Limitele Realitatii Sunt Neclare

Oare chiar stim care sunt limitele realitatii? Si care sunt, in fond, limitele omenescului? Poate ca vei fi victorios abia dupa 50 de batalii, cand nimeni nu mai credea in tine... Cum abordam situatiile cand nu stim daca dorintele noastre sunt realiste sau nu?

☆ ☆ ☆

Cei care citesc Psihopedia de mai mult timp stiu ca am o afinitate pentru religia budista pe care pot spune ca am dezvoltat-o abia dupa ce am finalizat studiile de psihologie si psihoterapie. De ce religia budista? Ei bine fiindca... nu are miracole. Sau mai bine spus, doctrina religioasa nu se bazeaza pe miracole, la fel cum se bazeaza, de exemplu, in crestinism. Am mai vorbit despre asta in articolul, Crestinismul Spectaculos. Cred ca va ganditi acum ca ma aflu printre 0.1% foarte greu de satisfacut, din moment ce nici macar mersul pe apa, invierea mortilor si inmultirea pestilor nu m-au convins.

Si nu e atat vorba despre a fi convins eu personal de ceva anume cat e vorba despre asteptarile pe care le creaza in noi aceste miracole. Poate ca in viata noastra se intampla o multime de miracole abia perceptibile, cum ar fi faptul ca suntem sanatosi si putem merge la job sau, chiar mai subtil decat atat, faptul ca partenerul de viata ranchiunos a reusit sa-ti zambeasca atunci cand te asteptai mai putin ori faptul ca fostul tau prieten ti-a trimis un mesaj dupa 2 ani de despartire. Poate ca miracolul este, in fond, o chestiune de interpretare si traire subiectiva.

Dar mai bine sa va explic de unde vine aversiunea asta fata de miracole. Ei bine, studiind psihologia si psihoterapia am descoperit faptul ca toate emotiile umane au la baza interactiunea dintre dorintele noastre si realitate. Cand realitatea este in acord cu dorintele noastre rezultatul este fericirea, calmul si satisfactia. Toate celelalte situatii, in care realitatea se aliniaza mai putin cu dorintele noastre au drept rezultat ceea ce numim in mod normal emotii negative. Spre exemplu daca ceea ce ne dorim este pus sub semnul intrebarii atunci apare anxietatea. Daca ceea ce ne dorim risca sa fie pierdut si luat de altul, apare furia. Iar atunci cand ceea ce ne dorim este pierdut definitiv, apare tristetea.

FERICIRE ~ dorinta ta devine realitate : vrei o inghtata si primesti o inghetata

ANXIETATE ~ ceea ce iti doresti este pus sub semnul intrebarii : vrei o inghetata dar s-ar putea sa se termine pana iti vine randul

FURIE ~ cineva intentioneaza sa ia ceea ce ti se cuvine : vrei o inghetata dar cineva s-a bagat in fata ta si risti sa nu mai prinzi

TRISTETE ~ realitatea respinge categoric ceea ce iti doresti : vrei o inghetata dar s-a terminat in fata ta

Din cauza ca dorintele noastre afecteaza atat de mult viata noastra afectiva dar si comportamenul nostru, spunem ca omul este o fiinta teleologica. Ei bine, daca crestinismul are vreo problema, ar putea fi aceasta: ca nu tine cont de dorintele noastre pamantesti. In crestinism primim dorinte care ne sunt straine, cum ar fi mantuirea sufletului si perspectiva de a trai o viata lipsita de griji, abia dupa moarte. Okay, dar ce se intampla pana atunci? In mentalitatea crestinilor ceea ce este important pentru noi aici si acum este inlocuit de ceea ce este important pentru Dumnezeu, la modul permanent si vesnic.

Iar miracolele reprezinta un fel de instrument prin intermediul caruia crestinismul capata autoritate. Un fel de veriga lipsa in sistemul confesiunii. De altfel crestinii pomenesc mereu puterea lui Dumnezeu si capacitatea Acestuia de a savarsi miracole desprinse mai curand dintr-un spectacol de iluzionism decat din realitate. Afirm asta fiindca, in felul cum este organizata viata noastra de zi cu zi, si obiectiv vorbind, miracolele nu prea isi gasesc locul. Ma refer la genul acela de miracole, nu la miracolul ca a mai rasarit soarele inca o data sau miracolul ca ti-a zambit un instalator.

Daca asa stau lucrurile in crestinism, budismul, care este mai curand o intelepciune a realitatii seci, nu are luxul de a cocheta cu miracolele spectaculoase care se vehiculeaza in crestinism. Mers pe apa? Inmultit pestii? Inviat mortii? Ia-ti gandul de la toate astea! In budism, asa cum spune calugarul Thich Nhat Hanh, parintele mindfulness-ului, mai important decat mersul pe apa este faptul ca poti sa mergi pe pamant si poti sa te simti viu (in ciuda faptului ca nu poti sa mergi pe apa). Care este sensul unei invataturi care te ajuta sa apreciezi ceva ce ai deja? Buna intrebare!

Si pentru a raspunde, am putea sa ne gandim daca oamenii chiar apreciaza lucrurile simple cum ar fi mersul in doua picioare, atunci cand isi rup coloana in timp ce incearca sa depaseasca un record mondial sau atunci cand vor sa isi faca un selfie cu ursul brun, in toata splendoarea sa. Ei bine, cercetatorii de la Harvard au descoperit faptul ca aprecierea chiar este unul dintre secretele fericirii, de unde si nevoia noastra de a lasa in urma toate aceste dorinte sofisticate si greu de implinit in viata reala si de a populariza in schimb aceasta invatatura a aprecierii realitatii celei seci.

Am participat de curand la un fel de workshop unde s-a discutat despre fericire. Gazda ne-a intrebat care este intelepciunea care ne aduce fericirea si care este punctul din care, privind viata, nu simtim contractare, alerta si insecuritate. Iata cateva dintre raspunsurile care s-au dat acolo si cat de mult s-ar putea sa va identificati cel putin cu una dintre aceste versiuni:

Participant 1: Acea intelepciune ar fi sa nu ma lupt cu morile de vant, precum Don Quijote, sa accept prezentul asa cum este, adica cu toleranta.

Participant 2: Pentru mine, ceea ce imi aduce pacea este recunostinta. Este acea stare cand reusesc sa vad ca exista atat de multe lucruri, experiente, oameni pentru care pot sa imi exprim recunostinta.

Participant 3: Pacea in mine se asterne prin exprimarea adevarului interior... si este un drum pana il gasesc cautand si ascultand care este sensul experientei.

Participant 4: Pentru mine este vidul, cand tac in interior si exterior.

Participant 5: Pentru mine fericirea este atunci cand imi simt inima deschisa si cand imi las corpul sa se poata misca liber, cand creez si cand simt ca ma conectez cu adevarat cu oamenii.

Participant 6: Dupa ce intr-o noapte am pus muzica si am dansat ore in sir, am realizat ca atunci ma simteam libera in totalitate si ca in viata cotidiana nu imi las corpul liber.

Ei bine, pentru mine si cei pe care i-am putut influenta, fericirea vine din Serenity Prayer, care este de fapt o rugaciune crestina. Pentru cei care nu stiu cum suna, v-o reproduc in cele ce urmeaza:

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. (Serenity Prayer)

Serenity Prayer, care a devenit de ceva timp motto-ul meu terapeutic, este o rugaciune dar este si un algoritm de lucru. Este un fel de harta pe care poti sa vezi unde te afli si care este calea de urmat. Uneori calea este acceptarea dar in alte situatii, calea este lupta. Pentru o sanatate psihica robusta, este esential sa faci diferenta intre momentele cand ai nevoie de acceptare si cele in care ai nevoie de lupta curajoasa. Este de preferat sa alegi acceptarea atunci cand ceea ce iti doresti este lipsit de realism si lupta atunci cand rezultatul este unul posibil, in limitele realitatii. De curand am avut insa o alta revelatie cu privire la acest motto.

Si anume faptul ca nu intotdeauna ne putem da seama daca ceea ce ne dorim este realist sau nu. De fapt, in afara de situatia in care chiar iti doresti niste cai verzi pe pereti, extrem de multe situatii sunt mai curand neclare. Fiindca, in fond, cine stie care sunt limitele omenescului? De exemplu, cine poate spune ca nu poti sa inveti sa mergi cu skate boardul la 50 de ani? Sau cine poate fi absolut sigur ca partenerul la care visezi si care te-a respins timp de 7 ani nu va incepe o relatie cu tine dupa tot acest razboi cu tine? Ei bine da, chiar si astfel de miracole sunt posibile. Intre posibil / realist si imposibil / nerealist exista o lume intreaga a nuantelor de gri de care nu suntem intotdeauna constienti!

Dar am avut si revelatia ca daca lucrurile stau asa, si daca unele dintre cele mai (aparent) lipsite de realism dorinte pot deveni realitate la un moment dat, atunci astfel de situatii trebuie abordate cu o anumita atitudine. Este vorba despre atitudinea curioasa si usor detasata a celui care stie ca dorinta sa pare lipsita de realism, isi asuma asta si porneste in recunoastere, chiar si cu riscul de a fi deziluzionat de foarte multe ori pe zi, risc pe care de asemenea si-l asuma si il accepta ca atare, cu toate suferintele aferente. Consider ca aceasta asumare si aceasta recunoastere a situatiei in care te afli mentine legatura ta cu sanatatea psihica si cu taramnul miscator al realitatii.