Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 10 decembrie 2017

Alchimie si Anorexie

Daca reusim sa transformam o privire opaca, lipsita de emotie, intunecata, intr-o privire preocupata, sensibila si, oarecum, hranitoare, inseamna ca practicam un fel de alchimie. 'Cand sunt slaba este ca si cand as vrea sa spun ceva si nu as putea sa exprim decat prin intermediul corpului.'




Trebuie sa spun ca le admir foarte mult pe anorectice. Fireste, se pun multe lucruri bune pe seama lor, cum ar fi dorinta lor de a excela, memoria care functioneaza brici sau ambitia. Eu le admir pentru ca au capacitatea de a tine sub control felul cum arata, care, la drept vorbind, nu este usor de intalnit intr-o societate consumerista, ce face apel pe toate caile posibile la vulnerabilitatile noastre instinctual-biologice, pentru a ne vinde tot soiul de produse, cum ar fi cele alimentare.

Pe de alta parte, anorecticele nu sunt foarte usor de inteles. Spre exemplu, iti vor marturisi uneori ca, in copilarie, pe cand erau usor obeze, se gaseau tot soiul de nesimtiti care le porecleau si le batjocoreau in fel si chip. Drept urmare, viitoarea anorectica se hotaraste sa tina o dieta stricta si ajunge sa castige adeziunea si simpatia celor din jur printr-un aspect mult mai agreabil. Lucrurile ar trebui sa se incheie aici, cu "happy end fericit", cum se spune, dar nu e asa.

Pare ca relatia anorecticei cu mancarea a devenit mai personala decat ar trebui, asa incat mancarea devine inamicul numarul unu al ei - cea care o impiedica sa se afirme, cea care o desfiinteaza din punct de vedere social, cea care ii rapeste fericirea. Prin urmare, anorectica trece intr-o alta extrema - aceea a luptei pe viata si pe moarte cu hrana fizica care ajunge sa ii provoace un sentiment de panica oricand se afla in preajma. Ca un sobolan care incearca sa iti patrunda in gura?

Da, dar eu nu mananc de ceva vreme. Spre deosebire de alte dati, weekendul asta chiar am mancat, azi am rontait 5 sticksuri ceea ce inseamna prea mult pentru mine. Am vazut ca au fost fete care au trait cu o frunza pe zi, plus/minus, si 20 de ani. (...)

Eu oricum tin "dieta cu zero calorii" si da, stiu ca la un moment dat nu ma voi mai putea ridica din pat... deja am probleme la mers, la urcat in autobuz, etc... Suplimente si pastile nu vreau sa iau pentru ca stiu ca imi vor face foame... mai mare decat deja imi este. (...)

Nu am schimbat obiceiurile alimentare, doar ca am mancat in weekendul trecut, sambata, mic dejun, pranz si cina si ieri am rontait doua sticksuri. Se poate ca acea greutate extra sa fie si din cauza picioarelor umflate? (mai nou le observ umflate si sus - inainte erau de la gambe la laba piciorului). (...)

Am ales mai multa iarba, o felie de branza, am descompus mancarea in felu-mi specific (de exemplu bucatele mici de branza din placinta, castraveciori murati din rulada de carne, etc, crusta de la peste), nu m-am atins de absolut nimic dulce. (...)

Am exagerat si eu un pic: nu e chiar cu zero calorii - mai consum din cand in cand ceai de la automat - care are calorii, uneori cateva guri de ciocolata - are si ea calorii, aseara cateva sticksuri... si azi m-am cantarit! Panica: m-am ingrasat cateva sute de grame iar acest lucru nu s-a mai intamplat de mult. Am tras concluzia ca este de la faptul ca am mancat in weekend. Deci, daca mananc, orice as manca, ma ingras, se depune si se vede la cantar. Nu am ce sa fac: decat sa inebunesc si sa ajung in pragul sinuciderii, mai bine nu mananc. (...)

Mi-a dat Dumnezeu doua maini, doua picioare (toate functionale), un cap, un corp - atat de ok pana acum, si am ajuns sa imi bat joc de el, de mine, am permis si altcuiva sa isi bata joc de mine.. si cine trage acum? Eu! Pentru ca am fost indeajuns de proasta sa aplec urechea si sa fac in ciuda acelei persoane torturandu-ma singura, sa mor daca pot sa imi explic asa ceva: cand esti suparat pe cineva cum poti sa ii faci in ciuda batandu-ti TOT TU joc de tine? E trist dar mi-am facut-o cu mana mea. Nu merit decat sa sufar. (Fragmente din forum).




Nu poti sa nu te intrebi cum a ajuns biata pacienta la o astfel de traire. Daca judeci din perspectiva eficientei, nu lipsa totala a hranei este aceea care provoaca simpatia si ii face pe ceilalti sa se apropie de tine. De fapt vorbim despre cu totul altceva aici - moderatia, adica hrana consumata in cantitati de bun simt, sa zicem asa, este secretul succesului. Interpretarea pe care anorectica a dat-o insa situatiei iti aminteste despre reclama aceea la prezervative in care un copil face o scena de isterie intr-un magazin, tavalindu-se pe jos si tipand pentru ca nu i se face pe plac de catre parinti.

Cu alte cuvinte, indepartati inconvenientele simplu si usor, nu prin intermediul educatiei ci cu ajutorul prezervativelor. Decat sa inebunesti mai bine nu mai mananci nimic, si gata! Asa iti dai seama ca, probabil, lucrurile sunt ceva mai complicate decat par. Iata cativa parametri de care ar trebui sa tinem cont atunci cand intelegem anorexia.

  • Factorul cultural. Asistam practic de ceva timp la procesul de obiectificare a femeilor, prin intermediul caruia suntem mult mai atenti la felul cum arata acestea decat la ceea ce au de oferit din alte punct de vedere. Presiunea societatii de consum este coplesitoare si le determina pe multe dintre adolescente sa isi restructureze stilul de viata in functie de priotitatile impuse din afara: media, filme, videoclipuri, vedete, etc. Esti un obiect de consum sau nici macar nu existi.
  • Personalitatea proprie. Studiile care s-au facut in randul anorecticelor arata faptul ca tulburarile de personalitate sunt comune in randul acestora, predominand tulburarea de tip evitant, cea histrionica, cea dependenta si cea de tip borderline - cu alte cuvinte pacientele anorectice sunt extrem de vulnerabile la critica si respingere, au o stima de sine indoielnica si gestioneaza in mod deficitar provocarile.
  • Dezvoltarea emotionala. Se poate vorbi despre prezenta traumei in experienta timpurie a pacientei anorectice, dar asta nu ar trebui sa ne deruteze. Fiecare copil a trait cel putin cateva momente pentru care nu a fost pregatit. Adevarata problema este faptul ca acesti copii au fost privati de incurajare, lucru care a blocat dezvoltarea emotionala la acea varsta. Asa se explica faptul ca vor imbratisa o "cariera" de auto-victimizare si neputinta, adica o atitudine ineficienta in raport cu provocarile.
  • Beneficiile secundare. Asa cum spuneam, lucrurile trebuie sa fie mai complicate decat o simpla eroare de logica care ne impiedica sa mancam. Faptul ca atunci cand este slaba, anorectica exprima lucruri pe care noi suntem dispusi sa le ascultam, este un beneficiu secundar destul de serios. Un soi de vampirism al privirii la care fac referire autorii psihanalisti reprezinta nu doar o metafora ci si o descriere fidela principiului care le pune in miscare. Atat de disperata este nevoia pacientei de pretuire si "hrana", fie aceasta si emotionala!
  • Razboiul mut. De asemenea, este evident razboiul mut care are loc mai intai in interiorul pacientei - razboiul cu sine, pentru a face fata tentatiilor si provocarilor sociale, un soi de asceza prin intermediul careia ea isi testeaza limitele si castiga semnificatie personala. Dar uneori razboiul se poarta si cu cei din jur, care nu sunt pregatiti sa ofere atat de multa atentie, intelegere, solidaritate si timp. Rabdarea acestora este pusa la incercare si, adesea, anorectica primeste exact lucrul de care se teme cel mai mult: critica, respingere si izolare. Tot atatea motive pentru a se simti neputincioasa.
  • Asumarea unui destin. Toti factorii din aceasta lista alcatuiesc un portret bine determinat care are in prim plan dependenta, vulnerabilitatea si slabiciunea. Pare ca pacienta anorectica merge pe sarma, jongland cu pericolul, iar un singur bobarnac ar fi suficient sa produca o prabusire funesta in neant. Dar mersul pe sarma al cuiva ne si tine cu sufletul la gura, ne emotioneaza, ne solidarizeaza, ne castiga de partea sa. Desi are trasaturi obsesiv-compulsive,  eu vad la anorectica mai curand o profunda dependenta de ruminatie.


In absenta unei auto-cunoasteri temeinice, prin care pacienta sa fie pusa fata in fata cu propriile sale convingeri de viata care ii vor fi provocate intr-un mod subtil de catre psihoterapeut, atitudinea si mecanismul de aparare al anorecticei se rigidizeaza si, din pacate, se stabilizeaza in timp. Ea ramane convinsa ca actioneaza corect si ca anorexia ei este cel mai bun prieten - "decat sa inebunesc, mai bine nu mananc nimic". In plus, firimiturile de atentie pe care i le ofera oamenii inzestrati cu ceva mai multa rabdare, o asigura ca se afla pe drumul cel bun.

Nu as vrea sa credeti ca imi face placere sa ii judec pe toti pacientii si clientii de psihoterapie. Stiu ca sunt foarte vulnerabili si nu primesc bine judecatile. In acelasi timp, ar fi o crima din partea mea sa ii las prada fantasmelor care le conduc viata - cum ca asta e tot ce pot si viata pe care o duc este cea mai buna viata cu putinta. Mi-ar parea rau daca lucrurile ar ramane asa.


Scopul pasiv "exhibiționist" - să fii privita când ești slabă - se transformă în scop activ: să obligi privirea celuilalt să asiste la spectacolul acestui corp descărnat, această este placerea produsă de vampirism prin intermediul unui spectacol neîntrerupt. (...) Asistăm deci la o transformare în contrariul sau a cuplului activ-pasiv: cel care se oferă privirii vampirizeaza privirea celui care privește, îl stoarce si găsește în mod paradoxal în această situație un nesperat "izvor al tinereții". Deoarece corpul descărnat al anorecticei tine să transforme privirea opacă, indiferenta si întunecată a celuilalt într-un ochi atent, preocupat si "hrănitor"... (Marinov, V., 2011)








(1) Imaginea Anorexia, de Mary Lock, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) NCBI, (acc. 10.12.2017), A Study of Temperament and Personality in Anorexia, website: NCBI

(3) Marinov, V., (2011), Anorexia, o Stranie Violenta, editura Trei, Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu