Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

joi, 12 februarie 2015

Academia Suspinelor

As putea sa castig un concurs! Sunt perfect echipata pentru asta: am emotie, am "baby face", experienta si vocatie! Eu sunt Drama Queen originara - cea dupa care se scriu cartile, se fac telenovelele si piesele de la radio.





Ai intalnit si tu probabil fete care "nu pot trece mai departe" sau "nu pot uita" o anumita relatie. Nu suporta respingerea si se iau la intrecere cu cei care le resping, pentru a demonstra ca acestia nu pot sa le respinga la nesfarsit. Cand insa tipul cedeaza, ele se plictisesc repede si pleaca, fara sa mai dea vreun semn, cel putin o vreme. In acest timp, isi rezerva dreptul sa flirteze nevinovat cu alti barbati, in care cauta un protector, si sa se planga de incompetenta tipului pe care tocmai l-au parasit.

Este bine sa stim ca aceste simptome sunt intr-adevar legate de o tulburare de personalitate. Dar ce este o tulburare de personalitate? In DSM, acestea sunt definite ca fiind un pattern, sau model de gandire, simtire si comportament, care tinde sa reziste trecerii timpului. Unele dintre acestea sunt mai intalnite la barbati (tulburarea de personalitate antisociala) iar altele sunt mai intalnite la femei (tulburarile de personalitate histrionica sau dependenta).[1]

O tulburare de personalitate, in raport cu ideea de normalitate, poate fi inteleasa ca o accentuare neobisnuita a unor trasaturi. Patologia psihica in sine este inteleasa nu ca o chestiune de bine si rau, cat ca o chestiune de cantitate - atunci cand o trasatura este prea "ingrosata", iar altele sunt prea putin prezente, putem vorbi de patologie. Narcisismul, despre care am mai scris in blog este una dintre tulburarile de personalitate recunoscute. Dar ce inseamna sa fii histrionic?  Sau, mai curand, ce inseamna sa fii o histrionica...

La tulburarea de personalitate de tip histrionic, trasaturile "prea ingrosate" in tabloul clinic sunt legate de emotivitatea exagerata precum si nevoia neobisnuita de a atrage atentia. Oricare dintre noi are uneori nevoie sa atraga atentia, iar lucrurile cu adevarat relevante ne produc emotii. La histrionici, pare ca emotiile sunt a-tot-cuprinzatoare iar nevoia de atentie iti aminteste de comportamentul unui copil de 2 sau 3 ani. 



Indivizii cu tulburare de personalitate histrionica pot avea dificultati in obtinerea intimitatii emotionale in relatiile romantice sau sexuale. Fara a fi constienti de aceasta, ei joaca adesea un rol (de ex., pe cel al unei „victime" sau „printese") in relatiile lor cu altii. Pot incerca sa-si controleze partenerii prin manipulare emotionala sau seductie la un nivel, in timp ce manifesta o dependenta marcata de acestia la alt nivel.  

Indivizii cu aceasta tulburare au adesea relatii deteriorate cu amicii de acelasi sex din cauza stilului lor interpersonal provocator sexual care poate pare o amenintare pentru relatiile amicilor lor. De asemenea, acesti indivizi isi pot instraina amicii prin pretentii la atentie constanta. Ei devin adesea depresivi si iritati cand nu sunt centrul atentiei. Pot fi dornici de noutate, stimulare si senzatii tari, si au adesea tendinta de a deveni penibili prin rutinele lor uzuale. Acesti indivizi sunt adesea intoleranti ori frustrati in situatiile care implica intarzierea gratificarii, actiunile lor fiind indreptate adesea spre obtinerea imediata a satisfactiei. Desi adesea, incep o activitate sau un proiect cu mare entuziasm, interesul lor poate diminua rapid.
 

Relatiile pe termen lung pot fi neglijate pentru a face loc febrei unor noi relatii. Riscul real de suicid nu este cunoscut, dar experienta clinica sugereaza ca indivizii cu aceasta tulburare prezinta un risc crescut de gesturi si amenintari de suicid pentru a atrage atentia si a impune o asistenta medicala mai buna. Tulburarea de personalitate histrionica a fost asociata cu rate mai mari de tulburare de somatizare, de tulburare de conversie si de tulburare depresiva majora. Tulburarile de personalitate borderline, narcisistica, antisociala si dependenta apar adesea concomitent cu tulburarea de personalitate histrionica. DSM IV / TR


Lesne de inteles, un astfel de regim de viata va face dificila aproape orice performanta in domeniul profesional, caci avem nevoie de concentrare si perseverenta pentru asa ceva, iar adesea este nevoie de aprofundare a unor cunostinte, sau eforturi ale creativitatii, imbinate cu o organizare stricta. Toate acestea le sunt straine histrionicilor.

Planul de succes al histrionicilor este legat de capacitatea lor de a seduce, asigurandu-si in acest fel suportul, protectia, resursele. O histrionica de succes, adica una care reuseste totusi sa integreze si un anumit nivel de organizare sau seriozitate, devine adesea star tv sau actrita. Mai greu veti intalni histrionici care devin cercetatori stiintifici dedicati si recunoscuti - pur si simplu nu sunt echipati pentru asa ceva. [2] Dar nu cu performante profesionale se pot lauda histrionicii.  

O histrionica adevarata vorbeste mai mereu despre emotiile sale si isi face un tel din a seduce un barbat inaccesibil, care "ii da ceva de facut". Aceasta situatie pare sa aiba legatura cu geneza tulburarii sale de personalitate - un tata distant, pe care, probabil, abia daca l-a cunoscut, reprezenta un ideal de neatins iar atentia acestuia, absenta, a facut-o sa se indoiasca de propria feminitate. Pare ca aceasta situatie a devenit provocarea vietii sale.

Pentru seducerea tipilor inaccesibili, femeia histrionica este gata sa foloseasca un intreg arsenal de reprezentari dramatice, emotionale si o recuzita scenica tot mai provocatoare. De asemenea, ea implica in "marea ei piesa" o multime de cunoscuti, prieteni sau rude care vor primi un rol, cum ar fi acela de mesageri, confidenti sau sfatuitori. Fireste, rolul principal ii este rezervat.

Femeilor histrionice le plac oglinzile si vor declara oricand ca oglinda este obiectul preferat. Cum ar arata o drama queen fara oglinda ei? S-ar spune ca personalitatea histrionica isi controleaza cu greu emotiile. De fapt nici nu isi doreste asta. Numerosi autori au subliniat rolul emotiilor in viata relationala a femeilor - pentru ele emotiile sunt niste aripi care le poarta catre ceilalti, iar prin intermediul emotiilor, obtin numeroase lucruri de la acestia, incepand cu atentia, devotamentul si terminand cu toate mijloacele necesare existentei. [3]  

De altfel, femeia histrionica pune la cale o scena plina de emotie pentru a prilejui un schimb energetic autentic cu cei din jur, sau cu partenerul ei, care le da in final sentimentul ca se afla realmente intr-o relatie cu ei. Cu toate acestea, relatiile lor sunt superficiale, iar cei din jur au tendinta sa le ridiculizeze pentru multa lor naivitate, si sa le priveasca ca pe niste copii.

Un capitol important al vietii unei femei histrionice este seductia. Nu o realizeaza insa pentru a intra realmente intr-un cuplu serios si de lunga durata. Dimpotriva, daca sunteti barbati si intrati in contact cu o astfel de femeie, veti fi, aproape sigur, nedumeriti de comportamentul ei erotic, de desele sale aparitii si disparitii misterioase. Unde a plecat? E bine sa stiti ca in acest timp ea cultiva relatii importante si se plange de tine si incompetenta ta magistrala, pe care o foloseste drept mijloc de a stoarce lacrimi.

In acest timp, vei fi convins ca te-a parasit pentru ca te-a gasit plictisitor, mai ales ca iti etala cascatul ei dragalas, in mod ostentativ, ca pe o nota proasta, in timp ce incercai sa vorbesti despre o carte citita (sau scrisa) sau despre problemele de la servicu. Nevoia ei de senzatii tari si de stimulare este una reala. Ii sunt cu totul straine distractiile discrete, cu exceptia poate a telenovelelor pe care le urmareste cu sufletul la gura, pentru ca sunt pline de rasturnari de situatii spectaculoase si emotii duse la paroxism, care o si inspira.

Din pacate, nu doar emotiile sunt cele ale unui copil ci si expresia fetei. Spun din pacate pentru ca acest "baby face" o sa-ti placa inca de la inceput si te va tenta ideea de a deveni chiar tu Marele Ocrotitor. Nu cred insa ca iti doresti asta. Daca femeia narcisista, care este la fel de frumoasa, te va condamna la o eterna si insingurata sclavie in slujba ei, femeia histrionica te va condamna la eternul parenting - imagineaza-ti cum ar fi sa ai un copil de 2 ani care nu se maturizeaza niciodata! Este si mai dramatica situatia frecventa de altfel, cand femeia histrionica este in acelasi timp si narcisica.

Dintre atitudinile recomandate de catre specialisti in ce priveste inter-relationarea cu acest gen de personalitate, se numara acceptarea ideii ca veti deveni cand Marele Erou, cand Ultimul Meschin, sau a faptului ca veti trai in mijlocul unui spectacol fara de sfarsit. De asemenea, puteti sa acordati atentie femeii histrionice atunci cand se comporta normal, cand are activitati utile social si discrete, pentru a o incuraja pe aceasta cale. [4]  

Nu se recomanda sa va lasati induiosati de marile ei scene emotionale si nici sa va lasati sedusi, chiar daca va deveni tot mai inversunata in acest sens. Trebuie sa recunoastem ca atentia celor din jur este vitala pentru fiecare dintre noi. La femeia histrionica atentia este insa intotdeauna ieftina, usor obtinuta, prin reprezentari emotionale sau iesiri comportamentale demne de o piesa de teatru. Femeia histrionica este un copil, cu abilitatile si priceperile acestuia.












[1] American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (4th ed., text rev.). doi:10.1176/appi.books.9780890423349.

[2] SHAPIRO, D., (1999), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

[3] V., Vasile, C., Daniel, (1977), Psihosomatica Feminina, editura Medicala, Bucuresti

[4] LELORD, F.,  ANDRE, C., (2011), Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, editura Trei, Bucuresti


Show comments
Hide comments

2 comentarii:

  1. Sunt aceste drama queen constiente de devianta lor? Adica pot sa se schimbe? Citind articolul ramai cu senzatia ca sunt condamnate sa ramana sarace cu duhul, penibile si sa terorizeze cate un confuz pe ici pe colo...Tot citind articolul imi dau seama ca am avut cateva din trasaturile si comportamentele aferente ,,drama queen''. E adevarat n-am crescut cu tata si prima mea relatie in adolescenta a fost dezamagitoare, o lovitura in stima mea de sine. Oricum, la un moment dat pare ca m-am trezit, m-am putut privi din afara si am oprit joculetele de seductie despre care vorbeati. Era intradevar un impuls de neoprit sa ma fac remarcata mai ales de persoanele de sex opus din jurul meu, chit ca nu ma interesa cu adevarat o relatie cu aceste persoane. Am si baby face si tot ce rebuie :). Mi-am stricat si o prietenie din cauza asta. In timp mi-am educat pornirile astea, am o relatie frumoasa, nu mi-am dezamagit iubitul. Acum mi se pare penibil comportamentul meu de atunci. Deci credeti ca este posibila o astfel de schimbare? Sau nu eram o ,,drama queen" ca la carte?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai probabil ca nu erai tocmai o "drama queen" adevarata. Nimeni nu trebuie sa se incadreze perfect in acest tipare. De fapt psihologia este mult mai probabilista decat credea ea insasi... Nu suntem determinati 100% de conditiile in care crestem si ar fi penibil sa fie asa. In momentul in care dispui de o minte luminata si iti dai seama cum operezi si decizi ca iti doresti altceva de la viata ta, ei bine, nimic nu iti poate sta in cale.

      Mai mult decat atat, personalitatile de tip histrionic sunt adesea asociate cu perioada de varsta a adolescentei. Altfel spus, suntem cu totii putin de "drama queen" in acea perioada. Cand exista conditii dificile, probleme sociale in cadrul familiei, cand apar deficiente la capitolul modele de gen, atunci tentatia de a deveni "drama queen" este mult mai mare.

      In acelasi fel, cand exista numeroase influente sociale pozitive, cum ar fi cel putin un parinte demn de urmat, o reusita profesionala sau un partener de doamne-ajuta, atunci si noi putem fi dusi inainte, de acest curent. Mai problematica e situatia atunci cand suntem provocati de tot felul de dificultati, cand vom avea probabil tendinta sa ne intoarcem la modele de operare infantile.

      Te mai astept pe blog si cu alte comentarii interesante. :)

      Ștergere