Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta complexul persecutiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta complexul persecutiei. Afișați toate postările

joi, 13 august 2020

Chiar asa: cine ar putea fi Karen? Printre surprizele acestui an, se afla si aceea ca oamenii sunt gata sa te numeasca Karen, in caz ca le displace faptul ca esti alba, de varsta mijlocie si pretentioasa. Dar nu ma reclamati inca: exista o Karen chiar si la Casa Alba! 



☆ ☆ ☆


In spatiul cultural al Americii s-a profilat conceptul de "Karen", in special in ultimii ani si, s-ar parea ca anul acesta Karen a venit puternic din urma pentru ca, nu-i asa, daca nu exista Karen, atunci ea trebuia inventata. Asa cum unii au inventat noi cuvinte care sa descrie emotii subtile, de care au nevoie persoanele mai delicate, tot la fel s-ar parea ca a fost nevoie de acest concept care indeplilniste functii bine determinate in vocabularul si viata noastra sociala. 

SONDER - Realizarea faptului ca fiecare persoana are o poveste a sa, o viata la fel de complexa ca si a ta. Termenul a fost inventat de John Koenig, aparand pentru prima data in lucrarea sa "Dictionarul Tristetilor Obscure", unde sunt mult mai multe neologisme mai mult sau mai putin utile. Ex. "Am simtit un profund sonder gandindu-ma la toti oamenii care citesc aceasta definitie si se intreaba daca tot articolul este la fel de plictisitor."


Dar sa revenim la Karen. Cred ca la noi exista cel putin cateva nume care au deja conotatii caracteristice adjectivelor. Spre exemplu, si imi cer scuze daca va numiti asa, noi avem conceptul de "Gheorghe" - Ex: "Hei, hei, nu fi Gheorghe!". De ce sa nu fii Gheorghe? Pentru ca, probabil, un Gheorghe nu sta prea bine cu manierele, nu stie limbi straine (poate stie totusi sa vorbeasca cu o gasca, un purcel sau un cal, ceea ce nu e rau deloc), si te poti astepta din partea lui Gheorghe sa te jigneasca neintentionat, sa fie lipsit de diplomatie sau chiar sa treaca la 10 cm de tine pe trecerea de pietoni, cu un jeep mare cat un tractor, pe care il tine plin de noroi, preventiv, fiindca nu vrea sa fie luat drept Roger si toti sa creada ca se epileaza pe picioare.


Iata deci cat de multe lucruri putem sa intelegem despre o persoana care poate ca nu se numeste Gheorghe, propriu-zis, in schimb este numit Gheorghe fiindca oamenii, cel putin uneori, pur si simplu simt ca stiu cum te numesti. Cam tot la fel stau lucrurile si cu Karen, doar ca americanii le numesc pe unele femei Karen pentru cu totul alte motive decat acelea pentru care ii numim noi pe unii barbati Gheorghe. Dar hai sa vedem ce spune dictionarul Urban si Wikipedia despre persoanele care, merita sa fie numite Karen. 



Karen - termen peiorativ folosit in SUA sau alte tari vorbitoare de lb. engleza pentru o femeie alba de varsta mijlocie, perceputa ca fiind pretentioasa si dificila, in mod inutil si dincolo de limita bunului simt. Karen este necooperanta, lipsita de intelegere si vrea mereu sa vorbeasca cu managerul (pentru a face o reclamatie, desigur). Frizura de tip "Bob" este de asemenea rezervata lui Karen, precum si faptul ca militeaza pe Facebook impotriva vaccinarii. Exista de mult timp acest stereotip cultural al femeii albe in preajma careia ceilalti trebuie sa fie extrem de prudenti, insa numai de curand a fost asociat cu numele de Karen. Originile termenului ar putea fi legate de un internaut caruia nevasta i-ar fi luat copiii si locuinta in urma divortului. In 2020 conceptul de Karen este folosit in orice forma de critica la adresa femeilor albe, (as adauga eu nefiind considerat inca "hate speech" fiindca femeile albe, daca se simt ranite pot sa vorbeasca cu managerul, fara absolut nicio problema.)

Sursa: Wikipedia



Trebuie sa fie destul de jenant daca ai ajuns, precum Kate Gosselin sa fii imaginea din Wikipedia a conceptului de Karen, dar hei, nu e ca si cum n-ar fi existat niciodata victimele holocaustului, ale bombei atomice, uraganele sau foametea din Africa. Totusi, sa ne aruncam o privire si in Dictionarul Urban, fiindca acolo se gaseste intotdeauna cate un specialist in nimic care sa te impresioneze cu "ce-i fata mintea".

 

Karen - nume asociat cu femeia alba de varsta mijlocie, nepoliticoasa, nesuferita si isterica. Karen intelege orice in mod gresit si interpreteaza orice in mod eronat cu cateva mii de procente. Ele reprezinta o specie care a suferit o mutatie, provenind din "Soccer Mom" si avand multe dintre trasaturile lor. Printre acestea se numara irascibilitatea, frizura de tip castron, o masina de tip SUV, inutil de mare, pe care o foloseste pentru a-si duce copiii la fotbal si pentru a fi o amenintare pe sosea. Insa Karen au si caracteristici proprii care includ dar nu se limiteaza la: tendinta de a le face viata grea angajatilor de la alimentara, prin scenele pe care le provoaca si solicitarile de a vorbi cu managerul, amenintarile de a da in judecata pe cineva pentru orice banalitate care poate sau nu sa o fi afectat direct pe Karen, claxoneaza sau ameninta cu procesul pe oricine se baga in fata ei la coada, se bazeaza pe uleiuri esentiale pentru sanatatea copiilor, fiindca asa a citit intr-o postare pe Facebook si citeste in public carti gen Erotica care fac "50 Shades of Gray" sa para Hamlet.

 

Casiera: Okay doamna, totul costa 27.75. Platiti cash sau cu un card?Karen: Hmmm, asta a fost incredibil de nepoliticos. As dori sa vorbesc cu managerul! (Situatia a degenerat rapid) Casiera: Pentru ce anume? Karen: Cum indraznesti sa-mi vorbesti astfel? Sursa: Dictionarul Urban


 

Pe fondul expansiunii culturale a termenului, democratii au avut de curand ideea de a o numi pe purtatoarea de cuvant a Casei Albe, tot Karen, fiindca parea o chestie la indemana si democrata... Okay, sper ca v-a facut la fel de multa placere sa cititi articolul despre Karen, pe cat de multa placere mi-a facut mie sa il scriu. You'll thank me later! De asemenea, orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare, iar daca v-ati regasit in Karen probabil ca trebuie sa vorbiti cu managerul.

 








(1) Imaginea Can you see me now?, de Dollen, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0
Continue reading

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Campania #metoo a pus stapanire pe retelele sociale, transformand confesiunile despre traumele sexuale suferite, intr-o adevarata moda. Intre batjocura si compatimire, victimele retraiesc intens trauma, de cate ori este nevoie.




Este un fenomen de acum, nu il mai putem ignora. Si probabil ca va intrebati deja in care tabara ma voi situa: in cea a mitocanilor care nu inteleg trauma sexuala sau in cea a persoanelor cu suflet, care reusesc sa empatizeze si sa sustina cu o vorba buna si un ceai cald pe cei care aduc marturie despre traumele sexuale suferite.

Pentru cei care nu stiu inca, aceasta campanie care a inceput cu mai bine de 10 ani in urma in Statele Unite, dar abia acum a reusit sa castige in notorietate si sa devina un fenomen social, consta in faptul ca persoanele care au suferit traume sexuale sunt invitate si dispuse sa vorbeasca in mod deschis si public despre asta, pe un canal media sau pe o retea de socializare.

In acest fel, ies la iveala povesti sinistre si greoaie care starnesc reactii dintre cele mai puternice si diverse. Ca dovada ca traim intr-o vreme in care totul se da pe fata, pana si din lumea starurilor de la Hollywood a iesit la iveala ca producatorul Harvey Weinstein a hartuit si violat in jur de 40 de celebritati (care au vorbit pana acum despre asta).

Mai nou, auzi la radio femei cu inima sfasiata care recunosc cu un nod in gat si un tremur in glas ca si-au vandut onoarea pentru o nota la examen sau pentru un post caldut, ori, dimpotriva, au refuzat sa faca asta si au suportat consecintele cu demnitate. Oamenii puternici au tot felul de pofte iar cei / (si mai ales) cele care vor puterea si intaietatea au tot felul de forme... 

Aceasta atitudine de a da totul pe fata, dupa cum spuneam, a creat doua tipuri de reactii: reactiile batjocoritoare (le-am putea spune poate "masculine", fiindca le lipseste empatia si invinovatesc victima) si reactiile compatimitoare (le-am putea spune "feminine" fiindca se caracterizeaza printr-o empatie crescuta si o incercare de a oferi suport si sustinere).




Nu ma aflu nici de partea celor batjocoritori si nici de partea celor compatimitori. Totusi, am un punct de vedere oarecum complex, pe care as dori sa il dezvolt in cele ce urmeaza:

  • TRAUMA SEXUALA ESTE REALA. Nu doar ca traumele sexuale exista ca evenimente neplacute si penibile in viata victimei, dar acestea au si un impact psihologic major. Trauma schimba ceva in viata victimei, de cele mai multe ori, accentuand anumite temeri, convingeri, comportamente.
  • TRAUMA SEXUALA LASA URME. Urmele pe care le lasa trauma sexuala sunt din categoria "complexelor", care sunt structuri psihice alcatuite din convingeri ("barbatii sunt porci"), emotii (frica, repulsie), trairi fiziologice (greata, tremur) si comportamente (retragere, fuga, sau chiar agresivitate).
  • TRAUMA SEXUALA ESTE INSIDIOASA. Prin faptul ca produce revelatii despre natura umana, prin faptul ca in urma ei se structureaza complexele si schimba ceva la un nivel foarte profund, trauma sexuala are o forta considerabila, care nu ar trebui subapreciata. 
  • TRAUMA SEXUALA NU TE DEFINESTE. Desigur, pe unii dintre noi poate sa ii defineasca faptul ca au suferit asa ceva. Dar asta este mai curand o alegere decat o actiune implacabila a fatalitatii. Noi avem puterea de a iesi de sub influenta acesteia, chiar si daca este nevoie sa luptam cu evenimentul respectiv toata viata.
  • ADEVARATELE PROBLEME SUNT MAI SUBTILE. In functie de vulnerabilitatile pe care fiecare dintre noi le avem in structura personalitatii, trauma sexuala poate afecta stima de sine sau increderea in ceilalti, in genul opus, spre exemplu sau in procesul vietii, in general. 
  • TRAUMA SEXUALA POATE FI O SCUZA. Privind integrarea sociala ca indatorire ce ne revine fiecaruia, avand mai multe dimensiuni (profesionala, intima, sociala, etc), trauma sexuala poate deveni scuza "ideala" de a evita eforturile de integrare. In plus, poate fi o scuza pentru a prelua comportamentul abuziv sexual si a-l practica impotriva altora. Acest proces este neconstientizat si auto-vatamator. 

La toate aceste puncte as adauga faptul ca o campanie de genul #metoo este doar o moda, ca multe altele si foloseste la exact acelasi lucru la care foloseste orice moda: socializare, topic de discutie, diversitate si chiar distractie. Da, poate sa aduca in atentia publica magnitudinea fenomenului si poate misca ceva in interiorul potentialilor agresori, dar nu are un efect benefic sau "terapeutic" asupra celor care "marturisesc", din cel putin doua motive:

  •  COMPATIMITORII - Atitudinea de compatimire pe care o provoaca victimele abuzurilor sexuale poate sa intareasca un comportament lipsit de curaj si credinta in strambatatea iremediabila a acestei lumi, accentuand auto-victimizarea si complexele despre care vorbeam mai sus.
  • BATJOCORITORII - Este o atitudine care tradeaza cruzime si lipsa de intelegere, lucru care, de asemenea poate sa adevereasca anumite convingeri dezadaptative, accentuand sentimentele de neputinta, alienare si neincredere in sine si in cei din jur.
Si totusi, ce s-ar putea face in relatie cu persoanele care isi fac curaj si vorbesc, in locul nepotrivit, as spune eu, despre ceea ce li s-a intamplat? Poate ca unii dintre noi vor invata din durerea pe care acesti oameni o arata si vor incepe sa inteleaga greutatea alegerilor pe care le pun in practica. Cu toate acestea, nu este realist sa ne asteptam ca abuzurile sa dispara cu totul de pe fata pamantului.

Cum spune cantecul "pe Pamant avem de toate, si mai bune, si mai rele". Nu sunt fan al abuzurilor si, desigur, este trist ca unii ne privesc ca pe niste bucati de carne. Cu toate acestea, abuzurile exista, fie ca ne dorim, fie ca nu ni le dorim. Este trist si faptul ca ele se indreapta impotriva celor mai vulnerabili dintre noi. Dar abuzurile sexuale vor continua sa existe si de aceea noi trebuie sa ne pregatim, intr-o forma sau alta sa le facem fata.

Imaginati-va o inundatie sau un uragan. Sunt realitati meteorologice pe care le traim in lupta noastra cu elementele dezlantuite ale naturii. Putem sa vorbim toata viata despre faptul ca o inundatie ne-a distrus casa in 1985 sau putem sa ne mutam, sa construim un dig, o scurgere ori sa ne facem o asigurare. Adaptarea presupune eforturi si decizii radicale si depinde numai de voi daca alegeti sa faceti aceste eforturi si sa luati aceste decizii, sau preferati sa ramaneti vulnerabili si nefericiti tot restul vietii.  

Cu alte cuvinte, am o veste rea si una buna. Cea rea este ca abuzul face parte din viata noastra. Cea buna este ca abuzul nu trebuie sa ne defineasca si puteti sa luati masuri impotriva acestuia. Poate ca nu sunteti constienti de faptul ca va puteti alege atitudinea dar, cu ajutorul unui psihoterapeut acest lucru intra in rutina voastra. Fireste, s-ar putea sa descoperiti faptul ca nu va doriti sa va schimbati felul de a fi, din motive care ar trebui sa va dea de gandit, la modul cel mai serios.








(1) Imaginea Not for Sale, de Ira Gelb, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) CNN, (acc. 21.10.2017), Harvey Weinstein acusers now 40, website: CNN
Continue reading

duminică, 16 aprilie 2017

Romanii, traiesc paca la extreme. Unii se auto-proclama drept victime ale fatalitatii, in timp ce altii incearca sa se convinga pe ei insisi ca sunt urmasii dacilor, un popor viteaz si darz, mandru ca soarele de pe cer.




Cred ca ati observat ca avem o mare nevoie de repere existentiale in conditiile in care primim lovituri in stima de sine in fiecare zi. Romanismul se afla intr-o criza vizibila, de ce sa n-o recunoastem, iar o mare parte a problemei isi are sursele in atitudinea de auto-denigrare pe care noi romanii o adoptam, acasa, dar si peste hotare.

In timp ce strainii au interesul de a-si alimenta propria stima de sine, prin "comparatii in jos", adica comparandu-se cu neamuri ale lumii care nu au atins nivelul de civilizatie de care se bucura ei, obiceiul romanilor de  a se plange de orice este romanesc sau legat de Romania, nu face decat sa slabeasca identitatea nationala romaneasca.

Pe de alta parte, a aparut o reactie, sau o miscare, daca doriti sa o numiti asa, inversa, de cultivare a indentitatii nationale, prin care se urmareste cresterea artificiala a stimei de sine a neamului, prin intermediul apelului la istorie, la originile geto-dacice ale poporului roman, ca si cand cineva ar vrea sa stearga cu buretele 2000 de ani in care s-a desfasurat o perioada a istoriei ce parca nu ne ofera suficiente motive de mandrie nationala.

Asa au aparut toate aceste discutii despre daci, despre lupul dacic, despre Zamolxe si despre zamolxianism, despre Burebista si despre orice s-a petrecut cu suficient timp in urma asa incat sa lase loc de orice interpretari (idealiste) si orice inventii fantasmagorice. Se spera, pe aceasta cale, asa cum spuneam, o crestere a stimei de sine si a trairii nationale, ca si cand asta ar fi solutia pentru rezolvarea problemelor Romaniei.

Mai mult decat atat, acest "nou curent" al nationalismului romanesc, care imbina in mod convenabil fragmente de adevar cu imagini idealizate despre trecutul nostru, ajunge sa lanseze ipoteze ridicole - intotdeauna cate un roman se afla in umbra fiecarei mari descoperiri stiintifice sau tehnologice, explicand faptul ca numai impotrivirea nedreapta si miseleasca a altor neamuri ne impiedica pe noi sa avansam ca natiune.

V-am prezentat aceste tendinte diametral opuse pentru a scoate in evidenta ridicolul ambelor. Una cultiva victimizarea si, fireste, nu are unde sa ne duca nici pe plan individual si nici ca natiune. Cealalta cultiva o mandrie nationala exagerata, bazata pe legende si imaginatie, dar vecina cu psihoza, putand sa dezvolte o auto-suficienta inutila si periculoasa.




Asa cum o atitudine de victima este patologica si invalidanta, generand efecte pe masura in ce priveste felul de a se raporta la noi al celorlalti, o atitudine "prea semeata", sustinuta de o ideatie paranoida, poate starni aversiune si dispret din partea celorlalti. Cat de greu poate fi sa gasim "intervalul de normalitate", care se afla de fapt intre cele doua extreme?

Pe mine, personal, ma intristeaza tendinta unora de a se plange tot timpul cu privire la tot ce se intampla in Romania si este si mai trist atunci cand acelasi discurs este prezentat si strainilor - cei care, fara a-i suspecta de intentii criminale, au tendinta de a dispretui persoane care nu stiu sa se puna in valoare in alt mod decat prin auto- denigrare si auto-compatimire.

Iar daca auto-compatimirea este o atitudine care ma intristeaza, pot spune ca ma enerveaza sa descopar tendintele nationaliste excesive, precum cele despre care vorbeam mai sus, bazate pe legende geto-dacice, contrafacute. Imaginati-va ca am putea deveni si noi la fel de "ultras" precum suporterii maghiari care au devastat Bucurestiul, anul trecut, cu o furie inexplicabila, care nu isi are locul in acest secol.

Cat de greu poate fi sa ramanem intr-o pozitie de echilibru, in care nici nu ne plangem de mila si nici nu ne consideram buricul pamantului? Logica interactiunilor sociale este aceea a cooperarii si a egalitatii intre parti, iar in absenta acesteia riscam sa alunecam in ridicol si cred ca ambele tendinte despre care am vorbit in acest articol exceleaza la acest capitol, desi pe cai diferite.

Tu esti O.K.. Eu sunt O.K..

Mesajul meu este simplu: nu va mai credeti buricul pamantului dar nici nu va mai plangeti de mila. Mi-e greu sa cred ca vreuna dintre aceste doua atitudini va va aduce respectul si afirmarea identitatii nationale. Trebuie sa invatam sa respectam fara a idolatriza civilizatia occidentala si pe de alta parte, trebuie sa invatam sa ne punem in valoare ca natiune, dar fara a cladi mituri umflate cu pompa.








(1) Imaginea Decebalus Rex, de Milestone Rides, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Adevarul despre Daci, (acc. Apr. 16, 2017), website: Adevarul despre Daci



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading

miercuri, 25 ianuarie 2017

In ciuda progresului tehnologic si socio-cultural, continuam sa frecventam vrajitoarele in caz ca dam de greu, iar vietile noastre se afla in buna parte sub influenta superstitiei. Dar ce se intampla cand superstitia preia controlul?




O mare parte dintre noi suntem inca tributari unor superstitii care, pe cat de ciudate si socante ar fi, au totusi puterea de a ne directiona destinele, in moduri ireparabile. Imi amintesc despre o poveste pe care am auzit-o de curand, despre un tip care a intrat in depresie si s-a sinucis, dupa ce iubita sa i-ar fi pus in mancare putin sange rezultat in urma perioadei sale. Femeia facuse asta pentru ca isi dorea atat de mult sa il pastreze pentru ea pe acest barbat iar el sa ramana indragostit de dansa pentru totdeauna. Unde dai si unde crapa...

Stiu ca asocierea si povestea in sine este socanta si frizeaza ridicolul. Am povestit-o doar pentru ca am dorit sa ilustrez pana unde pot ajunge superstitiile omenesti. Sau poate ca ati auzit si voi despre astfel de pilde si imi puteti povesti cateva, la randul vostru? Oricum nu le-as crede. Ceea ce intr-adevar ma misca este faptul ca oamenii sunt dispusi sa creada astfel de lucruri si sunt dispusi sa isi transforme vietile in acord cu credintele lor obscure, semn al nivelului de incredere investit in asa ceva.

Dar care este locul si rolul pe care il au magia, vrajitoria, blestemul sau descantecele in lumea stiintei? Raspunsul scurt ar fi ca nu isi prea au locul acolo. Dimpotriva, sunt mai curand de domeniul psihiatriei, comportamentele respective gasindu-si locul in manualele de diagnostic psihiatric (DSM). Si putem vorbi aici despre tulburarea de personalitate de tip schizotipal, caracterizata prin comportamente, credinte, moduri de a percepe, stranii, in total dezacord cu realitatea.

Cu toate acestea, tinerele indragostite sau deziluzionate in iubire, vor continua sa mearga la vrajitoare pentru a dobandi ceea ce nici inteligenta si nici forta fizica nu le pot oferi: super-puteri prin intermediul carora sa razbeasca intr-o lume care nu le ofera intaietatea dorita. Iluzia ca aceste super-puteri exista si le stau la dispozitie, daca sunt dispuse sa le foloseasca, este deja o realizare pentru aceste tinere femei coplesite de disperare. Ca sa nu fiu misogin, poate ca sunt si barbati care fac asta, insa ei nu au ajuns inca la tv.

Imi amintesc ca la facultate aveam o colega ce se dadea in vant dupa astrologie, ingeri si alte superstitii si atinsese un nivel de tulburare de tip schizotipal "de invidiat". Ea spunea ca poate sa desprinda intuitiv anumite mesaje din te miri ce: zborul pasarilor, configuratia norilor de pe cer sau chiar placutele de inmatriculare ale masinilor pe care le intalnea pe strada. Este totusi aici, ceva mai multa "bogatie interioara" decat vorbitul cu florile din balcon pe care il face orice gospodina.

Dar unde vreau sa ajung? La o poveste sinistra, fireste! O poveste sinistra, insa adevarata. Este vorba despre povestea Leonardei Cianciulli, o femeie din Italia, careia, potrivit cu interpretarile cititorilor in palma / cafea /stele, ii tot mureau copiii, confirmand deci aceste sinistre previziuni. Unii se nasteau fara viata, iar altii ii mureau in decursul copilariei. Se pare ca femeia a pierdut in felul acesta 17 copii. Cu toate acestea, unul dintre copii, Giuseppe, reuseste sa supravietuiasca, in ciuda tuturor previziunilor magice.

Cand insa Giuseppe implineste varsta majoratului, el primeste un ordin de incorporare fiindca, ce sa vezi, in 1939 tocmai se petrecea un razboi mondial. Dar Leonarda este hotarata sa nu isi piarda feciorul, si cauta solutii. S-ar parea ca Solutia gasita a fost aceea de a "plati" viata lui Giuseppe cu 3 sacrificii umane, mai exact, cu vietile a 3 prietene care o vizitau la magazinul pe care il avea.




Faptul ca si-a transformat cele 3 prietene in sapun si, respectiv, in fursecuri, pe care le-au consumat la magazin, impreuna cu oaspetii si clientii, tine, nu-i asa, de "bogatia interioara" a Leonardei Cianciulli. Un episod al showului tv "True Nightmares" / "Cosmaruri Adevarate", afirma faptul ca ideea sacrificiului i-a venit Laonardei pe cale divina, in timp ce se ruga Sfintei Fecioare sa nu-i ia lumina ochilor, adica pe tanarul Giuseppe. (BTW: Giuseppe a supravietuit!)

Oricum i-ar fi venit ideea, este clar ca aceasta femeie avea o viata plina de superstitie, de credinte bizare si gandire magica, care au blocat-o si au impiedicat-o sa evolueze in viata, oferindu-i nu doar o solutie iluzorie de rezolvare a crizei existentiale pe care o traversa, ci de-a dreptul o solutie sinistra. Nu stiu daca credeti in pisici negre, fantome, cititori in palma si visuri premonitorii. Cert este ca in momentul cand incepeti sa credeti in ele, incepeti sa faceti abstractie de bunul simt comun care ar trebui sa va ghideze in viata.

Persoanele care se lasa influentate de superstitii, inclusiv de astrologie, care este atat de raspandita si popularizata in zilele noastre, au o trasatura comuna distinctiva: le este greu sa suporte incertitudinea, neputinta faptului ca nu stii si esti incapabil sa controlezi cursul evenimentelor. Dar pe cat de tentanta este aceasta forma iluzorie de "cunoastere alternativa", pe atat de periculoasa se dovedeste a fi prin efectele sale. Ce-ar fi sa invatam, inainte de toate, sa traim cu limitele noastre, sa acceptam existenta lor?









(1) Imaginea Magicianul, de Leandro de Carvalho, via Pixabay, sub licenta CCO Public Domain

(2) Wikipedia, (acc. Ian. 25, 2017), Leonarda Cianciulli, website: Wikipedia

(3) American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing.



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading

duminică, 8 noiembrie 2015

Romania in deriva, labila si tensionata, ca un pacient paranoid. Toti sunt corupti, indiferenti si criminali, iar noi suntem vulnerabili. Ce este de facut? Am putea sa lovim in toate directiile?





Initial, politica era pentru parinti. Cei tineri erau ocupati cu munca, iubirea, joaca si distractia, ca toti tinerii. Pana cand, intr-o zi, si-au dat seama ca, ei bine... coruptia ucide. Initial, totul a parut o gluma. Inceputul incendiului parea o parte din show. Telefoanele de SOS, pareau niste farse. Iar victimele iesite din infernul de la Colectiv le-au parut unora niste petrecareti de Halloween, bine costumati.

Apoi focul s-a stins, fumul s-a ridicat iar iluziile s-au risipit. Am inceput sa vedem ce ni s-a intamplat de fapt si ne-am dorit explicatii. Nu ne-a trebuit mult sa intelegem ca toata povestea este legata de acelasi fir ce leaga toate povestile din Romania, de-acum, de zeci de ani.

Iar acel fir poate fi definit sub forma catorva certitudini. Iata-le: "Eu sunt vulnerabil. Toti sunt corupti.Viata este cruda." Se dovedeste ca schimbarea pe care a adus-o dezastrul de la Colectiv nu a constat atat in anxietate cat in furie, in disponibilitatea de a ne ridica impotriva sistemului.

De la traume suferite si pana la complicatii psihologice drumul nu este foarte lung. Dimpotriva, dezvoltarea patologiei psihice este calea usoara, am putea spune. Apare incidentul trumatic, suferim, tragem niste concluzii emotionale iar in cele din urma se formeaza complexul ce tinde sa se extinda, sa acapareze si sa reduca, sa simplifice activitatea psihica, la un singur gand, la o singura emotie, la o singura reactie.

Am ajus sa fiu convins ca exista riscul ca o intreaga societate sa fie uneori cuprinsa de astfel de manifestari patologice. Societatea, ca un pacient paranoid. Observ zilele acestea cat de putina incredere mai avem in politicieni, si, in general, in toti cei care ar vrea sa ne conduca. Societatea este bulversata de evenimentele in care si-au pierdut viata un numar de victime mereu in crestere. Instabilitatea este si aceasta in crestere iar institutiile sunt paralizate. Haos!

Psihanalistii au fosti probabil primii care au vorbit despre notiunea si fenomenul de complex psihologic. Freud, Jung si Adler au cochetat cu explicatii ale unor comportamente patologice care se bazau pe conceptul de complex psihologic. Dar ce este un complex?

O definire interesanta a acestei notiuni o face Carl Jung, care vorbeste despre complex ca despre o structura psihica alcatuita din reprezentari mentale, emotii si comportamente care pot ajunge sa domine intreaga activitate psihica a persoanei afectate de patologie.

Esenta complexului este mentala, cognitiva, desi manifestarea sa cea mai pregnanta, vizibila, este emotionala. Ideile fixe reprezinta componenta cognitiva a complexului. Astfel, exista si au fost puse in evidenta mai multe tipuri de idei fixe de unde si denumirea: complex de persecutie, complex de grandoare, complexul erotic, complexul de inferioritate, etc.

Cand complexul este "zgandarit", adica cand anumiti stimuli exteriori sunt perceptuti de pacientul respectiv, manifestarile devin foarte greu de controlat, foarte pregnante si incarcate emotional, comportamentul devine unul iesit din limitele normalitatii, isteric, agresiv, sau poate de retragere, de evitare, etc.

Din pacate, odata cu trecerea timpului, complexul tinde sa "se extinda", in sensul ca din ce in ce mai multe lucruri, din ce in ce mai multi stimuli sunt asociati de mintea pacientului respectiv cu gama de preocupari a complexului sau. Asa se ajunge ca fiecare floare sau fiecare pasare, fiecare obiect neutru, sa ii aminteasca acestuia de problema sa nerezolvata.

Sa-mi fie iertat, dar observ la multi dintre membrii societatii o astfel de extindere a complexului care ii domina. S-ar putea sa fie un complex de persecutie. De ce de persecutie? In acest tip de complex, se observa temerile irationale ale unui subiect, legate de faptul ca ceilalti sunt responsabili de esecurile sale, subiectul fiind convins ca acestia comploteaza impotriva sa.

Lipsa de incredere si fricile ating cote neobisnuit de mari in cazul tulburarii de personalitate de tip paranoid si in cazul schizofreniei paranoide, si s-ar putea sa ne caracterizeze si pe noi uneori, sub forma mai comuna a anxietatii si a tuburarilor asociate.

Si totusi, amintiti-va ca fiecare dintre noi este responsabil pentru faptele sale si numai ale sale. Nimeni nu este perfect, desi putem tinde catre mai bine. Necazul si teama nu ar trebui sa ne determine sa distrugem tot ce am construit pana acum, prin eforturi si sacrificii. Vinovatii vor fi trasi la raspundere. In plus, avem fiecare dintre noi lectii importante de invatat Nu este de ajuns?










(1) Imaginea Fantana cu Candele imi apartine, si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Jung, C., (2005), Opere complete, vol. 3, Psihogeneza Bolilor Spiritului, editura Trei
Continue reading