei Magdalena Serban, e totusi trist faptul ca, in mintea ei, exista suficiente motive de a recurge la acest gest.

Dezvoltarea emotionala. O persoana din categoria Magdalenei Serban gaseste cateva motive "bune" sa ucida. Ea nu poate sa gestioneze emotii intense precum furia sau angoasa. Un analfabetism emotional ce ne caracterizeaza pe multi dintre noi, expunandu-ne la gesturi extreme atunci cand ne aflam fata in fata cu provocarile.

Dezvoltarea morala. Stiti... convingerile care incep cu "in viata este bine sa...". La psihopati nivelul de moralitate este periculos de scazut si, in plus, acestia au si "darul" de a incrimina victima, de a-si confectiona tot felul de scuze, ceea ce le usureaza deciziile, din pacate. Psihopatul nu respecta nimic.

Creativitatea personala. S-ar putea sa va surprinda faptul ca multe dintre povestile pe care cineva le spune despre copilaria sa (viol, abuzuri, chinuri, etc) nici macar nu sunt adevarate. Ceea ce ti se intampla in copilarie aproape ca nu are nicio relevanta. Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ti s-a facut (J.P. Sartre). Poti sa creezi din experienta ta empatie pentru cei abuzati sau poti sa creezi o scuza pentru cele mai teribile crime.

Mecanismul deplasarii. Criminala avea scris in palma urmatorul mesaj criptic: "am facut-o dar am confundat-o". Prin mecanismul deplasarii, furia unei persoane A, indreptata impotriva unei persoane B, se poate reindrepta / deplasa catre o persoana C, pentru ca persoana B nu este disponibila ca tinta a furiei (este prea puternica, prea departe, se tine prea bine pe picioare, etc). Este un gest primitiv si nedrept dar oamenii fac asta mai des decat realizeaza.

Fenomenul de ingustare a campului constiintei. In momentele in care ajungem sa comitem grozavii de acest fel, are loc un fenomen de pierdere a contactului cu realitatea - atentia ni se concentreaza asupra unor aspecte izolate ale realitatii, ignorand tabloul de ansamblu (consecinte, dezavantaje, alte optiuni, etc). La persoanele hiper-emotive ingustarea campului constiintei este un fenomen comun.

Efectul privitorului. Vorbind despre cei care au asistat neputinciosi, paralizati la ceea ce se intampla pe peron, eventual filmand cu telefonul, trebuie sa stiti ca acesta este un efect psihologic foarte bine cunoscut in domeniul psihologiei sociale - vezi cazul Kitty Genovese. Pare ca fiecare asteapta sa intervina altcineva si cu cat multimea este mai numeroasa, cu atat si neajutorarea noastra este mai pronuntata.

Intr-o astfel de situatie se nasc preocupari legate de siguranta noastra personala si incepem sa cautam tapi ispasitori. Spre exemplu, probabil ca cei de la Metrorex nu au luat masurile corespunzatoare de izolare a peronului de calea ferata. Sau poate ca sunt vinovati psihiatrii si consilierii care nu au fost capabili sa depisteze la timp tendintele criminale ale femeii. La experti se observa insa o tendinta de pesimism: nu ai cum sa controlezi chiar totul si o buna parte dintre situatiile vietii pur si simplu scapa controlului nostru - hai, puteti sa traiti cu asta pe un peron de metrou?

Asociatia Psihologilor Americani insa, are o viziune diferita. Acolo sunt frecvente atacurile armate asupra scolilor, bisericilor sau discotecilor si atitudinea aceasta mioritica nu le prieste. Prin urmare si-au propus sa dezvolte tot felul de strategii prin intermediul carora sa depisteze la timp orice tendinta catre tacaneala de acest fel. Iata cateva dintre "steguletele rosii" care de fapt anticipeaza acte de tipul celor aflate in discutie.

Abordarea cu seriozitate a produselor activitatii - spre exemplu, un elev scrie un poem tulburator despre sinucidere si crima - ar fi de preferat sa nu il ignorati.

Rupeti codul tacerii - daca va simtiti amenintati de un coleg sau de un fost partener, de comportamentul sau agresiv si instabil emotional, vorbiti despre asta, chiar si unui politist.

Rolul institutiilor de control social - Politia poate sa dea dovada uneori de o atitudine birocratica si desensibilizata. Aceasta atitudine se poate dovedi fatala si lipsa de implicare ii poate costa viata pe unii dintre noi.

Tendintele de razbunare sunt posibile in situatii in care o astfel de persoana pierde anumite lucruri (o relatie, un job sau ambele). Adesea razbunarile intervin pentru a "restabili echilibrul", adica sentimentul subiectiv al dreptatii.

Tineti cont ca un criminal este total neechipat din punct de vedere psihologic si emotional si va recurge la actiuni violente in acest sens. Atunci cand stim asta despre cineva, ne putem astepta la violenta pentru "restabilirea dreptatii subiective".

Interpretati semnalele de neputinta, disperare, furie si frustrare drept moduri de a cere ajutor. Daca acest ajutor vine in timp util, el se poate dovedi salvator. Folositi principiul: "see something, say something!" Fiecare amenintare indica o problema pe care cineva nu o poate rezolva. Aparitia violentei este o problema de timp sau "a time bomb".

Pentru unii agresori, semnalul de amenitare este o strategie neconstientizata de a se asigura ca "nimanui nu-i pasa" si deci ca pot sa treaca la "next level", adica sa puna in practica actul violent. Nu tratati cu usurinta astfel de semnale!

Problema este ca internarile in institutii specializate nu sunt impuse cu forta si ar fi exagerat sa ajungem acolo. Poate ca un stegulet rosu de felul acesta ne-ar putea ajuta sa percepem la nivel subiectiv amenintarea, dar nimic nu garanteaza ca amenitarea este reala si indubitabila. In plus, a interveni in viata unei persoane la aceasta maniera ar insemna un amestec grosolan in drepturile si libertatile sale. Cine si cu ce drept ar face asta?

Dupa cum vedeti, ne indreptam catre concluzia ca ramanem expusi intr-o buna masura actiunilor de acest fel si ne descurcam dupa posibilitati. Viata implica oricum foarte multa incertitudine si a invata sa traim cu aceasta face parte dintre "misiunile emotionale" pe care le avem de realizat pe parcursul existentei noastre. Ne ramane consolarea faptului ca, statistic cel putin, ne bucuram de un nivel satisfacator de siguranta, chiar si la statia de metrou.