Sindromul Falsei Sperante

E vremea rezolutiilor de Anul Nou si traim intr-un univers plin de resurse, dar si de limitari, de ordin biologic, material sau psihologic. Este dificil uneori sa distingem intre mentalitatea de invingator si speranta lipsita de realism dar avem totusi un punct de referinta: umilinta, singura care ne-ar mai putea salva de noi insine. 

☆ ☆ ☆

Suntem aproape de inceputul unui nou an si, dupa cum spune traditia, trebuie sa ne formulam noi rezolutii pentru anul care urmeaza, caci altfel nu se poate. Rezolutia, este un termen preluat din limba engleza, care nu a fost inca adoptat ca atare de limba romana, si ar inseamna decizie ferma, spre deosebire de sensurile din limba romana. Asadar, e vremea deciziilor ferme! In principiu, este de preferat sa ne dorim lucruri pentru viata noastra, mai ales daca sunt pozitive, precum rezolutiile de Anul Nou. Dar acest fenomen social si persoanal pune in lumina ceea ce se cheama Sindromul Falsei Sperante. 

Sindromul Falsei Sperante ~ reprezentinta comportamentul uman paradoxal care se manifesta printr-o incercare persistenta de a schimba ceva, in ciuda esecurilor anterioare, prin sentimente de competenta, control si optimism exagerat in primele faze, urmate de deziluzie, stres si zbucium interior in fazele de punere in aplicare a rezolutiilor respective, dar si escaladarea comportamentelor pe care incercam de fapt sa le evitam. 

Asa cum observati, asteptarile nerealiste in ce priveste usurinta, viteza si probabilitatea reusitei ori presupusele beneficii ale schimbarii, ne determina sa ignoram esecurile anterioare si aprecierea realista a sanselor de reusita, costul si stresul asociat eforturilor respective. La asta se adauga un mod specific de gandire in alb si negru, numit si gandirea de tip totul sau nimic, care nu face decat sa ne vulnerabilizeze in fata pierderii si a esecului. Dar exista si cauze exterioare, de tip cultural implicate in aparitia Sindromului Falsei Sperante. 

Ma refer aici la aceasta industrie a miracolelor, de milioane de dolari, care de altfel si atrage enorm de multi clienti, cu un magnetism rar intalnit. Este vorba despre industria oratoriei motivationale si a ceea ce se cheama self-help. Rareori mi-a fost dat sa intalnesc carti de bun simt in aceasta zona, care sa promoveze sentimentul universului plin de resurse, fara insa a ne iluziona in mod inutil, determinandu-ne sa ne propunem mai mult decat am putea realiza vreodata. Iata cateva dintre numele pe care le-as putea recomanda in acest sens. 

• Pasi Simpli catre Vise Imposibile (Steven K. Scott), 

• Am reusit! (Guy Missoum), 

• Arta de a Reusi in Viata (Dale Carnegie). 

Sindromul Falsei Sperante este ingrijorator tocmai prin faptul ca se ajunge exact in punctul unde nu ne dorim sa fim - sa imbratisam si chiar sa amplificam comportamente pe care de fapt le detestam: fumatul, alimentatia in exces, sedentarismul, lipsa productivitatii, etc. Se argumenteaza faptul ca incercarile de schimbare pot sa aduca anumite beneficii, chiar daca sunt in final sortite esecului, dar lucrurile sunt mai complexe decat atat. 

Vulnerabilitatea este parte din viata noastra, ca si pierderea. Vulnerabilitatea este de mai multe feluri:

• BIOLOGICA - de tipul mostenirii genetice ~ rareori poti face mai mult decat iti permit genele: unele specii pot sa zboare, altele sa inoate, unii oameni sunt zvelti, atletici, altii sunt predispusi la obezitate.

• SOCIAL-ISTORICA - de tipul apartenentei la o anumita clasa sociala ~ care vine cu limitari si dificultati sau, dimpotriva, cu avantaje si privilegii.

• PSIHOLOGICA - legata de convingeri si comportamente invatate ~ dintre care unele ne ajuta iar altele ne tin pe loc.

Cand ne facem planuri de viitor si rezolutii, este bine sa luam in calcul fiecare dintre aceste aspecte pentru o mai realista apreciere a eforturilor si timpului necesare punerii in aplicare a planului respectiv. O rezilienta psihologica conferita de ceea ce se cheama mentalitatea de invingator, care insa neaga vulnerabilitatile cu care ne confruntam (de ordin biologic si social) nu face decat sa ne afunde in si mai multa vulnerabilitate - caci cine poate rezista la atat de multa frustrare, generata in confruntarea dintre asteptari si realitate, fara sa depuna armele? 

Imaginati-va urmatoarea situatie, care este o metafora perfecta a ceea ce inseamna Sindromul Falsei Sperante: un explorator oceanic se afla in cautarea de oportunitati. Acesta observa ca a patruns intr-o zona extrem de nesigura, cu furtuni si valuri de dimensiuni uriase. Mentalitatea de invingator ii spune sa mearga inainte, fiindca dincolo de furtuna se afla, in mod potential, reusita vietii sale - totul sau nimic! Dar este oare un semn de slabiciune faptul ca alege sa se intoarca din drum, pentru a obtine mai multe informatii despre zona respectiva sau pentru a reveni cu un vas mai solid? Sau este un semn de slabiciune faptul ca pur si simplu alege sa renunte la expeditia sa, pentru a-si proteja viata, resursele umane si materiale de care dispune?

Evident, capitanul corabiei respective nu va fi intampinat cu ovatii si nu va tine un discurs sforaitor despre importanta rezilientei si a mentalitatii de invingator in viata... Probabil ca vor fi putini cei care vor fi interesati de experienta sa. Cu toate acestea, el si-a pastrat corabia, oamenii, si, mai presus de asta, si-a pastrat viata - sunt oare acestea putin lucru? De aici vine si dificultatea noastra: sa apreciem lucrurile pe care le consideram banale si sa idealizam povestile de succes, despre care vrem cu totii sa auzim, cele care implica risc, sacrificiu si vecinatatea mortii. Oare ne influenteaza acestea atunci cand ne stabilim rezolutii de Anul Nou? 

Stiu, este dificil uneori sa distingem intre o speranta realista si una lipsita de realism. Dar, inspirandu-ne din ritmul naturii, putem observa ca procesele naturale evolueaza lent, ele imbina perseverenta scopului cu umilinta manifestarii. Pe nesimtite se face primavara, pe nesimtite rasare soarele si fara sa ne dam seama, copiii nostri cresc mari si puternici. Este o politica a pasilor marunti care pare a se afla in spatele tuturor proceselor naturale. Nu, nu este o atitudine mioritica. Iar faptul ca nu progresam rapid nu exclude maretia transformarii finale. Dar totul cere timp iar din partea noastra cere rabdare, perseverenta si modestie. 

Iata cateva aspecte ale rezilientei negative (sau inflexibilitate) despre care vorbeste dr. Jessica del Pozo, pe situl Psychology Today:

• REFUZUL DE A AJUTA - Cand ii respingem pe cei apropiati spre exemplu, sub pretextul ca ar trebui sa se descurce singuri sau ca vor ramane dependenti de acest ajutor.

• REFUZUL DE A ACCEPTA PIERDEREA - Uneori pierdem lucruri, persoane, pozitii, joburi sau ne pierdem sanatatea. Rezilienta negativa isi face simtita prezenta in astfel de situatii prin incercarea disperata de a reveni la situatia premergatoare pierderii. 

• REFUZUL ACCEPTARII LIMITELOR PERSONALE - In ciuda faptului ca traim in acest univers al resurselor nelimitate si al mentalitatii de invingator, limitarile biologice, sociale sau psihologice exista si trebuie sa le luam in calcul. Perfectionismul este un mod de a sfida aceste limitari.

• REFUZUL ACCEPTARII LIMITELOR CELOR DIN JUR - Este o problema a liderilor zilei de azi, dar si a parintilor, sau partenerilor, nu-i asa, caci si acestia au rol de lider. Asteptarile nerealiste pe care le au din partea celor din jur le incarca acestora programul si le rapeste timpul liber pentru ca in final sa se planga de faptul ca nu au angajati pregatiti, ori, dupa caz, de faptul ca odraslele sufera de atacuri de panica sau evita comunicarea. 

Dupa cum vedeti, exista ceva probleme cu mentalitatea aceasta de invingator care ne caracterizeaza. Ea ne poate ajuta sa rezistam in contextul celor mai dure experiente si incercari de viata dar, in acelasi timp, ne face sa nesocotim nevoile celor din jur si propriile noastre nevoi, atunci cand simtim ca povestea pe care o scriem nu este suficient de glorioasa. Perseverenta pe care ne-o da mentalitatea de invingator, in mod ideal, ar trebui imbinata sau compensata de umilinta, daca ne dorim sa ramanem totusi in contact cu realitatea. Caci realitatea invinge mereu, iar costul lipsei de realism este unul piperat. 

(1) Imaginea Blindfold, de Monica Turlui, via Pexels, sub licenta CC BY 2.0 

(2) Nature, (acc. 13.12.2021), False Hope Syndrome, website: Nature.com

(3) Research Gate, (acc. 13.12.2021), The Dark Side of Resilience, website: Research Gate 

(4) Psychology Today, (acc. 13.12.2021), The Dark Side of Resilience, website: Psychology Today

Continue reading

rezilienta

Sindromul Reginei Pierdute

Ai pierdut regina: nasol moment, misto coliva... Si totusi... ce-ar fi sa-ti ignori disperarea initiala, tendinta de a capitula si aceasta coplesitoare stare de neputinta? Oare ce aventura misterioasa se ascunde in spatele acestui a-tot-cuprinzator "tunnel vision", care a pus stapanire pe tine si nu-ti mai da drumul?

☆ ☆ ☆

La jocul de sah, dupa cum stiti probabil, cea mai importanta piesa este regina. Regina este puternica fiindca din repertoriul ei face parte o combinatie extrem de eficienta de miscari: diagonala nebunului, linia dreapta a turei - ceea ce o face o piesa extrem de adaptabila si puternica in economia jocului de sah. Cu alte cuvinte, regina este "inelul fermecat al jucatorului de sah". Regina este puterea ta secreta si atata vreme cat ai inca regina, ai toate sansele sa castigi partida.

Dar se intampla ca, din diferite motive (neatentie, imprudenta, capacitatea celuilalt de mobilizare intelectuala) ei bine, uneori ne pierdem regina. Este o pierdere aproape definitiva (poti sa o recuperezi in conditii dure, dar pana atunci joci fara ea, ceea ce face dificila recuperarea.) Pierderea reginei este un moment incarcat de dramatism si un moment incarcat de emotii: de la adanca mahnire si pana la o criza de furie, in timp ce adversarul, are o explozie de fericire - ca si cand ar fi castigat la loto o suma extrem de mare.

Foarte multi jucatori de sah, atunci cand pierd regina au tendinta sa abandoneze jocul si sa se recunoasca invinsi: "okay, nu am ce imi trebuie pentru a trece peste aceasta pierdere, prin urmare ma predau, recunosc ca esti mai bun decat mine". Regina era "inelul tau fermecat" si deci este o tentatie foarte puternica, deprimarea pierderii este atat de mare incat nu mai reusesti sa vezi alternativele. Se instaleaza ceea ce numim "Tunnel Vision" - adica, in traducere "Viziunea Tunelului". Mai concret, viziunea tunelului se traduce de fapt drept "ingustarea campului constiintei". Ce inseamna asta?

Viziunea in Tunel se refera in mod metaforic la incapacitatea noastra de a lua in consideratie alte alternative la linia preferata de gandire. Viziunea tunelului, spre exemplu, afecteaza uneori medicii care trateaza pacientii sau detectivii care sunt incapabili sa ia in calcul alte alternative de solutionare a unor cazuri. O cale de a ne desprinde de viziunea tunelului este sa acordam atentie unei opinii straine, a unei persoane care nu este afectata de aceleasi preconceptii. Viziunea tunelului se datoreaza de regula preconceptiilor formate ca urmare a incidentelor premergatoare. Cum ar fi, nu-i asa, preconceptia ca, fara regina, partida este pierduta. (Wikipedia)

Ei bine, aceasta viziune a tunelului este un fenomen mult mai raspandit decat ne-am astepta. Ingustarea campului constiintei apare de fiecare data cand suntem extrem de implicati emotional intr-o anumita situatie. De regula efectele nu sunt tocmai pozitive, desi, multi dintre noi avem acest cult al lui "sa facem ceea ce simtim". Uneori simtim ca trebuie sa fim agresivi si sa ne spargem telefonul, de exemplu, fiindca in joc se afla o suma de 500 de lei, dar viziunea tunelului ne face sa uitam cu desavarsire faptul ca, daca ne spargem telefonul, pierderea este intre 2000-5000 de lei, in functie de valoarea telefonului, deci de cateva ori mai mare.

Iata o motivatie buna de a incepe o psihoterapie pentru controlul furiei, prin intermediul careia sa dezvoltati anumite abilitati de a va recupera pe voi insiva din acest tunel al pagubei. Dar viziunea tunelului are efecte similare si pentru cei expusi la anxietate, depresie, sau cei care, in situatii stresante se dedau unor comportamente iresponsabile (petreceri desantate, cu droguri si prostituate, spre exemplu), care nu sunt cu nimic mai bune si, cum spuneam, au la origine tot viziunea tunelului si ingustarea campului constiintei.

La depresivi, spre exemplu, viziunea tunelului seamana extrem de mult cu tendinta de a abandona partida de sah, in urma pierderii reginei, despre care am vorbit la inceput. Regina ar putea fi o metafora a pierderii si in special a pierderii structurii de suport - acel ceva care ne da sperante si sentimentul ca viata noastra este sigura si intre anumite limite de suportabilitate. Unii autori vorbesc despre structura de suport mentionand factori externi (prieteni, job, familie sau partenerul romantic) si factorii interni (atitudinea optimista, stima de sine, cultura generala, pregatirea profesionala, etc).

Asadar, indiferent care dintre acesti factori interni sau externi ar constitui elementele principale ale structurii de suport, acestea va pot fi luate. De regula, daca structura de suport se leaga mai curand de factorii interni, aceasta se dovedeste mai rezistenta, intrucat nu depindem atat de mult de chestiuni, in fond trecatoare - relatia romantica spre exemplu, cel putin in ziua de azi, nu este tocmai un element care sa va confere extrem de multa rezistenta la socurile vietii. Nu o spun pentru ca m-am obisnuit eu sa fiu independent ci pentru ca este foarte dificil sa gasesti o relatie perfecta si o compatibilitate de 100% - it's a fact, right?

Daca "Regina Jocului tau de sah" este relatia intima, sau jobul, ei bine, in urma pierderii acesteia, apare adesea acest "Sindrom al Reginei Pierdute", care se manifesta sub forma urmatoare:

• Simptome Fiziologice- Senzatie de slabiciune, tremurul glasului si al membrelor, respiratie accelerata sau intrerupta, albirea fetei, dureri de cap, tulburari digestive, palpitatii, etc. 

• Simptome Emotionale - Sentimente de neputinta, disperare, pierdere a controlului, tensiune, anxietate.

• Simptome Cognitive - "Tunnel Vision", ingustarea campului constiintei, dezorientare, preocupari filosofice morbide si intrebarea "Mai are rost sa continui?"

• Simptome Comportamentale - Comportamente extreme: abandonul, distractia cu orice pret, auto-agresivitate si hetero-agresivitate, somn prelungit, abuz de substante, etc

Imi amintesc despre acel tanar din Bucuresti care, intors de la munca pe vasul de croaziera, afland faptul ca iubita lui incepuse o relatie cu un alt barbat, a mers mai intai la petreceri pe Valea Prahovei, unde se spune ca ar fi dansat pe mese (fara sa dea de banuit ce avea cu adevarat in suflet), dupa care, in drum spre Bucuresti, a intrat pe contrasens, cu o viteza de 240 km/ora, pierzandu-si astfel viata si, din nefericire, luand cu sine viata unor alte persoane, printre care si minori. Este un exemplu foarte bun de "Sindrom al pierderii reginei" - fiindca regina vietii sale era iubita lui si fiindca, in absenta ei, nu putea sa-si conceapa existenta.

Un alt caz care imi vine in minte este acela al elevului de clasa a 12-a din Bacau, care fusese certat de parinti fiindca luase bacalaureatul cu o nota mai mica decat se asteptau acestia, si, in disperare de cauza, a luat decizia sa isi puna capat zilelor. Se observa si aici acelasi, tunnel vision, si, in final, toate elementele a ceea ce am denumit "Sindromului Pierderii Reginei" - caci regina in acest caz era bacalaureatul, de care depindea viitorul sau (intentiona sa mearga la studii in strainatate, la o institutie de prestigiu). Nu vreau sa fac speculatii in aceasta privinta insa e clar ca elevul respectiv pierduse ceva foarte important pentru el... Si e clar ca "Regina" este altceva, pentru fiecare dintre noi. Oare ar putea fi si Dumnezeu? 

Dar cred ca am scris destul despre acest sindrom, pentru un singur articol de blog. Ar mai fi de spus poate ca, personal, am descoperit un fapt interesant in timpul acelor partide in care imi pierdusem regina. Ei bine, destul de multe astfel de partide se terminau cu victoria mea, in ciuda faptului ca imi pierdusem regina si, teoretic si statistic cel putin, partida era pierduta, iar continuarea ei, tot teoretic si statistic, nu era decat un supliciu la care acceptam sa ma supun dintr-un soi de sado-masochism. Dar hei, a accepta sa joci fara-de-regina este si o aventura in sine, nu-i asa? Un challenge pe cinste! 

Acum ar urma sa va insirui toate acele personalitati care nu s-au dat batute de prima data cand li s-a intamplat un lucru sau altul, incepand cu Silvester Stallone, caruia i s-ar fi spus ca nu are nicio sansa in actorie, din cauza defectului sau de vorbire, dar am sa va las pe voi sa le cautati pe internet. Poate ca in zilele acestui "an de gratie" 2020, pe care am vrea sa il  uitam cat mai repede, dar care, din cauza ca este asa diferit, ne va ramana in minte pentru totdeauna, v-ati pierdut si voi regina... oricare ar fi aceea. Sper ca acest articol sa va ajute sa va mobilizati si sa depasiti acest moment, sa vedeti "dincolo de tunel" si sa va oferiti voua insiva sanse, in ciuda faptului ca luptati pentru victorie, fara de regina! De asemenea, sper sa realizati ca "adevarata regina" se afla in interiorul nostru. 

(1) Imaginea Illuminated Chess, de Hyper Hamlet, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 20.11.2020), When Vision becomes Tunnel Vision, website: Psychology Today

(3) Biography, (acc. 20.11.2020), Sylvester Stallone, website: Biography

(4) Wikipedia, (acc. 20.11.2020), Tunnel Vision, website: Wikipedia

Continue reading

rezilienta

Stima de Sine Instabila

Potrivit unui studiu, starurile porno au o parere buna despre sine si sunt mai fericite decat noi, ceilalti. Desi, in acest business, listele cu morti premature nu se mai sfarsesc. Dar oare stima de sine rezista in timp sau se ofileste la prima adiere mai neprietenoasa? 

o o o

Daca ati rasfoit carti de psihologie motivationala, probabil ca ati descoperit cateva pasaje lungi despre importanta stimei de sine. De fapt, a fost o vreme in care se considera ca toate problemele de adaptare ar avea o legatura cu stima de sine. Iar rationamentul era urmatorul: daca stima de sine este insuficienta, atunci, cu siguranta vei avea probleme in viata.

Exista insa voci, cu suficienta autoritate in domeniu, care aduc argumente impotriva acestei teorii. Patru dintre acestea sunt ale celor 4 autori ai popularei lucrari 50 de Mituri ale Psihologiei Populare, fiecare dintre acestia fiind doctor in psihologie ce activeaza in domeniul universitar. Ei au inclus in respectiva lucrare un capitol care debuteaza cu relatarea oribilului incident provocat de 2 adolescenti americani, la data de 20 Aprilie 1999.

Cei doi (Eric Harris si Dylan Klebold), inarmati pana-n dinti cu arme si chiar bombe, au deschis focul asupra colegilor de la liceul Columbine din Littleton, statul Colorado, bilantul fiind unul funest: 12 copii ucisi si un profesor. Incidendul a devenit notoriu in istoria asa numitelor "school shootings" care par ca au devenit o traditie in Statele Unite. Motivele sunt, de fiecare data complexe: disponibilitatea armelor, sansa la "celebritate ieftina", parentingul neadecvat si asa mai departe. 

Cei care, dupa obicei, apar la TV si incearca sa formuleze explicatii, au fost de parere ca totul ar trebui sa aiba legatura cu stima de sine scazuta. In lipsa unor teste de stima de sine aplicate celor doi adolescenti, explicatia ramane la stadiul de ipoteza. Si nu suna tocmai rau, fiindca cei care aud asta invata ca... "hei, daca am suficienta stima de sine, nu ajung sa cobor atat de jos".  Ceea ce s-a aflat mai tarziu a fost faptul ca cei doi erau nazisti si nu stateau rau la capitolul stima de sine.

La nivelul perceptiei comune exista de altfel aceste doua "explicatii universale", care sugereaza ca (1) traumele din copilarie si (2) stima de sine scazuta, vor contribui mai tarziu la "tot ce e mai rau", incepand de la abandon scolar si ajungand pana la adictii, violenta, anxietate si depresie. Desigur, lumea are nevoie de explicatii simple... dar totusi.

Situatiile penibile nu au intarziat sa apara: in scoli, la competitiile sportive spre exemplu, toata lumea primeste un trofeu, pentru a se evita situatiile cu potential traumatic care sa lezeze stima de sine in formare a participantilor care au pierdut. Nu vrem sa vina cu un pistol automat la scoala a 2-a zi, nu? Anumite jocuri (cum ar fi "Prinselea") au fost interzise in scoli fiindca anumiti elevi nu se simteau ok jucandu-le, fireste fiindca nu prea excelau.  Si atunci, de ce sa le ranim sentimentele si sa le afectam stima de sine, nu-i asa?  

O adevarata miscare sociala de imbunatatire a stimei de sine a fost declansata in Statele Unite iar vanzarile la carti despre asta au explodat. Intr-o astfel de carte suntem consiliati sa le permitem copiilor sa isi alega modul cum vor fi pedepsiti. In aceeasi idee, unele companii au introdus ceea ce se cheama "Celebration Voice Mailboxes" prin care asigurau tot felul de laude destinate angajatilor. De asemenea, se pot achizitiona sau darui boluri de cereale cu afirmatii "inspirationale" de tipul "Sunt talentat(a)". Cu alte cuvinte, toata educatia s-a transformat intr-un fel de "bal al stimei de sine".

In ciuda acestei intregi legende care s-a construit in jurul stimei de sine, autorii lucrarii afirma ca, in realitate, studiile realizate in privinta stimei de sine nu au avut rezultate care sa ii maguleasca pe cei care tin mortis sa asocieze "totul" cu stima de sine scazuta. 

• PERFORMANTA SCOLARA. Un astfel de studiu a reusit sa asocieze stima de sine cu performanta scolara dar relatia nu este de tip cauzal ci o simpla covariatie. 

• ADICTII, SUCCES POPULARITATE. Stima de sine scazuta nu este asociata nici cu insuccesul interpersonal, nici cu fumatul si nici cu abuzul de droguri si alcool. 

• DEPRESIE. S-a pus in lumina o moderata asociere intre stima de sine scazuta si depresie. Cu alte cuvinte, stima de sine scazuta nu este tocmai o trasatura obligatorie in tabloul clinic al depresivilor - "stima de sine scazuta nu este nici necesara si nici suficienta pentru aparitia depresiei".  

• PERSISTENTA SI FERICIRE. Daca s-au descoperit totusi beneficii ale stimei de sine, acestea nu sunt solide, de tip cauzal, ci doar covariatii. De ex., se intampla ca persoanele cu o inalta stima de sine sa fie in acelasi timp si persistente, sa nu se descurajeze cand apar obstacole si, de asemenea, se intampla ca persoanele cu stima de sine ridicata sa fie mai fericite si reziliente din punct de vedere emotional. 

• INTELIGENTA, ATRACTIVITATE, POPULARITATE. In mod interesant, faptul ca cineva se vede pe sine ca fiind mai bun, mai frumos, mai destept decat restul, deci sta bine cu stima de sine, aprecierile respective raman iluzorii, fiindca in conditii de evaluare obiectiva, rezultatele acestor persoane nu sunt obligatoriu mai bune la capitole precum inteligenta, atractivitatea sau popularitatea. Lucrurile devin chiar si mai complicate cand vorbim despre violenta. 

• VIOLENTA INTERPERSONALA. Potrivit studiilor, atat stima de sine scazuta cat si cea ridicata sunt asociate cu violenta. De fapt, persoanele cu stima de sine ridicata, dar instabila sunt la cel mai mare risc de a fi violente. Voi preciza imediat ce este stima de sine ridicata, instabila. 

Legatura intre violenta si stima de sine ridicata a fost destul de bine determinata in cazul copiilor cu trasaturi narcisice. La acestia, in absenta asa-zisei "validari narcisice", care este atat de necesara pentru echilibrul psihic (fragil) al narcisistului, apare "rana narcisica" care, poate produce o reactie violenta sau o razbunare. Aceasta poate sa nu includa violenta fizica, propriu-zisa, dar vine tot din furie si apare sub forma abuzului emotional, spre exemplu. 

In experimentele facute cu copii agresivi (bully), s-a observat faptul ca acestia isi supraestimau nivelul de popularitate in grupul de elevi. Intr-un alt experiment, unui grup de elevi i s-a cerut sa scrie un eseu despre avort. Evaluatorii, in mod prestabilit, au avut reactii aspre, de tipul "E cel mai slab eseu pe care l-am citit vreodata".  Intr-o faza ulterioara, copiii puteau sa reactioneze (prin zgomote) fata de evaluatorii lor aspri. S-a observat ca cei care au protestat mai zgomotos dintre copii aveau si o parere buna despre sine. 

Stima de sine instabila

Ei bine, stima de sine nu este de un singur tip. In functie de motivul pentru care ai o parere buna despre tine, stima de sine poate fi de doua feluri:

• STIMA DE SINE INALTA, STABILA - este stima de sine "adevarata", fiindca ea nu depinde de validari externe si nu determina reactii violente si razbunari in cazul in care validarile intarzie sa apara. Cu alte cuvinte, persoana care detine o astfel de stima de sine, este mult mai in contact cu realitatea obiectiva si isi cunoaste valoarea reala. 

• STIMA DE SINE INALTA, INSTABILA - depinde de realizarile subiectului. In absenta acestora, sau in absenta validarii venite din exterior, la persoana cu stima de sine instabila, apare "prabusirea edificiului", unul dintre efecte fiind violenta, spre ex., cu formele sale (hetero sau auto-agresive).

Psihiatrul Cristophe Andre vorbeste despre 3 componente ale stimei de sine: iubirea de sine (1), increderea in sine (2) si conceptia despre sine (3). Dincolo de aceasta viziune romantata, specifica autorilor de limba franceza, trebuie sa spunem ca stima de sine are intotdeauna o componenta cognitiva, una emotionala, una fiziologica si una comportamentala.

• COGNITIVA - se refera la lucrurile pe care le stim / invatam / credem despre noi insine - o componenta pur informationala.

• EMOTIONALA - de fiecare data cand credem anumite lucruri despre noi insine acestea au un impact asupra a ceea ce simtim. De aceea, este normal ca o persoana care are o parere buna despre sine sa se si simta mai bine, sa fie mai fericita mai putin anxioasa, etc - componenta energetica.

• FIZIOLOGICA - pentru ca pe langa faptul ca simtim anumite lucruri in legatura cu propria persoana, in functie de ceea ce credem despre noi, in corpul nostru se continua desfasurarea efectelor credintelor noastre, in functie de acestea (hormoni de stres - cortizol, adrenalina - spre exemplu cand credintele nu ne sunt validate sau endorfine, dopamina cand primim validari externe). 

• COMPORTAMENTALA - se refera la modul in care se manifesta convingerile noastre la nivel comportamental (comportament non-verbal, alegeri si atitudini pe care le adoptam in diverse situatii) - o componenta materiala, ca si cea fiziologica.

In anii trecuti, aparuse un studiu care inainta urmatoarea concluzie: starurile porno au o stima de sine inalta si sunt mai fericite decat restul femeilor. In acelasi timp, apareau acele liste destul de lungi cu persoane ce activeaza in acest domeniu si care isi pierdeau viata in circumstante dramatice: SIDA, sinucidere, accidente (provocate de droguri si alcool), supradoze, etc.

Acum, dupa cum unele firme sponsorizeaza studiile care, desigur, trebuie sa iasa in favoarea produselor proprii, nu m-ar mira ca si astfel de studii, sa fie "stimulate" de industria porno care este o afacere de dimensiuni astronomice, cum bine stiti. Dar trecand peste asta, eu simt nevoia sa stiu daca cei care le-au evaluat stima de sine starurilor porno care au participat la studiul respectiv au descoperit o stima de sine stabila (bazata pe cunoastere de sine) sau instabila (bazata pe banii castigati usor). 

Evident ca persoanele care au murit prematur nu au fost intrebate daca au o parere buna despre sine. Alfred Adler obisnuia sa afirme ca personalitatea se reveleaza in situatii critice. In pornografie, spre exemplu, atata vreme cat esti activ, succesul poate sa tina loc de stima de sine. Intrebarea este ce fac aceste persoane cand sunt scoase din joc - dupa 30-35 de ani? Tineti cont ca pornografia este si un mod de a te compromite social fiindca societatea, cel putin in ziua de azi, nu este dispusa sa te respecte in orice conditii. 

(1) Imaginea Dead Before Blossoming, de Madame Psychosis, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lilienfeld, S; Lynn, S; Ruscio, J; Beyerstein, B; (2010) 50 de mituri ale Psihologiei Populare, editura Trei, Bucuresti

(3) Andre, C.; Lelord, F; (2000), Cum sa te iubesti pe tine, editura Trei, Bucuresti

(4) Psychology Today, (acc 29.01.2020), The Personalities of Porn Stars, website: Psychology Today 

Continue reading

stima de sine

Dependenta de Destinatie

In fiecare om se afla un gol in forma de Dumnezeu. Acel gol, resimtit uneori ca un "defect de fabricatie", ne determina adesea sa refuzam realitatea si sa cautam perfectiunea, ca si cand ar exista pe acest pamant. Dar pana nu abandonezi ideea ca fericirea ta se afla intr-o alta locatie, nu vei reusi sa o intalnesti acolo unde te afli. 

o o o

Am sa va pun o intrebare: ne traim noi viata cu scopul de a ajunge la capatul ei, adica la moarte? Probabil ca raspunsul vostru va fi un rasunator "NUUUU". Cu toate acestea, multi dintre noi par a-si trai viata ca si cand fericirea, implinirea si succesul s-ar afla in cu totul alt moment sau loc decat momentul prezent si locul in care se afla in acest moment prezent. Si, din cate observ, tendinta aceasta nu se atenueaza odata cu evolutia societatii umane, dimpotriva.

Presupunerea mea este ca societatea de consum ar putea juca un rol important in aceasta ecuatie, fiindca interesul ei nu este sa fii fericit ci sa cumperi, sa consumi, sa contribui la circuitul banilor in economie. Si atunci societatea de consum se va ingriji sa iti induca ideea ca fericirea ta nu ar trebui in niciun caz sa se afle aici si acum, in posesia ta, fiindca ea se afla in produsele smechere pe care le au "oamenii fericiti" - ii vezi toata ziua (numai) in reclame.

O alta observatie facuta de mine cu ceva timp in urma, este aceea ca pana si arta societatii de consum este tot un fel de publicitate facuta unui anumit stil de viata caracterizat, desigur, prin consum ostentativ, petreceri si posibilitatea de a beneficia de tot felul de produse exclusiviste pe care si le-ar dori orice gospodina (un frigider cu 7 melodii si recunoastere faciala, un partener frumos, destept si cu bani, accesibil prin amprenta, sau un stilou care scrie singur articole de psihologie - mi-ar trebui si mie unul, LOL)

Dependenta de Destinatie - preocupare cu ideea ca fericirea se afla in locul urmator, la urmatorul job, la urmatorul partener, concediu, weekend, marire de pensie, etc. Pana nu abandonezi ideea ca fericirea ta se afla intr-o alta locatie, nu vei reusi sa o intalnesti acolo unde te afli. 

Dar aceasta asa-zisa "dependenta de destinatie", pe care pare ca o cultiva societatea de consum nu este tocmai o chestie de data recenta. Pot sa o asociez cu cel putin un lucru din trecut, cum ar fi termenul de "bovarism". A mai fost asociata si cu TOC (tulburare obsesiv - compulsiva). Iata insa un scurt articol din revista Unica, care vorbeste despre bovarism:

Multe femei se confruntă, fără să știe, cu o tulburare comportamentală ce poartă numele de bovarism. Se simt neîmplinite pe plan afectiv și material lângă bărbatul din viața lor și aleg să ”joace” un rol. Este vorba despre un personaj fictiv pe care și-l construiesc și în pielea căruia le-ar plăcea să intre în realitate. Astfel, vor dezvolta un comportament disimulat, în conformitate cu al celei care le-ar plăcea să fie, fără să realizeze însă că asta le dăunează. 

Așadar, bovarismul este o formă de refuz al realității, care te împinge să te proiectezi în viața la care aspiri și să ai despre tine impresia că ești altcineva decât ești în realitate. Termenul a fost introdus în circulație de către Jules de Gautier, un eseist și filozof francez, făcând referire la personajul Madame Bovary, al conaționalului său, scriitorul Gustave Flaubert, autorul romanului cu același nume. În carte, Flaubert spune povestea Emmei, o femeie născută într-o fermă dintr-un sătuc din regiunea Normandia care se căsătorește cu un medic de provincie, Charles Bovary, în speranța unei vieți mai bune. Devine doamna Bovary și aspiranta unei condiții superioare celei pe care o avea acasă.

Așteptările ei sunt prea mari însă, și Emma cade într-o depresie. Alimentată de poveștile pe care le citea în romanele de dragoste, madame Bovary visează să aibă și ea parte de romantismul și viața boemă a personajelor. Nefericită, neîmplinită, plictisită, mai ales după ce o aduce pe lume pe Berthe, se îndrăgostețe de Leon, un tânăr student la drept. Este încântată că bărbatul îi apreciază gusturile pentru literatură și muzică, însă realizează faptul că nu poate fi nimic între ei, din cauza statutului ei. Pentru că Emma nu-i răspunde dovezilor de afecțiune, Leon decide să meargă la studii la Paris. Sursa: Unica.ro

Bovarismul nu se afla (inca) in DSM (Manual de Diagnostic Psihiatric), dar pare ca tulburarea este una reala, nefiind asociata doar celebrului personaj al lui Flaubert si nici exclusiv cititoarelor de romane de dragoste (azi s-au transformat in telenoveliste) sus-mentionate de catre revista Unica. Pare ca inauntrul nostru ceva este profund defect, un mecanism care ne lasa total vulnerabili in fata vietii. Sa fie oare de vina faptul ca, dupa cum se plang multi psihologi si psihoterapeuti, lipseste din programa scolara acel curs de cultivare a inteligentei emotionale? Posibil.

Si pentru a va dovedi ca dependenta de destinatie si bovarismul nu sunt caracteristice doar telenovelistelor, este suficient sa va povestesc despre oricare barbat care s-a sinucis dupa mai multi sau mai putini ani de relatie, atunci cand partenera lor a decis sa puna punct relatiei (si ea, probabil ca tot din bovarism, nu-i asa?). Filmuletul urmator nu este pentru persoane slabe de inger, deci, daca va simtiti asa, va recomand sa nu il urmariti, sau cel putin, sa nu il urmariti pana la capat.

O sa ma intrebati care este legatura intre bovarism si comportamentul barbatului din film. Nu zic ca barbatul sufera de bovarism, in forma sa intrupata de Madame Bovary. Dar observ in schimb la el aceeasi incapacitate de a gestiona o realitate care ii displace si un refuz (e adevarat, mai radical si "masculin") al realitatii. Pentru el, fericirea era imposibila in absenta femeii iubite, cu alte cuvinte, fericirea lui era intr-un moment viitor care, dintr-o data, devenise extrem de improbabil, cel putin in perceptia sa subiectiva.

Trauma este, dupa cum am mai spus aici, o chestie care ne gaseste nepregatiti. De aceea, aceleasi lucruri pe unii ii traumatizeaza iar pe altii ii fac, mai puternici. Fiindca acestia din urma sunt pregatiti pentru incidentele respective. Ce anume i-a pregatit? Ei bine, daca nu stii sa pierzi anumite lucruri si obisnuiesti sa "glamorizezi" persoane, obiecte si situatii inaccesibile, toata viata ta este o trauma. Caci viata este plina de pierdere ce trebuie gestionata. Iata un capitol cat se poate de interesant al acelui curs de cultivare a inteligentei emotionale care inca nu s-a introdus in programa scolara (daca il vor mai introduce vreodata).

Partea cea mai proasta in ce priveste bovarismul si dependenta de destinatie este aceea ca, aflandu-ne pe pamant, nu in paradis, nicio situatie nu este cu adevarat perfecta. Iar asta "ajuta" foarte mult dependenta de destinatie, in sensul ca ai sanse sa nu gasesti niciodata acea situatie perfecta in cautarea careia ai pornit. Blaise Pascal spunea ca in fiecare om se afla un gol in forma de Dumnezeu. Fiecare incearca sa il umple cu "ce apuca". Psihologia pozitiva a descoperit ca acel gol se poate umple si cu alteceva: aprecierea a ceea ce ai si dispretul (depreciere, elegant spus) fata de ceea ce nu poti avea ori ai pierdut.

Iata cateva "simptome" ale depedentei de destinatie, asa cum le vede dr. Robert Holden:

• orice ai face, te gandesti la ceea ce urmeaza sa se intample

• nu iti permiti sa te opresti fiindca mereu trebuie sa te afli altundeva

• te grabesti mereu, chiar daca nu este nevoie

• iti promiti ca anul viitor vei fi mai putin ocupat

• casa visurilor este cea pe care nu ai cumparat-o inca

• nu-ti place jobul tau dar iti ofera o speranta de viitor

• nu te implici in mod serios in ceea ce faci, fiindca apare ceva mai promitator

• speri ca succesul tau viitor sa te faca fericit

• nu reusesti sa iti apreciezi progresele inregistrate

• ai foarte multe aspiratii de viitor care iti umbresc prezentul

Dr. Robert Holden face distinctia intre destinatie si sens. O viata traita pentru destinatie poate fi resimtita adesea ca fiind lipsita de sens, tocmai fiindca nu te poti bucura de aceasta iar bucuria in sine iti ramane inaccesibila, fiind asociata numai destinatiei. In schimb, o viata cu sens, are si meritul ca iti asigura bucuria de a o fi trait. Intr-o societate de consum este usor sa facem o asemenea confuzie, fiindca implinirea se asociaza lucrurilor materiale, si atat. Dar oare viata ta a avut sens doar fiindca ai avut posibilitatea de a consuma chestii?

(1) Imaginea Unknown Destination, de Veronica Mancini, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Unica, (acc. 13.08.2019), Ce este bovarismul si cum iti dai seama daca suferi de aceasta tulburare, website: Unica.ro

(3) Robert Holden, (acc. 13.08.2019), What is Destination Addiction, website: Robert Holden

(4) Psychology Today, (acc. 13.08.2019), The Search for Happiness, website: Psychology Today

Continue reading

rezilienta

Cei Veniti din Eprubeta

Fiindca tot ai provenit din inseminarea artificiala, ai un motiv in plus sa iti exprimi dezacordul si sa lupti cu morile de vant, fiindca, probabil, aceasta este cea mai buna intrebuintare a timpului si a energiei tale. Oare asa sa fie?

☆ ☆ ☆

Fara a dori sa imi iau roba de judecator care le displace atat de mult clientilor de consiliere psihologica si psihoterapie, ma rezum la a sintetiza astfel: unii vad probleme / rani / amenitari exact acolo unde altii vad oportunitati / binecuvantari si motive de recunostinta. Iar asta se observa in special in randul celor care, fiind rezultati in urma inseminarii artificiale, azi sunt adulti si formeaza o generatie noua si emancipata de copii obtinuti nu in urma unei frumoase povesti de iubire ci in urma unei decizii pragmatice de a avea copii, cu orice pret. 

Partea cu "orice pret" pare sa isi manifeste dezavantajele in special in ce-i priveste pe acesti copii carora le vine oarecum dificil sa integreze acest detaliu auto-biografic in experienta lor de viata si sunt cu totul nedumeriti atunci cand incearca sa isi determine adevarata identitate. Cum sa treci peste faptul ca nu esti "ca toti ceilalti" si ca originile tale se asociaza cu o eprubeta, nu cu o iubire eventual "ca in povesti"? Caci, nu-i asa, fiecare poveste incepe cu un  baiat care iubea o fata... Totusi, corectitudinea politica a generatiei, si sentimentul ca esti victima cuiva, pare ca nu face discriminari.

In mod interesant, fetele rezultate in urma inseminarii artificiale par a avea mai multe dificultati de a integra asta in experienta lor, in timp ce barbatii, ne prezinta un cu totul alt mod de a interpreta aceasta situatie - de ce sa te lasi definit de ceva care iti lipseste, cum ar fi faptul ca nu ai aparut ca toti ceilalti copii ci provii de la "wank bank" (banca de masturbare), cand ai putea pur si simplu sa apreciezi faptul ca, in fond, esti viu si poti sa te bucuri de aceasta viata, inclusiv de iubire, inclusiv de capacitatea proprie de a procrea?

Schema situatiei in care se recurge la diversele forme de inseminare artificiala este simpla si se rezuma la conflictul intre, pe de o parte, dorinta arzatoare a parintelui sau parintilor de a creste copii, iar pe de alta parte, dificultatea acestora de a concepe pe cale naturala, prin contact sexual. Dorinta arzatoare ii pregateste pe parinti sa faca numeroase compromisuri si sa recurga la ceva care, desi nu le este foarte clar in ce priveste avantajele si dezavantajele pe termen scurt si mai ales lung, le ofera totusi o speranta si... pana la urma, un sens.

S-ar parea insa ca la categoria dezavantaje pe termen lung, apare si aceasta foarte probabila criza de identitate fiindca copilul obtinut prin inseminare artificiala nu reuseste intotdeauna sa treaca peste faptul ca este diferit de toti ceilalti si gaseste ca exista unele "probleme de etica si moralitate". Asa cum spuneam, fetele (sensibile, idealiste, orientate spre relatii) par mult mai expuse la acest fenomen decat baietii (puternici, pragmatici, orientati spre succes). Dar aceasta viata nu este una ideala ci una care se manifesta in raport cu dorintele si posibilitatile noastre iar daca este sa-i "gasesti nod in papura" vietii si societatii umane, nici macar nu trebuie sa fi provenit din inseminarea artificiala. Fiindca, nu-i asa, cand a fost corecta (pentru toti) aceasta lume sau aceasta societate?

Dar fiindca tot ai provenit din inseminarea artificiala, iata, ai un motiv in plus sa iti exprimi dezacordul si sa lupti cu morile de vant, fiindca, probabil, aceasta este cea mai buna intrebuintare a timpului si a energiei tale. Probabil ca simtiti ironia si apoi simtiti de care parte a controversei ma aflu, desi mi-ar fi placut oarecum sa imi pastrez obiectivitatea - dar atunci cum ne mai dam seama ca avem si alte optiuni? Te adaugi astfel multimii de adulti nevrotici care nu au motive atat de interesante ca ale tale de a-si plange de mila, dar in esenta iti seamana, fiindca sunt la fel de blocati in viata lor ca si tine, cel care ai provenit de la "wank bank" - sau cel putin asa iti place sa crezi despre tine.

In fond, fiecare isi traieste viata asa cum doreste. Cu toate acestea, nu pot sa nu ma intreb de ce ai vrea sa lupti impotriva unui curent social (obtinerea urmasilor prin inseminare artificiala) cand ar fi mai simpu poate sa iti schimbi propria perspectiva si sa accepti situatia ca atare, explorandu-ti in acelasi timp posibilitatile pe care ti le confera umanitatea din tine. Oare eradicarea unei practici controversate si scuzele primului ministru te vor face mai fericit, mai uman, mai vrednic de auto-apreciere, mai capabil, mai creativ, mai in contact cu propriile-ti resurse?

Desi avem uneori impresia ca adevarul are o singura forma - si anume forma in care il zugraveste subiectivitatea noastra limitata, totusi, lucrurile pot fi privite din numeroase puncte de vedere. Si felul cum le privim are un rol decisiv pentru experienta noastra viitoare. Spre exemplu, poti sa privesti o remarca mai incomoda a unui coleg de clasa ca fiind o insulta care ne-a lasat raniti si deprimati pentru totdeauna dar si ca pe o provocare careia ii vom gasi un raspuns adecvat si, prin asta, vom deveni mai puternici si mai respectati in grupul de prieteni.

Cu alte cuvinte, alegand sa privim lucrurile intr-un anumit mod, devenim creatori de sens pentru orice ni se intampla in mod normal. Si astfel ne putem crea un viitor plin de resurse sau un viitor plin de suferinta si obstacole de netrecut. Dar, cine stie, poate ca pentru unii dintre noi aceste rani aparent nevindecabile reprezinta in sine niste resurse... Si atunci,, este oare posibil ca interesul lor nu este sa vindece ranile ci sa le pastreze asa, deschise si dureroase?

Si oare de ce exista aceasta diferenta vizibila de abordare la cele doua genuri? Nu am dovezi stiintifice dar am ipoteze. Este cunoscut si demonstrat faptul ca femeile sunt mult mai expuse unor tulburari afective decat barbatii. De asemenea, am afirmat mai sus ca femeile sunt mai curand "relationship oriented", adica preocupate de relatiile lor, de care au fost intotdeauna dependente, fiindca au investit foarte mult in ele si reprezinta pentru ele o ratiune de a trai.

Aceasta orientare catre relatii, desi are avantaje certe si ofera un sens existentei sociale a femeilor, isi poate arata si dezavantajele in anumite situatii. Investind foarte mult in relatiile lor, crezand atat de mult in ele, femeile isi doresc sa ii poata influenta pe cei din jur si, din pacate, pentru foarte multe dintre ele, suferinta emotionala devine adesea acel instrument prin intermediul caruia ele fac apel, constient dar mai curand inconstient, la sensibilitatea persoanelor importante din viata lor, cum ar fi, spre exemplu un tata biologic care are unicul merit de a fi donat niste lichid seminal.

Vedeti si voi ceva nefiresc aici? Tind sa cred ca acele persoane care considera propria lor existenta a fi fost un "accident" produs datorita inconstientei guvernelor ce au permis realizarea inseminarii artificiale si existenta asa-ziselor "wank-bank", ignorand cu desavarsire aspectele etice si de moralitate a procesului, poate ca ar trebui sa cultive capacitatea lor de a gasi sens si semnificatie in viata, mai curand intra-personal decat relational si inter-personal. Si oare, fiind ocupate cu aruncatul responsabilitatii asupra guvernului, nu uita sa isi vada propria responsabilitate in raport cu viata si fericirea proprie? 

Depinde de fiecare dintre noi ce sens ii atribuie inseminarii artificiale. Dar dupa ce i-am atribuit acel sens subiectiv, mi-e teama ca nu mai este cale de intoarcere... Atunci poti sa devii prizonier intr-o lume absurda, in care esti silit sa traiesti fara sa iti cunosti parintii biologici, lasandu-te limitat, blazat si oarecum "schilodit" de aceasta realitate, sau, dimpotriva, poti sa iti respecti aceasta identitate speciala si aparte care tine de o realitate a zilelor noastre, recunoscand faptul ca esti un fiu sau o fiica a mileniului 3, investind timpul si energia ta in tot ce este nobil si frumos in tine si in cei din jurul tau.

(1) Imaginea Perfect Future, de Godino, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 23.07.2019), Artificial Insemination, website: Wikipedia

(3) Huff Post, (acc. 23.07.2019), A Brief History of Donor Conception, website: Huff Post

Continue reading

trauma

Rezilienta si Reinventare

Provocarea este o parte a vietii si daca provocarile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventate. Totusi, intampinam provocarile in mod diferit, in functie de structura personalitatii noastre. Un articol despre tipurile de raspuns si procesul reinventarii in urma pierderii.

o o o

Sub aspectul capacitatii de a rezista unui soc emotional oamenii se impart in trei categorii. Viata ne demonstreaza insa ca aceste tipuri de raspuns sunt mai curand niste categorii "ideale", adica existente la nivel teoretic, iar raspunsul la evenimente cu potential traumatic poate fi unul mai curand idiografic, caci personalitatea umana poate sa acceseze resurse nebanuite atunci cand ne asteptam mai putin, dupa cum se poate intampla si invers.

Un documentar interesant cu privire la o mama care si-a pierdut fiul, despre care am sa va povestesc in acest articol, nu doar ca mi-a dat de gandit dar ne da de inteles ca, desi exista aceste categorii de raspuns la provocare, putem oricand sa ne reinventam iar trauma poate sa devina un mod de auto-cunoastere, prin intermediul caruia reusim sa intelegem ceva despre limitele noastre, despre ceea ce suntem si ceea ce putem.

Iata cele 3 tipuri de raspuns pe care le putem observa in situatii de pierdere cu potential traumatic:

• Raspunsul Traumatic: "Asta ma va distruge pentru totdeauna". Pentru o personalitate vulnerabila nici macar nu este nevoie de mari socuri emotionale (obiectiv vorbind) pentru a fi, cum se spune "pusa pe butuci". Sa tinem cont insa ca, fiecare dintre noi isi are propriile atasamente fundamentale, adica lucruri in care credem si pentru care traim lungi perioade din viata noastra iar pierderea acestora poate declansa raspunsul de tip traumatic, caracterizat printr-o durere emotionala profunda, prin neincredere in fortele proprii, in procesul vietii si suspendarea activitatii. Se poate observa la astfel de persoane respingerea suportului exterior si etichetarea acestuia ca fiind inutil. Persoana se refugiaza in depresie, daca putem spune asa, isi ia o "pauza" de la procesul vietii in sine, protestand parca impotriva nedreptatii existentiale prin boala, neputinta si inactivitate. Acest "protest" poate fi si deghizat - asa a aparut termenul de "depresie zambitoare" (afisam zambetul si ne realizam sarcinile, dar suntem bolnavi in interior).

• Bulversare Episodica: "Nu stiu cum voi reactiona la asta". Este un raspuns caracteristic unei persoane care inca nu se cunoaste foarte bine. Din aceasta bulversare poate sa rezulte o depresie, adica sa imbratisam prima categorie descrisa aici (Raspunsul Traumatic), sau poate sa rezulte o vindecare si o reinventare, daca este cazul. Raspunsul confuz se bazeaza in buna masura pe suportul celor din jur, pe resursele disponibile in exterior. Daca acest suport este valid si prezent, exista sanse de vindecare. De asemenea, confuzia poate fi o reactie temporara pentru cei care urmeaza sa realizeze pe parcurs faptul ca au tot ce le trebuie pentru a se descurca, indiferent de ceea ce primesc din exterior.

• Personalitatea cu Resurse: "Nu imi va fi usor, dar voi gasi o cale": Probabil ca acest tip de raspuns este rezervat persoanelor care detin o excelenta incredere in resursele proprii si iubesc viata. Nu in ultimul rand, este rezervat persoanelor care nu depind atat de mult de conditiile vietii lor. Daca la cei care aleg raspunsul de tip traumatic (caci exista alegere aici) se observa o supra-estimare a efectelor evenimentului survenit, la personalitatea cu resurse se observa un mecanism invers de sub-estimare a efectelor respectivului eveniment. Iar acest lucru este posibil in masura in care am reusit sa dezvoltam o componenta spirituala a personalitatii care compenseaza vulnerabilitatile (atasamente, dependente, etc) sau chiar le elimina in intregime. Chiar si daca personalitatea cu resurse are nevoie de suport, aceasta nu se demoralizeaza daca nu il primeste usor, daca suportul nu este disponibil imediat.

Dupa cum observati probabil, aceste tipuri de raspuns la nenorocire sunt in directa legatura cu personalitatea umana, mai exact cu modul cum concepem viata, asteptarile noastre, care pot fi adesea nerealiste si mecanismele pe care consideram ca  le avem la dispozitie pentru a gestiona situatii de acest fel - uneori acestea sunt mai curand de tip cognitiv, cerebral: "ce posibilitati am pentru a gasi o cale?" sau predominant emotionale: "poate ca daca plang si bolesc destul de mult, cineva imi va oferi inapoi ceea ce am pierdut".

Motto: Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele" (Serenity Prayer)

Si acum sa va istorisesc despre cazul Lisei Wheeler-Brown. Mama de culoare din statul american Florida, Lisa pierde un baiat de 21 de ani care fusese incurcat cu o banda de cartier. Prima ei reactie a fost una sa-i spunem "dezadaptativa" si implineste toate criteriile pentru a fi catalogata drept "traumatica". Lisa se refugiaza in alcool, care, dupa cum bine stiti, este adesea asociat cu depresia si o voce ii sopteste sa ia o arma si sa "isi rezolve problema" intrucat nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

S-ar parea ca Lisa se afla in spital atunci cand a avut o revelatie / halucinatie / experienta paranormala, cum doriti sa-i spuneti. Ea si-a vazut fiul recent ucis, pe Cabretti care i-ar fi spus sa se adune si sa mearga mai departe, lucru care,  s-ar  parea ca a fost decisiv. Personal nu stiu ce sa cred despre acest moment, dar, nu-i asa, important este ca Lisa a avut o motivatie sa se reinventeze, ceea ce a si facut. In ce a constat aceasta reinventare personala?

Ei bine, Lisa Wheeler alege sa faca o investigatie pe cont propriu prin intermediul careia ajuta la identificarea si condamnarea celor care se faceau vinovati pentru uciderea fiului sau. Se pare ca in cartierul respectiv domnea "legea tacerii" si nimeni nu dorea sa  colaboreze cu Politia. Lisa a observat ca poate fi eficienta in lucrul cu oameni si comunitati si, dupa condamnarea vinovatilor devine activist local impotriva violentei bandelor de cartier. Pentru ca asta mergea mana in mana cu interesul democratilor pentru o mai aspra legislatie in ce priveste detinerea si utilizarea armelor de foc, in scurt timp a fost cooptata de catre acestia.

Asadar Lisa Wheeler devine membru in Consiliul Local al orasului St. Petersburg din Florida. Nu vreau sa spun ca este o extraordinara realizare a unei femei de culoare sa devina om politic pornind de la faptul ca si-a pierdut fiul de 21 de ani. Poate ca ar fi fost la fel de admirabila sau poate ar fi avut ceva in plus ca simplu om si femeie doar pentru ca a reusit sa depaseasca socul initial al pierderii. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca o persoana poate sa se descopere pe sine tocmai in astfel de momente iar modul in care alege sa raspunda la un eveniment de acest tip poate sa fie procesual si poate sa cuprinda diverse etape si atitudini in fata pierderii, in momente diferite.

(1) Imaginea La Resilience, de Click Kodak, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma