Simbioza Omului cu Medicamentul

De la Anca Badiu, febletea tineretii mele, la o reflectie, profitabila, spun eu, asupra conditiei pacientului psihiatric din Romania si asupra resurselor alternative, non-farmaceutice in care eu cred foarte mult.

o o o

Nu va ascund ca imi place Anca Badiu. Nu spun asta pentru ca este depresiva si are nevoie de incurajare, ca toti oamenii care sufera de ceva. Chiar imi place tipa si imi placea de cand am vazut-o prima data in trupa Class, ca inlocuitoare a Mihaelei. De atunci mi-a placut Class si mai mult. Totusi, este trist ceea ce i se intampla in ultimul timp si mi-e teama ca Anca nu are tabloul complet al lucrurilor. 

Ajunsesem sa fac si o gluma cu prietenii mei. Aunci cand aveau tendinta sa imi impartaseasca problemele lor, faceam uz de umorul meu sinistru psihologic (psihologii glumesc mai sinistru decat medicii), si le spuneam ca daca nu se numesc Anca Badiu, nu pot sa lucrez gratuit pentru ei. Fireste ca pe prieteni ii mai asculti / sfatuiesti si gratuit - desi exista acest conflict de rol care, in final, isi spune oricum cuvantul, fiindca nu esti luat in serios.

Va-sa-zica eu recunosc faptul ca nu stiu ce s-a mai intamplat cu Anca, nu sunt la curent cu evolutia bolii sale. Am mentionat-o doar pentru ca regret faptul ca, in toti anii in care s-a luptat cu depresia ei, pare ca problemele s-au adunat, in loc sa se rezolve. Iar tratamentul pe care l-a luat nu pare sa o fi ajutat cu adevarat. Poate ca m-ar interesa mai putin daca nu ar fi vorba despre o persoana pentru care am avut intotdeauna o admiratie sincera.

Anca Badiu este genul acela de persoana (ca sa nu zic vedeta) pe care am sentimentul ca nu o meritam. Are atat de multa clasa incat romanii nici macar nu o inteleg. O sa spuneti ca iar folosesc blogul pentru a-mi revarsa frustrarile si da, aveti dreptate. Dar frustrarile ne fac creativi, nu-i asa? Revenind la Anca Badiu, poate ca are atat de multa clasa incat nu s-a nascut pe planeta potrivita.

Si cu o resemnare abia controlata, trebuie sa recunosc ca multi dintre clientii mei au aceasta factura speciala. As putea spune ca am descoperit in unii dintre ei mai multa umanitate decat in asa zisii "oameni normali", cei care nu merg sa faca psihoterapie fiindca "ei nu sunt nebuni". Tot ei au grija sa raspandeasca zvonuri de genul "Anca Badiu este nebuna". 

Si Anca Badiu i-a auzit si stie ca lumea nu poate intelege prea multe lucruri, dar ea crede ca este normal sa te ocupi de problemele tale, asa cum stii si cum poti. Mi-e teama insa ca solutia la care a recurs ea (tratament medicamentos) nu este tocmai o rezolvare.  Ce ma face sa afirm asta? Ei bine, intre psihoterapeuti exista unii care cred partial in tratamentul medicamentos si altii care nu cred absolut deloc in el.

Eu ma aflu printre cei care cred partial in medicamente. Ce inseamna asta? In anumite cazuri, tratamentul medicamentos poate sa ajute, chiar si daca exista efectele secundare si adverse care va vor face sa simtiti ca nu ati avut noroc in viata - exact asa. La psihotici, tratamentul medicamentos care opreste halucinatiile pare a fi singura solutie cunoscuta pana acum - altfel sunt eliminati pur si simplu din viata sociala. 

Pe de alta parte, la cei cu atacuri de panica, anxietate si depresie, fobii sau stres post-traumatic, lucrurile stau usor diferit. Pentru astfel de probleme psiho-emotionale exista psihoterapia si consilierea psihologica care pot face minuni, in special daca lucrati cu cine trebuie si sunteti compatibili cu terapeutul vostru. Am sa incerc sa va prezint intr-o varianta foarte sintetica cum inteleg eu meseria aceasta.

Din perspectiva mea, psihoterapia incearca sa va ofere o mai buna cunoastere a modului cum functionati si pe de alta parte, luand in calcul aceste informatii, sa gasiti solutii mai bune pentru problemele cu care va confruntati. Daca procesul terapeutic va ofera informatiile de care aveti nevoie si o schema logica in care sa asezati aceste informatii si problemele cu care va confruntati, nu exista niciun motiv pentru care sa aveti nevoie de medicamente de la psihiatru, daca nu sunteti psihotic.

In cel mai rau caz, care de fapt e considerat "cel mai bun caz" la nivelul mediilor academice "mainstream" psihoterapia si medicatia trebuie sa "mearga mana in mana", adica, cu alte cuvinte, sa urmati un tratament care presupune atat psihoterapie cat si medicatie. Deci am o parere diferita aici si am sa v-o argumentez.

Daca ati absolvit o facultate de psihologie sau de medicina, stiti ca va puteti controla emotiile dezvoltandu-va inteligenta emotionala. Am sa va rog sa nu luati asta drept o insulta: faptul ca va puteti dezvolta inteligenta emotionala nu inseamna ca sunteti ne-inteligenti si de aceea ati facut depresie sau atacuri de panica - intalnesc si astfel de interpretari halucinante la unii, din pacate pentru ei, as spune.

Inteligenta emotionala reprezinta capacitatea noastra de a gestiona emotii si de a facilita armonia acestora la noi, iar pentru cei care dispun de o inteligenta emotionala foarte bine dezvoltata, si la cei din jur: in sensul ca ei pot sa ii motiveze, sa ii sustina, sa ii ajute pe cei din jur sa depaseasca provocari, sa-si implineasca obiective, etc.

Daca o persoana isi doreste cu sinceritate sa amelioreze problemele sale emotionale, cele din categoria despre care vorbeam (depresie, atacuri de panica, stres post-traumatic, fobie si anxietate), si este deschisa pentru o colaborare onesta cu terapeutul, ameliorarile in starea sa de sanatate psihica pot sa vina foarte repede. Pentru unii este doar o problema de a intelege cum functioneaza ca "aparate psihice".

Nu vreau sa transform Psihopedia intr-o cruciada impotriva medicamentelor, dar exista voci destul de radicale care afirma faptul ca medicamentele prescrise de medic nu au vindecat niciodata pe cineva de vreo boala psihica. Ele sunt doar un asa-zis suport, o carja, daca doriti, pe care o vom purta toata viata. Unii spun ca a lua medicamente in loc sa faci psihoterapie (cum fac multi pacienti) este ca si cand ai lua calmante pentru ca ti-ai rupt piciorul.

Calmantele iti vor vindeca fractura? Chiar nu. Corpul uman dezvolta toleranta pentru orice substanta si avem nevoie de cantitati din ce in ce mai mari. Asadar, puteti sa obtineti o marire de doza, o schimbare de reteta, sa primiti pastilute albastre in loc de pastilute rosii, dar mi-e teama ca nu veti obtine si o vindecare propriu-zisa.

Nu as vrea sa interpretati acest entry la modul "e psihoterapeut, este normal sa isi laude marfa". Poate ca vi se pare mai simplu sa luati medicamente decat sa lucrati impreuna cu un psihoterapeut la cresterea personala care, la drept vorbind suna prea abstract si oarecum neprofesional. Intr-o lume in care nu suntem oameni, suntem consumatori, are mai mult sens sa luati niste medicamente in loc sa invatati cum functionati din punct de vedere psihic si sa deveniti mai intelepti.

Si totusi, eu personal am ajuns sa dezvolt anumiti algoritmi de lucru. Este posibil sa intelegeti aceasta functionare psihica si sa ajungeti sa controlati asa zisele "dezechilibre hormonale" fara ajutorul medicamentelor. Nici macar nu este o "filosofie" atat de mare! Daca vi se pare ciudat sa dati niste sute de lei pe ceva pe care nici macar nu poti pune mana, ei bine, recunosc, psihoterapia nu este pentru oricine.

Profilul clientului / pacientului (daca a primit un diagnostic de la medic sau clinician), care se descurca bine in psihoterapie este acesta: o persoana care iubeste lectura sau care cauta in permanenta sa creasca, sa se dezvolte, sa isi depaseasca limitele. Ei vin in psihoterapie foarte motivati si isi doresc cu sinceritate sa cunoasca cat mai multe lucruri despre sine si despre oameni, in general. 

Adesea, am si eu de invatat multe lucruri de la astfel de oameni si nu mi-e rusine sa o recunosc chiar si in fata lor. Vreau sa folosesc acest prilej pentru a le multumi clientilor mei, care au avut aceasta dorinta de crestere personala si nu au venit in terapie doar pentru ca mai era ceva de bifat "care n-a mers", pentru ca "da bine sa iti permiti sa platesti pe cineva ca sa te asculte cum iti plangi de mila" sau pentru alte astfel de motive jenante.

(1) Imaginea Drugs, de David Hilowitz, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0