Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta sinucidere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinucidere. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Romeo si Julieta din 2014 erau ambii sub influenta medicamentelor antidepresive, cum probabil ar fi fost si cei doi indragostiti din Verona, daca eram contemporani cu dansii. Povestea a doi indragostiti din vremea cand tratamentul medicamentos este mai credibil decat consilierea psihologica.  



☆ ☆ ☆


Conform Wikipedia, Conrad Henri Roy a fost un tanar american care s-a sinucis in 2014, la varsta de 18 ani. O sa-mi spuneti, "pacat, probabil ca suferea mult". Ceea ce este adevarat, doar ca cei care au facut ancheta in urma sinuciderii au descoperit ceva poate mai interesant decat si-ar fi dorit. Acel ceva sunt mesajele deplasate pe care le schimbasera Corad si prietena lui Michelle Carter anterior gestului extrem al tanarului de a se inchide in masina si a se intoxica cu monoxid de carbon. 

Ca urmare a acestei descoperiri macabre, tanara Michelle Carter a fost judecata si condamnata pentru  omucidere involuntara, pe baza in special a ultimei lor convorbiri telefonice in care tanara de 17 ani "i-a ordonat" iubitului ei, sau l-a incurajat sa se intoarca in masina cu monoxid de carbon pentru a termina ceea ce incepuse. Detectivii, dupa auditii si lecturi de mesaje private care au durat nopti intregi, au putut in final sa-si spuna unul altuia, cu un aer uluit: "daca nu era dra Carter, Conrad Roy ar fi trait inca!

Tanarul avea ezitari in ce priveste gestul sau disperat si intamplarea a  facut ca persoana in care avea incredere sa i se confeseze era tocmai aceasta adolescenta care si-a inteles gresit misiunea de a-l ajuta pe tanarul sinucigas, incurajandu-l pentru ducerea la bun sfarsit a planului sau de a se intoxica cu monoxid de carbon. Totul, sub nimbul unei iubiri ca-n filme, care i-a si facut celebri, cel putin dupa aparitia filmului documentar "Te iubesc. Acum mori!" pe care am avut si eu interesul sa il urmaresc pe HBO GO. 




Desigur, dupa ce realizezi ce s-a intamplat in povestea aceasta, ai un moment de blocaj cerebral desavarsit. Apoi de intrebi confuz: CUM? Care a fost motivatia? Si fireste, faptul ca ai absolvit facultatea de psihologie cu masterat si program de formare in psihoterapie nu te ajuta aproape deloc. Dar ajungi in final la doua ipoteze: 1. Adolescenta a vrut sa vada cat de puternica poate fi, altfel spus, sa se joace de-a Dumnezeu sau chiar sa intre in trista istorie a sinuciderilor problematice si 2. A crezut cu sinceritate ca prietenul ei are nevoie sa isi gaseasca linistea si credea si ca nu si-ar fi gasit-o intr-un alt mod decat acesta.

Medicii care au participat la proces si, respectiv la filmul realizat de HBO, mentioneaza si o alta ipoteza: aceea ca ambii adolescenti se aflau sub influenta medicamentelor antidepresive si acestea ar fi jucat un rol decisiv in felul cum au evoluat lucrurile si tragedia la care s-a ajuns in final. Povestea lui Michelle si a lui Conrad, imi aminteste de povestea indragostitilor din Verona, a lui Romeo si a Julietei, care, daca ar fi trait azi, ar fi fost tratati si ei tot cu medicamente antidepresive si ar fi ajuns, probabil, la acelasi deznodamant. 

Mie nu imi ramane decat sa militez pentru promovarea consilierii psihologice si a psihoterapiei, mai curand decat pentru prescrierea de medicamente. Daca ar fi sa recomand doar una dintre aceste forme de terapie as recomanda consilierea psihologica. In niciun caz nu as recomanda doar medicatia, asa cum se face in ziua de azi. Este ceva timp de cand se cunoaste acest efect advers al medicatiei in cazul celor cu tendinte suicidale: si anume grabirea sinuciderii.

Cand un sinucigas cu modul sau de a privi lucrurile disfuctional, dar lasat intact, primeste stimulentul medicamentos, efectul nu este altul decat curajul de a-si duce la capat planurile sinucigase. Ei nu ar face asta daca ar fi lasati fara tratament medicamentos fiindca nu ar avea resursele fizice si psihologice pentru a actiona. Dar o fac totusi fiindca tratamentul medicamentos ii poate energiza aducandu-le sfarsitul pentru care s-au pregatit poate si ani intregi. 

Intorcandu-ne la cazul lui Michelle si a lui Conrad, aceasta ne ofera o poveste interesanta de urmarit pe HBO Go dar este in acelasi timp si un excelent prilej pentru a intelege pericolul pe care il pot reprezenta medicamente precum Prozac sau alte tipuri de antidepresive pentru cei care au preocupari sinucigase. Iar alternativa, in umila mea opinie nu este alta decat consilierea psihologica, aceasta reprezentand unica sansa prin care un tip precum Corad Roy ajunge sa descopere un punct de vedere matur si avizat, care, cel mai probabil, ar gasi o alta metoda de a-l ajuta decat cea pe care a gasit-o Michelle Carter. 

De altfel, partea cea mai fascinantă a povestii este controversa pe care a generat-o in rândul cetățenilor obișnuiți: unii cred ca Michelle Carter are suficiente circumstanțe atenuante (adolescenta, idealista, cu probleme de sănătate mentală,  sub influența medicamentelor, etc), in timp ce alții vad răutatea ei si arunca vina suicidului asupra fetei. Un moment de maximă tensiune este duelul verbal dintre avocatul apărării si cel al acuzării,  un punct culminant al procesului dar si al documentarului HBO.

Ar mai fi ceva de spus despre situația în care un prieten va tot povestește despre cum vrea sa se sinucidă. Este, după cum veți vedea și în filmul HBO, o situație ingrată și mi-e teamă că nu sunteți pregătiți să faceți față. Probabil ca o alternativă bună este sa il rugați pe prietenul respectiv sa vorbeasca cu cineva din domeniul sănătății mentale si chiar sa va îndepărtați de el, pentru a nu păți ceea ce a pățit Michelle Carter. Puteți sa fiti discreți in ce priveste confesiunea respectivă și sa încredințați acest secret numai persoanelor care il iubesc si stiu cum sa acționeze spre binele sau.

 






(1) Imaginea A Beautiful Woman, de Torbakhopper, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 29.10.2020), Death of Conrad Coy, website: Wikipedia

(3) HBO Go, (acc, 29.10 2020), Te iubesc, acum mori, povestea..., website: HBO Go
Continue reading

joi, 30 aprilie 2020

In Marea Britanie s-a observat ca, in statistici, apare un numar de aproximativ 2,500 de decese ne-asociate COVID-19 si care totusi sunt in plus fata de ceea ce s-ar fi inregistrat in mod obisnuit, fara pandemie si fara izolare. Care sa fie motivele cresterii mortalitatii?


o o o

Stiti momentul acela in care te-ai certat cu partenerul, v-ati enervat rau de tot, dar este ok pentru ca poti sa mergi la o plimbare? Sau nu. E momentul in care te-ai certat cu partenerul rau de tot, v-ati enervat, dar este ok, pentru ca acum scrii repede o declaratie pe proprie raspundere si iesi afara la o plimbare, ca tot e primavara. Da, dupa cum vedeti, s-au complicat putin datele problemei. 

Fiindca, la nervi uiti sa completezi declaratia, sau nu o completezi bine si stai cu frica in san tot drumul, ca te ia Politia la intrebari, si uite-asa se alege praful de plimbarea ta in aer liber, ca tot e primavara. In acest articol mi-am propus sa vorbesc despre toate modurile in care, potrivit documentarii pe care am realizat-o in vederea compunerii de fata, reiese ca asa-numitul "lockdown" (sau auto-izolarea la domiciliu), ne omoara si acesta, nu doar COVID-ul. Iar cifrele, acolo unde exista interesul si se fac statistici, nu sunt deloc de neglijat.


  • VIOLENTA DOMESTICA. In 3 saptamani de "lockdown", ca un rezultat direct al acestei situatii, in UK au fost ucise 16 persoane, in urma violentei domestice. Victimele sunt in majoritate femei, la care se pot adauga copiii. Ca sa va faceti o impresie despre influenta lockdownului, numarul acestor crime s-a dublat. La acestea se adauga situatiile tensionate care au facut ca apelurile la liniile de urgenta sa se dubleze si acestea. 
  • LOCKDOWNUL DESCURAJEAZA PACIENTII. Spre exemplu, daca suferiti cu inima, poate chiar va aflati in mijlocul unui infarct, veti avea o retinere in a chema salvarea. Motivele sunt multiple: nu vreti sa va expuneti infectarii sau doriti sa acordati prioritate celor (asimptomatici de exemplu) cu coronavirus. In felul acesta fie sunati prea tarziu, fie nu sunati deloc la salvare rezultatul fiind decesul. 
  • LOCKDOWNUL AGRAVEAZA SANATATEA. Teoretic stim cu totii ca trebuie sa evitam "triunghiul bermudelor" (pat - frigider - internet), dar practic nu prea ne iese, nu-i asa? Cu alte cuvinte, lockdownul nu ne ajuta cu stilul de viata. Sedentarismul si supra-alimentatia (pe fond nervos) nu pot sa prevesteasca nimic bun iar cei care sufera deja de probleme cardiovasculare, de ex, sunt cei mai expusi. Se vorbeste despre cresterea mortalitatii in aceasta perioada, excluzand decesele cauzate de COVID-19.  
  • ANIHILATORUL DE FAMILIE. A reaparut fenomenul numit "Family Annihilator" - care se refera la acei barbati ce, pe fondul unei patologii avansate, ca urmare directa a dificultatilor financiare rezultate din pierderea surselor de venit, isi fac planuri de viitor, cum ar fi sa termine repede cu aceasta criza, ucigand pe toti membrii familiei. Nici macar animalele de companie nu scapa. In perioade de criza, frecventa acestui fenomen creste, in special daca lipsa de perspective persista si datoriile se inmultesc. 
  • SINUCIDEREA. In special in tarile in care masurile de protectie sociala sunt putine, sinuciderile au crescut foarte mult. Un studiu publicat de Bankok Post sustine faptul ca 38 de sinucideri au survenit pe fondul auto-izolarii, pierderii joburilor si inchiderii afacerilor. In India, in primele 100 de ore de lockdown, au survenit 7 sinucideri. Motivul? Erau dependenti de droguri care nu mai aveau acces la substante. De multe ori m-am intrebat cum ii va fi afectat asta. 
  • ISTERIA IN MASA. Vorbim despre isterie in masa atunci cand nu exista temei real pentru frici si reactii comportamentale extreme, acestea avand un impact asupra unor grupuri mari de persoane. Iar o buna parte dintre fricile noastre nu au temei real in perioada actuala. In Italia, un tip pe nume Antonio de Pace si-a ucis iubita, de profesie medic, fiindca credea ca i-ar fi dat COVID19. La analize, nici el si nici iubita lui nu au iesit COVID- pozitivi.



Lorena Quaranta, Antonio de Pace


Un fenomen observat in Marea Britanie, este acela ca, in mod inexplicabil, numarul deceselor in perioada de fata a crescut pentru toate celelalte cauze care nu au absolut nicio legatura cu pandemia. Cresterea nu este deloc de neglijat. Se vehiculeaza un numar de 2,500 de decese in plus decat s-ar fi inregistrat fara COVID-19 dar, si fara lockdown, desigur. 

Probabil ca lista pe care am alcatuit-o mai sus explica o buna parte dintre aceste decese, unele dintre puncte atarnand mai greu decat altele. Spre exemplu, probabil ca mai putine persoane au murit fiind ucise de un anihilator de familie, dar mai multe au murit ca urmare a stilului de viata bolnav pe care l-am imbratisat cu totii - supra-alimentatie pe fondul stresului sau ca urmare a sedentarimului - caci omul nu a fost facut sa stea in pat.




O mana de ajutor ne da probabil si statul, cu amenzile colosale pe care ni le arde fara pic de mila atunci cand ne prinde pe afara fara declaratii sau cu declaratii prost facute, dupa timpul dedicat de autoritati pentru a ne invata cum sa le completam. Eu spre exemplu, nici in momentul de fata nu stiu daca trebuie sau nu trebuie sa trec intervalul orar in declaratia pe proprie raspundere. Daca da, unde se trece? Poate ma ajutati cu un comment, pana nu ma ajuta Politia cu o amenda. 

Daca acestea sunt problemele pe care le ridica lockdownul, in sine, este util sa ne intrebam care vor fi efectele pe termen lung ale acestuia. Se estimeaza ca o criza precum cea din anul 2008 a creat conditiile pentru pierderea a 900,000 vieti, potrivit Daily Mail Online. Iar criza care se prefigureaza acum pare sa fie mai mare decat cea din 2008, desi, speram cu totii ca dupa lockdown ne vom gasi cu totii de lucru, poate mai usor decat in 2008-2009.










(1) Imaginea Death, de Lint01, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Mirror, (acc. 30.04.2020), Parents of Builder Whi "killed family"..., website: Mirror

(3) InProportion2, (acc. 30.04.2020), 2,500 Extra non-COVID Deaths, website: In Proportion2

(4) Daily Mail Online, (acc. 30.04.2020), Italian Nurse Strangles Girlfriend... website: Daily Mail Online

(5) Bankok Post, (acc. 303.04.2020), Study Links Virus Fallout to Suicides website: Bankok Post
Continue reading

luni, 20 mai 2019

Este oare libertatea mai curand "o povara" pentru unii dintre noi? Este adevarat oare ca unora dintre noi, libertatea de alegere le dauneaza grav... sanatatii?


o o o

Am mai vorbit aici despre puterea artei si cred ca toata lumea a ramas convinsa ca arta are o influenta asupra sufletului omenesc, in special atunci cand ne expunem pentru perioade mai lungi de timp la acelasi gen de arta. Acum, care anume este influenta respectiva, este mai greu de spus. De ce? Findca, in fond aceasta este o alegere personala: cum intelegem un anumit gen literar / muzical si cum dorim sa manifestam aceasta intelegere in plan comportamental.

In Statele Unite se duce o lupta incrancenata cu privire la titlurile si genurile de literatura care le sunt permise celor aflati in puscarii in calitate de detinuti. Tot felul de entitati care tin de autoritatile statale, federale sau chiar autoritatile unitatilor respective intervin pentru a interzice genurile "mai delicate" de arta literara: cum ar fi genul horror, nu-i asa, sau, desigur, genul erotic sau soft core.

Se presupune ca detinutii, care oricum nu prea exceleaza la capitolul "discernamant" sau constiinta morala, ar fi mai bine sa fie tinuti departe de astfel de genuri literare, doar asa, preventiv, fiindca nu stii niciodata ce are un detinut in minte si ce poate face cu informatiile preluate din astfel de carti. Mai mult decat atat, se considera periculos pentru societate ca detinutii sa aiba acces liber la ceea ce se cheama "true crime".

Acest gen de literatura si documentar este, intr-adevar, o sursa de informatii destul de aprofundate referitorare la, pe de o parte, practicile ilegale ale criminalilor iar pe de alta parte, modul de a conduce o ancheta, tehnologia folosita, algoritmii de lucru si gestionarea datelor de catre politisti. Va puteti imagina cum ar putea fi folosite astfel de informatii de catre un detinut, nu-i asa?

Din proprie experienta va pot spune ca astfel de programe "true crime" chiar te initiaza in munca detectivilor, iar daca pana acum, puscaria era denumita in mod sarcastic "facultate" - pentru ca infractorii pot sa iasa mai bine pregatiti pentru cariera lor infractionala, ei bine, daca mai au si acces la "true crime", s-ar putea spune ca, fie si fara o diploma, puscaria poate sa devina o specializare in domeniu.

O sa ma contraziceti si, poate, pe buna dreptate - de unde stiu eu ca detinutii vor folosi datele astfel asimilate pentru a comite infractiuni din ce in ce mai "bine gandite", din ce in ce mai bine organizate, mai apropiate de "crima perfecta" si tinand cont de toate acele realitati ale muncii de detectiv pe care pana acum le-ar fi ignorat cu succes? Ei bine, nu am de unde sa stiu.

Poate ca datele pe care le vor asimila in urma unor astfel de lecturi ii vor determina sa renunte pentru totdeauna la cariera lor infractionala, constienti fiind de faptul ca acest domeniu a ajuns atat de departe incat face aproape orice incercare de a "fenta legea", sau de a comite "crima perfecta", total inutila. Si adevarul este ca nu avem de unde sa stim ce anume va alege sa faca un detinut cu datele astfel obtinute.

Se crede spre exemplu ca literatura beletristica ne face mai empatici. Acesta ar fi un castig urias pentru cei aflati in puscarii fiindca, multi dintre acestia fiind afectati de tulburarea de personalitate antisociala (psihopatie), chiar duc lipsa de empatie. O crima care apare in acest context al liberului acces la informatie, ne-ar putea pune pe ganduri - oare este ok sa le oferim detinutilor acces liber la orice doresc ei sa citeasca?

Dar despre ce scena memorabila este vorba in titlu? Am revazut de curand Ultimul Mohican. Exista in finalul acestui film o scena care a marcat pe foarte multa lume, chiar daca unii considera ca filmul este plictisitor, cel putin pana aproape de final. Am gasit o pagina de internet in care zeci de persoane se declara fascinate de aceasta scena, fara a putea sa precizeze motivul. Este pur si simplu sublima.

Simpla descriere a acestui moment nu reuseste sa transmita continutul sau real. Poate ca ceea ce am sa spun este hiperbolic, dar este si adevarul. Ati experimentat vreodata un moment pe care nu l-ati putea explica, in care se intampla ceva care te afecteaza intr-un mod nicicand asteptat. si un mod strain oricarei alte persoane, si intr-un mod care iti va ramane strain si tie de acum inainte? Asta mi s-a intamplat mie aici. Privirea pe care a aruncat-o Jhodi May catre camera in acea fractiune de secunda a filmului m-a miscat, mi-a facut inima sa se opreasca in loc, m-a facut sa lacrimez si nici macar nu am inteles de ce.  (Sursa: Victim of Time Blog)


Dar daca este sublima nu inseamna ca este si folositoare ori constructiva, din pacate. Este vorba despre scena in care o tanara care isi pierduse iubitul intr-o confruntare dramatica, pe versantul abrupt al unui munte, alege sa isi ia viata aruncandu-se in gol, mergand astfel "dupa iubitul ei". O multime de intrebari cu privire la motivatia fetei si la problematica suicidului sunt activate de gestul extrem prezentat in film.




Foloseste la ceva sa iti iei zilele? Cine are de castigat din asta? Chiar merita sa iti iei zilele daca ti-ai pierdut iubitul? Sau merita sa iti iei zilele decat sa traiesti o viata pe care nu ti-o doresti, o viata de umilinta, alaturi de cei care i-au facut de petrecanie persoanei iubite, poate chiar in calitate de prizoniera / sclava a acestora?

Se crede ca persoanele care aleg sa procedeze in felul acesta se afla intr-o stare care nu le permite sa analizeze situatia foarte profund - este vorba despre acea "ingustare a campului constiintei" care vine pe fondul unor emotii extrem de puternice, cum erau probabil acelea traite de fata care s-a azvarlit in gol: sentimentul de a fi pierdut un lucru pe care nu isi permitea sa il piarda, disperarea si, in acelasi timp, repulsia fata de cei care ii luasera acel lucru - credeti ca "m-ati avut" dar nu stiti inca ce imi poate pielea si ce revansa imi iau eu acum... In plus, nu stiti ce privire sexy o sa am in tot acest timp! LOL

Dar aceasta nu este o discutie despre valoarea etica a sinuciderii. Stim deja ca este un lucru rau, poate chiar si atunci cand ne sinucidem "din altruism", pentru patrie, societate ori familie. Ceea ce ma preocupa de fapt este cat de puternica este o astfel de scena si cum poate aceasta sa schimbe intregul nostru esafodaj psihologic, al optiunilor disponibile in relatie cu viata si cu problemele inerente existentei.

Caci, in fond, chiar si daca vorbim despre o situatie extrema (pierderea iubirii), iar situatiile extreme "cer masuri extreme", nu-i asa, totusi, sinuciderea e doar una dintre multe optiuni disponibile. Este fascinant faptul ca multi cinefili se declara miscati de aceasta scena, fara a putea spune ce anume i-a miscat. Cu alte cuvinte, scena chiar este puternica, are un potential de a "atinge destine".

Si mi-e teama ca aceasta "analiza si reflectie" nu ma duce intr-o directie bine definita. Nu stiu daca o astfel de scena ar putea sa schimbe traiectoria unei persoane. Banuiala mea este ca ar putea, cel mult, sa ii influenteze pe cei care deja s-au lasat fascinati de aceasta perspectiva nefericita pentru  eludarea realitatii - adica suicidul.

Fiindca daca pe cei aflati in puscarii ii putem "juca", interzicandu-le din drepturi dupa bunul plac, sub pretextul ca, vezi Doamne, ne preocupa binele societatii, ei bine, nu la fel stau lucrurile in ceea ce ii priveste pe cei care, aflati in libertate, sunt expusi la tot felul de astfel de influente. Este oare libertatea mai curand "o povara" pentru unii dintre noi? Este adevarat oare ca unora dintre noi, libertatea de alegere le dauneaza grav... sanatatii?

Pana si faptul ca discutam acum despre gestul extrem al tinerei Alice Munro din Ultimul Mohican, ar putea sa ii determine pe unii sa creada ca suicidul chiar "este ceva". Caci daca omul se afla in cautarea semnificatiei personale (cum spune Alfred Adler), atunci inseamna ca acest gest disperat, care produce o impresie atat de puternica, chiar si atunci cand il vedem in filme, chiar devine "un furnizor de semnificatie".

Din pacate insa, este un furnizor iluzoriu de semnificatie. Acum, fireste, daca punem problema intr-un mod ecleziastic, orice este desertaciune si iluzie. Dar cred ca dintre toate, sinuciderea pentru a produce o impresie in ceilalti si pentru a ne "hrani" dorinta de semnificatie ante-factum, cred ca asta chiar este o mare iluzie. Si cu toate astea, ramane un gest incarcat de forta.

Cu alte cuvinte, daca faptul ca sinuciderea si puterea ei de a ne "face importanti, unici si puternici"  este doar o iluzie, este o iluzie extrem de puternica, macar pe termen scurt, caci viata comunitatii merge inainte, in fond.  Exista moduri mult mai eficiente de a deveni cineva, de a ne lua revansa sau de a "scrie istorie" decat acesta. Si cred ca avem nevoie sa realizam asta, inainte sa devina prea tarziu. Partea intunecata nu este mai puternica dar este totusi mai seducatoare.








(1) Imaginea Time Flies, de Lauri Keikkinen, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

joi, 29 noiembrie 2018

In adolescenta cochetam cu muzica rock. Dar tot timpul aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate care a murit prematur. Eram in contact permanent cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei".


o o o

Mitul Eroului isi are radacinile in istoria omenirii avand un rol didactic si de entertainment. Ne place sa ascultam povesti despre eroi, sa-i urmarim la stiri ori "live", atunci cand actioneaza, pentru a salva persoane aflate in pericol sau lupta pentru dreptate sociala.  Au existat eroi inca din cele mai vechi timpuri si ei s-au metamorfozat odata cu trecerea vremii, cu evolutia valorilor umane si rafinarea gusturilor.

Aceasta rafinare a gusturilor nu a fost intotdeauna un lucru bun. Daca Eroul Clasic era acela care facea binele sa triumfe si promova cele mai inaltatoare valori, Eroul Romantic castiga centrul atentiei mai curand prin capacitatea sa de a fi inadaptat si bolnav, de a suferi din iubire sau din cauza marginalizarii. 

In mod interesant, in ultimele decade, Mitul Eroului a dezvoltat o ramura mai curand decadenta, care, cel putin mie, mi-a creat tot felul de stari sufletesti.

Clubul 27 este constituit dintr-o lista de actori, muzicieni si atleti care au murit la varsta de 27 de ani, adesea ca rezultat al abuzului de droguri sau alcool, sau ca urmare a unor factori ce implica violenta (crima, sinucidere, accidente). Decesul a mai multi muzicieni populari intre anii 1969 si 1971 a condus la formarea ideii ca decesele sunt frecvente la aceasta varsta. Studiile statistice insa au esuat in a demonstra un astfel de pattern al deceselor muzicienilor la varsta de 27 de ani, in comparatie cu rate similare ale deceslor la varsta de 25 si 32. Un studiu al BMJ a descoperit faptul ca decesele in randul muzicienilor sunt mai numeroase in perioada de adult tanar iar faima sporeste riscul deceselor premature in randul muzicienilor, dar riscul nu este limitat la varsta de 27 de ani. (Wikipedia ~ The 27 Club)

Cred ca am devenit constient de aceasta ramura decadenta a Mitului Eroului in momentul cand am constientizat faptul ca, mai involuntar ori mai curand prin invatare, s-a creat acest asa-zis "club select al super-starurilor care au murit la 27 de ani". Este vorba despre cateva "suflete chinuite", despre care nu se poate spune ca nu dispuneau de talent artistic.

Cauzele acestor decese misterioase, perfect sincronizate, ca sa zic asa, sunt diverse, dar predomina supradozele si accidentele de automobil. Oricum, s-ar parea ca mitul lui "27 Club" a fost infirmat de fiecare data cand s-a incercat demonstrarea sa stiintifica - nu exista o prepondereta a mortilor in randul artistilor la aceasta varsta. Dimpotriva, exista multi alti artisti tineri care mor la alte varste, mai aproapiate sau mai indepartate de cea de 27 de ani.

Totusi, a ramas mitul urban al lui "27 Club". Iata doar cateva dintre cele mai sonore nume care fac parte din acest club funebru:

  • Jimmy Hendrix
  • Janis Joplin
  • Jim Morrison
  • Kurt Cobain
  • Amy Winehouse

Lista completa a artistilor / muzicienilor care au murit la 27 de ani este mult mai lunga, continand nume cu o rezonanta mai mare sau mai mica. Veti intreba, ca multi altii, bine dar de ce 27? Care ar fi misterul acestei varste? Sunt convins ca numerologii au ei o explicatie bulversanta in legatura (si) cu asta, insa psihologii ar incerca mai curand o explicatie rationala, speculativa, cu iz stiintific.

Spre exemplu, am putea vorbi despre faptul ca la 25 de ani inceteaza o perioada numita "adolescenta prelungita", cu alte cuvinte, este momentul in care, teoretic, oficial, terminam cu adolescenta pentru totdeauna si devenim adulti tineri cu acte in regula. Miza este, formarea acelor deprinderi de adulti tineri si lasarea in urma  a adolescentei, in mod definitiv.

Dar care ar fi deprinderile adultilor tineri? Un raspuns scurt ar curpinde lucruri precum munca, intimitatea, familia, ingrijirea si educarea copiilor, si poate mai putin invatatura, prietenia si distractia care ocupau un loc privilegiat in perioada adolescentei. Nici macar nu as dori sa lansez ipoteza potrivit careia, acesti oameni mor fiindca nu au reusit sa treaca la stadiul de "adulti tineri".




O ipoteza mult mai eligibila ar putea fi aceea potrivit careia, "27 Club" a inceput sa prinda contur in perioada in care se puneau bazele acestui stil de viata care se exprima prin cele 3 componente "Sex, Drugs and Rock'n'Roll". In anii 60 - 70, tinerii pareau fascinati de ideea de a trai in pace, consumand droguri si iubindu-se pe unde apucau. (Make Love Not War)

Dar ei nu intelegeau pe deplin riscurile la care se expuneau adoptand acest stil de viata, caci acestea nici macar nu se cunosteau. Senzatiile erau puternice si asta conta cel mai mult. A venit o vreme in care drogurile nu mai erau la moda, fiind mai curand rezervate celor care, aveau, intr-adevar, o vocatie de "drama queens", intrucat trebuie sa ai ceva "al tau" ca sa adopti un stil de viata, desi stii care este rezultatul.

Dar pana sa devenim constienti de efectele consumului de droguri, "27 Club" prinsese deja contur si deja continea o combinatie de toata frumusetea. Cred ca dupa ce drogurile nu au mai fost la moda, a intervenit, in buna masura si dorinta de a apartine acestui club. Stiu, este o ipoteza exagerata, usor sinistra, dar eu personal cred ca pentru unii dintre acesti tineri, a functionat ceea ce se cheama "invatarea vicarianta".

Invatarea Vicarianta sau altfel spus Invatarea Sociala reprezinta adoptarea unor comportamente atunci cand observam ca acestea sunt recompensate de societate. Si, intr-adevar, daca esti un tanar star rock in ascensiune si ai unele probleme cu abuzul de substante, poate sa te tenteze un "rehab", dar, la fel de bine, poate sa te tenteze si sa intri in istorie ca membru al "27 Club". Vezi si fenomenul "sinuciderilor la indigo".

A fi un membru al acestui "club select", poate parea o adevarata onoare pentru unii, in special daca au deja statutul de "eroi", in sensul ca toata lumea le acorda atentie, respect si oriunde se duc, oamenii "se bat pe bilete". Fiecare dintre noi, isi are tentatiile sale, iar astfel de personalitati, si le au pe ale lor. Sigur, este trist ca exista un astfel de club simbolic, dar, stiti cum spune o lege a lui Murphy: daca ceva rau este pe cale sa se intample... 

Nu este obligatoriu o alegere constienta si rationala, dar este ceva ce poate sa se afle la un nivel mai putin constientizat, o tentatie careia i te abandonezi la un moment dat, daca esti, cum spuneam, un tanar rocker cu o cariera excelenta si pe care nu il preocupa in mod deosebit viata de familie monotona si plina de responsabilitati, mai ales ca toti cei din jur te privesc ca pe un zeu. Esti talentat, esti in centrul atentiei, ai totul, esti terminat de droguri, dar hei, ca sa fii perfect, trebuie totusi sa mori la 27 de ani! Lumea va sopti la priveghi "Only the good die young!"...

Oricum, multi alti tineri si-au dat obstescul sfarsit la varste diverse. Exista de altfel un mit, al artistului cu viata dezorganizata, destul de bine format si intarit de exemple multiple. In ziua de azi, pare a fi mai curand o exceptie sa intalnesti un rocker care isi doreste sa traiasca, sa aiba viata de familie in paralel cu cea profesionala si  doreste sa creasca copii fericiti.

Imi amintesc ca in adolescenta cochetam si eu cu muzica rock si admiram foarte multi dintre acesti artisti. Dar tot timpul mai aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate sau alta care fie a murit de supradoza, fie s-a sinucis, fie i-a cedat ficatul, fie a murit intr-un accident. Am fost in permanenta in contact cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei", care, la un moment dat m-a determinat sa iau distanta de genul muzical care insemna atat de mult pentru mine.








(1) Imaginea Heroes, de Tiago Farrajota, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Spinditty (acc. 28.11.2018), List of Members of the Forever 27 Club, website: Spinditty

(3) Wikipedia, (acc. 28.11.2018), 27 Club, website: Wikipedia
Continue reading

marți, 13 februarie 2018

Ne displace din ce in ce mai mult atitudinea "mioritica", desi, s-ar spune ca ea a reprezentat un adevarat "secret al succesului" acestui popor. Altfel de ce am fi transmis din generatie in generatie ceva atat de toxic?


o o o

Articolul s-a nascut dintr-o discutie purtata de curand cu una dintre cunostintele mele. Aceasta mi-a adus in atentie o idee vehiculata in mass-media si nu numai, privitoare la felul cum este structurata programa scolara si continutul acesteia. Avea suspiciuni serioase legate de utilitatea atitudinilor promovate de capodoperele literaturii noastre nationale.

In ciuda faptului ca eu personal (dar nu sunt singurul) observ la poporul roman mai curand o atitudine de critica, paranoia si plans de mila, ideea "resemnarii mioritice" nu este noua si parca o intalnim din ce in ce mai des in ultima vreme, existand o reactie de respingere si blamare, ca si cand "inapoierea" noastra ca popor s-ar datora in principal povestilor cu care ne familiarizeaza sistemul de invatamant, inca de pe bancile scolii primare.

Cu alte cuvinte, probabil ca o persoana lipsita de cultura si care nu a acrodat prea multa importanta capodoperelor literaturii nationale, ar putea avea ceva mai mult succes in viata, doar fiindca nu a fost expusa "incarcaturii negative" de emotii, atitudini, valori, modele si principii de viata pe care le promoveaza literatura noastra. Ma intreb daca Gigi Becali ar putea fi un exemplu in acest sens.

Operele citate sunt in special Miorita si Puiul iar "acuzatiile" vehiculate sunt legate de atitudinea asa-zis "mioritica" pe care o promoveaza respectivele lucrari. Si pentru ca aceasta impresie tinde sa se generalizeze, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa fim martori, cu totii, excluderii din manualele scolare a unor astfel de opere literare, doar asa, preventiv - ca sa nu mai fim chiar asa de mioritici. (#Rezist: scriem si noi ceva?)

Exista multe opere literare triste in programa scolara, este adevarat. Pare ca literatura romana este patrunsa de ideea ca tot ce este genial si maret trebuie sa contina o urma de tristete. Cineva moare - puiul, ciobanul moldovean, sau haiducul Toma Alimos, si asa totul capata un caracter iesit din comun - de parca taranul roman generic ar fi avut el insusi apucaturi de tip emo, un public tinta primordial pentru stirile de la ora 5.

Ai spune ca autorii din strabuni erau mai curand depresivi si sufereau de vreo tulbrare de personalitate, cum ar fi borderline. Iar daca ii iei prea in serios, risti sa dezvolti, la randul tau, un gust pentru tot ce este trist, apasator si intunecat - realitatea te oboseste si tot ce iti trebuie este o cada plina cu apa si o lama. Aprindeti lumanari parfumate si puneti petale de trandafir, pentru efectul artistic!




Asadar, totul poate fi interpretat la modul... literatura noastra populara este depresiva si merita evitata pe parcursul intregii vieti. (#RespectLasFierbinti!) Cu toate acestea, ar putea fi si o problema de interpretare, in sine. Poate ca cei ce interpreteaza sunt aceia care vad doar jumatatea goala a paharului? In fond, poate ca, daca incerci cu adevarat, ai putea sa descoperi si lucruri pozitive in baladele noastre populare...

Spre exemplu, in Puiul, de A. Bratescu-Voinesti, ai putea sa descoperi o pilda utila si o motivatie solida de a ramane in rand cu ceilalti, de a evita actele de devianta care te pot expune la tot ce este mai rau? Puiul care a fost ranit a fost acela care nu a ascultat recomandarile mamei sale si a zburat cand ar fi trebuit sa ramana in siguranta, alaturi de fratiorii sai.

Mama prepelita, are de luat o decizie radicala, iar daca ar fi ramas alaturi de puiul beteag, imaginati-va ce nasol ar fi aratat 7 pui si o prepelita, toti degerati pe camp! Ar putea fi o metafora a faptului ca putem alege viata, chiar si in situatii limita, desi sacrificiul este unul atat de usturator. Este o dilema etica destul de greoaie pentru niste copii de clasa a 5-a, dar viata este plina de asa ceva.

In Miorita vedem o resemnare bolnavicioasa, iar, in semn de protest, ar trebui chiar acum sa facem o demonstratie (#JosMiorita) de neuitat, cu lumini de la telefon, care se vad din spatiul cosmic. Dar uneori resemnarea este atitudinea potrivita in relatie cu provocarile realitatii. Exista lucruri care nu pot fi schimbate. Atitudinea nevrotica aici nu este sa te resemnezi (#KeepKalm&SmokeWeed) ci mai curand sa faci o mare scena, complet inutila, pentru a-ti manifesta dezacordul.

In Miorita apare si atitudinea de grija duioasa a ciobanasului fata de mama lui, pe care nu doreste sa o tulbure cu o veste napraznica. Pare ca ciobanasul are relatii frumoase cu mai toata lumea si are fiinte iubite in jurul sau - a avea relatii pline de afectiune nu este un semn al unei vieti implinite? Este o atitudine adaptativa pentru poporul roman, aflat "la rascruce de vanturi" - altfel nu s-ar mai fi transmis.

Si cei care isi imagineaza ca Fetita cu Chibriturile, Hamlet, Romeo si Julieta sau Moartea unui Comis Voiajor - adica ceea ce studiaza la scoala tinerii din Anglia si Statele Unite, au mai multa veselie in ele, se inseala. Obsesia americanilor pentru Happy-Endings nu s-a nascut de mult timp. Spre exemplu, in era Film Noir (anii 30-60), finalurile nu erau prea fericite si temele erau mai curand sinistre. In plus, faptul ca filmele au happy end, nu a impiedicat epidemia de depresie din S.U.A..

In folclorul german exista mitul Lorelei, care este despre o tanara femeie ce a fost acuzata ca vrajeste barbatii, ii scoate din minti, conducandu-i la pieire. Preotul o condamna, nu la moarte, ci sa ramana inchisa intr-o manastire de maici. Zis si facut. Dar in drum spre manastire, tanara cere permisiunea sa se urce pe o stanca si sa priveasca Rinul. Acolo, are impresia ca isi vede iubitul in apele fluviului si moare aruncandu-se in apa. Vedeti vreo legatura cu succesul economiei germane?








(1) Imaginea Sad, de Martijn de Valk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

vineri, 1 septembrie 2017

Ce poti face din dragoste pentru cineva? Sa ii treci cu vederea slabiciunile? Sa ii ierti toate greselile? Mai mult - sa ii consideri defectele drept calitati? Pentru Jim Jones, validarea suprema a fost ceva care s-a numit Crima Secolului. 




Am in ultima vreme o fascinatie intunecata pentru narcisism, la fel cum in copilarie imi placea sa privesc film noir. De altfel cred ca in multe filme din categoria noir se gasea narcisismul in persoana femeilor fatale sau a baietilor rai, de un fel sau altul. Se spune ca deciziile proaste fac povestile mai interesante - Bad choices make good stories.

Narcisistii fac multe alegeri proaste, printre care se afla scandalurile, pedepsele, razbunarile, compulsiile, etc. Dar narcisistii, ca si noi ceilalti, isi doresc sa isi depaseasca limitele. O viata in care nu exista asa ceva, este o viata searbada, lipsita de evolutie. Limitele care ii preocupa pe narcisisti sunt acelea legate de modul in care sunt perceputi si mai precis, grandoarea personalitatii lor.

Un narcisist este cu atat mai implinit cu cat are mai multe confirmari ale grandorii sale. Evident ca acesta este un ideal nerealist si iluzoriu din mai multe motive, cum ar fi faptul ca vor exista intotdeauna oameni care nu ne plac sau faptul ca nu putem sa fim perfecti in toate privintele. Cu toate acestea, narcisistul va dori sa fie "cel mai" - acel personaj providential, despre care ai face bine sa stii.

Ceea ce trebuie sa crezi este ceea ce vezi. Daca ma privesti ca pe prietenul tau, voi fi prietenul tau. Daca vrei sa ma privesti ca pe tatal tau, voi fi tatal tau, pentru aceia dintre voi care nu au un tata. Daca vrei sa ma privesti ca pe salvatorul tau, atunci voi fi salvatorul tau. Daca vrei sa ma privesti ca pe Dumnezeul tau, atunci voi fi Dumnezeul tau. Jim Jones

 Concret, asigurarile acestea vin prin intermediul a ceea ce se cheama "Narcissistic Supply" - un fel de tribut pe care narcisistul il primeste de la cei care ar trebui sa il iubeasca neconditionat. Lucrurile merg atat de departe in privinta acestui tribut, incat narcisistul ajunge sa masoare consideratia celorlalti in cantitatea de marlanie pe care o practica fara sa pateasca nimic.

Minciuna, adulterul, inselatoria, crizele de nervi, capriciile, cheltuielile nesabuite, sumele uriase pierdute la jocurile de noroc, ignorarea responsabilitatilor si a indatoririlor de rol... Daca esti destul de indragostit de narcisistul tau, toate acestea devin calitatile sale, iar tu ii aduci un omagiu suprem daca esti capabil sa le privesti ca atare, in ciuda faptului ca te doare sa tot suporti consecintele costisitoare ale nesabuintei sale. Esti oare pregatit "spiritual" sa urci toate treptele desavarsirii personale prin intermediul sacrificiului de sine?

Este de notorietate credinta narcisistului in faptul ca are drepturi suplimentare decat restul oamenilor, ca si cand existenta sa ar fi un fel de miracol divin. Narcisistul nu are niciun fel de limite, si actioneaza fiind convins de faptul ca alegerile sale nu au decat consecinte frumoase, asa cum merita el. In aceasta iluzie observam gandirea magica a narcisistului, care pare a nu intelege notiunea de consecinte logice.

Atunci cand narcisistul comite toate aceste fapte iar de partea cealalta se afla cineva care i le trece cu vederea, este ca un compliment suprem pentru narcisist. Dar este un compliment pe care nimeni nu ar trebui sa-l faca si nimeni nu ar trebui sa il primeasca. In caz contrar, ceea ce se intampla este situat in ceea ce se cheama "Spatiul Patologic Narcisist" - locul in care se gaseste secta narcisistului, al carei lider suprem este chiar el.

Cand narcisismul atinge culmea patologiei, obtinem un Jim Jones - liderul religios al Templului Poporului care seduce o multime de oameni, pentru ca poate, pentru ca in final sa ii determine sa se sinucida, tot la fel, pentru ca poate. Ceea ce unii au numit "crima secolului", este, dupa parerea mea, o mostra fatala de Narcissistic Supply: "i-am facut pe toti acesti oameni sa se sinucida pentru mine - sunt tare, sau ce?".



Jim Jones si cultul sau numit Templul Poporului, care imbina intr-o armonie terifianta crestinismul cu socialismul, reprezinta prototipul fenomenului narcisist. Carismaticul lider american a gasit calea cea mai potrivita de a intra in istorie: sinuciderea colectiva a membrilor cultului sau, stabilit in Guyana, la Jonestown. 

Moartea prin otravire cu cianura a peste 900 de persoane a purtat numele bombastic de "sinucidere revolutionara". E greu sa iti dai seama cand liderul pe care il urmezi si in care crezi din tot sufletul tau, pur si simplu o ia razna. Ce iti mai ramane de facut cand i-ai daruit deja acestui lider intreaga ta viata, posesiunile, familia si tot ce iti apartine? Te vei opune sau vei merge in directia in care te poarta curentul? 








(1) Imaginea Rabbit Cult Series 5, de Joanidea Sodret, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 01.09.2017), Jonestown, website: Wikipedia

(3) San Diego State University, (acc.01.09.2017), Jim Jones and Narcissistic personality Disorder, website: SDSU
Continue reading