Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

vineri, 25 aprilie 2014

Terapia prin Catastrofa

Sunt oare singurul care a observat ca o catastrofa vine la pachet cu o oportunitate? Nu, vorbesc serios! Exista dovezi in jurul nostru! Chiar si reciproca este valabila: o mare reusita ascunde o catastrofa la fel de mare.

 




In limba chineza, exista un singur semn ce simbolizeaza doua concepte distincte pe care, in mod normal le-am privi ca fiind diametral opuse - conceptul de "criza" si conceptul de "oportunitate". In intelepciunea sa, marele popor chinez pare sa fi ajuns la concluzia ca o criza are ceva in comun cu oportunitatea iar confuziile posibile nu l-au deranjat de fel. O catastrofa este asociata in primul rand cu suferinta si sfarsitul dramatic a ceva.

Se pierde insa din vedere faptul ca o catastrofa reprezinta o veritabila oportunitate de crestere personala. Ajuns in situatia de catastrofa - care din punctul de vedere al invatarii este o intarire negativa (o pedeapsa) - nu poti decat sa contempli ruina la care tu insuti ai avut o contributie decisiva, cu toate ca acea contributie a fost inconstienta si involuntara. Desigur, exista si tentatia de a arunca vina...

O observatie facuta de mult timp in domeniul socio-uman este si aceea ca oamenii evolueaza in directia valorilor personale, de unde si rolul scopurilor in dezvoltarea personalitatii. In mod normal, asa se intampla. Dar apare momentul catastrofei care este o sansa unica de a vedea ca ne-am indreptat catre propria ruina si ca valorile pe care am pus atata pret, nu au facut decat sa ne paveze drumul spre aceasta ruina. Din pacate, in astfel de momente suntem atat de orbiti de durere incat ne este greu sa tragem vreo concluzie.

Bulversarea pierderii nu ajuta nici ea. Cu toate acestea, poate si cu putin sprijin, avem acum sansa de a ne reinventa si de a gasi noi intrebuintari ale acestei existente. Uneori, tocmai datorita catastrofei ajungem sa cautam raspunsuri si ajungem sa ne formulam explicatii. Adesea explicatiile gasite ne conduc la ruina finala. In alte cazuri insa, oamenii descopera in ei insisi resurse pentru o altfel de viata... Sunt esentiale concluziile la care ajungem in urma unor experiente atat de intense emotional precum catastrofele.  

Exista o teorie a catastrofelor (Rene Thom - Christopher Zeeman) care spune ca acumularile energetice constante si de mica amploare, care au loc permanent, vor conduce un sistem intr-un alt nivel al evolutiei sale - schimbari minore in parametrii de stare ai unui sistem pot conduce catre pierderea echilibrului dar si la restabilirea acestuia. Am considerat ca in acelasi fel apar si marile realizari, nu doar catastrofele si am re-denumit teoria aceasta "Teoria Catastrofelor si a Marilor Realizari".

Dar apoi iti dai seama ca marile realizari chiar ascund catastrofe si se bizuie pe acestea. Sa incepem de la faptul ca pentru a fi motivat sa realizezi un anumit lucru este nevoie de o experienta cu mare impact emotional. Cu alte cuvinte este nevoie de o catastrofa! Iti amintesti si tu catastrofa care te-a determinat sa crezi in ceva si sa urmaresti ceva, inainte de toate? In psihoterapia adleriana, consideram ca un eveniment sau o experienta traumatica aparute in copilarie sunt in masura sa confere o anumita directie de dezvoltare unei persoane date. 

Daca lipsa atentiei paterne a fost o realitate crunta in copilaria unei fete, aceasta, cel mai probabil, va face mai apoi eforturi disperate pentru a atrage atentia barbatilor, in special a celor inaccesibili. Daca lipsa banilor a fost chinul unui copil provenit dintr-o familie numeroasa, cel mai probabil, acesta va face eforturi pentru o lunga perioada de timp in acest sens.

Desigur, trebuie mentionat si faptul ca o catastrofa se supune, ca toate celelalte fenomene psihice, ideii de subiectivitate - nu orice copil sarac va deveni ahtiat dupa bogatie, si nu orice fetita fara tata va deveni o histrionica disperata. Nu orice eveniment - situatie purtatoare de stres si recunoscute ca fiind stresori sociali obiectivi au un impact traumatic subiectiv asupra unui copil. Vorbim despre probabilitati.

Un alt argument pe care imi sprijin concluzia referitoare la coexistenta catastrofelor cu reusitele este faptul ca o reusita nu vine fara sacrificii. Sacrificiile sunt atat de mari incat se poate spune ca cineva care reuseste intr-un anumit domeniu este un veritabil ratat din alte puncte de vedere. Adesea observam oameni extrem de ambitiosi carora le lipseste cu totul capactiatea de comuniune intima sau aprecierea pentru aproapele lor.

Nu vreau sa sugerez ca toti oamenii ambitiosi sunt asa dar ce placut este sa intalnesti oameni ambitiosi care stiu si sa se comporte cu subalternii sau membrii propriei familii! Nu in ultimul rand, succesul in sine este un stresor recunoscut - nu oricine poate face fata succesului propriu si pentru multi oameni care au succes, acesta devine o catastrofa datorita dificultatii de a-si administra situatia de reusita. 

Exista catastrofe care "plac" societatii si membrii acesteia sunt mai toleranti si mai intelegatori cu cei care le traiesc. Nu este acelasi lucru daca traiesti catastrofa singuratatii pentru ca ai facut eforturi de crestere profesionala sau daca traiesti aceeasi catastrofa pentru ca esti un alcoolic total scapat de sub control. Nu este acelasi lucru sa traiesti catastrofa auto-sacrificiului pentru o cauza sociala ori sa traiesti catastrofa dependentei de jocurile de noroc.

Diferenta intre aceste cazuri consta in faptul ca pe unii ne aduc la catastrofa dorinta excesiva de a fi pe placul celor din jur, in timp ce pe ceilalti, nepasarea pentru aproapele lor ii adanceste in nenorocire. Cu alte cuvinte, exista un mod potrivit de a ne raporta la noi insine si la cei din jur, care nu neglijeaza niciuna dintre parti. Lipsa acestui echilibru de inter-relationare duce fara indoiala la catastrofa. Iar catastrofa este o terapie... fie si una de soc!













Imaginea Train Wreck, de Woodley Wonderworks, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

 Frankl, V., (2012), Omul in cautarea sensului vietii, editura Meteor Press, Bucuresti

 Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

 Rasmussen P. (2010) The Quest to Feel Good, editura Taylor and Francis Group, New York

Rudica, T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

Show comments
Hide comments

4 comentarii:

  1. Mi-a placut mult articolul.
    Tu le numesti catastrofe, eu le zic tornade :) , dar e acelasi lucru. Imi place mult senzatia de dupa, cand e totul liniste si incepi sa reconstruiesti tot (ma refer la micile catastrofe), sa te redescoperi, sa analizezi si sa vezi cum poti intari temelia si structurile.
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pare ca cineva are nevoie de aceste rearanjari prilejuite de evenimente-soc. Ce poate fi rau intr-un "fresh start"? O viziune curajoasa si plina de resurse! :)

      Ștergere
  2. Catastrofa, sau SUFERINTA, te impinge, te obliga sa ACTIONEZI, sa faci pasi in directia unei schimbari! Atat catastrofa, cat si oportunitatea, presupun, amandoua, o iesire din homeostazie, deci o SCHIMBARE. Fortata. Si orice schimbare poate fi un progres.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. Si de fapt, atunci cand un copil ar numi poate "catastrofa" faptul ca a inceput scoala ori gradinita si a plans de s-a inrosit cu totul, probabil nu realizeaza cat de importanta este aceasta "catastrofa" pentru viitorul sau. Subiectiv vorbind, e uneori foarte greu sa iti dai seama cat de importanta este o "catastrofa" pentru capactiatea noastra de adaptare la mediu. Poate facem impreuna un club al fanilor catastrofei daca mai convingem cativa oameni. LOL

      Ștergere