Oficializarea Relatiei prin Cununie

Avem criterii de evaluare a cuplului mai curand naive. Daca ati facut sau nu o cununie religioasa si o nunta de 3 zile, asta ar putea spune ceva despre cat de siguri sunteti de cuplul vostru. Dar criteriile de evaluare ale psihologului sunt altele.

o o o

Am primit un mesaj interesant pe forumul de discutii -- Psihoterapie si Consiliere Online, i-am oferit deja un raspuns dar simt nevoia sa dezvolt subiectul intr-un articol separat. Este o intrebare venita din partea unei tinere femei, din cate inteleg, care are niste asteptari din partea partenerului, si pe buna dreptate, nu-i asa? Din pacate, pare ca asteptarile sale nu sunt luate in serios. Sau poate nici macar nu sunt intelese?

Iata insa si mesajul despre care vorbeam:

Sunt impreuna cu prietenul meu de 3 ani, iar de 6 luni locuim sub acelasi acoperis. El are 30 de ani, eu am 29. Inca din al doilea an de relatie imi doresc sa imi intemeiez o familie alaturi de el, insa atunci cand l-am intrebat prima oara despre casatorie mi-a raspuns ca nu se simte pregatit si ca ar dori sa mai copilareasca. De atunci a trecut un an si intre timp ne-am mutat impreuna.

Ultima oara cand am adus vorba despre acest subiect mi-a spus ca o sa vina si ziua cand ne vom casatori. Problema e ca nu face nimic concret in acest sens, iar mie imi e teama ca ma duce cu zaharelul si ca pierd timpul alaturi de un barbat care nu priveste in aceeasi directie cu mine. Inainte sa ne mutam impreuna i-am explicat ca nu imi doresc sa stau in concubinaj la nesfarsit si i-am impartasit planurile mele de viitor. As vrea sa am doi copii inainte sa implinesc 35 de ani.

Poate ca unii dintre voi vor crede ca nu este pregatit din punct de vedere financiar. Amandoi avem salarii decente. El castiga cu 2000 lei mai mult decat mine. Pe deasupra locuim intr-un apartament cu doua camere pentru care nu platim chirie sau rate la banca. Inca de la prima intalnire mi-am platit singura consumatia, iar apartamentul este pe numele meu.

Cunosc fete care s-au logodit dupa un an de relatie si nu pot sa nu ma intreb cum de la ele s-a putut si la mine nu se poate. Sunt de parere ca dupa 3 ani de relatie pe baza a tot ce stie despre mine ar putea sa ia o decizie daca sa se insoare sau sa caute pe altcineva mai potrivit. Ce ma sfatuiti sa fac in aceasta situatie?

Este o tema redundanta in aceasta arie de preocupari, dar nu am intalnit inca niciun barbat preocupat cu adevarat de faptul ca partenera sa nu doreste inca sa "oficializeze relatia". Pare mai curand o preocupare rezervata fetelor si femeilor. Oare de ce? Ipoteza mea este ca o femeie, ca parte mai vulnerabila a cuplului, are nevoie de asigurari de tot felul.

Una dintre aceste asigurari ar putea fi tocmai aceasta, prin acte de cununie, prin organizarea unei nunti frumoase, cu multi invitati si prin "interventia" preotului care isi va da binecuvantarea. Este o luna intreaga ocupata de ceremonial, transmis din strabuni, in buna parte, si pare a conferi cuplului un caracter "ireversibil".

Nici macar nu-ti poate trece prin minte sa mai parasesti aceasta comuniune sacra si absoluta, plina de juraminte, gesturi frumoase, costumatii memorabile, imortalizata audio-video, si oficializata pentru eternitate. Dar reflectand la toate astea ceva ma face sa ma intreb daca toata aceasta "poveste" mai are in ziua de azi vreo semnificatie propriu-zisa.

Desigur, exista iluzia ca ar avea o semnificatie si este puternica in mentalitatea unora. Dar, daca stai sa te gandesti, in absenta unei relatii autentice intre cei doi miri, tot ceremonialul acesta nu este decat un bal mascat. Daca nu ar fi adevarat ca o multime de casatorii sfarsesc lamentabil intr-un divort "cu cantec", procentul fiind unul urias, atunci poate as avea motive sa cred ca o cununie religioasa este mai mult decat un bal mascat.

Si nu spun asta fiindca nu ii respect pe preoti sau biserica in sine. O spun pentru ca ceremonialul respectiv se dovedeste a fi lipsit de vreo valoare in ochii celor care se grabesc sa divorteze cand nu se mai inteleg. Cu alte cuvinte, este posibil ca problema nuntilor care nu s-au facut si a cununiilor nerealizate, ar putea fi o preocupare lipsita de temei logic.

Nu este falsa, fiindca ea chiar le preocupa pe tinerele femei. Dar s-ar putea sa fie modul in care iese la suprafata dorinta lor de a-si vedea partenerul mai implicat, de a vedea mai multe dovezi de iubire din partea acestuia. Totul in ciuda faptului ca vad in jurul meu tot mai multe cupluri care nu se mai lasa iluzionate de acel act si acel eveniment religios prin care se oficializeaza legatura.

In fata unor astfel de preocupari nu imi ramane decat sa le invit pe aceste domnisoare sa se adreseaze "forului abilitat" adica partenerului si sa isi exprime preocuparile intr-un mod asertiv, cum altfel? Armonizarea punctelor de vedere nu se poate face daca punctele de vedere nu sunt cunoscute si in acest sens comunicarea este un "rau" necesar. Cel putin asa pare, daca ne este teama sa o realizam. Si da, teama este reala si le copleseste.

De asemenea, sunt nevoit sa atrag atentia asupra faptului ca o relatie este sau nu autentica, in lipsa sau chiar cu "binecuvantarea preotului si a ofiterului starii civile". Poti sa crezi ca ai un cuplu, fiindca ai semnat niste acte si ai spus "DA", in fata tuturor cunoscutilor si rudelor, dar cu toate acestea sa nu ai un cuplu veritabil: functiile cuplului sa se prezinte intr-un mod precar.

Pentru ca daca iti evaluezi existenta in functie de acest ritual, s-ar putea sa iti scape faptul ca tu chiar nu comunici cu partenerul de viata lucrurile care te preocupa sau faptul ca voi chiar nu faceti nimic impreuna, cu placere, ori faptul ca viata sexuala a cuplului lasa de dorit si nu aveti nici mijloacele materiale necesare supravietuirii unei familii. Eu cel putin asa evaluez daca un cuplu este sau nu functional.

In ultima instanta, ceea ce imi atrage atentia este intoleranta la incertitudine a acestor domnisoare. Fireste ca ele isi doresc o viata plina de iubire, de asigurari si de stabilitate, exact ca in povesti. Daca nu apare nunta si cununia religioasa, acesta poate deveni un motiv de neliniste. Pare ca le obsedeaza acest caracter de provizorat care nu se mai termina. Dar predictia mea este ca "oficializarea relatiei" nu va face sa dispara incertitudinea si sentimentul de instabilitate.

Poate ca va avea un efect de cateva luni tot acest "tambalau organizat" -- daca barbatul este pregatit sa isi asume tot tambalaul inseamna ca totusi, relatia inseamna ceva pentru el, cel putin asa rationeaza ea. Dar incertitudinile vor reveni. De ce? In primul rand pentru ca incertitudinea face parte din viata noastra: in special in relatii, certitudinea este un fapt mai curand rar intalnit, cel putin in zilele noastre.

Nu in ultimul rand, incertitudinea revine pentru ca este o problema ce tine de personalitatea celei bantuite de incertitudini. Ea este dependenta de acest barbat si dependenta aceasta doare. De multe ori, o astfel de femeie nu isi poate concepe viata in singuratate, nici macar pentru o singura zi. Ea se vede lipsita de resurse si incredere in viitor, in absenta partenerului.

Un astfel de profil de personalitate, fireste ca isi doreste si nunta, de 3 zile si 3 nopti, si cununie, si juraminte si verighete si dovezi de iubire dimineata la praz si seara, daca s-ar putea, in fiecare zi. Ce este rau in asta? In fond este frumos sa traim iubindu-ne unii pe altii dar dependenta aceasta chiar devine obositoare pentru barbati. Ei care se gandesc cu sinceritate cum sa intretina familia, trebuie sa fie in acelasi timp si eroi de telenovele, plini de iubire si gesturi tandre.

In final, mi-ar placea sa va pot spune ca un cuplu este vesnic, daca ati facut cununia religioasa dar stiti bine ca nu este asa. Recomandarea mea ar fi mai curand sa va evaluati cuplul dupa criterii mai putin "magice": cat de bine va intelegeti si cat de frumos colaborati in viata de fiecare zi? Ce faceti impreuna cu placere? Aveti suficiente resurse materiale pentru a sustine familia? Stati suficient de bine si in intimitate? In absenta acestora, orice cununie religioasa este o imbatare cu apa rece, o simulare ilara a stabilitatii.

(1) Imaginea Yug and Her, de Illbethesun, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0