Oameni de Onoare

In caz ca se simtea nevoia, va ofer posibilitatea sa faceti comparatia intre mafiotii lor si mafiotii nostri, intr-un articol - omagiu, despre Giovanni Falcone, judecatorul care a pus Cosa Nostra "pe butuci".

Nu am multe modele in viata. Sunt cativa oameni pentru care am un respect deosebit - printre acestia Ben Carson, primul medic neurochirurg care a separat creierele a doi gemeni siamezi, si Giovanni Falcone, judecatorul italian care a pus Cosa Nostra "pe butuci", cu ocazia procesului "maxi", care a avut loc in anul 1986, la Palermo. Nu a fost degeaba numit procesul maxi - chiar este considerat cel mai mare proces din istoria justitiei. Numarul acuzatilor si al condamnarilor, amploarea sociala, buncarul special construit sau fortele militare implicate ar fi doar cateva argumente.  

Falcone este un model demn de urmat nu doar pentru sacrificiul de sine de care a dat dovada, si pentru inaltul profesionalism si eficienta sa, ori pentru versatilitatea si abilitatile sale profesionale, ci si ca om: era de o discretie si de o integritate rar intalnite. A si murit impreuna cu sotia sa, intr-o explozie - mafia dinamitase soseaua, la propriu, pentru a-si elimina adversarul de moarte. Din fericire, Falcone isi facuse deja treaba, a dus lupta la bun sfarsit si a reusit chiar sa scrie o carte despre mafie - ca un testament informational despre fenomenul care a ingrozit lumea si a tinut Italia sub teroare si pe care el, judecatorul, il cunostea ca nimeni altul.  

Nu sunt Robin Hood, nici macar un kamicadze, cu atat mai putin un misionar. Nu sunt decat un servitor al Statului, care activeaza intr-un teritoriu ostil.  

Daca in copilarie se intrebase ce cariera sa aleaga intre cea de medic si cea de magistrat, cred ca, intr-un fel, le-a ales pe ambele - un medic care vindeca societatea de teribila boala care o inlantuise. Nu s-a putut resemna cu o slujba marunta, in care sa judece cauze civile. El insusi un sicilian, crescuse in atmosfera apasatoare si macabra instituita de mafie in Sicilia, iar vocatia de Salvator, pare ca si-a spus cuvantul. Dar un salvator care moare in prima zi, sau care, in mod ridicol, moare de frica, nu era de niciun folos societatii...  

A trebuit sa fie "rece ca un sarpe" (i se spunea asta), si, intr-un fel, a trebuit sa fie cu un pas inaintea mafiei, in toate privintele. Daca l-ati admirat poate pe Corrado Cattani, comisarul care le venea de hac "baietilor rai", ei bine Falcone este eroul originar, cel de la care pornesc toate povestile. Nu avea amanta tanara insa, si nici nu arata ca un sex simbol. Uneori imi este greu sa imi dau seama ce il motiva pe acest om, care pare sa fi venit cu o misiune de la Dumnezeu - eliberarea de rau. Si pentru ca eu cred in buna prietenie cu sine, ei bine, Falcone este genul de om care a dus acest concept acolo unde cu greu l-ai mai putea intelege - cat de prieten cu sine sa fii, cand ti-ai "facut de lucru" cu cei mai periculosi tipi de pe fata pamantului?  

In cartea pe care a scris-o despre Cosa Nostra (Treaba Noastra), Falcone vorbeste despre 6 cercuri concentrice care constituie fenomenul: 1. Violenta 2. Mesajele 3. Conexiunile 4. Organizatia 5. Profitul si 6. Puterea. El ne arata mafia asa cum nimeni nu a cunoscut-o: o forma de organizare ce tinde spre perfectiune, prin reguli, atitudine si pedepse pline de cruzime. In mod interesant, cruzimea nu este niciodata gratuita, dimpotriva, ea este ultima solutie la care se apeleaza. De asemenea, contrar ideii promovate in  filmele in care se face risipa de suc de rosii, este preferata strangularea sau disparitia (lupara bianca), care au numeroase avantaje.

Daca crima era cu adevarat spectaculoasa (prin explozie de exemplu), spune Falcone, este asa pentru ca nu exista nicio alta cale de a elimina respectiva persoana. De fapt, cand cineva incepea sa devina incomod pentru mafie, exista o progresie, incepand cu hartuirea cu telefoane sau carti postale sinistre, sau incercarea de a muta, respectiva persoana intr-o alta locatie sau functie, prin intermediul unor referate false sau obtinute cu forta, din partea unor sefi corupti. Abia in final, cand nimic nu a dat roade, venea crima, care de regula le reusea foarte bine. O parte dintre aceste metode ne suna familiar, nu-i asa? Vezi cazul Berbeceanu!

Termenii elogiosi pe care ii foloseste pentru a descrie mafia, aproape ca te surprind. Ma intreb daca aceasta era o strategie prin care Giovanni Falcone isi negocia viata, el, judecatorul pe care il respectau toti italienii de buna credinta, dar pe care nimeni nu il dorea drept vecin... De ce oare?  

Imperativul categoric al mafiotilor care se rezuma la formula "sa spui numai adevarul" a devenit parte din etica mea personala, mai ales in ce priveste raporturile mai importante din viata mea. Iata deci o lectie de morala pe care, in mod ciudat, am primit-o de la mafia. 

In fine, aceasta aventura a sfarsit prin a-mi contura mai clar in minte notiunea de Stat. Din doua motive: pentru ca am inteles din confruntarea mea cu Statul-mafie, cat de functional si eficace este accesta in comparatie cu Statul de drept, si in functie de aceasta, cat de necesar este de a-l cunoaste perfect pentru a-l putea combate. (...) 

In Sicilia, tocmai impletirea intre incalcarea legilor si violenta primitiva a creat fenomenul Mafia. Daca ne gandim bine, mafia, in esenta ei, nu reprezinta nimic altceva decat expresia unei nevoi de ordine, deci de Stat. (...) 

De multe ori mafiotii mi se par cele mai rationale persoane intr-o lume plina de nebuni. De ce oare persoane care au calitati intelectuale atat de evidente sunt constranse sa-si inventeze o activitate criminala pentru a putea supravietui cu demnitate?  

Daca exista oameni de onoare in peninsula, atunci, nu ma indoiesc ca Giovanni Falcone este primul dintre acestia. Totusi, in anomia care caracteriza Sicilia, "oamenii de onoare", adica mafiotii, erau sensibili la semnele de respect care veneau din partea celorlalti. Ei insisi incercau sa induca ideea de prestigiu personal si nu suportau tradarea. Omerta, sau legea tacerii era aceea care facea interogatoriile sa devina foarte seci - nimeni nu spunea nimic, toti taceau... Sau daca spunea, stia ce il asteapta. Cel ce vorbeste despre Treaba Noastra, nu mai e in siguranta nici in puscarie si nici in afara acesteia... Cu toate acestea, Falcone a obtinut cooperarea unora dintre ei - poate ca stia cum sa-i ia!  

Falcone avea si umor. Un umor negru, ce-i drept: isi imagina impreuna cu colegii sai cum va suna anuntul legat de moartea sa, publicat in necrolog. Daca unii se tem sa iasa din casa, pentru ca exista o sansa din 100 sa fie jigniti, ignorati, umiliti, sau poate inselati in iubire, ei bine Giovanni Falcone avea o sansa din 100 sa nu fie executat ziua, in amiaza mare, daca ar fi iesit din casa, la o plimbare... Dar, s-ar parea, ca el se gandea bine cum sa foloseasca aceasta sansa in mod judicios. Si, poate ca intelegea ca el insusi se nascuse din nevoia Italiei de repere morale, lucru care il facea sa isi joace bine sansele.

In mod paradoxal, Flacone pare sa fi invatat multe de la mafie - acel conservatorism, discretia, abilitatea de a administra detaliile si capacitatea de a se adapta la conditii de viata dintre cele mai dure. El vorbeste despre faptul ca cei propulsati in varful ierarhiei mafiei erau aceia care dadeau dovada de auto-control, de disciplina si devotament. Aceia care, odata cu banii obtinuti, nu reuseau sa isi tina in frau dorinta de lux, petreceri si femei, erau pur si simplu eliminati sau marginalizati in organizatie. Mafia are nevoie de oameni seriosi, pentru ca, spune Falcone, mafia a aparut ca urmare a nevoii de organizare. 

Eroul luptei anti-mafia da dovada de o gandire profunda si, pe alocuri, plina de lirism. El vedea in mafie un soi de protest al Siciliei, ignorate de Stat. Pe cat de mult ar fi vrut statul sa o ignore, pe atat de proeminenta devenea Sicilia. Din pacate, nu in latura frumoasa a lucrurilor, ci doar prin problemele ei sociale.  

Nu a fost dintre cei care se intimidau la prima arestare facuta, in momentul cand primeau vederi cu sicrie sau telefoane de curtoazie "cosciugul este gata, domnule", rostite printre dinti, cu un accent sicilian, ironic si sinistru. Iar daca exista ceva atat de bine pus la punct precum Cosa Nostra, se pare ca a trebuit sa apara si ceva atat de uns cu toate alifiile, precum Giovanni Falcone. El le-a aratat "oamenilor de onoare" ce este un om de onoare - termen impropriu folosit de mafioti, ca o insulta adresata valorilor bunului simt.  

Nu in ultimul rand, Falcone demonstreaza in cartea sa, ca mafia este un produs sicilian, care are multe in comun cu Sicilia in sine. El observa ca pana si literatura siciliana (Pirandello, Sciascia), este patrunsa de spiritul sicilian al mortii, pesimismului, singuratatii. Sicilienii detesta manifestarile emotionale care, am spune, sunt caracteristice italienilor. Ei tac oricum, nu doar pentru ca ii obliga Omerta sa taca - asa sunt ei. Istoria i-a invatat sa nu asculte decat in aparenta de altii, dupa cum Sicilia s-a aflat in stapanirea multora de-a lungul timpului, dar sicilienii nu au prea avut ce imparti cu acestia.  

Cartea nu e doar despre mafie. Ea este despre Falcone - eroul modern, care, in modestia sa, i-a pus intr-o lumina blanda pe dusmanii sai de moarte, adica "pe oamenii de onoare", pentru care, se pare ca manifesta un respect autentic. Giovanni Falcone a pus civilizatia mai presus de sine si de viata sa. Nu va cer sa pastrati un moment de reculegere. Puteti in schimb sa vorbiti despre acest om cu prietenii sau copiii vostri.

Falcone, G., Padovani, M.; Cosa Nostra, Le Juge et les "Hommes d'Honneur", Austral, Paris, 1991